Cetatea Albă

Pentru cetatea omonimă, vedeți Cetatea Albă (cetate).

Pentru alte sensuri, vedeți Cetatea Albă (dezambiguizare).

Cetatea Albă (în ucraineană Білгород-Дністровський, transliterat: Bilhorod-Dnistrovskîi, în rusă Белгород-Днестровский, transliterat: Belgorod-Dnestrovski) este un oraș în raionul omonim din regiunea istorică Bugeac, în Ucraina de astăzi (regiunea Odesa).

Cetatea Albă

Білгород-Дністровський

— Oraș regional —

Bilhorod-Dnistrovskîi

Drapel

Stemă

Cetatea Albă

Cetatea Albă (Regiunea Odesa)

Poziția geografică

Cetatea Albă

Cetatea Albă (Ucraina)

Poziția geografică

Coordonate: 46°11′32″N 30°20′0″E / 46.19222°N 30.33333°E

Comunitate teritorială[*]

Bilhorod-Dnistrovska miska hromada[*]

Cod KOATUU

5110300000

Atestare

secolul al V-lea î.Hr.

Suprafață

- Total

31 km²

Altitudine

28 m.d.m.

Populație (2021)

- Total

▼48.197 locuitori

- Densitate

1,554 loc./km²

Fus orar

UTC+2

Cod poștal

67700 — 67719

Localități înfrățite

- axmetis munic̕ipaliteti[*]

Georgia

Prezență online

site web oficial

GeoNames

Orașul pe harta administrativă a raionului omonim.

În timpul lui Burebista, cetatea se numea Tyras și ținea de regatul dacic al acestuia. Cetatea s-a aflat sub suveranitatea Moldovei între 1359 și 1484, când Ștefan cel Mare a pierdut cetatea, aceasta fiind cucerită de turci. Orașul devine parte a României între 1918 și 1940 (și iarăși în 1941–1944). Populația românească în oraș era de 2%, conform ultimului recensământ ucrainean din 2001. Teritorial, orașul are o formă aproape pătrată.

Istorie

Articol principal: Cetatea Albă (cetate).

Istoria orașului începe în secolul al V-lea î.e.n. când marinarii greci din Milet (Marea Egee) au întemeiat aici colonia numită Tyras, zisă și Ofiussa („Cetatea Șerpilor”, astfel numită, după Herodot, din cauza numeroaselor năpârci din împrejurimi).^[1]

În jurul cetății trăiau Nevrii (identificați pe hărțile antice cu numele de NAURII/NIORII/IÑORII) și Thiriții/Thir(γ/g)itii/ Tyragetii, popoare scitice, precum și Bastarnii, popor celto-germanic, care au fost înfrânți de daci în jurul anului 300 î.Hr.

În secolul al II-lea î.Hr., orașul este din nou menționat ca cetate grecească, principala ocupație fiind cea de comerț în zonă, cu Tyrageții, un popor dacic. Orașul face parte din Regatul Pontic. Romanii cuceresc orașul în anul 57 e.n. și îl folosesc în comerțul cu Sciția.

Invazia hunilor din 375 devastează colonia romană, însă orașul a renăscut pe la 545 sub stăpânirea bizantină – în timpul împăratului Iustinian – cu numele de Turris, și face atunci comerț cu anții (popor slav) și alanii (popor iranian) dimprejur.

În secolul al XIV-lea cetatea, numită acum Mavrokastron („cetatea neagră”), este cucerită de tătari care o denumesc Turla. În 1315 Genovezii stabilesc aici o escală și un contoar comercial, renovând cetatea, pe care o numesc Moncastro sau Moncastro, în grecește Asprokastron („cetatea albă”).^[2] Orașul devine parte a principatului Moldovei în 1359.^[3]

Cetatea a fost mărită și refăcută în 1407 și în 1440 respectiv sub domnitorii moldoveni Alexandru cel Bun și Ștefan al II-lea.

În 1450 a fost asediată de turci. Domnitorii moldoveni Alexandru Vodă în 1451, și Ștefan cel Mare în 1481 refac și măresc la rândul lor cetatea. Turcii cuceresc cetatea și distrug orașul în 1484. Otomanii denumesc cetatea Ak-Kerman („cetatea albă”) și o stăpânesc până la 1812 când este luată în stăpânire de Imperiul Rus, care reclădește un nou oraș împrejur numit „Akkerman”.

La 26 iulie 1816 a fost sfințită biserica Sf. Gheorghe din orașul nou, cunoscută ulterior și drept „biserica bulgară”.^[4]

în 1917 prima Republică a Moldovei și-a proclamat independența în hotarele provinciei Basarabia, incluzând Cetatea Albă.

În 1918, Republica Democratică Moldovenească unindu-se cu România, orașul a trecut în componența Regatului României.

În 1940, orașul a fost ocupat de Uniunea Sovietică, fiind atribuit RSS Ucrainene; între 7 august și 1 decembrie orașul a primit noul nume de „Belgorod-Dniestrovski” și a devenit reședința regiunii Ismail. Românii din oraș au fost deportați în Kazahstan.^[5]

În 1941, după intrarea României în Al Doilea Război Mondial, orașul a redevenit românesc. Evreii din oraș au fost deportați în Transnistria.^[5]

În 1944 orașul a trecut din nou în componența Uniunii Sovietice. Clericii, și o parte din credincioșii ortodocși din oraș au fost deportați în Siberia.^[5]

În 1991, ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice, orașul a devenit parte a Ucrainei independente.

