Sezonul de Formula 1 din 1958

Sezonul de Formula 1 din 1958
← Sezonul anterior Sezonul următor →
Durată	19 ianuarie - 19 octombrie
Nr. curse	11
Nr. piloți	78
Nr. echipe	20
Campionul la Piloți
Mike Hawthorn (Primul titlu)
Campionul la Constructori
Vanwall (Primul titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1958 a fost cel de-al 12-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a noua ediție a Campionatului Mondial al Piloților, și prima ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1. Sezonul a fost disputat pe parcursul a unsprezece curse, începând cu Marele Premiu al Argentinei pe 19 ianuarie și terminându-se cu Marele Premiu al Marocului pe 19 octombrie. În 1958 s-au desfășurat și alte cinci curse care nu au făcut parte din campionat.

Acesta a fost primul sezon de Formula 1 în care a fost acordat un titlu pentru construtori, Cupa Internațională pentru Constructorii de F1, fiind disputată concomitent cu Campionatul Mondial al Piloților, cu excepția cursei Indianapolis 500 care nu a contat pentru Cupă. Englezul Mike Hawthorn a câștigat titlul la piloți după o luptă strânsă cu compatriotul Stirling Moss, iar Vanwall a câștigat premiul inaugural pentru constuctori în fața lui Ferrari. Hawthorn s-a retras din cursele auto la sfârșitul sezonului, doar pentru a muri trei luni mai târziu, după un accident rutier. A fost prima dintre cele două ocazii din istoria Formulei 1 în care un pilot a câștigat campionatul, câștigând o singură cursă în sezon, cealaltă fiind Keke Rosberg în 1982.

Sezonul a fost unul dintre cele mai importante și tragice sezoane din istoria Formulei 1. Patru piloți au murit în patru curse diferite în acest sezon. Italianul Luigi Musso într-un Ferrari de fabrică în timpul Marelui Premiu al Franței de la Reims; Coechipierul lui Musso, englezul Peter Collins în timpul Marelui Premiu al Germaniei de la Nürburgring, englezul Stuart Lewis-Evans în Vanwall-ul său la Marele Premiu al Marocului de la Casablanca, și americanul Pat O'Connor la Indianapolis 500. Hawthorn s-a retras din cursele cu motor după succesul său, dar a murit într-un accident rutier doar câteva luni mai târziu. Acest sezon a fost, de asemenea, ultimul an de curse de Grand Prix în care grila a fost dominată de mașini cu motor frontal; acesta a fost cazul încă de la începutul anilor 1900, când cursele de mașini aveau loc în evenimente informale în Europa și Statele Unite. Sezoanele 1959 și 1960 urmau să fie ani de tranziție, în care grilele de la evenimentele de Grand Prix ar prezenta tot mai multe mașini cu motor central și mai puține mașini cu motor frontal. Mașinile cu motor central, cu o așezare pe drum mai bună, un confort sporit de condus, o greutate mai ușoară și ușurință în anvelope și componente mecanice (în special frâne), au fost calea de urmat. Chiar și un tradiționalist de modă veche precum Enzo Ferrari a trebuit să recunoască faptul că mașinile cu motor central erau ceea ce avea nevoie echipa sa pentru a fi competitivă, iar Ferrari nu a avut o mașină cu motor central pregătită pentru curse decât în 1961.

Rezumatul sezonului

Deși nu s-au modificat parametrii motoarelor utilizate, combustibilul bazat pe alcool a fost definitiv înlocuit cu benzina comercială. De asemenea, s-a hotărât ca o cursă să se dispute fie pe o distanță minimă de 300 de kilometri, fie pe parcursul a două ore. În acest sezon s-a introdus și o competiție între constructori, pe lângă cea între piloți, competiție în care Vanwall a ocupat prima poziție. Victoria finală în clasamentul piloților i-a revenit lui Mike Hawthorn de la Ferrari, care s-a impus la limită în fața compatriotului său, Stirling Moss. Cele 4 curse câștigate de Moss s-au dovedit a fi insuficiente, Hawthorn devenind campion mondial obținând 5 locuri secunde în cele 10 curse la care a participat. După Marele Premiu al Portugaliei, antepenultima cursă a sezonului, Hawthorn a suferit o penalizare, dar Moss a vorbit sportiv pentru el, iar punctele pe care Hawthorn a fost capabil să le păstreze i-au permis ulterior să treacă înaintea lui Moss pentru titlu.

