Frederic Storck

sculptor român
Frederic Storck
Frederic Storck.jpg
Frederic Storck
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (70 de ani)[2][3][4] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Sfânta Vineri[*] Modificați la Wikidata
PărințiKarl Storck
Frederika Amalie Olescher
Frați și suroriCarol, Emil, Julie, Jean, Marie, Hugo, Rosa
Căsătorit cuCecilia Cuțescu-Storck Modificați la Wikidata
CopiiRomeo Kunzer Storck, Cecilia (Lita) Storck Botez, Gabriela Storck
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiesculptor Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artisticsculptură, monumente funerare sau religioase  Modificați la Wikidata
StudiiUniversitatea Națională de Arte București, Academia de Arte Frumoase din München  Modificați la Wikidata
PregătireIon Georgescu, Wilhelm von Rümann[*]  Modificați la Wikidata
Profesor pentruOscar Han, Boris Caragea, Gheorghe Naum, M. H. Maxy, Iosif Fekete, Ion Jalea, Kimon Loghi, Vasile Blendea, Gheorghe Ghițescu, Filip Marin  Modificați la Wikidata
Mișcare artisticăclasicism, realism, Art Nouveau, Tinerimea artistică  Modificați la Wikidata
Opere importanteStatuile Giganții, Bustul dr. Alexandru Obregia  Modificați la Wikidata
Influențat deAdolf von Hildebrand[*], Auguste Rodin, Aristide Maillol[*]  Modificați la Wikidata
PremiiMedalia „Bene Merenti”
Ordinul Coroana României
Legiunea de onoare  Modificați la Wikidata
Semnătură
Frederic Storck - Semnatura.jpg

Frederic Storck (Fritz, n. ,[1] București, România – d. ,[2][3][4] București, România) a fost un sculptor român, fiul sculptorului Karl Storck. Era fratele sculptorului Carol Storck și soțul pictoriței Cecilia Cuțescu Storck. (Data nașterii apare în diverse surse ca 7 ianuarie)

A studiat la Școala de arte frumoase din București, avându-l profesor pe Ion Georgescu, apoi la München.[5]

A fost profesor la Școala de arte frumoase din București și membru fondator al societății Tinerimea artistică.

Încadrarea în epocăModificare

 
Autoportretul lui Frederic Storck (1897) expus la Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck

Fritz Storck, așa cum îl striga în mod obișnuit mai toată lumea, a fost una dintre cele mai proeminente figuri ale artei românești dintre cele două războaie mondiale. Se poate spune cu certitudine că în sculptură a fost unul dintre artiștii cei mai reprezentativi și mai multilaterali. Activitatea sa artistică s-a desfășurat pe o întinsă perioadă de timp și opera care a lăsat-o posterității este cu mici excepții, executată cu mare îndemânare, foarte unitară și în același timp, foarte variată. Ea a fost realizată cu o cunoaștere adecvată a proprietății materialelor folosite, cu un simț al răspunderii demn de invidiat și cu multă știință.[6]

Meritul lui Frederic Storck apare în ochii urmașilor săi cu atât mai mare, cu cât perioada în care a activitat a fost una dintre cele mai posomorâte și mai triste epoci ale istoriei României de până atunci. În acele vremuri interbelice, subjugarea economică față de puterile occidentale era la ordinea zilei. Într-o țară plină de resurse, nu era niciun izvor important de bogăție. Minele, pădurile, petrolul, resursele agricole și aproape toată industria din România era sub influență străină.[7] Paralel cu mijloacele de trai s-a accentuat și dependența de influența culturală străină. Publicațiile românești erau înlocuite de cele cu titulatură franțuzească și mai apoi cu cele englezești de o valoare culturală precară. Literatura românească se vindea cu greu, edițiile care apăreau erau derizorii ca număr de exemplare. Critica artistică și literară era tributară Apusului, acceptând cuvânt cu cuvânt tot ce venea din Occident.[8] Arhitectura, sculptura și pictura românească trebuiau să concureze cu produsele care veneau din străinătate și care erau protejate de burghezie și de stat.[8] În acest fel, era în acele timpuri o epocă în care se dădea uitării tradiția marilor clasici români. Operele acestora erau privite cu suspiciune și neîncredere, totul fiind măsurat după niște criterii ale artei decadente, care a ieșit din suburbiile moderniste ale Parisului. Portretele românești din trecut, erau aruncate prin debarale, poduri sau coborâte prin întunecimea pivnițelor, uneori fiind deliberat distruse.[9]

