Academia Română

Academia Română

Sediul Academiei Române
Înființare	1 aprilie 1866
Fondator	Vincențiu Babeș George Barițiu Ioan D. Caragiani Timotei Cipariu Dimitrie Cozacovici Ambrosiu Dimitrovici Alexandru Hâjdeu Ion Heliade-Rădulescu Iosif Hodoș Alexandru Hurmuzaki Andrei Mocioni Gavriil Munteanu Alexandru Roman Ion G. Sbiera Constantin Stamati Ioan Străjescu Vasile Alecsandri Ștefan Gonata Nicolae Ionescu August Treboniu Laurian Titu Maiorescu Ion C. Massim Constantin Negruzzi Constantin A. Rosetti V. A. Urechia
Sediu	Calea Victoriei 125, București
Președinte	Ioan-Aurel Pop
Vicepreședinți	Mircea Dumitru Marius Andruh Nicolae Victor Zamfir
Secretar general	Ioan Dumitrache
https://acad.ro/academia_romana/
Fostul nume	Societatea Academică Română Societatea Literară Română
Modifică date / text

Academia Română este cel mai înalt for de știință și de cultură din România. A fost fondată la 1 aprilie 1866, sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită la 1 august 1867 Societatea Academică Română,^[1] iar în 1879 Academia Română. Conform statutului^[2], rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii și literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naționale române și cercetarea în cele mai importante domenii științifice. Cele mai reprezentative lucrări academice sunt: Dicționarul limbii române, Dicționarul explicativ al limbii române, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, Dicționarul general al literaturii române, Micul dicționar academic și Tratatul de istoria românilor. Prin statutul său, Academia Română poate avea un număr maxim de 181 membri titulari și corespondenți și 135 membri de onoare, din care cel mult 40 din România.^[3] „Ziua Academiei Române” este marcată în fiecare an la 4 aprilie, dată la care, în anul 2000, a fost instituită celebrarea acestei zile de către prezidiul instituției.^[4]

Istoric

Membrii Societății Academice (august 1867)

La mijlocul secolului al XIX-lea, în plin proces de formare a noului stat național român, societatea și lumea culturală românească aveau nevoie de o modernizare majoră și de reforme care să accelereze progresul cultural și științific al spațiului românesc. Academii, în sensul vechi al cuvântului, fuseseră înființate încă din secolul al XVI-lea, atât în Țara Românească (la București, circa 1689) cât și în Țara Moldovei (Iași, 1707), care mai târziu s-au transformat în primele universități românești. Premergător apariției Academiei Române, s-au înființat mai multe societăți culturale, precum cele de la Brașov (1821), București (1844), Cernăuți (1862). Succesorii lor au încurajat ideea înființării unui institut central care să reunească cele mai importante personalități culturale ale României, după modelul academiilor occidentale.

Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 și programul amplu de reforme, care i-a urmat, au creat condițiile necesare pentru punerea în practică a ideii înființării unui înalt for cultural. Intelectualii români își dădeau seama că unitatea politică nu era posibilă fără o unitate culturală. Ioan Maiorescu propunea, la 1860, „o societate academică care să concentreze activitatea erudiților români... pentru cultura limbii, pentru scrisul istoriei naționale”. Proiectul său nu s-a materializat, însă fiul său, Titu Maiorescu, avea să ia parte la înființarea noii academii.^[5]

Proiectul de statut a fost elaborat la 1860, după care a urmat o perioadă de pregătire și s-au făcut primele donații. La propunerea lui Constantin A. Rosetti, locotenența domnească a aprobat la 1 aprilie 1866 regulamentul pentru formarea Societății Literare Române. Scopul ei principal era stabilirea ortografiei limbii române, redactarea unei gramatici și a unui dicționar-tezaur. Regulamentul prevedea formarea societății la București și numirea membrilor de către Ministerul Instrucțiunii și Cultelor.^[6] Membrii urmau să reprezinte toate regiunile, plus aromânii, astfel:

7 membri din Vechiul Regat: Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Vasile Urechea-Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, August Treboniu Laurian, Constantin Alexandru Rosetti și Ion C. Massimu, la care s-au adăugat în 1867 Titu Maiorescu și Nicolae Ionescu;
3 din Transilvania: Timotei Cipariu, Gavriil Munteanu și George Barițiu;
3 din Basarabia: Alexandru Hașdeu, Constantin Stamati și Ioan Străjescu;
2 din Bucovina: Alexandru Hurmuzaki și Ambrosiu Dimitrovici, (înlocuit apoi de Ioan Sbiera);
2 din Banat: Alexandru Mocioni și Vincențiu Babeș;
2 din Macedonia: Ioan D. Caragiani și Dimitrie Cozacovici.

Academia Română
Sediul din Calea Victoriei

Prima ședință s-a ținut, un an mai târziu, la 1/13 august 1867. Sosirea la București a celor mai importante personalități, venite din toate regiunile cu ocazia deschiderii lucrărilor primei ședințe, a fost un adevărat eveniment. În prima ședință a fost decisă adoptarea numelui de Societatea Academică Română. Membrilor fondatori inițiali li s-au mai adăugat Iosif Hodoșiu, (reprezentând Maramureșul), Ștefan Gonata, Alexandru Roman. În total, numărul membrilor fondatori a ajuns la 25. Primul președinte al Societății Academice Române a fost Ion Heliade Rădulescu (până la 1 august 1870). Instituția nou fondată a fost pentru început o societate națională enciclopedică. Ea a devenit reprezentativă pentru spiritualitatea română, reunind oameni de cultură din țară și apoi din întreaga lume.

La 30 martie 1879, printr-o lege specială, Societatea Academică Română a fost decretată instituție națională cu numele de Academia Română, funcționând ca for al moralității și independenței științifice. Preocupările sale s-au extins în domeniul artelor, literelor și științei. De atunci, Academia Română funcționează ca forum național recunoscut al cercetării științifice, literare și de creație artistică.

Clădirea nouă a Casei Academiei, situată lângă Casa Poporului (actualmente Palatul Parlamentului)

Din 9 iunie 1948, prin Decretul nr. 76, Academia Română a fost desființată, înființându-se în schimb o instituție complet nouă, Academia Republicii Populare Române. Conform prevederilor decretului, nu era vorba despre o transformare a fostei academii, în prevederile decretului neexistând nicio clauză care să prevadă o continuitate între cele două instituții. Concomitent, a fost întocmită o nouă listă de membri ai Academiei R.P.R. Noua listă cuprindea o serie de nume noi, ale unor personalități legate de Partidul Comunist, cum erau: Mihai Roller, Nicolae Profiri, Ștefan-Marius Milcu, Simion Iagnov, Petre Constantinescu-Iași și alții. Peste 100 de membri ai Academiei Române nu au fost incluși în Academia R.P.R. Ulterior, instituția s-a transformat în Academia Republicii Socialiste România. În perioada 1948-1989, în timpul dictaturii comuniste, decernarea titlului de membru al Academiei a fost instrumentalizată politic, iar criteriul erudiției științifice a fost completat și nu rareori înlocuit cu cel al „originii sănătoase” sau al „meritelor de partid”.

După 1990, când în România s-a reinstaurat democrația, Academia Republicii Socialiste România și-a schimbat numele în Academia Română și a redevenit o instituție care activează pe baze democratice.

Membri

Academia se compune din membri titulari, membri corespondenți și membri de onoare, cu toții aleși pe viață. Calitatea de membru poate fi acordată și post-mortem. Atât membrii corespondenți cât și membrii titulari pot face propuneri pentru noi membri corespondenți. Pentru membrii titulari, propunerile pot fi făcute numai din partea membrilor titulari, iar candidații trebuie să fie din rândul membrilor corespondenți. Criteriile de eligibilitate sunt deosebit de stricte. În urma mai multor consultări și evaluări, adunarea generală decide prin vot secret acordarea statutului de membru.

Generalul Constantin Năsturel-Herescu este singurul membru donator din istoria Societății Academice Române. El a fost declarat membru donator ca răsplată a importantei donații realizate, din veniturile căreia s-a constituit Fondul „Năsturel-Herescu”, fond din care s-au înființat premii cu care s-au distins, de-a lungul anilor, lucrări din domeniul literaturii, istoriei, arheologiei, geografiei și dreptului.^[7]

În Dicționarul academicienilor români, 1866-1999, Dorina N. Rusu contabiliza că până în anul 1999 Academia adunase un număr de 1.494 membri, dintre care: 980 români (25 fondatori, 375 titulari, 178 de onoare, 361 corespondenți, 41 aleși post-mortem) și 514 străini (404 membri de onoare, 109 corespondenți, 1 ales post-mortem). Dintre membrii străini, țările cu cei mai mulți membri erau: Franța cu 163, Germania cu 60, Italia 48, SUA 39, Anglia 22, URSS (Rusia) 20, Belgia 17 etc.

Funcționare

Academia este o instituție finanțată, în principal, de la bugetul de stat și care funcționează autonom. Surse secundare de finanțare pot fi activitățile proprii sau exploatarea propriului patrimoniu, precum și donațiile. Are 3 filiale, la Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. În subordinea sa se află o serie de instituții prestigioase și centre de cercetare din România (circa 60). În anul 2001, două dintre institutele Academiei Române au fost recunoscute de Comunitatea Europeană ca institute de excelență.

Conform statutului actual, un mandat de președinte are durata de patru ani, iar o persoană nu poate deține funcția de președinte pentru mai mult de două mandate. Biroul Prezidiului Academiei Române este format din șase academicieni: președintele Academiei Române, cei patru vicepreședinți și secretarul general. Actualul Birou al Prezidiului a fost ales pentru un mandat de patru ani, în cadrul Adunării Generale din 4 mai 2022, prin vot secret.^[8]^[9]

Curiozități

Placă comemorativă amplasată pe clădirea sediului Academiei Române din Calea Victoriei

Scriitorul Andrei Vizanti, ales ca membru corespondent în 1882, a fost îndepărtat în 1903, după ce a părăsit țara pentru a scăpa de o pedeapsă pentru delapidare de bani publici.
Unul dintre membrii controversați a fost filologul Alexe Procopovici, despre care Eugen Lovinescu spunea că este „omul care nu a scris nimic”.
Eugen Lovinescu a fost respins în mod „scandalos”^[10] din cauza opoziției lui Nicolae Iorga și Ovid Densusianu. El a fost ales membru post-mortem în 1991.
Elena Ceaușescu a fost aleasă ca membru titular în 1974, iar Nicolae Ceaușescu membru titular și președinte de onoare în 1985. Cei doi au fost excluși post-mortem la ședința din 26 decembrie 1989.
Manea Mănescu a fost ales membru titular în 1974 și exclus la 2 februarie 1990. Același lucru s-a întâmplat și cu Suzana Gâdea. Ambii au avut la activ condamnări penale.
În 27 august 2020 Academia Română a emis un comunicat în care erau susținute teoriile conspirației despre 5G și un "fals" despre Organizația Mondială a Sănătății.^[11] Ulterior, comunicatul a dispărut de pe site-ul Academiei^[12], dar el s-a păstrat în webcache.^[13] Conducerea Academiei nu a dorit să comenteze incidentul,^[14] deși poziția oficială a Academiei Române „poate fi exprimată, legal și statutar, numai de către Președintele Academiei Române sau de către membrii Biroului Prezidiului Academiei Române.”^[15] La 2 septembrie 2020, Academia a revenit cu explicații: „Documentul a fost elaborat de membri ai Secției de științe medicale din Academia Română, coordonați de președintele secției, acad. Victor Voicu.”^[16]

Note

^ Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, p. 215
^ Statutul Academiei
^ „Membrii Academiei Române”, Academiaromana.ro, arhivat din original la 30 septembrie 2018, accesat în 26 septembrie 2018
^ „4 aprilie - Ziua Academiei Române”, Agerpres.ro, 4 aprilie 2023, arhivat din original la 4 aprilie 2023, accesat în 5 aprilie 2023
^ Rusu, în Introducere, de Ionel Haiduc, p.5
^ Predescu, p.9
^ Academia Româna, Scurt Istoric - Repere cronologice, accesat la 8 mai 2011
^ „Alegerea conducerii Academiei Române” (PDF), Acad.ro, 4 mai 2022, accesat în 6 mai 2022
^ Laura Buciu (4 mai 2022), „Academia Română și-a ales noua conducere pentru un mandat de 4 ani”, Mediafax, accesat în 6 mai 2022
^ Ionel Haiduc, în Introducere, Rusu, p.7
^ Declarație șocantă a conducerii Academiei Române, care susține teoriile conspirației despre 5G și un fals despre OMS (accesat în 28 august 2020)
^ Site-ul Academiei Române (accesat în 28 august 2020)
^ Implementarea rețelei 5 G și posibilele probleme de sănătate publică (accesat în 28 august 2020)
^ Academia Română a șters de pe site-ul propriu comunicatul în care susținea că tehnologia 5G poate avea grave consecințe asupra sănătății populației (accesat în 28 august 2020)
^ Poziția oficială a Academiei Române (accesat în 28 august 2020)
^ Academia Română revine cu explicații Arhivat în 3 septembrie 2020, la Wayback Machine. (accesat în 3 septembrie 2020)

Bibliografie

Lucian Predescu, Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, București, 1999. ISBN 973-9399-03-7.
Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, București, 1999. ISBN 973-27-06967.

Vezi și

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Academia Română

Site-ul oficial al Academiei Române
Biblioteca Academiei
Editura Academiei
Membrii Academiei Române Arhivat în 29 iulie 2013, la Wayback Machine.
Victime de elită (Academia Română în vremea comunismului), 4 februarie 2006, Evenimentul zilei
Academia Română NU mai este cel mai înalt for de consacrare științifică și culturală!
Creșterea și descreșterea Academiei Române
Academia și problemele limbii române^{[nefuncțională]}, 14 ianuarie 2011, Acad. Marius Sala, Jurnalul Național
Academia Română marchează 150 de ani în serviciul națiunii române
Adunarea generală a Academiei Române marchează 145 de ani de existență a instituției^{[nefuncțională]}, 4 aprilie 2011, Gabriela Antoniu, Jurnalul Național
Cat castiga membrii Academiei Romane?, 2 decembrie 2011, Ziare.com

[1] Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, p. 215

[2] Statutul Academiei

[3] „Membrii Academiei Române”, Academiaromana.ro, arhivat din original la 30 septembrie 2018, accesat în 26 septembrie 2018

[4] „4 aprilie - Ziua Academiei Române”, Agerpres.ro, 4 aprilie 2023, arhivat din original la 4 aprilie 2023, accesat în 5 aprilie 2023

[5] Rusu, în Introducere, de Ionel Haiduc, p.5

[6] Predescu, p.9

[7] Academia Româna, Scurt Istoric - Repere cronologice, accesat la 8 mai 2011

[8] „Alegerea conducerii Academiei Române” (PDF), Acad.ro, 4 mai 2022, accesat în 6 mai 2022

[9] Laura Buciu (4 mai 2022), „Academia Română și-a ales noua conducere pentru un mandat de 4 ani”, Mediafax, accesat în 6 mai 2022

[10] Ionel Haiduc, în Introducere, Rusu, p.7

[11] Declarație șocantă a conducerii Academiei Române, care susține teoriile conspirației despre 5G și un fals despre OMS (accesat în 28 august 2020)

[12] Site-ul Academiei Române (accesat în 28 august 2020)

[13] Implementarea rețelei 5 G și posibilele probleme de sănătate publică (accesat în 28 august 2020)

[14] Academia Română a șters de pe site-ul propriu comunicatul în care susținea că tehnologia 5G poate avea grave consecințe asupra sănătății populației (accesat în 28 august 2020)

[15] Poziția oficială a Academiei Române (accesat în 28 august 2020)

[16] Academia Română revine cu explicații Arhivat în 3 septembrie 2020, la Wayback Machine. (accesat în 3 septembrie 2020)

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]