Juan Manuel Fangio, pilotul care a dominat anii de debut ai Campionatului Mondial, a luat startul în numai două curse, retrăgându-se din viața sportivă după Marele Premiu al Franței. El a rămas unul dintre cei mai valoroși piloți de F1 din toate timpurile. Echipa Cooper-Climax, patronată de Rob Walker, a uimit asistența prin cele două victorii din debutul sezonului. Mașina cu care au concurat piloții acestui constructor privat era o mașină cu motor pe spate. Victoriile sale au fost aduse de: Stirling Moss în Argentina (Vanwall - echipa lui Moss - nu a participat) și de Maurice Trintignant la Monaco. După câștigarea trofeului suprem, Hawthorn s-a retras și el din activitate, dar a decedat la începutul anului 1959, în urma unui accident de mașină, pe șosea. Luigi Musso a murit în Marele Premiu al Franței, Peter Collins în Marele Premiu al Germaniei, o lună mai târziu, iar Stuart Lewis-Evans și-a pierdut viața în ultima cursă a sezonului. Tot în acest an, Maria Teresa de Filippis a devenit prima femeie care a concurat într-o cursă de Campionat Mondial.

Piloții și echipele înscrise în campionat

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1958 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1958.

Imagine	Concurent	Constructor	Motor	Șasiu	Pneu	Piloți
						Numele pilotului	Etape
	Owen Racing Organisation	BRM	BRM P25 2,5 L4	P25	D	Jean Behra	2–3, 5–11
						Harry Schell	2–3, 5–11
						Maurice Trintignant	6
						Jo Bonnier	10–11
						Ron Flockhart	11
	Bernie C. Ecclestone	Connaught	Alta GP 2,5 L4	Type B	A	Bernie Ecclestone	2
						Bruce Kessler	2
						Paul Emery	2
						Jack Fairman	7
						Ivor Bueb	7
	Cooper Car Company	Cooper	Climax FPF 2,0 L4	T45 T44	D	Jack Brabham	2–3, 5–7, 9–10
						Roy Salvadori	2–3, 5–11
						Ian Burgess	7
						Jack Fairman	11
	Scuderia Ferrari	Ferrari	Ferrari 143 2,4 V6	246 F1	E	Luigi Musso	1–3, 5–6
						Peter Collins	1–3, 5–8
						Mike Hawthorn	1–3, 5–11
						Wolfgang von Trips	2, 6–10
						Olivier Gendebien	5, 10–11
						Phil Hill	10–11
	Team Lotus	Lotus	Climax FPF 2,0 L4 Climax FPF 2,2 L4	12 16	D	Cliff Allison	2–3, 5–8, 10–11
						Graham Hill	2–3, 5–7, 9–11
						Alan Stacey	7
	Scuderia Sud Americana	Maserati	Maserati 250F1 2,5 L6	250F	P	Juan Manuel Fangio	1
						Carlos Menditeguy	1
	Ken Kavanagh				P	Jean Behra	1
						Luigi Taramazzo	2
						Ken Kavanagh	2, 5
	Jo Bonnier				P	Harry Schell	1
						Jo Bonnier	2–3, 5, 7, 9
						Phil Hill	6
						Giulio Cabianca	10
						Hans Herrmann	10–11
	Francesco Godia Sales				P	Paco Godia	1–2, 5–6
	H.H. Gould				D	Horace Gould	1–3
						Masten Gregory	3
	Maria Teresa de Filippis				P	Maria Teresa de Filippis	2, 5, 10
	Giorgio Scarlatti				P	Giorgio Scarlatti	2–3
						Jo Bonnier	6
	Scuderia Centro Sud				P	Gerino Gerini	2, 6–7, 10–11
						Maurice Trintignant	5
						Masten Gregory	5
						Wolfgang Seidel	5, 11
						Carroll Shelby	6–7, 10
						Troy Ruttman	6, 8
						Jo Bonnier	8
						Hans Herrmann	8
						Cliff Allison	9
						Maria Teresa de Filippis	9
	André Testut				P	André Testut	2
						Louis Chiron	2
	Juan Manuel Fangio				P	Juan Manuel Fangio	6
	Temple Buell				D	Carroll Shelby	9–10
						Masten Gregory	10–11
	OSCA Automobili	OSCA	OSCA 372 1,5 L4	F2	P	Giulio Cabianca	2
						Luigi Piotti	2
	Ecurie Maarsbergen	Porsche	Porsche 547/3 1,5 F4	RSK	D	Carel Godin de Beaufort	3
	Vandervell Products	Vanwall	Vanwall 254 2,5 L4	VW 5	D	Stirling Moss	2–3, 5–11
						Tony Brooks	2–3, 5–11
						Stuart Lewis-Evans	2–3, 5–7, 9–11

