Lupta de la Valea Culeșa - Borta Dracului - Dealul Căprăriei

Luptă de la începutul lunii iunie 1944 din zona Moldovei (Culmea Pleșului), prin care Armata Roșie a încercat să penetreze apărarea Corpului 7 Armată român, în zona Târgu Neamț
Lupta de la Valea Culeșa - Borta Dracului - Dealul Căprăriei
Parte a Primei Ofensive Iași-Chișinău de pe Frontul de Est din Al Doilea Război Mondial

Informații generale
Perioadă 3 - 16 iunie 1944
Loc Culmea Pleșului din Subcarpații Moldovei
Rezultat Victorie a defensivei româno-germane
Casus belli Ruperea frontului urmată de dezvoltarea acțiunii ofensive
Modificări teritoriale Statu quo teritorial
Beligeranți
Flag of Romania.svg România
Flag of Germany (1935–1945).svg Germania Nazistă
Flag of the Soviet Union (1924–1955).svg Uniunea Sovietică
Conducători
Flag of Romania.svgGeneralul Gheorghe Potopeanu
Flag of Germany (1935–1945).svg Friedrich Kirchner
Flag of the Soviet Union (1924–1955).svg
Efective
Flag of Romania.svg Armata Regală Română

• 10.000 de militari din Corpul 7 Armată
• • Infanterie - Semn de arma.png Regimentul 11 Infanterie Galați
• • Infanterie - Semn de arma.png Regimentul 17 Infanterie Timișoara
• • Infanterie - Semn de arma.png Regimentul 24 Infanterie Tecuci
• • Infanterie - Semn de arma.png Regimentul 25 Infanterie Vaslui
• • Infanterie - Semn de arma.png Regimentul 26 Infanterie Vaslui
• • Infanterie - Semn de arma.png Regimentul 82 Infanterie Tg.Mureș
• • Regimentul 8 Vânători de Munte Cernăuți
• • Regimentul 9 Vânători de Munte Aiud
• • Batalionul 13 Vânători de Munte Tg. Neamț
• • Regimentul 8 Călărași Roman
• • Regimentul 12 Călărași Roman
• • Artilerie - semn de arma.png Brigada 7 Artilerie grea

Flag of Germany (1935–1945).svg Wehrmacht
• 6 Baterii de artilerie
Flag of the Soviet Union (1924–1955).svg Armata Roșie

• 30.000 de militari din Armata 40

Pierderi
4.000 morți și dispăruți (estimare locală) 10.000 morți și dispăruți (estimare locală)

Lupta de la Valea Culeșa - Borta Dracului - Dealul Căprăriei a reprezentat o luptă desfășurată în prima parte a lunii iunie 1944 în sectorul Culmii Pleșului, între trupele Armatei Roșii – aflate în ofensivă și trupele Armatei Regale Române - sprijinite de artileria germană, aflate în defensivă. Lupta s-a încadrat acțiunilor armatei ruse, asociate cu Prima Ofensivă Iași-Chișinău.

Scopul acțiunii militare sovietice a fost ruperea apărării Corpului 7 Armată român din acea zonă, pentru a penetra zona fortificată de la porțile Depresiunii Neamțului. Intrând astfel în valea Ozanei, trupele ruse ar fi urmat să facă joncțiunea cu cele care au atacat dinspre nord linia defensivă fortificată dintre Târgu Neamț și Pașcani, pentru a rupe frontul.

La apogeu, confruntarea a opus celor 10.000 infanteriști și vânători de munte români o concentrare de 30.000 de atacatori sovietici. După penetrarea primelor linii de apărare, acțiunea sovietică s-a dezvoltat în adâncime pe coasta împădurită a Culmii Pleșului – în apropiere de Borta Dracului, pe valea Culeșa și spre dealul Căprăriei, pentru a coborî în valea Nemțișorului. Presiunea exercitată de trupele sovietice a dus la străpungerea inițială a frontului la nord-vest de Târgu Neamț și la apogeu, a dus aproape la prăbușirea defensivei. Rezultatul final al luptei a fost favorabil până la urmă apărării susținute de trupele române, care au recuperat terenul și au determinat retragerea trupelor sovietice la baza de plecare. Un factor important în sucesul apărării l-a reprezentat sprijinul de artilerie, inclusiv al celei germane.

