Wikipedia:Pagini de șters/Termoficarea în România
Justificare: Așa ceva nu poate fi scris pe baza unor articole de ziar. Există totuși o diferență între studiile de la ziaristică și cele de inginerie și nu cred că Wikipedia ar trebui să facă uitat acest lucru. A distribui neștiința ziariștilor cititorilor Wikipediei nu poate fi și nu trebuie să fie o soluție. Nu putem să judecăm ce are sens și ce nu în tehnică pe baza articolelor de ziar, înlocuind astfel cunoștințele și literatura de specialitate. Accipiter Q. Gentilis(D) 11 noiembrie 2016 01:14 (EET)
Păstrează: Inițiativa de ștergere este heirupistă și făcută cu exces de zel. Există o diferență uriașă între articolul despre o mașinărie sau lucru (e.g. en:Wind power, Energie electrică) și articolul despre utilizarea mașinăriei/lucrului respectiv(e) în țara X (e.g. en:Wind power in the United States, Energia electrică în România). În timp ce primul gen de articole trebuie să conțină date de inginerie, al doilea gen de articole conțin date istorice, statistice și date generale - iar aici cronicile (care în ziua de astăzi sunt ziarele) sunt surse firești. Așa și aici: articolul Termoficare trebuie să conțină mai multe date de inginerie (dar și o grămadă de date istorice), iar articolul Termoficarea în țara X trebuie să conțină date istorice și statistice despre folosirea termoficării în țara respectivă. Aș putea să vă întreb - ce surse ar trebui folosite pentru articole de gen en:Automotive industry in India? Iar după ce scrieți răspunsul, vă invit să faceți click aici și să constatați cât de multe date sunt adăugate din ziare și de pe saiturile producătorilor (adică de la oamenii de marketing). Evident, nu mă aștept să țineți cont de argumentele mele, pentru simplul fapt că au fost enunțate de mine - deja a devenit rutină. Atunci când discuți cu Ark25, tot ceea ce spune Ark25 trebuie respins ca fiind ne-valabil, iar absurdul este la loc de cinste - am ascultat placa asta de zeci de ori. Am copiat articolul în altă enciclopedie, pentru atenuarea pagubelor produse de abordări imberbe. Spor la sucesuri! — Ark25 (discuție) 11 noiembrie 2016 01:44 (EET)
Estimările de genul Conform unui studiu al companiei de consultanță PricewaterhouseCoopers (PwC) din anul 2011, sistemul centralizat de termoficare din România avea nevoie de investiții de cinci miliarde de euro în următorii zece ani, adică studii făcute de specialiști, ar trebui înlocuite probabil (în viziunea dvs.) cu detalii tehnice despre șuruburile, piulițele și pompele centralelor termice, scrise de ingineri mecanici. Și bineînțeles că, din moment ce studiile specialiștilor și istoricilor au fost publicate în ziare, respectivele date devin automat gunoi (tot din pdv. al dvs). De râsul curcilor în ce situație s-a ajuns în RO.Wikipedia, zău așa. — Ark25 (discuție) 11 noiembrie 2016 01:50 (EET)
- Studiul lui PricewaterhouseCoopers este făcut de niște specialiști în economie, care au calculat cât ar costa menținerea sistemului existent. Probabil nu s-a pus problema că sistemul nu mai este adecvat din moment ce s-au schimbat premisele în care a fost conceput — asta ține de „detaliile tehnice despre șuruburile, piulițele și pompele centralelor termice, scrise de ingineri mecanici”. Tehnicianul știe ce se poate face, dar, cel puțin în România, afaceristul caută să convingă pe cel ce administrează banul public să i-l dea lui, eventual corupându-l. Zilele trecute vorbeam cu cineva despre calitatea apei. Ziceam că eu beau apă de foraj, dar că și apa de la robinet este potabilă. Replica lui a fost: „beți apă de la robinet? (nn. ?? tocmai ziceam că nu) — vă vând un filtru”, cu subînțelesul „eu vă ofer soluția la problema dv.”. I-am zis în gând: „du-te naibii cu vânzarea ta cu tot”. Să se ducă naibii Price... cu studiul său cu tot, care servește doar corupților să justifice prăpădirea și însușirea banului public. Ăsta este și stilul articolelor detestate, motivul fiind că aburesc lumea. --Turbojet 11 noiembrie 2016 12:11 (EET)
- @Ark25: Încă o dată, problemele sunt generate de slaba calitate a surselor de documentare utilizate. De fapt, subiectul real al textului este Reflectarea în articole de presă a unor aspecte ale termoficării din România (a le numi „cronici”, este tot o exagerare, în același stil jurnalistic). Dacă ați avea onestitatea să folosiți titluri adecvate pentru paginile pe care le redactați, ar deveni imediat evidente atât derizoriul demersului, cât și lipsa de notabilitate a subiectului, deoarece nu beneficiază, din câte știu eu, de vreo examinare specială în surse secundare.
