Lista domnilor Țării Românești

listă a domnilor Țării Românești
(Redirecționat de la Lista domnilor Ţării Româneşti)

Aceasta este o listă a domnilor Țării Românești, de la prima mențiune a unui regim politic medieval situat între Carpații Meridionali și fluviul Dunărea, până la unirea cu Moldova în 1859, care a dus la crearea României.

Stăpânirea dinastică este greu de atribuit, având în vedere definiția tradițională liberă a familiei conducătoare. În principiu, prinții erau aleși din orice ramură a familiei, inclusiv fiii bastarzi ai unui domnitor anterior, fiind definiți ca os de domn, „de măduvă voievod”, sau ca având eregie, „ereditate ” (din latinescul hereditas); instituțiile însărcinate cu alegerea, dominate de boieri, aveau grade fluctuante de influență. Sistemul în sine a fost contestat de uzurpatori și a devenit învechit odată cu epoca fanariotă, când conducătorii au fost numiți de sultanii otomani; între 1821 și 1878 (data independenței României) au fost puse în practică diverse sisteme care îmbină alegerea și numirea. Domnitorii valahi, ca și domnitorii moldoveni, purtau titlurile de voievod („duce”) sau/și hospodar („domn, stăpân”); când se scria în română se folosea termenul Domn (din latinescul dominus).

Majoritatea conducătorilor nu au folosit forma numelui cu care sunt citați, iar mulți au folosit mai mult de o formă a numelui lor; în unele cazuri, domnitorul a fost menționat doar în surse străine. Numele complete sunt fie versiuni moderne, fie cele bazate pe mențiuni în diverse cronici.

Dinastia Basarabilor

modificare
Portret Nume Familie Domnie
 
Basarab I „Întemeietorul” Basarab 1310–1352
 
Nicolae Alexandru 1352–1364
 
Vladislav I 1364–1377
 
Radu I 1377–1383
Dan I Basarab-Dănești 1383–1386
 
Mircea I „cel Bătrân” Basarab 1386–1394
Vlad I „Uzurpatorul” Basarab-Dănești 1394–1397
 
Mircea I „cel Bătrân” Basarab 1397–1418
Mihail I 1418–1420
 
Radu al II-lea „Praznaglava” 1420–1422
 
Dan al II-lea Basarab-Dănești 1422–1426
 
Radu al II-lea „Praznaglava” Basarab 1426–1427
 
Dan al II-lea Basarab-Dănești 1427–1431
Alexandru I Aldea Basarab 1431–1436
 
Vlad al II-lea „Dracul” Basarab-Drăculești 1436–1442
Mircea al II-lea „cel Tânăr” 1442–1442
Basarab al II-lea Basarab-Dănești 1442–1443
 
 
Vlad al II-lea „Dracul” Basarab-Drăculești 1443-1447
Mircea al II-lea „cel Tânăr” 1446–1447
 
Vladislav al II-lea Basarab-Dănești 1447–1448
 
Vlad al III-lea „Țepeș” Basarab-Drăculești 1448
 
Vladislav al II-lea Basarab-Dănești 1448–1456
 
Vlad al III-lea „Țepeș” Basarab-Drăculești 1456–1462
 
Radu al III-lea „cel Frumos” 1462–1473
 
Basarab al III-lea Laiotă „cel Bătrân” Basarab-Dănești 1473
 
Radu al III-lea „cel Frumos” Basarab-Drăculești 1473–1474
 
Basarab al III-lea Laiotă „cel Bătrân” Basarab-Dănești 1474
 
Radu al III-lea „cel Frumos” Basarab-Drăculești 1474
 
Basarab al III-lea Laiotă „cel Bătrân” Basarab-Dănești 1474–1474
 
Radu al III-lea „cel Frumos” Basarab-Drăculești 1474–1475
 
Basarab al III-lea Laiotă „cel Bătrân” Basarab-Dănești 1475–1476
 
Vlad al III-lea „Țepeș” Basarab-Drăculești 1476
 
Basarab al III-lea Laiotă „cel Bătrân” Basarab-Dănești 1476–1477
Basarab al IV-lea „cel Tânăr Țepeluș” 1477–1481
Mircea al III-lea „Dracul” Basarab-Drăculești 1481
 
Vlad al IV-lea „Călugărul” 1481
Basarab al IV-lea „cel Tânăr Țepeluș” Basarab-Dănești 1481–1482
 