Toate elementele din care se compunea o operă de artă erau desconsiderate, așa cum erau desenul, compoziția, coloritul, redarea veridică a naturii. Legătura strânsă care era între conținutul unei opere și forma sa era considerată lipsită de interes și banală. Accentul era pus pe tot ce părea original, tot ceea ce atrăgea ochiul privitorului blazat și ignorant prin stridența tonurilor, printr-o așezare în pagină nemaiîntâlnită sau prin bizareria formelor. Cum sculptura până atunci a suferit cel mai mult din pricina invaziei modelelor occidentale, totul a fost centrat pe favorizarea unui schemantism total care denaturează și distruge formele, pentru a ajunge la final, în detrimentul întregului, la forma în sine sau la o redare exactă a celor mai neînsemnate detalii ale unui fragment al trupului uman.[9] Pe de altă parte, existau opere încărcate de noțiuni de natură abstractă și simboluri, care chiar dacă uneori erau mai plauzibile, necesitau multe comentarii și explicații suplimentare.[9]

În această epocă, în care s-a constatat că o bună parte din creația artistică românească a relevat o tendință importantă de ocolire a conținutului social, a existat un număr de artiști, considerați de criticul și istoricul de artă George Oprescu ca elemente progresiste ce au păstrat memoria clasicilor români, care nu s-au lăsat înfluențați de mulțimea curentelor decadente care au încercat să antreneze arta românească pe o pantă a destrămării. Unul din ei a fost Frederic Storck, el având o doză mai mică de contaminare cu răul ce-l înconjura.[9] George Oprescu a exprimat și motivele pentru care s-a întâmplat această departajare, prin educația pe care a primit-o de mic copil și prin calitățile native cu care l-a înzestrat natura - o fire respectuoasă față de tradiție și faptul că era ordonat, calm, cumpătat și reținut. Oprescu a mai precizat că, nu se poate vorbi de o bătălie conștientă împotriva răului sau de o rezistență a artistului dusă împotriva curentelor formaliste. Storck a fost și el influențat pentru o scurtă perioadă de timp, dar căderii i-a urmat un avânt ce a avut la bază cunoștințele solide pe care le-a acumulat până atunci.[10]

BiografieModificare

Familia și vocațiaModificare

 
Karl Storck și Friederike Amelie Olescher

Frederic Storck s-a născut la București în data de 19 ianuarie 1872 în familia sculptorului Karl Storck, căsătorit cu Frederika Amalie Olescher din Brașov. Karl Storck a fost căsătorit cu Ana Clara Ihm (n. 18... - d. 1864), originară din Hanau ca și el. Împreună au avut patru copii, trei din ei decedând la scurt timp după naștere. Au mai rămas doar cu Johann Ludwig Karl, cel care a fost cunoscut mai târziu în România sub numele de Carol Storck.[11] Din cauză că Ana a decedat în anul 1864, Karl s-a căsătorit la 10 decembrie 1865 cu Friederike Amelie Olescher (n. 1843 - d. 1915) din Brașov, care era educatoare / guvernantă la familia generalului Vlădoianu. Soția lui Vlădoianu a suportat ulterior o parte a cheltuielilor care au fost necesare studiilor pe care Frederic Storck le-a făcut la Munchen. Karl și Amelie au avut nouă copii,[11] din care au supraviețuit șapte: Emil (1866-1940), Julie căsătorită Iacobi (1870-1950), Jean (1868-1940), Frederic Ștefan, Marie căsătorită Gottsche (1879-?), Hugo (1886-?) și Rosa căsătorită Scheeser (1876-1944).[12]