- Ați ales în mod deliberat să folosiți cu prioritate surse situate la limita de jos a spectrului acceptabil (ori chiar sub ea) și practicați în mod regulat această „metodă” de ani de zile, în ciuda obiecțiilor justificate formulate de alți utilizatori. Nu doriți să înțelegeți că cititorii unei enciclopedii caută aici informații relevante, prezentate sintetic și esențializate, bazate pe referințele cele mai pertinente, iar nu o revistă a presei. Altfel, pot consulta direct articolele de ziar care le sunt la fel de accesibile ca și dumneavoastră.
- Pe Internet sunt disponibile și studii serioase, cum ar fi [1] sau [2], însă dumneavostră preferați să le ignorați, probabil (și) pentru că raportarea directă la ele v-ar conduce inevitabil la concluzia că un anumit grad de competență este strict necesar, iar simpla „tehnică” a colajelor bazate pe decupaje din articole de ziar nu este suficientă. --Pafsanias (discuție) 11 noiembrie 2016 15:11 (EET)
@Turbojet: Dar concluziile nutriționiștilor care mint cu nerușinare decenii întregi, care mănâncă rahat cu polonicul și mai au și pretenții de „oameni de știință” top notch, concluzii special croite pentru a vinde produse alimentare nocive pentru sănătate, acelea pot fi menționate în cadrul Wikipedia, nu-i așa? Doar studiile menționate în mod expres de Ark25 nu pot fi acceptate în Wikipedia!
Wikipedia nu stabilește adevărul ci menționează ceea ce spun sursele. Deocamdată PWC este o firmă mare, genul de corporație care mie unuia îmi displac, dar a făcut un studiu, și acel studiu poate fi menționat în articol. Dacă găsim studii cu concluzii contradictorii față de concluzia PWC, le menționăm și pe acelea, și dacă sunt mai valabile decât studiul PWC, încercăm să le dăm atenția cuvenită. Însă deocamdată nu s-a găsit nimeni să arate un studiu care să demonteze concluziile PWC. În mod normal, marile corporații angajează specialiști în domeniu (ingineri în cazul acesta) pentru a face evaluările necesare, după care apelează la economiști pentru a face estimările financiare. Dacă un șmecher cu aere de specialist a încercat să vă vândă dvs. un filtru de apă, asta nu înseamnă că toate studiile din lumea asta sunt false, nu-i așa?
Să se ducă naibii Price... cu studiul său cu tot, care servește doar corupților să justifice prăpădirea și însușirea banului public. - și eu am aceeași stare de spirit față de corporațiile de gen, însă nu putem scrie articole în baza acestor sentimente. În primul rând, trebuiesc găsite studii care să demonteze afirmațiile PWC, iar în final concluzia PWC poate fi lăsată în articol tocmai pentru ca cititorul să poată vedea că este vorba de un studiu șmecheresc (dacă studiul este de asemenea natură). Atunci când am scris articolul e-Romania, știam foarte bine că este vorba doar de niște minciuni gogonate - însă este vorba de un fost plan al guvernului, notabil, care peste ani va fi semnificativ și din pdv. istoric și este referință (milestone) pentru viitor. Însă spre deosebire de dvs, care doriți ca doar adevărul să existe în cadrul unei enciclopedii (probabil că ați șterge articolul en:Cold fusion dacă ați putea), politicile Wikipedia încurajează menționarea diverselor teorii și puncte de vedere, chiar dacă ele sunt greșite. Romanii antici credeau că oamenii gândesc cu inima, până s-a lovit unul la cap rău de tot și s-a dereglat. Academia franceză a decretat că pietrele nu pot cădea din cer - și alte asemenea exemple există încă, iar ele servesc drept referință, ele trebuiesc cunoscute, nu șterse din istorie. La fel și aici, găsiți studii mai valabile decât studiul PWC, și adăugați-le în articol.
