Deschide meniul principal

Liceul Israelit din Timișoara

Liceul Israelit din Timișoara
Liceul Israelit din Timisoara 1.jpg
Clădirea liceului în 2017
AdresăBd. Mihai Eminescu, nr. 2
LocalitateTimișoara
Țară România
Coordonate45°45′5″N 21°13′41″E / 45.75139°N 21.22806°E45°45′5″N 21°13′41″E / 45.75139°N 21.22806°E
Inființată1919
Închisă1948
Tipde stat
Nivelliceu
Elevic. 700

Liceul Israelit din Timișoara a fost o unitate de învățământ a comunității evreiești din Banat. Liceul a funcționat între anii 19191948, având un număr de c. 700 de elevi. Avea 4 clase gimnaziale pentru fete, 8 clase de liceu teoretic pentru băieți și 8 clase de liceu comercial (pentru băieți).

După 1948 în localul său a funcționat Liceul de Sport și Liceul de Arte Plastice.

În 2003 clădirile liceului au fost restituite organizației Caritatea, care în 2014 le-a vândut ca teren. Actualul proprietar dorește o dezvoltare urbană care presupune demolarea clădirilor, fapt care a stârnit numeroase controverse, atât cu privire la prezervarea patrimoniului istoric al Timișoarei, cât și despre ce urmează să se construiască în loc.

Învățământul israelit în TimișoaraModificare

Prima mențiune privind învățământul israelit în Timișoara provine de pe piatra de mormânt a medicului Asriel Assael din cimitirul sefard din Timișoara, decedat în 1636.[1][2] Copii erau instruiți în heder în Talmud (Tora), să citească, să scrie și să socotească.[3]

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea până la 1867 învățământul ]avea la bază limba germană. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, in afara școlilor tradiționale religioase au funcționat intermitent la Timișoara câteva școli primare evreiești cu limba de predare germană.[4] Din 1867, prin Legea naționalităților (Legea XLIV) evreii au fost considerați cetățeni maghiari de religie mozaică, iar Legea învățământului (Legea XXXVIII) prevedea obligativitatea alfabetizării, însă având ca limbă oficială de predare limba maghiară, ceea ce a dus la o asimilare rapidă a lor.[5] Dorința de a evita o asimilare completă și unele manifestări antisemite au dus la necesitatea înființării unor școli proprii, laice, dar în care se preda limba ebraică, iudaismul și tradiția sărbătorilor evreiești.[6] Însă societatea evreilor era divizată, existau trei curente, care aveau poziții diferite: comunitatea neologă (modernistă — care recunoștea hotărârile Congresului comunităților evreiești din Ungaria și Transilvania, desfășurat la Pesta în 18681869), cea ortodoxă (tradiționalistă — care respingea aceste hotărâri) și cea status-quo ante, care se pronunța pentru păstrarea situației dinainte de congres.[7] Predarea materiilor specifice, în special a religiei, diferea, astfel că școlile fiecărei comunități nu puteau fi decât confesionale, ceea ce le priva de susținerile de care beneficiau școlile de stat. Totuși, în 1917, din inițiativa profesorului Marmorek și cu sprijinul societății Hatikva, a luat ființă prima grădiniță evreiască, iar în anul următor, prima Școală Primară Israelită (cea din cartierul Iosefin), sub conducerea directorului Leopold Fleischer.[7]

La sfârșitul Primului Război Mondial evreii din Banat și Transilvania s-au organizat în Uniunea Națională a Evreilor din Banat și Transilvania, organism care viza recunoașterea evreilor ca minoritate națională.[7] Aceasta, în baza Declarației de la Alba Iulia, crea premiza instruirii în limba proprie, în speță ebraica. La cererea adresată Resortul Cultelor și Instrucțiunii din cadrul Consiliului Dirigent de președintele comunității, dr. av. Adolf Vértes, și în baza unei autorizații orale (aprobarea scrisă — autorizația Nr. 23527/1919 — va veni doar în 2 ianuarie 1920), la 4 octombrie 1919 și-a început activitatea Liceul Confesional Israelit, cu 650 de elevi, 401 băieți și 249 de fete (în clase mixte, sistem coeducație). Dintre aceștia 70 erau neevrei. Întrucât limba maternă a tuturor elevilor era maghiara, aceasta a fost desemnată drept limbă de predare, existând și ore de ebraică. Directorul liceului era dr. Victor Déznai. Neavând încă local propriu, cursurile se țineau în diverse localuri: Palatul Lloyd, sediul Comunității Evreiești din Cetate, clădirea Politehnicii de pe str. Telbisz și alte școli.[7][8] Încă de la început au fost discuții, rabinii cereau ore de religie separate pentru cele trei comunități, cerință care a fost însă respinsă, adoptându-se o programă unică.[9]