Conform unei estimări publicate în lucrarea monografică locală Război blestemat: Comuna Răucești la 65 de ani de la cel de-al Doilea Război Mondial 1944-2009 (autor Stan, Dumitru; Ed. Cetatea Doamnei; Piatra Neamț; 2009), numărul creditat de morți și dispăruți (14.000, din care 4.000 de români și 10.000 de ruși) este superior celui de la Oarba de Mureș. Numărul mare de victime – inclusiv din parte apărătorilor, a avut legătură cu tragerile de artilerie, din care o parte au căzut peste trupele proprii.

O serie de monumente comemorative au fost ridicate în zona de conflict. Printre acestea, se alfă mănăstirea cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci situată în arealul satului Poina din comuna Brusturi.

ContextModificare

În intervalul 8 aprilie - 6 iunie 1944 s-au desfășurat în nord-estul României o ofensivă susținută de trupele sovietice ale Fronturilor 2 și 3 Ucrainene,[1] cu scopul de străpunge defensiva Axei și de a facilita o avansare subsecventă a Armatei Roșii spre regiunea balcanică. Reperele ei principale au fost Prima Bătălie de la Târgu Frumos (9[2]-12 aprilie[3]) alături de Bătălia de la Podu Iloaiei (12 aprilie[4]), culminând cu A doua Bătălie de la Târgu Frumos (2-8 mai[5]).[6]

StrategicModificare

În partea a doua a jumătății lunii aprilie 1944[7] – odată ofensiva sovietică oprită,[8] frontul s-a stabilizat pe aliniamentul: Gura Humorului - nord Fălticeni - Târgu Neamț - sud Pașcani - nord Târgu Frumos - nord Iași - Masivul Cornești - Orhei - curs inferior Nistru - Marea Neagră.[7] La dispoziția apărătorilor exista o linie fortificată cu cazemate din beton echipate cu armament antitanc și automat, șanțuri antitanc, locașuri de tragere, puncte de observare și alte lucrări de apărare, pe aliniamentul Târgu Neamț -Chișinău-Tiraspol - Cetatea Albă.[9]

Pe linia de front apărarea era asigurată de către Grupul de armate Ucraina Sud, comandat de generalul Ferdinand Schörner. În Moldova se găsea din cadrul acestui grup de armate în sectorul central al Subgrupului de armate „Wöhler” – comandat de generalul Otto Wöhler, Armata 4 română – comandată de generalul Mihail Racoviță. Aceasta se afla dispusă între Horlești și Boroaia.[7] Elemente din compunerea Grupului de corpuri de armatăKirchner” (german) aveau rolul de a sprijini apărarea Armatei a 4-a române.[9]

Trupele sovietice erau eșalonate în adâncime și se aflau pe întregul front într-o superioritate numerică evidentă. În față, Armata a 4-a Română avea de la Pașcani spre Gura Humorului Armata 40 sovietică din Frontul 2 Ucrainean.[7]

TacticModificare

 
Harta topografică a zonei Târgu Neamț

Între Timișești și Boroaia apărarea era asigurată de către românii din Corpul VII Armată situat în flancul stâng al Armatei a 4-a, sub comanda generalului Gheorghe Potopeanu. La dispoziția generalului Potopeanu se aflau între Timișești și Săvești Comandamentul 104 Munte, între Săvești și Drăgănești Regimentul 8 Grăniceri, iar între Drăgănești și Boroaia Regimentul 17 Infanterie. Între Răucești și Bogdănești se afla Brigada 7 Artilerie grea, iar în rezervă în zona Topolița se găsea sub comanda generalului Mihail Cămărașu, dislocat Comandamentul 103 Munte.[9]

Pozițiile de apărare fuseseră ocupate de soldații români pe aliniamentul Pădurea Cenușa - Ingărești - Herghelia de cai grașipădurea Boiștea - râul Ozana - linia de cazemate care urca pe lângă pârâul Ursului - Pometea - dealul Buburuzului - Băile Oglinzi - gura văii Culeșa - Groși - Săscuța - Moișa.[9] Punctele românești de observație se aflau pe dealul Boiștea, pe Culmea Pleșului și pe dealul Nemțișorului,[8] fără ca acestea să aibă vizibilitate spre localitățile Brusturi, Poiana, Groși, Târzia, Boroaia și Bogdănești.[10]

