Wikipedia

Metoděj Jan Zavoral

preot romano-catolic și om politic cehoslovac
(Redirecționat de la Method Zavoral)
Metoděj Jan Zavoral
Date personale
Născut[4][5][6] Modificați la Wikidata
Neveklov⁠(d), Boemia Centrală, Cehia[7][4][6] Modificați la Wikidata
Decedat (79 de ani)[4][5][6] Modificați la Wikidata
Praga, Protectoratul Boemiei și Moraviei[7][4][6] Modificați la Wikidata
Cetățenie Cehoslovacia Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Catolică Modificați la Wikidata
Ocupațiepreot catolic[*]​
scriitor
traducător
politician
critic literar[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba cehă[8]
limba franceză[8] Modificați la Wikidata
Senator al Adunării Naționale Cehoslovace Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Membru al Adunării Naționale Revoluționare a Cehoslovaciei[*]​ Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Stareț Modificați la Wikidata
Partid politicKDU-ČSL[2][*][[KDU-ČSL[2] |​]]  Modificați la Wikidata
Alma materKatolická teologická fakulta Univerzity Karlovy[*][[Katolická teologická fakulta Univerzity Karlovy (faculty of theology at Charles University, Czech Republic)|​]][3]
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Metoděj Jan Zavoral OPraem, menționat, de asemenea, ca Metoděj Zavoral, Methoděj Zavoral, Method Zavoral, Metodiu Zavoral sau Metodie Zavoral, (n. , Neveklov⁠(d), Boemia Centrală, Cehia – d. , Praga, Protectoratul Boemiei și Moraviei)[9][10] a fost un preot romano-catolic și om politic ceh, care a îndeplinit funcția de abate al mănăstirii premonstratensiene Strahov din Praga (1906–1942) și a devenit una dintre cele mai importante personalități catolice cehe din prima jumătate a secolului al XX-lea.[11]

Abatele Zavoral a desfășurat o activitate susținută în domeniul carității: a înființat și a condus instituțiile pentru nevăzători din cartierul Hradčany și de pe insula Kampa (ambele din Praga) și a înființat un spital mănăstiresc în timpul Primului Război Mondial, unde au fost primiți în mod preferențial, la intervenția profesorului Jan Urban Jarník, soldați români răniți din Transilvania.[11] După proclamarea independenței Cehoslovaciei, a fost deputat al Partidului Popular Cehoslovac⁠(d) în Adunarea Națională Revoluționară⁠(d) (1918–1920) și apoi senator în Adunarea Națională a Cehoslovaciei⁠(d) (1920–1924).[10]

S-a implicat activ în perioada interbelică în dezvoltarea relațiilor culturale cehoslovaco-române[11][12][13][14] și a fost unul din fondatorii și primul președinte al Institutului Cehoslovaco-Român din Praga,[11][13][14][15] fiind ales membru de onoare din străinătate al Academiei Române[16][17] și distins cu decorații și numeroase onoruri românești.[15]

Biografie

modificare

Stareț al Mănăstirii Strahov

modificare
 
În anul 1908, la inițiativa abatelui Metoděj Zavoral, a fost construită o replică a statuii Sf. Ioan Nepomuk, ce fusese amplasată în 1722 deasupra zonei de început a torentului Svatojánské.

S-a născut la 28 august 1862[10][11][18][19][20] în orășelul Neveklov (care făcea parte atunci din Austro-Ungaria, iar astăzi se află în districtul Benešov din regiunea Boemia Centrală a Cehiei),[11] în familia dulgherului sărac[11][21][22] Jan Zavoral și al soției sale, Anna Pantak.[19] Tatăl său sărăcise în urma crahului financiar al Bursei de Valori din Viena din mai 1873 și nu și-a putut trimite fiul la o școală înaltă.[22] Unul din primele momente când micul Jan a conștientizat că erau săraci a fost atunci când tatăl său a murit, iar medicul a venit abia după 4-5 ore pentru a constata decesul și nici măcar nu a mai intrat în cameră, ci a completat din pragul ușii actul de deces.[22] „Eu stăteam lângă pat. N'am să uit căutătura medicului niciodată! Și nici starea mea sufletească! — Simțeam că sunt sărac.”, a mărturisit el ulterior.[22]

Micul Jan a început astfel studiile secundare la Gimnaziul Piarist din Benešov și le-a încheiat în anul 1880 la Gimnaziul Academic din Praga.[11] Caracterul său mândru l-a făcut să-și ascundă sărăcia și a mâncat adesea doar o coajă de pâine la prânz, spunând colegilor săi că mănâncă la „mensa academica”.[23] S-a dovedit a fi un elev eminent și a putut să-și încheie studiile cu ajutorul unei burse oferite de un protector.[22] În 1880, anul absolvirii studiilor secundare, s-a alăturat Ordinului Premonstratens și a intrat ca novice în Mănăstirea Strahov din Praga.[11][18] A urmat apoi studii la Facultatea de Teologie a Universității Caroline din Praga,[19] a depus profesiunea solemnă de credință în 1884[11] și a fost sfințit preot romano-catolic în 1885.[11][18][20][24]

A activat în anii următori pe post de capelan în târgul Sepekov (1885–1888)[11] și apoi capelan în orașul Jihlava[11][18][20] (1888–1905), unde a lucrat simultan ca profesor de religie și limba și literatura cehă la Școala Reală Superioară Germană.[11] A acumulat în acești ani o cultură generală bogată și a învățat să vorbească mai multe limbi străine: germană, engleză, latină, franceză[23][24] și spaniolă,[23] devenind un admirator pasionat al limbilor romanice.[25] În anul 1905 a fost chemat la Praga[11] și un an mai târziu, la 24 ianuarie 1906,[20][24][26] a fost ales abate al mănăstirii premonstratensiene Strahov.[11][18][27] Și-a ales ca motto pe blazonul abațial versetul „Charitas omnia vincit!” („Caritatea le învinge pe toate!”).[21][23] A condus obștea Mănăstirii Strahov în perioada 1906–1942 și a administrat 23 de parohii bogate.[23] Mănăstirea Strahov (care fusese înființată pe la 1140 de episcopul Jindřich Zdík de Olomouc, în timpul domniei regelui Vladislav al II-lea) era în acea vreme un focar principal de cultură al Boemiei și avea cea mai mare bibliotecă, după cea a Universității Caroline,[28] cu peste 100.000 de volume, 2.000 de manuscrise și 1.200 de incunabule, o galerie cu peste 1.100 de tablouri[24][28] și colecții mari de arme, minerale, instrumente științifice, odăjdii și vase sfinte.[28]

Sărăcia îndurată în anii copilăriei l-a apropiat de cei necăjiți, cărora a încercat să le aline suferințele în măsura posibilităților sale, și a căutat, prin predicile sale, să sădească responsabilitatea socială în sufletele enoriașilor săi.[22] Abatele Zavoral a desfășurat, astfel, pentru aproape întreaga viață o activitate susținută în domeniul carității:[11][18] a vizitat ani de zile spitalele, închisorile și casele săracilor,[29] și, în paralel, a înființat și condus zeci de ani instituțiile pentru nevăzători din cartierul Hradčany și de pe insula Kampa (ambele din Praga), fiind supranumit „părintele orbilor” (în cehă otec slepých).[11] După începerea Primului Război Mondial, a fost ales președintele unei societăți pentru ajutorarea văduvelor de război din Boemia[29] și, mai târziu, a fost ales pentru a conduce secția cehă a Crucii Roșii.[23] Rangul său ecleziastic îl obliga să participe la diverse adunări și ședințe cu membri ai aristocrației austriece, dar a mărturisit de multe ori că se simțea cel mai bine în mijlocul săracilor și bolnavilor, căci aceștia aveau suflete curate și spuneau ceea ce gândeau.[22]

Primul Război Mondial

modificare
 
Abatele Metoděj Zavoral.