Însă școlile confesionale nu aveau drept de publicitate (diplomele eliberate de ele nu erau recunoscute). Acest drept era rezervat școlilor de stat; ca urmare s-au făcut demersuri ca liceul să devină de stat. Întrucât acum Banatul aparținea de România, pentru a deveni de stat liceul trebuia să se conformeze legislației României în domeniul educației. Cerințele erau: renunțarea la coeducație (clase separate de băieți și fete), limba statului (româna) ca limbă de predare (existau ore pentru alte limbi: ebraica, maghiara, germana și franceza, studiate ca limbi străine), profesorii să fie cetățeni români, limba română să fie predată de profesori de stat, să se respecte planul de învățământ de stat și reglementările în vigoare, predarea să se facă după manualele aprobate, să se asigure salariile și pensiile profesorilor care nu sunt de stat și să aibă local propriu.[9]

Cel mai greu de îndeplinit a fost cerința limbii de predare. Elevii nu stăpâneau suficient nici limba română, nici cea ebraică pentru a studia diferitele materii. Limba română a fost considerată utilă pentru viitorul în România, iar cea ebraică pentru contactele din străinătate, iar limba maghiară a fost menținută ca limbă de tranziție.[10] S-a hotărât ca din anul școlar 1926/1927 limba și literatura română, istoria și geografia României să fie predate în limba română; limba, literatura și istoria evreilor, precum și religia să se predea în limba ebraică; limba și literatura maghiară în această limbă, iar celelalte obiecte în limba română sau ebraică.[7] Funcționarea liceului este confirmată de autorizațiile Nr. 51, 52 și 53/1928 eliberate de Ministerul Educației Naționale.[11]

 
Clădirea internatului liceului în 1930. În spate apare parțial clădirea liceului.

O altă problemă majoră a fost asigurarea unui local propriu. În acest scop s-au făcut demersuri la primărie pentru achiziționarea unui teren de c. 8000 m², un cvartal situat actual între bd. Constantin Diaconovici Loga, str. 20 decembrie 1989, bd. Mihai Eminescu și str. Patriarh Miron Cristea. Acolo, pe latura de nord, spre bd. Mihai Eminescu, s-a construit clădirea liceului, finanțată din colecte și donații ale comunității evreilor. Arhitectul a fost Gideon Neubauer (? – d. 1960, Israel[12][13]). Inițial, în forma dată în funcțiune în 1923, clădirea avea un singur nivel și avea 16 săli de clasă, una de gimnastică, una de desen, un laborator de fizică și chimie, o bibliotecă cu 1600 de volume, cancelarie și biroul directorului. În 1928 clădirea a fost supraetajată. La parter funcționa gimnaziul de fete și liceul teoretic de băieți, iar la etaj Liceul Comercial (de băieți). Tot în 1928, pe latura de sud, spre bd. C.D. Loga, s-a ridicat clădirea internatului, arhitect fiind László Székely. Clădirea este realizată în stil eclectic, cu elemente din secession și clasicism. Internatul era prevăzut să găzduiască 60 de elevi.[11][13][14]

În 1936 Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice a interzis desfășurarea învățământului religios pentru elevii evrei în clădirile școlilor de stat.[7] La 29 august 1940 guvernul Gigurtu a limitat la 6 % accesul elevilor evrei în școlile medii și în universități. Decretul-lege din 11 octombrie 1940 a exclus evreii din toate școlile de stat, lăsând însă deschisă posibilitatea înființării unor școli primare și secundare proprii, cu profesori și elevi exclusiv evrei.[15][16] În aceste condiții Liceul Israelit din Timișoara și-a continuă activitatea și în perioada regimului antonescian, primind elevii excluși din alte școli.[2] Însă în toamna anului 1940 clădirea liceului a fost rechiziționată. În 1941 la etaj s-a instalat spitalul militar german. În 1942 întregul liceu a fost evacuat, clădirea devenind sediul Chesturii Poliției Timișoara. Cursurile liceului de băieți au continuat în localul Școlii Primare Izraelite din Fabric (Str. Caragiale 1) și în incinta Sinagogii din Fabric, ale liceul comercial în curtea Sinagogii din Fabric, iar ale gimnaziului de fete în localul comunității (Str. Gheorghe Lazăr nr. 5) sau în diferite case particulare.[17] După 23 august 1944 liceul și-a reprimit sediul și dreptul de publicitate.[18] Liceul și-a încetat activitatea în 1948 ca urmare a reformei învățământului, prin care s-au desființat școlile particulare și confesionale, patrimoniul său fiind trecut în proprietatea statului.[19][20] Până în anul 1948 liceul a funcționat cu 4 clase de gimnaziu de fete, 8 clase de liceu teoretic de băieți și 8 clase de liceu comercial de băieți.[7] După 1948 în localul său a funcționat Liceul de Sport și Liceul de Arte Plastice.[12][19]

La 2426 decembrie 1939 Liceul Israelit din Timișoara a găzduit cea de-a XVI-a și ultima Conferință a Uniunii Naționale Evreiești din Transilvania (maghiară Erdélyi Zsidó Nemzeti Szövetség – ZsNSz)[21]

Retrocedarea clădirilor și evoluțiile ulterioareModificare

Prin decizia nr. 116/05.11.2003 a comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România clădirile liceului au fost retrocedate fundației Caritatea, care administrează patrimoniul cultural și spiritual al evreilor din România. Liceul de Arte Plastice își putea continua activitatea timp de 5 ani (până în 2008) plătind, conform HG nr. 224/2004, o chirie lunară de 2256,30 lei (echivalent 666 euro în 2003). Din 2008 fundația Caritatea a solicitat majorarea chiriei lunare la 31 600 euro (10 euro pentru fiecare dintre cei 3160 mp utili), contractul de închiriere fiind prelungit anual și semnat doar de conducerea liceului. De la 1 ianuarie 2011 plata chiriei a trecut în responsabilitatea primăriei, care a refuzat să plătească o sumă considerată exorbitantă, și, printr-o hotărâre a consiliului local, a hotărât mutarea liceului de arte plastice.[12][22][23][24][25][26][27][28] Însă cadrele didactice și părinții elevilor au refuzat mutarea, motivele fiind depărtarea de domiciliu și spațiul insuficient din locația propusă, pe bd. Liviu Rebreanu nr. 35.[22][29] Pentru a forța mutarea primăria a refuzat să plătească utilitățile liceului. Pentru a se obține banii necesari plății utilităților zeci de artiști plastici au donat lucrări care au fost vândute la licitație.[26] Refuzul primăriei de a plăti chiria majorată a dus în februarie 2013 la o tentativă a fundației Caritatea de a o executa silit, acțiune care însă a eșuat.[24] În caz că fundația Caritatea ar fi avut câștig de cauză, primăria intenționa să se întoarcă împotriva conducerii liceului (a directoarei și a contabilei șefe), acuzate că prin semnarea contractului de închiriere cu chiria majorată fără împuternicire din partea primăriei ar fi păgubit primăria cu suma respectivă, care la acel moment era de 500 000 euro.[25][30] Liceul de Arte Plastice a fost nevoit să se mute în 2013.[19]

Clădirea internatului este folosită de Inspectoratul Școlar Județean Timiș, care plătea fundației Caritatea o chirie lunară de 3000 euro. În caz de demolare a clădirii trebuie și el mutat. Soluția propusă este mutarea sa într-una din clădirile în care a funcționat Liceul Tehnologic Agricol Petru Botiș din Calea Aradului.[31]

 
Amplasarea clădirilor liceului

Fundația Caritatea a scos proprietatea la vânzare încă din 31 decembrie 2010,[22][23][32] însă orice cumpărător dorea doar terenul, pentru a clădi altceva. Pentru a valorifica proprietatea clădirile liceului și internatului trebuie demolate. Deși clădirile propriu-zise nu sunt clasificate drept monumente istorice, terenul este situat în zona istorică protejată „Ansamblul urban II”, cod LMI TM-II-a-B-06100. Ca urmare, în 2014 fundația Caritatea a cerut declasificarea proprietății.[13][14][33][34] De asemenea, a depus la direcția urbanism a primăriei Timișoarei solicitările 2251/16.06.2015 (pentru clădirea internatului) și 2252/16.06.2015 (pentru clădirea liceului) prin care solicita aprobarea desființării (demolării) clădirilor.[35][36]