Misiunea unităților române era aceea de a interzice pătrunderea inamicului pe direcția Drăgușeni - Târgu Neamț și de aici spre Piatra Neamț sau spre Poiana Teiului.[9] În acest context, de la jumătatea lunii aprilie până la sfârșitul lunii mai 1944, s-au desfășurat acțiuni de luptă destinate să consolideze pozițiile pe aliniamentul pe care se stabilizase frontul, astfel că în data de 16 și 17 aprilie trupe sovietice au ocupat satele Răucești de Sus și de Jos, precum și Oglinzi până la biserică. La un moment dat, avangarda unor unități sovietice a reușit chiar, să se instaleze temporar la poalele dealului Căprăriei[8] – în vestul satului Oglinzi,[11] pe o poziție situată aproximativ la 1 km est de râul Ozana. Poziția a fost însă pierdută de sovietici în favoarea trupelor române la începutul lunii mai, în urma unui contraatac.[8]

În fața trupelor române se aflau trupe ruse din Armata 40 sovietică.[7] Artileria sovietică era amplasată după dealul Herlea spre Brusturi, sub dealul Curții - Săvești și capul dealului Răucești. Puternice forțe terestre sovietice se instalaseră și depozite de muniții ale acestora se constituiseră la Răuceștii de Sus și Răuceștii de Jos, la Sârbi, Brusturi, Poiana și Groși.[8] Alături de trupele terestre, în zonea localităților Poiana, Târzia, Boroaia și Bogdănești erau concentrate tancuri, tanchete și aruncătoare.[10]

PreludiulModificare

În dispozitivul de apărare situat la marginea pădurii de la baza Culmii Pleșului, la nord-vest de Băile Oglinzi spre văile Culeșa și Săcuța se aflau desfășurați militari din regimentele de infanterie 25 și 26 Vaslui, 24 Tecuci, 11 Galați și 17 Timișoara și vânători de munte din regimentele 8 Cernăuți și 9 Aiud, precum și din batalionul 13 Târgu Neamț.[12]

După ce în zona satului Groși a venit Ana Pauker, a doua zi un grup de 4-5 femei – aparent din satul Poiana - au fost lăsate de militarii români aflați în tranșeele de la gura Văii Culeșa să traverseze linia frontului pentru a merge la cules de ciuperci, fără a se bănui că printre ele ar fi existat vreo intrusă din trupele speciale sovietice. În următoarea noapte, doi militari gradați basarabeni ai Batalionului 13 Vânători de Munte care patrulau călare pe linia cazematelor au dezertat la inamic, în zona Buburuz pe valea Zăneasa. Aceștia au plecat cu hărți, planuri militare și alte documente cu regim secret referitoare la zona împădurită de pe valea Culeșa, pârâul Lebedea și drumul ce traversa Culmea Pleșului spre satul Nemțișor.[10]

Ca efect al acestor acte, s-a dat alarma pentru trupele române – în special pentru cele desfășurate la marginea pădurii aflate la nord de Băile Oglinzi, Cărpiniș, valea Culeșa, Poiana și Groși,[10] fără ca inițial în următoarele câteva zile să se primească informații suplimentare de la posturile de observare sau de la cercetași, privind mișcări de trupe în arealul Boroaia, Târzia, Poiana, Groși, Drăgănești. Aceasta a determinat scăderea intensității stării de alarmă,[12] dar noi informații aduse de cercetași, au susținut ideea că rușii concentrau forțe puternice pentru declanșarea unei ofensive în zonă, care să rupă frontul. Trupele de pe front din dispozitivul de apărare au fost astfel avertizate de către comandamentul Corpului 7 Armată român, în acest sens.[13]

Începând cu ultima perioadă a lunii mai și la începutul lunii iunie vremea a fost mohorâtă, cu ploi[12] care au transformat terenul în noroi plin de băltoace și apele în șuvoaie și, au pus la grea încercare pe soldații aflați în tranșee.[13]