Piloții și echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătați mai jos.

Concurent	Constructor afiliat	Motor	Șasiu	Pneu	Piloți
					Numele pilotului	Etape
R.R.C. Walker Racing Team	Cooper	Climax FPF 2,0 L4	T43 T45	C D	Stirling Moss	1
					Maurice Trintignant	2–3, 7–11
					Ron Flockhart	2

• Notă: Tabelele de mai sus nu includ piloții și echipele care au participat doar la cursa de Campionat Mondial de la Indianapolis.

Calendar

Următoarele zece Mari Premii și Indianapolis 500 au avut loc în 1958.

1.	2.	3.	4.
Marele Premiu al Argentinei 19 ianuarie	Marele Premiu al Principatului Monaco 18 mai	Marele Premiu al Țărilor de Jos 26 mai	Indianapolis 500 30 mai
Buenos Aires (P)	Monaco (S)	Zandvoort (P)	Indianapolis (P)
5.	6.	7.	8.
Marele Premiu al Belgiei 15 iunie	Marele Premiu al Franței 6 iulie	Marele Premiu al Marii Britanii 19 iulie	Marele Premiu al Germaniei 3 august
Spa-Francorchamps (S)	Reims-Gueux (S)	Silverstone (P)	Nürburgring (P)
9.	10.	11.
Marele Premiu al Portugaliei 24 august	Marele Premiu al Italiei 7 septembrie	Marele Premiu al Marocului 19 octombrie
Boavista (S)	Monza (P)	Ain-Diab (S)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Rezultate și clasamente

Marile Premii

Etapa	Mare Premiu	Pole position	Cel mai rapid tur	Pilotul câștigător	Constructorul câștigător	Pneu
1	Marele Premiu al Argentinei	Juan Manuel Fangio	Juan Manuel Fangio	Stirling Moss	Cooper-Climax	C
2	Marele Premiu al Principatului Monaco	Tony Brooks	Mike Hawthorn	Maurice Trintignant	Cooper-Climax	D
3	Marele Premiu al Țărilor de Jos	Stuart Lewis-Evans	Stirling Moss	Stirling Moss	Vanwall	D
4	Indianapolis 500	Dick Rathmann	Tony Bettenhausen	Jimmy Bryan	Epperly-Offenhauser	F
5	Marele Premiu al Belgiei	Mike Hawthorn	Mike Hawthorn	Tony Brooks	Vanwall	D
6	Marele Premiu al Franței	Mike Hawthorn	Mike Hawthorn	Mike Hawthorn	Ferrari	E
7	Marele Premiu al Marii Britanii	Stirling Moss	Mike Hawthorn	Peter Collins	Ferrari	E
8	Marele Premiu al Germaniei	Mike Hawthorn	Stirling Moss	Tony Brooks	Vanwall	D
9	Marele Premiu al Portugaliei	Stirling Moss	Mike Hawthorn	Stirling Moss	Vanwall	D
10	Marele Premiu al Italiei	Stirling Moss	Phil Hill	Tony Brooks	Vanwall	D
11	Marele Premiu al Marocului	Mike Hawthorn	Stirling Moss	Stirling Moss	Vanwall	D

Clasament Campionatul Mondial al Piloților

Pentru informații suplimentare, vezi Lista sistemelor de punctaj ale Campionatului Mondial de Formula 1