@Pafsanias: dar articolul en:Automotive industry in India nu este tot o reflectare în presă și în birourile de marketing a industriei automobilistice din India? Sau: en:Wind power in New Zealand - sursele sunt: presă, companii, guvern. Ce fel de alte surse doriți? Nu este nici o exagerare a numi cronici asemenea date publicate în presă, pentru că sunt preluate din date oficiale publicate de agenții de stat, comunicate oficiale ale acelor agenții, estimări făcute de diverse companii (unele de stat). Nu are rost să fiu „onest” și să modific titlul de fiecare dată când se modifică semnificativ proporția surselor din articol - ar fi cam aiuristică o asemenea abordare, nu-i așa? Nu zău, cititorii pot găsi în ziare asemenea sinteze/referate? Arătați-mi și mie vă rog ce articol de ziar documentează tot ceea ce este menționat în articol. Unde mai pui că articolele de ziar dispar și odată cu ele și toată informația din ele - și atunci ce mai găsește cititorul? Și de cât timp are nevoie un cititor pentru a găsi în presă toate datele din articol? Iară ajungem la miraculoasa concluzie că nu mai trebuie să dezvoltăm Wikipedia, că doar găsim informație pe internet - gârlă.
Nu zău, ignor sursele de genul acela? Păi atunci vă rog să consultați aritcolele Energia electrică în România sau Agricultura României și vedeți de câte ori sunt citate ANRE, Hidroelectrica și acest document: PROGRAMUL NAȚIONAL PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ 2007-2013, versiunea consolidată noiembrie 2013, 922 pagini, madr.ro
Puteați foarte bine să adăugați legăturile respective în articol, la secțiunea „Lectură suplimentară” pentru a invita editorii să adauge informație utilă. Iar oare studiul publicat de Worldbank nu include și date culese de companii precum PriceWaterhouseCoopers? Iar afirmația despre competență este absolut la plezneală, în care îmi arătați doar încă odată disprețul prodund pe care-l nutriți față de mine - dacă tot s-a vorbit despre „întreținerea conflictelor”. Studiul WorldBank include date statistice Eurostat și concluzii foarte asemănătoare cu cele PWC, - adică făcute ca să vândă, textul nu include limbaj de specialitate și conține o grămadă de fraze sforăitoare: Pe lângă existența stimulentelor de ordin economic, factorii de decizie trebuie să fie atrași și să dispună de informațiile necesare pentru a lua decizii. - exemple: „factorii de decizie trebuie să fie atrași” - pe oricine ia somnul când aude chestia asta - „să dispună de informațiile necesare pentru a lua decizii” - adică pe românește: pompați bani băieți în studii de specialitate făcute de corpoprațiile occidentale. O să includ chestiile astea și altele de gen în articol, pentru a vă satisface dvs nevoia de „a crește calitatea enciclopediei”. Sau o să rog un prieten să facă asta, pentru că la dvs. este regulă: informația valabilă adăugată de Ark25 este automat gunoi, dar molozul adăugat de alții este de-a dreptul acceptabil.
Am o întrebare pentru dvs, o realitate pe care ați evitat cu multă grație să o comentați de-a lungul anilor: Atunci când un specialist publică articole în presă (e.g. Tismăneanu, Marius Oprea, Adrian Majuru, Lucian Boia, etc), atunci informația respectivă devine automat de slabă calitate? Adică informația publicată în carte este valabilă, dar odată ce a fost copiată într-un ziar, aceeași informație devine automat gunoi? Văd că detestați atât de mult ziarele (cel puțin când le citez eu), încât înclin să cred că acesta este punctul dvs. de vedere.
Altă întrebare, pentru toți trei: care afirmații din articol sunt în mod clar false sau aiuristice? Nu-i adevărat că „sistemul centralizat de termoficare din România reprezenta un caz tipic de sector economic nerestructurat”? Datele de genul „În anul 2015, din totalul de 320 de orașe și municipii din România, doar în 67 mai exista sistem centralizat de termoficare” sunt scoase din burtă? Aveți altele mai valabile? — Ark25 (discuție) 11 noiembrie 2016 16:56 (EET)
- Pafsanias, Reflectarea în articole de presă a unor aspecte ale termoficării din România ar reprezenta pură cercetare originală.
- Apropo de Energia electrică în România: după ce m-am uitat superficial în articol am avut un scurt moment de panică, atunci când m-am gândit că va trebui și acesta șters. Din fericire am găsit câteva surse de încredere reprezentate de rapoartele ANRE și Hidroelectrica precum și ceva monografie, iar - la limită, câteva considerații financiare emise de presa cu profil bussines. M-am liniștit astfel - oarecum.
- Ark25, dv. nu citați studii, ci pur și simplu desfășurați o activitate lucrativă în folosul dv. propriu și al trusturilor de presă cărora le montați ancore cât se poate mai solide, pe Wikipedia. Nu e nimic rușinos aici, ci doar o pură evidență a unei activități economice cel mai probabil remunerate, recognoscibilă de către oricine are o diplomă de licență luată pe bune. Nu e nimic rușinos sau condamnabil în a avea o activitate lucrativă (chiar legată de Wikipedia), dar e o problemă când respectivul o face în contra regulilor casei.