LuptaModificare

Zona Oglinzi-Târgu Neamț în prima jumătate de secol XX

În dimineața zilei de 3 iunie 1944 Armata Roșie a trecut la o ofensivă în zona gurii văii Culeșa.[13] Scopul acțiunii militare sovietice s-a vrut a fi ruperea apărării Corpului 7 Armată român din acea zonă, pentru a penetra zona fortificată de la porțile Depresiunii Neamțului:[14]

  • ocupând Culmea Pleșului, trupele sovietice ar fi urmat apoi să coboare în valea Ozanei pentru a se îndrepta spre Târgu Neamț și Humulești.[14]
  • un alt atac a fost executat concomitent dinspre nordul liniei defensive fortificate dintre Târgu Neamț și Pașcani, presiunea urmând să se dezvolte spre zona sitută între dealul Boiștea și orașul Târgu Neamț.[14]
  • cele două brațe ale cleștelui ar fi urmat să facă joncțiunea la Humulești, pentru a coborâ apoi spre valea Topoliței.[14]

3 iunieModificare

Declanșând atacul în zorii zilei, trupele sovietice au reușit să facă o breșă la ieșirea văii Culeșa, prin care au pătruns în dispozitivul român de apărare și au ocupat o parte din primele tranșee, pe un front de circa 1000 de m lățime.[13] Susținută fiind de tanchete, acțiunea sovietică s-a dezvoltat în adâncime pe coasta împădurită a dealului Bâtca cu Stejari – în apropiere de Borta Dracului, pe valea Culeșa și spre dealul Căprăriei. Până seara trupele sovietice au ajuns să controleze coasta împădurită de la nord-vest de Băile Oglinzi și să controleze cu foc întreaga vale Culeșa.

Regimentele de infanterie 11 Galați, 24 Tecuci și 8 Vânători de Munte, au continuat să dețină culmea dealului rezistând la 6 valuri de atac, sprijinite fiind spre seară de artileria amplasată pe valea Topoliței la Săcălușești, Valea Arinilor și Valea Seacă. Aceasta a declanșat un foc de baraj spre satele Poiana și Groși.[14]

4 iunieModificare

Artieleria română a continuat cu trageri de noapte, pentru a împiedica desfășurarea trupelor ruse în vederea unui nou atac până la ivirea zorilor. Cu toate acestea însă, soldații ruși însoțiți de tanchete care urcaseră pe un drum de munte lateral[14] și sprijiniți de focuri de aruncătoare, au atacat prin surprindere pozițiile românești de pe culme[15] înainte de a se lumina,[14] determinând retragerea trupelor române spre satul Nemțișor. Rușii aflați în urmărire au coborât panta dealului spre Nemțișor și Lunca, ajungând la apa Nemțișorului. Aici atacul le-a fost oprit de perdeaua de trupe românești desfășurate pe drumul Mânăstirea Neamț - Vânători - Braniște, dar fapul că frontul fusese străpuns crea pericolul ca soldații ruși să se consolideze într-un nou dispozitiv de luptă pe Culmea Pleșului, spre Mânăstirea Neamț.[15]

Un contraatac al vânătorilor de munte susținuți de trupele de rezervă venite din pădurea Braniște – dotate cu tunuri ușoare de coastă și anti-car, a fost declanșat. Până spre seară atacul sovietic a fost respins de pe culmea dealului și soldații ruși au fost împinși înapoi în Borta Dracului de vânătorii de munte ai Batalionului 9 din Aiud și ai Regimentului 8 din Cernăuți, ai unei o companii din Batalionul 13 Vânători de Munte din Tg.Neamț, ai regimentelor de infanterie 11 Galați, 24 Tecuci, 25 și 26 Vaslui și 17 Timișoara.[15]

5 - 6 iunieModificare

În noaptea dintre 4 și 5 iunie trupele românești au fost retrase pe culmea dealului, unde au fost înlocuite cu efective proaspete din regimentele de infanterie 11 Galați, 24 Tecuci, 25 și 26 Vaslui și din Regimentul 8 Vânători de Munte.[15]

Din spatele frontului românesc au fost aduse trupe necombatante și premilitari, care au tăiat pădurea de brad de pe culmea dealului la o înălțime de 2 m de la sol, pe o lungime de 2 km și o lățime de 50-100 m. Vârfurile brazilor au fost curățate de cetină și vârfurile ascuțite al crengilor au fost îndreptate spre inamic pentru a împiedica înaintarea acestuia în forță. Lucrările de apărare astfel executate au dat rezultate și au împiedicat reluarea ofensivei ruse.[15]

