Comuna Viișoara, Cluj

comună din județul Cluj, România
Pentru alte sensuri, vedeți Viișoara (dezambiguizare).

Viișoara (în maghiară Aranyosegerbegy, în germană Erlenmarkt) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Urca și Viișoara (reședința).

Viișoara
Aranyosegerbegy
—  comună  —
Biserica reformată din Viișoara
Biserica reformată din Viișoara
Viișoara se află în România
Viișoara
Viișoara
Viișoara (România)
Localizarea satului pe harta României
Coordonate: 46°33′28″N 23°54′35″E ({{PAGENAME}}) / 46.55778°N 23.90972°E

Țară România
Județ Cluj

SIRUTA60062
Atestare1318 [1]

ReședințăViișoara
Sate componenteViișoara, Urca

Guvernare
 - PrimarIoan Roman[*][3][4] (PSD, )

Suprafață
 - Total61,53 km²
Altitudine303 m.d.m.

Populație (2021)
 - Total5.668 locuitori
 - Densitate95,4 loc./km²

Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștal407590
Prefix telefonic+40 x64[2]

Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata

Localizarea comunei în județul Cluj
Localizarea comunei în județul Cluj
Localizarea comunei în județul Cluj

Date geografice

modificare

Comuna Viișoara este așezată pe malul stâng al râului Arieș, în depresiunea Turda - Câmpia Turzii, la 42 km de Cluj-Napoca și la 2 km de Câmpia Turzii.

Clima este temperat-continentală, conformă reliefului predominant de deal.

Demografie

modificare



 

Componența etnică a comunei Viișoara

     Români (61,84%)

     Maghiari (16,43%)

     Romi (15,07%)

     Alte etnii (0,14%)

     Necunoscută (6,53%)


 

Componența confesională a comunei Viișoara

     Ortodocși (68,53%)

     Reformați (14,84%)

     Martori ai lui Iehova (2,84%)

     Penticostali (2,38%)

     Baptiști (1,85%)

     Alte religii (2,28%)

     Necunoscută (7,29%)

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Viișoara se ridică la 5.668 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 5.493 de locuitori.[5] Majoritatea locuitorilor sunt români (61,84%), cu minorități de maghiari (16,43%) și romi (15,07%), iar pentru 6,53% nu se cunoaște apartenența etnică.[6] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (68,53%), cu minorități de reformați (14,84%), martori ai lui Iehova (2,84%), penticostali (2,38%) și baptiști (1,85%), iar pentru 7,29% nu se cunoaște apartenența confesională.[7]

Politică și administrație

modificare

Comuna Viișoara este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, Ioan Roman[*], de la Partidul Social Democrat, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[8]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Partidul Social Democrat7       
Uniunea Democrată Maghiară din România3       
Partidul Național Liberal3       
Partidul Verde2       

Evoluție istorică

modificare

Populația comunei a evoluat de-a lungul timpului astfel:

Recensământul[9] [10] Structura etnică
Anul Populația Români Maghiari Germani Rromi Alte etnii
1850 2.951 1.431 1.232 3 271 14
1880 3.130 1.468 1.263 8 391
1890 3.471 1.697 1.401 74 299
1900 3.564 1.832 1.617 2 113 0
1910 3.833 2.111 1.539 1 182 0
1920 3.839 2.191 1.569 79
1930 4.673 2.772 1.775 67 59
1941 5.226 3.384 1.639 10 193
1956 5.551 3.510 1.637 403 1
1966 6.924 4.833 1.929 162 0
1977 7.098 4.951 1.811 335 1
1992 6.003 4.168 1.535 299 1
2002 5.852 3.858 1.417 1 574 1

Toponimie

modificare

De-a lungul timpului Viișoara apare menționată sub mai multe denumiri:[11]

  • 1318 Egerberg
  • 1322 Sacerdos de Egwibeg
  • 1334 Equrbeg
  • 1339 Villa Egerbeg
  • 1367 Poss Egerbegh
  • 1388-1407 Poss Egerbegh
  • 1450 Egvorbegh
  • 1504 Via que Egerbegh
  • 1582 Egerbegy
  • 1750 Agribicis
  • 1825 Agirbits
  • 1839 Agribyts
  • 1850 Egerbits
  • 1854 Egerbegy, Erlemdorf
  • 1911-1919 Aranyosegerbegy
  • 1919-1925 Agârbiciu
  • Din 1925 Viișoara

Viișoara apare menționată din 1318, sub denumirea de Egerbeg[11] (Egerhegy după o altă sursă)[12]. O primă așezare, datată anul 957-960 a existat aici, pe podișul Lopoșei [13], la jumătatea secolului al XII-lea o altă așezare se presupune a fi existat pe coasta dealului Bărbosul, în timp cele 2 așezări unindu-se și ducând la formarea actualei localități.

Cele mai vechi descoperiri arheologice găsite pe teritoriul comunei Viișoara datează din neolitic (anii 2700-2100 î.C.), fiind localizate pe malul stâng al râului Arieș - topoare de piatră șlefuită și diverse fragmente de ceramică (în zona actualei vetre a satului).

La poalele dealului Bărbosul au fost descoperite obiecte și fragmente ceramice celtice, datate app. 1700-1150 î.C. (epoca bronzului). Tot din această perioadă s-au găsit în Urca în grădina unui locuitor urme din ziduri romane de piatră, țigle și cărămizi romane.

Din perioada romană au fost descoperite numeroase obiecte - în podgoriile Dealului Bătrân s-au găsit cărămizi, țigle, fragmente de piatră, o monedă datată perioada Hadrian, precum și un altar al lui Jupiter, la marginea Dealului de Foc au fost găsite diverse fragmente de ceramică și o monedă, în alte locuri au mai fost descoperite diverse fragmente ceramice, monezi și alte obiecte datate acestei perioade [14].

De-a lungul timpului localitatea va apărea menționată sub diverse denumiri (vezi Toponimie), ea fiind și proprietate a unor diverse familii - cea de Luncani, Brănișa, Chiend, actualul Plăiești din comuna Moldovenești, respectiv Hădăreni - familiile: Urkund, Figeti, Gerendi, Totpronsi, Csanyi.

Cronologie istorică

modificare

1570-1580: Biserica romano-catolică de pe Dealul Morii va fi transformată în cetate apărată. Cetatea va fi cucerită în 1619 de oastea lui Gabriel Bethlen. Localitatea va fi declarată oraș, beneficiind de o serie de avantaje și beneficii.

1602: După ce învinge satele Boian și Bolduț, generalul romano-german Gheorghe Basta va fi învins la marginea Viișoarei.

1617: În anul 1617, principele Transilvaniei Gabriel Bethlen colonizează aici 36 familii de curteni, după ce satul fusese devastat și distrus.

1619: Localitatea este declarată din nou oraș, ulterior pierzându-și din nou acest statut. În perioada 1714-1774 redevine oraș, din ordinul împăratului Carol al VI-lea.[15]

1705: Odată ajuns în localitate, Francisc Rákóczi va convoca Dieta de la Alba Iulia, unde urma să fie proclamat principe [16].

1714-1744: Populația Viișoarei atinge 2.200 de suflete.

1763: La Agârbiciu este cantonat un detașament militar, condus de generalul imperial Buccow.

1831: Satul are 1.189 locuitori [17]

1850: Localitatea este târg și are 2.463 locuitori, aparținând Districtului Militar Cluj, circumscripția Vințu de Sus, Cercul Vințu de Sus [18].

1848: Revoluția atinge și această zonă, existând numeroase conflicte și violențe îndreptate împotriva românilor [19]. Ștefan Dembrian, protopop al Turdei, adresează pe 24 aprilie 1848 o scrisoare episcopului ortodox Andrei Șaguna, în care îi descrie situația, inclusiv amenințările cu moartea pe care el personal le primise. Șaguna va transmite o scrisoare către conducerea comitatului Turda în care va solicita rezolvarea acestor probleme, scrisoare rămasă fără răspuns.

1850: Ioan Rațiu devine practicant în Agârbiciu, asistându-l pe subcomisarul austriac Botta[20]. Ulterior, va părăsi localitatea pentru a studia la Viena.

1883: La Turda se înființează Banca Populară Arieșeană. Printre acționarii fondatori se numără și unii locuitori ai Viișoara, respectiv bisericile greco-catolică și ortodoxă.

1918: Are loc Marea Unire. Reprezentanți ai Viișoarei se vor deplasa la Alba Iulia pentru a fi prezenți la eveniment. Atmosfera acelor zile este descrisă astfel[21] [22]:

„La 21 decembrie 1918 o coloană (de sud) formată din Regimentul 15 Infanterie, Escadronul Divizionar și o baterie de artilerie, a înaintat din zona Luduș-Uioara mai întâi până la Viișoara și la Cucerdea. Drumul spre Turda a fost de neuitat pentru ostași: arcuri de triumf și inscripții cu drapelele statelor aliate, o populație îmbrăcată în haine de sărbătoare i-a întâmpinat din localitate în localitate."”

