Sezonul de Formula 1 din 1966

Sezonul de Formula 1 din 1966
Durată
22 mai - 23 octombrie
Nr. curse
9
Nr. piloți
33
Nr. echipe
20
Campionul la Piloți
Australia Jack Brabham (Al 3-lea titlu)
Campionul la Constructori
Regatul Unit Brabham-Repco (Primul titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1966 a fost cel de-al 20-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a 17-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților,[1] și a 9-a ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1.[2] Sezonul a fost disputat pe parcursul a nouă curse, începând cu Marele Premiu al Principatului Monaco pe 22 mai și terminându-se cu Marele Premiu al Mexicului pe 23 octombrie. În 1966 s-au desfășurat și patru curse care nu au făcut parte din campionat.

Jack Brabham a câștigat Campionatul Mondial al Piloților, iar Brabham-Repco a primit Cupa Internațională pentru Constructorii de F1. Prin această performanță, Brabham a devenit primul – și încă singurul – om care a câștigat campionatul mondial de Formula 1, conducând una dintre propriile sale mașini. Sezonul a marcat „revenirea la putere” cu introducerea „formulei de 3 litri”, dublând capacitatea maximă a motorului de la 1,5 litri. Alte schimbări de regulament au inclus: mașinile care parcurg mai puțin de 90% din distanța cursei nu sunt clasificate și nu primesc puncte, chiar dacă termină în primele șase, iar distanța maximă de cursă a fost redusă de la 500 km la 400 km. Britanicul John Taylor a murit din cauza rănilor sale după un accident cu Jacky Ickx în timpul Marelui Premiu al Germaniei de pe Nürburgring.

Piloții și echipele înscrise în campionat modificare

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1966 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1966.

Imagine Concurent Constructor Motor Șasiu Pneu Piloți
Numele pilotului Etape
    Brabham Racing Organisation Brabham Repco 620 3,0 V8 BT19
BT20
G   Jack Brabham Toate
  Denny Hulme 3–9
Climax FPF 2,8 L4 BT22 1–2
  Chris Irwin 4
    Owen Racing Organisation BRM BRM P60 2,0 V8
BRM P75 3,0 H16
P261
P83
D   Graham Hill Toate
  Jackie Stewart 1–2, 4–9
    Cooper Car Company Cooper Maserati 9/F1 3,0 V12 T81 D   Richie Ginther 1–2
  Jochen Rindt Toate
  Chris Amon 3
  John Surtees 3–9
  Moisés Solana 9
    Anglo American Racers Eagle Climax FPF 2,8 L4 Mk1 G   Dan Gurney 2–6, 9
  Phil Hill 7
  Bob Bondurant 8
Weslake 58 3,0 V12   Dan Gurney 7–8
  Bob Bondurant 9
    Scuderia Ferrari SpA SEFAC Ferrari Ferrari 228 2,4 V6
Ferrari 218 3,0 V12
246
312/66
F
D
  Lorenzo Bandini 1–3, 5–8
  John Surtees 1–2
  Mike Parkes 3, 5–7
  Ludovico Scarfiotti 6–7
    Honda R & D Company Honda Honda RA273E 3,0 V12 RA273 G   Richie Ginther 7–9
  Ronnie Bucknum 8–9
    Team Lotus Lotus Climax FWMV 2,0 V8 33 F   Jim Clark 1–6
  Geki 7
  Peter Arundell 8
  Pedro Rodríguez 3, 9
BRM P75 3,0 H16
BRM P60 2,0 V8
43
33
8
  Peter Arundell 2–7, 9
  Jim Clark 7–9
    Bruce McLaren Motor Racing McLaren Ford 406 3,0 V8 M2B F   Bruce McLaren 1, 8–9
Serenissima M166 3,0 V8 2, 4–5
  Shannon Racing Cars Shannon Climax FPE 3,0 V8 SH1 D   Trevor Taylor 4

Echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătate mai jos.