Frederic a fost cel de al treilea membru al familiei Storck care și-a dedicat viața artei. Copilăria și-a petrecut-o printre statui, într-o atmosferă oarecum fantomală și umedă care caracterizează de fapt orice atelier de sculptură. Carol Storck, fratele mai mare, era tot sculptor, însă era departe de țară, în America. În anul 1880 s-a întors la București și a început să colaboreze cu tatăl lor pentru realizarea oricărei comenzi pe care o primeau. Frederic aflat la vârsta de opt ani, a avut norocul să trăiască în preajma a doi sculptori, care l-au învățat mai întâi să deseneze și apoi i-au condus pașii în școala gimnazială și mai apoi la liceu. Astfel, prin comparație cu alți sculptori, înainte să urmeze cursuri universitare, el a făcut studii generale foarte temeinice, ucenicia fiind făcută deja în atelierul tatălui său.[13]

Cecilia Cuțescu-Storck
Cecilia Storck-Botez

Frederic Storck s-a căsătorit în 12 martie 1909 cu pictorița Cecilia Cuțescu. Împreună au avut două fete, Gabriela (Gabi) Florica-Storck care a urmat o carieră în arhitectură (n. 13 aprilie 1913 - d. 18 martie 1976) și Cecilia (Lita) Frederica Storck (n. 4 iulie 1914 - d. 30 noiembrie 1998), căsătorită Botez, care a devenit artist plastic în domeniul ceramicii.[14]

Cecilia (Lita) Frederica Storck a fost pictoriță și ceramistă. A urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din București și a avut doi băieți Alvaro și Alexandru Botez. În perioada celui de al doilea război mondial a fost asistenta lui Mircea Eliade la Lisabona, unde Eliade era atașat cultural. A participat la expoziții în România, Elveția, Germania, Franța, Cehoslovacia, Japonia și Turcia. A plecat definitiv la Paris în anul 1982.[15]

Frederic Storck a mai avut un copil pe numele său complet Romeo Kunzer Storck, el era fiul din prima căsătorie a Ceciliei-Gabriela[16] cu violonistul Romulus Kunzer, cu care, cea devenită mai târziu cunoscută sub numele Cecilia Cuțescu-Storck, se căsătorise în 1903, în timpul șederii ei la Paris[17]. Căsătoria însă nu a durat mult. În 1906 artista a revenit definitiv în România și s-a stabilit la București, iar trei ani mai târziu s-a căsătorit cu sculptorul Frederic (Fritz) Storck, care l-a adoptat pe Romeo Kunzer. Înclinația spre pictură a lui Romeo s-a dezvoltat în casa în care cei doi soți aveau atelierele (în prezent Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck), în care Cecilia Storck a lucrat la decorațiile murale. Romeo Storck a adoptat acest stil, care i-a adus ulterior faima peste hotare, în Brazilia.[18]

StudiiModificare

Frederic a urmat Școala Sfântul Gheorghe și apoi cursurile Liceului Sfântul Sava din București.[19] A avut colegi de liceu pe Lahovary (?), Theodor Pallady, Ion Brezeanu și Vasile Toneanu.[20] În anul 1888 s-a înscris la Școala de Belle Arte din București la clasa profesorului de sculptură Ion Georgescu.[13] Aici a fost coleg cu Ștefan Luchian,[13] Ipolit Strâmbu, Alexandru Satmari, Constantin Artachino și Kimon Loghi. Perioada de studii de la București s-a încheiat în anul 1893. Ca urmare, Frederic Storck a plecat în Germania și s-a înscris la Academia de Arte Frumoase din München. Aici a studiat sculptura cu Wilhelm von Rümann, în primii doi ani de studii fiind sponsorizat de familia generalului Vlădoianu.[20]

La München a fost atras de clasicismul sculptorului Adolf von Hildebrand, operele acestuia fiind influențate de Renaștere. Mai târziu, Storck a făcut și o plachetă, aflată azi la Muzeul Storck din București, cu chipul artistului german. În anul 1896 a realizat două rame din bronz care-l înfățișa pe Carol I și pe Regina Elisabeta. După cum reiese din corespondența pe care a dus-o cu Louis Basset, secretarul particular al regilor Carol I și Ferdinand, precum și administrator al Casei Regală a României vreme de mai bine de șaizeci de ani,[21] Storck a încasat pentru ele suma de 1500 lei.[22]

În anul 1897 a făcut o călătorie de studii în Italia și apoi la Paris, unde este puternic influențat de arta lui Auguste Rodin.[22] Revenind în același an în München, a obținut Medalia de argint pentru opera Aruncătorul cu piatră la expoziția Glaspalast. Studiile le-a terminat în 1899, an în care s-a întors în România. În perioada studiilor müncheneze care a durat șase ani, în primii patru a studiat la Academie și în ultimii doi ani a lucrat intens și a participat la expoziții la Berlin, München, Viena și Hamburg.[20]