1925: Ghiriș-Arieș și Ghiriș-Sâncrai se unesc, ducând la formarea actualei Câmpia-Turzii. Inițial Viișoara era inclusă în noua localitate, autoritățile decizând în final ca Viișoara să rămână localitate de sine stătătoare.

1925: Are loc marea inundație, provocată de râul Arieș. O mare parte din sat este distrus.

1939: Datorită numărului mare de animale existente aici, se decide înființarea unui târg periodic de animale la Viișoara.

1944, mai: La Viișoara se înființează o cantină pentru cei evacuați din Moldova și Basarabia.

1944, septembrie-octombrie: Armata horthyistă ocupă satul Viișoara. Au loc un număr de violențe împotriva locuitorilor români, culminate prin masacrul din Petrilaca, unde sunt uciși sub un pod 18 copii și părinții lor (vârste între 7 săptămâni și 36 ani)[23][24]. În lunile următoare, localitatea va fi eliberată de armata română și cea sovietică, în urma unor lupte însângerate.

1946: Viișoara este catalogată drept comună rurală de categoria I, prin decizia 1949 din 8 aprilie, a prefecturii Turda.

1949: Are loc naționalizarea. La Viișoara va fi confiscată moara "Vasinca Ioan și frații Solomon"

1952: Colectivizarea forțată a agriculturii atinge și Viișoara. Cei care se vor opune bolșevicilor vor fi arestați și întemnițați.

Lăcașuri de cult

modificare
  • Biserica Reformată-Calvină (1799). Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii din România în anul 2015.
  • Biserica Ortodoxă "Sf. Ioan Botezătorul"
  • Biserica Baptistă
  • Sala Regatului Martorilor lui Iehova

Obiective turistice

modificare

Date economice

modificare

Terenul agricol totalizează 5.600 ha, iar cel arabil 3.600 ha. Economia este preponderent agrară (legumicultură și zootehnie).

Personalități

modificare

Bibliografie

modificare
  • Simon András, Gáll Enikő, Tonk Sándor, Lászlo Tamás, Maxim Aurelian, Jancsik Péter, Coroiu Teodora (). Atlasul localităților județului Cluj. Cluj-Napoca: Editura Suncart. ISBN 973-864300-7. 
  • Dan Ghinea (). Enciclopedia geografică a României. București: Editura Enciclopedică. ISBN 978-973-45-0396-4. 
  • Mihail Chiorean, Eugen Vescan, Valentin Vișinescu, Viișoara, studiu monografic, Editura Casa Cărții de Știință, 2000, Cluj-Napoca, ISBN 973-686-082-5
  • Ion Horațiu și colaboratorii, Repertoriul arheologic al județului Cluj, 1992
  • George Barițiu, Părți alese din istoria Transilvaniei, vol. I, 1993

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare

  Materiale media legate de Viișoara la Wikimedia Commons

  1. ^ Atlasul localităților județului Cluj, p. 249
  2. ^ x indică operatorul telefonic: 2 pentru Romtelecom și 3 pentru alți operatori de telefonie fixă
  3. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2012 (PDF), Biroul Electoral Central 
  4. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central 
  5. ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  6. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  7. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  8. ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2020” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în . 
  9. ^ Varga E. Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naționalitate
  10. ^ Structura etno-demografică a României
  11. ^ a b hu Szabó, Attila,M; Erdély, Bánság és Partium történeti és közigazgatási helységnévtáraErdély, Bánság és Partium történeti és közigazgatási helységnévtára; Teleki László Alapítvány & Pro-Print Könyvkiadó; Csíkszereda; 2003; ISBN 973-8468-01-9; Viișoara
  12. ^ Chiorean, p. 7
  13. ^ Chiorean, p. 8
  14. ^ Ion Horațiu și colaboratorii, Repertoriul arheologic al județului Cluj, 1992
  15. ^ Chiorean, p. 17.
  16. ^ George Barițiu, Părți alese din istoria Transilvaniei, vol. I, 1993
  17. ^ Chiorean, p. 45.
  18. ^ Chiorean, p. 45
  19. ^ Chiorean p. 20-21
  20. ^ Foaia Poporului, nr3. 43/1896
  21. ^ Chiorean, p. 27
  22. ^ D. Preda, V. Alexandrescu, C. Prodan, În apărarea României Mari, Ed. Enciclopedică, p. 126
  23. ^ Chiorean, p. 31-32
  24. ^ Gh. I. Bodea, Podul de sânge, Editura Carpatica, 1996, p. 23