Românii din Ucraina
Românii din Ucraina constituie al treilea grup etnic (după ucraineni și ruși) din Ucraina, numărând 409.608 de persoane, sau 0,85% (dintre care Moldoveni s-au declarat 258.619 or 0,53%, iar Români 150.989 or 0,32%) din populația Ucrainei, potrivit recensământului populației din 2001.[1]
Teritorial diaspora română locuiește în regiunile limitrofe cu România și Republica Moldova, în regiunile Cernăuți (44,38% din totalul diasporei), Odesa (30,22%), Transcarpatia (7,85%), Mîkolaiv (3,21%) și Kirovohrad (2,02%), în rest (12,32%).
Istorie
modificareCert este cunoscut că românii locuiesc pe teritoriul de astăzi al Ucrainei încă din timpul Evului mediu timpuriu, când aceste teritorii erau incluse în componența formațiunilor timpurii românești (Țara Strășinețului, Țara Maramureșului, Satele Hănești, ș.a.).
Odată cu emanciparea treptată a nobilimii din țările medievale române de sub stăpânirea împărățiilor și regatelor vecine, are loc întemeierea voievodatelor istorice românești: Țara Românească și Principatul Moldovei.
Pe parcursul secolelor românii de astăzi din Ucraina au locuit preponderent pe teritoriul Principatului Moldovei, dar au colonizat și pământuri de la est de Nistru, înființând așezări în Transnistria (practic nepopulată pe atunci): Bârzula, Codâma, Ocna Roșie, Ananiev, ș.a. Astfel, pe la 1150 este atestat în analele rusești orașul Bolohov. Istoricul rus Nikolai Karamzin scria în 1892 în volumul al IV-lea al Istoriei Imperiului Rus, că orașul Bolohov se află în guvernământul Podoliei, pe drumul de la Kiev la Halici.
În secolul al XVII-lea (1681 - 1683), Transnistria s-a aflat sub jurisdicția directă a domnului Moldovei, Gheorghe Duca. Târgurile de aici erau organizate ca și orașele moldovenești, fiind conduse de șoltuzi și pârgari. Stăpânirea domnilor Moldovei era dovedită și de condicile de socoteli și biruri ale acestora.
Centrele mai importante erau Moghilău - ridicat de domnitorul Ieremia Movilă pe moșia Cantacuzineștilor, Dubăsari - ridicat în apropierea podului de dubase (luntre) construit de moldoveni, altele erau: Bârzula, Codâma, Iampol, Jaruga, Ocna Roșie, Silimbria, Rașcov, Vasilcău, etc. Trebuie de asemenea menționat Oceacul, situat la extremitatea nordică a estuarului Niprului (în a cărui bifurcație se varsă Bugul), cetate pentru construirea căreia Petru Șchiopul a trimis în 1587 15.000 de salahori și 3.000 de care. Mihai Viteazul cerea în tratativele purtate cu regele Sigismund al III-lea al Poloniei, în martie 1600 la Brașov, să i se recunoască stăpânirea Oceacului de peste Nistru[2].
În 1775, teritoriul de nord-vest a Moldovei cu o suprafață de 10.442 km² este anexat de către Imperiul Habsburgic[3], odată cu debutul administrației austriece, este adoptată oficial denumirea de Bucovina. Recensământul din 1776 a reliefat faptul că în Bucovina, numărul de locuitori era de circa 70.000, dintre care 85,3% români, 10,7% slavi și 4% alții. Astfel acesta a fost primul caz când un teritoriu predominant/majoritar românesc se pomenește în componența unui alt stat.
În momentul în care Imperiul Rus a observat slăbirea Imperiului Otoman, a ocupat jumătatea de est a Moldovei, între Prut și Nistru. Această acțiune a fost urmată de șase ani de război, care au fost încheiați prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului din 1806 – 1812, teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, țariștii l-au alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Iași (partea de peste Prut), Orhei, Ținutul Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Ismail și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău[4].
Ocupația din 1812, a fost un al doilea caz când un teritoriu cu o populație predominant românească (83,848 familii de români sau 86% la recensământul rus din 1817) a fost inclus în componența altui stat. Astfel la 1810, potrivit unor date incomplete culese de ruși, între Prut și Nistru locuiau 327,199 de persoane, din care numai circa 7-8% erau neromâni. Potrivit opiniei lui Zamfir Ralli-Arbore, înainte de anexare, în ținut locuiau nu mai mult de 25-30 de mii de locuitori de origine neromână[5].
În ambele provincii a urmat o puternică politică de colonizatoare (vezi și: Colonizarea Basarabiei) și germanizare/rusificare, astfel că în Bucovina procentajul românilor a scăzut de la 85.3% în 1776, până la 34.4% în 1910[6]. În Basarabia același tablou, dacă în 1817 români erau 86%, atunci în 1898 numai 47.6%. Spre deosebire de ucraineni, a căror procentaj în Ducatul Bucovinei a crescut de la 10.7% la 38.9%, în Basarabia de la 6.5% la 19%.
Marea Unire din 1918 a stopat procesele de deznaționalizare, dar numai pentru o perioadă. Pentru ca în anul 1940, trupele sovietice să ocupe întreaga Basarabie, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, potrivit anexei secrete a tratatului de neagresiune sovieto-german de la 1939. A urmat reîntoarcerea administrației românești în teritoriu (1941 - 1944), dar numai pentru 3 ani, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Între 1944 - 1991 românii din Ucraina au trăit teroarea regimului sovietic, după 1991 aceștia s-au pomenit în componența nou formatului stat, Ucraina.
Demografie
modificare
Populație istorică
modificare| An | Populație | % din tot. pop. | % creștere/desc. |
|---|---|---|---|
| 1926 | 257.794* | 0,89% | ▬ |
| 1939 | 230.698* | 0,74% | ▼ 10,5% |
| 1959 | 341.512 | 0,81% | ▲ 48,3% |
| 1970 | 378.043 | 0,8% | ▲ 10,7% |
| 1979 | 415.371 | 0,84% | ▲ 9,9% |
| 1989 | 459.420 | 0,89% | ▲ 10,6% |
| 2001 | 409.608 | 0,85% | ▼ 10,8% |
Notă:* doar Români transistreni.
Populația după regiune
modificare| Regiune | Populație[7] | % din tot. pop. | Raportul
moldoveni (decl.) – români |
|---|---|---|---|
| Cernăuți | 181.780 | 19,78% | 36,98 – 63,02% |
| Odesa | 124.475 | 5,07% | 99,42 – 0,58% |
| Transcarpatia | 32.668 | 2,6% | 1,58 – 98,42% |
| Nikolaev | 13.333 | 1,05% | 98,78 – 1,22% |
| Kirovograd | 8.413 | 0,75% | 98,35 – 1,65% |
| Herson | 4.385 | 0,37% | 95,3 – 4,7% |
| Crimeea | 4.029 | 0,2% | 93,35 – 6,65% |
| Vinnița | 3,076 | 0.17% | 95.71 – 4.29% |
| Poltava | 2.657 | 0,16% | 96,42 – 3,58% |
| Donețk | 7.543 | 0,15% | 95,07 – 4,93% |
| Zaporojie | 2.680 | 0,14% | 92,39 – 7,61% |
| Dniepropetrovsk | 4.668 | 0,13% | 94,21 – 5,79% |
| Lugansk | 3.373 | 96,41 – 3,59% | |
| Cerkasî | 1.689 | 95,74 – 4,26% | |
| Jîtomîr | 1.562 | 0,11% | 91,23 – 8,77% |
| Harkov | 2.626 | 0,09% | 93,75 – 6,75% |
| Kiev | 1.738 | 87,17 – 12,83% | |
| Orașul Kiev | 2.130 | 0,08% | 90,47 – 9,53% |
| Celelalte regiuni, sub
1.000 de Md/Ro |
6.783 |
| Regiunea | ||||
|---|---|---|---|---|
| Cernăuți | Transcarpatia | Kirovograd | Nikolaev | |
|
 |
 |
 | |
| Procentajul vorbitorilor de română din regiune, după comună. | ||||
Populația după raioane, peste 5%
modificare| Raion | Români/Moldoveni | % din tot. pop. | Regiune |
|---|---|---|---|
| Herța | 30.310 | 93,8% | Cernăuți |
| Noua Suliță | 56.223 | 64,3% | |
| Adâncata | 37.348 | 51,4% | |
| Reni | 19.900 | 49% | Odesa |
| Storojineț | 35.402 | 37,2% | Cernăuți |
| Ismail | 15.100 | 27,6% | Odesa |
| Bârzula | 8.000 | 25,9% | |
| Sărata | 9.400 | 19% | |
| Ananiev | 5.900 | 18,1% | |
| Tarutino | 7.500 | 16,5% | |
| Chilia | 9.400 | 15,8% | |
| Teceu | 21.377 | 12,4% | Transcarpatia |
| Rahău | 10.535 | 11,6% | |
| Ocna Roșie | 2.500 | 11% | Odesa |
| Tatarbunar | 3.900 | 9,4% | |
| Hotin | 5.161 | 7,1% | Cernăuți |
| Arciz | 3.300 | 6,3% | Odesa |
| Cetatea Albă | 3.900 | 6,2% | |
| Liubașivka | 2.000 | 5,9% | |
| Frunzivka | 1.200 | 5,7% | |
| Rozdilna | 2.900 | 5,2% | |
| Șiriaeve | 1.500 |
Limbă
modificare
Conform recensământului din 2001, limba română (sau „moldovenească”) a fost numită limbă maternă de 18,64% (11,85% „română”, 6,79% — „moldovenească”) din populația regiunii Cernăuți,[8] 3,79% (0,01% și 3,78%) din populația regiunii Odesa[9] și 2,60% (2,57% și 0,03%) din populația regiunii Transcarpatia.[10]
În urma recensământului din 2001, 91.7% dintre români (declarați) au declarat limba română, limbă maternă, 6.2% limba ucraineană, iar 1.5% rusa.[11]
În rândul moldovenilor (declarați), 70.0% au enumerat (91.6% în regiunea Cernăuți) limba moldovenească, limbă maternă, 17.6% rusa (1.2%) și 10.7% ucraineana (3.2%).
Calculând apartenența lingvistică cumulată a românilor și moldovenilor declarați, apare următoarea structură lingvistică: 78.0% vorbesc limba română/moldovenească, 11.6% rusa, iar ucraineana 9.0%.
Este remarcabil faptul că în ultimul timp, mai ales după desfășurarea algerilor legislative din 2012, limbii române din Ucraina i-a fost acordată statutul de limbă regională în mai multe localități din regiunea Cernăuți: Pătrăuții de Jos[12] și Igești (r-ul. Storojineț,), Voloca pe Derelui (r-ul Adâncata), Ostrița și Buda Mare (r-ul. Herța), Mahala, Prut și Tărăsăuți (r-ul. Noua Suliță);[13] și din regiunea Transcarpatia: Biserica Albă (r-ul. Rahău) și Apșa de Jos, Slatina și Strâmtura (r-ul. Teceu). Legea care introduce conceptul de „limbi regionale” a fost abrogată în 2018.[14]
Potrivit Serviciului de Stat de Statistică al Ucrainei, în anul școlar 2023/24, în regiunea Cernăuți au urmat învățământul secundar general 105.874 de elevi, dintre care 93.134 (87,97%) au studiat în clase de limba ucraineană și 12.740 (12,03%) în clase de limba română. Dintre cei 48.486 de elevi din învățământul secundar din instituțiile de învățământ din mediul urban, 47.165 (97,28%) au studiat în limba ucraineană și 1.321 (2,72%) în limba română. Dintre cei 57.388 de elevi din învățământul secundar din instituțiile de învățământ din mediul rural, 45.969 (80,10%) au fost școlarizați în limba ucraineană, iar 11.419 (19,90%) în limba română.[15]
Cultură
modificare
Românii din Ucraina spre deosebire de cei din statele naționale (România și Republica Moldova) nu dispun de totalitatea drepturilor atât culturale, cât și lingvistice. Astfel, ca de exemplu se afirmă autoritățile ucrainene afirmă ca emisiunile în limba română la televiziune cuprind 426 de ore pe an, iar la radioul public, 333 de ore pe an. De fapt, lucrurile stau cu totul altfel, pentru ca numărul acestora, cumulat, nu ajunge nici macar la 140[16].
În 1998 în regiunea Cernăuți erau 94 de școli (cu predare in limba română sau mixte), astăzi (2013) mai sunt 86. Astfel, în perioada în care Teofil Bauer a fost guvernator, mai multe școli românești au fost "lichidate" treptat, sub diverse pretexte administrative (lipsa profesorilor, lipsa fondurilor pentru plata salariilor etc).
Însă există și momente pozitive, precum recunoașterea organizațiilor culturale românești din regiunea Cernăuți: Societatea pentru Cultură Românească "Mihai Eminescu", Alianța Creștin - Democrată a Românilor din Ucraina, Liga Tineretului Român din Bucovina "Junimea", Societatea Victimelor Represaliilor Staliniste "Golgota", Asociația Cultural-Sportivă "Dragoș Vodă", Societatea Medicilor Români "Isidor Bodea", Societatea de binefacere "Casa Limbii Române", Uniunea societăților românești pentru integrare europeană, Uniunea Interregională "Comunitatea românească din Ucraina", Societatea Scriitorilor Români din Bucovina, Fundația culturală - artistică "Prodromos", Centrul bucovinean de artă pentru conservarea și păstrarea culturii tradiționale românești, Societatea culturală a românilor din regiunea Cernăuți "Arboroasa" și Fundația civică raională "Gheorghe Asachi".[17]
În regiunea Transcarpatia funcționează: Asociația social-culturală "George Coșbuc", Societatea culturală "Ioan Mihaly de Apșa", Uniunea Regională "Dacia" din Transcarpatia, Asociația Primăriilor românești din dreapta Tisei și Societatea Tineretului Român "Mihai Eminescu".[18] Dintr-o ințiativă privată a luat naștere proiectul deschiderii unui centru cultural românesc în clădirea fostei școli confesionale române unite (greco-catolice) din Slatina.[19]
Trebuie de asemenea de numit publicațiile care apar la Cernăuți în limba română:
- ziarul regional „Concordia”
- cotidianul regional „Zorile Bucovinei”
- ziare cu apariție neregulată „Junimea” și „Arcașul”
- revista pentru copii „Făgurel”
- almanahul cultural-literar „Țara fagilor”
- revista trimestrială „Septentrion literar”
- ziarul „Libertatea cuvantului”
- ziarul „Clopotul Bucovinei”.
Vezi și
modificareReferințe
modificare- ^ uc Rezultatele recensământului ucrainean al populației (2001)
- ^ Ioan Silviu Nistor. Istoria Românilor din Transnistria. 1995
- ^ „en Historical demographical data of the administrative divisions prior to 1948”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Lucian Predescu - Enciclopedia României (Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, București, 1940), p. 563)
- ^ Zamfir Ralli-Arbore. Basarabia în secolul XIX. București. 1898, pp. 95-96, 99
- ^ de Österreichischen Länder. Herczogtum Bukowina[nefuncțională]
- ^ uc en Про кількість та склад населення України за підсумками Всеукраїнського перепису населення 2001 року
- ^ Розподіл населення за рідною мовою, Чернівецька область
- ^ Розподіл населення за рідною мовою, Одеська область
- ^ „Розподіл населення за рідною мовою, Закарпатська область”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ uc Про кількість та склад населення України за підсумками Всеукраїнського перепису населення 2001 року. Мовний склад
- ^ Limba română a devenit limbă regională și în Pătrăuții de Jos[nefuncțională]
- ^ Românii din Ucraina primesc limba română înapoi
- ^ „Конституційний Суд України визнав неконституційним мовний закон Ківалова-Колесніченка”. Укрінформ. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ uc Загальна середня освіта в Україні у 2023 році — Сайт Державної служби статистики України
- ^ Românii din Ucraina sunt supuși unui intens proces de epurare etnică. Emil Neacșu: “Jigodia Teofil Bauer revine la București”
- ^ „Consulatul General al României la Cernăuți. Comunitatea românească din regiunea Cernăuți”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Reînvierea. Românii din Transcarpatia
- ^ Istoria românească din dreapta Tisei îngropată sub darâmături, Gazeta de Maramureș, 6 iulie 2013.
Bibliografie
modificare- Grigorovici, Radu (ed.), Bucovina în primele descrieri geografice, istorice, economice și democrafice. Ediție bilingvă, cu introduceri, postfețe, note și comentarii de acad. Radu Grigorovici, București, Editura Academiei Române, 1998 , ISBN 973-27-0641-4.
Legături externe
modificare- ro FILE DE ISTORIE A ROMÂNILOR DIN UCRAINA: BISERICA CREȘTINILOR BAPTIȘTI ROMÂNI DIN CERNĂUȚI LA 90 DE ANI
- uc Перепис населення 2001. Кількість та територіальне розміщення населення Arhivat în , la Wayback Machine.
- ro Tocpress.info. Primul site de știri al românilor din Ucraina
- ro Timpul.md Câți români au mai rămas în Ucraina
- Istoric român din Transcarpatia: "Nu permitem să fim ucrainizați!" Arhivat în , la Wayback Machine., 12 iulie 2011, Claudiu Berbece, România liberă