Vlad al IV-lea „Călugărul” Basarab-Drăculești 1482–1495
 
Radu al IV-lea „cel Mare” 1495–1508
 
Mihnea I „cel Rău” 1508–1509
Mircea al III-lea „Dracul” 1509–1510
Vlad al V-lea „cel Tânăr” 1510–1512

Dinastia Craioveștilor

modificare
Portret Nume Familie Domnie
 
Neagoe Basarab al V-lea Craiovești 1512–1521
 
Teodosie (Doamna Despina regentă) 1521–1522

Dinastia Basarabilor (din nou)

modificare
Portret Nume Familie Domnie
 
Radu al V-lea „de la Afumați” Basarab-Drăculești 1522–1523
Vladislav al III-lea Basarab-Dănești 1523
Radu al IV-lea Bădica Basarab-Drăculești 1523–1524
 
Radu al V-lea „de la Afumați” 1524
Vladislav al III-lea Basarab-Dănești 1524
 
Radu al V-lea „de la Afumați” Basarab-Drăculești 1524–1525
Vladislav al III-lea Basarab-Dănești 1525
 
Radu al V-lea „de la Afumați” Basarab-Drăculești 1525–1529
Basarab al VI-lea 1529
 
Moise Basarab-Dănești 1529–1530
 
Vlad al VI-lea „Înecatul” Basarab-Drăculești 1530–1532
 
Vlad al VII-lea Vintilă „de la Slatina” 1532–1535
 
Radu al VII-lea Paisie 1535–1545
 
Mircea al VII-lea „Ciobanul” 1545–1552
Radu al VIII-lea Ilie „Haidăul” 1552–1553
 
Mircea al VII-lea „Ciobanul” 1553–1554
 
Pătrașcu „cel Bun” 1554–1558
 
Mircea al VII-lea „Ciobanul” 1558–1559
 
Petru I „cel Tânăr” (Doamna Chiajna

regentă până în 1564)

1559–1568
 
Alexandru al II-lea Mircea 1568–1574
Vintilă 1574
 
Alexandru al II-lea Mircea 1574–1577
 
Mihnea al II-lea „Turcitul” (Doamna Ecaterina

regentă)

1574–1583
 
Petru al II-lea „Cercel” 1583–1585
 
Mihnea al II-lea „Turcitul” 1585–1591

Diverse dinastii

modificare
Portret Nume Familie Domnie
Ștefan „Surdul” Mușat 1591–1592
Alexandru al III-lea „cel Rău” 1592–1593
 
Mihai Viteazul Basarab-Drăculești 1593–1600
 
Nicolae Pătrașcu 1599–1600
 
Simion Movilă Movilă 1600–1601
 
Radu al IX-lea Mihnea Basarab-Drăculești 1601–1602
 
Simion Movilă Movilă 1602
 
Radu al X-lea Șerban Craiovești 1602–1610
 
Radu al IX-lea Mihnea Basarab-Drăculești 1611
 
Radu al X-lea Șerban Craiovești 1611
 
Radu al IX-lea Mihnea Basarab-Drăculești 1611–1616
Gavril Movilă Movilă 1616
 
Alexandru al IV-lea Iliaș Mușat 1616–1618
Gavril Movilă Movilă 1618–1620
 
Radu al IX-lea Mihnea Basarab-Drăculești 1620–1623
 
Alexandru al V-lea „Coconul” 1623–1627
 
Alexandru al IV-lea Iliaș Mușat 1627–1629
 
Leon Tomșa 1629–1632
Radu al XI-lea Iliaș Mușat 1632
 
Matei Basarab Brâncovenești 1632–1654
 
Constantin Șerban Craiovești 1654–1658
 
Mihnea al III-lea Radu Basarab-Drăculești 1658–1659

Stăpânirea pre-fanariotă

modificare
Portret Nume Familie Domnie
 
Gheorghe Ghica Ghica 1659–1660
 
Grigore I Ghica 1660–1664
 
Radu Leon 1664–1669
 
Antonie „din Popești” 1669–1672
 
Grigore I Ghica Ghica 1672–1673
 
Gheorghe Duca Ducas 1673–1678
 
Șerban Cantacuzino Cantacuzino 1678–1688
 
Constantin Brâncoveanu Brâncovenești 1688–1714
 
Ștefan Cantacuzino Cantacuzino 1714–1715

Stăpânirea fanariotă

modificare
Portret Nume Familie Domnie
 
Nicolae Mavrocordat Mavrocordat 1715–1716
– Ocupație Habsburgică 1716
Ioan Mavrocordat Mavrocordat 1716–1719
 
