Wikipedia

Nichifor Crainic

scriitor și ideolog fascist și antisemit român
Nichifor Crainic
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Bulbucata, Vlașca, România Modificați la Wikidata
Decedat (82 de ani) Modificați la Wikidata
Mogoșoaia, Ilfov, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Religiecreștin ortodox
Ocupațiefilozof
jurnalist
publicist
teolog[*]​
cadru didactic universitar[*]​
politician
poet Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Alte numeNichifor Crainic  Modificați la Wikidata
EducațieFacultatea de Teologie a Universității din București, Universitatea din Viena
Alma materUniversitatea din Viena  Modificați la Wikidata
OrganizațieUniversitatea din București  Modificați la Wikidata
Partid politicMișcarea Legionară, Liga Apărării Național-Creștine  Modificați la Wikidata
Mișcare politicănaționalism,
antisemitism
extrema dreaptă,
fascist,
legionar,
carlist,
anti-carlist,
pro-Ion Antonescu,
pro-comunism
PremiiPremiul Național pentru poezie
Doctor honoris causa al Universității din Viena (1940, perioada nazistă)
Profesor pentruArsenie Boca
Membru titular al Academiei Române
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Liga Apărării Național Creștine
Oameni cheie
PreședinteA. C. Cuza
Secretar generalNichifor Crainic
Date
ÎnființatMarch 4, 1923
DesființatJuly 16, 1935
SediuBucurești
ZiarApărarea Națională[1]
Fuzionat înPartidul Național Creștin
Informații
Ideologie oficialăUltranaționalism
Anti-semitism
Poziție politicăExtrema dreaptă
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Nichifor Crainic (unul dintre pseudonimele lui Ion Dobre,[2] n. , Bulbucata, Vlașca, România – d. , Mogoșoaia, Ilfov, România) a fost un teolog, scriitor, poet, ziarist, politician, editor, filosof, ideolog de extremă dreaptă[3] fascist[4] rasist[5][6][7], și antisemit român.

În perioada de început, a mai folosit pseudonimele Victor Rațiu (1908), D. Crainic (1909), D.I. Crainic, D.I. Nichifor, N. Crainic (1910)[8], Victor Mărginaș[9]. Din aprilie 1926, Nichifor Crainic este numele lui legal[10].

În 1940, a fost ales membru al Academiei Române - pe locul devenit vacant al lui Octavian Goga -, apoi exclus în 1945 și reconfirmat post-mortem în 1994. Crainic a fost și unul dintre teoreticienii etnocrației din perioada interbelică.[11]

Biografie

modificare

Nichifor Crainic s-a născut în 1889, în Bulbucata, județul Vlașca (astăzi Giurgiu). A studiat teologia la Seminarul Central (1904-1912) și apoi la Facultatea de Teologie (1912-1916) din București.[12] În perioada facultății a fost cântăreț la Biserica Zlătari[necesită citare]. După terminarea studiilor, a dorit să devină preot al acestei biserici, dar, deși a fost susținut de părintele Constantin Nazarie, Gala Galaction, Nicolae Iorga și I.G. Duca, mitropolitul-primat Conon Arămescu-Donici i-a refuzat numirea[13]. Se căsătorește în acest an cu cumnata prietenelui său, Nicolae Băculescu.[necesită citare]

După intrarea României în război, este înrolat în armată și încadrat în Compania II sanitară. Refugiat în Moldova, la Iași, în iarna lui 1917, se îmbolnăvește de pneumonie, apoi este repartizat ca soldat sanitar la Spitalul Militar din Iași. Lucrează în redacția revistei lui Nicolae Iorga, Neamul românesc, între 1917 și 1918. Apoi în redacția Daciei, între 1918 și 1920.[12]

După divorț și neînțelegeri cu noul director al publicației Dacia, col. Ștefan Zăvoianu, la îndemnul lui Lucian Blaga, pleacă la Viena, unde se înscrie la Facultatea de Filosofie în anul universitar 1920-1921. În această perioadă, se căsătorește cu Aglae, studentă la medicină, care, în mai 1921, a născut-o pe Furtuna Ioana, unica lui fiică.

