Sezonul de Formula 1 din 1959

Sezonul de Formula 1 din 1959
Durată
10 mai - 12 decembrie
Nr. curse
9
Nr. piloți
88
Nr. echipe
36
Campionul la Piloți
Australia Jack Brabham (Primul titlu)
Campionul la Constructori
Regatul Unit Cooper-Climax (Primul titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1959 a fost cel de-al 13-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a zecea ediție a Campionatului Mondial al Piloților, și a doua ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1.[1] Sezonul a fost disputat pe parcursul a nouă curse, începând cu Marele Premiu al Principatului Monaco pe 10 mai și terminându-se cu Marele Premiu al Statelor Unite pe 12 decembrie. În 1959 s-au desfășurat și alte cinci curse care nu au făcut parte din campionat. Jack Brabham a câștigat Campionatul Mondial al Piloților,[1] într-un sport încă zguduit de moartea mai multor piloți, inclusiv campionul en-titre Mike Hawthorn. Cupa Internațională pentru Constructorii de F1 a fost acordată echipei Cooper-Climax.[1]

Retragerea lui Vanwall, despre care se crede că a fost rezultatul ratei ridicate de mortalitate din sezonul 1958, a lăsat Ferrari drept singura echipă câștigătoare de curse în campionat. În mod similar, retragerea lui Juan Manuel Fangio și Mike Hawthorn a însemnat că, pentru prima dată, în afară de sezonul inaugural, niciun campion mondial se afla pe grilă. Mașinile revoluționare cu motor central ale lui Cooper, propulsate de motorul compact Coventry Climax de 2,5 litri, au câștigat cinci curse cu Jack Brabham, Stirling Moss și Bruce McLaren. BRM și-a obținut și ea prima victorie în mâinile lui Jo Bonnier. Aston Martin a apărut cu o mașină care era învechită și cu greutate excesivă în fața revoluționarului T51 cu motorul central-spate, introdus de Cooper.

Tony Brooks de la Ferrari a dus lupta cu Cooper și, mergând în cursa finală, el, Moss sau Brabham puteau câștiga titlul. Moss s-a retras din cursă, Marele Premiu inaugural al Statelor Unite, dându-i lui Brabham conducerea. Brabham a rămas fără combustibil în ultimul tur, dar și-a împins mașina peste linie pentru a termina pe locul 4. Cu Brooks in imposibilitatea de a obține mai mult de locul 3, Brabham a devenit primul campion mondial australian, în timp ce Cooper a câștigat coroana constructorilor.

Marele Premiu al Germaniei a avut loc pentru a doua oară pe circuitul AVUS de foarte mare viteză, unde Jean Behra de la Ferrari a fost ucis în timpul unei curse de mașini sport, fără legătură, la volanul unui Porsche. Americanii Jerry Unser Jr. și Bob Cortner au decedat ca urmare a rănilor suferite în timpul testelor pentru Indianapolis 500.

Piloții și echipele înscrise în campionat modificare

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1959 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1959.