 
Aripa de vest a Liceului, unde se dorește lărgirea străzii

Primăria Municipiului Timișoara dorește lărgirea străzii 20 decembrie 1989 de la trei la patru benzi de circulație, în vederea fluidizării circulației între inelele 1 și 2 ale Timișoarei. În acest scop are nevoie de o fâșie de teren de c. 400 mp, pe care actual este clădită aripa de vest a liceului. Primăria a mai încercat să obțină demolarea acestei aripi în 2013, însă a întâmpinat opoziția elevilor și profesorilor de la Liceul de Arte Plastice, precum și a părinților elevilor.[12][13][14][37] Primăria, care are dreptul de preemțiune la înstrăinarea imobilelor, nu este interesată de clădiri și este de acord cu demolarea lor, însă, pentru facilitarea demersurilor necesare solicita ca fundația Caritatea să-i doneze fâșia de teren necesară lărgirii străzii 20 decembrie 1989. Ministerul Culturii a dat avizul pentru intervenții în zonă.[12][14][37][38][39]

În 2014 fundația Caritatea a vândut proprietatea cu 5 milioane de euro pentru cei 8365 mp de teren și 4764 mp construiți.[13][14][27][40][41][42] Noul proprietar dorește să valorifice proprietatea printr-un proiect cu procent de ocupare al terenului (POT) și coeficient de utilizate al terenului (CUT) cât mai mari și a prezentat 3 variante, dar în toate se propune demolarea ambelor clădiri și a anexelor lor.[13][14][43]

 
Proiectul SC Studium Green SRL

La 16 ianuarie 2017 la Primăria Municipiului Timișoara a fost înregistrată documentația depusă de SC Studium Green SRL din Cluj-Napoca pentru obținerea avizului Comisiei Tehnice și de Amenajare a Teritoriului pentru obiectivul „Mixed Use – Zona Centrală, Timișoara”. La 26 ianuarie 2017 primăria Timișoarei a făcut public prin afișare proiectul propus de SC Studium Green SRL, proiectant SC Andreescu & Gaivoronschi SRL, în vederea discuției publice a intenției de elaborare a planului urbanistic zonal (PUZ). Proiectul propus, întocmit de prof. dr. arh. Vlad Gaivoronschi și prof. dr. arh. Ioan Andreescu prevedea o zonă cu funcțiuni mixte: birouri administrative, inclusiv a afacerilor, birouri financiar-bancare, spații de locuire colectivă (nn. hotel), comerciale, culturale, de turism și parcări publice și private, pe o suprafață de 8365 mp. Se propunea ca pe întreaga suprafață (POT de 100 %) să se realizeze o construcție unitară din beton și sticlă, în regim de parter și mezanin pe toată suprafața și zone largi cu 5 etaje (regim de înălțime P+5), iar spre vest, vizavi de primărie, un bloc cu 10 etaje (P+10), rezultând o suprafață construită desfășurată de 31 600 mp (de exact 10 ori mai mare decât suprafața actuală), ceea ce corespunde cu un CUT de 3,95 raportat la suprafața de 8000 mp a terenului după cedarea fâșiei necesare lărgirii străzii 20 decembrie 1989. În documentație proiectanții argumentau că din punct de vedere urbanistic clădirea liceului nu se încadrează în specificul zonei, dar proiectul propus, da.[13][40][41][44][45][43]

Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei și arhitecții din cadrul filialei Timiș a Ordinului Arhitecților România au reacționat față de acest proiect, cerând dezbatere publică. În urma acestor proteste la 8 februarie SC Studium Green SRL a cerut anularea examinării proiectului, în vederea examinării și a altor variante. Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, este de acord să organizeze dezbateri publice pentru proiectele viitoare.[27][41][45][46][47] Se dorește păstrarea cel puțin a clădirii internatului.[13][14]

O propunere ulterioară prevede o clădire plasată în diagonală, cu păstrarea clădirii internatului și a unei mici porțiuni din aripa de vest a liceului, propunere susținută de parteneriatul dintre Primăria Municipiului Timișoara și Fundația Caritatea. Însă Ordinul Arhitecților din România nu este de acord nici cu acest proiect, deoarece încalcă regimul Planului Urbanistic General, care prevede că „pentru clădirile cu funcțiuni deosebite și aflate în poziții urbane privilegiate (dominante), prin PUZ (nn. Planul Urbanistic Zonal) se pot stabili regimuri de înălțime mai mari, fără a depăși 25 m în punctul cel mai înalt, pe o lungime de fațadă de cel mult o treime din totalul lungimii de fațadă către domeniul public” și cere administrației publice să nu permită modificarea zonei istorice protejate mai mult decât prevăd reglementările în vigoare.[48]

