Wikipedia

Lactarius vietus

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Lăptucă veștedă)

Lactarius vietus (Elias Magnus Fries, 1821 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Lactarius[1] este o specie de ciuperci necomestibile, denumită în popor lăptucă veștedă.[2] Acest burete destul de răspândit coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord crește solitar sau în grupuri mici, pe sol umed și sărac, în păduri de păduri de foioase și mixte, dar în primul rând prin turbării, aproape numai sub mesteceni, mai rar pe lângă pini în vecinătate de mesteceni, deseori pe mușchi precum prin diverse ierburi înalte, ca de exemplu fruța de pădure (Brachypodium sylvaticum) sau șuvara (Molinia caerulea). Apare de la câmpie la munte, câteodată deja de la începutul lui iunie, până toamna târziu.[3][4]

Lactarius vietus
Lăptucă veștedă
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Lactarius
Specie: L. vietus
Nume binomial
Lactarius vietus
(Fr.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus vietus Fr. (1821)
  • Galorrheus vietus (Fr.) P.Kumm, (1881)
  • Lactifluus varius (Peck) O.Kuntze (1891)
  • Lactifluus vietus (Fr.) O.Kuntze (1891)
  • Lactarius vietus f. constans J.E.Lange (1940)
Modifică text Consultați documentația formatului

Epitetul soiului este derivat din cuvântul latin (latină vietus= veșted, încrețit).[5]

Taxonomie

modificare

Specia a fost descrisă de prima dată sub denumirea Agaricus vietus de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 1 al operei sale Systema mycologicum din 1821.[6] Apoi, în 1838, tot Fries a transferat soiul la genul Lactarius sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum.[7] Acest taxon este valabil până în prezent (2019).

O pagină micologică mai nouă, Russulales News, a publicat în 2010 în articolul Lactarius vietus nomenclature câteva sinonime suplementare pentru această specie care sunt: Lactarius parvus Peck (1878), Lactarius varius Peck. (1885), Lactifluus parvus (Peck) O.Kuntze (1891) Lactarius paludestris Britzelm. (1894), Lactifluus paludestris (Britzelm.) O.Kuntze (1898) și Lactarius vietus var. paludestris (Britzelm.) Killerm. (1933) .[8] Dar aceste nomenclaturi nu sunt verificate nici de Index Fungorum, nici de Mycobank. Singur denumirile Galorrheus vietus a lui Paul Kummer din 1871[9] și Lactifluus vietus a lui Otto Kuntze din 1891[10] sunt văzute drept sinonime obligatorii.[1][11]

Descriere

modificare
 
Bres.: Lactarius vietus
  • Pălăria: are un diametru de 5–10 (12) cm, este cărnoasă și fragilă, inițial boltită, devenind apoi din ce în ce mai aplatizată, adâncită și câteodată cu o mică papilă conică în centru. Marginea este subțire, răsfrântă spre picior, iar în vârstă ondulată. Cuticula netedă se prezintă pe vreme uscată mată, dar la umezeală unsuroasă, aproape vâscoasă. Nu este nici pătată, nici zonată. Coloritul variază între gri, gri-roz, maroniu și brun-violet. Tinde să se decoloreze.
  • Lamelele: stau foarte înghesuite, sunt subțiri, inegale, dar numai puțin bifurcate, arcuite și țuguiate spre capete, fiind inițial mai degrabă aderate larg la picior, lungindu-se în vârstă și devenind decurente. Coloritul este inițial alb, apoi galben-roz până la roșu de carne. La apăsare apar pete brun-măslinii.
  • Piciorul: cu o înălțime de 3,5-8 cm și o lățime de 1-1,5 cm este neted, nu lipicios, cilindric, spre pălărie puțin subțiat, tânăr plin, apoi împăiat și la bătrânețe gol pe dinăuntru precum friabil. Coloritul suprafeței este gri-ocru cu nuanțe gri-rozalii, ocazional și mai închis spre brun, dar la vârf alb și nu rar brumat.
  • Carnea: este cărnoasă și fragilă, albicioasă cu nuanțe rozalii, care nu se decolorează după o secțiune. Mirosul este imperceptibil, dar gustul, deși în primul moment plăcut, devine repede foarte iute.
  • Laptele: este foarte iute și la început alb, dar schimbä culoarea în timpul uscării încet în gri-verzui până gri-maroniu.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori rotunjori până ușor elipsoidali, hialini (translucizi), amilozi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), cu creste (până la 1 µm) în formă de rețea, presarăți pe alocuri cu verici mici, având o mărime de 8–10 x 7–9 microni. Coloritul pulberii lor este palid crem. Basidiile înguste în formă de măciucă poartă 2, preponderent 4 sterigme fiecare și măsoară 40–55 × 9–11 microni. Pleuro-cistidele cu o dimensiune de 50–115 × 7–12 microni seamănă unei sticle și sunt ascuțite spre vârf, iar cheilo-cistidele numeroase la muchiile preponderent sterile sunt destul de bulboase, în formă de măciucă, având o mărime de 45-55 x 8-11 microni. Hifele pe cuticulă care stau în regulă orizontal sunt gelatinoase.[12][13]
  • Reacții chimice: Cuticula, carnea și lamelele se colorează cu anilină purpuriu, în sfârșit negru-violet, cuticula și carnea cu fenol mai întâi gri-măsliniu, apoi peste roșu de vin violet-negricios, cu guaiacol gri-roz, iar după un sfert de oră brun-roșiatic, cuticula și carnea cu Hidroxid de potasiu slab gri-ocru, cuticula, carnea precum lamelele cu sulfat de fier deschis cenușiu, după mai multe ore gri-negricios și cu tinctură de Guaiacum încet gri-verzui, iar după 20 de minute verde închis.[14][15]
  •  
    L. vietus, lamele, picior tăiat orizontal
  •  
    L. vietus în diverse stadii de evoluție
  •  
    L vietus mai bătrâni
  •  
    L. vietus, zonă de evoluție