În timpul Primului Război Mondial (1914–1918) a înființat un spital mănăstiresc[11][15][25][30] cu peste 100 de paturi[24][30][31] în sălile spațioase ale vechiului restaurant[11][25] (sau, după alte surse, în sala de teatru[28] sau sala de festivități[31]), unde au fost primiți în mod preferențial, la intervenția profesorului Jan Urban Jarník, soldați români răniți, care erau originari din Transilvania, Banat și Bucovina și fuseseră înrolați forțat în Armata Austro-Ungară.[11][23][25][30][32][33] Jarník a căutat răniți români internați la diferite spitale militare din Boemia și i-a adus la spitalul mănăstiresc, patronat de prietenul său, abatele Zavoral, unde le-a citit în traducere poveștile populare ale Boženei Němcová și le-a alinat suferințele, vorbindu-le pe limba lor.[25][33][34] Profesorul a adus acolo eleve cehe pentru a-i îngriji pe răniți, iar una dintre acestea, Jindřiška (Jindra) Flajšhansová, a fost impresionată de doinele fredonate de răniții aflați departe de țară și a urmat mai târziu studii de limba română, punând bazele Lectoratului de limba română de la Universitatea Comenius din Bratislava.[33] Tot el a scris un scurt ghid de conversație româno-ceh pentru uzul medicilor și surorilor de caritate, care îngrijeau militari români răniți.[35][36][37]

Abatele Zavoral i-a tratat inițial pe primii răniți români ca pe toți ceilalți răniți și, necunoscând limba lor, nu a putut să converseze cu ei, însă a înțeles din privirea lor că se simțeau singuri și că erau apăsați de gânduri grele.[35] Privirea recunoscătoare, pe care a simțit-o în ochii lor, ori de câte ori venea la patul lor și încerca să le aline suferințele, l-au impresionat profund.[35] În scurt timp, el a fost contaminat de dragostea față de români a profesorului Jarník[38] și a învățat limba română ca să se înțeleagă mai bine cu soldații transilvăneni,[23][28][29][32][39][40][41][42] cărora le oferea servicii religioase și încerca să le aline suferințele.[39][43][44] A început să învețe limba română la sfârșitul lui noiembrie 1914 și a ajuns să-i aloce zilnic câteva ore, după cum mărturisea mai târziu: „Mi s-a făcut milă de români că n-au cu cine să vorbească, am început abecedarul român numai așa de șagă, curând însă această limbă m-a încătușat într-atât încât m-am apucat de un studiu serios și începând cu sfârșitul lunii noiembrie 1914 i-am consacrat până azi acestui studiu câteva ceasuri pe zi.”.[45][46] Potrivit propriilor mărturisiri, a studiat zilnic limba română până noaptea târziu.[35]

După câteva luni,[26] eforturile abatelui de învățare a limbii române au fost încununate de succes,[30][47] iar Zavoral i-a comunicat la 22 aprilie 1915 profesorului Jarník că a citit răniților români și cehi (acestora din urmă în traducere) articolul „Un prieten al românilor”, care apăruse în Foaia poporului din Sibiu.[45][46] O lună mai târziu, abatele i-a scris lui Jarník o primă scrisoare în limba română, pe care slavistul Traian Ionescu-Nișcov o considera „remarcabilă din punct de vedere stilistic”.[45][46] Cele câteva scrisori adresate de Zavoral lui Jarník constituie, după opinia lui Ionescu-Nișcov, „o dovadă indiscutabilă ca abatele Zavoral dispunea de o mare putere de receptivitate față de limbile străine. Numai după cîteva luni de zile, el izbutise să mînuiască, cu multă măiestrie, limba română. Cele cîteva scrisori, de care dispunem, — prin topica și stilul lor curgător, dar mai ales prin formele neaoșe românești, care împrumută expunerii o culoare arhaică, merită să figureze în orice antologie epistolară românească”.[48] Profesorul Jarník s-a bucurat mult când a observat progresele înaltului prelat în învățarea limbii române.[35][49]

În urma învățării limbii române, Zavoral a fost capabil să converseze cu răniții și s-a apropiat de sufletul lor: „Am cunoscut spre plăcuta mea surprindere, cât de bun și blajin este acest popor, ce mare credință are în Dumnezeu și cât e de legat cu toate gândurile și simțămintele sale de neamul și pământul său strămoșesc. [...] Abia acum am început să înțeleg tot ceea ce s’a petrecut în acel timp îngrozitor, în sufletul fiecărui Român cinstit, conștient și iubitor de neam, din Transilvania, Bucovina și Banat. Cât au suferit acești prieteni români ai mei la gândul că regimentele românești ajută prin sângele și viețile lor la întărirea unui sistem, sub care au suferit. După fiecare succes al Puterilor Centrale, câtă tristeță dureroasă a fost în ochii lor ! Și totuși speranțele nu i-au părăsit niciodată. «Bun e Dumnezeu» — spunea[u] ei chiar și în momentele cele mai grele. Și se încredeau în dreptatea celui de Sus.”.[35] În perioada următoare, prelatul a scris scrisori către rudele celor răniți,[39] a procurat cărți și ziare românești[26] și i-a învățat să citească pe mulți răniți transilvăneni[26][43] și a organizat șezători literare și muzicale pentru militarii români răniți ca să le aline singurătatea și dorul de țară,[26][40] precum și petreceri festive cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și de Bobotează.[50][51][52] Programul acestor festivități a fost prezentat detaliat în ziarele românești din Ardeal.[50][51][52] Activitățile desfășurate de profesorul Jarník și de abatele Zavoral au fost elogiate de presa românească din România și Transilvania, care a publicat fotografii, în care cei doi binefăcători cehi apar alături de un grup de ostași romàni în grădina Mănăstirii Strahov.[53] În perioada 1914–1918 au fost îngrijiți în spitalul de la Mănăstirea Strahov câteva mii de răniți români din Transilvania, Banat și Bucovina.[30][54][55] Abatele Zavoral a conversat în acei ani cu intelectuali români aflați la Praga ca dr. Horia Petra-Petrescu, prof. dr. Valerian Șesan, dr. George Staca, pr. Laurențiu Curea și mulți alții[35] și a găzduit uneori întâlnirile cercurilor politice ceho-române, formate din patrioți cehi și militarii români cantonați la Praga.[56]

Intrarea României în război în vara anului 1916 a determinat un val de persecuții la adresa etnicilor români:[57] George Staca a fost arestat de autoritățile militare[57][58] și internat într-un lagăr, iar relațiile militarilor români cu localnicii praghezi au fost interzise.[57] Staca a fost interogat în timpul arestului preventiv, fiind întrebat, printre altele, care era motivul pentru care abatele Zavoral învăța limba română deoarece autoritățile austriece credeau că cercurile ceho-române plănuiau săvârșirea unui atentat.[58] Din cauza acestor legături, abatele Zavoral a fost urmărit de poliția secretă austriacă, iar corespondența sa cu românii a fost cenzurată.[58] În anul 1917 prelatul ceh a fost vizitat la Praga de preotul militar român Iuliu Hossu, care a fost hirotonit în iarna aceluiași an ca episcop greco-catolic de Gherla.[58]

În ultimele zile ale războiului, după proclamarea independenței Cehoslovaciei la 28 octombrie 1918 și publicarea scrisorii deschise a președintelui american Wilson către statul și poporul român, în care promitea recunoașterea cererilor naționale ale poporului român, abatele Zavoral i-a spus unui prieten român că „de-acu începe munca grea, dar mulțumitoare, pentru dvoastră. Poporul românesc a avut să sufere multe! A fost cu credința în Dumnezeu și Dumnezeu i-a ajutat – Vă cunosc bine, din durerile, din bucuriile voastre. Dacă n'ați putut săvârși mai mult pentru înaintarea voastră, n'a fost vina voastră, ci vina împrejurărilor maștere. – De-acu înainte însă este altceva! Acu vine timpul de probă – în care va trebui să arătați că sunteți vrednici de libertatea, pe care ați cumpărat-o atât de scump. Ar fi trist și nu-mi vine să cred că conducătorii poporului românesc nu vor putea suporta și proba aceasta. Ați dat dovadă de tenacitate, atâtea veacuri – au fost atâția idealiști în sânul poporului vostru, cari și-au dat vieața pentru idealul lor! – viitorul este al poporului acestuia bun, blând, cu credință în Dumnezeu.” și a sfătuit poporul român să se organizeze și să-i urmeze pe preoții idealiști, pe care-i considera adevărații conducători ai poporului, susținând că „fără de religiune nu se pun baze solide într'un stat”.[58]

Activitatea politică

modificare

Abatele Zavoral a fost ales în toamna anului 1918 ca reprezentant al Partidului Popular Cehoslovac (Československá strana lidová) în Adunarea Națională Revoluționară⁠(d), fiind deputat în prima legislatură cehoslovacă în perioada 14 noiembrie 1918 – 15 aprilie 1920.[27][59][60] A fost membru în această legislatură al Comisiei de Cultură (19 noiembrie 1918 – 28 mai 1919, 30 octombrie 1919 – 15 aprilie 1920), al Comisiei pentru ocrotirea monumentelor artistice și frumuseților naturale (12 decembrie 1918 – 31 ianuarie 1919), al Comisiei de răspuns la mesajul Președintelui Republicii (14 ianuarie – 28 mai 1919) și al Comisiei pentru Praga Mare (24 iunie 1919 – 15 aprilie 1920).[59]

În ședințele Parlamentului, el a apărat interesele Bisericii Catolice și a respins inițiativa de înlăturare a catolicismului din noua republică.[61] De asemenea, a fost unul dintre cei dintâi deputați ai Adunării Naționale Revoluționare care a salutat delegația română formată din deputatul bucovinean dr. Constantin Isopescu-Grecul și colonelul Silviu de Herbay, care a sosit la Praga în 26 noiembrie 1918 cu misiunea specială de a discuta chestiuni economice cu cercurile conducătoare ale Republicii Ceho-Slovace și a fost primită de reprezentanții noului stat cehoslovac (miniștri și deputați).[62] Potrivit corepondentului ziarului arădean Românul, abatelui Zavoral „îi râdea fața de bucurie că poate bineventa pe reprezentanții poporului român în noul stat ceh în limba noastră”.[62]

La alegerile parlamentare din 1920⁠(d) Zavoral a câștigat un mandat de senator în Adunarea Națională,[18][27][63] fiind validat în funcție la 26 mai 1920.[63] A fost ales în acea perioadă președinte al clubului senatorilor catolici din Cehoslovacia.[23] În anul 1924 a fost nevoit să renunțe la mandatul de senator în urma presiunilor papei Pius al XI-lea, care a interzis preoților catolici să desfășoare activitatea politică.[64]

Relațiile cu România

modificare
 
Abatele Zavoral depune o jerbă de flori pe Mormântul Eroului Necunoscut (octombrie 1930).

Interesul abatelui Zavoral pentru România a crescut în timpul Primului Război Mondial și s-a transformat în perioada interbelică într-o implicare activă în dezvoltarea relațiilor culturale cehoslovaco-române.[11][15][35][43][54] Abatele ceh a făcut parte, alături de Hertvík Jarník, George Staca, Vladimír Buben și Jindra Hušková, din cercul prietenilor limbii și culturii române, format în jurul profesorului Jan Urban Jarník.[65] Meritele abatelui Zavoral au fost recunoscute prin alegerea sa în anul 1919 ca membru de onoare din străinătate al Academiei Române,[16][17][28][66] la propunerea profesorului Andrei Bârseanu.[67]

Abatele Zavoral a devenit, alături de profesorul Jan Urban Jarník și de alți românofili din Praga, unul dintre fondatorii Societății Ceho-Române,[35][68] înființate la Praga la 23 decembrie 1920,[69] imediat după încheierea Primului Război Mondial,[44][70] cu scopul stabilirii unor relații culturale și economice mai strânse între poporul cehoslovac și poporul român și informării reciproce a celor două popoare asupra vieții culturale a celuilalt popor.[35][68][69] Inițiativa înființării acestei societăți datează, potrivit cercetătorului Traian Ionescu-Nișcov, de la sfârșitul lunii iunie 1919, imediat după revenirea din România a lui Jarník.[71][72] Nișcov susține că Societatea a funcționat inițial sub conducerea unui comitet provizoriu prezidat de Jarník până la 23 decembrie 1919, când a avut loc o adunare generală, care a pus bazele organizatorice ale organizației și a ales un comitet nou,[71][72] format din Jan Urban Jarník (președinte), Titus Onciul (vicepreședinte), omul de afaceri Václav Němec, abatele Metodiu Zavoral, maiorul Vecchi, prof.dr. Karel Kadlec, prof.dr. George Staca și ing. Jan Weidenhoffer (membri).[72] Primele demersuri efective au avut loc în ultima lună a anului 1919, după cum menționează însuși Jarník în corespondența sa.[73]

Cu toate acestea, pr.prof.dr. Valerian Șesan menționa în presa epocii că Societatea era încă în proces de înființare în aprilie 1920 și că o adunare generală, care avusese loc în 2 martie 1920, a ales un comitet provizoriu condus de profesorul Jarník ca președinte și alcătuit din abatele Metodiu Zavoral, profesorii Karel Kadlec și George Staca și omul de afaceri Václav Němec (președintele Camerei de Comerț din Praga).[68] După moartea lui Jan Urban Jarník la 12 ianuarie 1923, abatele Zavoral a preluat conducerea Societății Ceho-Române și a depus eforturi pentru dezvoltarea relațiilor cehoslovaco-române,[35][69][74][75] invitând la Praga numeroase personalități române ca prof. Nicolae Iorga, prof. Gheorghe Marinescu, Alexandru Tzigara-Samurcaș, principesa Alexandrina Cantacuzino, Constantin C. Nottara, Stan Golestan etc.[35] Societatea a lansat în martie 1923 un apel către publicul cehoslovac, care a fost semnat de numeroase personalități cehoslovace (printre care și abatele Zavoral) și a fost publicat în ziarele din Praga, în care a solicitat înscrierea cât mai multor membri care să contribuie la apropierea celor două popoare și la întărirea raporturilor cultu­rale, economice și politice intre cele două state.[76][77][78]

În această perioadă, Metodiu Zavoral a publicat un volum de povești cehe traduse în limba română[17][75] și a devenit membru onorific al Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA)[17][19][40] în anul 1922,[79][N 1] dar s-a retras apoi pentru un timp, încât un jurnalist al ziarului Adevěrul Literar și Artistic consemna în toamna anului 1924 că „abatele Zavoral, care a muncit atât de mult pentru apropierea culturală între noi și cehi, este azi foarte retras și abia dă semne de viață”.[80] Cu toate acestea, urmând îndemnul diplomatului Nicolae Filodor, ministrul României la Praga,[81] Metodiu Zavoral s-a implicat activ în transformarea vechii societății ceho-române într-un institut cultural cehoslovaco-român cu sediul la Praga,[11][13][35][65][69][75][81] fiind ales în funcția de președinte[11][44][70][82][83][84] la adunarea constitutivă a acestei organizații din 8 noiembrie 1927,[69][75] apoi reales la adunarea generală din 23 februarie 1937.[85] Institutul Cehoslovaco-Român, care a fost sprijinit de guvernele celor două țări[75][86] și a deschis două filiale la Brno și Bratislava,[69][87][88][89][90][91][92] își propunea să promoveze schimburile culturale între Cehoslovacia și România[44][84][93] și a constituit o bibliotecă proprie cu un fond de carte bogat[44][84][86][93] – format prin donația a diferite instituții românești[93][94] (printre care Academia Română și Casa Școalelor)[70] și a istoricului Nicolae Iorga[84][93][94] (care l-a omagiat pe înaltul prelat pentru filoromânismul său)[26] – și o sală de lectură ce punea la dispoziția celor interesați ziare și reviste literare românești.[86][94][95]