NoteModificare

  1. ^ Victor Neumann, pp. 9–21
  2. ^ a b Tomi Laszlo, Scurt istoric al Liceului Israelit din Timișoara, bjt2006.org, accesat 2017-03-20
  3. ^ Victor Neumann, pp. 49–75
  4. ^ Getta Neumann, p. 133
  5. ^ Getta Neumann, p. 134
  6. ^ Getta Neumann, p. 135
  7. ^ a b c d e f g Ladislau Gyémánt, Învățământul evreiesc din Transilvania. Perspectivă istorică, transindex.ro, accesat 2017-03-22
  8. ^ Getta Neumann, pp. 136–137
  9. ^ a b Getta Neumann, pp. 138–139
  10. ^ Getta Neumann, pp. 139–142
  11. ^ a b Getta Neumann, p. 144
  12. ^ a b c d e Stefan Both, Primăria Timișoara vrea să distrugă o clădire de o imensă valoare istorică, culturală și patrimonială, adevarul.ro, 11 septembrie 2014, accesat 2017-03-20
  13. ^ a b c d e f g h Stefan Both, Atentat la istoria Timișoarei. Două clădiri dintr-o lovitură. Liceul Israelit și palatul proiectat de Székely László, arhitectul orașului modern, sortite dărâmării, adevarul.ro, 21 februarie 2017, accesat 2017-03-20
  14. ^ a b c d e f g Titus Bălan, Liceul de Arte Plastice și Inspectoratul Școlar, următoarele victime ale valului de demolări, banatulazi.ro, 12 martie 2017, accesat 2017-03-20
  15. ^ Vasile Pantelimonescu, Statutul evreilor din România, București: Ed. ziarului Universul, 1941, pp. 77–84
  16. ^ Lya Benjamin, Evreii din România între anii 1940-1944, Vol. I – Legislația antonesciană, București: Ed. Hasefer, 1993, ISBN 973-950068-4
  17. ^ Getta Neumann, pp. 150–151
  18. ^ Getta Neumann, p. 156
  19. ^ a b c Getta Neumann, p. 158
  20. ^ Ministerul Învățământului, Decret nr. 176 din 2 august 1948 pentru trecerea în proprietatea Statului a Bunurilor bisericilor congregațiilor, comunităților sau particularilor, ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățămînt general, tehnic sau profesional, Monitorul Oficial, nr. 204, 3 Septemvrie 1948
  21. ^ Schatteles, p. 338–339
  22. ^ a b c Primăria Timișoara, Informare privind situația Liceului de Arte Plastice Timișoara, comunicat de presă, accesat 2017-03-23
  23. ^ a b Clădirea Liceului de Arte Timișoara, retrocedată; ISJ vrea să mute elevii în construcții modulare, mediafax.ro, 9 mai 2011, accesat 2017-03-23
  24. ^ a b Primăria Timișoara, executată silit pentru că nu a plătit chiria Liceului de Arte Plastice, aproape 500.000 de euro, opiniatimisoarei.ro, 5 februarie 2013, accesat 2017-03-20
  25. ^ a b Liliana Iedu, Plângere penală pe numele directoarei și contabilei Liceului de Arte Plastice din Timișoara pentru o pagubă de jumătate de milion de euro făcută Primăriei Timișoara, opiniatimisoarei.ro, 21 februarie 2013, accesat 2017-03-20
  26. ^ a b Georgeta Petrovici, Licitații pentru salvarea Liceului de Arte Plastice din Timișoara, evz.ro, 24 mai 2012, accesat 2017-03-20
  27. ^ a b c Otilia Galescu, Liceul de Arte Plastice rămâne în ceață. Primarul Robu promite dezbatere publică pe orice proiect în zonă, debanat.ro, 22 februarie 2017, accesat 2017-03-20
  28. ^ Petrina Cabalic, Câteva școli timișorene au ajuns în chiria cultelor religioase, hotnews.ro, 16 martie 2004, accesat 2017-03-20
  29. ^ Marcela Sferlea, Părinții elevilor de la Arte nu sunt de acord cu mutarea liceului, tion.ro, 21 iulie 2011, accesat 2017-03-23
  30. ^ Roxana Deaconescu, Fosta conducere a Liceului de Arte, anchetată pentru fraudă? Care este paguba făcută Primariei Timișoara?, opiniatimisoarei.ro, 8 august 2014, accesat 2017-03-20