Imagine Concurent Constructor Motor Șasiu Pneu Piloți
Numele pilotului Etape
    David Brown Corporation Aston Martin Aston Martin RB6 2,5 L6 DBR4 A   Roy Salvadori 3, 5, 7–8
  Carroll Shelby 3, 5, 7–8
    Dr Ing F. Porsche KG Behra-Porsche Porsche 547/3 1,5 F4 RSK D   Maria Teresa de Filippis 1
Porsche 718 RSK
718/2
  Wolfgang von Trips 1, 6
    Owen Racing Organisation BRM BRM P25 2,5 L4 P25 D   Harry Schell 1, 3–8
  Jo Bonnier 1, 3–8
  Ron Flockhart 1, 4–5, 7–8
    Connaught Cars-Paul Emery Connaught Alta GP 2,5 L4 Type C D   Bob Said 9
    Cooper Car Company Cooper Climax FPF 2,5 L4 T51 D   Jack Brabham 1, 3–9
  Bruce McLaren 1, 4–9
  Masten Gregory 1, 3–7
  Giorgio Scarlatti 8
    Scuderia Ferrari Ferrari Ferrari 155 2,4 V6
Ferrari D156 1,5 V6
246 F1
156
D   Jean Behra 1, 3–4
  Phil Hill 1, 3–4, 6–9
  Tony Brooks
  Cliff Allison 1, 3, 6, 8–9
  Olivier Gendebien 4, 8
  Dan Gurney 4, 6–8
  Wolfgang von Trips 9
  David Fry Fry Climax FPF 1,5 L4 F2 D   Mike Parkes 5
    J.B. Naylor JBW Maserati 250S 2,5 L4 59 D   Brian Naylor 5
    Leader Cards Inc. Kurtis Kraft Offenhauser 1,7 L4 Midget F   Rodger Ward 9
    Team Lotus Lotus Climax FPF 2,5 L4 16 D   Graham Hill 1, 3–8
  Pete Lovely 1
  Innes Ireland 3–4, 6–9
  Alan Stacey 5, 9
    Scuderia Ugolini Maserati[a] Maserati 250F1 2,5 L6 250F D   Giorgio Scarlatti 1, 4
  Carel Godin de Beaufort 4
  Monte Carlo Auto Sport   André Testut 1
  Scuderia Centro Sud   Asdrúbal Fontes Bayardo 4
  Fritz d'Orey 4–5
  Ottorino Volonterio   Giulio Cabianca 8
  Phil Cade   Phil Cade 9
    Camoradi USA Tec-Mec Maserati 250F1 2,5 L6 F415 D   Fritz d'Orey 9
    Vandervell Products Vanwall Vanwall 254 2,5 L4 VW 59 D   Tony Brooks 5

Piloții și echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătați mai jos.

Concurent Constructor afiliat Motor Șasiu Pneu Piloți
Numele pilotului Etape
  Equipe Nationale Belge Cooper Climax FPF 1,5 L4 T51 D   Lucien Bianchi 1
  Alain de Changy 1
  Jean Lucienbonnet Cooper Climax FPF 1,5 L4 T45 D   Jean Lucienbonnet 1
  R.R.C. Walker Racing Team Cooper Climax FPF 2,5 L4 T51 D   Stirling Moss 1, 3, 6–9
  Maurice Trintignant 1, 3–9
  British Racing Partnership BRM BRM P25 2,5 L4 P25 D   Stirling Moss 4–5
  Hans Herrmann 6
Cooper Climax FPF 1,5 L4 T51   Ivor Bueb 1
Borgward 1500 RS 1,5 L4 5
  Chris Bristow 5
  High Efficiency Motors Cooper Maserati 250S 2,5 L4 T45 D   Roy Salvadori 1, 4, 9
  Jack Fairman 8
Climax FPF 2,5 L4 5
  John Fisher Lotus Climax FPF 1,5 L4 16 D   Bruce Halford 1
  Ecurie Maarsbergen Porsche Porsche 547/3 1,5 F4 718 RSK D   Carel Godin de Beaufort 3
  Scuderia Centro Sud Cooper Maserati 250S 2,5 L4 T51 D   Ian Burgess 4–6, 8
  Colin Davis 4, 8
  Hans Herrmann 5
  Mario Araujo de Cabral 7
  Ace Garage – Rotherham Cooper Climax FPF 1,5 L4 T51 D   Trevor Taylor 5
  Alan Brown Equipe Cooper Climax FPF 1,5 L4 T45 D   Mike Taylor 5
  Peter Ashdown 5
  Gilby Engineering Cooper Climax FPF 1,5 L4 T43 D   Keith Greene 5
  United Racing Stable Cooper Climax FPF 1,5 L4 T51 D   Bill Moss 5
  R.H.H. Parnell Cooper Climax FPF 1,5 L4 T51
T45
D   Henry Taylor 5
  Tim Parnell 5
  Dennis Taylor Lotus Climax FPF 1,5 L4 12 D   Dennis Taylor 5
  Dorchester Service Station Lotus Climax FPF 1,5 L4 16 D   David Piper 5
  Jean Behra Behra-Porsche Porsche 547/3 1,5 F4 RSK D   Jean Behra 6
  OSCA Automobili Cooper OSCA 2,0 L4 T43 D   Alejandro de Tomaso 9
  Taylor-Crawley Racing Team Cooper Climax FPF 2,5 L4 T45 D   George Constantine 9
  Blanchard Automobile Co. Porsche Porsche 547/3 1,5 F4 718 RSK G   Harry Blanchard 9
  Ecurie Bleue Cooper Climax FPF 2,5 L4 T51 D   Harry Schell 9
  • Notă: Tabelele de mai sus nu includ piloții și echipele care au participat doar la cursa de Campionat Mondial de la Indianapolis.