- De asemenea iar văd în argumentația dv pastila precum că „articolele de ziar dispar și odată cu ele și toată informația din ele - și atunci ce mai găsește cititorul ?”, de parcă n-ați fi înhățat o blocare printre altele pentru a apăra Wikipedia de dorința dv. de a eterniza articolele de ziar, prin intermediul mecanismelor acestei Enciclopedii.
- Mai văd în plus și reluarea la nesfârșit a unei întrebări retorice la care vi s-a răspuns de mult în „Wikipedia:Surse mass-media (evaluare)#Când poate fi luată în considerare o sursă din mass-media ?”. O fi bun întrebatul de dragul întrebatului, dar pentru cine cunoaște datele problemei asociate inserării la nesfârșit de către dv. a linkurilor de presă, este evident că apelați la floricele doar de dragul efectului.
- Este evident că ați beneficiat până în prezent de toate circumstanțele atenuante posibile și imposibile și că ați beneficiat de jena noastră de a adopta o soluție tranșantă față de un coleg care altădată a reprezentat (sau părea că reprezintă), ceva. Asta e realitatatea, pur și simplu niciunuia dintre noi nu-i vine în vreun fel ușor să treacă peste acest sentiment de jenă. Dv. în schimb nu ați avut nici o jenă în a uza, a specula și a abuza de toleranța tuturor. Aveți chiar atâta lipsă de jenă încât astăzi îndrăzniți să postulați superioritatea unui ziarist în raport cu un inginer într-o problemă specifică ingineriei. Dacă noi - cei care avem o diplomă de licență vă permitem asta astăzi, mâine ce va fi ?--Accipiter Q. Gentilis(D) 11 noiembrie 2016 17:45 (EET)
- Și probabil că era să faceți și hiperventilație, ce noroc acem cu ANRE și Hidroelectrica că altfel puteam să pierdem un administrator! Evitați cu îndârjire crâncenă să răspundeți oricăror întrebări incomode. V-am invitat să vă uitați cam ce fel de surse se folosesc în articolele de genul Lucrul X în țara Y și să explicați de ce, dacă altcineva în afară de Ark25 le folosește, atunci este ok. Alt exemplu: en:Corn production in the United States. Sursele valabile pt dvs: WorldBank, USDA, BERD, FAO, IMF - adică aceleași instituții putred de corupte, care acționează împreună cu PWC, Big Four și cu alți asasini economici, pentru a a târî continente întregi în sărăcie și datorii imposibil de plătit vreodată. Dacă aceste surse nu sunt citate de Ark25, atunci ele sunt valabile! V-am invitat să arătați care afirmații din acest articol sunt flagrant desprinse de realitate - iarăși pauză. V-am invitat să precizați ce fel de surse doriți să vedeți folosite. Vreți să cităm ANRE, care reprezintă interesele guvernului și ale parlamentului? Păi hai să vedem ce doresc aceste grupări: să nu mai dea voie să se facă debranșări de la sistemul centralizat de încălzire, să impună taxe peste taxe pentru cei care au centrală de apartament, să-și voteze pensii nesimțite, etc. etc. etc. Mergând pe logica expusă de Turbojet (cu care eu sunt de acord), aceste instituții reprezintă interesele unora care vor să facă vânzări pentru firme și să căpușeze consumatorul. Și atunci ce facem? Pe cine mai cităm? Guvernul Român vă inspiră încredere? Mie și majorității românilor, nu - cât privește Guvernul, 24% dintre cei chestionați au declarat că au încredere în această instituție. În cazul Administrației Publice, procentul de încredere este de 30%. Rezultă că sursele trebuiesc tratate cu încredere sau cu „dă-le dreaq”, în funcție de cine le citează. Aproape că hiperventilez de râs :)
- Referitor la „activitatea remunerată”, să crăp de râs nu alta. Acesta-i un delir care nu merită fie comentat în vreun fel.