În acest interval, trupele române aflate pe culme la nord și nord-est de Nemțișor au fost întărite cu efective de vânători de munte și s-a desfășurat recunoașterea terenului în vederea reluării contraofensivei.[16]

7 iunieModificare

Desfășurați în dispozitiv de atac, militari români din regimentele de infanterie 11 Galați și 24 Tecuci precum și din trupele de vânători de munte ale Regimentului 8 Cernăuți și ale Batalionului 9 din Aiud, în dimineața zilei de 7 iunie 1944 au atacat inamicul aflat în valea Culeșa, dar au căzut într-o ambuscadă. După ce românii s-au retras în sus pe coastă, rușii au contraatacat din nou spre culmea dealului și, un nou atac a fost decis să urmeze unei pregătiri românești de artilerie care avea ca scop neutralizarea trupelor sovietice aflate în înaintare.

Focul de baraj a început, dar loviturile de reglaj ale artieriei românești amplasate pe dealul Boiștea, la Ocea, Topolița, Valea Arinilor, Zdreanța și Braniște au căzut peste dispozitivul românesc. Concomitent, artileria sovietică amplasată la Poiana și Groși a început să tragă și ea în sprijinul trupelor proprii. Deși observatorii aflați la posturi pe Culmea Pleșului au încercat să regleze și să dirijeze tragerile executate de artileria română[16] atfel încât ele să lovească inamicul, datorită faptului că soldații români se aflau în mișcare, următoarele lovituri au căzut tot peste ei. Au urmat clipe de confuzie în care soldații români au părăsit frontul coborând spre Nemțișor, zăpăciți și dezorientați de proiectilele care cădeau peste ei.[17]

După o pauză scurtă, tragerile de artilerie române au fost reluate, loviturile de această dată câzând în mod corect peste dispozitivul armatei inamice. Reorganizându-se, trupele românești au revenit la contraatac desfășurate în două flancuri de luptă deoparte și de alta a coastei dealului, determinând retragerea inamicului spre Borta Dracului. Acțiunea românilor a fost urmată de revenirea în forță a unor trupe rusești proaspete, sprijinite de un mare număr de guri de foc, în special de artilerie grea de calibrul 152 mm, de proiectile reactive Katiușa, de artilerie de coastă și de aruncătoare. Acestea au lovit cu foc toată panta dealului unde se aflau trupele românești.[17]

ApogeulModificare

Pe o vreme care a continuat să fie ploioasă, în apărare pe valea Nemțișorului, în pădurea Braniște, la Cărbuna și la Lunca au fost concentrați 10.000 soldați români din comandamentul 103 și 104 Vânători de Munte al Corpului 7 Armata.[17] Printre trupele luptătoare, s-au aflat și Regimentul 82 Infanterie Târgu Mureș precum și Regimentele 8 și 12 Călărași Roman.[18] De asemenea, șase baterii germane de artilerie au fost amplasate la marginea pădurii de aflate lângă șoseaua Mânăstirea Neamț-Vânători. De cealaltă parte, gruparea rusă aflată în atac avea un efectiv de circa 30.000 de soldați, un număr mare de tancuri și armament greu, fiind superioară din toate punctele de vedere trupelor române.[17]

Alături de celelalte unități de luptă ale armatei române angajate pe frontul aflat la nord-vest de Tg.Neamț, Corpul Vânătorilor de Munte a desfășurat acțiuni rapide în dispozitivul de luptă al armatei ruse[19] care ataca în Borta Dracului și pe văile Culeșa, Lebedea și Sașca,[18] obligând-o să se restrângă la valea Culeșa. Cu toate acestea, soldații ruși – dotați cu armament modern și tehnică de luptă superioară, au rezistat atacurilor trupelor române și au contraatacat în forță pe coasta dealului de la Borta Dracului. În acest timp, artileria română și cea sovietică au executat neîntrerupt baraje de foc asupra întregii văi Culeșa – unde erau masate trupe rusești și în apropierea căreia se aflau trupele române. Căzând în pădure, efectul focurilor de artilerie a fost amplificat de ambele părți de distrugerile provocate de arborii aflați în cădere.[19]

 
Aflat la Văratec, Ion Antonescu ar fi știut de decizia de a se executa trageri cu proiectile incendiare în Borta Dracului și ar fi aprobat-o.

