Condițional

Condiționalul este un mod verbal personal și predicativ care exprimă în general o acțiune, o întâmplare sau o stare ipotetică a cărei realizare în prezent sau în viitor depinde de realizarea altei acțiuni, întâmplări sau stări^[1], ori o ipoteză nerealizată în trecut^[2].

Condiționalul are, în limbile în care se dau exemple în acest articol, aproximativ aceleași valori, cu unele mici diferențe. În unele limbi, cum este româna, maghiara sau cele din diasistemul slav de centru-sud (bosniacă, croată, muntenegreană, sârbă, prescurtat BCMS), poate exprima și acțiunea de realizarea căreia depinde sau ar fi depins realizarea unei alte acțiuni, ceea ce nu este valabil pentru limba franceză.

În unele limbi, cum este româna și franceza, condiționalul poate fi folosit și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine.

În gramaticile limbii române, acest mod este numit de obicei condițional-optativ, pentru că poate exprima și dorința.

Condiționalul în limba română

Morfologie

Din punct de vedere morfologic, prezentul condițional se alcătuiește în mod analitic. Verbul auxiliar ar fi, după unele păreri, forme ale lui a avea^[2], dintre care cele de persoana I singular, a III-a singular și a III-a plural specializate pentru condițional. Conform altei păreri, auxiliarul ar proveni din formele de perfect simplu și de imperfect indicativ contopite ale verbului a vrea^[3]:

aș cânta / vedea / bea / zice / iubi / coborî

ai cânta

ar cânta

am cânta

ați cânta

ar cânta

Perfectul condițional-optativ este alcătuit din prezentul condițional al verbului a fi și participiul invariabil al verbului cu sens lexical:

aș fi cântat / văzut / băut / zis / iubit / coborât

ai fi cântat

ar fi cântat

am fi cântat

ați fi cântat

ar fi cântat

Valori și sintaxă

Valorile specifice ale acestui mod sunt^[2]:

de condițional, când exprimă:

o condiție sau o acțiune condiționată: Dacă m-ai invita, aș veni;
o concesie: Chiar de ar veni, nu mi-ar fi de folos;
o comparație ireală: Se uită la el ca și cum nu l-ar cunoaște;

de optativ,

când acțiunea este dorită: De-aș avea o mașină ca asta!;
în locul indicativului, pentru atenuarea:

unei cereri: Aș vrea puțină apă;
unei opinii: Ar trebui să te odihnești mai mult;

de potențial, când se exprimă numai faptul că acțiunea este posibilă, virtuală: Ai crede că ea scrie poezii?

În propoziție subordonată, condiționalul poate avea valoare de prezumtiv: Am auzit că Petre ar fi avut un accident.

Din punct de vedere sintactic, verbul la modul condițional poate fi predicatul multor tipuri de propoziții. Considerându-se propozițiile în sine, este vorba de propoziția enunțiativă optativă (Aș bea o bere), de propoziția enunțiativă potențială (N-aș face așa ceva), de propoziția interogativă potențială (Ți-ai fi închipuit așa ceva?), acestea putând fi neexclamative sau exclamative, precum și pozitive sau negative^[4].

Avându-se în vedere sintaxa frazei, condiționalul se poate găsi în propoziție principală și în multe tipuri de propoziții subordonate^[5]:

subiectivă cu verb regent care exprimă:

certitudinea/incertitudinea: (Nu) e sigur că ar fi mulțumit, dacă ar afla;
probabilitatea: Probabil că n-aș ști ce să fac într-o asemenea situație;

predicativă, obligatoriu dacă este introdusă prin locuțiunea conjunctivală ca și cum (Totul este ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic), posibil după cuvintele introductive care se folosesc și cu indicativul: Problema este cine ar veni în condițiile acestea;
atributivă, dacă acțiunea sa depinde de o condiție: Am găsit un om care m-ar ajuta dacă l-aș plăti;
completivă directă cu verb regent care exprimă:

declarația: Afirm că Paul ar veni dacă ar putea;
opinia la pozitiv sau negativ: (Nu) cred că aș reuși dacă aș încerca;

completivă indirectă: Sunt sigur că ai fi de acord cu așa ceva;
completivă de agent: Tabloul acesta ar fi admirat de oricine l-ar vedea;
circumstanțială de loc: Ar veni cu mine oriunde aș vrea;
circumstanțială de timp introdusă prin unele cuvinte: Aș aștepta cât timp ar trebui;
circumstanțială de mod, în care condiționalul este posibil cu unele cuvinte introductive (de exemplu: Aș face așa cum mi s-ar spune), chiar obligatoriu în cea comparativă condițională: Dansează ca și cum / de parcă / parcă ar pluti;
consecutivă, în cazul unei consecințe ipotetice: Ținea ziarul astfel, încât l-aș fi putut citi și eu, dar pe mine nu mă interesa;
circumstanțială instrumentală: Aș trimite scrisoarea prin oricine ar fi dispus s-o ducă;
circumstanțială sociativă: Aș pleca cu oricine ar veni cu mine;
circumstanțială condițională, dacă și verbul regent este la condițional: Dacă ar putea, ar veni;
circumstanțială concesivă, mai ales cea ipotetică: Oricine ar suna, nu deschid ușa;
circumstanțială opozițională cu unele cuvinte introductive: Într-o asemenea situație eu aș ezita, pe când el ar acționa imediat;
circumstanțială cumulativă cu unele cuvinte introductive: A spus și altceva decât s-ar fi cuvenit;
circumstanțială de excepție: N-aș invita decât pe cine ai invita și tu.

În alte limbi

În franceză

În limba franceză, condiționalul prezent a evoluat de la forme personale analitice la forme sintetice. Desinențele provin din formele indicativului imperfect al verbului latinesc habeo „a avea” și sunt adăugate la forma de infinitiv neschimbată sau deformată în cursul evoluției, de aceea înaintea lor există totdeauna un r^[6].

Exemple la condițional prezent^[7]:

je saurais „aș ști”

tu finirais „ai sfârși”

il/elle viendrait „ar veni”

nous mangerions „am mânca”

vous pourriez „ați putea”

ils/elles joueraient „ar juca”

Este de menționat faptul că desinențele de la singular și cea de persoana a III-a plural diferă numai în scris, pronunțându-se la fel, [ɛ]. Cea de persoana a II-a plural sună [e], apropiat de precedentele. De fapt persoanele se disting clar prin subiect, acesta trebuind să fie exprimat prin cuvânt aparte.

Condiționalul trecut se formează în mod analitic, fiind o formă temporală compusă din verbul auxiliar avoir sau être la condițional prezent și participiul numit „trecut” al verbului cu sens lexical: j’aurais lu „aș fi citit”, elle serait partie „(ea) ar fi plecat”, vous vous seriez assis „voi/dumneavoastră v-ați fi așezat”^[7]^[8]. Când se folosește auxiliarul être, participiul se acordă de cele mai multe ori în gen și număr cu subiectul, deși în majoritatea cazurilor numai în scris.

O deosebire în folosirea condiționalului francez față de condiționalul din alte limbi este că nu poate fi folosit pentru predicatul propoziției circumstanțiale condiționale atunci când aceasta este introdusă prin conjuncția si „dacă”. În acest caz, în locul condiționalului prezent se folosește indicativul imperfect, iar în locul celui trecut – indicativul mai mult ca perfect^[9].

În BCMS

În aceste limbi, condiționalul se formează analitic, cu verbul auxiliar biti „a fi” la forma de aorist și forma de participiu numit „activ” a verbului cu sens lexical. Acesta se acordă în gen și număr cu subiectul. În limba actuală are valoare temporală și de prezent, și de trecut, care se deduce din context. Exemplu de paradigmă la condițional prezent^[10]:

pisao (masculin singular) / pisala (feminin sg.) bih „aș scrie / fi scris”

pisao / pisala bi „ai scrie / fi scris”

pisao / pisala / pisalo (neutru sg.) bi „ar scrie / fi scris”

pisali (m. plural) / pisale (f. pl.) bismo „am scrie / fi scris”

pisali / pisale biste „ați scrie / fi scris”

pisali / pisale / pisala (n. pl.) bi „ar scrie / fi scris”

Verbul auxiliar se plasează după verbul cu sens lexical dacă subiectul nu este exprimat prin cuvânt aparte. În caz contrar, se plasează înaintea lui: ja bih pisao / pisala „eu aș scrie / fi scris” etc.

O deosebire față de celelalte limbi amintite aici, este folosirea condiționalului pentru predicatul unor propoziții circumstanțiale de scop: sr Da bi situacija bila jasnija, poslužićemo se crtežom „Pentru ca situația să fie mai clară, ne vom servi de un desen”^[11]. Altă deosebire este exprimarea acțiunilor repetate în trecut prin forma de condițional: bs Otac bi me petkom vodio u džamiju „Vinerea, tata mă ducea la moschee”^[12].

În maghiară

În limba maghiară, condiționalul are forme de prezent și de trecut.

Prezentul se formează sintetic, din radicalul verbului, după care, în unele cazuri, urmează o vocală de legătură. La radical sau la vocala de legătură se adaugă sufixul morfem al condiționalului -na/-ne/-ná/-né. La acest sufix se adaugă desinențele personale. În afară de două persoane, sunt două serii de desinențe, fiindcă există o conjugare numită „nedefinită” (cea a verbelor intranzitive și a celor tranzitive când sunt folosite fără complement direct sau cu CD nedefinit) și una definită (cea a verbelor tranzitive folosite cu CD definit)^[13]. Sufixul de condițional are variante folosite conform regulilor armoniei vocalic, care nu se respectă doar la persoana I singular, conjugarea nedefinită. Exemple^[14]:

Conjugare nedefinită	Conjugare definită	Conjugare nedefinită	Conjugare definită
vár „a aștepta”		küld „a trimite”
várnék	várnám	küldenék	küldeném
várnál	várnád	küldenél	küldenéd
várna	várná	küldene	küldené
várnánk		küldenénk
várnátok		küldenétek
várnának	várnák	küldenének	küldenék

Condiționalul trecut este analitic. Se folosește forma de trecut a verbului cu sens lexical, urmată ca auxiliar invariabil de către forma de condițional prezent, persoana a III-a singular a verbului van „a fi”^[15]:

Conjugare nedefinită		Conjugare definită
olvastam volna „aș fi citit”
olvastál	volna	olvastad	volna
olvasott		olvasta
olvastunk		olvastuk
olvastatok		olvastátok
olvastak		olvasták

Note

^ Pentru simplificare, folosim în continuare numai termenul „acțiune” pentru acestea.
^ ^a ^b ^c Avram 1997, pp. 207–208.
^ Zafiu 2017.
^ Avram 1997, pp. 308 309.
^ Avram 1997, pp.422–453.
^ Grevisse și Goosse 2007, p. 1031.
^ ^a ^b Delatour 2004, p. 141.
^ Pentru folosirea verbelor auxiliare, vezi Verbul în limba franceză.
^ Delatour 2004, p. 282.
^ Barić 1997, p. 244 (gramatică croată).
^ Klajn 2005, p. 249 (gramatică sârbă).
^ Jahić et al. 2001, p. 282.
^ Vezi Conjugarea definită și conjugarea nedefinită.
^ Szende și Kassai 2007, pp. 237–238. Vocala de legătură cu roșu, sufixul de condițional cu albastru.
^ Szende și Kassai 2007, p. 241.

Surse bibliografice

Avram, Mioara, Gramatica pentru toți, ediția a II-a, București, Humanitas, 1997, ISBN 973-28-0769-5

hr Barić, Eugenija et al., Hrvatska gramatika (Gramatica limbii croate), ediția a II-a revăzută, Zagreb, Školska knjiga, 1997, ISBN 953-0-40010-1 (accesat la 12 aprilie 2019)

fr Delatour, Yvonne et al., Nouvelle grammaire du français (Noua gramatică a francezei), Paris, Hachette, 2004, ISBN 2-01-155271-0 (accesat la 12 aprilie 2019)

fr Grevisse, Maurice și Goosse, André, Le bon usage. Grammaire française (Folosirea corectă a limbii. Gramatică franceză), ediția a XIV-a, Bruxelles, De Boeck Université, 2007, ISBN 978-2-8011-1404-9

bs Jahić, Dževad; Halilović, Senahid; Palić, Ismail, Gramatika bosanskoga jezika (Gramatica limbii bosniace), Zenica, Dom štampe, 2000 (accesat la 12 aprilie 2019)

sr Klajn, Ivan, Gramatika srpskog jezika Arhivat în 23 aprilie 2016, la Wayback Machine. (Gramatica limbii sârbe), Belgrad, Zavod za udžbenike i nastavna sredstva, 2005, ISBN 86-17-13188-8 (accesat la 12 aprilie 2019)

fr Szende, Thomas și Kassai, Georges, Grammaire fondamentale du hongrois (Gramatica fundamentală a limbii maghiare), Paris, Langues et mondes – l’Asiathèque, 2007 ISBN 978-2-91-525555-3 (accesat la 12 aprilie 2019)

Zafiu, Rodica, Auxiliarul condiționalului românesc: argumente semantice și funcționale în reconstituirea unui proces de gramaticalizare controversat, Diacronia, 30 septembrie 2017, e-ISSN 2393-1140 (accesat la 12 aprilie 2019)

Vezi și

Mod (gramatică)

[1] Pentru simplificare, folosim în continuare numai termenul „acțiune” pentru acestea.

[avram_207-2] Avram 1997, pp. 207–208.

[3] Zafiu 2017.

[4] Avram 1997, pp. 308 309.

[5] Avram 1997, pp.422–453.

[6] Grevisse și Goosse 2007, p. 1031.

[delatour_141-7] Delatour 2004, p. 141.

[8] Pentru folosirea verbelor auxiliare, vezi Verbul în limba franceză.

[9] Delatour 2004, p. 282.

[10] Barić 1997, p. 244 (gramatică croată).

[11] Klajn 2005, p. 249 (gramatică sârbă).

[12] Jahić et al. 2001, p. 282.

[13] Vezi Conjugarea definită și conjugarea nedefinită.

[14] Szende și Kassai 2007, pp. 237–238. Vocala de legătură cu roșu, sufixul de condițional cu albastru.

[15] Szende și Kassai 2007, p. 241.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]