- În ce privește activitatea pentru care am fost blocat - aceea a fost de altă natură - adăugam legături externe, nu completam în articole informații referențiate. Pastilele sunt la dvs nu la mine, la fel și ignorarea și negarea completă a realității. Ați instaurat un veritabil dialog al surzilor, în care vă faceți că nu vedeți întrebările incomode, o țineți una și bună cu aceleași absurdități sau cu altele de gen și nu faceți altceva decât să acumulați moloz și afirmații delirante, ca probă irefutabilă în vederea alungării utilizatorilor incomozi și „demni de tot disprețul”, din poziția unor erudiți de elită care se respectă cu surse dinelea cu factor de impact. — Ark25 (discuție) 11 noiembrie 2016 17:38 (EET)
- Comentariu Dacă se va păstra articolul, vă rog să scoateți din text situația în RM și să o aruncați într-un articol separat. Sunt două țări diferite. // Gikü vorbe fapte vineri, 11 noiembrie 2016 17:48 (EET)
- Ark25, soluția este foarte simplă: nimic nu ne obligă să folosim toate sursele care le găsim pe net. Eu, ca specialist nevândut cuiva, folosesc sursele pe care formația mea le consideră că spun adevărul. Dacă și dv. procedați la fel, rezultă că nivelul cunoștințelor dv. este cel al surselor folosite de dv. Iar dacă nu procedați la fel, o faceți interesat, cu agendă. Ambele situații sunt inacceptabile. --Turbojet 11 noiembrie 2016 17:58 (EET)
- Evitați să răspundeți la întrebări. Am înțeles că faceți proces de intenție pentru PWC dar totuși ce anume este fals în raportul PWC și am citat eu? Cu ce este mai bun WorldBank decât PWC? Ambele entități fac parte din elita mondială a șmenarilor și asasinilor economici. WorldBank apelează la firme mari gen PWC pentru a realiza studii. Conducerea ANRE este numită de guvern, numit de parlamentari care intră în politică pentru a-și umple buzunarele, burdihanele și conturile în bănci, care vând inclusiv secrete de stat, periclitând siguranța națională. Cu ce sunt aceste surse mai bune decât cele menționate de mine? V-am rugat pe toți trei să arătați care afirmații din articol sunt desprinse de realitate - iarăși pauză. — Ark25 (discuție) 11 noiembrie 2016 18:35 (EET)
- Ark25, soluția este foarte simplă: nimic nu ne obligă să folosim toate sursele care le găsim pe net. Eu, ca specialist nevândut cuiva, folosesc sursele pe care formația mea le consideră că spun adevărul. Dacă și dv. procedați la fel, rezultă că nivelul cunoștințelor dv. este cel al surselor folosite de dv. Iar dacă nu procedați la fel, o faceți interesat, cu agendă. Ambele situații sunt inacceptabile. --Turbojet 11 noiembrie 2016 17:58 (EET)
- Comentarii
- Ark25, nu cred că există prea mulți care citez: „hiperventilează de râs” văzând cum câțiva tipi șmecheri care au angajat un promotor, reușesc cu succes într-o enciclopedie de talia Wikipediei să-și promoveze bussinesurile și prin aceasta și câteva idei colaterale (de genul că o sursă de specialitate nu e ceva care ar trebui să fie de preferat, în raport cu un articol de ziar - bine vândut). Eu unul ca licențiat de rând ce mă aflu (recunosc, am după facultate în plus doar vreo 5 anișori de școală), timid recunosc faptul că de la înălțimea celor 23 de ani de studii pe care îi am, devin cam nervos când văd ce faceți.
- Fiecare cu obsesiile lui... Repet cele de mai sus: ați fost atât de lipsit de jenă, încât ați postulat superioritatea unui ziarist în raport cu un inginer într-o problemă specifică ingineriei. Dacă noi - cei care avem o diplomă de licență vă permitem asta astăzi, mâine ce va fi ?--Accipiter Q. Gentilis(D) 11 noiembrie 2016 18:07 (EET) P.S. Eu unul refuz să admit o asemenea porcărie.
- Delirul continuă. Chiar în această discuție l-am invitat pe dl. Turbojet să găsească surse mai bune și să demonteze afirmațiile făcute de PWC - deci nu am sugerat idei colaterale de genul acelei elucubrații referitoare la întâietatea ziarelor în fața studiilor de specialitate. În ce privește nervii, este de înțeles, vă deranjează când se probează că refuzați în mod constant să răspundeți la cele mai elementare întrebări. Și probabil că oameni ca Thomas Edison, Michael Faraday, Albert Einstein, Steve Jobs, Bill Gates - oameni cu puțină școală sau cărora chiar le-a repugnat școala, ar trebui să le fie rușine să apară în fața dvs. Nu faceți decât să sugerați încă odată faptul că vă considerați un „erudit de elită”, căruia îi repugnă să se amestece între oameni de rând. Chiar așa, ce va fi atunci când un nou Faraday, om fără prea multă școală, un om demn de tot disprețul (din partea dvs), va face o descoperire epocală? Vă dați seama? Un om care, într-un univers respectabil (pentru dvs.), ar trebui să dea toată viața la pilă sau la roată într-un atelier de olărit sau de fierărie, să-și dea cu părerea pe subiecte științifice, rezervate oamenilor de elită, doldora de diplome, elită din care cu faceți parte cu extremă „modestie”. Ar fi o tragedie incomensurabilă, mai mare decât faptul că sute de milioane de oameni fac foamea zilnic, nu-i așa? Ar fi bine să luați o pauză totuși.
