S-a născut ca primul fiu al împăratului Carol I al Austriei (regele Carol al IV-lea al Ungariei) și al împărătesei Zita, și a fost astfel prințul moștenitor al Imperiului Austro-Ungar.
Între 1919-1921 a trăit împreună cu părinții săi în exil în Elveția. În 1930 a început studiul științelor politice la Universitatea Catolică din Leuven, pe care le-a absolvit în 1935. A primit drept de reîntoarcere în Austria abia în anul 1966.
În perioada interbelică s-a opus instrumentalizării sale de către naziști (național-socialiști), al căror oponent a fost. Odată cu alipirea Austriei (Anschluß) la Germania și cu instaurarea regimului național-socialist în Austria a fost dat în urmărire de autoritățile naziste, sub acuzația de înaltă trădare. Proprietățile familiei de Habsburg au fost confiscate din ordinul personal al lui Adolf Hitler.
Otto a fost căsătorit cu Prințesa Regina de Saxa-Meiningen din 1951 până la decesul ei în 2010. Au avut șapte copii, 23 de nepoți și un strănepot.
În 1958 Otto von Habsburg a renunțat oficial la drepturile sale imperiale și s-a angajat să respecte prevederile legilor relevante ale republicii Austria. În urma unor dispute politice privind reîntoarcerea sa în Austria, a semnat în 1961 o proclamație oficială (către cancelarul Austriei) privind renunțarea la drepturile sale de moștenitor al tronului imperial și respectarea îndatoririlor de cetățean al republicii Austria[4]. Până în 1966, când i s-a permis intrarea pe teritoriul Austriei, au avut loc dispute politice judiciare și administrative privind statutul său, pașaportul și posibilitatea unei călătorii în Austria.
În anii postbelici, Otto von Habsburg ar fi fost propus de cercuri politice spaniole ca posibil monarh al Spaniei după decesul dictatorului Franco[5].
În 1978 a primit cetățenia Republicii Federale Germania. În 1988 a făcut prima vizită în Ungaria, de la instaurarea regimului comunist în această țară. Un an mai târziu a fost coinițiator și patron[necesită citare] al inițiativei „Picnicul paneuropean”, organizat la frontiera cu Ungaria de mișcarea „Paneuropa-Union” (Uniunea Paneuropeană), din care face parte (și care a fost înființată în 1923, ca organizație neguvernamentală proeuropeană, de Richard von Coudenhove-Kalergi. Potrivit mărturiilor lui I. C. Drăgan din anii 1990, într-un interviu publicat în două episoade de ziarul Renașterea bănățeană, Otto von Habsburg ar fi fost sprijinit logistic în activitățile paneuropeniste și de Iosif Constantin Drăgan.[necesită citare]
Între 1981-1999 a fost deputat în Parlamentul European ca reprezentant al Uniunii Creștin-Sociale din Germania, ce activează numai în Bavaria. În această calitate, a fost șeful grupului Partidului Popular European în comisia europarlamentară pentru probleme politice și a avut și alte funcții parlamentare europene.
În 1951 la Nancy s-a căsătorit cu Prințesa Regina de Saxa-Meiningen (1925-2010). Din căsătoria lor s-au născut șapte copii, cei mai cunoscuți dintre ei fiind Karl von Habsburg-Lothringen (fiul cel mare - adică noul prinț moștenitor după legitimiști), din 2007 șeful casei de Habsburg și mezinul Georg von Habsburg-Lothringen, președintele Mișcării Maghiare de Crucea Roșie și candidat europarlamentar în 2009 al partidului Forumul Democrat Maghiar (MDF) din Ungaria. La data decesului a avut 23 de nepoți și 2 strănepoți.
Andrea Maria născută la (71 de ani), căsătorită în 1977 cu contele ereditar Karl Eugen von Neipperg. Ei au trei fiice , doi fii și doi nepoți:
Contele Maria Philipp Karl Friedrich Hubert Magnus von Neipperg , născut la (46 de ani), căsătorit la data de 26 April 2008 în Salzburg cu Paula Wolff (n. 1981), fiica lui Lukas Wolff și a soției sale, născută contesa Ladislaja Eleonore von Meran. Au o fiică și un fiu:
Contesa Johanna von Neipperg (n. 2009)
Contele Stephan von Neipperg (n. 2010)
Contele Maria Benedikt Reinhard Michael Alois Leo von Neipperg, născut la (44 de ani)
Contele Maria Dominik Georg Christoph Johannes Pantaleon von Neipperg, născut la (43 de ani)
Contesa Maria Hemma Nathalie Sophie Franziska Georgine von Neipperg, născută la (41 de ani)
Contesa Maria Katharina Franziska Monika Elisabeth von Neipperg, născută la (38 de ani)
Monika Maria Roberta Antonia Raphaela, născută la (70 de ani)in Würzburg, căsătorită în 1983 cu ducele Luis María Gonzaga Gonzaga de Casanova-Cárdenas y Barón, duce de Santangelo, marchiz de Elche, conte de Lodosa și Granda a Spaniei, descendent al infantei Luisa Teresa a Spaniei, ducesă de Sessa si sora lui Francisco, rege-consort al Spaniei. Ei au împreună patru fii:
Baltasar Carlos de Casanova y Habsburgo-Lorena, marchiz de Elche, născut la (43 de ani)
Gabriel Maria de Casanova y Habsburgo-Lorena, născut la (41 de ani)
Rafael Maria de Casanova y Habsburgo-Lorena, născut la (38 de ani)
Santiago de Casanova y Habsburgo-Lorena, născut la (31 de ani)
Michaela Maria Madeleine Kiliana, născută la (70 de ani) în Würzburg. Este sora geamănă a Monikăi. A fost căsătorită prima oară, între 1984–1994, cu Alba Teran d'Antin, a doua oară în 1994 cu contele Hubertus von Kageneck , de la care divorțează ulterior. Ea are cu primul soț doi fii și o fiică:
Marc Joan Teran d'Antin, născut la (40 de ani)
Carla Regina Teran d'Antin, născută la (37 de ani)
Justin Christopher Teran d'Antin, născut la (35 de ani)
Gabriela Maria Charlotte Felicitas Elisabeth Antonia, născută la (68 de ani) în Luxemburg, căsătorită între 1978–1997 cu Christian Meister. Ei au două fiice și un fiu:
Severin Meister, născut la (43 de ani)
Lioba Meister, născută la (41 de ani)
Alena Meister, născută la (38 de ani)
Walburga Maria Franziska Helene Elisabeth, născută la (66 de ani) in Berg am Starnberger See, căsătorită in 1992 cu contele Archibald Douglas. Ei au un fiu:
Contele Moritz Otto Wenzel Douglas, născut la (30 de ani)
Karl Thomas Robert Maria Franziskus Georg Bahnam, născut la (63 de ani) in Berg am Starnberger See, căsătorit în 1993 cu baroana Francesca Anne Dolores Freiin Thyssen-Bornemisza de Kászon și Impérfalva, născută în (66 de ani) descendentă din familia industriașilor germani Thyssen și a baronilor maghiari Bornemisza de Kászon și Impérfalva, ea este unul din principalii acționari ai concernului ThyssenKrupp. Căsătoria lor a fost considerată morganatică de către Casa de Habsburg din cauza ne-apartenenței soției la o familie princiară. În 2003 au divorțat. Au două fiice și un fiu:
Arhiducesa Eleonore Jelena Maria del Pilar Iona de Habsburg-Lothringen, născută la (30 de ani)
Arhiducele Ferdinand Zvonimir Maria Balthus Keith Michal Otto Antal Bahnam Leonhard de Habsburg-Lothringen, născut la (27 de ani)
Arhiducesa Gloria Maria Bogdana Paloma Regina Fiona Gabriela de Habsburg-Lothringen, născută la (25 de ani)
Paul Georg Maria Joseph Dominikus, născut la (60 de ani) în Berg am Starnberger See, căsătorit în 1997 cu ducesa Eilika Helene Jutta Clementine von Oldenburg, născută la (52 de ani); împreună au doua fiice și un fiu:
Arhiducesa Zsófia Mária Tatjana Monika Erzsébet Katalin de Habsburg-Lothringen, născută la (23 de ani)