Calendar modificare

Următoarele opt Mari Premii și Indianapolis 500 au avut loc în 1959.

1.   2.   3.   4.  
Marele Premiu al Principatului Monaco
10 mai
Indianapolis 500
30 mai
Marele Premiu al Țărilor de Jos
31 mai
Marele Premiu al Franței
5 iulie
 
Monaco (S)
 
Indianapolis (P)
 
Zandvoort (P)
 
Reims-Gueux (S)
5.   6.   7.   8.  
Marele Premiu al Marii Britanii
18 iulie
Marele Premiu al Germaniei
2 august
Marele Premiu al Portugaliei
23 august
Marele Premiu al Italiei
13 septembrie
 
Aintree (S)
 
AVUS (S)
 
Monsanto (S)
 
Monza (P)
9.  
Marele Premiu al Statelor Unite
12 decembrie
 
Sebring (S)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Au fost programate trei Mari Premii în 1959 care au fost ulterior anulate:

Rezultate și clasamente modificare

Marile Premii modificare

Etapa Mare Premiu Pole position Cel mai rapid tur Pilotul câștigător Constructorul câștigător Pneu
1   Marele Premiu al Principatului Monaco   Stirling Moss   Jack Brabham   Jack Brabham   Cooper-Climax D
2   Indianapolis 500[b]   Johnny Thomson   Johnny Thomson   Rodger Ward   Watson-Offenhauser F
3   Marele Premiu al Țărilor de Jos   Jo Bonnier   Stirling Moss   Jo Bonnier   BRM D
4   Marele Premiu al Franței   Tony Brooks   Stirling Moss   Tony Brooks   Ferrari D
5   Marele Premiu al Marii Britanii   Jack Brabham   Stirling Moss
  Bruce McLaren
  Jack Brabham   Cooper-Climax D
6   Marele Premiu al Germaniei   Tony Brooks   Tony Brooks   Tony Brooks   Ferrari D
7   Marele Premiu al Portugaliei   Stirling Moss   Stirling Moss   Stirling Moss   Cooper-Climax D
8   Marele Premiu al Italiei   Stirling Moss   Phil Hill   Stirling Moss   Cooper-Climax D
9   Marele Premiu al Statelor Unite   Stirling Moss   Maurice Trintignant   Bruce McLaren   Cooper-Climax D

Clasament Campionatul Mondial al Piloților modificare

Punctele au fost acordate pe o bază de 8–6–4–3–2 primilor cinci clasați în fiecare cursă, cu un punct suplimentar revenind pilotului care a stabilit cel mai rapid tur al cursei (dacă cel mai rapid tur a fost realizat de mai mulți piloți, punctul se va împărți egal la fiecare pilot). Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz. Pilot MCO
 