Confuzii

modificare

Lăptuca veștedă poate fi confundată preponderent cu specii asemănătoare necomestibile sau otrăvitoare, cu toate foarte iute și/sau amare precum cu un soi comestibil, dar nu prea gustos. Exemple sunt: Lactarius acris (necomestibil),[16] Lactarius albocarneus (necomestibil),[17] Lactarius azonites (necomestibil),[18] Lactarius blennius (necomestibil),[19][20] Lactarius circellatus (necomestibil),[21] Lactarius flexuosus (necomestibil),[22] Lactarius fluens (necomestibil),[23] Lactarius fulvissimus (comestibil),[24] Lactarius glyciosmus (condiționat comestibil),[25] Lactarius mairei (ușor otrăvitor),[26] Lactarius mammosus sin. Lactarius fuscus (necomestibil),[27] Lactarius pallidus (necomestibil),[28] Lactarius pubescens (otrăvitor),[29] Lactarius pyrogalus (necomestibil),[30] Lactarius rufus (necomestibil),[31] Lactarius scrobiculatus (otrăvitor),[32] Lactarius uvidus (necomestibil)[33] și Lactarius zonarius (necomestibil).[34]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    !Lactarius acris!
  •  
    !Lactarius albocarneus!
  •  
    !Lactarius azonites!
  •  
    !Lactarius blennius!
  •  
    !Lactarius circellatus!
  •  
    !Lactarius flexuosus!
  •  
    !Lactarius fluens!
  •  
    Lactarius fulvissimus
  •  
    Lactarius glyciosmus
  •  
    !!Lactarius mairei!!
  •  
    !Lactarius mammosus!
  •  
    !!Lactarius pallidus!!
  •  
    !!Lactarius pubescens!!
  •  
    !Lactarius pyrogalus!
  •  
    !Lactarius rufus!
  •  
    !!Lactarius scrobiculatus!!
  •  
    !Lactarius uvidus!
  •  
    !Lactarius zonarius!

Valorificare

modificare

Lăptuca veștedă este din cauza gustului ei iute în mod normal necomestibilă. În plus, ciuperca conține izoprenoide, ce înseamnă, că un consum de mai multe exemplare ale acestei ciuperci pot genera tulburări digestive destul de violente.[35]

Buretele însă s-ar putea însiloza în mod scandinavic respectiv rusesc. În aceste țări este vândut chiar și ca conservă.[36]

Note

modificare
  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 513, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12124-8
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 440-441, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1268
  6. ^ Elias Fries: „Systema mycologicum”, vol. 1, Editura Ernest Mauritius, Greifswald 1821, p. 66
  7. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1836-1838, p. 344 [1]
  8. ^ „Russulales News”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde…”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 126
  10. ^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum”, vol. 2, Leipzig 1891, p. 857
  11. ^ Mycobank
  12. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 379
  13. ^ Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 6 – Russulaceae, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2005, p. 118, ISBN 3-85604-060-9
  14. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 543, ISBN 3-85502-0450
  15. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 455
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 362-363, ISBN 88-85013-37-6
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 396-397, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 376-377 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/1, ISBN 3-405-12116-7
  20. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 336-337, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  21. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 370-371, ISBN 88-85013-37-6
  22. ^ Bruno Cetto : „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 376-377 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 304-305, ISBN 3-405-12124-8
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 382-383, ISBN 88-85013-25-2
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 380-381, ISBN 3-405-12081-0
  26. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 362-363, ISBN 88-85013-25-2
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 312-313 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 390-391, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 364-365, ISBN 88-85013-25-2
  30. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 84-85, ISBN 978-3-440-13447-4
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 364-365/2, ISBN 3-405-12116-7
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 368-369, ISBN 3-405-12116-7
  33. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 370-371, ISBN 3-405-12116-7
  34. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 368-369, ISBN 88-85013-37-6
  35. ^ Pilözvergiftungen – intoxicatii cu ciuperci
  36. ^ Conservarea ciupercilor, G, în limba germană

Bibliografie

modificare
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928
  • Bruno Cetto, volumul 1-7, vezi note
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lactarius_vietus&oldid=15325413