Arhiducesa Ildikó Mária Walburga de Habsburg-Lothringen, născută la (22 de ani)
Arhiducele Károly-Konstantin Mihály István Mária de Habsburg-Lothringen, născut la (20 de ani)
între 20 noiembrie 1912 și 21 noiembrie 1916: Alteța Sa Imperială și Regală Arhiduce și Prinț Imperial Otto de Austria, Prinț Regal al Ungariei, Croației și Boemiei
între 21 noiembrie 1916 și 12 noiembrie 1918: Alteța Sa Imperială și Regală Prinț de Coroană al Austriei, Ungariei, Croației și Boemiei
între 12 noiembrie 1918 și 4 iulie 2011: Alteța Sa Imperială și Regală Otto Prinț de Coroană al Austriei, Ungariei, Croației și Boemiei
Pretendența la titluri dinastice începând cu data de 1 aprilie 1922
între 20 noiembrie 1912 și 21 noiembrie 1916: Alteța Sa Imperială și Regală Arhiduce și Prinț Imperial Otto de Austria, Prinț Regal al Ungariei, Croației și Boemiei
între 21 noiembrie 1916 și 12 noiembrie 1918: Alteța Sa Imperială și Regală Prinț de Coroană al Austriei, Ungariei, Croației și Boemiei
între 12 noiembrie 1918 și 1919: Alteța Sa Imperială și Regală Otto Prinț de Coroană al Austriei, Ungariei, Croației și Boemiei
între 1919 și 1941 (cetățenia retrasă din ordinul lui Adolf Hitler): Domnul Otto Habsburg- Lothringen
între anii 1941 și 1965 Otto nu deținea cetățenia niciunui stat, dar deținea un pașaport emis în 1946 de statul Monaco pe numele Alteța Sa Imperială și Regală Otto von Habsburg, de asemenea a fost posesorul unui pașaport al Ordinului Suveran de Malta și a unui pașaport diplomatic spaniol, emise pe același nume
între 20 noiembrie 1912 și 21 noiembrie 1916: Alteța Sa Imperială și Regală Arhiduce și Prinț Imperial Otto de Austria, Prinț Regal al Ungariei, Croației și Boemiei
între 21 noiembrie 1916 și 16 noiembrie 1918: Alteța Sa Imperială și Regală Prinț de Coroană al Austriei, Ungariei, Croației și Boemiei
între 16 noiembrie 1918 și 21 martie 1919: Domnul Otto Habsburg-Lothringen
între 21 martie 1919 și 14 noiembrie 1919: Cetățeanul Otto Habsburg
între 14 noiembrie 1919 și 1947: Alteța Sa Regală Otto, Prinț Regal al Ungariei și Arhiduce al Austriei
Cripta Capucinilor din Viena-locul de înhumare al lui Otto von HabsburgArhiabația benedictină de la Pannonhalma-locul de înhumare a inimii al lui Otto von Habsburg
După decesul în ianuarie 2010 a soției sale, Regina, Otto nu a mai participat la viața publică, trăind retras la reședința sa. El a decedat în dimineața zilei de luni, 4 iulie2011 la locuința sa din Pöcking, Germania la vârsta de 98 de ani. Anunțul oficial al decesului a fost făcut de purtătoarea de cuvânt a casei imperiale, Eva Demmerle care a precizat că a murit în liniște fără suferințe, în timpul somnului Din familia apropiată, i-au supraviețuit fratele mai tânăr Felix, 7 copii, 22 nepoți și 2 strănepoți.
Joseph Daul, președintele PPE, și-a exprimat regretul față de decesul lui Otto von Habsburg, afirmând că acesta a întruchipat istoria integrării europene: "fiul ultimului împărat austro-ungar s-a luptat toată viața pentru democrație, libertate și înțelegerea popoarelor din Europa."[8]
Inima sa va fi înmormântată în biserica abației benedictine de la Pannonhalma din Ungaria, în cadrul unei ceremonii private, conform tradiției familiei și ultimei sale dorințe.[14]
De-a lungul cariei sale Otto de Habsburg a scris și publicat nenumărate articole și studii precum și un mare număr de cărți, abordând domenii precum istoria, filozofia, politologia, istoria literară și memorialistica. A scris opere originale în limbile germană, franceză, maghiară, cehă, croată și spaniolă. Mai jos sunt prezentate cărțile scrise și publicate în timpul vieții.