- După ce vă mai calmați, ați putea să constatați că, de-a lungul disputei, v-ați făcut că nu vedeți un număr imens de întrebări elementare și că ceea ce faceți se numește de fapt monolog.
- Și vă invit să-mi deschideți ochii și să-mi arătați unde am postulat superioritatea ziaristului în fața inginerului? După o practica atât de intensă a absurdului și a monologului, deja îmi puneți cuvinte în gură fără nici o jenă. Și tot eu voi fi blocat pentru abaterile făcute de cei care mă acuză! Pentru că „oamenii din popor” trebuie tratați cu tot disprețul, nu-i așa, stimabile erudit? — Ark25 (discuție) 11 noiembrie 2016 18:35 (EET)
- Era să uit: și cam cât estimați că încasez lunar de la diverse ziare sau companii, pentru activitatea mea în cadrul Wikipedia? :D — Ark25 (discuție) 11 noiembrie 2016 18:42 (EET)
- Din păcate nu m-am hotârât încă între cele 3 variante existente (2 enunțate de Turbojet și una adaugată de mine): „basic level” sau „agendă”, eventual amândouă în același timp ... --Accipiter Q. Gentilis(D) 11 noiembrie 2016 18:46 (EET)
- Încă o dovadă a disprețului pentru oamenii de rând (inițial ați pus acolo „tabula rasa”, după care ați schimbat în „basic level”) și a disprețului în fața oricărei invitații de a vă proba afirmațiile (elucubrante de data aceasta). Și să știți că și eu am auzit de limbajul BASIC! — Ark25 (discuție) 11 noiembrie 2016 18:52 (EET)
- Sursă „detestabilă” citată de Ark25: Potrivit Regulamentului de implementare a „Programului național Termoficare 2006-2015, căldură și confort”, nivelul maxim admis al pierderilor din sistemele de termoficare ar trebui să fie de 15%. Deci informația publicată de administrația publică este bună, dar odată ce a fost publicată în ziar, este gunoi! Cu atât mai mult dacă a fost citată în Wikipedia de un om din popor, care n-are teancul de diplome pe raft! Un mic exemplu al absurdității care-și face veacul de ceva vreme pe aici. — Ark25 (discuție) 11 noiembrie 2016 19:04 (EET)
- Întotdeauna sursele „de la sursă” sunt mai bune decât reproducerile. Deși au comitet de redacție, publicațiile din România regulat au căutat doar senzaționalul și mult prea adesea au deformat/filtrat informația originară astfel încât ea să devină senzațională. De aceea media nu se mai bucură de încredere. --Turbojet 11 noiembrie 2016 19:19 (EET)
- Wikipedia poate fi editată atât de școlari cât și de universitari, atât de „oameni din popor” cât și de erudiți. Asta în mod cert reprezintă un mare avantaj. Un școlar însă s-ar duce să citească pentru a scrie pe Wikipedia dintr-un manual sau dintr-o carte, iar un „om din popor” dacă ar scrie despre reparația majoră la zidăria casei ar apela pentru informații cel puțin la un alt „om din popor”, cu experiență în domeniu (așadar la cineva „instruit” și cu practică în ale zidăriei). Numai dv. Ark25 insistați pentru răsturnarea ordinii firești a lucrurilor, dorind ca descrierea celor necesare reparației majore la zidăria unei case să poată fi enunțată de de oricine „din popor”, numai pentru că singura lui recomandare este că aparține oamenilor „din popor”, în contextul în care dreptul de a apăsa pe tastatură este universal.--Accipiter Q. Gentilis(D) 11 noiembrie 2016 19:23 (EET)
- Bun, deci cei de la PWC sunt neinstruiți. La fel și autoritatea publică, care a creat Programul național Termoficare 2006-2015. Instruiții devin neinstruiți odată ce sunt citați de Ark25. Așa-i în tenis. Și care anume afirmații din articol sunt în mod flagrant neconforme cu realitatea? Vă întreb pentru a nuștiucâta oară. Dar dvs. sunteți ocupat să adunați moloz, n-aveți timp de întrebări dinastea „basice”.
