Deschide meniul principal

Pironul zânelor

specie de ciupercă

Clitocybe clavipes (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Paul Kummer, 1871) sin. Ampulloclitocybe clavipes (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Scott Alan Redhead și colaboratori, 2002), este o specie saprofită de ciuperci comestibile, dar consumată împreună cu alcool otrăvitoare, din încrengătura Basidiomycota în familia Tricholomataceae și de genul Clitocybe.[1] Acest soi destul de comun se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord preponderent în păduri de conifere sub larici și molizi, mai rar în cele de foioase, pe lângă tufișuri de mur, crescând în grupuri pe sol acru. Apare de la câmpie la munte, din iunie până în octombrie (noiembrie).[2][3]

Clitocybe clavipes sin. Ampulloclitocybe clavipes
Pseudoomphalina.pachyphylla.-.lindsey.jpg
Pironul zânelor
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Clitocybe
Specie: C. clavipes
Nume binomial
Clitocybe clavipes
(Pers.) P.Kumm. (1871)
Sinonime

Epitetul se trage din cuvântul latin (latină clava=măciucă),[4] nume cauzat de forma piciorului.

IstoricModificare

 
Paul Kummer

Primul care a descris specia, sub denumirea Agaricus clavipes, a fost marele micolog sudafrican-olandez Christian Hendrik Persoon, în volumul 2 al lucrării sale Synopsis methodica Fungorum din 1801.[5] A fost apoi transferată la genul Clitocybe sub păstrarea epitetului de micologul german Paul Kummer în cartea sa din 1871, anume Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen.[6]

Numele binomial corect este discutat în prezent (2019) foarte controversat, ca și pentru multe alte soiuri. Astfel comitetul de nomenclatură anglo-american Index Fungorum susține Ampulloclitocybe clavipes ca taxon nou.[7] Acesta a fost creat de către micologul canadian Scott Alan Redhead (împreună cu colaboratorii lui, cu toții membri ai Index Fungorum) în 2002.[8] Dar comitetul de nomenclatură mai prestigios, Mycobank, rămâne la numele binomial Clitocybe, acceptând denumirea lui Redhead doar sinonim.[1] Mai departe, toate cărțile micologice cu renume listează specia sub genul Clitocybe.

Diversele celelalte încercări de redenumire, nu sunt folosite și pot fi neglijate.

DescriereModificare

 
Bres.: Clitocybe clavipes
  • Aspectul: este divers. Ori apar bureți cu culoarea de bază gri-albicioasă, ori galben-maronie. Cauza încă nu este cunoscută.
  • Pălăria: are o mărime de 3-9 (12) cm, este destul de cărnoasă și moale, inițial convexă cu marginea răsfrântă în jos, devenind apoi din ce în ce mai plată, amintind de un piron și în sfârșit, în cele mai multe cazuri, turtit adâncită în mijloc, ocazional cu un gurgui mic și neascuțit. La bătrânețe, suprafața este adeseori ondulată, dar niciodată cu rupturi. Cuticula netedă, mată și uscată (la umezeală lucioasă) este de un colorit variabil care poate fi gri-brun, ocru-brun, bej până brun, centrul fiind mereu mai închis și marginea mai deschisă.
  • Lamelele: sunt dese, destul de groase, lung decurente la picior, parțial bifurcate de la trunchi în sus, cu lameluțe intercalate, în tinerețe albe, apoi albicioase până palid gălbuie, la bătrânețe de un alb sau galben murdar.
  • Sporii: sunt mici, netezi, elipsoidali până slab fusiformi, hialini (translucizi), neamiloizi (nu se decolorează cu reactivi de iod), cu o picătură de ulei în centru și au o mărime de 6-8 x 3,5-4,5 microni, pulberea lor fiind albă. Basidiile în formă de măciucă cu 4 sterigme fiecare măsoară 30-35 x 5-7 microni.[9]
  • Piciorul: în formă de măciucă și tare umflat spre bază (până peste 3 cm) și adesea mai lung decât pălăria, are o înălțime de 4–10 cm și o lățime (fără partea umflată) de 1-1,5 cm, fiind neted, rezistent, spongios, longitudinal fibros și plin, în vârstă împăiat pe dinăuntru, prezentând nu rar un fetru micelian gros și alb la bază. Coloritul este spre pălărie albicios până gălbui, spre bază din ce în ce mai brun, dar câteodată, piciorul este complet alb-maroniu. Tija nu are inel.
  • Carnea: albicioasă până slab maronie este consistentă, dar ușor spongioasă și apoasă. Mirosul este plăcut ca de ciuperci precum slab fructuos, gustul fiind asemănător și dulcișor.[2][3]
  • Reacții chimice: Cuticula și lamelele se decolorează cu hidroxid de potasiu brun și carnea cu tinctură de Guaiacum încet verde-albăstrui.[10]

ConfuziiModificare

Pironul zânelor poate fi confundat cu mai multe alte soiuri comestibile până letale, de exemplu cu: Calocybe gambosa (comestibil, mai puternic, miros de făină), [11] Clitocybe amoenolens – fără imagine (letal, cuticula de colorit mai brun-roz, lamelele foarte asemănătoare, miros puternic de iasomie, pere coapte sau viorele, nu de migdale),[12] Clitocybe geotropa (comestibil, mai mare, miroase asemănător),[13] Clitocybe gibba sin. Infundibulicybe gibba (comestibil),[14] Clitocybe odora (comestibil, miros de anason),[15][16] Clitocybe phyllophila sin. Clitocybe cerussata (letal, miros ceva rășinos la maturitate, niciodată de migdale amare),[17] Clitocybe sinopica (comestibil),[18] Clitocybe squamulosa (comestibil),[19] Clitopilus prunulus (comestibil),[20] Lepista flaccida sin. Clitocybe flaccida (comestibil)[21] sau Lepista gilva (comestibil, mai mare, cu pete apoase pe pălărie).[22]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Pironul zânelor se consumă cel mai bine proaspăt, la fel ca Calocybe gambosa. Astfel elpoate fi preparat ca ciulama de ciuperci cu smântâna sau într-o salată cu cașcaval și iaurt,[23] mai departe ca sos la un fileu de pește (de exemplu cod), într-un gratinat cu roșii, ceapă și brânză, într-un sos cu carne tocată și usturoi la macaroane sau ca partea unui pateu de ciuperci.[24]

Toxicitatea posibilă a acestei ciuperci a fost dovedită de micologul japonez Hirokazu Kawagishi împreună cu colaboratorii săi în 2002, anume că inhibă (inhibă) enzima acetaldehidă dehidrogenează (ALDH) (au izolat cinci derivați de acizi grași, incluzând trei compuși noi).[25] Această enzimă acționează după consumul de alcool în timpul metabolizării etanolului în acid acetic. Dacă este blocat, acetaldehida se acumulează și provoacă așa-numitul sindrom coprinian cu simptomele trecătoare de hipertensiune intracraniană, senzație de căldură, vasodilatație, puls scăzut, respirație greoaie, grețuri, transpirație și vărsături.[26]

Dați vă rog seama, că această ciupercă prezintă de asemenea aceste efecte, dacă băuturi alcoolice în doze mai mari sunt consumate 1-2 zile înainte și după ingerare. De acea nu oferiți acest soi oaspeților.[27]

NoteModificare

  1. ^ a b Mycobank
  2. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 340-341, ISBN 3-405-12116-7
  3. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 144-146, ISBN 3-426-00312-0
  4. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 203
  5. ^ Christian Hendrik Persoon: „Synopsis methodica Fungorum”, vol. 2, Editura Heinrich Dieterich, Göttingen 1801, p. 353
  6. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” (Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 124
  7. ^ Index Fungorum
  8. ^ Redhead, Lutzoni, [[Juan Rodriguez Moncalvo|Moncalvo] & Vilgalys: „Ampulloclitocybe clavipes”, în jurnalul „Mycotaxon”, nr. 83, 2002, p. 36
  9. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. III, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p.+tab. 135
  10. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 100
  11. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 128-130
  12. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 33, 117, 120, ISBN 978-1-4454-8404-4
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 332-333, ISBN 3-405-12116-7
  14. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 134-135, ISBN 978-3-440-13447-4
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 322-323/1, ISBN 3-405-12116-7
  16. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 354-355, ISBN 88-85013-46-5
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 296-297, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 364-365/1, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, 364-365/2, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 148-150
  21. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 142-143, ISBN 978-3-440-14530-2
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 28-99, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 62-64, ISBN 3-453-40334-7
  24. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 48-51
  25. ^ Hirokazu Kawagishi și colaboratori: „Aldehyde Dehydrogenase Inhibitors from the Mushroom Clitocybe clavipes”, în: „Journal of Natural Products”, vol. 65, nr. 11, Editura American Society of Pharmacognosy, Pittsburg, noiembrie 2002, p. 1712-1714
  26. ^ Ioan Vasile Barb: „Evaluarea clinico-terapeuticä sia de laborator a intoxicațiilor cu ciuperci la copii”, teză de doctorat, rezumat, Sibiu 2013, p. 6 [1]
  27. ^ Pilzforum

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. IV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-3, 5 vezi sub "Note"
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 6 – Russulaceae, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2005, ISBN 3-85604-060-9
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare