Wikipedia

Laccaria laccata

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Pâlnie brumată)

Laccaria laccata (Giovanni Antonio Scopoli, 1772 ex Mordecai Cubitt Cooke, 1884),[1] denumită în popor pâlnie brumată,[2] puiuț,[3] sau ciupercă de mușchi[4] este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Hydnangiaceae și de genul Laccaria care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Această specie foarte comună se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord în mod general pe soluri mai sărace în substanțe nutritive, în grupuri numeroase - foarte rar și solitar, în locuri umede și răcoroase din păduri de conifere și de foioase, adesea pe marginea drumurilor, prin pășuni și parcuri, preferând simbioza cu rădăcinile de alun, arin negru, brad, carpen, fag, larice, mesteacăn pitic sau pin. La vreme potrivită apare din iunie până în octombrie (noiembrie).[5][6]

Laccaria laccata
Pâlnii brumate
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hydnangiaceae
Gen: Laccaria
Specie: L. laccata
Nume binomial
Laccaria laccata
(Scop.) Cooke (1884)
Sinonime
  • Agaricus laccatus Scop. (1772)
  • Agaricus janthinus Batsch (1783)
  • Agaricus amethysteus Bull. (1785)
  • Omphalia rosella (Batsch) Gray (1821)
  • Clitocybe laccata (Scop.) P.Kumm. (1871)
  • Collybia laccata Quél. (1888)
  • Laccaria affinis (Singer) Bon (1983)
Modifică text Consultați documentația formatului

Numele epitetului este derivat din cuvântul latin (latină laccatus= lăcuit, strălucitor), deși această proprietate nu corespunde în niciun fel aspectului acestei ciuperci cu suprafața ei mată.[7]

Descriere modificare

 
Bres.: Clitocybe laccata, img. 1
  • Pălăria: are un diametru de 2-5 (7) cm, este destul de subțire, inițial convexă, apoi întinsă cu centrul pălăriei deprimat (în formă de pâlnie sau ombilic). Marginea este umedă și ușor brăzdată, la maturitate încrețită grosolan și ondulată neregulat. Cuticula este mat fibroasă până fin solzoasă. Culoarea tinde între ocru-maroniu deschis, peste ruginiu până la roșiatic, dar există și exemplare cu cuticulă rozalie câteodată cu tonuri pronunțat violete. Ea se decolorează la bătrânețe, devenind chiar albicioasă. Buretele este foarte variabil deoarece modifică aspectul său în stare uscată și, prin urmare, este foarte dificil de determinat.
  • Lamelele: sunt groase, ceva ondulate, clar distanțate între ele, cu lamele intermediare și incomplete, decurente la picior, la maturitate bombate, de aceeași culoare cu pălăria și acoperite în vârstă de o pulbere fină, albicioasă de spori.
  • Piciorul: este mereu mai lung ca diametrul pălăriei cu o înălțime de 5-10 cm și cu o lățime de 0,4-1 cm destul de subțire, fiind plin, fibros, cilindric, adesea sinuos, curbat și fără inel. El este de aceeași culoare cu pălăria.
  • Carnea: este subțire în partea pălăriei și fibroasă în cea a piciorului, de culoarea pălăriei și piciorului respectiv. Mirosul este plăcut și aromatic (amintind ușor de cel al Clitocybe nebularis) și gustul dulceag.
  • Caracteristici microscopice: are spori rotunjori până ovoidali, punctați țepos, sub microscop hialini (translucizi), cu o mărime de 7-9,5 x 6-7,5 microni. Pulberea lor este albicioasă cu ușoare tonuri liliacee.[5][6]
  • Reacții chimice: Cuticula și piciorului se colorează cu Hidroxid de potasiu maro și carnea cu tinctură de Guaiacum slab albăstrui.[8]
  •  
    L. laccata, lamele și picior
  •  
    L. laccata tânără
  •  
    L. laccata bătrâne
  •  
    L. laccata roșiatică
  •  
    L.laccata rozalie

Confuzii modificare

Buretele poate fi confundat cu multe alte specii, între altele cu forme mai deschise ale Laccaria amethystina (comestibilă),[9] Laccaria proxima (comestibilă),[10] Clitocybe rivulosa (mortală, mai deschisă, cu lamele dense și fără miros), mai departe cu Cuphophyllus lacmus (comestibil),[11] Gymnopus dryophilus sin. Collybia dryophila (comestibil),[12][13] Gymnopus peronatus sin. Collybia peronata (necomestibilă, foarte iute),[14] Cortinarius sanguineus (otrăvitor),[15] Cortinarius semisanguineus (otrăvitor),[16] Inocybe cookei (otrăvitor, miros slab fructuos),[17] Inocybe geophylla var. lilacina (otrăvitoare),[18] Laccaria maritima (comestibilă),[19] Laccaria proxima (comestibilă),[20] Laccaria tortilis (comestibilă),[21] Marasmius alliaceus sin. Mycetinis alliaceus, (burete de condimentare, crește mai mult prin păduri luminoase de fagi, miros puternic de usturoi),[22] Marasmius oreades (comestibil)[23] Marasmius lupuletorum sin. Marasmius torquescens (necomestibil, cu miros plăcut dar foarte fibros, crește pe bușteni de fagi, piciorul fiind albastru-negricios),[24] Marasmius wynnei (necomestibil, pe trunchiuri în putrefacție, cu tonuri mai violete, gust și miros cam neplăcut de țărână)[25] sau Mycena pura (condiționat comestibilă, ușor otrăvitoare, miros de ridichi).[26]

Specii asemănătoare în imagini modificare

  •  
    !!!Clitocybe rivulosa!!!
  •  
    Collybia dryophila sin. Gymnopus dryophilus
  •  
    !Collybia peronata sin. Gymnopus peronatus!
  •  
    !! Inocybe cookei!!
  •  
    !!Inocybe lilacina!!
  •  
    Laccaria tortilis
  •  
    !! Cortinarius sanguineus!!
  •  
    !!Cortinarius semisanguineus!!
  •  
    Cuphophyllus lacmus
  •  
    Laccaria-amethystina-381
  •  
    Laccaria maritima
  •  
    Laccaria proxima
  •  
    Marasmius oreades
  •  
    Marasmius alliaceus sin. alliaceus
  •  
    !Marasmius lupuletorum sin. torquescens!
  •  
    !Marasmius wynnei!
  •  
    !Mycena pura!

Valorificare modificare

Pâlnia brumată este o ciupercă destul de delicioasă. Deși mică, crește mereu în cantități respectabile. Astfel este adesea culeasă și consumată, dar confuzia cu ciuperci otrăvitoare sunt posibile (datorită marii variabilități). Ea poate fi preparată și consumată ca buretele de rouă.[27][28]

Note modificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 512, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 3
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 270-271, ISBN 3-405-12081-0
  6. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 128-129, ISBN 978-3-440-14530-2
  7. ^ Sven Nilsson, Olle Persson: „Fungi of Northern Europe”, vol. 2, Editura Penguin, Londra 1978, p. 36, ISBN 9780140630053
  8. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 130, ISBN 3-85502-0450
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 260-261, ISBN 3-405-12116-7
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 248-249, ISBN 3-405-12124-8
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 448-449 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 264-265, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 318-319, ISBN 88-85013-37-6
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 268-269, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 230-231, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 192-193, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 192-193, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 240-241, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 382-383, ISBN 88-85013-46-5
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 248-249, ISBN 3-405-12124-8
  21. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 384-385, ISBN 88-85013-46-5
  22. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 202-203, ISBN 978-3-440-14530-2
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 268-269, ISBN 3-405-11774-7
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 288-289, ISBN 88-85013-25-2
  25. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 204-205, ISBN 978-3-440-14530-2
  26. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 139, 141, ISBN 3-426-00312-0
  27. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  28. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 74, ISBN 3-453-40334-7

Bibliografie modificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-7, vezi sub "Note"
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Laccaria_laccata&oldid=15868470