În capitala Bavariei a realizat și primele sale plachete, așa cum amintit în memoriile sale „... am avut încă de când eram la München un cult deosebit pentru basorelief dar mai ales pentru portretul în formă de plachetă. Astfel am expus la sala Secession în afară de statuete mici (Klein Plastik) și două plachete portret care pot spune au fost remarcate". Basoreliefurile înfățișau portretele surorilor sale. Plachetele au fost expuse la București la Expoziția artiștilor în viață din 1899, organizată în sala Ateneului Român, unde a participat cu un număr de paisprezece lucrări, precum și la Expoziția Tinerimii artistice din anul 1902 organizată la București.[22]

MaturitateaModificare

Frederick Storck a participat la Expoziția Universală din anul 1900 de la Paris, unde a primit medalia de argint pentru lucrarea „Aruncătorul cu piatră", medalie care se află astăzi în colecția Muzeului Stork din București.[22]

O dată cu participarea României la [Expoziția Universală din anul 1900 de la Paris cu un salon destinat artei, s-au creat premisele revigorării vieții artistice românești.[23] Cum metehnele administrative privind favoritismul și criteriile de selecție ale lucrărilor nu s-au schimbat, România a avut parte la Paris de o slaba reprezentare a artei plastice autohtone.[23] Pe de o parte, situația a dus la înrăutățirea lucrurilor și a relațiilor dintre artiști și pe de altă parte, a determinat o preocupare majoră pentru găsirea de soluții pentru ieșirea din impas.[23]

Grupul cel mai preocupat pentru identificarea unor soluții l-au format sculptorii și pictorii care erau în acea vreme la studii la Paris.[23] El era format din Gheorghe Petrașcu, Ștefan Popescu, Ipolit Strimbulescu, Kimon Loghi și Frederic Storck.[23][24] Ei erau supuși tirului de ironii sarcastice ale colegilor străini cu privire la valoarea și statutul artei în România. Polemicile se purtau seara în atelierele lui Ipolit Strâmbu și Kimon Loghi.[23]

În data de 3 decembrie 1901, Gheorghe Petrașcu, Ștefan Popescu, Kimon Loghi, Ipolit Strâmbu și Frederic Storck, împreună cu Ștefan Luchian, Nicolae Vermont, Constantin Artachino, au pus bazele Societății Tinerimea artistică.[25] Numele organizației nu a venit de la faptul că membrii săi erau tineri, ci a fost ales în mod simbolic pentru promovarea unei arte noi.[25] În vreme ce academiștii profesau o artă cu caracter convențional, departe de realitate, folosind formule și rețete de atelier, membrii societari promovau pitoreștile peisaje românești și o artă realistă inspirată din viața rurală a oamenilor simpli.[25]

OperaModificare

Lista lucrărilor publiceModificare

A executat, într-o viziune clasică și cu un accentuat simț pentru rolul detaliului, portrete remarcabile (Ion Heliade Rădulescu, Alexandru Macedonski, Anastase Simu, regele Carol I al României, Regina Elisabeta, Friedrich von Schiller, Johann Wolfgang von Goethe, Alfonso Castaldi, Florica Condrus,[26], Spiru Haret etc.) și sculpturi alegorice („Adevărul”, pentru Palatul de Justiție din București, „Industria”, „Agricultura” pentru Palatul Administrativ din Galați, în 1907, ale căror originale puteau fi văzute de bucureșteni în rotonda Ateneului Român în acel an).

Gigantul din Parcul Carol
Mihai Eminescu din Galati

Din păcate, la renovarea Palatului Prefecturii din Galați, în perioada 2003-2005, statuile „Industria" și „Agricultura", sculptate în marmură de Carrara, instalate pe fațada clădirii, au fost vopsite cu vinarom, în dezacord cu orice principiu de restaurare a unei opere de artă.[27]

În ultima perioadă, sculpturile sale sunt realizate în forme concentrate și puternic stilizate („Adolescența”, „Portret de femeie”).

Alte lucrări remarcabile ale sale sunt:

  • Statuia lui Mihai Eminescu, realizată de sculptor în 1911, este prezentă astăzi în Parcul Central al municipiului Galați. Ridicarea statuii a fost meritul întregului oraș, pentru că în cadrul subscripției publice organizate la inițiativa ziaristului C. Botez gălățenii au donat 12.500 lei. Inaugurarea monumentului a avut loc la 16 octombrie 1911.[27]
  • Statuia doctorului Constantin Codrescu, care a fost ridicată în anul 1903 de Fundația Spitalului "Elena Beldiman" și este amplasată în incinta Spitalului Municipal de Adulți Bârlad. Cioplită în marmură albă, statuia îl reprezintă pe doctor în picioare cu o carte în mâna stângă, actul de fondare a clădirii spitalului în mâna dreaptă și câteva din publicațiile sale pe postament. Soclul, de asemenea din marmură, este decorat în relief cu panouri realizate din cununi de lauri.[28]
  • Monumentul funerar Karl Storck și Carol Storck din Cimitirul Evanghelic, Șos. Giurgiului nr. 4, sector 4, București. Monument istoric, cod LMI B-IV-m-B-20091[29].
  • Cele 4 sculpturi reprezentând Evangheliștii (1903-1905), montate în cele 4 colțuri ale capelei Gheorghieff, din Cimitirul Bellu, realizată de Ion Mincu.[5] La Muzeul Storck din București există sculpturi cu numărul de inventar 915160, 915159, 915229, 915230, 915228, 916175, 915227, executate în gips, care sunt schițe pe care Frederic Storck le-a făcut înaintea realizării sculpturilor monumentului Gheorghieff. Proiectul arhitectural al capelei a fost făcut de arhitectul Ion Mincu. Acesta i-a comandat lui Storck două statui de evangheliști, pe Matei și pe Ioan, după care a fost de acord și cu execuția celorlalți doi, Marcu și Luca. Ansamblul funerar este unul dintre cele mai importante realizări ale artistului deoarece a fost rezolvată transpunerea canoanelor bizantine în cadrul tridimensional al pietrei sculptate.[30]
  • Una din statuile Giganții, înaltă de 3,5 m, realizată în 1906, amplasată în prezent în Parcul Carol I din București.[5]
  • Sarcofagele din marmură pentru mormântul lui Radu cel Mare și pentru racla cu capul lui Mihai Viteazul, din pronaosul bisericii Mănăstirii Dealu, au fost executate de Frederic Storck între 1912 și 1913 .
  • Bustul dr. Alexandru Obregia, dezvelit la 22 iunie 1935 în fața pavilionului central al Spitalului clinic de psihiatrie "Prof. Dr. Al. Obregia", din București.
  • În anul 1994 au avut loc lucrări de restaurare a fațadei Palatului de Justiție din București și istoricul Petre Oprea a urcat pe schelele șantierului ca să identifice statuile. Oprea a aflat că singura statuie care poartă semnătura (Fr. Storck 1901) lui Frederic Storck este a doua din stânga.[31]

Frederic Storck este înmormântat în Cimitirul Sfânta Vineri. El a realizat o serie de monumente funerare, după cum urmează:[32]

  • medalioanele de la Cimitirul Bellu-Catolic: Math. Greiger (1899), profesorul Fl. Thierin din 1908, Bruzzesi din 1904, bustul Fr. Kaiser (1926), medalionul mamei sculptorului și medalioanele Nirescher din 1941 de la Cimitirul Bellu-Protestant;[32]
  • în Cimitirul Bellu-Ortodox - cei patruevangheliști de pe mausoleul Gheorghief, zidit de Ioan Mincu, modelați de Frederic Storck într-o viziune personală, într-un stil clasic simplificat; bustul generalului C. Angelescu, din 1920 (38-48); medalionul Badulescu, din 1911 (61-119); monumentul L. P. Niculescu (1903, 27-23); bustul profesorului Ionescu-Gion din 1907 (17-25); bustul medalion Stoenescu, din 1907 (65-41); medalionul Gr.Triandafil, din 1908 (5-32); medalionul P.S.Aurelian (1909,7-38); bustul N. Moscu (1910, 27-22); bustul dr. Marinescu,din 1906 (64-31); medalionul Panait Cerna (1913, 84-8); bustul M. Ionescu-Calinegti, din 1914 (6-22); bustul E. Economu (1922, 20-13).[32]

Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-StorckModificare

Casa lui Frederic Storck, construită după planurile soției sale Cecilia Cuțescu-Storck și împodobită cu picturi murale, a devenit muzeu în 1951 (Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck). Acest muzeu include operele celor trei sculptori din famila Storck, precum și opere ale pictoriței Cecilia Cuțescu Storck. În ansamblul muzeului se află de asemenea colecții de mobilier de artă, de sculptură în lemn și piatră din secolele XVI-XVII, medalii, monede, icoane vechi românești, ceramică populară, etc.

În muzeu sunt expuse și o varietate de portrete, nuduri, capete de expresie în bronz și marmură, medalii, plachete și piese cu valoare numismatică aparținând lui Frederic Storck.[33]

Galerie de imaginiModificare

Elevii lui Frederic StorckModificare

DistincțiiModificare

În 1921, Direcția generală a Artelor din Ministerul Cultelor și Artelor, a înaintat tabele cu funcționari ai săi, propuși spre decorare cu ocazia încoronării proiectate pentru acel an. La poziția 47 era înscris sculptorul Frederic Storck cu propunerea „ofițer al Coroanei”.[43]

PremiiModificare

  • 1888 - 1893 -- Premiile pe care le-a luat Frederic Storck la Școala de Belle Arte din București sunt următoarele:
  • 23 decembrie 1890 sculptură pentru bust antic, desen;
  • 14 iunie 1891 pentru bust antic, desen;
  • 1-14 iunie 1891 sculptură figură antică, desen;
  • 14 iunie 1891 sculptură pentru natură sculptură;
  • 22 decembrie 1891 pentru natură sculptură;
  • 14 iunie 1891 pentru perspectivă;
  • 22 decembrie 1891 pentru perspectivă;
  • 17 iunie 1892 pentru perspectivă;
  • 17 iunie 1892 pentru compoziție;
  • 15 iunie 1893 pentru estetica și istoria artei.
  • Medalii de bronz:[45]
  • 23 decembrie 1890 sculptură, medalia clasa a III-a pentru figură antică, desen;
  • 22 decembrie 1891, medalia clasa a II-a pentru figură antică, desen;
  • 23 decembrie 1890, medalia clasa a II-a pentru natură, desen;
  • 15 iunie 1893, medalia clasa a III-a pentru cap de expresie;
  • 15 iunie 1893, medalia clasa a III-a pentru compoziție.
  • Medalii de argint:[45]
  • 20 decembrie 1892 pentru natură - sculptură;
  • 15 iunie 1893 pentru natură - sculptură.
  • 1896 -- la o expoziție organizată la „Glaspalast" în Munchen, a participat cu lucrarea „Aruncătorul cu piatră". A fost recompensat cu medalia de argint.[46][47]
 
Medalia de argint obținută la Expoziția Universală de la Paris din anul 1900
  • 1900 -- la Expoziția Universală organizată la Paris i se decernază medalia de argint pentru lucrarea „Aruncătorul cu piatră";[48] Medalia a fost gravată de Jules-Clément Chaplain;[49]
  • 1902-1903 -- a executat un proiect pentru monumentul I. G. Duca din București, pentru care obține premiul II;[49]
  • 1904 -- la propunerea Ministerului Învățământului, i s-a conferit medalia Bene Merenti - clasa a I-a;
  • 1905 -- la 28 decembrie, a primit medalia jubiliară Carol I;
  • 1906 -- pentru statuia Gigantul a primit diploma de onoare și o medalie de aur pentru expoziția ce celebrare a 40 de ani de domnie al Regelui Carol I;
  • 1907 -- a fost numit membru al Ordinului „Coroana României", în grad de cavaler;
  • 1912 -- 4 iulie, a primit Medalia I la Salonul Oficial al Societății artiștilor în viață;
  • 1922 -- 2 decembrie, prin decretul regelui Ferdinand I, pentru contribuția sa ca sculptor la Comisia încoronării a primit Ordinul „Coroana României" în grad de ofițer;
  • 1929 -- la Expoziția Internațională de la Barcelona organizată de Alexandru Tzigara-Samurcaș a primit „Marele premiu clasa a I-a bis";
  • 1931 -- Regele Carol al II-lea i-a conferit Ordinul „Meritul cultural" în grad de cavaler, clasa I-a pentru contribuția sa în domeniul artelor plastice;
  • 1933 -- ianuarie, statul francez i-a acordat înalta disticție Ordinul „Legiunea de onoare" în grad de cavaler, conform decretului nr. 43649.

Expoziții de grupModificare

  • 1905 -- München, Glaspalast, (Aruncătorul de piatră);[50]
  • 1908 -- București, la Tinerimea artistică (Portrete, bronz; Statuetă, presse-papier, bronz; Statuetă, bronz; Plachetă Ioan Lahovary);[50]
  • 1910 -- București, la Tinerimea artistică (Autoportret; Agricultura; Industria);[50]
  • 1913 -- București, la Tinerimea artistică (ASR Principesa Maria, marmoră; Constantin Boerescu, bust, bronz; Dna A.D. plachetă);[50]
  • 1915 -- București, la Tinerimea artistică (Dl W.D., marmură; Țigancă râzând; Amintiri triste);[50]
  • 1924 -- București, la Salonul Oficial (Poetul Alexandru Macedonsky, bronz; Bust de țigancă, nr. 4, bronz);[50]
  • 1926 -- București, la Tinerimea artistică (Mister, bronz; Adolescentă, bronz);[50]
  • 1927 -- București, la Salonul Oficial (Madonă, bust, marmură; În contemplare, bronz);[50]
  • 1928 -- București, la Salonul Oficial (Portret, marmură);[50]
  • 1929 -- București, la Salonul Oficial (Eminescu);[50]
  • 1932 -- București, la Salonul Oficial (Gh. Murgoci; bronz; Abundența, bronz; Floarea, marmură);[50]
  • 1933 -- București, la Salonul Oficial (Beethoven, gips);[50]
  • 1935 -- Bruxelles, La Roumanie à l’Exposition de Bruxelles [cat., text Al. Tzigara-Samurcaș și Al. Busuioceanu].[50]
  • 1936 -- București, la Salonul Oficial (Repaos, bronz);[50]

ControverseModificare

In memoriamModificare

NoteModificare

  1. ^ a b Frederic Storck, RKDartists, accesat în  
  2. ^ a b RKDartists, accesat în  
  3. ^ a b Calendare - 19 ianuarie 
  4. ^ a b Calendar 7 ianuarie 
  5. ^ a b c Frederic Storck (1872-1942)
  6. ^ Oprescu... pag. 7
  7. ^ Oprescu... pag. 8
  8. ^ a b Oprescu... pag. 9
  9. ^ a b c d Oprescu... pag. 10
  10. ^ Oprescu... pag. 11
  11. ^ a b Mihalache... pag. 17
  12. ^ Vârban... pag. 40
  13. ^ a b c Oprescu... pag. 12
  14. ^ Vârban... pag. 79
  15. ^ Țarălungă, Ecaterina (). Enciclopedia identității românești. Personalități. Litera. p. 735. 
  16. ^ Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck
  17. ^ Evocare Cecilia Cutescu Storck
  18. ^ Colonia de la Balcic
  19. ^ Günther Ott... pag. 22;
  20. ^ a b c Vârban... pag. 78
  21. ^ humanitas.ro: Louis Basset - accesat 5 februarie 2021
  22. ^ a b c d Știrbu... pag. 290
  23. ^ a b c d e f Oprea... pag. 42
  24. ^ Călin Dan... pag. 14
  25. ^ a b c Oprea... pag. 43
  26. ^ FREDERIC STORCK (1872-1942)
  27. ^ a b Statui din marmură de Carrara, "restaurate" cu var lavabil
  28. ^ Județul Vaslui - Monumente istorice
  29. ^ Lista Monumentelor Istorice 2010
  30. ^ Vârban... pag. 103
  31. ^ Petre Oprea în articolul Clădiri din București cu sculpturi decorative pe fațade pe patrimoniu.ro: Buletinul comisiei munumente istorice, București, 1996, pag. 58/60 - accesat 20 februarie 2021
  32. ^ a b c digitool.bibmet.ro: Cimitirul Bellu din București : Muzeu de sculptură și arhitectură, pag. 197 - accesat 1 februarie 2021
  33. ^ Colecția de Artă Plastică "Fr. Storck și Cecilia Cuțescu Storck"
  34. ^ Brezianu, Dicționarul sculptorilor (A-G)... pag. 31
  35. ^ Brezianu, Dicționarul sculptorilor (A-G)... pag. 48
  36. ^ Brezianu, Dicționarul sculptorilor (A-G)... pag. 68
  37. ^ Brezianu, Dicționarul sculptorilor (A-G)... pag. 108-109
  38. ^ Brezianu, Dicționarul sculptorilor (A-G)... pag. 187
  39. ^ Brezianu, Dicționarul sculptorilor (A-G)... pag. 213
  40. ^ Brezianu, Dicționarul sculptorilor (H-Z)... pag. 17
  41. ^ Brezianu, Dicționarul sculptorilor (H-Z)... pag. 221
  42. ^ Brezianu, Dicționarul sculptorilor (H-Z)... pag. 291
  43. ^ Katiușa Pârvan: Opera medalistică a sculptorul Mihail Kara - mărturie a pregătirii serbărilor încoronării
  44. ^ Arhiva Facultății de Arte Plastice București, Registrul Național pe anii 1888-1895, p. 57.
  45. ^ a b c Știrbu... pag. 288-289
  46. ^ Ilie Torouțiu -- „Sculptoru / Friederich Storck", în „Convorbiri Literare" nr. 4, 1943, p. 297 și 301
  47. ^ George Oprescu -- „Sculptura statuară românească", ESPLA, București, 1954, p. 156
  48. ^ Tabelul recompenselor obținute de români la Expoziția Universală de la Paris; 1900 București, 1901, pag. 6-7
  49. ^ a b Știrbu... pag. 291
  50. ^ a b c d e f g h i j k l m n Brezianu, Dicționarul sculptorilor (H-Z)... pag. 298