Situația trupelor române a devenit deosebit de gravă, presiunea exercitată de ruși pe valea Culeșa și în Borta Dracului fiind aproape să ducă la prăbușirea defensivei. În acest moment, artileria germană amplasată în pădurea Braniște a început să folosească proiectile incendiare în tragerile care aveau ca țintă Borta Dracului. Deși primele proiectile au căzut în apropierea unei mari grupări de forțe sovietice, următoarele lovituri au atins și trupele române. Aceste trageri cu proiectile incendiare s-au executat fără acordul Comandamentului Corpului 7 Armată român,[19] dar există opinia că ar fi avut acordul mareșalului Antonescu, aflat în acele momente în apropiere, la Mănăstirea Văratec.[20]

Dirijat de posturile germane de observare care neavând o poziție prea bună nu puteau aprecia corect starea pozițiilor ocupate de-a lungul liniei de front de trupele amice sau inamice, bombardamentul cu proiectile incendiare a continuat neîntrerupt și a atins atât Borta Dracului cât și coasta dealului și valea Culeșa, având un efect devastator și provocând derută pe întreg frontul.[20]

DeznodământulModificare

După ce artileria germană a încetat tragerile cu proiectile incendiare, trupele de vânători de munte alături de rămășițe ale regimentelor de infanterie 11 Galați, 24 Tecuci, 25 și 26 Vaslui s-au regrupat, iar artileria română și-a lungit tragerile de baraj spre grupările de tancuri și trupele de infanterie sovietice aflate la nord de Oglinzi, spre Cărpiniș, Poiana, Groși și Târzia.[18]

Trupele românești regrupate s-au desfășurat într-un dispozitiv de atac și au luptat să respingă ultimele forțe inamice care încă mai opuneau rezistență pe valea Culeșa. Ca efect al acțiunii, trupele rusești s-au retras spre Boroaia, valea Râșca, Drăgănești și valea Moldovei cu întreg echipamentul de luptă, iar trupele românești s-au reinstalat în vechiul dispozitiv de apărare situat la nord-vest de Băile Oglinzi la gura văii Culeșa, spre Moișa.[18]

În total, luptele au durat două săptămâni.[21]

Pierderi umaneModificare

Pierderile umane au fost:

  • de partea română circa 4.000 de morți și dispăruți[18]
  • de partea rusă circa 10.000 de morți și dispăruți[22]

Aceste pierderi au depășit totalul pierderilor umane de la Oarba de Mureș din Ardeal (11.500 de militari).[22]

Ostașii români căzuți au fost transportați cu prioritate[23] ulterior și înhumați pe dealul Nemțișorului[24] în gropi comune, în timp ce ofițerii și comandanții căzuți au fost înmormântați separat, în cimitirul de la Mânăstirea Neamțului.[23] Soldații ruși decedați, pe fondul condițiilor de mediu care au degradat rapid decedații și a celor operative nu au mai putut fi inițial înhumați.[22] Ulterior din acest motiv, la indicația militarilor sovietici timp de doi ani zona de pe valea Culeșa unde au căzut soldați ai armatei ruse a fost protejată până la sosirea în anul 1946 a unei comisii militare sovietice, care a investigat și a evaluat pierderile ruse.[25] La strângerea rămășițelor umane, au fot folosiți de către ruși și copii de vârstă școlară.[26]

In memoriamModificare

Fiind considerat o înfrângere pentru armata sovietică, evenimentul a fost cenzurat după 1945.[27]

Ulterior după Revoluția română din 1989, în amintirea luptei în perimetrul acesteia (Borta DraculuiCulmea Pleșului - Mănăstirea NeamțNemțișorvalea Culeșa – Oglinzi – Poiana – Groși)[28] au fost ridicate:

