Nu confundați cu Cianat.

Restul izocianat este o grupă funcțională cu formula generală R–N=C=O. Compușii organici care conțin o grupă izocianat sunt denumiți izocianați. Diizocianații sunt fabricați pentru că prin reacția cu poliolii dau poliuretani, o categorie de polimeri.

Forma generală a grupei funcționale izocianat

Obținere

modificare

Izocianații se obține în urma reacției dintre amine și fosgen:

RNH2 + COCl2 → RNCO + 2 HCl

Aceste reacții au loc prin intermediul unei cloruri de carbamoil (RNHC(O)Cl). Datorită pericolului asociat manipulării fosgenului, la obținerea izocianaților trebuiesc luate măsuri de siguranță speciale.[1]

Proprietăți

modificare

Reacții cu nucleofilii

modificare

Izocianații sunt electrofili, fiind astfel reactivi față de o varietate mare de nucleofili, precum alcoolii, aminele, chiar și apa. Prin tratarea cu un alcool, izocianații formează o legătură de tip uretan:[1]

ROH + R'NCO → ROC(O)N(H)R' (unde R și R' sunt grupe alchil sau aril)

Dacă se tratează un diizocianat cu un compus ce conține una sau mai multe grupe hidroxil (dioli sau polioli, de exemplu), se formează catene polimerice, cunoscute sub denumirea de poliuretani. Prin reacția cu apa formează dioxid de carbon și amine:[2]

RNCO + H2O → RNH2 + CO2

De asemenea, izocianații mai reacționează cu amine, obținându-se derivați de uree:

R2NH + R'NCO → R2NC(O)N(H)R'

Prin adiția unui izocianat la uree se obține un derivat de biuret:

R2NC(O)N(H)R' + R"NCO → R2NC(O)NR'C(O)NHR"

Reacții de transpoziție

modificare

Interesant la izocianați este faptul că apar ca și compuși intermediari în multe reacții de sinteză ale aminelor, pe care le eliberează prin hidroliză:

 
Ca exemplu, mecanismul degradării Curțius a azidelor la izotiocianat

Vezi și

modificare

Referințe

modificare
  1. ^ a b Christian Six, Frank Richter "Isocyanates, Organic" in Ulmann's Encyclopedia of Industrial Chemistry, 2005, Wiley-VCH, Weinheim. doi:10.1002/14356007.a14_611
  2. ^ Fundamentals to Polymer Science, An Introductory Text (ed. Second). p. 39.  Parametru necunoscut |authori= ignorat (ajutor)
  3. ^ http://alpha.chem.umb.edu/chemistry/orgchem/CH20Handout.pdf Arhivat în , la Wayback Machine., Ch20Handout, University of Massachusetts Boston
  4. ^ Mann, F. G.; Saunders, B. C. (). Practical Organic Chemistry, 4th Ed. London: Longman. p. 128. ISBN 9780582444072. 
  5. ^ Cohen, Julius (). Practical Organic Chemistry 2nd Ed. London: Macmillan and Co., Limited. p. 72. 
  6. ^ Baumgarten, Henry; Smith, Howard; Staklis, Andris (). „Reactions of amines. XVIII. Oxidative rearrangement of amides with lead tetraacetate”. The Journal of Organic Chemistry. 40 (24): 3554–3561. doi:10.1021/jo00912a019. Accesat în .