Deschide meniul principal

Lăptucă dulce

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Lactarius volemus)

Lactarius volemus (Elias Magnus Fries, 1838) sin. Lactifluus volemus (Elias Magnus Fries, 1838 ex Otto Kuntze, 1891), din încrengătura Basidiomycota, în familia Russulaceae și de genul Lactarius,[1] este o ciupercă comestibilă, denumită în popor lăptucă dulce[2] sau vinețică cu lapte.[3] Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord crește solitar, dar și în grupuri, în păduri de conifere mai ales sub pini și molizi precum în cele foioase pe lângă fagi și stejari, din iulie până octombrie.[4][5]

Lactarius volemus sin.

Lactifluus volemus

AD2009Sep06 Lactarius Volemus 03.jpg
Lăptucă dulce
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Lactarius
Specie: L. volemus
Nume binomial
Lactarius volemus
(Fr.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus lactifluus L. (1753)
  • Agaricus oedematopus Scop. (1772)
  • Agaricus volemus Fr. (1821)
  • Lactarius oedematopus (Scop.) Fr. (1838)
  • Galorrheus volemus (Fr.) P.Kumm. (1871)
  • Lactarius lactifluus (L.) Quél. (1886)
  • Lactifluus volemus (Fr.) O.Kuntze (1891)

IstoricModificare

 
Otto Kuntze

În anul 1753, buretele a fost descris oficial pentru prima dată de Carl von Linné în volumul a 2-lea al operei sale Species Plantarum ca Agaricus lactifluus.[6]Elias Magnus Fries l-a redenumit mai întâi sub numele Agaricus volemus,[7] apoi sub acel de Lactarius volemus,[8] iar Lucien Quélet în lucrarea sa Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium sub numele Lactarius lactifluus.[9]

Combinând denumirile lui Fries și Quélet, micologul german Otto Kuntze (1843-1907) l-a prezentat în opera sa Revisio generum plantarum - vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae…, ca Lactifluus volemus.[10]

Denumirea lui Kuntze, Lactifluus volemus, considerată ulterior pentru mult timp sinonim al lui Lactarius volemus, a fost preluată de un grup de micologi, confirmând specia ca gen separat din cauza filogeniei lui moleculare în 2008. Apoi soiul a fost rearanjat taxonomic în cadrul familiei Russulaceae. Discuția se pare încă neterminată.[11][12] În toate cărțile actuale (până 2015), buretele este mereu menționat ca Lactarius volemus, aparținând genului Lactarius. Mai departe, precum mult mai important, este faptul, că acest taxon este neacceptat actual (2016) nici de Index Fungorum[13] nici de Pan-European Species Directories Infrastructure.[14]

Alte denumiri pot fi neglijate, ca de exemplu Lactarius oedematopus a lui Fries sau Galorrheus volemus) a lui Paul Kummer, în special denumirea relativ nouă Lactarius wangii, creată de micologii chinezi Wen și Ying, pentru că ciuperca descrisă de ei s-a ivit numai variație a lăptucii dulci.[15]

DescriereModificare

 
Bres.: Lactarius volemus
  • Pălăria: are un diametru de 7-16 cm, este cărnoasă, la început convexă cu marginea răsfrântă spre picior, apoi devine din ce în ce mai plată și la deplină maturitate ia forma de pâlnie fiind adesea ondulată. Cuticula este netedă, mată și aproape uscată, colorată de la portocaliu-gălbui la brun-roșcat, cu pete mai închise, în special în mijloc.
  • Lamelele: sunt dese, cărnoase și nu prea înalte, ușor decurente precum de multe ori ramificate către marginea pălăriei. Ele sunt de colorit galben-crem la ocru palid. Se pătează în maroniu de la apăsare datorită latexului.
  • Sporii: sunt aproape sferici, hialini (translucizi) și reticulați, cu ochiuri de plasă ca fagurele, având o mărime de 8-12 x 7-11 microni. Pulberea sporilor este albă.
  • Piciorul: are o înălțime de 6-12 cm și o lățime de 1,5-3 cm, este catifelat, bont, puternic, cilindric precum ușor subțiat la bază, fiind de aceeași culoare cu pălăria, dar într-o nuanță mai palidă și câteodată gălbuie în partea superioară. Odată cu maturitatea devine gol pe interior.
  • Carnea: este albicioasă, destul de compactă, dar foarte friabilă, cu miros caracteristic de hering în special la exemplarele mature (miros ce dispare după tratamentul termic). Gustul este plăcut. Când carnea este tăiată emană un suc foarte gros, alb și dulceag, care începe să se colorează în brun după scurt timp.[4][5]
  • Laptele: este alb, lipicios care curge foarte abundent. Gustul este dulceag și plăcut.
  • Reacții chimice: Carnea buretelui se colorează cu anilină de la rozaliu închis, peste purpuriu spre violet-negricios, cu fenol mai întâi roz, apoi de asemenea violet-negricios, cu guaiacol după 30 de minute slab gri-roșiatic, cu sulfat de fier gri-roz-măsliniu, dar cuticula ruginiu și cu tinctură de Guaiacum tot buretele imediat roz-maroniu, după 10 minute gri-verzui.[16]