Organizația cehoslovacă a organizat periodic cursuri de limba română,[69][94][95][96] conferințe despre România, poporul român, cultura și arta românească, concerte de muzică, expoziții de artă populară și modernă[44][70][97][98] și excursii în România, a tipărit diverse publicații, a înlesnit acordarea de burse pentru studenții cehoslovaci[94][95] și a sprijinit cu cărți și materiale informative despre Cehoslovacia seminariile de slavistică de la universitățile din Cluj, Iași și Cernăuți, precum și Fundația Universitară din București.[44][70] În calitate de președinte al Institutului Cehoslovaco-Român din Praga, abatele Zavoral a avut un rol major în promovarea limbii, istoriei și culturii române în Cehoslovacia.[26] Ca urmare a relațiilor prietenești manifestate la adresa poporului român, abatele Zavoral a fost vizitat de numeroase delegații românești venite la Praga pentru diferite activități, iar vizita la Mănăstirea Strahov pentru a-l vedea și a vorbi cu înaltul prelat era trecută ca un punct principal în program.[99] Profesorul George Staca, care a predat limba română în perioada interbelică la Universitatea Carolină din Praga și a format un număr mare de cunoscători ai limbii române, scria în anul 1928 că numele filologului Jan Urban Jarník și al prelatului Metodiu Zavoral „au devenit pe drept foarte populare în România și se vor înscrie cu litere nemuritoare pe cea dintâi pagină a istoriei relațiunilor și prieteniei dintre cele două țări”,[12] iar acad. Ion Nistor afirma într-un discurs ținut la 28 aprilie 1928 că „numele abatelui Zavoral va rămânea pururea încrestat în însăși conștiința națională românească, fiindcă dânsul, în vremuri de grea cumpănă, a găsit pentru noi cuvinte de încurajare și mângâiere”.[47]

Zavoral a călătorit de mai multe ori în România în perioada interbelică, fiind invitat de diferite oficialități[17][26] și întâmpinat cu manifestări grandioase de prietenie.[15][86] La invitația guvernului României, el a vizitat România în primăvara anului 1928[15][24][43] și a străbătut timp de aproape o lună o mare parte din țară, trecând pe la Orșova, București, Brăila, Delta Dunării, Iași, Suceava[24] și Cernăuți,[54] mănăstirile din Bucovina, Sinaia, Brașov, Bran, Câmpulung, Pitești, Curtea de Argeș, Râmnicu Vâlcea, mănăstirile din Oltenia,[24] Sibiu,[24][54] Rășinari, Săliște, Blaj și Cluj și fiind însoțit în această călătorie de diplomatul, scriitorul de limbă germană și criticul de artă Oscar Walter Cisek, consilier tehnic la Ministerul de Externe.[24] Cu acest prilej, înaltul preluat a cunoscut-o pe principesa mamă Elena,[100][101] a avut parte de o primire oficială din partea guvernului român la Fundația Carol în ziua de 28 aprilie (fiind întâmpinat cu un discurs vibrant de acad. Ion Nistor, ministrul lucrărilor publice)[102] și a asistat la o ședință solemnă organizată în onoarea lui de către Academia Română, sub președinția prof. dr. Gheorghe Marinescu.[24] Întors în Cehoslovacia, abatele Zavoral a publicat un articol lung în care a descris impresiile sale de călătorie în România și a evidențiat simpatia cu care a fost întâmpinat pe parcursul periplului său: „Îmi lipsesc cuvintele ca să exprim sentimentele de recunoștință ce le păstrez atât guvernului român, cât și păturilor largi ale națiunii fără deosebire. În timpul călătoriei mele am cules atâtea dovezi de simpatie în forme atât de variate, încât am avut impresia că aceasta fu un vis nespus de frumos.”.[24][103] O altă vizită în România a avut loc în octombrie 1930, atunci când a venit pentru a-și lua diploma de „doctor honoris causa” al Universității din Cluj, cu ocazia serbărilor ocazionate de aniversarea a 10 ani de existență a acestei instituții românești.[22][104][105][106][107][108] Cu ocazia unei călătorii în România, abatele Zavoral a declarat la un moment dat: „Nu știu dacă voi vă prețuiți limba care e atât de frumoasă. Eu unul, care cunosc bine franceza și italiana, găsesc că limba voastră e mai presus decât acestea. De aceea, mi-a căzut cu tronc la inimă.”.[30][75]

Cu prilejul aniversării vârstei de 70 de ani, presa românească a publicat articole omagiale în care a elogiat personalitatea abatelui Zavoral. Astfel profesorul universitar Dragoș Protopopescu i-a dedicat un articol în care l-a omagiat cu următoarele cuvinte:

Ultimii ani

modificare
 
Abatele Metoděj Zavoral.

Abatele Zavoral a suferit o operație la ochi la sfârșitul anilor 1920, iar medicii i-au recomandat odihnă și liniște sufletească.[22] Cu toate acestea, el a încălcat prescripțiile medicilor și și-a continuat activitățile, călătorind adesea unde era invitat pentru a-i îndemna pe cei cărora le vorbea să persevereze pe calea cea dreaptă.[22]

În 1938 a organizat înmormântarea în cimitirul Vyšehrad a scriitorului Karel Čapek, al cărui prieten personal era, după ce instituțiile bisericești au refuzat să-l înmormânteze ca urmare a faptului că Čapek, care era catolic nepracticant, fusese asociat de intelectualitatea catolică de dreapta cu pragmatismul și relativismul.[110] După ocuparea Cehoslovaciei de către Germania Nazistă, Zavoral s-a manifestat ca un adversar al nazismului[111] și a fost persecutat de Gestapo,[112] fiind arestat.[113][114][115]

În urma ocupării Cehoslovaciei de către Germania Nazistă și a constituirii unui protectorat german al Boemiei și Moraviei și a unui stat slovac independent în anul 1939, Institutul Cehoslovaco-Român din Praga a fost reorganizat în Institutul Român din Praga, condus în continuare de abatele Zavoral.[15] Vârsta înaintată și bolile de care suferea, ca și persecuțiile la care era supus de autoritățile germane, l-au determinat pe Zavoral să demisioneze din funcția de președinte al Institutului, iar o adunare generală, ținută la 5 iunie 1941, l-a ales ca președinte pe profesorul George Staca, consulul general onorific al României la Praga.[15] Abatele Zavoral a decedat la 26 iunie 1942 la Praga.[11][18]

În necrologul scris cu ocazia decesului abatelui, în plin război, poetul, prozatorul și dramaturgul român Horia Petra-Petrescu (1884–1962), secretarul literar al Astrei, care-l cunoscuse și îi fusese corespondent, scria: „Potrivnic al nietzcheanismului, recunoștea in spiritul acela combativ, de acrobație primejdioasă, o lipsă de disciplină și îl revolta — pe drept cuvânt — cinismul, apoteozare a forței brutale. O însănătoșire a omenirii nu o putea întrevedea, dacă «supra-omul» își va avea rolul principal, deoarece numai răspândirea carității contribue ca asperitățile sociale să diminueze. [...] Abatele făcea parte din falanga acelor prelați care este pătrunsă de misionarismul lor și care caută să molcomească antitezele printr'o colaborare neîntreruptă.”.[21] Jurnalistul Ioan C. Leontescu consemna într-un alt necrolog, publicat în ziarul Curentul, că „nimeni nu a știut să strângă în jurul său, ca el, atâtea suflete alese, să le dea darul blândeței și să le menajeze cu o religiozitate, pe care numai noblețea sufletului său o putea avea. [...] Iubirea pentru abatele Zavoral era bunătate, nu numai pentru cetățenii săi, ci înțelegând că ea nu cunoaște frontiere și că e un dar al lui Hristos, o distribuia din plin tuturor oamenilor. Ca un înțelept, abatele Zavoral, cu gândul zădărniciei lumești, s'a biruit, fiind oricând gata de jertfă.”.[40]

Activitatea publicistică

modificare

În afara activităților pastorale, caritabile și politice, Metoděj Jan Zavoral a desfășurat și o bogată activitate publicistică. În perioada șederii sale la Jihlava, a colaborat la revista Hlídka literární, condusă de preotul benedictin Pavel Julius Vychodil, a publicat numeroase recenzii critice ale prozei (Julius Zeyer, Jiří Karásek ze Lvovic, Vilém Mrštík) și poeziei contemporane (Jaroslav Vrchlický), precum și traduceri.[11] A fost membru al cercului literar catolic modern format în jurul revistei Nový život, a publicat în almanahul Pod jedním praporem (1895) și a organizat primul Congres al cercului revistei Nový život din Praga (1897).[11]

Domeniul său principal de interes a fost omiletica.[11] Zavoral a coordonat în perioada 1896–1903 colecția Knihovna světových kazatelů („Bibliotecii Predicatorilor Mondiali”), în care a publicat predicile unor teologi importanți, în special francezi și italieni, și a scris și tradus predici pentru revistele Kazatelna (redactată de František Bernard Vaněk) și Kazatel (pe care a redactat-o în perioada 1904–1906).[11] El a publicat cinci volume de predici proprii[19] (printre care Kristus a církev, 1913; Sebrané promluvy duchovní, 1–3, 1915 etc.), iar pentru activitate sa omiletică și pentru eforturile sale inovatoare a fost numit un reformator al predicării cehe sau un „Lacordaire ceh”.[11] Trei predici ale sale, ținute în 1913 în fața unui public format din intelectuali cehi și în care îndeamnă la ajutorarea persoanelor necăjite,[29] au fost publicate în traducere românească (sub titlul „Despre caritatea creștinească”) în anul 1916 în revista Transilvania.[23][29]

Zavoral a tradus în limba română patru[116] (după altă sursă cinci)[117] basme populare, culese și reproduse de Božena Němcová,[24][116] care au fost incluse în volumul Zâna apelor. Povestiri cehe și slovace traduse de abatele Metodiu Zavoral,[117] publicat la București în cadrul Bibliotecii „Dimineața”, nr. 20.[43][117]

Onoruri

modificare

În semn de apreciere a activității sale de promovare a României și culturii românești, abatele Zavoral a fost distins cu numeroase decorații și onoruri românești.[15] A fost decorat cu Ordinul Coroana României în grad de mare cruce, cu Ordinul Steaua României în grad de mare ofițer, cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de mare ofițer[19] și cu Legiunea de Onoare în grad de comandor.[19][118] I s-a oferit, de asemenea, titlurile de doctor honoris causa ale Universității Caroline[19] și Universității din Cluj.[19][40][119]

Acordarea titlului de doctor honoris causa de către Universitatea „Regele Ferdinand I” din Cluj a avut loc în anul universitar 1927–1928, acesta fiind primul titlu de doctor honoris causa acordat de universitatea românească din Cluj, ce fusese înființată după Primul Război Mondial.[120][121] Prin acest titlu onorific s-a urmărit răsplătirea eforturilor depuse de abatele Zavoral în anii războiului și în primul deceniu al perioadei interbelice pentru consolidarea relațiilor cehoslovaco-române.[121] Diploma de doctor honoris causa i-a fost înmânată solemn de către profesorul Gheorghe Bogdan-Duică (fost rector al Universității) în ziua de 20 octombrie 1930,[108][122][123] cu ocazia aniversării a 10 ani de existență a universității românești.[22][124] Cu acest prilej, profesorul Duică a citit un raport în care a evidențiat personalitatea abatelui și dragostea lui față de români.[122]

Abatele Zavoral a fost ales membru de onoare al Asociației „Româno-Cehă” Jarnik–Bârseanu,[125] care fusese constituită în 15 martie 1931 la Sibiu și avea ca scop „cultivarea legăturilor științifice, culturale, artistice, literare, sportive, etc. dintre România și Cehoslovacia, răspândind pe scară întinsă cunoștințele asupra țărilor respective”.[126] O societate studențească denumită „Abatele Zavoral” a fost înființată în România în perioada interbelică cu scopul de a milita pentru strângerea relațiilor cu Cehoslovacia.[35][44][70][127] Activitatea societății se desfășura în principalele centre universitare: București, Iași și Cluj și era susținută de personalități de prim rang ale vieții culturale românești precum acad. Nicolae Iorga (fost prim-ministru), prof. Alexandru Tzigara-Samurcaș (directorul Fundației Universitare Carol I), prof. Ilie Bărbulescu, prof. Coriolan Petranu, acad. Ioan Bianu (directorul Bibliotecii Academiei), Emanoil Bucuța (fondatorul și directorul revistei de epocă Boabe de grâu), diplomatul Eugen Filotti, juristul Gheorghe Alesseanu, compozitorii Ion Nonna Otescu, Constantin Brăiloiu și Constantin C. Nottara și alții.[44] Societatea a oferit ajutoare bănești pentru efectuarea de schimburi de studenți între România și Cehoslovacia și pentru stagii de practică în întreprinderile cehoslovace.[70]

În semn de apreciere a meritelor sale, strada Spitalului din municipiul Ploiești a fost redenumită strada Abatele Zavoral în perioada interbelică, purtând această denumire cel puțin până în anul 1941.[128][129]

Scrieri

modificare

Cărți

modificare

Studii și articole

modificare

Traduceri

modificare
  • Božena Němcová, Zîna apelor. Povești cehe și slovace traduse de abatele Metodiu Zavoral, f.d., București, Biblioteca „Dimineața”, nr. 20.

Notă explicativă

modificare
  1. ^ Dr. George Staca a trimis în ziua de 20 aprilie 1922 o scrisoare către Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) în care ruga, în numele abatelui Metodej Zavoral, înscrierea înaltului prelat ca membru fondator al Asociației și expedia, în numele acestuia, suma de 300 de coroane cehoslovace. Vezi: Maura Geraldina Giura, Lucian Giura, „Asociațiunea «ASTRA» și ceho-slovacii în context documentar”, în revista Transilvania, Sibiu, nr. 2, 2015, p. 49.