Concurent Constructor afiliat Motor Șasiu Pneu Piloți
Numele pilotului Etape
  Reg Parnell Racing Lotus BRM P60 2,0 V8 33 F   Mike Spence Toate
Ferrari Ferrari 228 2,4 V6 246   Giancarlo Baghetti 7
  R.R.C. Walker Racing Team Brabham BRM P60 2,0 V8 BT11 D   Jo Siffert 1
Cooper Maserati 9/F1 3,0 V12 T81 2–5, 7–9
  DW Racing Enterprises Brabham Climax FPF 2,8 L4 BT11 F   Bob Anderson 1, 3–7
  Anglo-Suisse Racing Team Cooper Maserati 9/F1 3,0 V12 T81 F   Jo Bonnier 1–2, 5–9
Brabham Climax FPF 2,8 L4 BT22 3
Climax FWMV 1,5 V8 BT7 4
  Team Chamaco Collect BRM BRM P60 2,0 V8 P261 G   Bob Bondurant 1–2, 4, 6–7
  Vic Wilson 2
  Phil Hill Lotus Climax FWMV 1,5 V8 25 F   Phil Hill 1
McLaren Ford 406 3,0 V8 M3A[3][4] 2
  Guy Ligier Cooper Maserati 9/F1 3,0 V12 T81 D   Guy Ligier 1–6
  David Bridges Brabham BRM P60 2,0 V8 BT11 G   John Taylor 3–6
  J.A. Pearce Engineering Ltd Cooper Ferrari Tipo 168 3,0 V12 T73 D   Chris Lawrence 4, 6
  Chris Amon Racing Brabham BRM P60 1,9 V8 BT11 D   Chris Amon 7
  Bernard White Racing BRM BRM P60 1,9 V8 P261 D   Innes Ireland 8–9

Calendar modificare

Următoarele nouă Mari Premii au avut loc în 1966.

1.   2.   3.   4.  
Marele Premiu al Principatului Monaco
22 mai
Marele Premiu al Belgiei
12 iunie
Marele Premiu al Franței
3 iulie
Marele Premiu al Marii Britanii
16 iulie
 
Monaco (S)
 
Spa-Francorchamps (S)
 
Reims-Gueux (S)
 
Brands Hatch (P)
5.   6.   7.   8.  
Marele Premiu al Țărilor de Jos
24 iulie
Marele Premiu al Germaniei
7 august
Marele Premiu al Italiei
4 septembrie
Marele Premiu al Statelor Unite
2 octombrie
 
Zandvoort (P)
 
Nürburgring (P)
 
Monza (P)
 
Watkins Glen (P)
9.  
Marele Premiu al Mexicului
23 octombrie
 
Magdalena Mixhuca (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Rezultate și clasamente modificare

Marile Premii modificare

Etapa Mare Premiu Pole position Cel mai rapid tur Pilotul câștigător Constructorul câștigător Pneu
1   Marele Premiu al Principatului Monaco   Jim Clark   Lorenzo Bandini   Jackie Stewart   BRM D
2   Marele Premiu al Belgiei   John Surtees   John Surtees   John Surtees   Ferrari D
3   Marele Premiu al Franței   Lorenzo Bandini   Lorenzo Bandini   Jack Brabham   Brabham-Repco G
4   Marele Premiu al Marii Britanii   Jack Brabham   Jack Brabham   Jack Brabham   Brabham-Repco G
5   Marele Premiu al Țărilor de Jos   Jack Brabham   Denny Hulme   Jack Brabham   Brabham-Repco G
6   Marele Premiu al Germaniei   Jim Clark   John Surtees   Jack Brabham   Brabham-Repco G
7   Marele Premiu al Italiei   Mike Parkes   Ludovico Scarfiotti   Ludovico Scarfiotti   Ferrari F
8   Marele Premiu al Statelor Unite   Jack Brabham   John Surtees   Jim Clark   Lotus-BRM F
9   Marele Premiu al Mexicului   John Surtees   Richie Ginther   John Surtees   Cooper-Maserati D

Clasament Campionatul Mondial al Piloților modificare

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă. Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.

Poz. Pilot MCO
 
BEL
 
FRA
 
GBR
 
NLD
 
DEU
 
ITA
 
USA
 
MEX
 
Puncte
1   Jack Brabham Ret (4) 1 1P
R
1P 1 Ret[a] RetP 2 42 (45)
2   John Surtees Ret 1P
R
Ret Ret Ret 2R Ret 3R 1P 28
3   Jochen Rindt Ret 2 4 (5) Ret 3 4 2 Ret 22 (24)
4   Denny Hulme Ret Ret 3 2 RetR Ret 3 Ret 3 18
5   Graham Hill 3 Ret Ret 3 2 4 Ret Ret Ret 17
6   Jim Clark RetP Ret NS 4 3 RetP Ret 1 Ret 16
7   Jackie Stewart 1 Ret Ret 4 5 Ret Ret Ret 14
8   Mike Parkes 2 Ret Ret 2P 12
=   Lorenzo Bandini 2R 3 NCP
R
6 6 Ret Ret 12
10   Ludovico Scarfiotti Ret 1R 9
11   Richie Ginther Ret 5 Ret Ret 4R 5
12   Dan Gurney NC 5 Ret Ret 7 Ret Ret 5 4
=   Mike Spence Ret Ret Ret Ret 5 Ret 5 Ret NS 4
14   Bob Bondurant 4 Ret 9 Ret 7 DSC Ret 3
=   Jo Siffert Ret Ret Ret NC Ret Ret 4 Ret 3
=   Bruce McLaren Ret NS 6 NS 5 Ret 3
17   Peter Arundell NS Ret Ret Ret 12 8 6 7 1
=   Jo Bonnier NC Ret NC Ret 7 Ret Ret NC 6 1
=   Bob Anderson Ret 7 NC Ret Ret 6 1
=   John Taylor 6 8 8 Ret[b] 1
  Chris Irwin 7 0
  Ronnie Bucknum Ret 8 0
  Chris Amon 8 NSC 0
  Guy Ligier NC NC NC 10 9 NS 0
  Geki 9 0
  Chris Lawrence 11 Ret 0
  Giancarlo Baghetti NC 0
  Pedro Rodríguez Ret Ret Ret 0
  Innes Ireland Ret Ret 0
  Trevor Taylor Ret 0
  Moisés Solana Ret 0
  Phil Hill NS Ret NSC 0
  Vic Wilson NS 0
Poz. Pilot MCO
 
BEL
 
FRA
 
GBR
 
NLD
 
DEU
 
ITA
 
USA
 
MEX
 
Puncte
Legendă
Culoare Rezultat
Auriu Câștigător
Argintiu Locul 2
Bronz Locul 3
Verde Alte locuri care punctează
Albastru Alte locuri
Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu Nu s-a clasat, retras (Ret)
Negru Descalificat (DSC)
Alb Nu a luat startul (NS)
Cursă anulată (C)
Roșu Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare Doar s-a antrenat (DSA)
Exclus (EX)
Nu a participat (celulă goală)
Adnotare Însemnătate
P Pole position
R Cel mai rapid tur
(6) Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM

Notă:

  •   – În Marele Premiu al Germaniei din 1966, au fost înscriși și piloți care au concurat cu mașini de F2. O parte dintre aceștia au încheiat cursa pe pozițiile 8-11.

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1 modificare

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă, dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor. Doar cele mai bune cinci rezultate au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.

Poz. Constructor MCO
 
BEL
 
FRA
 
GBR
 
NLD
 
DEU
 
ITA
 
USA
 
MEX
 
Puncte
1   Brabham-Repco Ret (4) 1 1 1 1 (3) Ret[c] 2 42 (49)
2   Ferrari 2 1 2 6 (6) 1 Ret 31 (32)
3   Cooper-Maserati NC 2 4 (5) 7 2 (4) 2 1 30 (35)
4   BRM 1 Ret Ret 3 2 4 7 Ret Ret 22
5   Lotus-BRM Ret Ret Ret Ret 5 12 5 1 7 13
6   Lotus-Climax Ret Ret Ret 4 3 Ret 9 6 Ret 8
7   Eagle-Climax NC 5 Ret Ret 7 NSC DSC 5 4
8   Honda Ret NC 4 3
9   McLaren-Ford Ret Ret 5 Ret 2
10   Brabham-Climax Ret Ret 7 7 Ret Ret 6 1
=   Brabham-BRM Ret 6 8 8 Ret NSC 1
=   McLaren-Serenissima NS 6 NS 1
  Cooper-Ferrari 11 Ret 0
  Eagle-Weslake Ret Ret Ret 0
  Shannon-Climax Ret 0
Poz. Constructor MCO
 
BEL
 
FRA
 
GBR
 
NLD
 
DEU
 
ITA
 
USA
 
MEX
 
Puncte

Curse non-campionat modificare

În sezonul din 1966, au fost organizate și patru curse care nu au făcut parte din Campionatul Mondial.

Numele cursei Circuit Data Pilotul câștigător Constructor
  Marele Premiu al Africii de Sud Prince George 1 ianuarie   Mike Spence   Lotus-Climax
  Gran Premio di Siracusa Siracuza 1 mai   John Surtees   Ferrari
  Trofeul Internațional BRDC Silverstone 14 mai   Jack Brabham   Brabham-Repco
  Cupa Internațională de Aur Oulton Park 17 septembrie   Jack Brabham   Brabham-Repco

Note modificare

  1. ^ Jack Brabham și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Italiei.
  2. ^ John Taylor a decedat după cinci luni din cauza arsurilor suferite în urma unui accident în Marele Premiu al Germaniei din 1966.
  3. ^ Brabham-Repco și-a adjudecat matematic titlul la constructori la Marele Premiu al Statelor Unite.

Referințe modificare

  1. ^ 1974 FIA Yearbook, Grey section, pages 118–119
  2. ^ 1974 FIA Yearbook, Grey section, pages 120–121
  3. ^ „Belgian Grand Prix - Spa-Francorchamps, 12 Jun 1966”. oldracingcars.com. Accesat în . 
  4. ^ „McLaren M3A car-by-car histories”. oldracingcars.com. Accesat în .