Wikipedia

Russula rosea

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Pâinișoara oilor)

Russula rosea (Christian Hendrik Persoon, 1796), sin. Russula lepida (Elias Magnus Fries, 1836), este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Russula[1] care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea este denumită în popor pâinișoara oilor,[2] sau bureți de spin,[3] Ciuperca se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord oriunde în păduri de foioase, acolo în special sub mesteceni și fagi precum în cele de conifere sub pini, de la câmpie la munte, din iunie până în octombrie.[4][5]

Russula rosea
Pâinișoara oilor
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Russula
Specie: R. rosea
Nume binomial
Russula rosea
Pers. (1796)
Sinonime
  • Agaricus roseus Schaeff. (1774)
  • Agaricus sanguineus Batsch (1783)
  • Russula lepida Fr. (1836)
  • Agaricus opiparus Fr. (1838)
  • Russula rosacea (Pers.) Gray
  • Clitocybe opipara (Fr.) P.Kumm. (1871)
  • Russula incarnata Quél. (1882)
  • Omphalia opipara Fr.) Quél. (1886)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
Chr. Persoon

Această ciupercă a fost descoperită și catalogată de savartul german Jacob Christian Schäffer în volumul 4 al marii sale opere Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones din 1774. Dar după ce taxonomia încă nu a corespuns școlii lui Carl von Linné.

Onoarea de a fi stabilit criteriile corect ca Russula rosea a avut-o astfel renumitul micolog suedez Christian Hendrik Persoon. Descrierea se poate citi în volumul 1 al lucrării sale Observationes mycologicae din 1796.[6]

Buretele a apărut în continuare sub mai multe alte denumiri care au fost schimbate chiar de același autor, caracterizând-o adesea oară și ca variație (cu toate acceptate sinonim). Numele binomial actual (2018) este acela a lui Persoon. S-au ținut numai puțini alți sinonimi ca de exemplu Russula rosacea, nume dat de Samuel Frederick Gray în cartea sa A natural arrangement of British plants din 1821,[7] Russula lepida descrisă de Elias Magnus Fries în opera sa Anteckningar öfver de i Sverige växande ätliga Svampar[8] sau Russula incarnata a lui Lucien Quélet (1882).[9][10]

Epitetul specific se trage din adjectivul latin (latină roseus=roz, trandafiriu,[11] datorită aspectului cuticulei.

Descriere

modificare
 
Bres.: Russula lepida
  • Pălăria: este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 5-14 cm, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi boltită, în sfârșit plată și regulată cu margini atunci lobate si cu înaintarea în vârstă acolo cu caneluri din ce în ce mai vizibile. Nu este adâncită în centru. Cuticula este netedă, uscată și catifelată, prezintă culori de la roșu-aprins la roz-închis, în tonalități câteodată mai vii în mijloc. Are zone decolorate, diferite în întindere, albe, rareori totalmente albicioase. Cuticula nu se poate îndepărta deloc.
  • Lamelele: sunt foarte dese, fragile și sfărâmicioase, deseori bifurcate, nu prea înalte și ușor aderente la picior, rotunjite obtuz la margine precum îngustate spre tijă. Coloritul este pentru mult timp alb, devenind crem-deschis la bătrânețe.
  • Piciorul: are o înălțime de 4-10 cm și o lățime de 1,2-3,7 cm, fiind cilindric, cărnos, tare și plin, foarte consistent și fragil, fără manșetă, deseori cu aspect zgrunțuros și ușor îngroșat la bază. El este de obicei alb, dar poate fi colorat și cu dungi verticale cărămizii sau roze.
  • Carnea: este densă și foarte compactă, câteodată chiar granuloasă, cu miros de fructe și cu gust plăcut amărui. Buretele cules sub pin este în plus ceva rășinos. Coloritul ei este în permanență alb, necolorându-se la contact cu aerul.
  • Caracteristici microscopice: are spori cu o mărime de 8-9 x 7-8 microni, ovoidali până aproape sferici, acoperite de mulți negi destul de înalți (de până la 0,5 μm) care sunt conectați prin linii și crestături între ei, formând astfel o rețea bine dezvoltată. Culoarea pulberii lor este de un crem palid. [4][5]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu sulfat de fier într-un ocru-roz palid.[12]
  •  
    R. rosea, lamele și picior
  •  
    R. rosea, picior rupt
  •  
    R. rosea tinere și mature
  •  
    R. lepida bătrână

Confuzii

modificare

Russula rosea ar putea fi confundată între altele cu soiurile comestibile Russula aurea, Russula decipiens,[13] Russula decolorans,[14] Russula flava,[15] Russula integra,[16] Russula mustelina,[5] Russula paludosa,[17] Russula vesca[18] sau Russula xerampelina.[19]