În anul 2009 sub egida Filialei Neamț a Asociației Naționale „Cultul Eroilor”, a fost publicată o lucrare monografică de valoare documentară despre istoria din perioada 1937-1944 a comunei Răucești,[34] care a documentat și lupta dusă în 1944 în pădurea din Neamț în al cărui perimetru se găsește Borta Dracului.[27] Cartea abordează de altfel pe larg confruntarea militară sovieto-română din zona Târgu Neamț.[35]

În anii 2014-2015, locul luptei a fost subiectul unui proiect fotografic artistic care a vizat elemente de arheologie militară.[27]

ReferințeModificare

  1. ^ en Red Storm ..., Glantz, 2007, p. XIII
  2. ^ en Red Storm ..., Glantz, 2007, p. 62
  3. ^ en Red Storm ..., Glantz, 2007, p. 68
  4. ^ en Red Storm ..., Glantz, 2007, p. 70
  5. ^ en Red Storm ..., Glantz, 2007, pp. 215-274
  6. ^ en Red Storm ..., Glantz, 2007, p. 375
  7. ^ a b c d e Vara anului 1944..., Vartic, 2014, p. 30
  8. ^ a b c d e Vara anului 1944..., Vartic, 2014, p. 32
  9. ^ a b c d e Vara anului 1944..., Vartic, 2014, p. 31
  10. ^ a b c d Război blestemat:..., Stan, 2009, p. 159
  11. ^ Planul Director de tragere Oglinzi..., .
  12. ^ a b c Război blestemat:..., Stan, 2009, p. 160
  13. ^ a b c d Război blestemat:..., Stan, 2009, p. 161
  14. ^ a b c d e f g Război blestemat:..., Stan, 2009, p. 162
  15. ^ a b c d e Război blestemat:..., Stan, 2009, p. 163
  16. ^ a b Război blestemat:..., Stan, 2009, p. 164
  17. ^ a b c d Război blestemat:..., Stan, 2009, p. 165
  18. ^ a b c d e Război blestemat:..., Stan, 2009, p. 168
  19. ^ a b c Război blestemat:..., Stan, 2009, p. 166
  20. ^ a b Război blestemat:..., Stan, 2009, p. 167
  21. ^ Război blestemat:..., Stan, 2009, p. 195
  22. ^ a b c Război blestemat:..., Stan, 2009, p. 172
  23. ^ a b Război blestemat:..., Stan, 2009, p. 170
  24. ^ Război blestemat:..., Stan, 2009, p. 169
  25. ^ Război blestemat:..., Stan, 2009, p. 173
  26. ^ Război blestemat:..., Stan, 2009, pp. 173-176
  27. ^ a b c Panduru, Valentin; R.A.P.I: „O carte care te face să realizezi că razboiul e poate câștigat de țări dar este pierdut de oameni.”; Radio France International, 8 noiembrie 2016; accesat la 11 mai 2017
  28. ^ Nastasiu, Irina; La Nemțișor, pământul mustește de sângele eroilor; Ceahlăul, 27 mai 2014; accesat la 9 mai 2017
  29. ^ Jbanca, Florin; Dorința părintelui Iustin, împlinită la trei ani după moartea sa. Monumentul schițat de duhovnic a fost sfințit la Nemțișor; Adevărul, 23 mai 2016; accesat la 9 mai 2017
  30. ^ Schitul Sfânta Cruce - Poiana; Mănăstiri și schituri, portalul Bisericii Ortodoxe Române - manastiriortodoxe.ro; accesat la 09 mai 2017
  31. ^ a b Vara anului 1944..., Vartic, 2014, p. 33
  32. ^ Război blestemat:..., Stan, 2009, p.m176
  33. ^ Ghidul Mănăstirilor din Romania, Gheorghiță Ciocoi, Pr. Șerban Tica, Amalia Dragne, Diana-Cristina Vlad, Mihaela Voicu, Ed. Sophia, București, 2013, p. 143, ISBN 978-973-136-351-5
  34. ^ Fișă: Război blestemat [Carte] : Comuna Răucești la 65 de ani de la Cel de-al Doilea Război Mondial 1944-2009; Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu”, Piatra Neamț; accesat la 11 mai 2017
  35. ^ Cloșcă, Constantin; Rezistența românească pe frontul Iași-Chișinău; Zargidava – Revistă de istorie, XIII/ 2014; p. 176; accesat la 26 mai 2017

BibliografieModificare

Hărți

Legături externeModificare