A rămas la Viena până în iunie 1922, pentru încheierea stagiului de patru semestre. Viena devenea spațiul necesar formării dimensiunii mistice care se va identifica în activitatea de profesor și în lirica sa.

A obținut doctoratul în filosofie la Viena. Își desfășoară activitatea în calitate de profesor universitar la Seminarul Teologic de la București și la Facultatea de Teologie de la Chișinău[14]. Este creatorul curentului gândirist[15] axat pe „autohtonism”.

Activitatea literară

modificare

Crainic a debutat ca poet în 1906, în perioada când era elev la seminar, cu poezia La horă, publicată în revista școlară Spre lumină, unde semnează cu numele real, Ion Dobre[16].

A condus revista „Flamura” și, după strămutarea revistei „Gândirea”, una dintre cele mai importante reviste literare din perioada interbelică,[17] de la Cluj la București, preia conducerea acesteia de la Cezar Petrescu, devenind directorul și mentorul ei și - după cum lăsa să se înțeleagă - inițiatorul curentului gândirist[15], axat pe autohtonism, neo-ortodoxism și naționalism. În "Gândirea" au apărut numeroase articole și eseuri programatice, care vor defini orientarea politică naționalistă a curentului gândirist, tributar ortodoxismului militant și care prezenta similitudini cu fascismul italian. Crainic a considerat chiar că nazismul (național socialismul german) era opțiunea ideală, cea mai corectă pentru România[18]. A publicat mai multe articole în care a elogiat regimul lui Benito Mussolini. A elaborat apoi, în 1938, teoria „statului etnocratic" în lucrarea „Ortodoxie și etnocrație”. De asemenea, a colaborat la publicații precum „Sfarmă-Piatră” și „Buna Vestire”, oficiosul Mișcării Legionare.

Dumitru Stăniloae îl descrie cu următoarele cuvinte: „Nichifor Crainic este cel dintîi teolog român din epoca modernă a istoriei noastre care scoate teologia din cercul strâmt și ocolit al specialiștilor, prezentînd-o, într-o formă impunătoare, atențiunii generale a lumii intelec­tuale... Nichifor Crainic înnoiește prin reactualizarea tradiției într-o teologie care se mulțumea cu cîteva coji din această tradiție, primite pe calea și de multe ori prin inter­pretarea ocolită a teologiilor apusene”, săvîrșind “o adevărată restaurare a teologiei românești în duhul ortodox”[19].

Crainic, fiind profesor la Facultatea de Teologie a Universității din București, a dezvoltat o întreagă exegeză teologică pentru a demonstra că Vechiul Testament nu ar fi evreiesc, că Iisus nu ar fi fost evreu și că Talmudul ar fi fost creat ca o armă de combatere și distrugere a creștinilor[20].

În 1968, Nicolae Manolescu îl include într-o antologie de poezie, care avea să fie interzisă, atât din cauza prezenței poeților condamnați în cadrul așa-zisului proces al ziariștilor fasciști din 1945 și a celor din exil (Nichifor Crainic, Radu Gyr, Aron Cotruș, Ștefan Baciu), cât și din cauza absenței unor scriitori proletcultiști ca Mihai Beniuc și Eugen Jebeleanu. Acest episod este semnalat de Monica Lovinescu în revista "Destin", apărută în Spania, care face o analiză a polemicii iscate atunci în România. Împotriva lui George Ivașcu, înverșunat contestatar al antologiei semnate de Manolescu, scriitoarea din exil remarcă, la pag. 131: „Singurul criteriu cu putință privind trecutul este cel estetic. Poezia unui Crainic este inclusă în antologie, iar nu articolele sale politice. Atunci? Luptele trecutului și ciocnirile ideologice aparțin istoriei, cel mult istoriei literare. Operele, literaturii. Totul e de a ști dacă poezia unor Crainic, Gyr sau Crevedia înfruntă timpul ca poezie. Acesta este tărâmul pe care-l alesese Nicolae Manolescu, și era singurul justificat (Monica Lovinescu, Asaltul umbrelor, în "Destin", Madrid, 1969, 19-20, p. 126-135).

Activitatea politică

modificare

Pe plan politic, Nichifor Crainic s-a plasat la extrema dreaptă a spectrului politic și a fost adeptul tendințelor tradiționaliste religioase, susținând că România trebuie să rămână credincioasă moștenirii spirituale creștin-ortodoxe.[21] A fost carlist, anti-carlist, colaborator cu Ion Antonescu și unul dintre principalii ideologi fasciști[4] și antisemiți[5][22][23][24][25] din România. A fost secretar general la Ministerul Cultelor în timpul guvernării legionare și ministru al propagandei în perioada dictaturii lui Ion Antonescu.

Activitatea jurnalistică

modificare

A fost directorul ziarului naționalist „Calendarul” apărut la București în 25 ianuarie 1932 și suspendat la 24 martie 1932, din ordin guvernamental, apoi reapărut la 9 iunie al aceluiași an, până la 29 decembrie, când este din nou suspendat, ca urmare a unui virulent articol al lui Crainic, îndreptat contra lui Carol al II-lea, Elenei Lupescu și camarilei regale, articol intitulat „Țara regelui Wieder și a reginei Duduca”. După asasinarea primului-ministru I.G. Duca, Crainic este arestat, împreună cu conducerea legionară și cu alți opozanți ai regimului, fiind acuzat că ar fi fost instigatorul moral al asasinatului. La procesul ce a urmat, a fost achitat. A fost președintele Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune, implicit președintele Societății de Radio din data de 16 septembrie 1940 (conform revistei „Radio Universul nr. 310/21 septembrie 1940, pag. 3) până în februarie 1941.

Procesul și pribegia

modificare

Evenimentul din 23 august 1944 l-a găsit în București, bolnav de pneumonie. Este dus pentru îngrijiri la Mănăstirea Cernica și apoi la clinica prof. Iuliu Hațieganu din Sibiu, de unde se externează la jumătatea lunii octombrie. Primarul comunei Gălănești îi falsifică un buletin de identitate pe numele de Ion Vladimir Spânu[26].

Crainic se ascunde prin diferite sate din Transilvania, în casele unor preoți care-i fuseseră elevi la Teologie.[15]

Din primăvara anului 1945, Nichifor Crainic este depistat și trimis în judecată, fapt menționat de Scânteia într-un articol special din rubrica Activitatea Tribunalului special. Noi criminali de război, în cercetarea Tribunalului Poporului, destinată să semnaleze "elementele reacționare" care puteau pune în pericol procesul de sovietizare a țării: Nichifor Crainic și Stelian Popescu trimiși în fața Tribunalului Poporului: „Prin hotărârea Consiliului de Miniștri, pe baza actului de acuzare întocmit de acuzatorii publici, s-a decis sesizarea Tribunalului Poporului pentru judecarea în conformitate cu dispozițiunile Decretului Lege Nr. 312 din 1945 a următorilor: Dobre Ion zis Nichifor Crainic și Stelian Popescu, ambii ziariști" ("Scânteia", nr. 235, 27 mai 1945, p. 6).

În cadrul procesului „lotului ziariștilor fasciști” (alături de Radu Gyr, Pamfil Șeicaru și alții)[27], Tribunalul Poporului l-a condamnat în contumacie, prin Sentința nr. 2/4 iunie 1945, la detenție grea pe viață și degradare civică pe timp de 10 ani, pentru crima de dezastrul țării, prin crime de război[26].

Detenția și colaborarea cu Securitatea

modificare

Obosit, după trei ani de pribegie, și convins că, după încheierea păcii de la Paris, rejudecarea lui se va face mai puțin pătimaș, pe 24 mai 1947[26] l-a convins pe preotul Ion Sămărghițan, gazda sa, să-l anunțe pe jandarmul satului că se predă.[28] Este adus în București, la Ministerul de Interne (mai-iulie), apoi este transferat succesiv la închisoarea Văcărești și Jilava.

După anularea sentinței din 1945, a urmat rejudecarea care s-a întrerupt brusc, fără niciun motiv juridic, după arestarea lui Lucrețiu Pătrășcanu și a avocatului Petre Pandrea. A fost transportat la Aiud, unde a fost ținut închis 15 ani, fără să existe o sentință judecătorească.[15]

Prin Decretul 293/18 aprilie 1962 al Consiliului de Stat, Nichifor Crainic este grațiat la data de 24 aprilie 1962 și eliberat două zile mai târziu. După eliberarea din închisoare, între 1962 și 1968, Nichifor Crainic scrie la ziarul comunist de propagandă "Glasul Patriei", editat de Ministerul Afacerilor Interne, destinat intelectualilor români din străinătate, unde devine redactor, până la pensionare în 1968[29][30] Ana Selejan consideră că aceasta a fost o formă de mercenariat, în speranța reintrării în circuitul literar.[31]

În timpul detenției, a devenit informator și colaborator al Securității „pentru gamela cu zeamă” (vezi: Oancea Zosim: Închisorile unui preot comunist, sau Mihadaș Teohar: Pe muntele Ebal[32][33]).

Procesul „lotului ziariștilor fasciști”, care s-a judecat în anul 1945 de către Tribunalul Poporului, a fost redeschis la propunerea Procuraturii Generale, după mai bine de 50 de ani. În cadrul procesului, au fost implicați 14 scriitori și ziariști. Curtea Supremă, după mai multe dezbateri procedurale, a admis recursul în anulare și în data de 8 mai 1995 a luat decizia cu hotărâre de achitare și restituire a tuturor averilor celor implicați și condamnați de către comuniști. Din păcate, în acel moment nu a mai fost decât un singur supraviețuitor, scriitorul Pan V. Vizirescu.[32]

Nichifor Crainic moare la 20 august 1972.

Opera

modificare

Poezii

modificare
  • Șesuri natale (versuri), Editura Ramuri, Craiova, 1916;
  • Zâmbete în lacrimi (versuri), "Biblioteca Scriitorilor Romani", Nr. 22, Editura Alcalay, 1916;
  • Darurile pământului (poezii), Editura Cartea Românească, Ediția I, București, 1920; Editura Cartea Românească, Ediția a III-a, 1929;
  • Cântecele patriei, 1925, 1931;
  • Țara de peste veac, Editura Cartea Românească, București, 1931;
  • Șoim peste prăpastie, versuri 1962-1964, Editura Roza Vînturilor, București, 1990;
  • Poezii alese 1914-1944, Editura Roza Vînturilor, București, 1990;
  • Țara de peste veac, Poezii antume: 1916-1944 (1997).

Eseuri

modificare
  • A doua neatârnare, eseu, 1926;
  • Povestiri despre bunul Dumnezeu, eseu, Bucuresti, 1927.
  • Sensul tradițiunii, eseu, 1929;
  • Sensul teologic al frumosului, eseu, 1932;
  • Mărturisire de credință, eseu, Bucuresti, 1934.
  • Rasă și religiune, eseu, 1935;
  • Puncte cardinale în haos, eseu, Ediția I, Editura "Cugetarea", 1934 (1936???), Ediția a II-a, Editura Albatros, 1998;
  • Ortodoxia, concepția noastră de viață;
  • Programul statului nostru etnocratic, 1937;
  • Ortodoxie și etnocrație, 1938, 1940, 1941, republicare în 1997;
  • Nostalgia paradisului, eseu, Ediția I, 1939, 1940, 1994, Editura Moldova, 1996;
  • Regele și cultura, eseu, 1940, editura Cugetarea
  • Germania și Italia, 1943;
  • Iisus, Editura "Fratia Ortodoxa", Wiesbaden, 1956 (Colecția lucrătorului creștin);
  • Îndreptar Ortodox, Editura "Fratia Ortodoxa", Wiesbaden, 1957 (Colecția lucrătorului creștin);
  • Puncte cardinale în haos (1996 și 1998)
  • Dostoievski și creștinismul rus, 1998;
  • Spiritualitatea poeziei românești (1998)

Cursuri

modificare
  • Cursul de teologie mistică, (litografiat), 1936, 1938???;
  • Sfințenia - împlinirea umanului, Curs de teologie mistică, 1993, 1995
  • Cursuri de mistică, Editura Deisis, 2010;
  • Curs de istoria literaturii bisericești și religioase moderne;
  • Curs de Apologetică;
  • Curs de Istoria literaturii religioase moderne (litografiat)
  • Curs de Mistică, Dogmatică și Apologetică (litografiat)

Memorialistică

modificare
  • Zile albe - Zile negre, Memorii, Vol. I, Casa editorială „Gândirea”, 1991;
  • Memorii, Pribeag în țara mea; Mărturii din închisoare; Memoriu: răspuns la actul meu de acuzare, vol. II, 1996;

Publicistică

modificare
  • Icoanele vremii (articole de atitudine), Editor H. Steinberg, București, 1919;
  • Priveliști fugare: note din Transilvania, Editor H. Steinberg, București, 1921;
  • Teologie și filosofie, Publicistica 1922-1944, Editura AIUS, Craiova, 2010

Publicații la care a colaborat

modificare

Traduceri

modificare

Aprecieri în presa străină

modificare

Distincții

modificare
  • Laureat al Premiului Național pentru poezie (1930)
  • Doctor honoris causa al Universității din Viena (1940)

Note

modificare
  1. ^ https://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/Holocaust/Romania/one.pdf
  2. ^ George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ediția a II-a, Editura Minerva, București, 1985, p. 873
  3. ^ Livezeanu, Irina (). „Reviews of Books:Eugenics and Modernization in Interwar Romania Maria Bucur”. The American Historical Review (în engleză). Oxford University Press (OUP). 108 (4): 1245–1247. doi:10.1086/529946. ISSN 0002-8762. JSTOR 10.1086/529946. Clearly there were affinities between the eugenicists and thinkers, writers, and politicians on the extreme Right such as Nichifor Crainic, Nae Ionescu, Corneliu Zelea Codreanu, Octavian Goga, and A.C. Cuza. 
  4. ^ a b Ioanid, Radu (). „Nicolae Iorga and Fascism”. Journal of Contemporary History. Sage Publications, Ltd. 27 (3): 467–492. doi:10.1177/002200949202700305. ISSN 0022-0094. JSTOR 260901. Amongst those arrested for Duca's assassination were Nae Ionescu and Nichifor Crainic (a fascist ideologue, mediator between the NCP and the Iron Guards). 
  5. ^ a b Clark, Roland (). „Nationalism and orthodoxy: Nichifor Crainic and the political culture of the extreme right in 1930s Romania”. Nationalities Papers (în engleză). Cambridge University Press (CUP). 40 (1): 107–126. doi:10.1080/00905992.2011.633076. ISSN 0090-5992. The institute only lasted one year, but allowed Crainic to advance ideas such as anti-Masonry, anti-Semitism, and biological racism within an LANC-approved forum (Crainic, Ortodoxie 147). 
  6. ^ Caraiani, Ovidiu (). „Identities and Rights in Romanian Political Discourse”. Polish Sociological Review (în engleză). Polskie Towarzystwo Socjologiczne (Polish Sociological Association) (142): 161–169. ISSN 1231-1413. JSTOR 41274855. Nae Ionescu considered ethnicity as "the formula of today's Romanian nationalism," while for Nichifor Crainic the "biological homogeneousness," the "historical identity" and the "blood and the soil" were the defining elements of the "ethnocratic state." 
  7. ^ Wedekind, Michael (). „The mathematization of the human being: anthropology and ethno-politics in Romania during the late 1930s and early 1940s”. New Zealand Slavonic Journal (în engleză). Australia and New Zealand Slavists’ Association. 44: 27–67. ISSN 0028-8683. JSTOR 41759355. A prominent proponent of the concept of 'ethnic homogeneity' was the chauvinistic, xenophobic and pro-Nazi writer, politician, poet and professor of Theology Nichifor Crainic (1889-1972), author of "Orthodoxy and Ethnocracy" (Ortodoxie și etnocrație), published in 1938. 
  8. ^ Nichifor Crainic, Țara de peste veac, Poezii antume, 1916-1944, Editura Eminescu, 1997, p. 271
  9. ^ Nichifor Crainic, Zile albe, zile negre. Memorii, Casa Editorială Gândirea, București, 1991, p. XXIX
  10. ^ Nichifor Crainic, Zile albe, zile negre. Memorii, Casa Editorială Gândirea, București, 1991, p. 72
  11. ^ Crainic, Programul statului etnocratic apud Sugar, Peter F. (). Eastern European Nationalism in the Twentieth-Century. American University Press. pp. 275–276. ISBN 978-1-879383-39-5. 
  12. ^ a b Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, Ediția a doua revăzută și întregită, Editura Enciclopedică, București 2002,p. 136-137
  13. ^ Nichifor Crainic, Zile albe, zile negre. Memorii, Casa Editorială Gândirea, București, 1991, p. 114-115
  14. ^ http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/dictionar_c/coz-cre/dictionarc_25.pdf
  15. ^ a b c d Scriitori arestați (1944-1964) Arhivat în , la Wayback Machine., Alex. Ștefănescu, România Literară - anul 2005, numărul 23, accesat la 7 iulie 2013
  16. ^ Nichifor Crainic, Zile albe, zile negre. Memorii, Casa Editorială Gândirea, București, 1991, p. 73
  17. ^ Presa interbelică românească, 16 aug 2007, gandul.info, accesat la 26 septembrie 2010
  18. ^ http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/gandirea/1941/BCUCLUJ_FP_279479_1941_020_007.pdf
  19. ^ Gândirea, an XIX, nr. 4, apr. 1940
  20. ^ Muzeul Holocaustului contestă moneda BNR cu chipul patriarhului Cristea, 3 august 2010, Dan Arsenie, Vlad Stoicescu, Evenimentul zilei, accesat la 7 iulie 2013
  21. ^ Encyclopaedia Britannica despre Nichifor Crainic
  22. ^ Friling, Tuvia; Ioanid, Radu; Ionescu, Mihail E., ed. (). „Antisemitic Propaganda and Official Rhetoric concerning the Judeo-Bolshevik Danger: Romanian Jews and Communism between 1938–1944” (PDF). International Commission on the Holocaust in Romania: Final Report (în engleză). Iași: Polirom. pp. 93, 116. ISBN 978-973-681-989-6. 
  23. ^ Friling, Tuvia; Ioanid, Radu; Ionescu, Mihail E., ed. (). „Background and Precursors to the Holocaust. Roots of Romanian Antisemitism. The League of National Christian Defense and Iron Guard Antisemitism. The Antisemitic Policies of the Goga Government and the Royal Dictatorship” (PDF). International Commission on the Holocaust in Romania: Final Report (în engleză). Iași: Polirom. pp. 35–37. ISBN 978-973-681-989-6. 
  24. ^ Zach, Cornelius R.; Zach, Krista (). „Dietmar Müller Staatsbürger auf Widerruf. Juden und Muslime als Alteritätspartner im rumänischen und serbischen Nationscode. Ethnonationale Staatsbürgerschaftskonzepte 1871–1941. Harrassowitz Verlag Wiesbaden 2005. = Balkanologische Veröffentlichungen, 41. ISBN: 3-447-05248-1”. Jahrbücher für Geschichte Osteuropas. Neue Folge (în germană). 58 (4): 609–611. ISBN 978-3-515-11333-5. Accesat în . Die ideologischen Mentoren der "jungen Generation", Nae Ionescu und Nichifor Crainic, lieferten den Antisemiten (besonders der legionären Bewegung) ein theoretisches Gerüst für ihre Argumentation. 
  25. ^ Deletant, Dennis (). „Reviewed Works: A Providential Anti-Semitism. Nationalism and Polity in Nineteenth-Century Romania by William O. Oldson; The Case of Romanian Intellectuals in the 1930s by Leon Volovici”. The Slavonic and East European Review (în engleză). Modern Humanities Research Association. 71 (3): 546–548. ISSN 0037-6795. JSTOR 4211337. Volovici's study is a complementary one; it examines competently the role of the Romanian intelligentsia in the inter-war years in legitimizing anti-Semitic ideas and thus facilitating public acceptance of them. Octavian Goga and Nichifor Crainic were extreme examples and Volovici rightly highlights their deeds and writings. 
  26. ^ a b c Camelia Duică, Adrian-Nicolae Petcu, File din dosarul penal al lui Nichifor Crainic, Revista Rost, nr. 12, februarie 2004
  27. ^ Procesul lotului „ziariștilor fasciști”
  28. ^ Nichifor Crainic, Zile albe, zile negre. Memorii, Casa Editorială Gândirea, București, 1991, p. XXXI
  29. ^ Pentru modul în care a acționat Securitatea în atragerea intelectualilor interbelici la "Glasul Patriei", vezi Ana Selejan, Glasul Patriei - Un "cimitir al elefanților" în comunism, Editura Vremea, 2012
  30. ^ Henkel, Jürgen (). Eros und Ethos: Mensch, gottesdienstliche Gemeinschaft und Nation als Adressaten theologischer Ethik bei Dumitru Stăniloae. LIT Verlag Münster. p. 23. ISBN 978-3-8258-5904-6. 
  31. ^ Mercenari la gazetă Arhivat în , la Wayback Machine., Marius Chivu, Dilema Veche, Nr. 451 / 4-10 octombrie 2012, accesat la 7 iulie 2013
  32. ^ a b NICHIFOR CRAINIC – MONOGRAFIE, de Pârvănescu Geta Marcela. Citat: « Nemulțumit pentru activitatea de informatori a unor deținuți, nu a mărturisit niciodată, că, la rândul său, pentru aceeași „gamelă cu zeamă” a acceptat rolul de informator – după cum aflăm din mărturiile părintelui Zosim Oancea (Închisorile unui preot comunist), sau cele aparținând lui Teohar Mihadaș (Pe muntele Ebal). »
  33. ^ Niculescu, Tatiana (). Ei mă consideră făcător de minuni: Viața lui Arsenie Boca. Humanitas SA. p. 158. ISBN 978-973-50-6157-9. 
  34. ^ Mihail Straje, Dicționar de pseudonime, alonime, anagrame, asteronime, criptonime ale scriitorilor și publiciștilor români, Editura Minerva, București, 1973, p. 180
  35. ^ „Tagore în România, 16 mai 1991, Conferință Sala Dalles”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  36. ^ BCUB

Bibliografie

modificare
  • Crainic, Nichifor: Memorii, vol. II: Pribeag în țara mea. Mărturii din închisoare. Memoriu- Răspuns la actul meu de acuzare, editura Muzeul Literaturii Române „Orfeu”, București.
  • Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei românești, EDP, 1984

Bibliografie suplimentară

modificare
  • Săndulescu, Al. (), Întoarcere în timp: memorialiști români, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, București: Editura Muzeul Național al Literaturii Române, pp. 254–267 
  • Hasmațuchi Gabriel. Structuri filosofice în scrierile lui Nichifor Crainic. Florești, Editura Limes, ediția a 2-a, 2023, 249 p. ISBN 9786067996654

Legături externe

modificare


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Nichifor_Crainic&oldid=16608318