Punctele au fost acordate pe o bază de 8–6–4–3–2 primilor cinci clasați în fiecare cursă, cu un punct suplimentar revenind pilotului care a stabilit cel mai rapid tur al cursei (dacă cel mai rapid tur a fost realizat de mai mulți piloți, punctul se va împărți egal la fiecare pilot). Doar cele mai bune șase rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz.	Pilot	ARG	MCO	NLD	500	BEL	FRA	GBR	DEU‡	PRT	ITA	MAR‡	Puncte
1	Mike Hawthorn	(3)	AbR	(5)		2P R	1P R	2R	AbP	2R	2	2P	42 (49)
2	Stirling Moss	1	Ab	1R		Ab	2	AbP	AbR	1P	AbP	1R	41
3	Tony Brooks		AbP	Ab		1	Ab	7	1	Ab	1	Ab	24
4	Roy Salvadori		Ab	4		8	11	3	2	9	5	7	15
5	Peter Collins	Ab	3	Ab		Ab	5	1	Ab				14
=	Harry Schell	6	5	2		5	Ab	5	Ab	6	Ab	5	14
7	Maurice Trintignant		1	9		7	Ab	8	3	8	Ab	Ab	12
=	Luigi Musso	2	2	7		Ab	Ab						12
9	Stuart Lewis-Evans		Ab	AbP		3	Ab	4		3	Ab	Ab	11
10	Phil Hill						7				3R	3	9
=	Jean Behra	5	Ab	3		Ab	Ab	Ab	Ab	4	Ab	Ab	9
=	Wolfgang von Trips		Ab				3	Ab	4	5	Ab		9
13	Jimmy Bryan				1								8
14	Juan Manuel Fangio	4P R			NSC		4						7
15	George Amick				2								6
16	Johnny Boyd				3								4
=	Tony Bettenhausen				4R								4
18	Jack Brabham		4	8		Ab	6	6		7	Ab		3
=	Cliff Allison		6	6		4	Ab	Ab	10	Ab	7	10	3
=	Jo Bonnier		Ab	10		9	8	Ab	Ab	Ab	Ab	4	3
21	Jim Rathmann				5								2
—	Masten Gregory			Ab		Ab					4	6	0
—	Carroll Shelby						Ab	9		Ab	4		0
—	Graham Hill		Ab	Ab		Ab	Ab	Ab		Ab	6	16	0
—	Olivier Gendebien					6					Ab	Ab	0
—	Jimmy Reece				6								0
—	Carlos Menditeguy	7											0
—	Don Freeland				7								0
—	Paco Godia	8	NSC			Ab	Ab						0
—	Jack Fairman							Ab				8	0
—	Jud Larson				8								0
—	Gerino Gerini		NSC				9	Ab			Ab	12	0
—	Hans Herrmann								Ab		Ab	9	0
—	Horace Gould	9	NSC	NS									0
—	Eddie Johnson				9								0
—	Maria Teresa de Filippis		NSC			10				Ab	Ab		0
—	Troy Ruttman				NSC		10		NS				0
—	Bill Cheesbourg				10								0
—	Carel Godin de Beaufort			11									0
—	Al Keller				11								0
—	Johnnie Parsons				12								0
—	Johnnie Tolan				13								0
—	Ian Burgess							Ab					0
—	Ivor Bueb							Ab					0
—	Wolfgang Seidel					Ab						Ab	0
—	Giorgio Scarlatti		Ab	Ab									0
—	Giulio Cabianca		NSC								Ab		0
—	Ron Flockhart		NSC									Ab	0
—	Bob Christie				Ab								0
—	Dempsey Wilson				Ab								0
—	A. J. Foyt				Ab								0
—	Paul Russo				Ab								0
—	Shorty Templeman				Ab								0
—	Rodger Ward				Ab								0
—	Billy Garrett				Ab								0
—	Eddie Sachs				Ab								0
—	Johnny Thomson				Ab								0
—	Chuck Weyant				Ab								0
—	Jack Turner				Ab								0
—	Bob Veith				Ab								0
—	Dick Rathmann				AbP								0
—	Ed Elisian				Ab								0
—	Pat O'Connor				Ab								0
—	Paul Goldsmith				Ab								0
—	Jerry Unser				Ab								0
—	Len Sutton				Ab								0
—	Art Bisch				Ab								0
—	Alan Stacey							Ab					0
—	Mike Magill				DSC								0
—	Ken Kavanagh		NSC			NS							0
—	Bruce Kessler		NSC										0
—	Paul Emery		NSC										0
—	André Testut		NSC										0
—	Luigi Piotti		NSC										0
—	Bernie Ecclestone		NSC										0
—	Luigi Taramazzo		NSC										0
—	Louis Chiron		NSC										0
Poz.	Constructor	ARG	MCO	NLD	500	BEL	FRA	GBR	DEU‡	PRT	ITA	MAR‡	Puncte