frCoutumes et droits successoraux de la classe paysanne et l’indivision des propriétés rurales en Autriche (Cutume și drepturi succesorale ale clasei țărănești și indivizibilitatea proprietății funciare în Austria), 1935; disertație doctorală
deEntscheidung für Europa (Decizie pentru Europa), 1953
deProbleme des Atomzeitalters (Problemele erei atomice), 1955
deSoziale Ordnung von morgen (Ordinea socială de mâine), 1957
huJalta és ami utána következett (Ialta și ceea ce a urmat, 1979
frEuropa – Garant der Freiheit (Europa – garant al libertății), 1980
deDie Reichsidee – Geschichte und Zukunft einer übernationalen Ordnung (Ideea de imperiu – istoria și viitorul unei ordini supranaționale), 1986, ISBN 3-85002-228-5
deMacht jenseits des Marktes. Europa 1992 (Puterea dincolo de piață. Europa 1992), 1988, ISBN 3-85002-267-6
deFriedensmacht Europa – Sternstunden und Finsternis (Procesul păcii europene – momente înălțătoare și întuneric), 1995, ISBN 3-85002-368-0
deDie Paneuropäische Idee – Eine Vision wird Wirklichkeit (Ideea paneuropeană – o viziune devine realitate), 1999, ISBN 3-85002-424-5
deEin Kampf um Österreich 1938–1945 (O luptă pentru Austria 1938-1945), 2001, ISBN 3-85002-460-1
deUnsere Welt ist klein geworden – Die Globalisierung der Politik (Lumea noastră s-a micșorat. Globalizarea politicii), 2006, ISBN 3-85002-539-X
deDer Habsburg-Faktor (Factorul Habsburg), volum de interviuri, redactat de Eva Demmerle[15], 2007
deMit Gott für die Geschichte. Die heilige Hedwig von Schlesien und unsere Zeit (Cu Dumnezeu pentru istorie. Sf. Hedviga de Silezia și epoca noastră), 2009, ISBN 978-3-902694-05-8
Scutul Silezian al Asociației patrioților silezieni
Premiul special Premiul Europa al fundației Coudenhove-Kalergi pentru un Secol Coudenhove-Kalergi (împreună cu ex-ministrul de externe și vicecancelar al Austriei Alois Mock) (1994)
Reverul cu ac de aur al Mișcării austriece de rezistență antinazistă O5 (2000)
Premiul de onoare "Globul de Cristal Euro" al Institutului Economic European (EMI International)
Medalia Sf. Liborius pentru unitatea și pacea, conferită de arhidieceza catolică de Paderborn
Medalia Hans Klein a Uniunii Tineretului Creștin-Social din Bavaria 2002
Membru de onoare al Grupului Partidelor Populare din Parlamentul European 2002
Premiul Asociației Contribuabililor din Europa 2003
Premiul franco-german panuropean pentru unitatea europeană 2003
Președinte de onoare al Uniunii Internaționale Paneuropa2004
Președinte de onoare a Universtății particulare IMADEC (International Management Development Consulting) din Viena 2004
Medalia europeană Karl al IV-lea conferită de Societatea de sprijin pentru comunicațiile europene
Reînnoirea cetățeniei de onoare a comunei Eckartsau, pe care naziștii i-au anulat-o în 1938.
Placheta de onoare pentru merite în activități de sprijin al dreptului național și al ținuturilor cu populație germană din Europa de est - conferită de Liga Germanilor Expulzați (Bund der Vertriebenen)
Medalia europeană pentru merit din Luxemburg
Medalia de aur a orașului Paris
Premiul Umanitar Internațional decernat de Liga Evreiască Antidefăimare
Grad special al Medaliei europene, conferit de Uniunea Paneuropa, filiala Germania
Talerul de onoare conferit de Federația europeană a parașutiștilor militari, asociație nonprofit, AEPM Assiette d’Honneur en Etain
Membru de onoare al asociațiilor studențești catolice Nibelungia din Viena (1936), Alpinia Styria din Graz, Tauriskia din Villach, Vindobona II din Viena, Agilolfia din Freising (Bavaria), Frankonia din Cernăuți cu sediul în Erlangen (Bavaria), Ostaricia, Maximiliana din Salzburg, Carolina, Ferdinandea, Josephina, Leopoldina, Saxo-Meiningia, Theresiana, Wallenstein, Suevia din Graz și altele. (Asociațiile fără menționarea sediului fac parte din Liga academică romano-catolică a ținuturilor Austriei.)
Membru de onoare al PEN-Club-ului scriitorilor de limbă germană exilați (fondat în 1948)
de Baier, Stephan; Demmerle, Eva:[15]Otto von Habsburg, Die Biografie. (Otto von Habsburg, biografie), ed. 5, Editura Amalthea, Viena, 2007, ISBN 978-3-85002-486-0. (Ediția de baza: Amalthea, Viena 2002, ISBN 3-85002-486-5.)