- Este evident că ați beneficiat până în prezent de toate circumstanțele atenunate posibile și imposibile - Aha, deci această pagină este doar un pretext pentru blocarea mea, care urmează ca pas următor și firesc - de la bun început nici nu ați dorit să faceți vreo discuție, totul este o făcătură și m-ați atras în discuție ca într-o capcană. Cu cât mai multe absurdități debitați, cu atât mai bine - eu voi răspunde și după aia mă blocați pentru că: 1. 2. 3... N. motive. Acum este evident faptul că nu răspundeți la cele mai elementare întrebări (e.g. cu ce este mai bun WorldBank decât PWC?). Este evident faptul că puneți absurdul și falsul la loc de cinste. Este evident disprețul dvs pentru oameni fără diplome. Este evident faptul că nu faceți decât să adunați moloz pentru a vă servi drept „dovadă supremă” că oamenii din popor trebuiesc alungați din Wikipedia. Este evident faptul că puneți cuvinte în gura altora, fără nici o jenă. Totul, pentru un scop nobil, evident :) - Wikipedia trebuie să fie „deparazitată” de oamenii fără diplome. Scopurili scuză mijloacili.
- Dacă noi - cei care avem o diplomă de licență vă permitem asta astăzi, mâine ce va fi? - sfârșitul lumii, evident. Pardon, dezintegrarea spontană a Universului. Materia neagră va intra în rezonanță cu revolta imensă din ființa dvs. și a altor erudiți de elită ca dvs. și va genera o mega-gaură neagră în care se va dizolva toată materia existentă. Materia neagră este stabilizată de supremația celor doldora de diplome, ca dvs. Fără această stabilizare, totul intră în haos și imediat după aceea, totul colapsează. Așa-i filmul, n-ai ce-i face. — Ark25 (discuție) 11 noiembrie 2016 19:25 (EET)
- @Ark25: Divagați. Vă recomand o pauză de 2-3 zile, pentru calmarea spiritului și limpezirea gândurilor. -- Victor Blacus (discuție) 11 noiembrie 2016 19:35 (EET)
- Ciudat.. eu divaghez? Dar domnul Accipiter când mă face „tabula rasa” nu divaghează? Sau când îmi pune cuvinte în gură? Nici dvs. nu reușiți să observați că refuză să-și substanțieze acuzația că cică dau întâietate ziarelor în fața unui inginer (aia scrisă cu "font=+5")? Sau elucubrațiile referitoare la „veniturile mele” prin editarea Wikipedia? Sau când își afirmă superioritatea de om cu diplome? Sau când transpare disprețul pentru ceea ce înseamnă om fără facultate/diplome? Oare asemenea aberații nu meritau să fie taxate pe măsură? — Ark25 (discuție) 11 noiembrie 2016 22:31 (EET)
- @Ark25: Divagați. Vă recomand o pauză de 2-3 zile, pentru calmarea spiritului și limpezirea gândurilor. -- Victor Blacus (discuție) 11 noiembrie 2016 19:35 (EET)
- Este evident că pentru a răspunde lui Ark25 ar trebui să apelez cel puțin la un inginer...--Accipiter Q. Gentilis(D) 11 noiembrie 2016 19:39 (EET) P.S. Scuze, dar scrisesem deja răspunsul (mă opresc aici și iau o pauză și eu)
- Când vă întoarceți, vă rog să arătați cu ce este mai bun asasinul economic WorldBank (susținut în echipa dvs) față de șmenarul afacerist PriceWaterhouseCoopers (pe care am îndrăznit eu să-l citez). De asemenea vă rog să consultați documentul WorldBank și documentele administrației publice (e.g. Comunicat de presă - MDRAP, 30 septembrie 2015, Agerpres - nici ăsta nu-i bun, pentru că a fost preluat în presă?) ca să vedeți că textele sunt scrise pe înțelesul tuturor, nu e nevoie să apelați la specialiști pentru a înțelege că, de fapt textul programul prevedea ca finanțarea cheltuielilor eligibile să fie acoperită în proporție de 60% din Fondul European de Dezvoltare Regională și bugetul de stat și de 40% de autoritatea publică locală și asociația de proprietari vrea să spună că de fapt, 60% din program era finanțat de FEDR și de statul Român și 40% de autoritățile locale și de asociațiile de proprietari. Am tradus din limbaj înțeles de oricine în limbaj înțeles tot de oricine.
- Mă întreb oare în ce fel de limbaj ezoteric exprimă specialiștii informațiile de genul „în anul 2015, din totalul de 320 de orașe și municipii din România, doar în 67 mai exista sistem centralizat de termoficare” - sau alt fel de date precum cele din articol. Vă rog să dovediți ceea ce spuneți și să arătați un text scris de specialiști, la un mod care necesită ajutorul unui specialist pentru a putea fi înțeles, text care să conțină informații precum cele prezentate de mine.
- Să vă substanțiați acuzația aia scrisă mare, care se poate citi și din avion, nu mai insist.