Demografie

Componența lingvistică a orașului Cetatea Albă:

Rusă (54,52%)

Ucraineană (42,08%)

Bulgară (1,66%)

Alte limbi (1,04%)

Conform recensământului din 2001, majoritatea populației orașului Cetatea Albă era vorbitoare de rusă (54,52%), existând în minoritate și vorbitori de ucraineană (42,08%) și bulgară (1,66%).^[6]

Personalități

Născuți în Cetatea Albă

Iustin Batișcev (1882 – 1969), revoluționar bolșevic și om de stat sovietic;
Baruch Kamin (1914 – 1988), politician israelian, deputat în Knesset;
Vladimir Novițchi (1917 - 2003), inginer în aviație;
Alexandru Lungu (1924 - 2008), medic endocrinolog, grafician, pictor și poet româno-german;
Alexandr Diordița (1927 – 1979), medic moldovean
Dumitru Avakian (n. 1942), critic muzical, profesor român de origine armeană;
Nicolae Văcăroiu (n. 1943), parlamentar român, prim-ministru al României;
Tatiana Turanskaia (n. 1972), politician transnistrean;
Vasîl Lomacenko (n. 1988), pugilist ucrainean, campion mondial la 3 categorii diferite de greutate.

Galerie de imagini

Orașul în 1890, în depărtare cetatea.
Zemstva ținutului Akkerman la 1895.
Biserica grecilor „Sf. Ioan”, același an.
Tramvai tractat de cai în Cetatea Albă, anii 1900.
Biserica armenească, cca. 1910.
Strada Arhiereiskaia (episcopală), 1915.
Catedrala Sfintei Înălțări
Biserica Sf. Ioan, în prezent.
Biserica cimitirului.
Biserica Sf. Gheorghe Mântuitorul.
Institutul tehnic (fosta zemstvă țaristă).
Cetatea dinspre liman.
În fața cetății medievale, ruinele cetății antice Tyras.
Zidurile fortăreții
Bastionul central.
Un zid al cetății.

Referințe

^ G.I.Brătianu: Cercetări asupra Vicinei și Cetății Albe, ed. Universității din Iași, 1935, cota 14.333 la Bibl. Univ. Chișinău
^ Piero Boccardo, Clario Di Fabio (dir.), Il secolo dei genovesi, ed. Electa, Milan 1999, 472 p., ISBN 9788843572700 ; G.I. Brătianu, Recherches sur Vicina et Cetatea-Albă, Univ. de Iași, 1935, 39 p. ; Octavian Iliescu, Contribuții la istoria coloniilor genoveze de la Dunăre în sec. XIII-XV, Revista de Istorie nr. 28 din 1989, p. 25 - 52.
^ Constantin C. Giurescu & Dinu C. Giurescu, Istoria Românilor, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976-77.
^ Poștarencu, Dinu, O istorie a Basarabiei în date și documente (1812-1940), Cartier istoric, Chișinău, 1998. ISBN 9975949185
^ ^a ^b ^c Bugai, Nikolai Feodorovici: Депортация народов из Украины, Белоруссии и Молдавии // Лагеря, принудительный труд и депортация. Германия. Эссен. 1999 : Deportarea popoarelor din Ucraine, Bielorusia și Moldova. Ed.: Dittmar Dahlmann și Gerhard Hirschfeld, Essen, Germania, 1999, pp.: 567-581
^ „Rezultatele recensământului din 2001 cu structura lingvistică a regiunii Odesa pe localități”. Institutul Național de Statistică al Ucrainei. Arhivat din original la 23 septembrie 2015. Accesat în 25 august 2014.

Bibliografie suplimentară

Iorga, N. (1899), Studii istorice asupra Chiliei și Cetății Albe, București
Pippidi, Andrei (1998), „Din nou despre inscripțiile de la Cetatea Albă”, În Barbu, Violeta (ed.), In honorem Paul Cernovodeanu, București: Editura Kriterion, pp. 75–85
Josanu, Vitalie (2014), Monument al civilizației medievale românești la Marea cea Mare: Cetatea Albă - Moncastro, Editura Fundației Collegium XXI

[1] G.I.Brătianu: Cercetări asupra Vicinei și Cetății Albe, ed. Universității din Iași, 1935, cota 14.333 la Bibl. Univ. Chișinău

[2] Piero Boccardo, Clario Di Fabio (dir.), Il secolo dei genovesi, ed. Electa, Milan 1999, 472 p., ISBN 9788843572700 ; G.I. Brătianu, Recherches sur Vicina et Cetatea-Albă, Univ. de Iași, 1935, 39 p. ; Octavian Iliescu, Contribuții la istoria coloniilor genoveze de la Dunăre în sec. XIII-XV, Revista de Istorie nr. 28 din 1989, p. 25 - 52.

[3] Constantin C. Giurescu & Dinu C. Giurescu, Istoria Românilor, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976-77.

[4] Poștarencu, Dinu, O istorie a Basarabiei în date și documente (1812-1940), Cartier istoric, Chișinău, 1998. ISBN 9975949185

[Bugai,_Nikolai_Feodorovici_1999-5] Bugai, Nikolai Feodorovici: Депортация народов из Украины, Белоруссии и Молдавии // Лагеря, принудительный труд и депортация. Германия. Эссен. 1999 : Deportarea popoarelor din Ucraine, Bielorusia și Moldova. Ed.: Dittmar Dahlmann și Gerhard Hirschfeld, Essen, Germania, 1999, pp.: 567-581

[populatie_ucraina_2001-6] „Rezultatele recensământului din 2001 cu structura lingvistică a regiunii Odesa pe localități”. Institutul Național de Statistică al Ucrainei. Arhivat din original la 23 septembrie 2015. Accesat în 25 august 2014.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]