Note

modificare
  1. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  2. ^ Číselník volebních stran - Volby do zastupitelstev obcí konané 23.09. – 24.09.2022 (în cehă), Český statistický úřad[*][[Český statistický úřad (Czech Republic's principal government institution in charge of statistics and census data)|​]], accesat în  
  3. ^ Students of the Universities of Prague 1882–1945 
  4. ^ a b c d Regional Database of the Central Bohemian Research Library in Kladno, accesat în  
  5. ^ a b Method Zavoral, The Fine Art Archive, accesat în  
  6. ^ a b c d Czech National Authority Database, accesat în  
  7. ^ a b The Fine Art Archive, accesat în  
  8. ^ a b Czech National Authority Database, accesat în  
  9. ^ Matriční záznam o narození a křtu, Státní oblastní archiv v Praze, accesat în  
  10. ^ a b c Miloslav Naske (), Národní shromáždění Republiky Ceskoslovenské: Poslanecká sněmovna, Senát, Národní výbor, Revoluční národní shromáždění. Zivotopisná a statistická příruča ... s výňatkem nejdůležitějších ustanovení a dat, která se týkají Národního shromáždění, Nákladem a tiskem firmy Šmejc a spol., p. 204, accesat în  
  11. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad Michal Pehr, Cestami křest̕anské politiky: biografický slovník k dějinám křst̕anských stran v českých zemích, Akropolis, Praga, 2007, p. 304.
  12. ^ a b Gh. Staca, „Limba și literatura românească în Cehoslovacia”, în Universul, anul XLVI, nr. 250, 27 octombrie 1928, pp. 5–6.
  13. ^ a b c Libuše Valentová (), „Studii Românești la Universitatea Carolină din Praga”, România literară (43), arhivat din original la , accesat în  
  14. ^ a b Libuše Valentová, „Relațiile ceho-române – un exemplu de apropiere prin cultură”, în Quaestiones Romanicae, Lucrările Colocviului Internațional Comunicare și cultură în România europeană (ediția a VI-a / 16–17 iunie 2017), Universitatea de Vest din Timișoara – Universitatea din Szeged, „Jozsef Attila” Tudomanyi Egyetem Kiado Szeged, 2018, pp. 32–33.
  15. ^ a b c d e f g h i Antonin Mach, „Scrisori din Praga. Noul președinte al Institutului Român din Praga”, în Universul, anul LVIII, nr. 190, 17 iulie 1941, p. 7.
  16. ^ a b Dorina N. Rusu, Istoria Academiei Române în date: (1866–1996), Editura Academiei Române, București, 1997, p. 200.
  17. ^ a b c d e Marcel D. Popa, Dicționar enciclopedic, vol. 7 (T–Z), Editura Enciclopedică, București, 2009, p. 514.
  18. ^ a b c d e f g h Milan Churaň, Kdo byl kdo v našich dějinách ve 20. století, partea II-a, Nakl. Libri, Praga, 1998, p. 295.
  19. ^ a b c d e f g h i Stephen Taylor (ed.), Who's who in Central and East-Europe 1933/34, vol. 2, The Central European Times Publishing, Zürich, 1935, p. 1096.
  20. ^ a b c d *** (), „Abatele Zavoral a înplinit 70 ani” (PDF), Realitatea ilustrată (293), p. 20, accesat în  
  21. ^ a b c H. Petra-Petrescu, „Însemnări: Abatele Metodiu Zavoral”, în revista Transilvania, Sibiu, anul LXXIII, nr. 7–8, iulie–august 1942, pp. 642–644.
  22. ^ a b c d e f g h i j k Horia Petra-Petrescu, „Abatele Zavoral a fost iarăși între noi”, în revista Societatea de mâine, Cluj, anul VII, nr. 21, 1 noiembrie 1930, pp. 369–370.
  23. ^ a b c d e f g h i j ***, „Cronică: Cronica culturală”, în revista Transilvania, Sibiu, anul LIII, nr. 9, septembrie 1922, pp. 601–602.
  24. ^ a b c d e f g h i j k l m Lucian Giura (), „Abatele Metodiu Zavoral pe meleaguri sibiene”, Tribuna, accesat în  
  25. ^ a b c d e Jindra Hušková-Flajšhansová și corespondenții săi români, Editura Minerva, București, 1991, p. 40.
  26. ^ a b c d e f g h Al. Săndulescu (), „Comentarii critice: Cehi si români” (PDF), România literară (1), p. 7, accesat în  
  27. ^ a b c Marek Šmid, Daniel Atanáz Mandzák, Eva Hajdinová, Svatý stolec a Československo, vol. II: Edice dokumentů z let 1923–1925, Nakladatelství Karolinum, Praga, 2022, p. 96.
  28. ^ a b c d e f I.Ș. [Ioan Șiadbei], „Recenzii: Dr. Ioan Urban Jarnik, Șezători romînești de pe muntele Sion din Praga, Tipografia „Politika”, Praga”, în revista Viața Romînească, Sibiu, anul XIV, nr. 7, iulie 1922, pp. 141–142.
  29. ^ a b c d e Horia Petra-Petrescu (), „Despre caritatea creștinească. – Trei predici de Abatele Metodiu Zavoral. – Drept întroducere” (PDF), Transilvania (1–6), pp. 9–10, accesat în  
  30. ^ a b c d e f Jirí Felix, „Cehii și limba română”, în Analele Universității București: Limbi și literaturi străine, Editura Universității din București, anul LX, 2011, nr. 1, p. 155.
  31. ^ a b Tr. Ionescu-Nișcov, „Relații cehe-române în cursul primului război mondial. Jan Urban Jarník, Josef Špachta, abatele Metodiu Zavoral și soldații răniți, români de origină, aflați în lazaretele din Praga”, în Romanoslavica, Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Universitatea din București, anul XVIII, 1972, p. 494.
  32. ^ a b Libuše Valentová (), „Meridiane: Corespondență din Praga de Libuše Valentová – Traducerile din română în cehă înainte de 1989”, România literară (21), arhivat din original la , accesat în  
  33. ^ a b c Marius Miheț (), „Jindra Hušková‑Flajšhansová: continuitatea moștenirii lui Jarník”, Contemporanul, accesat în  
  34. ^ Traian Ionescu-Nișcov, „Jan Urban Jarník mezi Rumuny” („Jan Urban Jarník printre români”), în Acta Universitatis Carolinae: Historia Universitatis Carolinae Pragensis, tomul XVI, fasc. 1, Univerzita Karlova, Praga, 1976, pp. 25–27.
  35. ^ a b c d e f g h i j k l m n ***, „15 ani dela independența Cehoslovaciei. Frăția cehoslovaco-română. Un interview al abatelui Zavoral”, în Gazeta Transilvaniei, Brașov, anul XCVI, nr. 84, duminică 29 octombrie 1933, pp. 2–3.
  36. ^ Tr. Ionescu-Nișcov, „Relații cehe-române în cursul primului război mondial. Jan Urban Jarník, Josef Špachta, abatele Metodiu Zavoral și soldații răniți, români de origină, aflați în lazaretele din Praga”, în Romanoslavica, Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Universitatea din București, anul XVIII, 1972, p. 497.
  37. ^ Traian Ionescu-Nișcov, „Jan Urban Jarník mezi Rumuny” („Jan Urban Jarník printre români”), în Acta Universitatis Carolinae: Historia Universitatis Carolinae Pragensis, tomul XVI, fasc. 1, Univerzita Karlova, Praga, 1976, pp. 25–26.
  38. ^ Jindra Hušková-Flajšhansová, „Românii ardeleni și slovacii — Abatele Zavoral și profesorul Urban Jarnik —”, în revista Societatea de mâine, Cluj, anul VII, nr. 21, 1 noiembrie 1930, pp. 367–368.
  39. ^ a b c Victor Lazăr, „Abatele Zavoral”, în Calendarul pentru popor al Asociațiunii pe anul 1929, Biblioteca poporală a Asociațiunii „Astra”, Editura Asociațiunii „Astra”, Sibiu, anul XVIII, nr. 10 (162), 1928, pp. 126–128.
  40. ^ a b c d e Ioan C. Leontescu, „Abatele Zavoral”, în Curentul, anul XV, nr. 5172, 11 iulie 1942, p. 5.
  41. ^ Tr. Ionescu-Nișcov, „Relații cehe-române în cursul primului război mondial. Jan Urban Jarník, Josef Špachta, abatele Metodiu Zavoral și soldații răniți, români de origină, aflați în lazaretele din Praga”, în Romanoslavica, Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Universitatea din București, anul XVIII, 1972, pp. 494–495.
  42. ^ Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 144.
  43. ^ a b c d e P. Wasta, „Un oaspe de seamă”, în Dimineața, anul XXIV, nr. 7681, 28 aprilie 1928, p. 1.
  44. ^ a b c d e f g h i Fr. Bous, „Praga–București. Legăturile culturale între cele două țări”, în Dimineața, anul XXVIII, nr. 9297, 12 noiembrie 1932, p. 7.
  45. ^ a b c Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 136.
  46. ^ a b c Dorin Goția, „Abatele Zavoral și răniții români de la Strahov”, în Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, Anuarul Institutului de Istorie „George Bariț” din Cluj-Napoca. Series historica, vol. XLII (42), Editura Academiei Române, București, 2003, p. 393.
  47. ^ a b Ion I. Nistor, Cehoslovacii și Românii. Expunere istorică, Institutul de Arte Grafice și Editură „Glasul Bucovinei”, Cernăuți, 1930, p. 39. Extras din Codrul Cosminului, anul VI, Buletinul „Institutului de Istorie și Limbă” de pe lângă Universitatea din Cernăuți, p. 299.
  48. ^ Tr. Ionescu-Nișcov, „Relații cehe-române în cursul primului război mondial. Jan Urban Jarník, Josef Špachta, abatele Metodiu Zavoral și soldații răniți, români de origină, aflați în lazaretele din Praga”, în Romanoslavica, Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Universitatea din București, anul XVIII, 1972, p. 495.
  49. ^ Scrisoarea din 18 iunie 1917 a lui Jan Urban Jarník către preotul Gheorghe Maior din Vingard, în Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Editura Minerva, București, 1980, p. 247.
  50. ^ a b Tr. Ionescu-Nișcov, „Relații cehe-române în cursul primului război mondial. Jan Urban Jarník, Josef Špachta, abatele Metodiu Zavoral și soldații răniți, români de origină, aflați în lazaretele din Praga”, în Romanoslavica, Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Universitatea din București, anul XVIII, 1972, p. 501.
  51. ^ a b Cronicar (3/16 ianuarie 1916), „Crăciunul românesc în Praga. — 13 Ianuarie.” (PDF), Românul, Arad, VI (2), pp. 2–4, accesat în 23 iunie 2024  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  52. ^ a b Cronicar (5/18 ianuarie 1916), „Crăciunul românesc în Praga – 28 Dec. v. 1915” (PDF), Gazeta Transilvaniei, Brașov, LXX (3), pp. 1–2, accesat în 1 iunie 2024  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  53. ^ Tr. Ionescu-Nișcov, „Relații cehe-române în cursul primului război mondial. Jan Urban Jarník, Josef Špachta, abatele Metodiu Zavoral și soldații răniți, români de origină, aflați în lazaretele din Praga”, în Romanoslavica, Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Universitatea din București, anul XVIII, 1972, p. 504. O fotografie cu Jarník și Zavoral, alături de un grup de militari români, în grădina Mănăstirii Strahov a apărut în articolul „Un prieten al românilor (dl. dr. Urban Jarník)”, publicat în revista Calea vieții din Orăștie, anul I, nr. 8, 1 august 1916, p. 8, iar o altă fotografie în care cei doi binefăcători cehi stau alături de un număr și mai mare de răniți în curtea mănăstirii a fost reprodusă în Calendarul nostru pe anul 1919, întocmit de Ioan Georgescu și Traian A. Pinteru, Comlăușul Mare, anul II, 1918, p. 116.
  54. ^ a b c d Ion I. Nistor, Cehoslovacii și Românii. Expunere istorică, Institutul de Arte Grafice și Editură „Glasul Bucovinei”, Cernăuți, 1930, p. 37. Extras din Codrul Cosminului, anul VI, Buletinul „Institutului de Istorie și Limbă” de pe lângă Universitatea din Cernăuți, p. 297.
  55. ^ ***, „Relațiile Românilor cu Cehoslovacii”, în Opinia, anul XXVIII, nr. 7454, 4 martie 1932, p. 2.
  56. ^ ***, „Amintirea regimentelor de români din Praga. Călduroase articole în presa cehoslovacă”, în Patria, anul XV, nr. 240, 3 noiembrie 1933, p. 4.
  57. ^ a b c Cenek Șofferle [Čeněk Šofferle], „Amintiri despre românii din Praga în timpul războiului mondial”, în Universul, anul XLVI, nr. 250, sâmbătă 27 octombrie 1928, p. 3.
  58. ^ a b c d e Corespondent, „Scrisori din republica ceho-slovacă. Câteva cuvinte drept introducere”, în Românul, Arad, anul VII, nr. 24, duminică 25 noiembrie/8 decembrie 1918, p. 2.
  59. ^ a b „Národní shromáždění československé (1918–1920). Methoděj Zavoral”. Poslanecká sněmovna Parlamentu České republiky⁠(d). Accesat în . 
  60. ^ Národní shromáždění československé (1918–1920). Z, Poslanecká sněmovna Parlamentu České republiky⁠(d), accesat în  
  61. ^ Národní shromáždění československé (1918–1920). 30. schůze, část 3/7 (18. 2. 1919), Poslanecká sněmovna Parlamentu České republiky⁠(d), accesat în  
  62. ^ a b Corespondent, „Scrisori din republica ceho-slovacă. II. (În parlamentul din Praga.)”, în Românul, Arad, anul VII, nr. 25, marți 27 noiembrie/10 decembrie 1918, pp. 3–4.
  63. ^ a b „Jmenný rejstřík”. Senát Parlamentu České republiky⁠(d). Accesat în . 
  64. ^ Jiří Malíř, Pavel Marek (). Politické strany I.díl 1861–1938: Vývoj politických stran a hnutí v českých zemích a Československu v letech 1861–2004 (în cehă). Brno: Doplněk. p. 665. ISBN 80-7239-178-X. 
  65. ^ a b ***, „Relațiile culturale româno-cehoslovace — Premergătorii prieteniei cehoslovace — Relațiile universitare — Opere românești traduse in limba cehă — Convorbire cu d-na dr. Jindra Huskova-Flajshansova”, în Universul, anul XLVIII, nr. 272, luni 3 noiembrie 1930, p. 4.
  66. ^ „Membrii Academiei Române – Z”, Academia Română (Acad.ro), accesat în  
  67. ^ Analele Academieĭ române, 1921, p. 369.
  68. ^ a b c V. Șesan, „Legături culturale economice ceho-românești”, în Glasul Bucovinei, Cernăuți, anul III, nr. 398, 11 aprilie 1920, p. 1.
  69. ^ a b c d e f g Ladislav Hladký, Vztahy Čechů s národy a zeměmi jihovýchodní Evropy, Historický ústav, Praga, col. Práce Historického ústavu AV ČR (nr. 32), 2010, p. 209.
  70. ^ a b c d e f g František Bous, „Relațiunile culturale cehoslovaco-române”, în Adevěrul, ediție specială, anul L, nr. 16185 (16186), 30 octombrie 1936, p. 23.
  71. ^ a b Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 51.
  72. ^ a b c Traian Ionescu-Nișcov, „Jan Urban Jarník mezi Rumuny” („Jan Urban Jarník printre români”), în Acta Universitatis Carolinae: Historia Universitatis Carolinae Pragensis, tomul XVI, fasc. 1, Univerzita Karlova, Praga, 1976, p. 34.
  73. ^ Scrisoarea din 13 august 1921 a lui Jan Urban Jarník către Horia Petra-Petrescu, în vol. Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Editura Minerva, București, 1980, p. 352.
  74. ^ Em. Vascan, „Legături culturale cu Cehoslovacia. Bilanțul unui an. «Fundația Principele Carol» și «Cântarea României» la Praga. Prieteni care ne cunosc. Proecte pentru anul ce vine”, în Cuvântul, anul I, nr. 43, 25 decembrie 1924, pp. 11–12.
  75. ^ a b c d e f *** (), „Legăturile culturale cehoslovace. Aportul abatelui Zavoral, marele prietin al României” (PDF), Gazeta Transilvaniei, Brașov, XC (119), p. 4, accesat în  
  76. ^ ***, „O societate ceho-română”, în Epoca, anul XLII, nr. 64, 20 martie 1923, p. 3.
  77. ^ Apel al ziarelor din Praga către publicul cehoslo­vac, publicat în Viitorul, anul XVI, nr. 4507, 20 martie 1923, p. 3.
  78. ^ Apel al ziarelor din Praga către publicul cehoslo­vac, publicat în Neamul Românesc, anul XVIII, nr. 63, 21 martie 1923, p. 1.
  79. ^ Maura Geraldina Giura, Lucian Giura (), „Asociațiunea «ASTRA» și ceho-slovacii în context documentar” (PDF), Transilvania, Sibiu (2), p. 49, accesat în  
  80. ^ ***, „Vizita publiciștilor cehoslovaci și relațiunile între noi și Cehoslovacia”, în Adevěrul Literar și Artistic, anul V, nr. 205, duminică 9 noiembrie 1924, p. 8.
  81. ^ a b Ion I. Nistor, Cehoslovacii și Românii. Expunere istorică, Institutul de Arte Grafice și Editură „Glasul Bucovinei”, Cernăuți, 1930, p. 40. Extras din Codrul Cosminului, anul VI, Buletinul „Institutului de Istorie și Limbă” de pe lângă Universitatea din Cernăuți, p. 300.
  82. ^ ***, „Propaganda românească în Cehoslovacia ”, în Curentul, anul III, nr. 1012, 15 noiembrie 1930, p. 7.
  83. ^ Národní listy⁠(d), 21 august 1932, p. 3.
  84. ^ a b c d Libuše Valentová (), „Bibliografie překladů z rumunské krásné literatury do češtiny 1900–1975”, Časopis pro moderní filologii, LVIII, pp. 6–20, accesat în  
  85. ^ ***, „Adunarea generală a institutului româno-ceh­oslovac din Praga”, în Universul, anul LIV, nr. 56, 26 februarie 1937, p. 1.
  86. ^ a b c d Gallus, „O Mică Antantă culturală româno-cehoslovacă. De vorbă cu d. dr. Ferdinand Spișek, consilier ministerial din Praga”, în Dimineața, anul XXIV, nr. 7769, 28 iulie 1928, p. 3.
  87. ^ ***, „«Năpasta» la Bratislava”, în Neamul românesc, anul XXIV, nr. 249, 13 noiembrie 1929, p. 1.
  88. ^ ***, „Sărbătorirea României în Cehoslovacia. Reprezentarea «Năpastei» lui Caragiale la Bratislava. Înființarea «Institutului slovaco-român»”, în Dimineața, anul XXV, nr. 8230, 14 noiembrie 1929, p. 7.
  89. ^ ***, „Mari manifestații pentru România în Cehoslovacia”, în Gazeta Transilvaniei, Brașov, anul XCII, nr. 122, joi 21 noiembrie 1929, p. 3.
  90. ^ ***, „Festivalul românesc de la Bratislava. O entuziastă manifestație de simpatie. «Năpasta». Institutul cehoslovac-român”, în Epoca, nr. 241, 17 noiembrie 1929, p. 2.
  91. ^ ***, „Impresii de la festivalul românesc din Bratislava”, în Rampa, anul XIV, nr. 3549, 17 noiembrie 1929, p. 3.
  92. ^ ***, „Festivalul românesc de la Bratislava. O entuziastă manifestație de simpatie. «Năpasta». Institutul cehoslovac-român”, în Neamul românesc, anul XXIV, nr. 255, 20 noiembrie 1929, p. 1.
  93. ^ a b c d Libuše Valentová (), „Scrisoare din Praga: Revenirea la o tradiție” (PDF), România literară (47), p. 22, accesat în  
  94. ^ a b c d e ***, „Activitatea Institutului Cehoslovaco-Român”, în Epoca, nr. 751, 31 iulie 1931, p. 3.
  95. ^ a b c Rampa, anul XV, nr. 4480, 19 decembrie 1932, p. 5.
  96. ^ ***, „Activitatea institutului româno-cehoslovac din Praga. Începerea cursurilor de limba română”, în Epoca, nr. 1134, 2 noiembrie 1932, p. 2.
  97. ^ ***, „Legăturile de prietinie româno-cehoslovace”, în Gazeta Transilvaniei, Brașov, anul XCIII, nr. 10, miercuri 29 ianuarie 1930, p. 1.
  98. ^ ***, „Legăturile de prietinie româno-cehoslovace”, în Neamul românesc, anul XXV, nr. 21, miercuri 29 ianuarie 1930, p. 1.
  99. ^ ***, „Detașamentul «Straja Țării» la Praga”, în Neamul românesc, anul XXXIII, nr. 152, 15 iulie 1938, p. 3.
  100. ^ ***, „Relațiile culturale româno-cehoslovace. Convorbire cu abatele Zavoral”, în Epoca, nr. 235, 10 noiembrie 1929, p. 1.
  101. ^ *** (), „Relațiile culturale dintre România și Cehoslovacia” (PDF), Gazeta Transilvaniei, Brașov, XCII (119), accesat în  
  102. ^ Ion I. Nistor, Cehoslovacii și Românii. Expunere istorică, Institutul de Arte Grafice și Editură „Glasul Bucovinei”, Cernăuți, 1930, pp. 37–38. Extras din Codrul Cosminului, anul VI, Buletinul „Institutului de Istorie și Limbă” de pe lângă Universitatea din Cernăuți, p. 297–298.
  103. ^ Gazeta Transilvaniei, anul XCI, nr.56, 30 mai 1928, p. 2.
  104. ^ ***, „Abatele Zavoral spre România”, în Argus, anul XXI, nr. 5254, 17 octombrie 1930, p. 4.
  105. ^ ***, „Astăzi sosește abatele Zavoral”, în Curentul, anul III, nr. 983, 17 octombrie 1930, p. 7.
  106. ^ ***, „Abatele Zavoral în Capitală”, în Cuvântul, anul VI, nr. 1972, 17 octombrie 1930, p. 4.
  107. ^ ***, „Vizita abatelui Zavoral la București”, în Dreptatea, anul IV, nr. 908, 17 octombrie 1930, p. 4.
  108. ^ a b „Sărbătorirea a 10 ani dela înființarea Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj. Dare de seamă relativ la festivitățile de la Cluj din zilele de 20 și 21 octomvrie 1930”, publicată în Monitorul Oficial, nr. 242, luni 27 octombrie 1930, Partea I-a, pp. 9222–9225.
  109. ^ Dragoș Protopopescu, „Abatele Zavoral”, în Calendarul, anul I, nr. 142, 29 august 1932, p. 1.
  110. ^ Tomáš Halík (decembrie 2008), „Rozhovor o K. Čapkovi pro Katolický týdeník”, Katolický týdeník, arhivat din original la , accesat în  
  111. ^ Frantis̆ek Martin Hník, The Spirit of Czechoslovakia, vol. 3–4, 1942, p. 28.
  112. ^ Od rozpadu Česko-Slovenska do uznání československé prozatímní vlády, 1939–1940: 16. březen 1939 – 15. červen 1940, Ústav mezinárodních vztahů, Historický ústav (Akademie věd České republiky), Praga, 2002, p. 729.
  113. ^ The Fortnightly Review, vol. 152, Chapman and Hall, 1939, p. 564.
  114. ^ „Rising of Czechs. Nazis calls for Aid. Troops Killed”, The Argus, Melbourne, p. 5, , accesat în  
  115. ^ Svetislav Sveta Petrović, Free Yugoslavia Calling, Greystone Press, New York, 1941, p. 97.
  116. ^ a b Jindra Hušková-Flajšhansová și corespondenții săi români, Editura Minerva, București, 1991, p. 200.
  117. ^ a b c Dorin Goția, „Abatele Zavoral și răniții români de la Strahov”, în Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, Anuarul Institutului de Istorie „George Bariț” din Cluj-Napoca. Series historica, tomul XLII (42), Editura Academiei Române, București, 2003, p. 399.
  118. ^ Léon Noël, La Tchécoslovaquie d'avant Munich, Institut d'études slaves, Paris, 1982, p. 125.
  119. ^ „Doctori honoris causa”, în Anuarul Universității Regele Ferdinand I din Cluj 1938–1939, Tipografia „Cartea Românească”, Cluj, 1940, p. 4.
  120. ^ G. Bogdan–Duică (), „Raportul Rectorului” (PDF), Anuarul Universității Regele Ferdinand I din Cluj, pe anul școlar 1927/28, Cluj: Librăria R. Cioflec, p. 12, accesat în  
  121. ^ a b Adrian Vițalaru (), „Acordarea titlului de «doctor honoris causa» al Universității din Iași în perioada interbelică. Câteva considerații” (PDF), Historia Universitatis Iassiensis, p. 66, accesat în  
  122. ^ a b Titus Bunea, „Cronici culturale și artistice: Serbările jubilare ale Universității din Cluj”, în revista Societatea de mâine, Cluj, anul VII, nr. 21, 1 noiembrie 1930, pp. 384–385.
  123. ^ Marius Mureșan, Ana-Maria Stan, Metamorfoze clujene după Marea Unire : rolul monarhiei, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2018, pp. 78 și 97.
  124. ^ Pieter Dhondt, University jubilees and university history writing : a challenging relationship, Brill, Leiden, 2015, pp. 109–110.
  125. ^ ***, „Scrisori din Sibiu. Adunarea de constituire a cercului româno-cehoslovac”, în Universul, anul XLIX, nr. 89, vineri 3 aprilie 1931, p. 10.
  126. ^ Extras nr. 3/932 din 26 ianuarie 1933 din registrul Tribunalului Sibiu, secția I pentru asociațiunile recunoscute persoane juridice, publicată în Monitorul Oficial, nr. 53, sâmbătă 4 martie 1933, Partea II-a, p. 1637.
  127. ^ ***, „Relațiile culturale româno-cehoslovace”, în Universul, anul LIII, nr. 4, 5 ianuarie 1936, p. 2.
  128. ^ „Anunțuri judiciare de interes limitat. Vânzări imobiliare”, publicat în Monitorul Oficial, nr. 43, sâmbătă 21 februarie 1931, Partea II-a, p. 2202.
  129. ^ „Anunțuri judiciare”, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 189, marți 12 august 1941, Partea I-a, pp. 4724.

Lectură suplimentară

modificare
  • Jirí Felix, Milan Skála, Strahovský opat Metod Zavoral a Rumunsko [„Abatele Metodie Zavoral de la Strahov și România”], Česko-rumunská společnost, Královská kanonie premonstrátů na Strahově, Praga, 2003, 96 p.

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Metoděj_Jan_Zavoral&oldid=16503625