500
 
NLD
 
FRA
 
GBR
 
DEU
 
PRT
 
ITA
 
USA
 
Puncte
1   Jack Brabham 1R 2 3 1P Ret Ret 3 (4)[c] 31 (34)
2   Tony Brooks 2 Ret 1P Ret 1P
R
9 Ret 3 27
3   Stirling Moss RetP RetR DSCR 2R Ret 1P
R
1P RetP 25,5
4   Phil Hill 4 6 2 3 Ret 2R Ret 20
5   Maurice Trintignant 3 8 11 5 4 4 9 2R 19
6   Bruce McLaren 5 5 3R Ret Ret Ret 1 16,5
7   Dan Gurney Ret 2 3 4 13
8   Jo Bonnier Ret 1P Ret Ret 5 Ret 8 10
9   Masten Gregory Ret 3 Ret 7 Ret 2 10
10   Rodger Ward 1 Ret 8
11   Jim Rathmann 2 6
12   Johnny Thomson 3P
R
5
13   Harry Schell Ret Ret 7 4 7 5 7 Ret 5
14   Innes Ireland 4 Ret Ret Ret Ret 5 5
15   Olivier Gendebien 4 6 3
16   Tony Bettenhausen 4 3
17   Cliff Allison Ret 9 Ret 5 Ret 2
18   Jean Behra Ret 5 Ret NS 2
19   Paul Goldsmith 5 2
  Roy Salvadori 6 Ret Ret 6 6 Ret Ret 0
  Ron Flockhart Ret 6 Ret 7 13 0
  Ian Burgess Ret Ret 6 14 0
  Wolfgang von Trips Ret NS 6 0
  Johnny Boyd 6 0
  Graham Hill Ret 7 Ret 9 Ret Ret Ret 0
  Duane Carter 7 0
  Harry Blanchard 7 0
  Carroll Shelby Ret Ret 8 10 0
  Giorgio Scarlatti NSC 8 12 0
  Alan Stacey 8 Ret 0
  Eddie Johnson 8 0
  Carel Godin de Beaufort 10 9 0
  Paul Russo 9 0
  Fritz d'Orey 10 Ret Ret 0
  A. J. Foyt 10 0
  Chris Bristow 10 0
  Mario de Araujo Cabral 10 0
  Colin Davis Ret 11 0
  Gene Hartley 11 0
  Henry Taylor 11 0
  Bob Veith 12 0
  Peter Ashdown 12 0
  Al Herman 13 0
  Ivor Bueb NSC 13 0
  Jimmy Daywalt 14 0
  Chuck Arnold 15 0
  Giulio Cabianca 15 0
  Jim McWithey 16 0
  Hans Herrmann Ret Ret 0
  Jack Fairman Ret Ret 0
  Bruce Halford Ret 0
  Eddie Sachs Ret 0
  Al Keller Ret 0
  Pat Flaherty Ret 0
  Dick Rathmann Ret 0
  Bill Cheesbourg Ret 0
  Don Freeland Ret 0
  Ray Crawford Ret 0
  Don Branson Ret 0
  Bob Christie Ret 0
  Bobby Grim Ret 0
  Jack Turner Ret 0
  Chuck Weyant Ret 0
  Jud Larson Ret 0
  Mike Magill Ret 0
  Red Amick Ret 0
  Len Sutton Ret 0
  Jimmy Bryan Ret 0
  Brian Naylor Ret 0
  David Piper Ret 0
  Mike Taylor Ret 0
  Alejandro de Tomaso Ret 0
  George Constantine Ret 0
  Bob Said Ret 0
  Alain de Changy NSC 0
  Lucien Bianchi NSC 0
  Maria Teresa de Filippis NSC 0
  Pete Lovely NSC 0
  Jean Lucienbonnet NSC 0
  André Testut NSC 0
  Bill Moss NSC 0
  Keith Greene NSC 0
  Mike Parkes NSC 0
  Trevor Taylor NSC 0
  Dennis Taylor NSC 0
  Tim Parnell NSC 0
  Asdrúbal Fontes Bayardo NS 0
  Phil Cade NS 0
Poz. Constructor MCO
 
500
 
NLD
 
FRA
 
GBR
 
DEU
 
PRT
 
ITA
 
USA
 
Puncte
Legendă
Culoare Rezultat
Auriu Câștigător
Argintiu Locul 2
Bronz Locul 3
Verde Alte locuri care punctează
Albastru Alte locuri
Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu Nu s-a clasat, retras (Ret)
Negru Descalificat (DSC)
Alb Nu a luat startul (NS)
Cursă anulată (C)
Roșu Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare Doar s-a antrenat (DSA)
Exclus (EX)
Nu a participat (celulă goală)
Adnotare Însemnătate
P Pole position
R Cel mai rapid tur
(6) Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM
1 A împărțit mașina cu unul sau mai mulți piloți

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1 modificare

Punctele au fost acordate pe o bază de 8–6–4–3–2 primilor cinci clasați în fiecare cursă (excluzând Indianapolis 500), dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor. Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.

Poz. Constructor MCO
 
NLD
 
FRA
 
GBR
 
DEU
 
PRT
 
ITA
 
USA
 
Puncte
1   Cooper-Climax 1 (2) (3) 1 (4) 1 1[d] 1 40 (53)
2   Ferrari 2 (5) 1 1 3 2 (3) 32 (38)
3   BRM Ret 1 6 2 5 5 7 18
4   Lotus-Climax Ret 4 Ret 8 Ret Ret Ret 5 5
  Cooper-Maserati 6 Ret Ret 6 10 11 Ret 0
  Aston Martin Ret 6 6 10 0
  Porsche Ret 10 NS 7 0
  Maserati NSC 8 Ret 15 NS 0
  Cooper-Borgward 10 0
  JBW-Maserati Ret 0
  Vanwall Ret 0
  Kurtis Kraft-Offenhauser Ret 0
  Cooper-OSCA Ret 0
  Tec-Mec-Maserati Ret 0
  Connaught-Alta Ret 0
  Behra-Porsche-Porsche NSC NS 0
  Fry-Climax NSC 0
Poz. Constructor MCO
 
NLD
 
FRA
 
GBR
 
DEU
 
PRT
 
ITA
 
USA
 
Puncte

Curse non-campionat modificare

Alte cinci curse care nu au contat pentru Campionatul Mondial al Piloților sau Cupa Internațională pentru Constructorii de F1 au fost organizate pentru mașinile de Formula 1 în timpul sezonului.

Numele cursei Circuit Data Pilotul câștigător Constructor
  Trofeul Glover VII Goodwood 30 martie   Stirling Moss   Cooper-Climax
  BARC Aintree 200 XIV Aintree 18 aprilie   Jean Behra   Ferrari
  Trofeul Internațional BRDC XI Silverstone 2 mai   Jack Brabham   Cooper-Climax
  Cupa Internațională de Aur VI Oulton Park 26 septembrie   Stirling Moss   Cooper-Climax
  Trofeul Silver City IV Snetterton 10 octombrie   Ron Flockhart   BRM

Note modificare

  1. ^ Maserati a intrat în campionat doar în calitate de constructor de șasiu.
  2. ^ Indianapolis 500 nu a fost un Mare Premiu propriu-zis. De asemenea, cursa s-a desfășurat pentru mașinile de USAC, și nu a contat pentru Cupa Internațională a Constructorilor de F1.
  3. ^ Jack Brabham și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Statelor Unite.
  4. ^ Cooper-Climax și-a adjudecat matematic titlul la constructori la Marele Premiu al Italiei.

Referințe modificare

  1. ^ a b c World Championship of Drivers and International Cup for F1 Manufacturers, 1974 FIA Yearbook, Grey section, pages 118 to 121
  2. ^ „Grand Prix Cancelled”. Autosport. Accesat în .