ConfuziiModificare

Există multe specii asemănătoare, în majoritate necomestibile din cauza iuțimii (peste 20, de exemplu Lactarius rufus,[17]) Lactarius torminosus fiind în plus și ușor otrăvitor. O probă decide repede între cele comestibile respectiv necomestibile. Bureți cu lapte dulce alb pot fi mâncați. Aici câteva exemple de ciuperci cu lapte alb: Lactarius aurantiacus sin. Lactarius mitissimus (comestibil),[18] Lactarius camphoratus (comestibil, crud cu miros de camfor, uscat cu cel de caramel precum dulcișor),[19] Lactarius corrugis, Lactarius deterrimus,[20] Lactarius fuliginosus,[21] Lactarius hygrophoroides, Lactarius piperatus,[22] Lactarius porninsis,[23] Lactarius pyrogalus,[24] Lactarius subdulcis[25] sau Lactarius torminosus.[4]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Lăptuca dulce este una dintre puținele ciuperci comestibile cu lapte alb. Ea nu se potrivește la ciulama, sau sosuri, pentru că devine cleioasă în caz de ar fi gătită. Cel mai bine place friptă în tigaie în unt sau la grătar, cu sare, piper, pătrunjel chimen și mujdei, servind-o cu garnitură de smântână, lămâie și pâine albă, dar și preparată ca chiftea.[26][27] Atunci ciuperca este foarte savuroasă. Mirosul de hering dispare după prăjit.

Biologi suedezi francezi și ruși au dovedit în anii 40 al secolului trecut, că Lactarius volemus are calități antibiotice. Preparatul produs a fost comercializat sub numele Lactaroviolin.[28]

După ce ciuperca fiind considerată pe cale de dispariție în părți ale Europei (Danemarca, Olanda, Suedia), ea a fost inclusă în lista roșie a IUCN. De acea ar trebui să fie cruțată și culeasă foarte rezervat.[29]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 350-351, ISBN 3-405-11774-7 Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "Cetto 1" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
  5. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 177-180, ISBN 3-426-00312-0
  6. ^ Carolus Linnaeus: „Species Plantarum”, vol. II, Editura Laurentii Salvii, Holmiae Stochholm) 1753, p. 1174
  7. ^ Elias Magnus Fries: „Systema mycologicum, sistens fungorum ordines, genera et specia…”, Editura Officina Berlinoiana, Lundae 1821, p. 6
  8. ^ Elias Magnus Fries: „Epicrisis Systematis Mycologici seu Synopsis Hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Upsala 1836-1838, p. 344
  9. ^ Mycobank
  10. ^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum”, vol. 2, Editura Arthur Felix, Leipzig 1891, p. 856-857
  11. ^ Lactarrius-Lactifluus
  12. ^ Mycobank
  13. ^ Index Fungorum, Lactarius volemus
  14. ^ EU-Nomen (Pan-European Species Directories Infrastructure), Lactarius volemus
  15. ^ H.A. Wen & J.Z. Ying: „Studies on the genus Lactarius from China II - Two new taxa from Guizhou” , în. „Mycosystema” nr. 24 (2), 2005, p. 155-58
  16. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 551, ISBN 3-85502-0450
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365-2, ISBN 3-405-12116-7
  18. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 374-375, ISBN 88-85013-37-6
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 362-363, ISBN 3-405-12116-7
  20. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 175-176, ISBN 3-426-00312-0
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 354-355, ISBN 3-405-12116-7
  22. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 172-174, ISBN 3-426-00312-0
  23. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite Cetto 1.1
  24. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 210-211, ISBN 3-405-11568-2
  25. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 208-209, ISBN 3-405-11568-2
  26. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 89
  27. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 87, ISBN 3-453-40334-7
  28. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 72, ISBN 3-426-00312-0
  29. ^ Ciuperci amenințate

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, tab. 390
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • <ref>Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau: „Kryptogamenflora für Anfänger: Eine Einführung in das Studium der blütenlosen Gewächse für Studierende und Liebhaber“, vol. 2, Editura Julius Springer, Berlin 1922
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Axel Meixner: „Chemische Farbreaktionen von Pilzen”, Editura J. Cramer, Lehre 1975
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare