Valeriu Gafencu

Valeriu Gafencu
Valeriu-Gafencu.jpg
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Sîngerei, România Modificați la Wikidata
Decedat (31 de ani) Modificați la Wikidata
Târgu Ocna, România Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox[*] Modificați la Wikidata
Ocupațieteolog[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Partid politicMișcarea Legionară  Modificați la Wikidata

Valeriu Gafencu (n. , Sîngerei, România – d. , Târgu Ocna, România) a fost unul din legionarii care au murit în închisorile regimului comunist din România, supranumit de Nicolae Steinhardt Sfântul închisorilor. A fost fiul lui Vasile Gafencu.

ViațaModificare

A urmat școala primară la Sângerei și Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Bălți între 1932-1940. A absolvit liceul în vara anului 1940 și s-a înscris la Facultatea de Drept din Iași. La câteva zile după absolvirea liceului a fost martor la Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord.[1] Gafencu a trecut Prutul împreună cu tatăl, mama și surorile sale și s-au refugiat la Iași. Fiul împreună cu tatăl au revenit în Basarabia ocupată, pentru rezolvarea unor probleme legate de gospodăria părăsită, revenind înapoi.[1]

În anul 1937 a devenit legionar, conform propriilor declarații, la vârsta de 16 ani.[2] În anul 1941, Gafencu era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept și Filosofie din Iași. A condus un grup al organizației legionare Frățiile de Cruce din orașul Iași.[2] A fost arestat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică[3] de regimul Antonescu sub acuzația de „crimă de constituire de asociațiune și activitate legionară potrivnică ordinei existente în Stat” pentru instigarea unor tineri din Iași în a participa la Rebeliunea legionară, înarmarea unui elev, recrutarea unor elevi din Liceul Militar prin intermediul lui Paul Miron și Mircea Bulibașa și organizarea unei ședințe legionare în viile din cartierul Copou.[4] A fost eliberat la scurt timp și rearestat în toamna anului 1941 pentru susținerea mișcării legionare aflată în ilegalitate, fiind surprins împreună cu Paul Miron în timpul unui ritual legionar.[2]

După proces a ajuns la închisoarea Aiud, unde a stat până în anul 1948. La Aiud s-a alăturat grupului „Misticilor”, format în jurul lui Traian Trifan, Traian Marian, Anghel Papacioc, Marin Naidim, Virgil Maxim sau Ioan Ianolide.[5][necesită sursă mai bună]

Valeriu Gafencu a fost trimis la închisorile de la Aiud (1941-1949), Pitești (noiembrie-decembrie 1949) și Târgu Ocna (1949-1952). În anul 1949, conducerea comunistă a dat o nouă sentință pentru continuarea pedepsei,[2] fiind transferat în același an la sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna în stare gravă, slăbit, îmbolnăvit de tuberculoză, in­su­ficiență cardiacă și apendicită.[2] În aceste condiții a început să capete latura ortodoxistă.[2] În închisoare a trăit o criză mistică, motiv pentru care Nicolae Steinhardt l-a numit „sfântul închisorilor”.[2]

Acesta a murit în timpul detenției la Penitenciarul-Spital Târgu Ocna, nedezicându-se niciodată de apartenența și rolul său în Mișcarea Legionară.[3]

Perioada post-comunistăModificare

Prin intermediul literaturii memorialistice postdecembriste sau a articolelor de ziar lipsite de deontologie jurnalistică se promovează legenda conform căreia Valeriu Gafencu ar fi obținut streptomicină de la admiratorul lui bolnav Victor Leonida Stratan,[4] în anul 1951.[2] Gafencu ar fi cedat-o pastorului Richard Wurmbrand, care se afla într-o stare gravă, salvându-l. Informația a apărut relatată în cartea lui Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, București, 2006.[4] Pentru această relatare, colportată în diverse scrieri, nu există nicio atestare documentară. O altă versiune a legendei a fost relatată într-un interviu de către Gheorghe Calciu-Dumitreasa și conform căreia „după eliberare, Wurmbrand, un evreu convertit care a stat la Târgu Ocna cu Valeriu [Gafencu], mi-a spus că primea în închisoare medicamente și nu știa de unde vin”.[4] În jurul lui Wurmbrand au fost create mai multe legende după apariției presei post-comuniste, în scopul discreditării acestuia.[4]

 
Richard Wurmbrand în anii 1950.