Nicolae Mavrocordat 1719–1730
 
Constantin Mavrocordat 1730
 
Mihai Racoviță Racoviță 1730–1731
 
Constantin Mavrocordat Mavrocordat 1731–1733
 
Grigore al II-lea Ghica Ghica 1733–1735
 
Constantin Mavrocordat Mavrocordat 1735–1741
 
Mihai Racoviță Racoviță 1741–1744
 
Constantin Mavrocordat Mavrocordat 1744–1748
 
Grigore al II-lea Ghica Ghica 1748–1752
 
Matei Ghica 1752–1753
Constantin Racoviță Racoviță 1753–1756
 
Constantin Mavrocordat Mavrocordat 1756–1758
 
Scarlat Grigore Ghica Ghica 1758–1761
 
Constantin Mavrocordat Mavrocordat 1761–1763
Constantin Racoviță Racoviță 1763–1764
Ștefan Racoviță 1764–1765
 
Scarlat Grigore Ghica Ghica 1765–1766
Alexandru Scarlat Ghica 1766–1768
– Ocupație rusească 1768
 
Grigore al III-lea Ghica Ghica 1768–1769
– Ocupație rusească 1769–1770
Manole Giani Ruset Rosetti 1770–1771
 
Alexandru Ipsilanti Ipsilanti 1774–1782
Nicolae Caragea Caragea 1782–1783
 
Mihai Suțu Suțu 1783–1786
 
Nicolae Mavrogheni Mavrogheni 1786– 1789
– Ocupație Habsburgică 1789–1790
 
Mihai Suțu Suțu 1791–1793
 
Alexandru Moruzi Moruzi 1793–1796
 
Alexandru Ipsilanti Ipsilanti 1796–1797
 
Constantin Hangerli Hangerli 1797–1799
 
Alexandru Moruzi Moruzi 1799–1801
 
Mihai Suțu Suțu 1801–1802
 
Alexandru Suțu 1802
 
Constantin Ipsilanti Ipsilanti 1802–1806
– Ocupație rusească 1806–1812
 
Ioan Caragea Caragea 1812–1818
– Caimacam: Grigore Brâncoveanu,

alături de Barbu Văcărescu, Grigore Ghica și Samurcaș

1818
 
Alexandru Suțu Suțu 1818–1821

Perioada post-fanariotă

modificare
Portret Nume Familie Domnie
 
Scarlat Callimachi Callimachi 1821
 
Tudor Vladimirescu 1821
 
Grigore al IV-lea Ghica Ghica 1822–1828
– Ocupație rusească 1828–1834
 
Alexandru Dimitrie Ghica Ghica 1834–1842
 
Gheorghe Bibescu Bibescu 1842–1848
Guvernul Provizoriu 1848
– Locotenența domnească: Christian Tell,

Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Golescu

1848
– Ocupație rusească și otomană 1848–1851
Caimacam: Constantin Cantacuzino 1848
 
Barbu Știrbei Știrbei 1848–1853
– Ocupație rusească 1853–1854
– Ocupație otomană 1854
– Ocupație austriacă 1854–1856
 
Barbu Știrbei Știrbei 1854–1856
Caimacam: Alexandru Dimitrie Ghica 1856–1858
Caimacam: Ioan Manu,

Emanoil Băleanu, Ioan Al. Filipescu

1858–1859
 
Alexandru Ioan Cuza 1859–1862

Principatele Unite Române

modificare
Portret Nume Familie Domnie
 
Alexandru Ioan Cuza 1862–1866
 
Carol de Hohenzollern-Sigmaringen Hohenzollern-Sigmaringen 1866–1881
Pentru conducătorii următori, vedeți Regii României.

Bibliografie

modificare
  • Constantin RezacheviciCronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324–1881, Volumul I, Editura Enciclopedică, 2001
  • Ioan Scurtu, Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Ion Mamina–Enciclopedia de istorie a României, Editura Meronia, București, 2001

Bibliografie suplimentară

modificare
  • Ștefan Grigorescu, Domnitorii și arhiereii Țării Românești. Ctitoriile și mormintele lor, Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2009
  • Pompiliu Tudoran, Domnii trecătoare, domnitori uitați, Editura Facla, 1983
  • Radu Popescu, Constantin Filipescu, Istoriile domnilor Țării Romînești, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1963

Legături externe

modificare

  Materiale media legate de Domnii Țării Româneşti la Wikimedia Commons