Dar de asemenea soiul poate fi confundat cu specii iute sau otrăvitoare ca Russula emetica (cea mai toxică),[20] Russula fragilis,[21] Russula luteotacta,[22] Russula mesospora sin. Russula intermedia,[23] Russula persicina,[24] Russula pseudointegra,[25] Russula rhodopus,[26] Russula rubra,[27] Russula sanguinea[28] respectiv Russula violacea.[29] Russula.badia sin. Russula friesii este necomestibilă din cauza mirosului (miroase ca o cutie de țigări după cedru), dar și gustul este neplăcut.[5]

În plus, pâinișoara oilor este adesea oară confundată cu Russula amarissima sin. Russula lepida var. amara[30] care este necomestibilă din cauza mirosului (miroase ca o cutie de țigări după cedru), dar și gustului extrem de amar. Ea se dezvoltă pe soluri calcaroase precum sărace în elemente nutritive numai sub fagi.[31]

Pentru genul Russula (ca și pentru soiurile Lactarius și Lactifluus) contează: Toți bureții fără miros neplăcut precum gust iute sau neconvenabil sunt comestibili. Chiar și unii din acei iuți ar putea fi mâncați.[32][33]

Specii asemănătoare

modificare
  •  
    !Russula amarissima!
  •  
    Russula decipiens
  •  
    Russula decolorans
  •  
    Russula integra
  •  
    Russula.mustelina
  •  
    Russula paludosa
  •  
    Russula vesca
  •  
    Russula xerampelina
  •  
    !Russula.badia!
  •  
    !!Russula emetica!!
  •  
    !!Russula fragilis!!
  •  
    !Russula mesospora!
  •  
    !Russula luteotacta!
  •  
    !Russula persicina!
  •  
    !Russula pseudointegra!
  •  
    !Russula rhodopus!
  •  
    !Russula rubra!
  •  
    !Russula sanguinea!
  •  
    !Russula violacea!

Valorificare

modificare

Pâinișoara oilor se găsește foarte des. Deși comestibilitatea este uneori pusă sub semnul întrebării din cauza gustului amărui și rășinos, acea este dovedită și ciuperca poate fi mâncată fără îndoială. Înafara preparării împreună cu alți bureți, de exemplu într-o ciulama, se potrivesc prăjiți cu slănină sau ca papricaș de ciuperci iute cu ardei roșii[34] serviți cu mămăligă. Nu culegeți bureți acestui soi care se dezvoltă sub pini. Ei sunt rășinoși.[4]

Note

modificare
  1. ^ Mycobank
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 396-397, ISBN 3-405-11774-7
  5. ^ a b c d Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 202-204, ISBN 3-426-00312-0
  6. ^ C. H. Persoon: „Observationes mycologicae”, vol. 1, Editura Peter Phillipp Wolf, Leipzig 1796, p. 100
  7. ^ Samuel Frederick Gray: „The Natural Arrangement of British Plants”, vol. 1, Editura Baldwin, Cradock and Joy, Londra 1821, p. 618
  8. ^ Elias Magnus Fries: „Anteckningar öfver de i Sverige växande ätliga Svampar, Editura Palmblad, Sebell & C., Uppsala 1836, p. 50
  9. ^ Index fungorum
  10. ^ Mykobank
  11. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1053, ISBN 3-468-07202-3
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 506, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 398-399, ISBN 88-85013-25-2
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 376-377, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 324-325, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 197, 198, 200, ISBN 3-426-00312-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 378-379, ISBN 3-405-11774-7
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 404-405, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 412-413, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 194-196, ISBN 3-426-00312-0
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 356-357, ISBN 3-405-12124-8
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 352-353, ISBN 3-405-12124-8
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 344-345, ISBN 3-405-12124-8
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 340-341, ISBN 3-405-12124-8
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 360-361, ISBN 3-405-12124-8
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 358-359, ISBN 3-405-12124-8
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 364-365, ISBN 3-405-12124-8
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 390-391, ISBN 3-405-11774-7
  29. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 72-73, ISBN 978-3-440-13447-4
  30. ^ Index fungorum 2
  31. ^ G. J. Krieglsteiner, A. Gminder, W. Winterhoff: „Die Großpilze Baden-Württembergs”, vol. 2, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, p. 493, ISBN 3-8001-3531-0
  32. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
  33. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 77-78, ISBN 3-453-40334-7
  34. ^ Fritz-Martin Engel, Fred Timber: „Pilze, kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest Verlag, 1969 München, p. 132, 135, 141

Bibliografie

modificare
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1-4 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 116, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Russula_rosea&oldid=15908061