  31. ^ Bianca Dichis, Inspectoratul Școlar Timiș se pregătește de plecarea din centrul Timișoarei! Unde i se pregătește mutarea?, opiniatimisoarei.ro, 11 noiembrie 2015, accesat 2017-03-23
  32. ^ Lia Lucia Epure, Un ONG a pus cruce pe zeci de școli și spitale în urma unor retrocedări. Liceu de Arte Plastice și Secția de Ginecologie din Timișoara, lăsate în paragină, Ziua de Vest, 25 aprilie 2016, accesat 2017-03-20
  33. ^ Otilia Galescu, Nu mai e cale de întors: Liceul de Arte Plastice va fi demolat!, debanat.ro, 29 iunie 2015, accesat 2017-03-20
  34. ^ Alice-Roxana Trifu, Bulevardul 20 decembrie 1989 va fi lărgit la patru benzi! Pentru asta, clădirea Liceului de Artă va fi demolată, timisoaraonline.ro, 12 iulie 2016, accesat 2017-03-20
  35. ^ Avize urbanism, beneficiar Fundația Caritatea, primariatm.ro, accesat 2017-03-22
  36. ^ Diana Lupulescu, Se demolează Liceul de Arte și Inspectoratul Școlar? S-au solicitat certificate de urbanism, oradestiri.ro, 18 iunie 2015, accesat 2017-03-22
  37. ^ a b Liliana Iedu, Liceul de Arte Plastice din Timișoara nu mai poate funcționa în actuala locație, din toamnă. Primăria lărgește strada de lângă, opiniatimisoarei.ro, 11 ianuarie 2013, accesat 2017-03-20
  38. ^ Liliana Iedu, Liceul de Arte Plastice din Timisoara va fi demolat! Ce se va face in loc?, opiniatimisoarei.ro, 5 septembrie 2014, accesat 2017-03-20
  39. ^ Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei, Consiliul Local Timișoara nu dorește Liceul de Artă și Inspectoratul, comunicat de presă al Asociației Culturale Salvați Patrimoniul Timișoarei, 22 februarie 2017, accesat 2017-03-20
  40. ^ a b Otilia Galescu, Bloc cu 10 etaje langa primarie? Vechiul liceu de arte plastice, tot mai aproape de demolare, debanat.ro, 8 februarie 2017, accesat 2017-03-20
  41. ^ a b c S-a renunțat la blocul de 10 etaje de lângă Primăria Timișoara!, diacaf.com, 15 februarie 2017, accesat 2017-03-20
  42. ^ Loredana Codruț, Clădirea fostului Liceu de Arte din Timișoara, scoasă la vânzare pe un site de imobiliare. Vezi ce suprafață are proprietatea, pressalert.ro, 21 aprilie 2016, accesat 2017-03-20
  43. ^ a b Daniela Damian, Colos de beton și sticlă, la concurență cu Catedrala Mitropolitană?, renasterea.ro, 7 februarie 2017, accesat 2017-03-20
  44. ^ Afiș stradal afișat de Primăria Municipiului Timișoara în perioada 26 ianuarie – 4 februarie 2017
  45. ^ a b Roxana Deaconescu, Gata cu ideea unui bloc de 10 etaje in locul Liceului de Arte din centrul Timisoarei, deocamdată, tion.ro, 15 februarie 2017, accesat 2017-03-20
  46. ^ Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei, Liceul de Artă a picat examenul la arhitectură și urbanism, comunicat de presă al Asociației Culturale Salvați Patrimoniul Timișoarei, 2 februarie 2017, accesat 2017-03-20
  47. ^ Roxana Deaconescu, Soarta clădirilor Liceului de Arte din centrul Timișoarei, indecisă. Prima idee: bloc cu 10 etaje în loc, tion.ro, 11 februarie 2017, accesat 2017-03-20
  48. ^ Lucian Paulescu, Ordinul Arhitecților din România cere administrației publice locale să retragă orice formă de susținere pentru scoaterea Liceului de Arte Plastice din Timișoara de pe lista monumentelor istorice, Ziua de Vest, 1 august 2017, accesat 2017-08-02

BibliografieModificare

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Liceul Israelit din Timișoara