- Mi-am luat și eu o mini-vacanță (deja scriu din patul cabanei), vă salut de la Agigea! — Ark25 (discuție) 11 noiembrie 2016 22:31 (EET)
- Pentru prevenirea umplerii Wikipediei cu surse de slabă calitate, și a celor care sunt cunoscute pentru că primesc bani pentru a promova anumite companii sau produse, propun completarea listei de la MediaWiki:Spam-blacklist cu acestea, „ca măsură împotriva introducerii repetate și insistente în paginile Wikipediei în contradicție cu WP:LE și WP:SdΔ [3].— Ionutzmovie discută 11 noiembrie 2016 23:08 (EET)
- Observ că unele surse conțin același text: [4] [5]. Wikipedia nu este un depozit de adrese URL.— Ionutzmovie discută 11 noiembrie 2016 23:15 (EET)
- Observ și că stocarea legăturilor externe la Wikipedia înlesnește arhivarea lor la WebArchive.— Ionutzmovie discută 12 noiembrie 2016 07:49 (EET)
- @Ionutzmovie: Cu scuzele rigoare pentru intervenție:
- sincer vorbind, habar nu aveam de această înlesnire. Din câte am văzut archive.org arhivează extrem de puțin în comparație cu perioada de vârf din 2009-2010.
- Nu mai am timp să caut unde s-a spus asta, dar într-una din discuțiile recente s-a presupus că aș fi plătit să adăpostesc referințe spre ziare în articole Wikipedia. Afirmația este lipsită de sens, din moment ce ziarele românești nici măcar nu se obosesc să-și păstreze propria arhivă a articolelor (de pe evz.ro au dispărut toate știrile din perioada 1998-2005). Un caz excepțional este ziua.net care a dispărut dar care s-a reîncarnat recent pe ziua.ro. Ar fi extrem de ciudat să plătești pentru arhivarea articolelor ziarului tău pe archive.org, când nu te interesează nici măcar să-ți păstrezi propria arhivă de articole, păstrare ce implică niște costuri infinitezimale (unul sau două hard disk-uri de 100 Euro bucata)
- Am adăugat cele două linkuri redundante pentru că, dacă moare unul, rămâne celălalt, asigurând o mai bună verificabilitate.
- Referitor la reclame, și The Economist, The New York Times, BBC, The Guardian, Washington Post, Boston Globe includ reclame. Ce facem, nu le mai cităm nici pe acestea?
- Vorbind despre surse, nici AGERPRES nu este de încredere? Dacă nu este, de ce? Dacă este, de ce? — Ark25 (discuție) 28 noiembrie 2016 13:47 (EET)
- În nicio sursă de presă (nici măcar de la Agerpres) nu vi se va explica că la Galați la alegerea presiunii la prizele reglate ale turbinelor s-a făcut un experiment, care ulterior s-a dovedit a nu fi fost reușit. Tehnic, asta nu se mai poate schimba și a determinat mare parte din problemele termoficării din acest oraș. Orașul face parte din România, iar acest aspect ar trebui explicat într-un articol ca acesta. La fel la Timișoara, la Arad, la Borzești, însă de fiecare dată cauza, tehnică sau economică, este alta. Acestea sunt prezentate ca studii de caz la formarea inginerilor termiști, dar pe presă n-o interesează, deoarece publicului lipsit de cunoștințe tehnice în domeniu nu-i spun nimic. Specialiștii știu, iar jurnaliștii caută senzaționalul: „ia uite câți s-au debranșat!”. Și atunci în presă apar niște articole în stil jurnalistic. Și așa în toate domeniile. Nu avem ce face pe Wikipedia cu astfel de informații, deoarece ro:wp nu este enciclopedia problemelor și tunurilor date în România. --Turbojet 28 noiembrie 2016 14:25 (EET)
- Observ și că stocarea legăturilor externe la Wikipedia înlesnește arhivarea lor la WebArchive.— Ionutzmovie discută 12 noiembrie 2016 07:49 (EET)
- Observ că unele surse conțin același text: [4] [5]. Wikipedia nu este un depozit de adrese URL.— Ionutzmovie discută 11 noiembrie 2016 23:15 (EET)
- Pentru prevenirea umplerii Wikipediei cu surse de slabă calitate, și a celor care sunt cunoscute pentru că primesc bani pentru a promova anumite companii sau produse, propun completarea listei de la MediaWiki:Spam-blacklist cu acestea, „ca măsură împotriva introducerii repetate și insistente în paginile Wikipediei în contradicție cu WP:LE și WP:SdΔ [3].— Ionutzmovie discută 11 noiembrie 2016 23:08 (EET)
Discuție încheiată.Conţinut neeciclopedic, scris din surse precare şi lipsite de opiniile specialiştilor în domeniu. Silenzio (discuție) 29 noiembrie 2016 05:15 (EET)