Wikipedia:Pagini de șters/Iulian Băicuș

PaginăModificăDiscuțieIstoricTrimiteriUrmăreșteJurnale

Discuție încheiată.

Justificare: Există un război de editări cu eticheta de notabilitate aici, s-a încălcat și WP:R3R. Se impune în mod evident o discuție pe marginea notabilității.-- —Andreidiscuţie 27 decembrie 2011 13:16 (EET)[răspunde]

  • Comentariu:Cartea a fost editată chiar de Wikipedia, sau de un subsidiar al ei, articolele nu sunt alese la întîmplare, ci în ordinea frecvenței căutărilor de pe server, astfel Mircea Cărtărescu sau Mircea Eliade au cele mai multe căutări. Chiar dacă sunt cărți automate criteriul care le generează este chiar notabilitatea pe care văd că o clamați de zor. Cel mai bine ar fi să-i contactați pe administratorii americani ei vă pot lumina cel mai bine asupra frecvenței căutărilor. Sărbători fericite și pace vă doresc!
    P.S. Din partea mea puteți șterge articolul, biografia mea există deja în mai multe dicționare, unul este cel al scriitorilor născuți în Bacău, nu-mi amintesc titlul exact, după cum există pe site-ul Universității din București, site oficial, unde îți asumi afirmațiile sau ești dat afară. Pe mine nu mă deranjează gestul dvs. problema va fi cînd va trebui să le explicați copiilor dvs. de ce un om care a creat Wikipedia în limba română a fost șters din ea prin votul unor persoane care nu au avut nicio contribuție la proiect. Vale! Mayuma 28 decembrie 2011 07:56 (EET)[răspunde]
  • Comentariu. Cartea amintită reproduce articole din Wikipedia și nu aduce vreun plus de notabilitate, care rămâne cea din Wikipedia. Căutăm acum să evaluăm dacă ea se situează peste pragul care justifică un articol cu acest subiect. Autoproclamarea drept „om care a creat Wikipedia în limba română” nu ne ajută cu nimic; e nevoie de verificabilitate, de surse de încredere. Decizia de ștergere sau păstrare va fi luată prin consens, nu „prin votul unor persoane care nu au avut nicio contribuție la proiect”. Scopul discuției este realizarea acestui consens, nu polemica susținută cu oameni de paie. -- Victor Blacus (discuție) 28 decembrie 2011 11:26 (EET)[răspunde]
  • Șterge Eu sunt de părere că nu este necesar niciun fel de vot, puteți șterge articolul fără nicio problemă, dar pentru a dovedi că nu sunteți mai sus citații oameni de paie ar trebui să ștergeți și toate articolele inițiate de mine, în calitatea mea de nenotabil, probabil că ați devenit foarte pretențioși, cînd am început să lucrez în Wikipedia în 2002 alături de Wars, Adijapan și alți cîțiva contributori, nu erați pe acolo să lansați asemenea acuzații, nici Victor Blacus, nici Silenzio Stampa, nici ceilalți, de fapt nici nu-mi este foarte clar de ce inginerii ar trebui să decidă ștergerea unui literat, dar ăsta este defectul democrației populare. Este clar ce se întîmplă, m-am lămurit buștean, dar nu am cum să mă supun unui vot majoritar, dacă cei care votează nu sunt de profesie și nu le cunosc identitățile și opera. Cea mai bună soluție ar fi o ștergere rapidă, repet, și a articolelor inițiate de mine. Oricum după o asemenea jignire nu voi mai intra niciodată pe Wikipedia în limba română, nici măcar ca utilizator.Mayuma 28 decembrie 2011 12:25 (EET)[răspunde]
    Ridică-te și luptă, domnule Băicuș. Nu te lăsa călcat în picioare. Singurul care poate aduce dovezi în sprijinul notabilității ești numai dumneata. Deși ești numai asistent (la mine la facultate avem profesori universitari de 41 ani), nu trebuie să te lași descurajat. Dacă va fi șters articolul, vei dovedi că nu ești demn de încrederea studenților dumitale. --Nea Caisă (discuție) 29 decembrie 2011 10:50 (EET)[răspunde]
  • Șterge: lipsă de notabilitate. Din punct de vedere al activității didactice subiectul articolului în cauză este doar asistent universitar, iar din punct de vedere al activității literare încă nu este membru al Uniunii Scriitorilor.
    Poate nu s-ar fi ajuns la această discuție dacă utilizatorul Mayuma nu ar fi avut o atitudine atât de agresivă la adresa celor care au „îndrăznit” să pună întrebări referitoare la notabilitatea lui Iulian Băicuș. Este inadmisibilă jignirea în bloc a celorlalți wikipediști și susținerea unor aberații gen „om care a creat Wikipedia în limba română”. --Sîmbotin (discuție) 28 decembrie 2011 19:16 (EET)[răspunde]