Cu toate acestea, potrivit istoricului Mircea Stănescu în cartea Reeducarea, vol. III, Wurm­brand a fost primul care a primit și a fost tratat cu streptomicină la Târgu Oc­na, utilizând o filieră protestantă și com­plicitatea unui medic din închisoare. Wurm­brand a ajutat apoi și pe alții, in­clusiv un antisemit,[2] pe nume Ion Sultaniuc,[4] care nu dorea să accepte ajutor de la un evreu.[2] Informația a fost relatată în cartea pastorului Cu Dumnezeu în subterană, București, 2007. În cartea pro-legionară Sfântul închisorilor. Mărturii despre Valeriu Gafencu adunate și adnotate de monahul Moise, Alba Iulia, 2007 relatarea lui Wurmbrand a fost dezavuată drept „minciună”, susținându-se că Sultaniuc ar fi refuzat medicamentul „nu pentru că era antisemit”, ci pentru că pastorul i-a criticat pe legionari și l-ar fi denigrat pe Corneliu Zelea Codreanu, afirmând că acesta era „cumpărat de comuniști”.[4] Totodată, în această carte i se reproșează lui Wurmbrand, descris ca un om „fără caracter”, că a trecut intenționat sub tăcere faptul că, în realitate, Gafencu i-ar fi salvat viața.[4]

După anul 1989 Valeriu Gafencu a devenit un obiect de cult pentru grupări neolegionare și ortodoxiste, fiind folosit drept paravan și legitimare împotriva acuzațiilor de antisemitism și extremism aduse acestora, dorindu-se ca Gafencu să fie dovada magnanimiei și supe­riorității morale legionare. Tot în acest sens sunt folosite și relatările pastorului Richard Wurmbrand conform cărora Valeriu Gafencu nu ar fi fost antisemit. Cu toate acestea, din relatările discuțiilor din închisoare reiese că Gafencu colporta majoritatea preju­de­căților antiiudaice din ideologia legionară.[2] Wurmbrand mai este valorificat ca evreu convertit și cu luări de poziții antisemite.[2]

În același timp, prin promovarea cultului, grupările fundamentaliste caută expresie în lumea contemporană.[2] Aceste acțiuni sunt parte unei încercări de reabilitare a Mișcării Legionare și a membrilor săi, manifestată mai ales prin intermediul unor lucrări scrise, de către unii autori simpatizanți ai mișcării.[6] Unul dintre acești autori este și Radu Preda, care în mai 2014 a fost numit director al Institutului pentru Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Imediat după numirea sa, Preda, de profesie teolog, a declarat că este „obligația” lui să plaseze „agenda «Sfinților închisorilor» pe ordinea de zi a institutului”.[7]

Ca parte a cultului Gafencu face parte și acțiunea primăriei orașului Târgu Ocna de a-l declara post-mortem cetățean de onoare al orașului, în lipsa unei dezbateri publice, la 10 februarie 2009.[2]

Federația Comunităților Evreiești din România (FCER), reprezentată de deputatul Aurel Vainer,[8] și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”,[2] instituție aflată în subordinea Guvernului României, condusă de Alexandru Florian,[8] au luat poziție împotriva deciziei primăriei, în conformitate cu[2] Legea 51/1991 privind siguranța națională a României, care precizează la articolul 3, litera h, faptul că acțiunile de inspirație legionară reprezintă amenințări la adresa siguranței naționale și Legea 107/2006 care prevede interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii, unde se menționează explicit că este interzisă promovarea simbolurilor extremei drepte.[8]

Consiliul Local Târgu Ocna a respins solicitarea Institutului din noiembrie 2012 de a i se retrage, lui Valeriu Gafencu, titlul de cetățean de onoare acordat post-mortem.[3] Fundația neolegionară „Ion Gavrilă Ogoranu”[9] a transmis ulterior un comunicat în care își manifesta victoria față de Institutul „Elie Wiesel”.[3]

Consiliul Local Târgu Ocna, prin decizia nr. 47 din 21 iunie 2013, a retras statutul de cetățean de onoare al orașului.[10][11] Decizia administrației din Târgu Ocna a fost contestată în justiție de Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu”. Tribunalul Bacău, cât și Curtea de Apel, care a respins ulterior recursul Consiliului Local, au constatat că decizia nr. 47 din 21 iunie 2013 a încălcat legea administrației locale. Decizia Consiliului Local Târgu Ocna a fost anulată pe motive de formă: absența caracterului urgent și încălcarea prevederilor privind publicitatea și transparența deciziei.[11] Consilierii locali vor putea în continuare să emită o dispoziție de retragere a statutului de cetățean de onoare, dar cu condiția respectării tuturor prevederilor legale.[11]

Directorul Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), Octav Bjoza, ce a făcut în trecut afirmații pro-legionare, a criticat decizia de retragere a titlului de cetățean de onoare în anul 2013.[12] În același an, președintele Federației Române a Foștilor Deținuți Politici Luptători Anticomuniști (FRFDPLA sau FFDP, organizație disidentă, desprinsă de AFDPR), Marcel Petrișor, a semnat o petiție intitulată „Solidaritate cu Valeriu Gafencu!”, în care se cere primăriei din Târgu Ocna „să nu dea curs presiunilor Institutului Elie Wiesel și să nu retragă Sfîntului închisorilor titlul de cetățean de onoare”. Petiția a mai fost semnată de Coriolan Baciu, președintele Fundației „Ion Gavrilă Ogoranu”, Valentin Cantor, președintele AFDPR-București, Lucia Hossu-Longin de la Fundația Memorialul Durerii, actorul Dan Puric, Ioan Șuță de la Fundația Sfinții Închisorilor, Claudiu Târziu, președintele Asociației Rost și Răzvan Codrescu, tot de Ia Rost, Irina Popescu de la Fundația „Arsenie Boca” ș.a.[13] Conform unei relatări a lui Michael Shafir, la o manifestare din 2013 despre „sfinții închisorilor”, Octav Bjoza i-a replicat lui William Totok, pe care îl credea evreu, următoarele: „Mai întâi ne-ați luat țara, acum vreți să ne luați și sfinții”.[14]

Fenomenul de „sfinții închisorilor” a fost întâlnit și în Serbia, unde Biserica Ortodoxă Sârbă l-a transformat pe episcopul antisemit Nikolaj Velimirović⁠(en) (1880-1956) din „trădător”, în viziunea comuniștilor, într-un „sfânt” dar și în Slovacia, unde s-a încercat beatificarea episcopului Ján Vojtaššák⁠(en), simpatizant nazist, acțiune oprită după ce mai mulți istorici israelieni i-au scris papei Ioan Paul al II-lea.[15] În Croația, arhiepiscopul Alojzije Viktor Stepinac⁠(en), consilier spiritual al lui Ante Pavelić în timpul regimului marionetă nazist al Ustașa este un alt exemplu.[6]

Alte persoane pe lângă Valeriu Gafencu care sunt considerate martiri pentru că au fost condamnate pentru că ar fi aparținut sau au simpatizat cu Mișcarea Legionară sunt: Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Vintilă Horia și Ion Gavrilă Ogoranu.[16]

În ceea ce privește memoria Holocaustului în România, se remarcă mai multe discursuri: cel de asumare simbolică a lui de către statul român, și pe de altă parte, promovarea de către autorități și organizații civice, a unor conducători sau membrii activi ai legionarismului: Valeriu Gafencu sau Ion Gavrilă Ogoranu. Tot în această categorie sunt incluse și omagierile aniversar-comemorative, busturile, numele de străzi și instituții ale unor reprezentanți ai culturii interbelice care au adoptat ideologia extremei drepte. În același timp, opțiunile ideologice ale membrilor sunt catalogate ca „derapaje de tinerețe”.[17] Administrațiile publice locale sau instituții aflate în coordonare încă răspund solicitărilor de simbolizare a valorilor sau liderilor legionari. Astfel, se organizează[18] întâlniri în școli cu sau despre legionari participanți la lupta anticomunistă din munți, conferințe comemorative găzduite de instituții județene de cultură. De asemenea, consilii locale votează titluri de cetățeni de onoare post-mortem. Acestea se întâmplă, în opinia lui Alexandru Florian, pentru că există un dezinteres față de apartenența politică, prevalând eticheta de militant anticomunist.[19]

Istoricul Adrian Cioflâncă a declarat într-un interviu la 5 ianuarie 2015 că:[12]

Biserica Ortodoxă Română are în vedere propunerea de a fi canonizat,[3] în contextul în care sunt exercitate presiuni asupra BOR,[20] în special de Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR),[21] pentru[20] a canoniza anumiți legionari dispăruți în închisorile comuniste. Această acțiune reprezintă în același timp un monopol subtil al continuatorilor Mișcării Legionare asupra rezistenței anticomuniste din România, nejustificat de realitate.[22]

NoteModificare

  1. ^ a b Mărturii despre Valeriu Gafencu, adunate și adnotate de monahul Moise, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, pag. 15
  2. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p Cioflâncă, Adrian și Radu, Adriana, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității; „Eroi contrafăcuți” (Web Archive), Revista 22, publicat pe 12 decembrie 2013.
  3. ^ a b c d e jurnalul.ro, Cristinel C. Popa, 31 mai 2013. „Valeriu Gafencu: "Elevii sunt un explozibil mai puternic decât dinamita!". Consiliulul Local Tg. Ocna menține titlul de cetățean de onoare acordat acestuia post-mortem”. Accesat în . 
  4. ^ a b c d e f g h William Totok; Din vremurile războiului rece, (VII). Ivan Deneș vs. Richard Wurmbrand, Radio Europa liberă, 11 iunie 2014
  5. ^ pitestiprison.org. „Valeriu Gafencu – „Sfântul Închisorilor". Accesat în . 
  6. ^ a b Holocaust Public Memory ..., Florian, 2018, pag. 107
  7. ^ Holocaust Public Memory ..., Florian, 2018, pag. 108
  8. ^ a b c Merticariu, Mircea (). „EXCLUSIV Scandalul „Valeriu Gafencu", reaprins la Tribunalul Bacău. „Sfântul Închisorilor" ar putea redeveni cetățean de onoare al orașului Tîrgu Ocna”. Adevărul. Accesat în . 
  9. ^ Holocaust Public Memory ..., Florian, 2018, f.p.
  10. ^ Decizia Consiliului Local Târgu Ocna nr. 47 din 21 iunie 2013. Accesat în 5 aprilie 2020
  11. ^ a b c Merticariu, Mircea (). „«Sfântul Închisorilor», reabilitat de Curtea de Apel Bacău. Valeriu Gafencu rămâne cetățean de onoare al orașului Tîrgu Ocna”. Adevărul. Accesat în . 
  12. ^ a b c William Totok, Elena-Irina Macovei; Între mit și bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului, Ion Gavrilă Ogoranu și rezistența armată anticomunistă din România, Elefant Online, 27 iulie 2016, notă subsol nr. 22, f.p.
  13. ^ William Totok, Elena-Irina Macovei; Între mit și bagatelizare. Despre reconsiderarea critică a trecutului, Ion Gavrilă Ogoranu și rezistența armată anticomunistă din România, Elefant Online, 27 iulie 2016, notă subsol nr. 175, f.p.
  14. ^ Petru Clej, 5 ianuarie 2015, jurnalistan.ro (Web Archive). „«Nu orice formă de anticomunism este legitimă» – interviu cu istoricul Adrian Cioflâncă”. Accesat în . 
  15. ^ Holocaust Public Memory ..., Florian, 2018, pag. 106
  16. ^ Holocaust Public Memory ..., Florian, 2018, pag. 204
  17. ^ Trecutul prezent: Evreii din România ..., Filipovici, 2018, pag. 224
  18. ^ Trecutul prezent: Evreii din România ..., Filipovici, 2018, pag. 227
  19. ^ Trecutul prezent: Evreii din România ..., Filipovici, 2018, pag. 228
  20. ^ a b Trecutul prezent: Evreii din România ..., Filipovici, 2018, pag. 219
  21. ^ Ionescu, Sinziana (). „«Sfinții închisorilor» cu trecut legionar, propuși spre canonizare. Inițiativa a ajuns în Sinodul BOR. «Ne putem trezi că Hristos ajunge lider de partid»”. Adevărul. Accesat în . 
  22. ^ Trecutul prezent: Evreii din România ..., Filipovici, 2018, pag. 220

BibliografieModificare