BibliografieModificare

  • George Oprescu: Fritz Storck, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955
  • Marin Mihalache: Sculptorii Storck, Editura Meridiane, București, 1975
  • Liliana Vârban, Ionel Ioniță, Dan Vasiliu: Catalogul operelor de artă ale artiștilor din familia Storck aflate în Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck - Sculptorii Storck, Sculptură plachete și medalii, grafică, pictură, Editura Muzeului Municipiului București, București, 2006, ISBN (10) 973-87450-3-9; ISBN (13) 978-873-87450-3-9
  • Constanța Știrbu, Elena Marcu: Medalii și dinstincții acordate lui Frederic Storck pe biblioteca-digitala.ro - accesat 25 februarie 2021
  • Radu Ionescu: Despre pictura și sculptura românească, Editura Maiko, București, 2002
  • Petre Oprea: Societăți artistice bucureștene, Editura Meridiane, București, 1969, pag. 41 - 57
  • Călin Dan: Jean Alexandru Steriadi, Editura Meridiane, București, 1988
  • Ioana Vlasiu, Gabriel Badea-Păun, Virginia Barbu, Ruxanda Beldiman, Irina Cărăbaș, Olivia Nițiș, Tudor Stavilă, Adriana Șotropa, Corina Teacă, Alexandra Titu, Gheorghe Vida: Dicționarul sculptorilor din România secolele XIX-XX, Vol I, Litera A-G, Editura Academiei Române, București, 2011 - pe www.arhiva-brezianu.ro, accesat 4 martie 2021
  • Ioana Vlasiu, Gabriel Badea-Păun, Virginia Barbu, Ruxanda Beldiman, Irina Cărăbaș, Olivia Nițiș, Tudor Stavilă, Adriana Șotropa, Corina Teacă, Alexandra Titu, Gheorghe Vida: Dicționarul sculptorilor din România secolele XIX-XX, Vol II, Litera H-Z, Editura Academiei Române, București, 2011 - pe www.arhiva-brezianu.ro, accesat 4 martie 2021

Bibliografie suplimentarăModificare

  • Eleonora Costescu: Artiștii Storck, Editura ARC 2000, București, 1996
  • Cecilia Cuțescu-Storck: Fresca unei vieți, Editura Bucovina, București, 1943

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Frederic Storck