  • Păstrează. Volumele publicate la edituri cunoscute precum și activitatea în domeniul criticii și istoriei literare asigură notabilitatea. Sigur, calitatea, extensivitatea și referențierea textului pot fi îmbunătățite.--Zsolt (discuție) 29 decembrie 2011 11:52 (EET)[răspunde]
  • Comentariu. Vorbim prea mult și prea în gol. Discuția de față e despre un singur lucru: notabilitatea subiectului Iulian Băicuș. Nimic altceva. Nici despre articolele scrise de el la Wikipedia, nici despre gerontocrația universitară. Iar notabilitatea o judecăm exclusiv potrivit surselor. În toată discuția de pînă acum nu a adus nimeni nici o sursă.
    Numărul cărților publicate de Iulian Băicuș nu este relevant decît dacă acele cărți au fost remarcate de critici, lucru care trebuie dovedit tot cu surse. De asemenea, calitatea de membru al USR nu e suficientă pentru a stabili notabilitatea, pentru că criteriile USR sînt prea indulgente, după cum a reieșit din multe discuții pe aceeași temă. Gradul didactic nu are nici o relevanță, în nici o direcție. Iar faptul că Iulian Băicuș ni se pare nouă mai notabil decît alte subiecte nu este o dovadă de notabilitate.
    În articol figurează, amestecate în lista de legături externe, numai cîteva surse:
    • o treime de articol de Irina Marin despre Ideile bursuce, în România literară,
    • un articol (deloc măgulitor) de Cosmin Ciotloș despre Esența înfricoșătoare a lui Franz Kafka, tot în România literară,
    • un articol biografic (probabil autobiografic) semnat de Romulus Dan Busnea, într-un ziar local de Bacău,
    • un articol nesemnat din TopUB, despre Mircea Eliade, literator și mitodolog.
      Întrebarea e dacă e suficient. Iulian, dacă spui că ești trecut în mai multe dicționare, acum ar fi momentul să le citezi în articol. Cartea de la Amazon conține numai texte din Wikipedia, deci nu are valoare de sursă de încredere la noi (am intra într-un cerc vicios). — AdiJapan 30 decembrie 2011 12:37 (EET)[răspunde]
  • Șterge:După ce am fost porcăit, de către acest cadru universitar, nu am dorit să mai intervin în discuție, așteptând completarea articolului cu surse în favoarea notabilității. Cum acestea, deși s-a lucrat la articol în ultimile zile, nu apar, îmi exprim votul negativ. Domnul Băicuș nu este încă un poet notabil și nici un critic literar notabil, iar după discursul practicat pe aceste pagini, în ultimile zile, și după modul cum îi este editat CV-ul, mă îndoiesc că va fi vreodată. Doresc, de asemenea, să-mi exprim dezamăgirea vis-a-vis de faptul că un cadru universitar român, de la o universitate de prestigiu, este capabil să facă asemenea afirmații reprobabile, lipsite de discernământ și de bun simț. --Silenzio (discuție) 30 decembrie 2011 16:08 (EET)[răspunde]
  • Comentariu. L-am anunțat pe domnul Jim Wales, creatorul Wikipedia despre conflictul provocat de dumneavoastră și despre intenția mea de a vă da în judecată, fără să implic în niciun fel Wikipedia ca instituție, este doar vorba de cei care ați postat calomnii sub diverse forme pe această pagină de discuții. Sper ca dl. Wales să găsească cea mai bună soluție și să nu fie nevoie ca procesul să continue pînă la instanțele de judecată. Vă rog să nu ștergeți acest mesaj, este unul oficial, și să nu-mi blocați căsuța de utilizator pentru că nu este vorba despre o amenințare ci despre o sesizare a unui abuz comis de dvs. Mayuma 30 decembrie 2011 19:18 (EET)[răspunde]
    Te rog încă o dată să nu mai ameninți cu datul în judecată. Vezi en:Wikipedia:No legal threats. — AdiJapan 30 decembrie 2011 19:48 (EET)[răspunde]
  • Concret:
  1. Termenul de decidere a ștergerii este extrem de scurt
  2. Notabil poate, dar prin ce ? Și prin pozitiv, și prin negativ?
  3. Noi avem ca notabili, mulți negativ-iști, înainte de eventuală ștergere trebuie apreciat unde stă Iulian Băicuș!
  4. Vocabularul Wiki semnat "Mayuma" este destul de războinic, dar el nu trebuie să fie provocat.
  5. Notabilitate Wiki realizată prin ștergere?
  6. Propun o prelungire a Ș-termenului și o aprofundare a p.d.v.-AdiJapan de către toți.

BAICAN XXX (discuție) 31 decembrie 2011 13:22 (EET)BAICAN XXX (discuție) 31 decembrie 2011 15:14 (EET)[răspunde]

  • Este oare Iulian Băicuș notabil pe en.wp? Să pună pe cineva (sau să creeze chiar wikipedistul Mayuma de pe un alt IP total diferit decăt cele de pe care contribuie de obicei) să-i creeze articol pe en.wp si dacă acolo nu este propus spre stergere sau este propus pt stergere si rezistă, atunci să fie admis din oficiu si pe ro.wp--79.119.219.105 (discuție) 31 decembrie 2011 15:48 (EET)[răspunde]
    Adică să le pasăm problema altora, care nici măcar nu pot citi sursele românești. Și asta de ce? Noi nu sîntem în stare să analizăm problema și să ajungem la o concluzie? Sînteți liber(ă) să scrieți articolul și la en.wp, dar decizia de acolo nu se aplică „din oficiu” și la noi, ci doar dacă e justificată. Astfel revenim la pătrățica 1: notabilitatea se dovedește cu surse. — AdiJapan 31 decembrie 2011 20:00 (EET)[răspunde]
  • Comentariu. Politicile Wikipediei recomandă utilizatorilor să nu scrie articole despre ei înșiși. Eu nu am scris un articol despre mine însumi și am refuzat un amic care m-a rugat să scriu un articol despre el (avea niște articole despre el din presa locală, iar ca regizor nu e notabil și nici măcar n-are operă, ci mai mult proiecte de formate, un proiect de absolvire și un film făcut cu voluntari, care nu a fost remarcat de critică și n-a rulat în public decât o singură dată, în principal pentru actorii voluntari și pentru alți prieteni). Notabilitatea ca subiect de enciclopedie trebuie dovedită în mod obiectiv, cu surse de încredere. A găsi astfel de surse ar trebui să fie foarte ușor pentru un wikipedist experimentat, sigur, dacă ele există. Dacă m-ar apuca ambiția să scriu un articol despre mine însumi și consensul ar fi că sunt nenotabil, ar trebui să mă supăr ca văcarul pe sat? Contribuțiile la Wikipedia sunt benevole, nu asigură lauri, ci cel mult niște decorații virtuale în pagina de utilizator. Satisfacția muncii la Wikipedia este chiar munca la Wikipedia. Calomnia nu se mai pedepsește în România, așa a decis ÎCCJ. Pentru un utilizator obișnuit amenințarea cu datul în judecată ar fi dus la banare imediată. Iar ștergerea unui articol nu e calomnie. A stabili că cineva nu satisface pretențiile de notabilitate ale unei enciclopedii nu constituie calomnie, deoarece a apare într-o enciclopedie nu e un drept, ci un privilegiu. Cât despre a porni un proces în SUA ați putea face lucruri mai lăudabile cu banii de dat pe avocat, de exemplu să-i donați pentru salvarea copiilor africani. Dacă cineva ar scrie un articol despre mine pe Wikipedia l-aș marca cu {{șr|nenotabil}}. Nu am iluzia că aș fi mare filosof sau mare om de știință. Iar dacă toți asistenții universitari ar fi subiecte pentru Wikipedia, despre ei s-ar scrie majoritatea articolelor. Nici măcar funcția de profesor universitar nu garantează notabilitatea. