Păsările României

articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia
(Redirecționat de la Listă de păsări din România)
Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), specie-simbol pentru Delta Dunării.

Mai mult decât oricare altă grupă de viețuitoare, păsările constituie obiectul unui deosebit interes din partea omului, atât pentru aspectul lor plăcut, coloritul viu, extrem de variat al penajului, cântecul melodios, dar și pentru obiceiurile lor de o mare originalitate (iscusința cu care construiesc cuibul, capacitatea de a se orienta în timp și spațiu pe parcursul migrațiilor, fidelitatea față de locurile de reproducere și de iernare, diverse strategii de nutriție și de protecție contra dușmanilor). La aceasta contribuie deopotrivă ponderea mare pe care păsările o au printre vertebrate, ele fiind mai numeroase pe cuprinsul României, ca specii și indivizi, decât toate celelalte la un loc. Din cele aproximativ 10.000 de specii de păsări din lume, avifauna din România include circa 436 de specii.

IstoricModificare

Aproape în fiecare an sunt descoperite specii noi pentru România, astfel în 2017 a fost găsită o nouă specie de cuc - cucul pestriț (Clamator glandarius) și una de pietrar - pietrarul de deșert (Oenanthe deserti). O femelă adultă de măcăleandru albastru (Tarsiger cyanurus) a fost capturată pe 17 octombrie 2017 în tabăra de inelare organizată de Grupul Milvus pe Grindul Chituc. În 2017 pentru prima dată a fost înregistrat în România vânturelul de Amur (Falco amurensis) la Murighiol și presură mică (Emberiza pusilla) la Cata (jud. Brașov). Pe 19 ianuarie 2018 ornitologul József Szabó a identificat pe râul Olt o nouă specie de cufundar, cufundarul cu cioc alb (Gavia adamsii).

Categorii fenologiceModificare

Fenologia este o ramură a biologiei care studiază influența factorilor mediului ambiant (meteorologici, climatici, a anotimpurilor etc.) și a factorilor interni (genetici, metabolici, endocrini etc.) asupra dezvoltării plantelor, a vieții păsărilor etc. După modul cum se succed păsările pe teritoriul țării de-a lungul anotimpurilor, se disting patru categorii fenologice mari:[1][2]

  1. sedentare, păsări care, indiferent de anotimp, rămân în locurile natale tot timpul anului, chiar și în perioada iernii (majoritatea din Picidae, Corvidae, Paridae, Fringillidae etc.).
  2. oaspeți de vară sau migratoare, care cuibăresc și se reproduc pe aceste meleaguri, sosind din sud primăvara, iar toamna, când începe sezonul rece, se îndreaptă din nou spre sud în cartierele de iernat (Luscinia, Sylvia, Upupa, Cuculus etc.).
  3. oaspeți de iarnă, care ne vizitează numai în sezonul rece al anului (toamna și iarna), pentru a-și petrece timpul nefavorabil, venind din nord, unde au cuibărit, și care la ivirea primăverii se reîntorc în ținuturile nordice (Cygnus cygnus, Buteo lagopus etc.);
  4. păsări de pasaj (sau de trecere, de tranzit) sunt acele specii care în migrațiile lor de toamnă (spre sud pentru a ierna) și de primăvară (spre nord pentru a cuibări) poposesc un timp mai scurt sau mai lung în țară (Pluvialis squatarola, Philomachus pugnax etc.).

Păsările accidentale (păsări migratoarele sporadice neregulate) sunt speciile care apar pe teritoriul țării neregulat, accidental, solitari sau în grupuri mai mari, mai ales în timpul iernii (Acrocephalus dumetorum, Loxia pytyopsittacus etc.).[1][2]

O specie poate include mai multe categorii fenologice. Ca exemplu rața roșie (Aythya nyroca) este o pasăre de pasaj, oaspete de iarnă și oaspete de vară cuibăritore. Ea este o pasăre migratoare și sosește în România primăvara din cartierele de iernat (Africa de Nord, valea Nilului, nordul Peninsulei Arabice și India), o parte din aceste păsări în migrația lor de primăvară rămân în țară și cuibăresc (oaspete de vară), altele își continue drumul spre nord în alte țări în care cuibăresc (Ucraina, Rusia etc.), poposind un timp mai scurt sau mai lung pe teritoriul României (pasăre în pasaj de primăvară). Toamna exemplarele care au cuibărit în România migrează spre sud către cartierele de iernat. La acestea se adaugă exemplarele care au cuibărit la nord de România, ele trec în pasaj prin țară (pasăre în pasaj de toamnă), iar unele exemplare iernează în pe apele neînghețate (oaspete de iarnă).

LegendăModificare

Următoarele etichete sunt utilizate pentru a indica starea de conservare a speciilor după criteriile IUCN:

Imagine Abr. Denumire în engleză Denumire în română
  EX Extinct Dispărută
  CR Critically Endangered Critic amenințată cu dispariția
  EN Endangered Amenințată cu dispariția
  VU Vulnerable Vulnerabilă
  NT Near Threatened Aproape amenințată cu dispariția
  LC Least Concern Neamenințată cu dispariția
  DD Data Deficient Date insuficiente
  NE Not Evaluated Neevaluată

Speciile monotipice sunt cele care nu se divid în subspecii. Pentru subspeciile nemenționate în literatura de specialitate despre avifauna României s-a utilizat semnul „?”, aceste subspecii fiind preluate din alte surse (Del Hoyo, J., Elliott, A., Sargatal, J., Christie, D.A. and de Juana, E. (eds). Handbook of the Birds of the World (HBW) în 17 volume, etc.). Pentru categoriile fenologice și populațiile estimate nedefinite clar în literatura de specialitate despre avifauna României s-a utilizat semnul „?”.[3]

Categoria fenologică este dată în mare parte după "Dimitrie Radu. Mic atlas ornitologic. Păsările lumii. 1983"[4], iar populația estimată din România după "Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România. 2015"[5] și după datele Societății Ornitologice Române (SOR).

Lista păsărilor din România și populația estimatăModificare

Ordinul Anseriformes (Familia Anatidae - lebede, gâște, rațe, gârlițe, călifari, ferestrași, eideri)Modificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Anseriformes
Familia: Anatidae
Subfamilia: Anserinae
Tribul: Cygnini, Lebede
Cygnus olor (J.F.Gmelin, 1789)[6][7] Lebădă de vară, Lebăda cucuiată, Lebădă gheboasă, Lebădă mută. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește, în iernile blânde unele iernează. În pasajul de primăvară și toamnă. Oaspete de iarnă (populațiile nordice). Numărul de perechi cuibăritoare este estimat la 3.000-5.000, majoritatea în Delta Dunării. În timpul pasajelor pot fi observate între 2.000 și 8.000 de exemplare. Iernează 5.000-16.000 de exemplare.  [8] 
Cygnus cygnus (Linnaeus, 1758)[9][10] Lebădă de iarnă, Lebădă, Lebădă cântătoare, Cucuvă. Monotipică Oaspete de iarnă. În pasajul de primăvară și toamnă. Apar în timpul iernii 2.000-5.000 de exemplare, iar în timpul pasajelor pot fi observate între 1.500 și 3.000 de exemplare.  [11] 
Cygnus columbianus (Ord, 1815)[12][13] Lebădă mică, Cucuvă mică. Cygnus columbianus bewickii (Yarrell, 1830), unii autori o ridică în rang de specie Cygnus bewickii Accidentală. Oaspete de iarnă. În România se estimează prezența în timpul iernii a 1-6 exemplare.  [14] 
Cygnus atratus (Latham, 1790)[15][16] Lebădă neagră, Lebăda australiană neagră. Monotipică Provenită din gradini zoologice.[17] Apariții sporadice  [18] 
Tribul: Anserini, Gâște
Anser anser (Linnaeus, 1758)[19][20] Gâscă de vară, Gâscă sură, Gâscă mare, Gâsca sălbatică. Anser anser rubrirostris Swinhoe, 1871 Oaspete de vară, cuibărește, în iernile blânde unele iernează. În pasajul de primăvară și toamnă. Oaspete de iarnă (populațiile nordice). Populația cuibăritoare este estimată la 3.200-6.800 de perechi. În timpul pasajelor se pot vedea între 8.500 și 15.500 de exemplare, iar populația care iernează este de 10.000-25.000 de exemplare.  [21] 
Anser fabalis (Latham, 1787)[22][23] Gâscă de semănătură, Gâscă de câmp. Anser fabalis fabalis (Latham, 1787), Anser fabalis rossicus Buturlin, 1933 În pasaj. Uneori iernează. Specie rară. În perioada 2007-2012 au fost observate 20-100 exemplare în sezonul rece.  [24] 
Anser albifrons (Scopoli, 1769)[25][26] Gârliță mare, Gârliță, Gâscă cu fruntea albă. Anser albifrons albifrons (Scopoli, 1769) În pasajul de primăvară și în cel de toamnă. Oaspete de iarnă. Numărul de indivizi care iernează este de 150.000-280.000, iar între 150.000 și 250.000 de indivizi tranzitează țara în timpul pasajelor.  [27] 
Anser erythropus (Linnaeus, 1758)[28][29] Gârliță mică, Gâscă pitică, Gâscă cu frunte albă mică. Monotipică În pasaj. Oaspete de iarnă. Populația care iernează în România este estimată la 20-30 de indivizi, iar 10-30 de exemplare pot fi observate în timpul pasajelor.  [30] 
Anser brachyrhynchus Baillon, 1834[31][32] Gâscă cu cioc scurt, Gâscă mică cu picioare roșii. Monotipică Accidentală, de obicei în pasaj. Oaspete de iarnă. Iernează circa 1-5 de indivizi care pot apare accidental de la an la an.  [33] 
Anser caerulescens (Linnaeus, 1758), sin. Chen caerulescens (Linnaeus, 1758)[34][35] Gâscă de zăpadă, Gâscă polară, Gâscă de omăt. Anser caerulescens caerulescens (Linnaeus, 1758) Specie accidentală, de obicei în pasaj în timpul migrațiilor din regiunea estică a Americii de Nord spre vestul și centrul continentului european. În România specia a fost semnalată de câteva ori în Banat și în Delta Dunării, de ex. de Dionisie Linția în 1913, în bălțile de la Satchinez, dar fără exemplare doveditoare colectate. În noiembrie 2019 biologii de la SOR Dorin Damoc și Dani Drăgan au reușit să observe și să documenteze cu fotografii un exemplar de gâscă de zăpadă în Insula Mare a Brăilei.[36]  [37] 
Anser indicus (Latham, 1790)[38][39] Gâscă de India Monotipică Specie accidentală, de obicei evadată din grădini zoologice. În România, este foarte rar observată, de obicei în compania stolurilor de gârlițe mari în sezonul de iarnă.  [40] 
Branta ruficollis (Pallas, 1769)[41][42] Gâscă cu gât roșu, Gâsca cu piept roșu, Gâscă cu cravată. Monotipică În pasaj. Oaspete de iarnă. În timpul pasajelor se pot observa 8.000-17.000 de exemplare, iernează între 9.000 și 20.000 de exemplare.  [43] 
Branta bernicla (Linnaeus, 1758)[44][45] Gâscă neagră, Gâscă gulerată, Gâscă cu inel pe gât. Branta bernicla bernicla (Linnaeus, 1758) Accidentală, în sezonul rece. Specie foarte rară  [46] 
Branta canadensis (Linnaeus, 1758)[47][48] Gâscă canadiană Branta canadensis canadensis (Linnaeus, 1758)? Specie accidentală, de obicei evadată din grădini zoologice, observată în România în parcurile din orașe. În România nu au fost înregistrate perechi la cuibărit, iar indivizii observați sunt foarte rari de la an la an.  [49] 
Branta leucopsis (Bechstein, 1803)[50][51] Gâscă călugăriță, Gâscă cu obraz alb. Monotipică Accidentală, în sezonul rece. A fost semnalată de câteva ori în sezonul rece.  [52] 
Subfamilia: Anatinae, Rațe
Tribul: Tadornini, Călifari
Tadorna ferruginea (Pallas, 1764), sin. Casarca ferruginea (Pallas, 1764)[53][54] Călifar roșu, Caharcă. Monotipică În pasaj. Oaspete de vară, cuibărește. Cuibăresc aproximativ 40-70 de perechi în zonele acvatice din partea de sud-est a țării și doar ocazional, în timpul migrațiilor, poate fi observată în restul apelor interioare.  [55] 
Tadorna tadorna (Linnaeus, 1758)[56][57] Călifar alb, Angut, Rață de vizuină, Rață cucuiată. Monotipică În pasaj. Oaspete de vară, cuibărește. Oaspete de iarnă Cuibăresc aproximativ 300-600 de perechi, iar populația care iernează numără între 400 și 1.500 de exemplare.  [58] 
Alopochen aegyptiaca (Linnaeus, 1766), sin. Alopochen aegyptiacus (Linnaeus, 1766)[59][60] Gâscă egipteană, Gâscă de Nil. Monotipică Specie introdusă în Europa. Au fost semnalate câteva exemplare mai ales în Delta Dunării.[17]  .[61] 
Tribul: Anatini, Rațe de suprafață
Anas platyrhynchos Linnaeus, 1758[62][63] Rață mare, Rață sălbatică, Rață sălbatică mare, Rață sălbatică comună. Anas platyrhynchos platyrhynchos Linnaeus, 1758 Sedentară, cuibăritore. Iarna, în afara exemplarelor cuibăritore, sosesc în România și unele populații din nordul Europei. În pasaj. Populația este estimată la 62.000-75.000 de perechi cuibăritoare. În timpul iernii, pot fi observate între 100.000 și 250.000 de exemplare.  [64] 
Anas crecca Linnaeus, 1758[65][66] Rață mică, Rață pitică, Rață sălbatică mică, Sarselă de iarnă. Anas crecca crecca Linnaeus, 1758 În pasaj. Oaspete de iarnă. Sedentară, cuibăritore. Cuibăresc 5-30 de perechi. Iernează între 5.000 și 20.000 de exemplare, iar în timpul pasajelor pot fi văzute între 30.000 și 100.000 de exemplare.  [67] 
Anas acuta Linnaeus, 1758[68][69] Rață sulițar, Rață cu coadă ascuțită, Rață cu frigare, Rață rândunică. Monotipică În pasaj, mai ales în cel de toamnă. Oaspete de iarnă. Cuibărește rar. Populația cuibăritoare este eratică,fiind evaluată la maximum 5 perechi. Iernează însă în România între 400 și 1.000 de exemplare.  [70] 
Mareca penelope (Linnaeus, 1758), sin. Anas penelope Linnaeus, 1758[71][72] Rață fluierătoare, Rață șuerătoare. Monotipică În pasaj. Oaspete de iarnă. A fost observat, cu mai mulți ani în urmă, un caz de clocire al acestei specii pe lacul Bicaz.[4] Efectivul care iernează este apreciat la 1.000-6.000 de indivizi, iar cel care tranzitează în timpul pasajelor este de 12.000-25.000 de indivizi.  [73] 
Mareca strepera (Linnaeus, 1758), sin. Anas strepera Linnaeus, 1758[74][75] Rață pestriță, Rață sălbatică pestriță, Rață gălăgioasă. Mareca strepera strepera (Linnaeus, 1758) În pasaj. Oaspete de iarnă. Oaspete de vară, cuibărește, unele iernează (în iernile blânde). Populația cuibăritoare este de aproximativ 2.600-6.000 de perechi. În timpul pasajelor se pot vedea între 30.000 și 100.000 de exemplare și iernează în România între 500 și 3.500 de exemplare.  [76] 
Mareca sibilatrix (Poeppig, 1829), sin. Anas sibilatrix Poeppig, 1829[77] Rață fluierătoare ciliană, Rață flierătoare de Chile Monotipică Probabil evadată din grădini zoologice. Au fost semnalate câteva exemplare.[17][78]  [79] 
Spatula clypeata (Linnaeus, 1758), sin. Anas clypeata Linnaeus, 1758[80][81] Rață lingurar, Rață lopătar, Rață cu aripi albastre. Monotipică În pasaj. Oaspete de iarnă. Oaspete de vară, cuibărește, unele iernează. Populația cuibăritoare este estimată între 300 și aproape 1.900 de perechi. Un număr mult mai mare de exemplare trec în timpul pasajelor (15.000-35.000) și mai puține iernează pe teritoriul țării (100-2.000 de indivizi)  [82] 
Spatula querquedula (Linnaeus, 1758), sin. Anas querquedula Linnaeus, 1758[83][84] Rață cârâitoare, Rață bășinoasă, Sarselă de vară. Monotipică În pasaj. Oaspete de vară, cuibărește. Populația cuibăritoare este estimată la 1.600-4.100 de perechi.  [85] 
Tribul: Cairinini
Callonetta leucophrys (Vieillot, 1816)[86] Rață cu guler negru, Rață micul Atlantic Monotipică Probabil evadată din grădini zoologice. A fost găsit un singur exemplar mort în 2013.[78]  [87] 
Aix galericulata (Linnaeus, 1758)[88][89] Rață mandarin Monotipică Evadată din grădini zoologice. Se cunosc unele exemplare rătăcite din grădinile zoologice sau din unele parcuri europene, unde a fost adusă ca pasăre ornamentală.[4]  [90] 
Aix sponsa (Linnaeus, 1758)[91][92] Rață cu ochi de șoim, Rață de pădure, Rață carolină Monotipică Evadată din grădini zoologice, parcuri urbane. În România a fost inregistrata in 2015 o cuibarire.  [93] 
Tribul: Aythyini, Rațe scufundătoare
Aythya ferina (Linnaeus, 1758), sin. Nyroca ferina (Linnaeus, 1758)[94][95] Rață cu cap castaniu, Rață cu cap brun, Rață cu cap roșu, Rață bodârlău de vară, Rață cenușie. Monotipică În pasaj. Oaspete de iarnă. Oaspete de vară, cuibărește, o parte iernează. Populația a fost apreciată la 21.000-29.000 de perechi cuibăritoare. În timpul pasajelor pot fi observate între 20.000 și 50.000 de exemplare. Iernează un număr de 30.000-80.000 de exemplare.  [96] 
Aythya nyroca (Güldenstädt, 1770), sin. Nyroca nyroca (Güldenstädt, 1770)[97][98] Rață roșie, Rață cu ochi albi, Rață țigănească. Monotipică În pasaj. Oaspete de iarnă. Oaspete de vară, cuibărește, o parte iernează. Populația a fost apreciată la 12.000-18.000 de perechi cuibăritoare, iar populația care iernează este de 50-250 de exemplare. În timpul pasajelor, pot fi observate între 7.000 și 9.000 de exemplare.  [99] 
Aythya fuligula (Linnaeus, 1758), sin. Nyroca fuligula (Linnaeus, 1758)[100][101] Rață moțată Monotipică În pasaj. Oaspete de iarnă. Oaspete de vară, cuibărește rar, o parte iernează. Populația a fost apreciată la 20-50 de perechi cuibăritoare. De asemenea, iernează pe teritoriul României un număr de 15.000-30.000 de exemplare. Specie frecventă în perioada de pasaj.  [102] 
Aythya marila (Linnaeus, 1761), sin. Nyroca marila (Linnaeus, 1761)[103][104] Rață cu cap negru, Rață montană, Rață marină, Rață bodârlău de iarnă. Aythya marila marila (Linnaeus, 1761) În pasaj. Oaspete de iarnă rar. Iernează un număr de 100-600 de exemplare.  [105] 
Aythya collaris (Donovan, 1809), sin. Nyroca collaris (Donovan, 1809)[106][107] Rață cucuiată Monotipică Accidentală Foarte rar întâlnită în Delta Dunării.[108]  [109] 
Marmaronetta angustirostris (Ménétriés, 1832), sin. Anas angustirostris (Ménétriés, 1832)[110] Rață porumbacă, Rață marmorată, Rață cu cioc îngust. Monotipică Apare accidental pe lacurile dobrogene.[4][111] Specie foarte rară. Nu a fost întâlnită în ultimii ani.  [112] 
Netta rufina (Pallas, 1773)[113][114] Rață cu ciuf, Rață cu perucă, Rață cu căciulă, Rață căciulată. Monotipică În pasaj de primăvară și de toamnă. Oaspete de iarnă. Oaspete de vară, cuibărește, o parte iernează. Populația a fost apreciată la 500-2.500 de perechi cuibăritoare, tendința acesteia fiind considerată a fi descrescătoare. Iernează pe teritoriul țării între 7.000 și 15.000 de exemplare.  [115] 
Tribul: Mergini, Rațele de mare
Mergellus albellus (Linnaeus, 1758), sin. Mergus albellus (Linnaeus, 1758)[116][117] Ferestraș mic, Bodârlău mic, Firizar mic, Rață albă, Rață de șuvoi. Monotipică În pasaj de primăvară și de toamnă. Oaspete de iarnă. Oaspete de vară, cuibărește rar, o parte iernează. Populația cuibăritoare este de 5-20 de perechi; iernează între 3.000 și 6.000 de indivizi, iar în timpul pasajelor se pot vedea în habitatele acvatice între 500 și 2.000 de exemplare.  [118] 
Mergus merganser Linnaeus, 1758[119][120] Ferestraș mare, Bodârlău mare, Bodârlău ferăstrău, Firizar mare. Mergus merganser merganser Linnaeus, 1758 În pasaj. Oaspete de iarnă. Oaspete de vară, cuibărește rar, o parte iernează. Populația cuibăritoare este estimată la 20-50 de perechi, iar cea care iernează este de 150-500 de exemplare.  [121] 
Mergus serrator Linnaeus, 1758[122][123] Ferestraș moțat, Ferestraș mijlociu, Ferestraș cu cioc lung, Bodârlău moțat, Firizar moțat. Monotipică În pasaj. Oaspete de iarnă rar. Populația care iernează pe coasta românească a Mării Negre și în alte habitate acvatice rămase neînghețate este de 20-130 de exemplare. Nu se cunoaște efectivul acestei specii care poate fi observat în timpul migrațiilor.  [124] 
Bucephala clangula (Linnaeus, 1758)[125][126] Rață sunătoare, Rață cu ochelari, Rață cu buci albe. Bucephala clangula clangula (Linnaeus, 1758) În pasaj. Oaspete de iarnă. Oaspete de vară, cuibărește rar, o parte iernează. Populația cuibăritoare este estimată la 20-40 de perechi, iar cea care iernează este reprezentată de 8.000-12.000 de indivizi. Este o specie frecventă în timpul migrației.  [127] 
Bucephala albeola (Linnaeus, 1758)[128][129] Rață sunătoare americană Monotipică Indivizi proveniți din grădini zoologice sau parcuri publice. Specie foarte rară.[17]  [130] 
Clangula hyemalis (Linnaeus, 1758)[131][132] Rață de ghețuri, Rață de ghiață, Rață cu coadă lungă, Rață rândunică, Rață codată. Monotipică În pasaj. Oaspete de iarnă. Poate fi observată în număr redus de până la 100-200 de indivizi în sezonul de iarnă, cu precădere pe coastele Mării Negre.  [133] 
Melanitta fusca (Linnaeus, 1758), sin. Oedemia fusca (Linnaeus, 1758)[134][135] Rață catifelată, Rață negricioasă, Rața neagră cu oglindă. Monotipică În pasaj. Oaspete de iarnă. Iernează între 20 și 70 de indivizi, cea mai mare parte din ei în zona Mării Negre.  [136] 
Melanitta nigra (Linnaeus, 1758), sin. Oedemia nigra (Linnaeus, 1758)[137][138] Rață neagră, Rață cernită, Rață în doliu, Rață îndoliată. Monotipică În pasaj de primăvară și de toamnă. Oaspete de iarnă. Poate fi observată mai ales pe coastele Mării Negre, în sezonul de iarnă, numărul de indivizi fiind redus.  [139] 
Somateria mollissima (Linnaeus, 1758)[140][141] Eider Somateria mollissima mollissima (Linnaeus, 1758) Apare accidental, în sezonul rece. Rareori ajunge în sezonul de iarnă în România, mai ales pe coasta de vest a Mării Negre.  [142] 
Subfamilia: Oxyurinae, Rațe cu coada ascuțită
Oxyura leucocephala (Scopoli, 1769)[143][144] Rață cu cap alb, Rață cu cioc albastru, Rață arămie, Rață cu coadă spinoasă. Monotipică În România în trecut era o specie cuibăritoare (în Transilvania și Delta Dunării). Ultima atestare a cuibăritului provine din anii ’80 din Delta Dunării. În prezent este o specie de pasaj și oaspete de iarnă rar, în special pe lacurile litorale (Techirghiol) și cu apariție accidentală în alte zone ale țării. Populația care iernează este de 5-10 exemplare, iar în timpul pasajelor se pot observa între 10 și 80 de exemplare.  [145] 

Ordinul Galliformes (Familia Phasianidae - fazani, potârnichi, prepelițe, cocoși de mesteacăn)Modificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Galliformes
Familia: Phasianidae
Subfamilia: Phasianinae
Phasianus colchicus (Linnaeus, 1758)[146][147] Fazan Au fost aclimatizate mai multe subspecii: Fazanul mongol Phasianus colchicus mongolicus J. F. Brandt, 1844, Fazanul comun (Fazan comun de vânătoare, Fazan vulgar, Fazan.) Phasianus colchicus colchicus Linnaeus, 1758, Fazanul gulerat Phasianus colchicus torquatus J. F. Gmelin, 1789, Fazanul formozan Phasianus colchicus formosanus Elliot, 1870, Fazanul verde Phasianus versicolor versicolor Vieillot, 1825 (unii autori ridică această subspecie în rang de specie Phasianus versicolor), Fazanul negru (Fazan negricios, Fazan întunecat) Phasianus colchicus var. tenebrosus) etc. Sedentară. Specie aclimatizată pe teritoriul României. Specie comună de interes cinegetic. Se practică reproducerea lui prin incubația artificială, iar puii crescuți în captivitate până la o anumită vârstă sunt lansați în diferite terenuri corespunzătoare dezvoltării lor.  [148]  
Subfamilia: Perdicinae
Perdix perdix (Linnaeus, 1758)[149][150] Potârniche, Păturnică, Poturnică, Păturnea, Păturniche cenușie, Fugaie, Fugău, Tărhită, Perdică, Iribiță. Perdix perdix perdix (Linnaeus, 1758) Sedentară, cuibăritore Populația este estimată la 120.000-180.000 de perechi cuibăritoare.  [151]  
Coturnix coturnix (Linnaeus, 1758)[152][153] Prepeliță, Pitpalac, Pipălac, Teptălac, Pipălacă, Taptalagă, Parpalac, Pitpediche, Potpalacă, Pieptălaie, Potpăduche. Coturnix coturnix coturnix (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește Populația cuibăritoare este estimată la 575.000-1.150.000 de perechi cuibăritoare.  [154]  
Alectoris graeca (Meisner, 1804)[155] Potârniche de stâncă, Potârniche de cleanț. Alectoris graeca graeca (Meisner, 1804), Alectoris graeca saxatilis (Bechstein, 1805) Sedentară, cuibăritore În România a fost semnalată doar în zona Cazanelor Dunării, însă prezența ei actuală este incertă.  [156]  
Subfamilia: Tetraoninae
Lyrurus tetrix (Linnaeus, 1758), sin. Tetrao tetrix Linnaeus, 1758, Lyrurus tetrax Linnaeus, 1758[157] Cocoșul de mesteacăn, Cocoș de pădure, Cocoș de mestecăniș, Cocoș sălbatic, Gotcan mic, Gotcă neagră, Găinușă neagră, Găinușă de mesteacăn, Cocoș de câmp, Gotcan de câmp. Lyrurus tetrix tetrix (Linnaeus, 1758) Sedentară, cuibăritore. Populația estimată este de 60-80 de perechi.  [158]  
Tetrao urogallus Linnaeus, 1758[159][160] Cocoș de munte, Cocoș sălbatic, Cocoș de sihlă, Gotcan mare, Curcan de munte, Tătar. Tetrao urogallus urogallus Linnaeus, 1758?, Tetrao urogallus rudolfi Dombrowski, 1912 Sedentară, cuibăritore. Populația estimată este de 4500-5200 de perechi.  [161]  
Bonasa bonasia (Linnaeus, 1758), sin. Tetrastes bonasia (Linnaeus, 1758)[162][163] Ieruncă, Ireușcă, Irușcă, Găinușă de alun, Găinușă roșie, Gotcă roșie, Brădioară, Bieruncă, Găinușă de pădure, Găinușă de munte. Bonasa bonasia rupestris (C. L. Brehm, 1831) (sin. Tetrastes bonasia rupestris), Bonasa bonasia bonasia (Linnaeus, 1758) (sin. Tetrastes bonasia bonasia)? Sedentară, cuibăritore. Efectivul este estimat la 10.000-30.000 de perechi cuibăritoare,  [164]  
Lagopus muta (Montin, 1776), sin. Lagopus mutus (Montin, 1776)[165] Ieruncă alpină, Potârniche albă, Potârniche alpină, Cocoș încălțat Lagopus muta helvetica (Thienemann, 1829) Accidentală. Este menționată în literatura veche. În Muzeul de științe naturale din Sibiu, există 2 exemplare de ieruncă alpină, fără date mai precise. În prezent nu a fost găsită.[111]  [166]  

Ordinul Otidiformes (Familia Otididae - dropii, spârcaci)Modificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Otidiformes
Familia: Otididae
Otis tarda Linnaeus, 1758[167][168] Dropie, Drob, Drochie, Mitropolit, Curcan sălbatic, Sdrob. Otis tarda tarda Linnaeus, 1758 Sedentară, cuibăritore. În România populația este estimată la 30-40 de masculi care vin pe perioada rotitului și este probabil ca 1-5 perechi să cuibărească în vestul țării.  [169]  
Tetrax tetrax (Linnaeus, 1758), sin. Otis tetrax Linnaeus, 1758[170][171] Spârcaci, Spurcaciu, Spurcoaică, Dropie mică, Dropie pitică, Dropiță mică. Monotipică În pasaj. În trecut era oaspete de vară și cuibărea în Bărăgan, Moldova și în Dobrogea În prezent, specia nu cuibărește în România și apare doar rar, ca specie de pasaj.  [172]  
Chlamydotis macqueenii (J.E. Gray, 1832), sin. Chlamydotis undulata macqueenii (J.E. Gray, 1832)[173] Dropie gulerată Monotipică Accidentală, apare din regiunea de cuibărit, din Asia Centrală. A fost semnalată prin câteva capturări.[4][111]  [174]  

Ordinul GruiformesModificare

Familia Gruidae - cocoriModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Gruiformes
Familia: Gruidae
Grus grus (Linnaeus, 1758)[175][176] Cocor, Cocor mare, Cocoară, Cucoară, Gruiu, Gruhă. Grus grus grus (Linnaeus, 1758) În pasaj. Oaspete de vară, cuibărește foarte rar. În România, populația cuibăritoare este estimată la 1-2 perechi. În timpul migrației se estimează că un număr cuprins între 200 și 700 de exemplare tranzitează România.  [177]  
Anthropoides virgo Linnaeus, 1758, sin. Grus virgo (Linnaeus, 1758)[178][179] Cocor mic, Cocor cu cap alb, Cocor cu comănac, Cocoraș. Monotipică În pasaj de primăvară și de toamnă. În trecut cuibărea îndeosebi în ținuturile de stepă din Dobrogea și sudul Moldovei. În România specia apare accidental în pasaj în Delta Dunării și litoralul Mării Negre, de obicei în număr redus de indivizi.  [180]  

Familia Rallidae - cristei, cârstei, găinușe de baltă, lișițeModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Rallidae
Crex crex (Linnaeus, 1758)[181][182] Cristel de câmp, Cârstel de câmp, Cristei roșu, Cristei, Cârstel, Cresteț, Crastaniu, Cârstei. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În România au fost estimate 44.000-60.000 de perechi cuibăritoare.  [183]  
Porzana porzana (Linnaeus, 1766)[184][185] Cresteț pestriț, Cresteluț pestriț, Găinușă de baltă pestriță. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În România populația estimată este de 8.000-15.000 de perechi cuibăritoare.  [186]  
Zapornia pusilla (Pallas, 1776), sin. Porzana pusilla (Pallas, 1776)[187][188] Cresteț mic, Cresteluț mic, Cresteluț pitic. Zapornia pusilla intermedia (Hermann, 1804) Oaspete de vară, cuibărește În România, populația estimată este de 10-20 de perechi cuibăritoare.  [189]  
Zapornia parva (Scopoli, 1769), sin. Porzana parva (Scopoli, 1769)[190][191] Cresteț cenușiu, Cresteluț mijlociu, Crestuleț mijlociu, Cresteț mic, Găinușă mică. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește În România, populația estimată este de 5.000-8.000 de perechi cuibăritoare.  [192]  
Rallus aquaticus Linnaeus, 1758[193][194] Cârstel de baltă, Cristei de baltă, Cristei negru, Cresteț de baltă, Cristeț de baltă, Crastaniu. Rallus aquaticus aquaticus Linnaeus, 1758 Oaspete de vară, cuibărește. Oaspete de iarnă, în iernile blânde, în preajma apelor neînghețate, se pot întâlni adesea exemplare nordice. În România populația cuibăritoare este estimată la circa 11.500-23.000 de perechi.  [195]  
Gallinula chloropus (Linnaeus, 1758)[196][197] Găinușă de baltă, Găinușă de trestie, Găinușă de apă, Corlă, Curlă verde, Găinuță. Gallinula chloropus chloropus (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește. În România populația cuibăritoare este estimată a fi cuprinsă între 31.000 și 39.000 de perechi.  [198]  
Fulica atra Linnaeus, 1758[199][200] Lișiță, Lisarcă, Sârcea, Găină de apă. Fulica atra atra Linnaeus, 1758 Oaspete de vară, cuibărește. Oaspete de iarnă - în iernile blânde, lișițele venite din nordul Europei se concentrează adesea pe litoral și în bălțile neînghețate. În România populația cuibăritoare este estimată la 67.000-79.000 de perechi, iar pe timpul iernii populația este cuprinsă între 80.000 și 140.000 de indivizi.  [201]  

Ordinul Columbiformes (Familia Columbidae - porumbei, turturele, guguștiuci)Modificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Columbiformes
Familia: Columbidae
Columba livia Gmelin, 1789[202][203] Porumbel de stâncă, Porumbel sălbatic, Porumbel de peșteră, Porumbel comun. Porumbel domestic sau Porumbel de țarină (rasă domestică). Porumbel de stâncă Columba livia livia J. F. Gmelin, 1789; Porumbel domestic Columba livia domestica J. F. Gmelin, 1789 Sedentară. În România forma sălbatică este cunoscută numai în Dobrogea,[111] mai mulți autori contestă prezența formei sălbatice în România[4]. În România se estimează un total (formă sălbatică și formă domestică) între 325.000 și 750.000 de perechi cuibăritoare, forma domestică găsindu-se mai ales în interiorul localităților.  [204]  
Columba oenas Linnaeus, 1758[205][206] Porumbel de scorbură, Porumbelul sălbatic, Golâmb vânăt, Golâmb de câmp, Hulub de codru. Columba oenas oenas Linnaeus, 1758 Oaspete de vară, cuibărește. Oaspete de iarnă - în iernile blânde unele exemplare rămân în partea de sud a Carpaților, tot acolo venind să ierneze și exemplare din nordul Europei. Efectivul din România este estimat a fi de 25.000-50.000 de perechi cuibăritoare.  [207]  
Columba palumbus Linnaeus, 1758[208][209] Porumbel gulerat, Porumbel sălbatic, Porumbel popesc, Hulub mare, Gulub, Golâmb cu guler. Columba palumbus palumbus Linnaeus, 1758 Oaspete de vară, cuibărește. Oaspete de iarnă. Efectivul din România este estimat la 360.000-720.000 de perechi cuibăritoare. În ultima jumătate de secol zona de sud-est a Munteniei a devenit un important cartier de iernare pentru populațiile venite din nordul arealului de cuibărit, putând fi întâlnite uneori cârduri de mii și mii de exemplare.  [210]  
Streptopelia turtur (Linnaeus, 1758)[211][212] Turturică, Turturea, Turtureauă, Turturelă, Turtură, Turturel. Streptopelia turtur turtur (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește. Efectivul din România este estimat la120.000-300.000 de perechi cuibăritoare, fiind în creștere numerică.  [213]  
Streptopelia decaocto Frivaldszky, 1838[214][215] Guguștiuc, Porumbel turcesc, Porumbel râzător oriental. Monotipică Sedentară, cuibăritore Populația din România este estimată la 170.000-340.000 de perechi și este staționară.  [216]  
Streptopelia orientalis (Latham, 1790)[217][218] Turturică roșcată Streptopelia orientalis meena (Sykes, 1832) Accidentală? A fost găsit un singur exemplar în 2014[78]  [219]  

Ordinul Pteroclidiformes (Familia Pteroclididae - găinușe de stepă)Modificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Pteroclidiformes
Familia: Pteroclididae
Syrrhaptes paradoxus (Palllas, 1773)[220] Găinușa de stepă, Potârniche de stepă, Găinușă tătărească, Găinușă tălpoasă, Hulub de stepă. Monotipică Specie invazivă în trecut. În trecut apărea din timp în timp sub formă de invazii, venind din stepele Asiei Centrale (Kazahstan, Kirghizia), Mongolia și vestul Chinei, unde cuibărea. În anul 1908 a fost ultima mare invazie a acestei specii în România.[4][111]  [221]  

Ordinul CharadriiformesModificare

Familia Burhinidae - păsările ogoruluiModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Charadriiformes
Familia: Burhinidae
Burhinus oedicnemus (Linnaeus, 1758)[222][223] Pasărea ogorului, Fluierar mare, Ploier mare, Pasăre tătărească. Burhinus oedicnemus oedicnemus (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibăritoare. În România, populația estimată este de 500-1.000 de perechi cuibăritoare.  [224]  

Familia Charadriidae - prundărași, ploieri, nagâțiModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Charadriidae
Subfamilia: Charadriinae
Charadrius alexandrinus Linnaeus, 1758[225][226] Prundăraș de sărătură, Prundăraș de mare, Purcăraș de mare, Purcăraș alexandrin, Fluieraș alexandrin, Ploier de mare. Charadrius alexandrinus alexandrinus Linnaeus, 1758 În pasaj. Oaspete de vară, cuibărește. În România se pot vedea în timpul pasajelor între 500 și 1.000 de exemplare, iar efectivul cuibăritor este estimat la 400-700 de perechi.  [227]  
Charadrius asiaticus Pallas, 1773[228] Prundăraș asiatic Monotipică Accidentală. Un exemplar a fost văzut și fotografiat în Istria (Dobrogea) la 25 mai 1979.[229][230]  [231]  
Charadrius dubius Scopoli, 1786[232][233] Prundăraș gulerat mic, Prundăraș de râu, Prundăraș de râu cu cioc negru, Fluturaș mic, Fluturaș de râu, Ploier de râu. Charadrius dubius curonicus J. F. Gmelin, 1789 Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. În România efectivul cuibăritor al acestei specii este între 3.000 și 6.000 de perechi clocitoare.  [234]  
Charadrius hiaticula Linnaeus, 1758[235][236] Prundăraș gulerat mare, Prundăraș gulerat, Prundăraș cu cioc pestriț, Purcăraș de mal, Purcăraș gulerat, Fluieraș gulerat, Ploier gulerat, Fluturaș de prundiș, Ploier de noroi. Charadrius hiaticula hiaticula Linnaeus, 1758 În pasaj de primăvară și de toamnă. Specie rară  [237]  
Charadrius leschenaultii Lesson, 1826[238][239] Prundăraș de deșert Charadrius leschenaultii columbinus Wagler, 1829 Accidentală. Un exemplar observat la 24-25 martie 2012 pe Lacul Techirghiol[78].  [240]  
Charadrius mongolus Pallas, 1776[241] Prundăraș mic de deșert Charadrius mongolus pamirensis (Richmond, 1896)? Accidentală?[242] ?  [243]  
Charadrius vociferus Linnaeus, 1758[244] Prundăraș cu coadă ascuțită ? Accidentală Un exemplar a fost observat la 8 septembrie 1985, pe insula Sacalin situată în fața brațului Sf. Gheorghe al Dunării.[245]  [246]  
Eudromias morinellus (Linnaeus, 1758), sin. Charadrius morinellus Linnaeus, 1758[247][248] Prundăraș de munte, Prundăraș montan, Purcăraș de munte, Ploier de munte, Fluieraș de munte. Monotipică În pasaj de primăvară și de toamnă. Oaspete de vară, cuibărește foarte rar. În România apare mai ales în migrație, dar a fost semnalat și o populație cuibăritoare de maximum 3 perechi în Carpații Occidentali, aproape de Sibiu.  [249]  
Subfamilia: Pluvialinae
Pluvialis apricaria (Linnaeus, 1758), sin. Charadrius apricarius Linnaeus, 1758[250][251] Ploier auriu, Ploier auriu mare, Fluierar auriu mare, Fluturaș auriu, Purcăraș auriu. Pluvialis apricaria apricaria (Linnaeus, 1758), Pluvialis apricaria altifrons (C. L. Brehm, 1831)? În pasaj de primăvară și de toamnă. Între 2.500 și 6.000 de exemplare trec prin România în timpul pasajelor.  [252]  
Pluvialis squatarola (Linnaeus, 1758), sin. Squatarola squatarola Linnaeus, 1758[253][254] Ploier argintiu, Fluierar argintiu, Purcăraș argintiu, Ploier degetat. Pluvialis squatarola squatarola (Linnaeus, 1758) În pasaj. Oaspete de iarnă rar. În România este observat adesea în pasaj, rareori iernând în regiunea Dobrogei.  [255]  
Pluvialis fulva (Gmelin, 1789)[256][257] Ploier auriu din Pacific Monotipică Accidentală. Au fost observate câteva exemplare în ultimii ani.[78]  [258]  
Subfamilia: Vanellinae
Vanellus vanellus (Linnaeus, 1758)[259][260] Nagâț, Ciomvică, Ciovlică, Ciovică, Ciorlică, Tiuvlic, Libuț, Liboc, Bibic, Bibiț, Chiviț. Monotipică În pasaj. Oaspete de vară, cuibărește, unele populații rămân și iarna, îndeosebi în sudul României. În România populația cuibăritoare este estimată la 65.000-130.000 de perechi și este în scădere.  [261]  
Vanellus leucurus (Lichtenstein, 1823), sin. Chettusia leucura (Lichtenstein, 1823), Vanellus leucura (Lichtenstein, 1823)[262][263] Nagăț cu coada albă, Nagâț cu picioare galbene. Monotipică În pasaj. Oaspete de vară, cuibărește. În România cuibăritul speciei a fost observat prima dată în anul 2000. În România este observată foarte rar în pasaj, de obicei în zonele de coastă ale Mării Negre, unele perechi putând cuibări în regiunea Deltei Dunării. În România populația cuibăritore este estimată la maximum 23 de perechi, însă cuibăritul speciei nu a fost confirmat recent.  [264]  
Vanellus gregarius (Pallas, 1771)[265][266] Nagăț de stepă Monotipică Accidentală Un exemplar a fost observat la 1 octombrie 2012 în Râmnicelu - Boldu.[78]  [267]  
Vanellus spinosus (Linnaeus, 1758)[268][269] Nagăț sudic Monotipică În pasaj În România este observat foarte rar în pasaj, de obicei în zonele de coastă al Mării Negre.  [270]  

Familia Glareolidae - ciovliciModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Glareolidae
Glareola nordmanni Fischer, 1842[271][272] Ciovlică negrie, Ciovlica lui Nordmann, Ciovlica nordmaniană, Ciovlică de mare cu aripi negre, Ciovlică de mare orientală. Monotipică În pasaj. Oaspete de vară, cuibărește rar. În România specia poate fi observată extrem de rar, cu precădere în pasaj în regiunea Dobrogei, nu se cunosc în detaliu date despre efectivul cuibăritor al acesteia, însă se estimează că anual cuibăresc maximum 2 perechi.  [273]  
Glareola pratincola (Linnaeus, 1766)[274][275] Ciovlică ruginie, Ciovlică de mare, Rândunea de stepă, Giarola, Găinușă de mare. Glareola pratincola pratincola (Linnaeus, 1766) În pasaj de toamnă și de primăvară. Oaspete de vară, cuibărește În România populația estimată este de 450-800 de perechi cuibăritoare, iar în timpul migrației efectivul este estimat a fi cuprins între 800 și 4.000 de indivizi.  [276]  

Familia Stercorariidae - lupi de mareModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Stercorariidae
Stercorarius pomarinus (Temminck, 1815)[277][278] Lup de mare, Lup marin mijlociu, Lup de mare mijlociu, Lup de pește mijlociu, Lup de mare cu coadă lată. Monotipică În pasaj mai ales în cel de toamnă. Cei mai mulți dintre cei ce ajung în România sunt exemplare tinere.[279][280] Specie foarte rară. Ultimul exemplar a fost un juvenil găsit pe 18-24 noiembrie 2011 în Brădeni.[78]  [281]  
Stercorarius parasiticus (Linnaeus, 1758)[282][283] Lup de mare mic, Lup marin parazitic, Lup de pește parazit, Lup de mare hrăpăreț, Lup marin cu coadă ascuțită. Monotipică Accidentală. În pasaj mai ales în cel de toamnă.[280][284][285] Specie foarte rară.  [286]  
Stercorarius longicaudus Vieillot, 1819[287][288] Lup de mare codat, Lup marin cu coada lungă, Lup marin cu suliță, Lup de mare cu coadă lungă, Lup marin mic, Lup maritim mic. Stercorarius longicaudus longicaudus Vieillot, 1819 Accidentală Specie foarte rară. Câteva exemplare au fost colectate și se află în vitrinele unor muzee de științe naturale din România.[4][280]  [289]  
Catharacta skua (Brünnich, 1764), sin. Stercorarius skua Brünnich, 1764[290] Lup de mare atlantic, Marele lup de mare. Monotipică Accidentală Un singur exemplar a fost observat la Zau de Câmpie (jud. Mureș), la 14 iulie 1968.[4][229][291]  [292]  

Familia Scolopacidae - fluierari, pietruși, nisipari, fugaci, prundași, bătăuși, becaține, sitari, culici, notatițeModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Scolopacidae
Subfamilia: Calidrinae
Arenaria interpres (Linnaeus, 1758)[293][294] Pietruș, Scormonitor de prundiș, Scormonitor de pietriș, Pietrușel. Arenaria interpres interpres (Linnaeus, 1758) În pasaj Specie rară  [295]  
Calidris alba (Pallas, 1764), sin. Crocethia alba (Pallas, 1764)[296][297] Nisipar, Calidră. Calidris alba alba (Pallas, 1764) În pasaj. Se întâlnesc vara, uneori, unele exemplare, care însă nu cuibăresc aici.[4] Specie rară  [298]  
Calidris falcinellus (Pontoppidan, 1763), sin. Limicola falcinellus (Pontoppidan, 1763)[299][300] Prundaș de nămol, Fugaci de mlaștina, Fugaci cu cioc lat, Surdă de mare. Calidris falcinellus falcinellus (Pontoppidan, 1763) În pasaj Specie rară  [301]

 

Calidris pugnax (Linnaeus, 1758), sin. Philomachus pugnax (Linnaeus, 1758)[302][303] Bătăuș, Fluierar gulerat, Fluierar multicolor, Fluierar bătăuș, Belisar. Monotipică În pasaj de primăvară și de toamnă. Se întâlnește uneori și vara, fără însă a cuibări. În România efectivul care este văzut în timpul pasajelor este de 35.000-100.000 de exemplare.  [304]  
Calidris alpina (Linnaeus, 1758)[305][306] Fugaci de țărm, Fugaci alpin, Prundaș de mare, Fugaci cu piept negru. Calidris alpina alpina (Linnaeus, 1758) În Romania, apare în pasaj primavara în aprilie și mai, iar toamna în august și septembrie. Unele exemplare pot fi observate și peste vară, dar fără să clocească. Populațiile care traversează România în timpul pasajelor sunt estimate între 10.000 și 30.000 de exemplare.  [307]  
Calidris canutus (Linnaeus, 1758)[308][309] Fugaci mare, Fugaci islandic, Purcăraș islandic, Prundaș islandic. Calidris canutus canutus (Linnaeus, 1758) Accidentală în timpul pasajului. Specie rară  [310]  
Calidris ferruginea (Pontoppidan 1763), sin. Calidris testacea (Pallas, 1764)[311][312] Fugaci roșcat, Fugaci cu cioc arcuit, Fugaci roșiatic, Prundaș roșcat, Purcăraș roșcat. Monotipică În pasaj trecând îndeosebi prin Dobrogea. Unele exemplare se întâlnesc vara în Deltă, fără a cuibări însă aici. Specie rară  [313]  
Calidris melanotos (Vieillot, 1819)[314][315] Fugaci pătat Monotipică Accidentală în timpul pasajului de toamnă.[316] Specie foarte rară. În perioada 2010-2014 au fost găsite 6 exemplare.[78]  [317]  
Calidris minuta (Leisler, 1812)[318][319] Fugaci mic, Fugaci pitic, Purcăraș pitic, Prundaș pitic. Monotipică În pasaj de primăvară și de toamnă. Unele exemplare neclocitoare se întâlnesc și vara. În timpul pasajelor pot fi observate în România între 1.000 și 5.000 de exemplare  [320]  
Calidris subruficollis (Vieillot, 1819), sin. Tryngites subruficollis (Vieillot, 1819)[321][322] Fluierar cu piept gălbui Monotipică Accidentală în timpul pasajului În perioada 2010-2014 a fost găsit un singur exemplar.[78]  [323]  
Calidris temminckii (Leisler, 1812)[324][325] Fugaci pitic, Fugaci pitic sur, Fugaci Temminck, Prundaș pitic sur, Purcăraș pitic sur. Monotipică În pasaj.[316] Specie rară.  [326]  
Subfamilia: Scolopacinae
Gallinago gallinago (Linnaeus, 1758), sin. Capella gallinago (Linnaeus, 1758)[327][328] Becațină comună, Becață comună, Becațină mijlocie, Becaț, Becaț de baltă. Gallinago gallinago gallinago (Linnaeus, 1758) În pasaj de primăvară și de toamnă. Oaspete de vară, cuibărește rar. Populația cuibăritoare din România este mică și estimată la 30-50 de perechi. În pasaj este comună prin toate ținuturile mlăștinoase din România.  [329]  
Gallinago media (Latham, 1787), sin. Capella media (Latham, 1787)[330][331] Becațină mare, Dublon, Dublă, Becațină dublă, Becață mare. Monotipică În România nu cuibărește și este o specie de pasaj, prezentă primăvara în aprilie și mai și toamna de la mijlocul lui septembrie până la mijlocul lui octombrie. Apare mai rar în pasaj decât becațină comună.  [332]  
Lymnocryptes minimus (Brünnich, 1764), sin. Lymnocryptes minima (Brünnich, 1764)[333][334] Becațină mică, Becațină mută, Becațină surdă, Surdă. Monotipică În pasaj de primăvară și de toamnă. În România este prezintă în pasaj cu un număr de 50-300 de indivizi.  [335]  
Limnodromus scolopaceus (Say, 1823), sin. Limosa scolopacea Say, 1823[336] Sitar de nămol cu cioc lung Monotipică Accidentală Specie foarte rară[242]  [337]  
Scolopax rusticola Linnaeus, 1758[338][339] Sitar de pădure, Sitar, Ciocănea, Becaț, Becață. Monotipică În pasaj de primăvară și de toamnă. Oaspete de vară, cuibărește. Populația din România este apreciată a fi formată din 6.000-9.000 de perechi cuibăritoare. Este mai frecventă în timpul pasajului.  [340]  
Subfamilia: Limosinae
Limosa lapponica (Linnaeus, 1758)[341][342] Sitar de mal nordic, Sitar de mal ruginiu, Fluierar de mal ruginiu, Fluierător de mal ruginiu. Limosa lapponica lapponica (Linnaeus, 1758) În pasaj. Specie rară.[316]  [343]  
Limosa limosa (Linnaeus, 1758)[344][345] Sitar de mal, Sitar de mal cu coadă neagră, Sitar de mal mare, Fluierar cu coadă neagră. Limosa limosa limosa (Linnaeus, 1758) În pasaj de primăvară și de toamnă. Oaspete de vară, cuibărește rar. În România populația cuibăritoare este estimată a fi cuprinsă între 40 și 80 de perechi, iar în pasaj pot tranzita efective cuprinse între 2.000 și 10.000 de indivizi.  [346]  
Subfamilia: Numeniinae
Numenius arquata (Linnaeus, 1758)[347][348] Culic mare, Ploier mare, Fluierar mare, Becață regală. Numenius arquata arquata (Linnaeus, 1758) (în pasaj, cuibărește), Numenius arquata orientalis C. L. Brehm, 1831 (numai în pasaj). În pasaj de primăvară și de toamnă. Oaspete de vară, cuibărește rar. Populația cuibăritoare din România este foarte mică și estimată a fi de maximum 10 perechi. În timpul migrației efectivele sunt cuprinse între 8.000 și 15.000 de indivizi.  [349]  
Numenius phaeopus (Linnaeus, 1758)[350][351] Culic mic, Culic de ploaie, Culic cu cap dungat. Numenius phaeopus phaeopus (Linnaeus, 1758) În pasaj. Nu cuibărește în România. Efectivele care tranzitează România sunt estimate la 1.000-4.000 de indivizi.  [352]  
Numenius tenuirostris Vieillot, 1817[353] Culic cu cioc subțire, Becață pitică. Monotipică În pasaj. Este o apariție rară, în pasaj.[316]  [354]  
Subfamilia: Tringinae
Tringa erythropus (Pallas, 1764)[355][356] Fluierar negru, Fluierător negru, Fluierar cernit. Monotipică În pasaj. În România este frecvent întâlnită în pasaj.[316]  [357]  
Tringa glareola Linnaeus, 1758[358][359] Fluierar de mlaștină, Fluierar de nămol, Fluierător de mlaștină. Monotipică În România este specie de pasaj, fiind prezentă primăvara în aprilie și mai, iar toamna în august și septembrie. În România este frecvent întâlnită în pasaj.[316]  [360]  
Tringa nebularia (Gunnerus, 1767)[361][362] Fluierar cu picioare verzi, Fluierar deschis, Fluierător cu picioare verzi mare. Monotipică În pasaj de primăvară și de toamnă. În România este comună în pasaj.[316]  [363]  
Tringa ochropus Linnaeus, 1758[364][365] Fluierar de zăvoi, Fluierar de zăvoaie, Fluierar de pădure, Fluierar pestriț, Fluierător de zăvoaie, Fluierător pestriț, Fluierar punctat. Monotipică În pasaj de primăvară și de toamnă. Oaspete de vară, cuibărește rar În România populația cuibăritoare este estimată la maximum 100 de perechi cuibăritoare. Specie comună în pasaj.  [366]  
Tringa stagnatilis (Bechstein, 1803)[367][368] Fluierar de lac, Fluierător de lac, Fluierar cu picioare verzi mic. Monotipică În pasaj de primăvară și de toamnă. Oaspete de vară, cuibărește rar. În România populația cuibăritoare este estimată la circa 20-50 de perechi, iar în timpul pasajului România este tranzitată de circa 500-1.500 de indivizi.  [369]  
Tringa totanus (Linnaeus, 1758)[370][371] Fluierar cu picioare roșii, Fluierar comun, Fluierar castaniu, Fluierător. Tringa totanus totanus (Linnaeus, 1758) În pasaj de primăvară și de toamnă. Oaspete de vară, cuibărește. În România populația cuibăritoare este estimată la 800–2.000 de perechi, iar în timpul pasajului efectivele cresc, fiind cuprinse între 5.000 și 15.000 de indivizi.  [372]  
Xenus cinereus (Güldenstädt, 1775), sin. Tringa terek Latham, 1787, Tringa cinerea Gülldenstädt, 1775, Terekia cinerea (Güldenstädt, 1775), Scolopax cinerea Güldenstädt, 1775[373][374] Fluierar sur, Sitar sur de mal, Fluierar sur de mal, Fluierarul Terek, Fluierar cu cioc întors. Monotipică În pasaj, fiind prezentă primăvara în aprilie și mai, iar toamna în august și septembrie. În România este foarte rară.  [375]  
Actitis hypoleucos Linnaeus, 1758, sin. Tringa hypoleucos Linnaeus, 1758[376][377] Fluierar de munte, Prundăraș țipător, Purcăraș. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. În Romania cuibăresc între 5.200 și 9.600 de perechi.  [378]  
Phalaropus fulicarius (Linnaeus, 1758)[379][380] Notatiță cu cioc lat Monotipică În pasaj. În Romania a fost semnalată rar. În perioada 2010-2014 au fost găsite numai 6 exemplare.[78]  [381]  
Phalaropus lobatus (Linnaeus, 1758)[382][383] Notatiță, Prundăraș lobat, Notatiță cu cioc subțire. Monotipică În pasaj, mai frecvent fiind observată în septembrie. Specie rară. Cel mai mare număr, 70 de păsări, a fost înregistrat pe 28.04.2004, pe Lacul Sinoe.[316]  [384]  
Steganopus tricolor (Vieillot, 1819), sin. Phalaropus tricolor (Vieillot, 1819)[385][386] Notatiță americană Monotipică Accidentală În perioada 2010-2014 a fost găsit un singur exemplar.[78]  [387]  

Familia Haematopodidae - scoicariModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Haematopodidae
Haematopus ostralegus Linnaeus, 1758[388][389] Scoicar, Ostrigar, Culic de mare, Țarcă de mare. Haematopus ostralegus longipes Buturlin, 1910, Haematopus ostralegus ostralegus Linnaeus, 1758? În pasaj. Oaspete de vară, cuibărește rar. În România populația cuibăritoare este mică, fiind estimată la 50-150 de perechi cuibăritoare. Mai frecvent trece în pasaj, până la 150-200 de indivizi.  [390]  

Familia Recurvirostridae - picioroange, ciocîntorșiModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Recurvirostridae
Himantopus himantopus (Linnaeus, 1758)[391][392] Piciorong, Sitar cu picioroange, Fluierar cu picioare lungi, Cătăligă, Cătălige. Himantopus himantopus himantopus (Linnaeus, 1758) În pasaj de primăvară și de toamnă. Oaspete de vară, cuibărește. În România populația cuibăritore estimată este de 900-2.000 de perechi. Între 1.500 și 6.000 de exemplare pot fi observate pe teritoriul țării în timpul pasajelor.  [393]  
Recurvirostra avosetta Linnaeus, 1758, sin. Recurvirostra avocetta Linnaeus, 1758[394][395] Ciocîntors, Cioc întors, Avozetă, Culic cu spadă, Culic săbiat, Săbiuță, Cosaș. Monotipică În pasaj de primăvară și de toamnă. Oaspete de vară, cuibărește, în iernile blânde, unele exemplare rămân în apele salmastre dobrogene. Oaspete de iarnă. În România, populația estimată este de 700-1.800 de perechi, iar pe timp de iarnă efectivele speciei în România sunt estimate la 1.500- 6.000.  [396]  

Familia Laridae - pescăruși, chirghițe, pescărițe, chireModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Laridae
Subfamilia: Larinae
Hydrocoloeus minutus Pallas, 1776, sin. Larus minutus Pallas, 1776[397][398] Pescăruș mic, Martin mititel, Cărăbaș mititel, Martin pitic, Cărăbaș pitic, Pescar mic. Monotipică În pasaj. Oaspete de iarnă. Oaspete de vară, cuibărește rar. Cuibărește rar în sud-estul Deltei Dunării și pe lacurile din lungul litoralului. În pasaj și iarna este mai numeros atât pe litoral, cât și în Deltă.[399]  [400]  
Larus argentatus Pontoppidan, 1763.[401][402] Pescăruș argintiu Larus argentatus argentatus Pontoppidan, 1763. În clasificările mai vechi această specie includea subspeciile Larus argentatus cachinnans și Larus argentatus michahellis care în prezent sunt ridicate în rang de specii: Larus cachinnans și Larus michahellis Accidentală.[403] Specie foarte rară  [404]  
Larus cachinnans Pallas, 1811, sin. Larus argentatus cachinnans Pallas, 1811, Larus argentatus ponticus Stegmann 1934[405][406] Pescăruș pontic, Martin argintiu cu picioare galbene, Martin argintiu flaviped, Cărăbaș argintiu cu picioare galbene, Cărăbaș de mare, Pescar de mare, Martin de mare. Monotipică Sedentară, cuibăritore. În pasaj. Oaspete de iarnă. În România populația cuibăritoare este de 2.000-4.000 de perechi, iar în timpul pasajului pot fi văzute între 25.000 și 70.000 de exemplare. De asemenea, teritoriul țării este și loc de iernare pentru 10.000-16.000 de exemplare.  [407]  
Larus canus Linnaeus, 1758[408][409] Pescăruș sur, Martin sur, Martin cenușiu, Cărăbaș cenușiu, Martin de iarnă, Pescar cenușiu, Cărăbaș de furtună. Larus canus canus Linnaeus, 1758, Larus canus heinei Homeyer, 1853? În pasaj de primăvară și de toamnă. Oaspete de iarnă. În România trec în pasaj 15.000-30.000 de indivizi.  [410]  
Larus fuscus Linnaeus, 1758[411][412] Pescăruș negricios, Martin negricios, Cărăbaș negricios, Martin cu manta neagră. Larus fuscus fuscus Linnaeus, 1758 În pasaj de primăvară și de toamnă. Oaspete de iarnă, mai multe exemplare rămân și peste vară în Delta Dunării sau pe litoral, fără însă a cuibări. Populația care iernează în România este estimată la 50-100 de indivizi.  [413] 
Larus heuglini Bree, 1876, mulți autori îl includ în specia Larus fuscus ca o subspecie Larus fuscus heuglini Bree, 1876[412] Pescăruș negricios siberian Monotipică Accidentală În perioada 2010-2014 a fost găsit un singur exemplar.[78]  [413]  
Larus genei Brème, 1839[414][415] Pescăruș rozalb, Pescăruș cu cioc subțire, Martin roz, Cărăbaș roz, Pescar rozalb, Martin cu cioc subțire. Monotipică În pasaj. Oaspete de vară, cuibărește rar. În România este o specie rar cuibăritoare în colonii pe grindurile lagunelor. Iarna rămân puține exemplare.  [416]  
Larus glaucoides Meyer, 1822[417][418] Pescăruș cu aripi albe Larus glaucoides glaucoides B. Meyer, 1822 Accidentală. Specie foarte rară, a fost observat prima dată pe insula Sacalin în 1970.[229][419]  [420]  
Larus hyperboreus Gunnerus, 1767[421][422] Pescăruș de ghețuri, Martin glacial, Martin alb mare. Larus hyperboreus hyperboreus Gunnerus, 1767? Accidentală Specie foarte rară. Au fost doar câteva exemplare pe litoralul Mării Negre.[4]  [423]  
Larus ichthyaetus Pallas, 1773[424][425] Pescăruș asiatic Monotipică Sedentară, cuibăritoare. Oaspete de iarnă.[426] În România populația cuibăritoare este estimată la 70–120 de perechi.[427]  [428]  
Larus marinus Linnaeus, 1758[429][430] Pescăruș negru, Martin negru, Martin cu manta, Carabaș negru. Monotipică Accidentală, oaspete de iarnă. Specie foarte rară. În perioada 2010-2014 au fost găsite 10 exemplare în sezonul rece.[78]  [431]  
Larus melanocephalus Temminck, 1820[432][433] Pescăruș cu cap negru Monotipică În pasaj. Oaspete de vară, cuibărește rar. Oaspete de iarnă. În România numărul estimat este de 50-300 de perechi cuibăritoare, iar în timpul migrației populația poate ajunge și la 15.000-50.000 de indivizi.  [434]  
Larus michahellis J. F. Naumann, 1840, sin. Larus argentatus michahellis J. F. Naumann, 1840[435][436] Pescăruș cu picioare galbene Larus michahellis michahellis J. F. Naumann, 1840 În pasaj. Parțial sedentară, parțial migratoare, cuibăritore. În România efectivele cuibăritoare sunt estimate la 900-2.500 de perechi clocitoare; cuibărește de-a lungul Dunării și în Dobrogea, dar în afara sezonului de cuibărit exemplarele în migrație pot fi observate în toată țara.  [437]  
Larus pipixcan Wagler, 1831[438][439] Pescărușul lui Franklin Monotipică Accidentală Specie foarte rară observată pentru prima oară în 2016 în județul Olt, la Slatina.[440][441]  [442]  
Larus ridibundus Linnaeus, 1766, sin. Chroicocephalus ridibundus (Linnaeus, 1766)[443][444] Pescăruș râzător, Martin râzător, Cărăbaș râzător, Martin comun, Martin vulgar, Cărăbaș comun, Martin de vară, Pescar râzător, Porumbel de mare, Giușcă. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește, o parte din păsări iernează. În pasaj de primăvară și de toamnă. Oaspete de iarnă. În România populația cuibăritoare este estimată la 3.500-8.000 de perechi, iar efectivele care trec în timpul pasajelor sunt formate din 100.000-300.000 de exemplare.  [445]  
Rissa tridactyla (Linnaeus, 1758)[446][447] Pescăruș cu trei degete, Martin tridegetat, Martin cu trei degete. Rissa tridactyla tridactyla (Linnaeus, 1758) Accidentală, Oaspete de iarnă Specie foarte rară, În perioada 2010-2014 au fost găsite 21 exemplare în sezonul rece.[78]  [448]  
Xema sabini (Sabine, 1819), sin. Larus sabini Sabine, 1819[449][450] Pescăruș cu coadă scobită Xema sabini palaearctica Stegman, 1934? Accidentală Specie foarte rară. Un exemplar capturat în vecinătatea Timișoarei (Banat) după 1960 se află la Muzeul Național de Istorie Naturală "Grigore Antipa"[4][229][280]  [451]  
Subfamilia: Sterninae
Chlidonias hybrida (Pallas, 1811), sin. Chlidonias hybridus Pallas, 1811[452][453] Chirighiță cu obraz alb, Chirighiță cu bărbie albă, Chirighiță cu gât alb, Pescăruș hibrid, Pescăruș cu gât alb. Chlidonias hybrida hybrida (Pallas, 1811) Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. În România populația cuibăritoare este de 16.000-20.000 de perechi, iar în timpul pasajelor se pot observa între 25.000 și 70.000 de exemplare.  [454]  
Chlidonias leucopterus (Temminck, 1815), sin. Chlidonias leucoptera (Temminck, 1815)[455][456] Chirighiță cu aripi albe, Pescăriță cu aripi albe, Chiră cu aripi albe. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. Populațiile cuibăritoare din România au scăzut între 1990 și 2000 și după datele actuale sunt mici, estimate între 100 și 300 de perechi.  [457]  
Chlidonias niger (Linnaeus, 1758), sin. Chlidonias nigra (Linnaeus, 1758)[458][459] Chirighiță neagră, Chirighiță, Chiră, Pescăruș negru, Pescăriță neagră, Pescăriță. Chlidonias niger niger (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. Populația estimată în România este de 1200-2500 de perechi cuibăritoare, iar în timpul pasajelor se pot observa între 3.000 și 10.000 de exemplare.  [460]  
Gelochelidon nilotica (Gmelin, 1789), sin. Sterna nilotica Gmelin, 1789[461][462] Pescăriță râzătoare, Pescar maritim râzător, Pescăruș râzător, Pescar râzător. Gelochelidon nilotica nilotica (J. F. Gmelin, 1789) În pasaj. Oaspete de vară, cuibărește. Populația cuibăritoare din România este estimată la 12-50 perechi și este în declin. În timpul pasajelor se pot observa între 300 și 1.000 de exemplare.  [463]  
Hydroprogne caspia (Pallas, 1770), sin. Sterna caspia Pallas, 1770, Hydroprogne tschegrava (Lepechin, 1770)[464][465] Pescăriță mare, Pescar mare răpitor, Pescăruș mare răpitor, Rândunea de mare răpitoare, Chirighiță, Chira, Pescar, Pescăruș, Martin cerchez. Monotipică În pasaj. Odinioară era oaspete de vară, cuibărea. În trecut, cuibărea în România în zona complexului lagunar Razim-Sinoe, însă în prezent se pot observa doar în timpul pasajelor, când efectivele sunt între 500 și 5.000 de exemplare.  [466]  
Sterna hirundo Linnaeus, 1758[467][468] Chiră de baltă, Rândunea maritimă vulgară, Pescăriță cu cap negru, Pescăruș de baltă, Pescăruș cu cap negru, Crișcova. Sterna hirundo hirundo Linnaeus, 1758 Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. Populația estimată din România este de 5.500-7.500 de perechi cuibăritoare, iar în timpul migrației se pot întâlni efective cuprinse între 10.000 și 40.000 de indivizi.  [469]  
Sterna paradisaea Pontoppidan, 1763[470][471] Chiră polară Monotipică Accidentală În perioada 2010-2014 a fost observat un singur exemplar la Năvodari.[78]  [472]  
Sternula albifrons (Pallas, 1764), sin. Sterna albifrons Pallas, 1764[473][474] Chiră mică, Rândunea maritimă pitică, Rândunea maritimă cu fruntea albă, Pescăruș pitic, Chirighiță, Chira, Pescar. Sternula albifrons albifrons (Pallas, 1764) În pasaj. Oaspete de vară, cuibăritoare. Populația estimată în România este de 500-800 de perechi cuibăritoare, iar în pasaj trec prin România aproximativ 1.000-3.000 de exemplare.  [475]  
Thalasseus sandvicensis (Latham, 1787), sin. Sterna sandvicensis Latham, 1787[476][477] Chiră de mare, Rândunea maritimă mică, Pescăruș mic, Chirighiță, Chiră, Pescar, Pescăruș de mare. Thalasseus sandvicensis sandvicensis (Latham, 1787) În pasaj. Oaspete de vară, cuibărește rar. Populația din România este estimată la 20-300 de perechi cuibăritoare, iar în perioada pasajelor efectivele cresc ajungând la 5.000-20.000 de exemplare.  [478]  

Familia Alcidae - alceModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Alcidae
Brachyramphus perdix (Pallas, 1811)[479][480] Alcă pitică asiatică Monotipică Accidentală În 2006 a fost observat un singur exemplar.[17][481]  [482]  
Uria aalge (Pontoppidan, 1763)[483] Alcă nordică, Garia ? Accidentală În 1959 a fost observat un singur exemplar lângă Călărași.[229][280][484]  [485]  

Ordinul Gaviiformes (Familia Gaviidae - cufundari)Modificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Gaviiformes
Familia: Gaviidae
Gavia stellata (Pontoppidan, 1763), sin. Colymbus stellatus Pontoppidan, 1763[486][487] Cufundar mic, Fundac cu gușa roșie, Fundac cu gușă roșie, Fundac mic, Fundac nordic cu gușă roșie, Fundac stelat. Monotipică În pasaj. Oaspete de iarnă. Specie rară. În perioada 2008-2013 au fost observate 10-40 exemplare în sezonul rece.  [488]  
Gavia arctica (Linnaeus, 1758), Colymbus arcticus Linnaeus, 1758[489][490] Cufundar polar, Fundac polar, Fundac cu gușă neagră (vara), Colimb arctic, Bodârlău polar. Gavia arctica arctica (Linnaeus, 1758) În pasaj de primăvară și de toamnă. Oaspete de iarnă. În România apare iarna în număr redus. În perioada 2008-2013 au fost observate 50-100 exemplare în sezonul rece.  [491]  
Gavia immer (Brünnich, 1764), sin. Colymbus immer Brünnich, 1764[492][493] Cufundar mare, Fundac mare, Fundac glacial, Fundac de ghiată, Colimb, Fundac marin cu gât negru. Monotipică Accidentală, oaspete de iarnă. Specie foarte rară.În perioada 2010-2014 au fost observate numai 2 exemplare.[78]  [494]  
Gavia adamsii (Gray, 1859)[495] Cufundar cu cioc alb Monotipică Accidentală Specie foarte rară. Specia a fost descoperită în România pe 19 ianuarie 2018 de ornitologul József Szabó pe râul Olt, unde a fost identificat un exemplar al acestei specii.[496]  [497]  

Ordinul ProcellariiformesModificare

Familia Procellariidae - ielcovani, furtunariModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Procellariiformes
Familia: Procellariidae
Puffinus yelkouan (Acerbi, 1827), sin. Puffinus puffinus yelkouan (Acerbi, 1827)[498][499] Ielcovan estic, Furtunar, Pufin mediteranean. Pasărea furtunii, Pasărea vijeliei, Vijelniță, Pufin răsăritean. Monotipică Accidentală. A fost observat (și colectat) de câteva ori mai ales în față gurilor Dunării. Nu mai puțin de 7500 de ielcovani au fost văzuți pe 2 mai 2013 din punctul de observare de pe plaja Vadu din județul Constanța.[500] În România nu au fost identificate perechi cuibăritoare de ielcovan.[17][399]  [501]  

Familia Hydrobatidae - furtunari comuniModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Hydrobatidae
Hydrobates pelagicus (Linnaeus, 1758)[502] Furtunar comun, Rândunică de furtună pitică. ? Accidentală A fost semnalat în România înainte de 1950.[242]  [503]  

Ordinul Ciconiiformes (Familia Ciconiidae - berze sau cocostârci)Modificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Ciconiiformes
Familia: Ciconiidae
Ciconia nigra (Linnaeus, 1758)[504][505] Barză neagră, Cocostârc negru, Cocostârc de pădure, Barză cernită, Barză țigănească. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj de primăvară și în special cel de toamnă. Populația estimată în România este de 400-800 de perechi cuibăritore. În timpul pasajelor țara este traversată de 10.000-20.000 de exemplare.  [506]  
Ciconia ciconia (Linnaeus, 1758)[507][508] Barză albă, Cocostârc alb, Cocostârc, Barză, Cucostârc, Cucorstârc. Ciconia ciconia ciconia (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj de primăvară și de toamnă Populația estimată în România este de 5.000-6.000 de perechi cuibăritore. În timpul pasajelor se pot observa în România între 100.000 și 300.000 de exemplare.  [509]  

Ordinul PelecaniformesModificare

Familia Pelecanidae - pelicaniModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Pelecaniformes
Familia: Pelecanidae
Pelecanus onocrotalus Linnaeus, 1758[510][511] Pelican comun, Babiță, Baboșă, Bagiță, Năsută, Gușată. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește, unele populații rămân și iarna. În pasaj. În urmă cu 60-100 de ani era o specie cuibăritoare comună pe tot cursul inferior al Dunării. În prezent Rezervația Biosferei Delta Dunării este locul tradițional de cuibărit pentru pelicanul comun (4.100-4.500 de perechi cuibăritore). În timpul migrației efectivele din România sunt cuprinse între 12.000 și 20.000 de indivizi, iar peste iarnă pot să rămână între 10 și 50 de indivizi.  [512]  
Pelecanus crispus Bruch, 1832[513][514] Pelican creț, Pelican cu coamă, Babiță comată, Babiță creață, Babiță cu gât zburlit, Batcă cu coamă, Baboașă zburlită, Năsută comată, Gușată. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește, unele populații rămân și iarna. În pasaj. În România populația cuibăritoare este estimată la 240-330 de perechi cuibăritore. În timpul migrației efectivele din România sunt cuprinse între 900 și 1.800 de indivizi, iar peste iarnă pot să rămână între 100 și 800 de indivizi.  [515]  

Familia Ardeidae - stârci, egrete, buhai de baltăModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Ardeidae
Subfamilia: Ardeinae
Bubulcus ibis (Linnaeus, 1758)[516][517] Stârc de cireadă, Stârcul păstorilor, Stârc egiptean. Bubulcus ibis ibis (Linnaeus, 1758) În pasaj. Oaspete de vară, cuibărește. În România a fost considerată până de curând specie accidentală, însă a fost identificată cuibărind în efective mici în Delta Dunării și Balta Mică a Brăilei. În România, populația este estimată la 10-20 de perechi cuibăritoare, în Delta Dunării și în Balta Mică a Brăilei, iar în ani recenți au fost observate grupuri de până la câteva zeci în afara sezonului de cuibărit, în Delta Dunării.  [518]  
Ardea cinerea Linnaeus, 1758[519][520] Stârc cenușiu, Stârc vânăt, Bâtlan vânăt, Gâtlan cenușiu, Bâtlan cenușiu, Gac mare, Ciaclă mare, Ciaclă vânătă, Ciapur vânăt. Ardea cinerea cinerea Linnaeus, 1758 Oaspete de vară, cuibărește. În iernile blânde sau în locuri unde apa nu îngheață, unele exemplare rămân în țară. În pasaj. În România populația cuibăritoare a fost apreciată la 4.500-6.000 de perechi.  [521]  
Ardea purpurea Linnaeus, 1766[522][523] Stârc roșu, Stârc purpuriu, Stârc roșietic, Bâtlan scorțișoriu, Gac roșu, Ciaclă roșie, Ciaclă de trestie, Ciapur roșu. Ardea purpurea purpurea Linnaeus, 1766 Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. În România, populația este estimată la 850-1.500 de perechi cuibăritoare, mare parte dintre acestea fiind în Delta Dunării. În timpul pasajelor, pot fi observate între 1.000 și 1.500 de exemplare în habitatele acvatice din România.  [524]  
Ardeola ralloides (Scopoli, 1769)[525][526] Stârc galben, Bâtlan galben, Stârc cu coamă, Stârc blond. Ardeola ralloides ralloides (Scopoli, 1769) Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. În România populația cuibăritoare este estimată la 2.500-5.500 de perechi, din care majoritatea în Delta Dunării. În timpul pasajelor pot fi observate în România între 4.500 și 6.000 de exemplare.  [527]  
Ardea alba Linnaeus, 1758, sin. Casmerodius albus (Linnaeus, 1758), Egretta alba (Cramp and Simmons, 1977)[528][529] Egretă mare, Stârc alb mare, Bâtlan alb, Erodiu alb, Erodiu mare, Ciapur mare. Ardea alba alba Linnaeus, 1758 Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. Oaspete de iarnă. Populația din România, care în mare parte se află în Delta Dunării a fost estimată la 210-370 de perechi cuibăritoare. Iernează pe teritoriul țării între 1.000 și 3.000 de exemplare, iar în timpul pasajelor se pot vedea între 3.600 și 5.700 de exemplare.  [530]  
Egretta garzetta (Linnaeus, 1766)[531][532] Egretă mică, Stârc alb mic, Erodiu mic, Bâtlan alb mic, Ciapur mic. Egretta garzetta garzetta (Linnaeus, 1766) Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. Populația estimată în România este de circa 4.000-8.000 de perechi cuibăritore. În timpul pasajelor pot fi văzute pe teritoriul României între 5.000 și 8.000 de exemplare.  [533]  
Subfamilia: Botaurinae
Botaurus stellaris (Linnaeus, 1758)[534][535] Buhai de baltă, Bou de baltă, Bâtlan de stuh, Bic de baltă. Botaurus stellaris stellaris (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește. În iernile blânde unele exemplare rămîn în țară, în locuri cu apă neînghețată. În pasaj. Populația din România a fost apreciată la 1.000-5.000 de perechi cuibăritore, întâlnite preponderent în zonele întinse de stufărișuri din bazinul hidrografic al Dunării.  [536]  
Ixobrychus minutus (Linnaeus, 1766)[537][538] Stârc pitic, Stârc mic, Bâtlănaș pitic, Scrofiță, Scroafă de baltă, Bâtlănaș. Ixobrychus minutus minutus (Linnaeus, 1766) Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. În România se estimează că populația cuibăritoare este cuprinsă între 10.000 și 15.000 perechi.  [539]  
Subfamilia: Nycticoracinae
Nycticorax nycticorax (Linnaeus, 1758)[540][541] Stârc de noapte, Corb de noapte, Gac mic, Stârc cenușiu mic. Nycticorax nycticorax nycticorax (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. În România numărul de perechi cuibăritoare este estimat între 4.000 și 8.000, dintre care majoritatea se află în Delta Dunării.  [542]  

Familia Threskiornithidae - țigănuși, lopătariModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Threskiornithidae
Plegadis falcinellus (Linnaeus, 1766)[543][544] Țigănuș, Corobaică, Sitar negru. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. Populația cuibăritoare estimată în România este de 2.000-3.000 de perechi. Specia nu iernează în România, dar poate fi observată în timpul migrației cu efective mari, cuprinse între 5.000 și 7.000 de indivizi.  [545]  
Platalea leucorodia Linnaeus, 1758[546][547] Lopătar, Cosar, Lopătari. Platalea leucorodia leucorodia Linnaeus, 1758 Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. Oaspete de iarnă. Populația cuibăritoare din România este estimată la 600-1.200 de perechi. În timpul migrației numărul de lopătari este cuprins între 4.000 și 8.000 de indivizi. Dintre aceștia se estimează că în țară iernează 5-20 de indivizi.  [548]  

Ordinul Suliformes (Familia Phalacrocoracidae - cormorani)Modificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Suliformes
Familia: Phalacrocoracidae
Phalacrocorax carbo (Linnaeus, 1758)[549][550] Cormoran mare, Bâclan mare, Fundac mare, Corb de mare. Phalacrocorax carbo sinensis (Staunton, 1796) Sedentară, cuibăritore; iarna, o parte din păsări migrează. În pasaj. Oaspete de iarnă. Populația cuibăritoare din România este estimată la 12.000-20.000 de perechi, întâlnite preponderent pe apele interioare și în Delta Dunării. În timpul pasajelor se pot observa între 10.000 și 12.000 de exemplare; iernează un număr de 10.000-30.000 de exemplare.  [551]  
Microcarbo pygmaeus (Pallas, 1773), sin. Microcarbo pygmeus (Pallas, 1773), Phalacrocorax pygmeus (Pallas, 1773), Phalacrocorax pygmaeus (Pallas, 1773)[552][553] Cormoran mic, Bâclan mic, Fundac mic. Monotipică Parțial sedentară, cuibăritore; iarna, o parte din păsări migrează. În pasaj. Oaspete de iarnă. Populația cuibăritoare din România este estimată la 9.400-10.500 de perechi, întâlnite preponderent pe apele interioare și în Delta Dunării. În timpul pasajelor se pot observa între 10.000 și 18.000 de exemplare și iernează un număr de 5.000-20.000 de exemplare.  [554]  
Phalacrocorax aristotelis (Linnaeus, 1761)[555][556] Cormoran moțat, Cormoran cu moț, Cormoran mediteranean. Phalacrocorax aristotelis desmarestii (Payraudeau, 1826) Accidentală pe litoralul românesc al Mării Negre. În martie 2019 de Emil Todorov a confirmat cuibăritului acestei specii în Română în portul Constanța.[557] În perioada 2010-2014 toamna au fost observate 17 exemplare pe litoralul românesc.[78]  [558]  

Ordinul Phoenicopteriformes (Familia Phoenicopteridae - flamingi)Modificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Phoenicopteriformes
Familia: Phoenicopteridae
Phoenicopterus roseus Pallas, 1811, sin. Phoenicopterus ruber roseus Pallas, 1811, Phoenicopterus ruber antiquorum Temminck 1820[111][559][560] Flaming roz Monotipică Accidentală În România este o specie foarte rară și poate apărea sporadic pe coastele Mării Negre sau în Delta Dunării.  [561]  

Ordinul Podicipediformes (Familia Podicipedidae - corcodei)Modificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Podicipediformes
Familia: Podicipedidae
Podiceps auritus (Linnaeus, 1758)[562][563] Corcodel de iarnă, Corcodel urechiat, Corcodel auriculat, Corcodel cornut. Podiceps auritus auritus (Linnaeus, 1758) Oaspete de iarnă accidental. În România, populația de iarnă atinge numere reduse de indivizi, fiind întâlnit foarte rar pe coastele Mării Negre, de-a lungul râurilor neînghețate ori a bălților.  [564]  
Podiceps cristatus (Linnaeus, 1758)[565][566] Corcodel mare, Cufundac mare, Cufundaș, Bodârlău. Podiceps cristatus cristatus (Linnaeus, 1758) În pasaj. Sedentară, cuibăritore, parțial migratoare, iarna unele populații staționează cu precădere pe apele interioare stătătoare, neînghețate sau chiar pe cursurile râurilor mari, iar altele migrează. Efectivul din România a fost apreciat la 20.000-30.000 de perechi cuibăritoare, întâlnite preponderent pe apele interioare, precum lacuri, heleșteie, bazine piscicole, bălți, mlaștini etc., dar și în Delta Dunării.  [567]  
Podiceps grisegena (Boddaert, 1783), sin. Podiceps griseigena (Boddaert, 1783)[568][569] Corcodel cu gât roșu, Corcodel mijlociu, Corcodel roșu, Bodârlău, Cufundac, Fundac. Podiceps grisegena grisegena (Boddaert, 1783) În pasaj. Oaspete de vară, cuibărește, unele exemplare rămân iarna în zonele costiere și pe lacurile de acumulare cu suprafață mare (complexul lagunar Razelm-Sinoe, lacurile din Delta Dunării etc.). Populația din România a fost apreciată la 650-800 de perechi cuibăritoare, iar în timpul iernii pot fi văzute între 10 și 50 de exemplare.  [570]  
Podiceps nigricollis Brehm, 1831, sin. Podiceps caspicus (Hablizl, 1783)[571][572] Corcodel cu gât negru, Corcodel negru, Bodârlău cu gât negru, Corcodel cu ureche. Podiceps nigricollis nigricollis C. L. Brehm, 1831 Oaspete de vară, cuibărește, unele populații rămân și iarna. În pasaj. Populația din România este estimată la 2.500-4.000 de perechi cuibăritoare, din care efectivele cele mai mari sunt prezente în Delta Dunării și în complexul Razelm-Sinoe. În timpul pasajelor se pot vedea între 7.000 și 9.000 de exemplare și iernează pe teritoriul țării 500-2.000 de exemplare.  [573]  
Tachybaptus ruficollis (Pallas, 1764), sin. Podiceps ruficollis Pallas, 1764[574][575] Corcodel mic, Corcodel pitic, Corcodel fluvial, Corcodelaș de iarnă, Corcodeluș, Bodârlău pitic. Tachybaptus ruficollis ruficollis (Pallas, 1764) În pasaj. Oaspete de vară, cuibărește, unele exemplare rămân și peste iarnă. Populația care cuibărește în România a fost estimată la 7.000-12.000 de perechi, iar cea care iernează este de 1.000-2.000 de exemplare.  [576]  

Ordinul Falconiformes (Familia Falconidae - șoimi, vânturei)Modificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Falconiformes
Familia: Falconidae
Falco amurensis Radde, 1863[577][578] Vânturel de Amur, Șoim de Amur Monotipică Necunoscută. Specie nouă în România. Pe 29.05.2017 a fost observat un exemplar la Murighiol, jud. Tulcea.[579]  [580]  
Falco biarmicus Temminck, 1825[581] Șoim sudic, Șoimul Feldegg, Șoim dalmatin. Falco biarmicus feldeggii Schlegel, 1843 Apare accidental în România venind din Grecia sau Iugoslavia, unde cuibărește. În perioada 2013-2017 primăvara au fost observate 6 exemplare în România.[582]  [583]  
Falco cherrug Gray, 1834[584][585] Șoim dunărean, Șoim de dumbravă, Șoim sacru, Șoim, Șain. Falco cherrug cherrug J. E. Gray, 1834 (include subspecia Falco cherrug danubialis Kleinschmidt, 1939)) Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. Această specie era destul de comună în trecut în România, însă a suferit un declin dramatic, ajungând la numai 6-10 perechi cuibăritore în Câmpia de Vest și în Dobrogea. Nu este deloc exclus să mai existe astfel de perechi cuibăritore de șoim dunărean în regiunile de câmpie din Bărăgan, Moldova sau în Câmpia Română, astfel încât această estimare poate fi ușor subapreciată. În timpul pasajelor, pe teritoriul țării pot fi observate între 40 și 60 de exemplare.  [586]  
Falco columbarius Linnaeus, 1758[587][588] Șoim de iarnă, Șoimuleț pitic, Șoimuleț de iarnă, Merlin, Herete de iarnă, Herete pitic. Falco columbarius aesalon Tunstall, 1771 (sin. Falco columbarius regulus (Pallas, 1773)) Oaspete de iarnă. În pasaj. Nu cuibărește în România. Efectivul care se poate observa în sezonul rece este de 500-2.000 de exemplare.  [589]  
Falco eleonorae Géné, 1839[590][591] Șoim mediteranean, Șoim Eleonora. Monotipică Necunoscută. Specie nouă în România. În perioada 2010-2017 au fost observate câteva exemplare în Delta Dunării.[78]  [592]  
Falco naumanni Fleischer, 1818[593][594] Vânturel mic, Vinderel mic, Herete roșu mic, Vinderel cu ghiare galbene, Vinderelul Naumann. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. În România este o pasăre rară, care cuibărește în număr foarte mic în sudul țării, mai ales în Dobrogea, populația autohtonă fiind estimată la maximum 3 perechi.  [595]  
Falco peregrinus Tunstall, 1771[596][597] Șoim călător, Șain. Subspecia obișnuită din România este Falco peregrinus peregrinus Tunstall, 1771 (include vechea subspecie Falco peregrinus germanicus - șoimul călător german). Sunt menționate și 2 subspecii cu apariție accidentală: Falco peregrinus brookei Sharpe, 1873 (șoimul călător Brookei - cu câteva capturi în România), și Falco peregrinus calidus (sin. Falco peregrinus leucogenys - șoimul călător roșcat).[598] Sedentară, cuibăritore. Iarna pot apare și unele exemplare nordice. După anii 1970 se pare că efectivele din România au dispărut, dar în prezent au revenit spectaculos, stabilindu-se în tot mai multe zone. Astfel se cunosc perechi cuibăritoare din întregul lanț carpatic, cuibăritul fiind posibil și în Dobrogea. Sunt estimate a fi prezente aproximativ 135-250 de perechi cuibăritoare. În trecut era mult căutat pentru a fi dresat și folosit la vânătoare.  [599]  
Falco subbuteo Linnaeus, 1758[600][601] Șoimul rândunelelor, Șoim de vară, Șoimul ciocârliilor, Heretele rândunelelor, Erete, Ierete, Arete. Falco subbuteo subbuteo Linnaeus, 1758 Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. În România populația cuibăritoare este estimată la 5.000-12.000 de perechi.  [602]  
Falco tinnunculus Linnaeus, 1758[603][604] Vânturel roșu, Vinderel roșu, Vânturel ruginiu, Inchinătorul ruginiu, Vetrușcă, Herete roșu, Vânturel. Falco tinnunculus tinnunculus Linnaeus, 1758 Oaspete de vară, cuibărește, deși se întâlnește adesea în iernile blânde, cu sol descoperit. În pasaj. Populația din România este estimată la 20.000-50.000 de perechi cuibăritoare.  [605]  
Falco vespertinus Linnaeus, 1766[606][607] Vânturel de seară, Șoimuleț de seară, Vinderele de seară, Vinderel cu picioare roșii, Herete de seară, Vânturel. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj Populația cuibăritoare din Românie este estimată la 1.000 și 1.500 de perechi, fiind în scădere. În timpul pasajelor pot fi observate între 7.000 și 20.000 de exemplare.  [608]  

Ordinul AccipitriformesModificare

Familia Pandionidae - uliganiModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Accipitriformes
Familia: Pandionidae
Pandion haliaetus (Linnaeus, 1758), sin. Pandion haliaeetus (Linnaeus, 1758)[609][610] Uligan pescar, Vultur pescar, Acvilă pescar. Pandion haliaetus haliaetus (Linnaeus, 1758) În pasaj de primăvară și de toamnă. În trecut a fost oaspete de vară, cuibăritore. În România este prezentă doar în perioada de migrație, estimându-se că în această perioadă prin România trec între 50 și 200 de indivizi, dar în trecut au fost menționate cazuri rare de cuibărit (în anii 1960 și 1989, în ultimul caz fiind înregistrate 3 perechi clocitoare).  [611]  

Familia Accipitridae - vulturi, codalbi, hoitari, acvile, șerpari, găi, ereți, șorecari, viespari, uliiModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Accipitridae
Subfamilia: Haliaeetinae
Haliaeetus albicilla (Linnaeus, 1758)[612][613] Codalb, Cudalb, Vultur codalb, Vultur cu coadă albă, Vultur de mare. Monotipică Sedentară cuibăritore. Iarna mai pot sosi unele exemplare nordice. În România populația estimată este 28-33 de perechi cuibăritore, însă în trecut era o prezență obișnuită. Pe timp de iarnă efectivul poate ajunge la circa 110-220 indivizi, având un trend populațional ușor în creștere.  [614]  
Subfamilia: Aegypiinae
Aegypius monachus (Linnaeus, 1766)[615][616] Vultur pleșuv negru, Vultur pleșuv brun, Vultan brun, Vultan negru, Cara cartal. Monotipică În trecut era sedentară și cuibărea frecvent în Carpați și munții Dobrogei. În prezent este o apariție accidentală. În România era o specie comună la sfârșitul secolului XIX, dar a dispărut în prima parte a secolului XX. Din 1990 până în 2014 au fost observate numai 3 exemplare.[78] La sfârșitul lunii martie 2020 au fost observați 3 vulturi negri zburând la altitudini mari deasupra României.[617]  [618]  
Gyps fulvus (Hablizl, 1783)[619][620] Vultur sur, Vultur pleșuv sur, Vultan sur, Vultur pleșuv cenușiu, Vultan cu cap alb, Vultur pleșuv roșu, Vultur gulerat, Vultur mohorât, Vultur de piatră, Cartal. Gyps fulvus fulvus (Hablizl, 1783) Accidentală. În trecut era sedentară și cuibărea în Carpați și în regiunile deluroase ori de cîmpie din sud-estul României. În România, ultimele observații cu privire la exemplare cuibăritoare provin din anul 1939, în zona Bucegilor. În perioada 2010-2014 au fost observate 11 exemplare accidentale.[78]  [621]  
Subfamilia: Gypaetinae
Neophron percnopterus (Linnaeus, 1758)[622][623] Hoitar, Hoitar alb, Mortăcinar, Vultur alb, Vultur pleșuv alb, Vultur pleșuv mic, Vultur egiptean, Pleșuv alb, Pleșuv mic. Neophron percnopterus percnopterus (Linnaeus, 1758) În trecut era oaspete de vară și cuibărea în sudul Dobrogei. În prezent apariție accidentală. În perioada 2010-2014 au fost observate 4 exemplare cu apariție accidentală.[78]  [624]  
Gypaetus barbatus (Linnaeus, 1758)[625][626] Zăgan, Vultur bărbos, Vultur cu barbă, Ciahlău, Cilihoiu, Cilioaie. Gypaetus barbatus barbatus (Linnaeus, 1758) (iclude vechea subspecie Gypaetus barbatus aureus). În trecut era sedentară, cuibăritore și trăia pe înălțimile Carpaților și de unde a dispărut de mai multe decenii. Specia dispărută în România, ultimele exemplare fiind împușcate în 1927. Totuși a fost observat un exemplar pe 19.07.2016 la Baia Mare (jud. Maramureș).[627]  [628]  
Subfamilia: Aquilinae
Clanga pomarina (Brehm, 1831), sin. Aquila pomarina (Brehm, 1831)[629][630] Acvilă țipătoare mică, Vulturaș țipător mic, Vulturaș negru mic, Vulturaș negru. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. În România, populația estimată este de 1.700-3.900 de perechi cuibăritore.  [631]  
Clanga clanga (Pallas, 1811), sin. Aquila clanga Pallas, 1811[632][633] Acvilă țipătoare mare, Vultur țipător mare, Vulturaș negru mare. Monotipică Oaspete de vară, probabil cuibărește. În pasaj. Oaspete de iarnă. În România este o specie posibil cuibăritoare mai ales în sudul țării, în Delta Dunării, sudul Dobrogei, de-a lungul Dunării și în Podișul Transilvaniei, fără a se putea da un număr de perechi cuibăritoare. În timpul pasajelor pot fi observate între 30 și 80 de exemplare. Se poate estima că între 10 și 20 de exemplare iernează pe teritoriul țării.  [634]  
Aquila chrysaetos (Linnaeus, 1758)[635][636] Acvilă de munte, Acvilă, Pajură, Iepurar, Vultur de piatră, Aciră, Hultan, Pajoră, Pagiră, Zgripsoroaică. Aquila chrysaetos chrysaetos (Linnaeus, 1758) Sedentară, cuibăritore. În pasaj, mai rar iernează. În România numărul perechilor cuibăritoare este estimat la 90-150 de perechi.  [637]  
Aquila heliaca Savigny, 1809[638][639] Acvilă de câmp, Acvilă imperială, Vultur imperial, Pajure, Pajăre, Pajor, Zgripsoroaică, Gripsor, Sgricțor, Schiopoane. Monotipică În pasaj de primăvară și de toamnă. În trecut era oaspete de vară și cuibărea, fiind consemnate în literatură date despre cuiburi destul de frecvent identificate în Dobrogea, dar și în alte regiuni ale țării. În prezent observațiile sporadice din perioada recentă ale acestei specii pe teritoriul țării fac referire de obicei la păsări aflate în migrație sau în zone temporare de hrănire. În timpul pasajelor pot fi observate între 20 și 60 de exemplare.  [640]  
Aquila nipalensis Hodgson, 1833, sin. Aquila rapax nipalensis Hodgson, 1833[641][642] Acvilă de stepă, Acvilă apuseană de stepă, Acvilă orientală. Aquila nipalensis orientalis Cabanis, 1854 (sin. Aquila rapax orientalis) Accidentală. A fost cândva oaspete de vară clocitoare în România. Specie foarte rară în România. În 2015 au fost observate numai 2 exemplare în timpul verii.[643]  [644]  
Aquila fasciata (Vieillot, 1822), sin. Hieraaetus fasciatus (Vieillot, 1822)[645][646] Acvilă porumbacă, Acvila Bonelli, Vulturul Bonelli, Acvila porumbar. Aquila fasciata fasciata Vieillot, 1822 (sin. Hieraaetus fasciatus fasciatus) Accidentală. În 2005-2006 au fost observate 5 exemplare,[17] iar în 2010-2014 a fost observat un singur exemplar.[78]  [647]  
Hieraaetus pennatus (Gmelin, 1788), sin. Aquila pennata Gmelin, 1788[648][649] Acvilă mică, Acvilă pitică, Vulturaș cu oglindă, Acvilă oglindată. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. Pentru România s-a estimat un număr de 150-320 de perechi cuibăritoare.  [650]  
Subfamilia: Circaetinae
Circaetus gallicus (Gmelin, 1788), sin. Circaetus ferox (Gmelin, 1788)[651][652] Șerpar, Vultur șerpar. Monotipică În pasaj. Oaspete de vară cuibăritore. În România populația estimată este de 300-600 de perechi cuibăritoare.  [653]  
Subfamilia: Milvinae
Milvus migrans (Boddaert, 1783), sin. Milvus korschun Gmelin 1891[654][655] Gaie neagră, Șorliță brună, Șorliță mică, Gaie brună, Uligan brun, Milan brun. Milvus migrans migrans (Boddaert, 1783) Oaspete de vară, cuibărește rar. În pasaj. Efectivul estimat din România este de 120-160 perechi cuibăritore. Este mai frecventă în timpul pasajului, nefiind estimat numărul exemplarelor care tranzitează țara.  [656]  
Milvus milvus (Linnaeus, 1758)[657][658] Gaie roșie, Șorliță, Șorliță roșie, Șorliță mare, Gaie, Gaie furcată, Gailă, Uligar, Huligan, Milan. Milvus milvus milvus (Linnaeus, 1758) În pasaj. Oaspete de vară cuibăritore. În România populația estimată este de 1-5 perechi cuibăritore. Se întâlnește rar și sporadic în perioadele de pasaj, fără evaluări populaționale.  [659]  
Subfamilia: Elaninae
Elanus caeruleus (Desfontaines, 1789)[660] Gaie cenușie, Gaia albă. Elanus caeruleus caeruleus (Desfontaines, 1789) Se întâlnește accidental în sezonul cald. Ultimul exemplar a fost observat în zbor în iulie 1965 în sudul Dobrogea, dar fără dovezi certe.[229][399]  [661]  
Subfamilia: Circinae
Circus aeruginosus (Linnaeus, 1758)[662][663] Erete de stuf, Uliu de trestie, Uliu de stuf, Gaie de trestie, Uliu de baltă, Șorecar de baltă, Herete de baltă. Circus aeruginosus aeruginosus (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește, o parte din păsări rămân și iarna. În pasaj. Oaspete de iarnă. Populația din România a fost apreciată la 1.700-2.500 de perechi cuibăritoare. Populația din România este considerată având un trend ascendent.  [664]  
Circus cyaneus (Linnaeus, 1766)[665][666] Erete vânăt, Uliu vânăt, Gaie vânătă, Herete de câmp. Monotipică În pasaj. Oaspete de iarnă. În România apare în migrație și în timpul iernii, mai ales în Dobrogea, efectivele care iernează în țară fiind estimate între 2.000 și 6.000 de exemplare.  [667]  
Circus pygargus (Linnaeus, 1758)[668][669] Erete sur, Erete cenușiu, Uliu sur, Gaie sură, Herete cenușiu, Șorecar cenușiu, Gaie de luncă. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. În România, populația estimată este de 20-50 de perechi cuibăritore.  [670]  
Circus macrourus S. G. Gmelin, 1770[671][672] Erete alb, Uliu alb, Herete alb, Șorecar alb, Uliul stepelor, Uliu palid. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește rar. În pasaj. În România populația cuibăritore estimată este de 1-6 perechi, iar în timpul pasajelor pot fi observate între 200 și 1.000 de exemplare.  [673]  
Subfamilia: Buteoninae
Buteo rufinus Cretzschmar, 1827)[674][675] Șorecar mare, Șorecar feroce, Șorecar acvilin, Uliu mare. Buteo rufinus rufinus (Cretzschmar, 1829) Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. Populația cuibăritoare a României este estimată la 400-900 de perechi.  [676]  
Buteo buteo (Linnaeus, 1758)[677][678] Buteo buteo buteo - Șorecar comun, Șorecar de deal, Uliu, Uliul șopârlelor, Uliul, Buzard, Șopârlar. Buteo buteo vulpinus - Șorecar roșcat, Șorecar roșu, Șorecar vulpin, Șorecar de stepă, Buzard de stepă, Șorecar caucazian. Buteo buteo buteo (Linnaeus, 1758) - cuibărește mai ales în Carpați, Buteo buteo vulpinus (Gloger, 1833) - cuibărește în sud-estul României, în Dobrogea. Buteo buteo buteo - sedentară, cuibăritore. Buteo buteo vulpinus - oaspete de vară, cuibăritore. Populația din România este evaluată la 20.000-50.000 de perechi și este considerată stabilă.  [679]  
Buteo lagopus (Pontoppidan, 1763)[680][681] Șorecar încălțat, Șorecar de iarnă, Uliu încălțat, Buzard de iarnă. Subspecia obișnuită în România este Buteo lagopus lagopus (Pontoppidan, 1763). De două ori a fost semnalată în România și subspecia răsăriteană, Buteo lagopus menzbieri Dementiev, 1951, ultima dată în 1973.[4][229] Oaspete de iarnă. În pasaj. În România este estimat că ar ierna între 500 și 2.000 de indivizi.  [682]  
Buteo hemilasius Temminck & Schlegel, 1844[683] Șorecar asiatic Monotipică Accidentală Unicul exemplar a fost colectat în 1968 în pădurea Ștefănești, lângă București.[4][229]  [684]  
Subfamilia: Perninae
Pernis apivorus (Linnaeus, 1758)[685][686] Viespar, Vespar, Văspar, Șorecarul viespilor. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. În România populația cuibăritoare este estimată la 5.000-12.000 de perechi.  [687]  
Subfamilia: Accipitrinae
Accipiter nisus (Linnaeus, 1758)[688][689] Uliu păsărar, Uliul păsărilor, Uliu păsăresc, Uliu mic, Uliuț, Păsărar, Corui, Coroi, Cobăț. Accipiter nisus nisus (Linnaeus, 1758) Sedentară, cuibăritore. Oaspete de iarnă. Efectivul estimat în România este de 4.000-12.000 de perechi cuibăritoare.  [690]  
Accipiter gentilis (Linnaeus, 1758)[691][692] Uliu porumbar, Uliu de porumbei, Uliul găinilor, Uliu, Ulieș, Uligae, Huli, Huliu, Porumbar, Găinar, Boghiu, Bodigeu, Bodigaș, Hârău, Hereu, Herete, Arete, Ierete, Cobăț, Corui. Accipiter gentilis gentilis (Linnaeus, 1758) (include și subspecia Accipiter gentilis gallinarum (C.L. Brehm, 1831)). Iarna apare și o subspecie nordică, Accipiter gentilis buteoides (Menzbier, 1882).[4][229]. Dionisie Linția menționează și subspecia Accipiter gentilis marginatus Piller & Mitterpacher, 1783 - Uliul balcanic (3 exemplare au fost împușcate în 1904-1912.)[693] Sedentară. Oaspete de iarnă. Efectivul în România al acestei specii este estimat la 3.000-8.000 de perechi cuibăritoare. În timpul iernii numărul exemplarelor crește datorită exemplarelor care vin din nordul Europei.  [694]  
Accipiter brevipes (Severtsov, 1850), sin. Accipiter badius brevipes Severtsov, 1850[695][696] Uliu cu picioare scurte, Ulișor cu picioare scurte, Uliu scund, Păsărar breviped, Păsărar, Corui cu picioare scurte. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. Pentru România, populația estimată este de 550-900 perechi cuibăritoare. După SOR ar fi de 60-100 de perechi.  [697]  

Ordinul StrigiformesModificare

Familia Strigidae - bufnițe, ciufi, cucuvele, buhe, ciuși, huhureziModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Strigiformes
Familia: Strigidae
Subfamilia: Asioninae
Asio flammeus (Pontoppidan, 1763)[698][699] Ciuf de câmp, Ciuf de baltă, Ciof de baltă, Ciuș, Știsiu. Asio flammeus flammeus (Pontoppidan, 1763) Sedentară, rar cuibăritore. În pasaj. Oaspete de iarnă În România, populația cuibăritoare este formată din 20-40 de perechi cuibăritoare. Iarna apar și populații nordice.  [700]  
Asio otus (Linnaeus, 1758)[701][702] Ciuf de pădure, Buhă mică de pădure, Ciuhurez urechiat, Huhurez, Hurez, Huhurete, Ciuf, Ciuș. Asio otus otus (Linnaeus, 1758) Sedentară, cuibăritore. Oaspete de iarnă. În pasaj. În România s-a apreciat un număr cuprins între 8.000 și 30.000 de perechi cuibăritoare. În iernile aspre, multe exemplare nordice se adaugă populațiilor din România sau trec chiar mai spre sud, iernând în sudul Africii și în sud-vestul Asiei.  [703]  
Subfamilia: Surniinae
Aegolius funereus (Linnaeus, 1758), sin. Aegolius funerus (Linnaeus, 1758)[704][705] Minuniță, Cucuvaie încălțată, Cucuvaia Tengmalm, Cucumeagă încălțată. Aegolius funereus funereus (Linnaeus, 1758) Sedentară, cuibăritore. Oaspete de iarnă. În România sunt estimate între 600 și 1.000 de perechi cuibăritoare. Iarna apar și exemplare nordice.  [706]  
Athene noctua (Scopoli, 1769)[707][708] Cucuvea, Cucuvaie, Cucuvaie balcanică, Cucuvea comună, Cucuveică, Cucumeagă, Cucuvelă, Cucuvea, Cucumea, Cucubeică, Cocioveică, Uture. Athene noctua noctua (Scopoli, 1769), Athene noctua indigena C. L. Brehm, 1855 Sedentară, cuibăritore. În România populația numără între 15.000 și 40.000 de perechi cuibăritoare.  [709]  
Glaucidium passerinum (Linnaeus, 1758)[710][711] Ciuvică, Cucuvea pitică, Cucuvea de brădet. Glaucidium passerinum passerinum (Linnaeus, 1758) Sedentară, cuibăritore. Populația estimată în România este de 2500-4000 de perechi cuibăritoare.  [712]  
Surnia ulula (Linnaeus, 1758)[713][714] Ciuhurez, Ciuhurez undulat, Huhurez undulat, Huhurez porumbac. Surnia ulula ulula (Linnaeus, 1758) Accidentală. În România se cunoaște o singură captură de iarnă din 1904.[4][693]  [715]  
Subfamilia: Striginae
Bubo bubo (Linnaeus, 1758)[716][717] Buhă, Bufniță, Buhă mare, Bufnă, Buhnă, Bufniță mare, Buhă, Buvnă, Buhac, Bucană.
  • Bubo bubo bubo (Linnaeus, 1758).
  • Bubo bubo interpositus Rothschild & E. J. O. Hartert, 1910.[229][718][719]
Sedentară, cuibăritore Populația estimată în România este de 200-700 de perechi cuibăritoare.  [720]  
Bubo scandiacus (Linnaeus, 1758), sin. Nyctea scandiaca[721] Bufniță de zăpadă, Bufniță polară. Monotipică Accidentală Specie semnalată înainte de 1949.[242][722]  [723]  
Otus scops (Linnaeus, 1758)[724][725] Ciuș, Ciuf pitic, Buhă pitică, Huhurez mic. Otus scops scops (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește. Populația din România este apreciată a fi între 25.000-40.000 de perechi cuibăritore.  [726]  
Strix aluco Linnaeus, 1758[727][728] Huhurez mic, Huhurez de pădure, Ciuhurez de pădure, Ciuhurez, Ciurez, Cecă. Strix aluco aluco Linnaeus, 1758 Sedentară, cuibăritore. În România numărul perechilor cuibăritoare este estimat la 20.000-60.000.  [729]  
Strix uralensis Pallas, 1771[730][731] Huhurez mare, Huhurez uralenz, Cihurez cu coadă lungă, Huhurez cu cioc galben. Strix uralensis liturata Lindroth, 1788, Strix uralensis macroura Wolf, 1810[732][733] Sedentară, cuibăritore. Oaspete de iarnă. Efectivele estimate în România sunt cuprinse între 12.000-20.000 de perechi cuibăritoare. În sezonul rece apar și exemplare nordice.  [734]  

Familia Tytonidae - strigiModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Tytonidae
Tyto alba (Scopoli, 1769)[735][736] Strigă, Huhurez de casă, Ciurez de casă. Tyto alba guttata (C. L. Brehm, 1831) Sedentară, cuibăritore. În România populația cuibăritoare este de 500-1.500 de perechi.  [737]  

Ordinul Cuculiformes (Familia Cuculidae - cuci)Modificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Cuculiformes
Familia: Cuculidae
Cuculus canorus Linnaeus, 1758[738][739] Cuc, Cucul, Cucu, Cucușor, Cuculeț; fem. Cucă, Cuculiță, Cuculeasă. Cuculus canorus canorus Linnaeus, 1758 Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. În România populația cuibăritoare este formată din 300.000-600.000 de perechi cuibăritoare.  [740]  
Clamator glandarius (Linnaeus, 1758)[741][742] Cuc pestriț Monotipică Accidentală. A fost observată în 1916 în Basarabia.[743] Au fost observate 2 exemplare pentru prima dată în România în mai 2017 la Târgușor (jud. Constanța).[744][745]  [746]  

Ordinul Caprimulgiformes (Familia Caprimulgidae - caprimulgi)Modificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Caprimulgiformes
Familia: Caprimulgidae
Caprimulgus europaeus Linnaeus, 1758[747][748] Caprimulg. Caprimulgus europaeus europaeus - Caprimulg european, Caprimulg comun, Rândunea de noapte nordică, Lipitoare nordică, Păpăludă nordică, Mulgătorul caprelor. Caprimulgus europaeus meridionalis - Caprimulg meridional, Caprimulg meridional, Mulgecapre, Rândunea de noapte meridională, Păpăludă meridională, Lipitoare meridională. Caprimulgus europaeus meridionalis E. J. O. Hartert, 1896 (cuibărește); Caprimulgus europaeus europaeus Linnaeus, 1758 (în pasaj) Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. Efectivul în România este estimat la 12.000-15.000 de perechi cuibăritoare.  [749]  

Ordinul CoraciiformesModificare

Familia Alcedinidae - pescărașiModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Coraciiformes
Familia: Alcedinidae
Alcedo atthis (Linnaeus, 1758)[750][751] Pescăraș albastru. Alcedo atthis ispida - Pescăraș albastru mare, Pescăruș verde, Pescăraș, Pescărel vânăt, Pescăriță, Pescărel azuriu. Alcedo atthis atthis - Pescăraș albastru mic, Pescăruș verde estic, Pescăras albastru răsăritean. Alcedo atthis atthis (Linnaeus, 1758), Alcedo atthis ispida Linnaeus, 1758 Sedentară, cuibăritore. În pasaj. Populația cuibăritoare din România este estimată la 5.500-10.000 de perechi.  [752]  

Familia Meropidae - prigoriModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Meropidae
Merops apiaster Linnaeus, 1758[753][754] Prigorie, Albinărel, Furnicar, Viespar, Prigoare. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. Efectivele din România au fost estimate la 200.000-400.000 de perechi cuibăritoare.  [755]  

Familia Coraciidae - dumbrăvenceModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Coraciidae
Coracias garrulus Linnaeus, 1758[756][757] Dumbrăveancă, Gaiță vânătă, Corb albastru, Căcău, Găițișară, Cioară pucioasă, Corobatică, Dumbrăvioară. Coracias garrulus garrulus Linnaeus, 1758 Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. Pentru România, populația estimată este de 4.600-6.500 de perechi cuibăritoare.  [758]  

Ordinul Bucerotiformes (Familia Upupidae - pupeze)Modificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Bucerotiformes
Familia: Upupidae
Upupa epops Linnaeus, 1758[759][760] Pupăză, Pupăgioară, Pupăzoi. Upupa epops epops Linnaeus, 1758 Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. În România populația cuibăritoare este estimată a fi cuprinsă între 20.000 și 40.000 de perechi.  [761]  

Ordinul Piciformes (Familia Picidae - ciocănitori, ghionoaie, capîntorturi)Modificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Piciformes
Familia: Picidae
Subfamilia: Jynginae
Jynx torquilla Linnaeus, 1758[762][763] Capîntortură, Capîntors, Vârtecap, Capunturtură, Sucecap, Capuntultură, Caprenturtură, Sucitoare, Capintors, Furnicar. Jynx torquilla torquilla Linnaeus, 1758 Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj În România populația cuibăritoare este estimată la 30.000-70.000 de perechi, efectivul fiind considerat în regresie.  [764]  
Subfamilia: Picinae
Picus canus Gmelin, 1788[765][766] Ghionoaie sură, Ciocănitoare sură, Ghionoae sură, Vârdăriță sură, Verdoaică, Vierdare, Ciocănitoare, Ghionoaie, Svirdoaică, Horoi verde. Picus canus canus J. F. Gmelin, 1788 Sedentară, cuibăritore. În România cuibăresc între 45.000 și 60.000 de perechi, ceea ce reprezintă populația cea mai mare de pe continentul european (exceptând-o pe cea din Rusia).  [767]  
Picus viridis Linnaeus, 1758[768][769] Ghionoaie verde, Ciocănitoare verde, Ciocănitoare verde central-europeană, Vârdăriță, Verdoaică, Virdare, Svirdaică, Horoiu verde, Ciocănitoare verde românească, Ciocănitoare verdoaie. Picus viridis viridis Linnaeus, 1758 (include subspecia Picus viridis virescens (C. L. Brehm, 1831) = Picus viridis frondium C. L. Brehm 1831), Picus viridis karelini J. F. Brandt, 1841 (include Picus viridis romaniae Stresemann 1919 - Ciocănitoare verde românească, Ciocănitoare verdoaie).[770] Sedentară, cuibăritore Populația din România este apreciat a fi între 60.000 și 120.000 de perechi. Este a doua ca mărime după cea din Franța.  [771]  
Dryobates minor (Linnaeus, 1758), sin. Dendrocopos minor (Linnaeus, 1758)[772][773] Ciocănitoare pestriță mică, Ciocănitoare pestriță mică, Ghionoaie pestriță mică, Ciocănitoare mică, Ghionoaie mică, Furnicar. Dryobates minor hortorum (C. L. Brehm, 1831), Dryobates minor buturlini E. J. O. Hartert, 1912 (Ciocănitoarea lui Buturlin)[770] Sedentară, cuibăritore În România cuibăresc între 15.000 și 600.000 de perechi, populația fiind în regres.  [774]  
Dendrocopos major (Linnaeus, 1758), sin. Dryobates major (Linnaeus, 1758),[775][776] Ciocănitoare pestriță mare, Ciocănitoare pestriță, Vârdoaică roșie, Bocănitoare, Ghionoaie, Geonoaie, Ciocănitoare roșie, Sfârcioc, Sfârdaică. Dendrocopos major pinetorum (C. L. Brehm, 1831 - Ciocănitoare pestriță mare), Dendrocopos major candidus (Stresemann, 1919 - Ciocănitoare pestriță candidă), unii autori includ această subspecie în subspecia Dendrocopos major pinetorum (C. L. Brehm, 1831 - Ciocănitoare pestriță mare estică), Dendrocopos major major (Linnaeus, 1758)[770] Sedentară, cuibăritore În România cuibăresc între 300.000 și 500.000 de perechi, populația fiind considerată în creștere.  [777]  
Dendrocopos leucotos (Bechstein, 1803), sin. Dryobates leucotos (Bechstein, 1803)[778][779] Ciocănitoare cu spate alb, Ciocănitoarea de munte, Ciocănitoare albă în spate. Dendrocopos leucotos leucotos (Bechstein, 1802, include și subspecia Dendrocopos leucotos carpathicus Buturlin, 1907 citată de unii autori), Dendrocopos leucotos lilfordi (Sharpe & Dresser, 1871 - Ciocănitoare Lilford).[770] Sedentară, cuibăritore. În România cuibăresc între 8.500 și 35.000 de perechi, populația fiind stabilă.  [780]  
Dendrocopos syriacus, (Ehrenberg, 1833), sin. Dryobates syriacus (Ehrenberg, 1833)[781][782] Ciocănitoare de grădină, Ciocănitoare de grădini, Ciocănitoare pestriță de gradină, Ciocănitoare pestriță urbană, Ciocănitoare balcanică, Ciocănitoare siriacă. Dendrocopos syriacus balcanicus (Gengler et Stresemann, 1920).[770] Unii autori consideră această specie monotipică. Sedentară, cuibăritore Populația din România este apreciată a fi între 10.000 și 30.000 de perechi și este în declin.  [783]  
Dryocopus martius (Linnaeus, 1758)[784][785] Ciocănitoare neagră, Gheonoaie neagră, Ciocănitoare cu cârpă, Țipătoare, Horoi de brad, Cățărătoare, Ghinoi, Ciocănitoare cucuiată. Dryocopus martius martius (Linnaeus, 1758)[770] Sedentară, cuibăritore Populația din România este apreciată a fi între 14.500 și 57.000 de perechi, reprezentând una dintre cele mai importante populații de pe continentul european.  [786]  
Leiopicus medius (Linnaeus, 1758), sin. Dendrocopos medius (Linnaeus, 1758), Dryobates medius (Linnaeus, 1758)[787][788] Ciocănitoare de stejar, Ciocănitoare pestriță mijlocie, Gheonoaie mijlocie, Ciocănitoare roșie. Leiopicus medius medius (Linnaeus, 1758)[770] Sedentară, cuibăritore În România cuibăresc aproximativ 80.000-250.000 de perechi.  [789]  
Picoides tridactylus (Linnaeus, 1758)[790][791] Ciocănitoare de munte, Ciocănitoare tridegetată, Ciocănitoare cu trei degete. Picoides tridactylus alpinus C. L. Brehm, 1831.[770] Sedentară, cuibăritore. În România cuibăresc aproximativ 15.000-20.000 de perechi.  [792]  

Ordinul Apodiformes (Familia Apodidae - drepnele)Modificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Apodiformes
Familia: Apodidae
Apus apus (Linnaeus, 1758)[793][794] Drepnea neagră, Drepnea mică, Drepnea, Drepneauă, Lăstun mare, Lăstun negru, Drăpnea. Apus apus apus (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj de primăvară și de toamnă. În România are un efectiv estimat la 15.000-60.000 de perechi cuibăritoare.  [795]  
Apus pallidus (Shelley, 1870)[796][797] Drepnea palidă Apus pallidus brehmorum E. J. O. Hartert, 1901? Accidentală În perioada 2010-2014 au fost observate 5 exemplare,[78] iar în 2016-2017 - 8 exemplare.[798]  [799]  
Tachymarptis melba (Linnaeus, 1758), sin. Apus melba (Linnaeus, 1758)[800][801] Drepnea mare, Drepnea alpină. Tachymarptis melba melba (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește. În România există un efectiv estimat la 1.200-3.000 de perechi cuibăritoare.  [802]  

Ordinul Psittaciformes (Familia Psittacidae - papagali)Modificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Psittaciformes
Familia: Psittacidae
Psittacula krameri (Scopoli, 1769)[803][804] Papagalul micul Alexander ? Specie provenite din gradini zoologice, cu apariție sporadică în România.[17] Specie foarte rară. În perioada 2016-2017 au fost observate 36 exemplare în București.[805]  [806]  
Psittacula eupatria (Linnaeus, 1766)[807][808] Papagalul marele Alexander ? Specie provenite din gradini zoologice, cu apariție sporadică în România. Specie foarte rară.  [809]  

Ordinul PasseriformesModificare

Familia Alaudidae - ciocârlii, ciocârlaniModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Ordinul: Passeriformes
Familia: Alaudidae
Alauda arvensis Linnaeus, 1758[810][811] Ciocârlie de câmp, Ciocârlie de câmp surie, Ciocârlie de țarină, Ciocârlie de vânt.
  • Alauda arvensis arvensis Linnaeus, 1758 (ciocârlie de câmp - în pasaj de primăvară și de toamnă);
  • Alauda arvensis cantarella Bonaparte, 1850 (= Alauda arvensis lunata Ch. L. Brehm, 1845 - ciocârlie de câmp surie - oaspete de vară cuibăritore).
  • În literatura veche este menționată și Alauda arvensis cinerascens Hartert 1910 (Ciocârlie de câmp caucasică, Ciocârlie răsăriteană = Alauda arvensis armenica Bogdanov, 1879).[812]
Oaspete de vară, cuibărește, majoritatea efectivului din România migrează în zone mediteraneene, foarte puține exemplare rămânând peste iarnă. În pasaj de primăvară și de toamnă. În România este larg răspândită, numărul perechilor cuibăritoare fiind estimat la 2.000.000-3.000.000 (După SOR 460.000-850.000 perechi cuibăritoare). Este una dintre cel mai des identificate specii de păsări.  [813]  
Alauda leucoptera (Pallas, 1811), sin. Melanocorypha leucoptera (Pallas, 1811)[814][815] Ciocârlie cu aripi albe, Ciocârlie sibirică. Monotipică Accidentală, oaspete de iarnă. Specie foarte rară. În 2017 a fost observat un singur exemplar la Agigea, în decembrie.[816]  [817]  
Alaudala rufescens (Vieillot, 1820), sin. Calandrella rufescens (Vieillot, 1820)[818][819] Ciocârlie mică ? Accidentală. În perioada 2010-2014 au fost observate 3 exemplare.[78][820]  [821]  
Calandrella brachydactyla (Leisler, 1814)[822][823] Ciocârlie de stol, Ciocârlie cu degete scurte, Ciocârlie brevidegetată.
  • Calandrella brachydactyla brachydactyla (Leisler, 1814), sin. Calandrella cinerea brachydactyla (Leisler, 1814)
Oaspete de vară, cuibărește. În România populația cuibăritoare estimată este de 10.000-20.000 de perechi.  [824]  
Lullula arborea (Linnaeus, 1758)[825][826] Ciocârlie de pădure, Ciocârlie de munte.
  • Lullula arborea arborea (Linnaeus, 1758).
  • Unii autori menționează și subspecia Lullula arborea flavescens Ehmcke 1903 (Ciocârlie de pădure gălbuie, Ciocârlie mică, Ciocârlie fluerătoare)
Oaspete de vară, cuibărește. Populații sedentare pe Lunca Dunării și în Dobrogea. În iernile blânde se pot întâlni unele exemplare nordice. Populația cuibăritoare în România este estimată între 100.000 și 250.000 de perechi  [827]  
Galerida cristata (Linnaeus, 1758)[828][829] Ciocârlan, Ciocârlan moțat, Ciocârlie cu cioc subțire.
  • Galerida cristata tenuirostris C. L. Brehm, 1858 (Ciocârlie cu cioc subțire) - subspecia obișnuită din România;
  • Galerida cristata cristata (Linnaeus, 1758 - Ciocârlie moțată);
  • Galerida cristata meridionalis C. L. Brehm, 1841 (Ciocârlie moțată balcanică).
Sedentară. În România populația cuibăritoare este estimată la 200.000-400.000 de perechi și este în creștere.  [830]  
Eremophila alpestris (Linnaeus, 1758)[831][832] Ciocârlie urecheată, Ciocârlie urechiată, Ciocârlie alpină.
  • Eremophila alpestris flava (J. F. Gmelin, 1789)
Sedentară, cuibăritore în munții Făgăraș și munții Bucegi. Oaspete de iarnă - o parte din efectivele migratoare din nordul Europei petrec iarna în zona Carpaților Occidentali și de Sud. În România cuibăresc între 100 și 300 de perechi.  [833]  
Melanocorypha calandra (Linnaeus, 1766)[834][835] Ciocârlie de Bărăgan, Ciocârlie de stepă
  • Melanocorypha calandra calandra (Linnaeus, 1766)
Cuibăritoare, parțial sedentară, în iernile fără zăpadă sau cu puțină zăpadă iernează; o parte migrează spre țările calde. În pasaj. În România există populații cuibăritoare în Delta Dunării, în Dobrogea, în partea de sud a Moldovei și în partea de est a Munteniei. Efectivele din România sunt estimate la 750.000-1.500.000 de perechi cuibăritoare.  [836]  
Melanocorypha yeltoniensis (Forster, 1767)[812][837] Ciocârlie neagră Monotipică Accidentală. Specie foarte rară. Se cunosc câteva semnalări primăvara în Dobrogea, fără ca specia să fi fost colectată.[4]  [838]  
Melanocorypha bimaculata (Ménétries, 1832)[839] Ciocârlie cu două pete Monotipică Accidentală Specie foarte rară[242]  [840]  

Familia Hirundinidae - rândunici, lăstuniModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Hirundinidae
Hirundo rustica Linnaeus, 1758[841][842] Rândunică, Rândunea, Rândunică de câmp, Rândurică, Rândurea, Lândură, Arândunea. Hirundo rustica rustica Linnaeus, 1758 Oaspete de vară, cuibărește. Specia a devenit strict antropofilă, existând aproape numai în localități. Efectivele din România sunt apreciate a fi între 500.000 și 1.000.000 de perechi.  [843]  
Cecropis daurica Linnaeus, 1771, sin. Hirundo daurica Laxmann, 1769[844][845] Rândunică roșcată, Rândunică alpină. Cecropis daurica rufula (Temminck, 1835) Oaspete de vară, cuibărește. În România cuibărește în zona Dobrogea, în munții Retezat, Parâng, Apuseni, în Clisura Dunării și munții Cernei. Populația cuibăritoare din România numără între 500 și 1.500 de perechi clocitoare.  [846]  
Delichon urbicum (Linnaeus, 1758), sin. Delichon urbica (Linnaeus, 1758)[847][848] Lăstun de casă, Rândunică de casă, Lăstun, Lăstrun, Loston, Lăstun alb, Rândunică de fereastră. Delichon urbicum urbicum (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește. Cuibărește în locurile joase și la munte, adesea în colonii cu exemplare numeroase, lipindu-și cuiburile pe zidurile clădirilor. Pentru România populația cuibăritoare este estimată la 400.000-1.300.000 de perechi cuibăritoare.  [849]  
Riparia riparia (Linnaeus, 1758)[850][851] Lăstun de mal, Rândunică de mal, Rândunică de apă, Rândunică de ploaie, Rândunea de pământ. Riparia riparia riparia (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește În România populația cuibăritoare este estimată la 45.000-90.000 de perechi.  [852]  
Ptyonoprogne rupestris (Scopoli, 1769), sin. Hirundo rupestris Scopoli, 1769[853][854] Lăstun de stâncă Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. A fost semnalată prima dată în România în 1968 în regiunea sud-vestică a Carpaților, instalându-și cuiburile în crăpăturile stâncoase și în peșteri. În România efectivul speciei este de 1.000-3.000 de perechi cuibăritoare.  [855]  

Familia Motacillidae - codobaturi, fâseModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Motacillidae
Motacilla alba Linnaeus, 1758[856][857] Codobatură albă, Codobatură vulgară, Codobatură, Codubatură, Codobatură albăstrie, Cotorobatură, Coțobaie, Rândunica Domnului, Pasăre țigănească, Jumătate de pasăre, Codobâță, Bâțiitoare, Cutrubătură, Codobatelei. Motacilla alba alba Linnaeus, 1758 Oaspete de vară, cuibărește. Populațiile din sudul României sunt sedentare. În pasaj. Efectivele din România sunt estimate la 1.500.000-1.900.000 de perechi cuibăritoare.  [858]  
Motacilla cinerea Tunstall, 1771[859][860] Codobatură de munte, Pliscă de munte, Codobatură, Codobatură vânătă, Codobatură sură. Motacilla cinerea cinerea Tunstall, 1771 Oaspete de vară, cuibărește. În iernile blânde pot fi văzute unele exemplare în parcurile cu ape neînghețate din mijlocul orașelor din sudul României. Efectivele din România sunt estimate la 340.000-345.000 de perechi cuibăritoare.  [861]  
Motacilla citreola Pallas, 1776[862][863] Codobatură cu cap galben Motacilla citreola citreola Pallas, 1776[229] Este întâlnită accidental numai în perioada de migrație. În România efectivele speciei sunt reduse. În perioada 2006-2017 au fost observate 46 exemplare.[864]  [865]  
Motacilla flava Linnaeus, 1758[866][867] Codobatură galbenă, Codobatură galbenă, Cotorobușcă, Văcăriță, Păstorel, Păstoriță, Cotolocușcă.
  • Motacilla flava flava Linnaeus, 1758 (Codobatură galbenă comună - cuibărește);
  • Motacilla flava dombrowskii (Tschusi, 1903 - Codobatură lui Dombrowski, Codobatură galbenă răsăriteană - cuibărește), aceasta este considerată în prezent că reprezintă un hibrid interrasial;
  • Motacilla flava beema (Sykes, 1832 - Codobatură galbenă orientală, Codobatură curtă, Codobatură răsăriteană - în pasaj);
  • Motacilla flava thunbergi Billberg, 1828 (Codobatură galbenă nordică, Codobatură galbenă boreală - în pasaj);
  • Motacilla flava taivana (Swinhoe, 1863), sin. Motacilla flava taivanus (Swinhoe, 1863 - Codobatură cu sprânceana galbenă, Codobatură galbenă chineză, Codobatură asiatică - în pasaj);
  • Motacilla flava feldegg Michahelles, 1830 (Codobatură galbenă cu cap negru - cuibărește; unii autori o ridică în rang de specie Motacilla feldegg;
  • Motacilla flava cinereocapilla Savi, 1831 (Codobatură galbenă cu cap cenușiu, Codobatură galbenă sudică - în pasaj);
  • Motacilla flava kaleniczenkii Kaleniczenko 1839 (Codobatură galbenă cu bărbia albă - în pasaj) - este inclusă în prezent în subspecia Motacilla flava feldegg.[812]
Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. Populația din România a fost estimată la 850.000-1.700.000 de perechi și este în prezent în ușor declin.  [868]  
Anthus campestris (Linnaeus, 1758)[869][870] Fâsă de câmp, Fâsă campestră. Anthus campestris campestris (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj În România cuibăresc 150.000-220.000 de perechi.  [871]  
Anthus cervinus (Pallas, 1811), sin. Anthus cervina (Pallas, 1811), Anthus rufogularis Brehm 1824[872][873] Fâsă roșiatică, Fâsă cu gât roșu, Fâsă roșie. Monotipică În pasaj de primăvară și de toamnă. Specie rară. În România în 2016 au fost observate 13 exemplare.[874]  [875]  
Anthus pratensis (Linnaeus, 1758)[876][877] Fâsă de luncă. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește îndeosebi în partea nordică a României, în ținuturile umede de câmpie și dealuri. În pasaj. Specie rară. Populația cuibăritoare în România este estimată la 5-20 de perechi, aceste date reprezentând probabil o subestimare a efectivului cuibăritor. Se întâlnește mai ales în timpul pasajului. În iernile blânde, se întâlnesc accidental unele exemplare, mai ales în partea sudică a țării.  [878]  
Anthus spinoletta (Linnaeus, 1758)[879][880] Fâsă de munte, Fâsă alpină. Anthus spinoletta spinoletta (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește pe înălțimile fără păduri ale Carpaților, instalându-și cuibul pe sol, lângă bolovanii înierbați. Oaspete de iarnă - o parte din efectivele europene petrec iarna în Delta Dunării și în Dobrogea. Populația cuibăritoare în România este estimată la 160.000-190.000 de perechi.  [881]  
Anthus trivialis (Linnaeus, 1758)[882][883] Fâsă de pădure, Fâsă transilvanică. Anthus trivialis trivialis (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește. În România cuibăresc aproximativ 500.000-900.000 de perechi.  [884]  
Anthus richardi Vieillot, 1818[885] Fâsa lui Richard, Fâsă asiatică ? Accidentală Specie foarte rară.[242]  [886]  
Anthus petrosus (Montagu, 1798)[887] Fâsă de stâncă ? Accidentală În decembrie 2010 a fost observat un singur exemplar la Capul Midia.[78]  [888]  

Familia Laniidae - sfrânciociModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Laniidae
Lanius senator Linnaeus, 1758[889][890] Sfrâncioc cu cap roșu. Lanius senator senator Linnaeus, 1758 Oaspete de vară, cuibărește. În România efectivul cuibăritor al speciei este mic, estimat a fi cuprins între 100 și 400 de perechi.  [891]  
Lanius collurio Linnaeus, 1758, sin. Lanius cristatus collurio Linnaeus, 1758[892][893] Sfrâncioc roșiatic, Sfrâncioc roșu, Berbecel roșietic, Șofran, Codălbiță. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj În România numărul estimat de perechi este de 1.600.000-3.600.000, fiind una dintre cele mai numeroase populații din Europa; efective mai mari sunt înregistrate doar în Rusia.  [894]  
Lanius excubitor Linnaeus, 1758[895][896] Sfrâncioc mare, Sfrâncioc coțofănesc, Sfrâncioc ghebos, Sfrâncioc de iarnă, Berbecel, Berbecel mare, Lupul vrăbiilor, Șoimuț, Capra dracului, Țăcăitoare, Frâncioc mare.
  • Lanius excubitor excubitor Linnaeus, 1758 (Sfrâncioc mare),
  • Lanius excubitor homeyeri Cabanis, 1873 (Sfrânciocul lui Homeyer, Sfrâncioc răsăritean)
  • Lanius excubitor excubitor - oaspete de iarnă.
  • Lanius excubitor homeyeri - sedentară, cuibăritoare.[897]
Populația cuibăritoare din România este estimată între 15.000 și 50.000 de perechi.  [898]  
Lanius minor Gmelin, 1788[899][900] Sfrâncioc cu fruntea neagră, Sfrâncioc mic, Berbecel mic, Francioc mic, Lupul vrăbiilor mic. Lanius minor minor J. F. Gmelin, 1788 Oaspete de vară, cuibărește. Populația din România, deține în prezent una dintre cele mai mari efective cuibăritoare (364.000-857.000 de perechi) din Europa.  [901]  
Lanius nubicus Lichtenstein, 1823[902] Sfrâncioc cu mască Monotipică Accidentală. Specie foarte rară.[242] A fost văzut o singură dată în primăvara lui 1991 în Iezerul Calarasi.[903]  [904]  
Lanius isabellinus Ehrenberg, 1833[905][906] Sfrâncioc asiatic, Sfrâncioc de deșert. ? Accidentală A fost capturat un exemplar pe grindul Chituc la 12.10.1997.[907]  [908]  

Familia Bombycillidae - mătăsariModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Bombycillidae
Bombycilla garrulus (Linnaeus, 1758)[909][910] Mătăsar Bombycilla garrulus garrulus (Linnaeus, 1758) Oaspete de iarnă. Nu cubărește în România. Specie întâlnită doar sezonul rece. În unele ierni este abundent, alteori apare în mici cârduri, pentru ca ani în șir să nu se mai ivească deloc. În primăvara din 2017 au fost observate 52 de exemplare în România.[911]  [912]  

Familia Cinclidae - pescăreiModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Cinclidae
Cinclus cinclus (Linnaeus, 1758)[913][914] Pescărel negru, Mierlă de pârâu, Pescăruș de munte, Pescărel de pârâu, Rătășcuță, Pescărel de gheață, Pruntăraș, Prentăraș.
  • Cinclus cinclus cinclus (Linnaeus, 1758) (Mierlă de pârâu nordică, Mierlă neagră nordică - oaspete de iarnă);
  • Cinclus cinclus aquaticus Bechstein, 1797 (Mierlă de pârâu comună, Mierlă de apă - sedentară);
  • Cinclus cinclus meridionalis Ch. L. Brehm, 1856 (Mierlă de părău sudică, Mierlă neagră sudică, Mierlă de pârâu meridională, Mierlă de pârâu cu pântec deschis) inclusă în prezent în Cinclus cinclus aquaticus;
  • Cinclus cinclus orientalis Stresemann 1919 (Mierlă de părău orientală, Mierlă de pârâu macedoneană) inclusă în prezent în Cinclus cinclus aquaticus.[812]
Sedentară, cuibăritoare. Oaspete de iarnă Populația din România este estimată între 10.000 și 20.000 de perechi cuibăritoare.  [915]  

Familia Troglodytidae - ochiubouluiModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia:Troglodytidae
Troglodytes troglodytes (Linnaeus, 1758)[916][917] Ochiuboului, Ochiul boului, Pănțăruș, Impărățel, Cioclejel, Tărtăloc, Sfredeluș, Sfredeleac, Bourel, Gătăjel, Șofrac, Luleluș, Lulelușă, Țânțăruș, Pitulice, Impărătuș. Troglodytes troglodytes troglodytes (Linnaeus, 1758) Sedentară, cuibăritoare. Iarna pot fi văzute exemplare nordice. În România se apreciază că sunt între 270.000 și 540.000 de perechi cuibăritoare.  [918]  

Familia Turdidae - cocoșari, sturzi, mierleModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia:Turdidae
Turdus pilaris Linnaeus, 1758[919][920] Cocoșar, Sturz de iarnă, Gogoșar, Sturz de munte. Monotipică. Oaspete de vară, cuibărește. Oaspete de iarnă. În România populația cuibăritoare de cocoșar este de 75.000-150.000 de perechi cuibăritoare, cu un ușor trend ascendent. Primele date de cuibărit ale speciei în țară datează din anul 1960, în nordul României.  [921]  
Turdus iliacus Linnaeus, 1766, sin. Turdus musicus Linnaeus, 1758[922][923] Sturzul viilor, Sturz roșcat, Sturz roșu. Turdus iliacus iliacus Linnaeus, 1758 (sin. Turdus musicus musicus) În pasaj de primăvară și de toamnă. Oaspete de iarnă. Specie rară. În perioada 2006-2017 au fost observate 182 exemplare în România.[924]  [925]  
Turdus philomelos Brehm, 1831[926][927] Sturz cântător, Sturzișor, Brebeneac, Sturz cântăreț. Turdus philomelos philomelos C. L. Brehm, 1831, sin. Turdus ericetorum philomelos Brehm (1831). Oaspete de vară, cuibărește. În iernile blânde, rămân unele exemplare nordice. Populația din România este estimată la 850.000-1.700.000 de perechi cuibăritoare.  [928]  
Turdus viscivorus Linnaeus, 1758[929][930] Sturz de vâsc, Brebene, Sturz mare, Brebeneac, Brebeneac mare. Turdus viscivorus viscivorus Linnaeus, 1758 Parțial migratoare, parțial sedentară, cuibăritoare. Oaspete de iarnă. În pasaj. Populația din România este stabilă, cu efective cuprinse între 250.000 și 500.000 de perechi cuibăritoare.  [931]  
Turdus merula Linnaeus, 1758[932][933] Mierlă, Mierlă neagră, Miarlă, Nierlă, Mnierlă, Mierluță, Mierloi, Agnirbă, Gnierlă, Mierlușcă, Văduvă loatră, Guirlă. Turdus merula merula Linnaeus, 1758. În literatura veche este menționată și subspecia Turdus merula aterrimus (Madarász, 1903 - Mierla lui Madarász, Mierlă orientală, Mierlă balcanică.).[812] Sedentară, cuibăritoare. Oaspete de iarnă. Populația cuibăritoare din România a fost estimată la 2.150.000-4.300.000 de perechi și are un trend ascendent.  [934]  
Turdus torquatus Linnaeus, 1758[935][936] Mierlă gulerată, Mierlă gulerată alpină, Mierlă sură. Turdus torquatus alpestris (C. L. Brehm, 1831) Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. În România populația cuibăritoare este estimată la 80.000-120.000 de perechi, fiind cea mai mare populație din Europa.  [937]  
Zoothera aurea (Holandre, 1825), sin. Zoothera dauma aurea (Holandre, 1825).[938] Sturz auriu ? Accidentală Specie foarte rară. Prezență incertă[242]  [939]  

Familia Muscicapidae - măcălendri, privighetoare, guși vinete, mierle, codroși, pietrari, mărăcinari, muscariModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Muscicapidae
Erithacus rubecula (Linnaeus, 1758)[940][941] Măcăleandru, Gușă roșie, Gușu roșu, Piept roșu. Erithacus rubecula rubecula (Linnaeus, 1758) Parțial migratoare, parțial sedentară, cuibăritoare. Oaspete de iarnă. În pasaj. În România populația cuibăritoare a speciei este apreciată la 1.854.000-2.670.000 de perechi și este considerată stabilă.  [942]  
Cercotrichas galactotes (Temminck, 1820)[943] Măcăleandru roșcat Cercotrichas galactotes syriaca (Hemprich & Ehrenberg, 1833) Accidentală Specie foarte rară. Un exemplar a fost observat în august 1974 de Ion Catuneanu la Călimănești (județul Vâlcea)[229][944][945]  [946]  
Tarsiger cyanurus (Pallas, 1773)[947][948] Măcăleandrul albastru Monotipică Accidentală Specie foarte rară. O femelă adultă a fost capturată pe 17 octombrie 2017 în tabăra de inelare organizată de Grupul Milvus pe Grindul Chituc.[949]  [950] 
Luscinia luscinia (Linnaeus, 1758)[951][952] Privighetoare de zăvoi, Filomelă, Privighetoare mare, Priveghetoare mare, Priveghetoare. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. În România populația este apreciată la 90.000-200.000 de perechi cuibăritoare.  [953]  
Luscinia megarhynchos (Brehm, 1831)[954][955] Privighetoare roșcată, Priveghetoare, Privighetoare, Priveghetoare roșie, Privighitoare mică, Berbiliu. Luscinia megarhynchos megarhynchos C. L. Brehm, 1831 Oaspete de vară, cuibărește. Populația cuibăritoare din România este estimată la 800.000-1.600.000 de perechi cuibăritoare, fiind importantă la nivel european.  [956]  
Cyanecula svecica (Linnaeus, 1758), sin. Luscinia svecica (Linnaeus, 1758)[957][958] Gușă vânătă, Gușu vânăt, Priveghetoare albastră. Cyanecula svecica cyanecula (Meisner, 1804, sin. Luscinia svecica cyanecula - Privighetoare pitica - cuibăritoare), Cyanecula svecica volgae (O. Kleinschmidt, 1907, sin. Luscinia svecica volgae - Privighetoare răsăriteană - în pasaj), Cyanecula svecica svecica (Linnaeus, 1758, sin. Luscinia svecica svecica - în pasaj).[229] Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. În România populația estimată este de 1500-3500 de perechi cuibăritoare.  [959]  
Monticola saxatilis (Linnaeus, 1766)[960][961] Mierlă de piatră, Mierlă de piatră, Sturz de stâncă, Sturz de piatră. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. Cuibărește insular în tot lanțul Carpatic, din Maramureș până la Dunăre, dar și în Munții Măcin. Efectivul în România este de 100-300 de perechi cuibăritoare și poate fi considerată o populație stabilă.  [962]  
Monticola solitarius (Linnaeus, 1758)[963][964] Mierlă albastră Monticola solitarius solitarius (Linnaeus, 1758) Accidentală. Specie foarte rară. În perioada 2012-2016 au fost observate primăvara 3 exemplare în jud. Tulcea și Constanța.[78][965]  [966]  
Phoenicurus phoenicurus (Linnaeus, 1758)[967][968] Codroș de pădure, Codroș de grădină, Pepturaș, Nucșoară, Coadă roșie, Codroș, Oiță, Pieptănaș. Phoenicurus phoenicurus phoenicurus (Linnaeus, 1758 - Codroș, Codroș de grădină - cuibărește), Phoenicurus phoenicurus samamisicus (Hablizl, 1783 - Codroș răsăritean, Codroș de grădină caucazic, Codroș de grădină cu oglindă - accidentală) Oaspete de vară, cuibărește. În România populația a fost estimată la 45.000- 90.000 de perechi cuibăritoare, fiind considerată stabilă.  [969]  
Phoenicurus ochruros (Gmelin, 1774)[970][971] Codroș de munte, Codroș de casă, Pieptănuș de casă, Coadă roșie de munte, Codroș, Oiță, Nucșoară, Pieptănaș. Phoenicurus ochruros gibraltariensis (J. F. Gmelin, 1789) Oaspete de vară, cuibărește În România populația acestei specii a fost estimată la 390.000- 780.000 de perechi cuibăritoare, fiind considerată în creștere.  [972]  
Oenanthe pleschanka (Lepechin, 1770), sin. Oenanthe leucomela (Pallas 1770)[973][974] Pietrar negru, Pietroică neagră, Pițigoice, Pițigoice de canara, Călugăriță. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În România au fost estimate 680-750 de perechi cuibăritoare și este considerată o specie cu populație stabilă.  [975]  
Oenanthe oenanthe (Linnaeus, 1758)[976][977] Pietrar sur, Pietrar sur comun, Petroaică sură, Petrar, Petrar mare, Pițigoice, Codalbiță. Oenanthe oenanthe oenanthe (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește. În România populația a fost estimată la 220.000-440.000 de perechi cuibăritoare, cu un trend ascendent.  [978]  
Oenanthe hispanica (Linnaeus, 1758)[979][980] Pietrar mediteranean, Pietrar sur mediteranean, Pietrar cu gât negru. Oenanthe hispanica melanoleuca (Güldenstädt, 1775), sin. Oenanthe melanoleuca Oaspete de vară, cuibărește. În România populația a fost estimată la 5-30 de perechi cuibăritoare, cu un trend ascendent.  [981]  
Oenanthe isabellina (Temminck, 1829)[982][983] Pietrar răsăritean, Pietrar isabelin. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În România populația a fost estimată la 3.500-15.000 de perechi cuibăritoare, cu un trend ascendent.  [984]  
Oenanthe finschii (Heuglin, 1869)[985] Pietrar caucazian ? Accidentală Specie foarte rară.[242]  [986]  
Oenanthe deserti (Temminck, 1829)[987][988] Pietrar de deșert Oenanthe deserti atrogularis (Blyth, 1847)? Accidentală. Specie foarte rară. Specia a fost descoperită de doi biologi ai Societății Ornitologice Române (SOR), Laurențiu Petrencu și Lucian Eugen Bolboacă, la 6 decembrie 2017 lângă Lacul Techirghiol.[989][990]  [991] 
Saxicola rubetra (Linnaeus, 1758)[992][993] Mărăcinar mare, Mărăcinar striat, Mărăcinar mic, Mărăcinar cu gât roșu, Mărăcinar de luncă. Monotipică. În literatura veche sunt menționate 2 subspecii - Saxicola rubetra rubetra (Linnaeus, 1758 - Mărăcinar mic), Saxicola rubetra spatzi Erlanger, 1900 (Mărăcinar mic dalmatin, Mărăcinar de luncă).[812] Oaspete de vară, cuibărește. România deține o populație însemnată, estimată la 240.000-480.000 de perechi cuibăritoare.  [994]  
Saxicola rubicola (Linnaeus, 1766)[995][996] Mărăcinar negru, Mărăcinar mare, Mărăcinar cu gât negru, Mărăcinar cu cap negru. Saxicola rubicola rubicola (Linnaeus, 1766 - Mărăcinar mare). În trecut era inclusă ca o subspecie Saxicola torquatus rubicola în specia Saxicola torquata. Oaspete de vară, cuibărește. În România efectivul populației este estimat la 350.000-700.000 de perechi cuibăritoare.  [997]  
Saxicola maurus (Pallas, 1773). În trecut era inclusă ca subspecie în speciaSaxicola torquatus[996][998] Mărăcinar asiatic, Mărăcinar răsăritean, Mărăcinar caucazic. Saxicola maurus maurus (Pallas, 1773) (sin. Saxicola torquatus maurus (Pallas, 1773), Saxicola torquata maura (Pallas, 1773)) Accidentală. În perioada 2010-2014 au fost observate 7 exemplare în jud. Constanța și Tulcea.[78][999]  [997]  
Muscicapa striata (Pallas, 1764)[1000][1001] Muscar sur, Muscar sur, Muscar cenușiu, Gelat. Muscicapa striata striata (Pallas, 1764) Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. Populația din România este estimată la 225.000-450.000 de perechi cuibăritoare.  [1002]  
Ficedula parva (Bechstein, 1792), sin. Muscicapa parva Bechstein, 1792[1003][1004] Muscar mic, Muscar roșu, Muscar roșietic, Gelat roșietic. Ficedula parva parva (Bechstein, 1792). În prezent această specie este considerată monotipică. Oaspete de vară, cuibărește. În România populația cuibăritoare este estimată un număr de 80.000-260.000 de perechi, fiind depășită ca mărime doar de populația din Rusia.  [1005]  
Ficedula albicilla (Pallas, 1811)[1006] Muscar siberian, Muscar de taigă Monotipică Accidentală Specie foarte rară.[242]  [1007]  
Ficedula albicollis (Temminck, 1815), sin. Muscicapa albicollis Temminck, 1815[1008][1009] Muscar gulerat, Muscar. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. În România populația este estimată la 500.000-1.500.000 de perechi cuibăritoare, fiind printre cele mai numeroase populații din Europa.  [1010]  
Ficedula hypoleuca (Pallas, 1764), sin. Muscicapa hypoleuca Pallas, 1764[1011][1012] Muscar negru, Muscar. Ficedula hypoleuca hypoleuca (Pallas, 1764) Oaspete de vară, cuibărește. Efectivul estimat în România este de maximum 100 de perechi clocitoare.  [1013]  
Ficedula semitorquata (Homeyer, 1885)[1014][1015] Muscar semigulerat Monotipică Accidentală. Se pare că cuibărește. În perioada 2010-2017, primăvara, au fost observate 19 exemplare.[1016][1017]  [1018]  

Familia Phylloscopidae - pituliciModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Phylloscopidae
Phylloscopus orientalis (Brehm, 1855), sin. Phylloscopus bonelli orientalis (Brehm, 1855)[1019]. Adesea menționată ca Phylloscopus bonelli, care este o specie ce se găsește în vestul Europei. Pitulicea de munte orientală, Pitulice de munte, Pitulice Bonelli estică, Pitulice orientală, Pitulice balcanică, Pitulice verde montană, Pitulice verde Bonelli. Monotipică. În clasificările mai vechi era inclusă ca o subspecie, Phylloscopus bonelli orientalis, în specia Phylloscopus bonelli (pitulice de munte occidentală). Accidentală. Sporadic au fost observați indivizi ai acestei specie în sudul Dobrogei și mai demult în Carpați. A fost chiar suspectată o tentativă de cuibărit în pădurea Hagieni.[1020] Nu se cunoaște efectivul acestei specii și nu există date certe referitoare la cuibăritul ei în această zonă. Prima menționare a speciei în România a fost făcută de Dombrowsky în 1904, ulterior a fost observată și de alți ornitologi. Dan Munteanu a capturat în 1971 o pitulicea de munte orientală la Agigea, exemplarul colectat se află în colecția Muzeului Grigore Antipa. După mai mulți ani de la această observație un exemplar a fost capturat și inelat la Agigea pe 7 septembrie 2018 de Emanuel Baltag și Galan Petrișor.[1021]  [1022]  
Phylloscopus collybita (Vieillot, 1817), sin. Phylloscopus collybitus (Vieillot, 1817)[1023][1024] Pitulice mică, Pitulice verde mică.
  • Phylloscopus collybita abietinus (Nilsson, 1819, sin. Phylloscopus collybita abietina - Pitulice verde orientală, Pitulice răsăriteană, Pitulice verde de brădet, Pitulice verde cu aripi lungi - în pasaj);
  • Phylloscopus collybita collybita (Vieillot, 1817 - Pitulice verde mică, Pitulice mică - cuibărește).
  • Subspecia Phylloscopus collybita tristis este în prezent ridicată în rang de specie Phylloscopus tristis.
Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. În România populația este estimate între 2.500.000-5.000.000 de perechi cuibăritoare.  [1025]  
Phylloscopus tristis Blyth, 1843[1026] Pitulice mică siberiană Monotipică. În trecut era inclusă ca subspecie Phylloscopus collybita tristis Blyth, 1843 în specia Phylloscopus collybita. Accidentală A fost colectată de Dimitrie Radu într-un parc dendrologic din București în februarie 1973.[4][229]. Ulterior a fost găsită pe Grindul Chituc 2015.[1027][1028]  [1029]  
Phylloscopus fuscatus (Blyth, 1842)[1030][1031] Pitulice întunecată Phylloscopus fuscatus fuscatus (Blyth, 1842) Accidentală În perioada 2008-2016 au fost observate 3 exemplare toamna.[17][1028]  [1032]  
Phylloscopus humei (Brooks, 1878)[1033] Pitulice asiatică, Pitulice de Himalaia, Pitulice de Himalaya Phylloscopus humei humei (W. E. Brooks, 1878) Accidentală. A fost observat un exemplar la 28 septembrie 2008, la Sfântu Gheorghe (Tulcea).[17] și altul la 12 octombrie 2018 pe Grindul Chituc  [1034]  
Phylloscopus inornatus (Blyth, 1842)[1035][1036] Pitulice cu sprânceană galbenă Monotipică Accidentală În perioada 2010-2016 toamna au fost observate 8 exemplare, mai ales pe Grindul Chituc.[78][1028][1037]  [1038]  
Phylloscopus proregulus (Pallas, 1811)[1039][1040] Pitulice cu târtiță galbenă, Pitulicea lui Pallas, Pitulice sprâncenată Monotipică Accidentală Până în 2018 au fost observate în octombrie - noiembrie 12 exemplare pe Grindul Chituc, la Sfântu Gheorghe, Enisala și în București.[1028][1041]  [1042]  
Phylloscopus sibilatrix (Bechstein, 1793), sin. Phylloscopus sibilator (Bechstein, 1793)[1043][1044] Pitulice sfârâitoare, Pitulice verde mare, Pitulice verde sfârâitoare. Monotipică. În literatura veche sunt menționate 2 subspecii: Phylloscopus sibilatrix sibilatrix și Phylloscopus sibilatrix erlangeri.[812] Oaspete de vară, cuibărește. În România se estimează că efectivul acestei specii este reprezentat de 250.000-700.000 de perechi cuibăritoare, iar această populație este considerată a fi stabilă.  [1045]  
Phylloscopus trochilus (Linnaeus, 1758)[1046][1047] Pitulice fluierătoare, Pitulice verde fluierătoare. Pitulice verde.
  • Phylloscopus trochilus acredula (Linnaeus, 1758, sin. Phylloscopus trochilus eversmanni (Bonaparte, 1850).) - Pitulice nordică, Pitulice verde Eversmanniană, Pitulice verde-surie - în pasaj;
  • Phylloscopus trochilus trochilus (Linnaeus, 1758, sin. Phylloscopus trochilus fitis (Bechstein, 1793)) - Pitulicea fluierătoare - cuibărește.[4][812]
  • În 2007-2008 lângă brațul Sfântu Gheorghe al Dunării a fost observată în pasaj și subspecia Phylloscopus trochilus yakutensis[1048]
Oaspete de vară cuibăritore. În pasaj În România populația a fost estimată la 5.000-50.000 de perechi cuibăritoare, fiind catalogată stabilă.  [1049]  
Phylloscopus trochiloides (Sundevall, 1837)[1050][1051] Pitulice verzuie, Pitulice verde uralensă Phylloscopus trochiloides viridanus Blyth, 1843 Accidentală În perioada 1998 -2015 au fost observate 6 exemplare.[78][1028]  [1052]  
Phylloscopus nitidus Blyth, 1843[1053][1054] Pitulice de ienupăr Monotipică Accidentală În 2016 și 2018 au fost capturate 2 exemplare pe Grindul Chituc.[1028][1055]  [1056]  

Familia Cisticolidae - stufârice pătateModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Cisticolidae
Cisticola juncidis (Rafinesque, 1810)[1057] Stufârică pătată ? Accidentală. Prezență incertă A fost observată în sudul Banatului în 1983[1058] și Delta Dunării în 2009 și 2019.[1059] [1060] Specie ale căror date nu au fost îndeajuns controlate.[242]  [1061]  

Familia Cettiidae - stufăriceModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Cettiidae (Scotocercidae)
Cettia cetti (Temminck, 1820)[1062][1063] Stufărică, Silvie de mlaștină, Silvie mătăsoasă, Coadă lată. Cettia cetti cetti (Temminck, 1820) Parțial migratoare, parțial sedentară, cuibăritoare. Pot fi văzute și iarna în România, în locurile care le pot asigura adăpost și hrană. Apare în partea de nord-vest a Depresiunii Transilvaniei. Populația din România este estimată la 20-80 de perechi cuibăritoare.  [1064]  

Familia Locustellidae - grelușeiModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Locustellidae
Locustella luscinioides (Savi, 1824)[1065][1066] Grelușel de stuf, Privighetoare de stuf. Locustella luscinioides luscinioides (Savi, 1824) Oaspete de vară, cuibărește. În România populația cuibăritoare este estimată la 40.000-60.000de perechi.  [1067]  
Locustella fluviatilis (Wolf, 1810)[1068][1069] Grelușel de zăvoi, Silvie de țărm, Lăcar de țărm, Privighetoare de stuf, Silvie grelușel. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. Efectivele din România au fost estimate la 15.000-60.000 de perechi cuibăritoare.  [1070]  
Locustella naevia (Boddaert, 1783)[1071][1072] Grelușel pătat, Privighetoare de stuf pătata, Privighetoare de stuf. Locustella naevia naevia (Boddaert, 1783) Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. În prezent efectivul din România este estimat la 100-1.000 de perechi cuibăritoare.  [1073]  
Locustella certhiola (Pallas, 1811)[1074] Grelușel siberian ? Accidentală Specie foarte rară.[242] A fost observat un exemplar pe 26 septembrie 2004 pe Insula Sacalin.[1075]  [1076]  

Familia Acrocephalidae - lăcari, privighetoare de baltă, frunzărițeModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Acrocephalidae
Acrocephalus palustris (Bechstein, 1798)[1077][1078] Lăcar de mlaștină, Lăcar palustru, Lăcar de baltă, Lăcar, Privighetoare de stuf. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește Efectivul acestei specii din România este estimat la 97.000-126.000 de perechi cuibăritoare.  [1079]  
Acrocephalus scirpaceus (Hermann, 1804)[1080][1081] Lăcar de stuf, Lăcar de lac, Lăcar mic, Lăcar gălăgios, Lăcar, Priveghetoare de lac. Acrocephalus scirpaceus scirpaceus (Hermann, 1804) Oaspete de vară, cuibărește Populația din România este estimată între 128.000 și 161.000 de perechi cuibăritoare, fiind considerată stabilă.  [1082]  
Acrocephalus arundinaceus Temminck & Schlegel, 1847)[1083][1084] Lăcar mare, Sturz de trestie, Sturz de stuf, Privighetoare de stuf. Acrocephalus arundinaceus arundinaceus (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește Populația din România ajunge la 370.000-426.000 de perechi cuibăritoare.  [1085]  
Acrocephalus schoenobaenus (Linnaeus, 1758)[1086][1087] Lăcar mic, Lăcar de rogoz, Rogozat, Lăcar, Privighetoare de stuf. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește În România cuibăresc între 87.000 și 115.000 de perechi, populația fiind stabilă.  [1088]  
Acrocephalus agricola (Jerdon, 1845)[1089][1090] Lăcar cafeniu, Lăcar răsăritean, Lăcar de câmp, Lăcar agricol, Lăcar de câmpie. Acrocephalus agricola septimus Gavrilenko, 1954 (sin. Acrocephalus agricola brevipennis (Severtzov, 1872)).[229][1091] Oaspete de vară, cuibărește. Populația din România a fost estimată la 3.000-20.000 de perechi cuibăritoare și este stabilă.  [1092]  
Acrocephalus paludicola (Vieillot, 1817)[1093][1094] Lăcar de pipirig, Pipirigar, Lăcar, Priveghetoare de stuf. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj. Specie rară. A cuibărit în lacurile litorale și Delta Dunării, dar acum este întâlnită numai accidental în timpul pasajului.[1095]  [1096]  
Acrocephalus melanopogon (Temminck, 1823), sin. Lusciniola melanopogon Temminck, 1823[1097][1098] Privighetoare de baltă, Privighitoare de stuf, Privighetoarea tamariscului, Lăcar. Acrocephalus melanopogon melanopogon (Temminck, 1823) Oaspete de vară, cuibărește. În pasaj În România este estimată prezența între 100 și 1.000 de perechi cuibăritoare.  [1099]  
Acrocephalus dumetorum Blyth, 1849[1100][1101] Lăcar nordic Monotipică Accidentală. În trecut cuibărea în Delta Dunării. A fost descoperită în România în 1975 de Maria Paspaleva.[229][1102] Specie foarte rară. În perioada 2010-2014 a fost observat un singur exemplar la Sfântu Gheorghe.[78]  [1103]  
Hippolais icterina (Vieillot, 1817)[1104][1105] Frunzăriță galbenă, Frunzăriță gălbuie, Frunzăriță comună, Frunzăriță de grădină, Pitulice verde de grădină. Monotipică Oaspete de vară, cuibărește. În România populația a fost estimată la 15.000-30.000 de perechi cuibăritoare și este stabilă.  [1106]  
Hippolais olivetorum (Strickland, 1837)[1107] Frunzăriță balcanică, Frunzărița de măslin, Frunzăriță măslinie. Monotipică Accidentală. A fost descoperită în România în 1976 de Dimitrie Radu la Cotu Văii, jud. Constanța.[229][1108] Specie foarte rară.  [1109]  
Iduna pallida (Ehrenberg, 1833), sin. Hippolais pallida Hemprich & Ehrenberg, 1833[1110][1111] Frunzăriță cenușie, Frunzăriță palidă, Pitulice grie. Iduna pallida elaeica (Lindermayer, 1843) Oaspete de vară, cuibărește În România populația a fost estimată la 3.000-10.000 de perechi cuibăritoare și este stabilă.  [1112]  

Familia Sylviidae - silviiModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Sylviidae
Sylvia atricapilla (Linnaeus, 1758)[1113][1114] Silvie cu cap negru, Privighetoare cu cap negru. Sylvia atricapilla atricapilla (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește. În România efectivul este estimat la 2.150.000–4.300.000 de perechi cuibăritoare.  [1115]  
Sylvia borin (Boddaert, 1783)[1116][1117] Silvie de zăvoi, Silvie de grădină, Privighetoare de grădină. Sylvia borin borin (Boddaert, 1783) Oaspete de vară, cuibărește În România populația cuibăritoare este estimată a fi cuprinsă între 200.000 și 400.000 de perechi.  [1118]  
Sylvia cantillans (Pallas, 1764)[1119][1120] Silvie roșcată Sylvia cantillans albistriata (C. L. Brehm, 1855) Accidentală. A fost descoperită în România în 1976 de Maria Paspaleva lângă râul Nera.[229][1121][1122] Specie foarte rară. În perioada 2010-2014 a fost observat un singur exemplar la Grindul Chituc.[78]  [1123]  
Sylvia communis Latham, 1787[1124][1125] Silvie de câmp. Silvie de câmpie, Priveghetoare cenușie. Sylvia communis communis Latham, 1787 Oaspete de vară, cuibărește. În România populația cuibăritoare este cuprinsă între 1.000.000 și 3.000.000 de perechi.  [1126]  
Sylvia crassirostris Cretzschmar,1827[1127] Considerată până nu demult ca subspecie a silviei vestice de grădină (Sylvia hortensis) Silvie estică de grădină, Silvie de grădină. Sylvia crassirostris crassirostris Cretzschmar, 1830, sin. Sylvia hortensis crassirostris (Cretzschmar, 1829) Accidentală Specie foarte rară. A fost observată în apropiere de Murighiol și în alte locuri.[242][1128][1129]  [1130]  
Sylvia curruca (Linnaeus, 1758)[1131][1132] Silvie mică, Silvie de grădină pitică, Scrofiță, Purcelușă. Sylvia curruca curruca (Linnaeus, 1758) Oaspete de vară, cuibărește. În România populația cuibăritoare este stabilă și a fost estimată a fi între 400.000 și 1.200.000 de perechi.  [1133]  
Sylvia melanocephala (Gmelin, 1789)[1134][1135] Silvie mediteraneană, Silvia cu ochii roșii. Sylvia melanocephala melanocephala (J. F. Gmelin, 1789) Accidentală. A fost observată pentru prima dată în România la Agigea în 1970.[229][1128][1136] A fost observată și la Bucuresti în 1994.[1137] Specie foarte rară  [1138]  
Sylvia nana (Ehrenberg, 1833)[1139][1140] Silvie de deșert, Silvie de deșert asiatică. Monotipică Accidentală. A fost observată pentru prima dată în România pe grindul Chituc la 12.10.1997.[907][1141] Specie foarte rară.  [1142]  
Sylvia nisoria (Bechstein, 1795)[1143][1144] Silvie porumbacă, Silvie undulată, Privighetoare porumbacă. Sylvia nisoria nisoria (Bechstein, 1792) Oaspete de vară, cuibărește. În România populația cuibăritoare este estimată la 165.000–330.000 de perechi.  [1145]  
Sylvia rueppelli Temminck, 1823[1146][1147] Silvie cu gât negru, Silvia cu bărbie neagră. Monotipică Accidentală. A fost observată pentru prima dată în România pe 30 iunie 1977 lângă Sf. Gheorghe.[229][1148]. Specie foarte rară. Pe 7 mai 2005 a fost observat un exemplar la Sfântu Gheorghe,[17] iar pe 01.05.2009 un alt exemplar la Săcele, jud. Constanța.[1149]  [1150]  

Familia Regulidae - aușeiModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Regulidae
Regulus regulus (Linnaeus, 1758)[1151][1152] Aușel cu cap galben, Aușel, Aușel de iarnă, Tartaloc, Găinușă. Regulus regulus regulus (Linnaeus, 1758) Parțial migratoare, parțial sedentară, cuibăritoare. Oaspete de iarnă. Populația cuibăritoare din România este cuprinsă între 800.000 și 1.600.000 de perechi.  [1153]   Mai multe imagini pe oiseaux.net
Regulus ignicapilla (Temminck, 1820), sin. Regulus ignicapillus (Temminck, 1820)[1154][1155] Aușel sprâncenat, Aușel cu cap roșietic, Aușel de vară, Tartaloc, Tartalac, Găinușe. Regulus ignicapilla ignicapilla (Temminck, 1820) Parțial migratoare, parțial sedentară, cuibăritoare. Efectivul din România este estimat la 365.000-730.000 de perechi cuibăritoare.  [1156]   Mai multe imagini pe oiseaux.net

Familia Paridae - pițigoiModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Paridae
Cyanistes caeruleus (Linnaeus, 1758), sin. Parus coeruleus Linnaeus, 1758, Parus caeruleus Linnaeus, 1758[1157][1158] Pițigoi albastru, Pițigoi vânăt. Cyanistes caeruleus caeruleus (Linnaeus, 1758) Sedentară, cuibăritore. În România populația este stabilă, iar efectivul speciei a fost estimat la 750.000-1.500.000 de perechi cuibăritoare.  [1159]  
Cyanistes cyanus (Pallas, 1770), sin. Parus cyanus Pallas, 1770[1160] Pițigoi azuriu. Cyanistes cyanus cyanus (Pallas, 1770) Specie accidentală pentru România, dar necolectată.[812] Specie foarte rară.[4]  [1161]  
Lophophanes cristatus (Linnaeus, 1758), sin. Parus cristatus Linnaeus, 1758[1162][1163] Pițigoi moțat
  • Lophophanes cristatus cristatus (Linnaeus, 1758), sedentară, cuibăritore.
  • Lophophanes cristatus mitratus (C. L. Brehm, 1831).[812][1164]
Sedentară. Populația din România este considerată stabilă, fiind apreciată la 50.000-150.000 de perechi cuibăritoare.  [1165]  
Parus major Linnaeus, 1758[1166][1167] Pițigoi mare, Pițigoi de grădină, Pițigane, Pițigoi de sat, Pițigoi de pomet, Simțivară, Pițigușă, Sucitoare. Parus major major Linnaeus, 1758 Sedentară, cuibăritore. În România trăiesc între 3.100.000 și 6.200.000 de perechi cuibăritoare, iar populația este considerată a fi stabilă.  [1168]  
Periparus ater (Linnaeus, 1758), sin. Parus ater Linnaeus, 1758[1169][1170] Pițigoi de brădet, Pițigoi mic, Pițigoi negru, Pițigoi puturos, Pițigoi de scoarță, Pițigane mică. Periparus ater ater (Linnaeus, 1758) Sedentară, cuibăritoare. În România cuibăresc între 1.000.000 și 2.000.000 de perechi.  [1171]  
Poecile lugubris (Temminck, 1820), sin. Parus lugubris Temminck, 1820[1172][1173] Pițigoi de livadă, Pițigoi lugubru, Pițigoi jalnic, Pițigoi sihastru.
  • Poecile lugubris lugubris (Temminck, 1820);
  • Poecile lugubris lugens (C. L. Brehm, 1855 - Pițigoi lugubru dobrogean).[812]
Sedentară, cuibăritoare. În România populația cuibăritoare a speciei este apreciată la 3.000-15.000 de perechi și este considerată stabilă.  [1174]  
Poecile montanus (Conrad von Baldenstein, 1827), sin. Parus montanus Conrad von Baldenstein, 1827.[1175][1176] Pițigoi de munte, Pițigoi cu cap negru carpatin, Pițigoi cu cap negru transilvănean.
  • Poecile montanus montanus (Conrad, 1827) (sin. Parus atricapillus montanus, Parus atricapillus assimilis - Pițigoi cu cap negru carpatin, include Parus atricapillus transsylvanicus Kleinschmidt, 1921 - Pițigoi cu cap negru transilvănean).[812][1177]
Sedentară, cuibăritoare În România, efectivul este estimat la 150.000-600.000 perechi cuibăritoare și este considerat a fi stabil.  [1178]  
Poecile palustris (Linnaeus, 1758), sin. Parus palustris Linnaeus, 1758[1179][1180] Pițigoi sur, Pițigoi sur, Pițigoi cenușiu, Pițigoi sălbatec.
  • Poecile palustris stagnatilis (C. L. Brehm, 1855, sin. Parus palustris stagnatilis C. L. Brehm, 1855 - Pițigoi sur răsăritean);
  • Poecile palustris palustris (Linnaeus, 1758, sin. Parus palustris communis Baldenstein, 1827 - Pițigoi sur, include subspecia Parus palustris congrevei Kinnear, 1928 - Pițigoi sur de munte).[812][1164][1181]
Sedentară, cuibăritoare România este una dintre țările europene cu cea mai mare populație stabilă de pițigoi sur, aceasta fiind formată din 350.000-700.000 de perechi cuibăritoare.  [1182]  

Familia Panuridae - pițigoi de stufModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Panuridae
Panurus biarmicus (Linnaeus, 1758)[1183][1184] Pițigoi de stuf, Pițigoi mustăcios, Pițigoi bărbos, Pițigoi perciunat, Aușel de stuf, Aușel bărbos. Panurus biarmicus russicus (C. L. Brehm, 1831) Sedentară, cuibărește. În România populația estimată este de 71.000-97.000 de perechi. Doar Rusia are o populație mai mare.  [1185]  

Familia Aegithalidae - pițigoi codațiModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Aegithalidae
Aegithalos caudatus (Linnaeus, 1758)[1186][1187] Pițigoi codat, Pițigoi de stol, Pițigoi de cârd, Porumbel mic.
  • Aegithalos caudatus caudatus (Linnaeus, 1758 - Pițigoi codat);
  • Aegithalos caudatus europaeus (Hermann, 1804 - Pițigoi codat roșietic, Pițigoi roșietic);
  • Aegithalos caudatus macedonicus (Salvadori & Dresser, 1892, sin. Aegithalos macedonica - Pițigoi codat macedonean, Pițigoi codat macedonic).[812]
Sedentară, cuibărește. În România cuibăresc între 300.000 și 500.000 de perechi.  [1188]  

Familia Remizidae - boicușiModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Remizidae
Remiz pendulinus (Linaeus, 1758)[1189][1190] Boicuș, Aușel, Pițigoi pungar, Pițigoi pungaș.
  • Remiz pendulinus pendulinus (Linnaeus, 1758 - Boicuș, Pițigoi pungaș);
  • Remiz pendulinus caspius (Peltsam, 1870 - Boicuș răsăritean, Pițigoi pungaș rusesc, Boicuș rusesc, Aușel rusesc).
Parțial migratoare, parțial sedentară, cuibăritoare. În România populația cuibăritoare este estimată a fi cuprinsă între 16.300 și 29.600 de perechi.  [1191]  

Familia Sittidae - țicleniModificare

Denumirea științifică latină Denumirea română Subspecii Categorie fenologică Populația estimată din România Statut IUCN, Imagine
Familia: Sittidae
Sitta europaea Linnaeus, 1758[1192][1193] Țiclean, Țiclete, Țiclete comun, Țoi, Țoi comun, Scorțar, Ciocârleț, Cățărătoare, Scorțar mare, Țâcloni.
  • Sitta europaea caesia Wolf, 1810;
  • Sitta europaea europaea Linnaeus, 1758
Sedentară, cuibăritore În România mărimea populației a fost estimată la 800.000-2.000.000 de perechi și populația este stabilă.  [1194]  
Sitta neumayer Michahelles, 1830[1195] Țiclean de stâncă ? Accidentală. Prezență incertă. Specie foarte rară. Se pare că a fost observat un exemplar la 20 iulie 2013 la Costești (jud. Vâlcea).[78][242]