de Bitschnau, Wolfram: Heimkehr der Habsburger. Der Kampf um das Ende der Landesverweisung (Întoarcere a Habsburgilor. Lupta pentru sfârșitul exilului). Editura Ares, Graz, 2005, ISBN 978-3-902475-09-1
en Brook-Shepherd, Gordon: Uncrowned Emperor: The Life and Times of Otto von Habsburg. (Împăratul neîncoronat: viața și epoca lui Otto von Habsburg), 2002, ISBN 1-85285-439-1., versiune în limba germană: Otto von Habsburg. Biografie, Editura Styria, Graz-Viena-Köln, 2002, ISBN 978-3-222-12971-1
de Broucek, Peter: Der österreichische Widerstand in Beispielen und Dokumenten.(Rezistența austriacă, exemple și documente), în: Rauchensteiner, Manfred (ed.): Tyrannenmord. Der 20. Juli 1944 und Österreich. (Asasinarea tiranului. 20 iulie 1944 și Austria /Despre implicarea Austriei în tentativa de lovitură de stat militară antihitleristă/), vol. publicat de Muzeul de Istorie Militară / Institutul de Istorie Militară al Austriei, Viena, 2004, ISBN 3-85028-383-6
de Churchill S., Winston: Der Zweite Weltkrieg (Al Doilea Război Mondial), 2003, p. 860ff, ISBN 3-596-16113-4
it Foradini, Flavia: Otto d’Asburgo. L’ultimo atto di una dinastia. (Otto de Habsburg. Ultimul act al unei dinastii), mgs press, Trieste, 2004, p. 230, ISBN 88-89219-04-1
hu Pusztaszeri, László: Habsburg Ottó élete és kora (Viața și era lui Otto Habsburg), Editura Nap, Budapesta, 1997, ISBN 978-963-8116-27-7
de Oberkofler, Gerhard: Heinz Fischer empfängt Otto Habsburg. Randbemerkungen zum historischen Zusammenhang. (Heinz Fischer îl primește pe Otto Habsburg. Observații în context istoric), în: Mitteilungen der Alfred-Klahr-Gesellschaft. Alfred Klahr Gesellschaft. Verein zur Erforschung der Geschichte der Arbeiterbewegung (Societatea Alfred Klahr, asociație pentru studierea istoriei mișcării munictorești) (ed.), Viena, Nr. 2/2008, p. 15ff (online (PDF; 6. S.).)
hu Sára, János: Habsburgok és Magyarország, 950–1918 (Habsburgii și Ungaria, 950–1918), Editura Athenaeum 2000, Budapesta, 2001
^Imagine și facsimilArhivat în , la Wayback Machine., Stânga: Otto von Habsburg în fața frontierei dintre RFG și Austria. Dreapta: Facsimilul declarației „An die Österreichische Bundesregierung“, datată 31 mai 1961, cu semnătura „Otto Habsburg Lothringen.“ În: Oliver Meidl, Monarch. Ein Leben für Europa – Republikanische Würdigung in Schwarz-Gelb, accesat 6 iulie 2011.
.svg){kind=small}
.svg){kind=small}
Casa de Savoia: Cavaler al Ordinului Buna Vestire
Casa de Bourbon-Două Sicilii: Marea Cruce a Ordinului Sfântul Januarius
Casa de Wittelsbach: Marea Cruce a Ordinului Sfântul Hubertus
Casa de Braganza: Cavaler al Marii Cruci a Ordinului Neprihănita Zămislire de Vila Viçosa
Bavaria: Purtător al Ordinului de Merit Bavarez (1976)
Croația: Marea Cruce a Marelui Ordin Regele Dmitar Zvonimir (1996)
Estonia: Ordinul Crucii Maarjaa Maa Clasa I. (1996)
Franța: Companion al Ordinului Liberation
Germany: Marea Cruce a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania (1987)
Ungaria: Marea Cruce a Ordinului de Merit al Ungariei (1999)
Kosovo: Medalia de Aur a Libertății
Letonia: Comandor al Ordinului celor Trei Stele
Lituania: Comandor al Ordinului Lituanian Marele Duce Gediminas
Luxemburg: Cavaler al Ordinului Leul de Aur al Casei de Nassau
SMOM: Bailiff Grand Cross of Honour and Devotion of the Sovereign Military Order of Malta (1959)
Pakistan: Comandor cu Stea al Ordinului Hilal Quaid Azam (1993)
Rhodesia: Mare Comandor al Legiunii de Onoare
San Marino: Marea Cruce a Ordinului Sfânta Agatha (2002)
Spania: Marea Cruce a Ordinului Carlos al III-lea (1951)
.svg)
Cavalerii Teutoni: Cavaler de Onoare al Ordinului Teutonic
Austria Inferioară: Crucea de Aur Onorifică a Capitulului din Lilienfeld
Casa părintească: vila Wartholz în apropiere de Reichenau an der Rax
Otto von Habsburg în 1916 la Budapesta, alături de părinții săi cu ocazia ceremoniei de încoronare a tatălui său ca rege al Ungariei
Otto von Habsburg (în stânga imaginii) alături de contele von Degenfeld in anul 1933
Otto von Habsburg la o conferință a Uniunii Internaționale Paneuropene la 29 aprilie 1991