Legendă
Culoare	Rezultat
Auriu	Câștigător
Argintiu	Locul 2
Bronz	Locul 3
Verde	Alte locuri care punctează
Albastru	Alte locuri
	Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu	A abandonat cursa (Ab)
Negru	Descalificat (DSC)
Alb	Nu a luat startul (NS)
Roșu	Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare	Retras înainte de calificări (Ret)
	Exclus (EX)
	Nu a participat (celulă goală)
Adnotare	Însemnătate
P	Pole position
R	Cel mai rapid tur
(6)	Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM
1	A împărțit mașina cu unul sau mai mulți piloți

Notă:

•  – În Marele Premiu al Germaniei și cel al Marocului au fost înscriși și piloți care au concurat cu mașini de F2. Aceștia nu erau eligibili de puncte pentru campionat, indiferent de poziția în care încheiau cursa.

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1

Cupa Internațională pentru Constructorii de Formula 1 din 1958 a fost disputată în aceeași serie de curse ca și Campionatul Mondial al Piloților, cu excepția Indianapolis 500, care a contat doar pentru titlul la piloți. Punctele au fost acordate primilor cinci clasați la fiecare cursă pe o bază de 8–6–4–3–2. Cu toate acestea, un constructor a primit puncte doar pentru mașina sa cea mai bine clasată și doar cele mai bune șase rezultate din cele zece curse au contat pentru Cupa Internațională.

Poz.	Constructor	ARG	MCO	NLD	BEL	FRA	GBR	DEU	PRT	ITA	MAR	Puncte
1	Vanwall		Ab	1	1	(2)	(4)	1	1	1	1	48 (57)
2	Ferrari	2	2	(5)	2	1	1	(4)	2	(2)	(2)	40 (57)
3	Cooper-Climax	1	1	4	8	6	3	2	7	5	7	31
4	BRM		5	2	5	Ab	5	Ab	4	Ab	4	18
5	Maserati	4	Ab	10	7	4	9	Ab	Ab	4	6	6
6	Lotus-Climax		6	6	4	Ab	Ab	10	Ab	6	10	3
—	Porsche			11								0
—	Connaught-Alta		NSC				Ab					0
—	OSCA		NSC									0
Poz.	Constructor	ARG	MCO	NLD	BEL	FRA	GBR	DEU	PRT	ITA	MAR	Puncte

Curse non-campionat

Aceste curse n-au contat pentru Campionatul Mondial al Piloților sau Cupa Internațională pentru Constructorii de F1.

Nume	Nume oficial	Circuit	Dată	Câștigător	Constructor
Marele Premiu de la Buenos Aires	XII Gran Premio Ciudad de Buenos Aires	Buenos Aires	2 februarie	Juan Manuel Fangio	Maserati
Trofeul Glover	VI Glover Trophy	Goodwood	7 aprilie	Mike Hawthorn	Ferrari
Marele Premiu al Siracuzei	VIII Gran Premio di Siracusa	Siracuza	13 aprilie	Luigi Musso	Ferrari
BARC Aintree 200	XIII BARC Aintree 200	Aintree	19 aprilie	Stirling Moss	Cooper-Climax
Trofeul Internațional BRDC	X BRDC International Trophy	Silverstone	3 mai	Peter Collins	Ferrari
Marele Premiu al Caenului	VI Grand Prix de Caen	Caen	20 iulie	Stirling Moss	Cooper-Climax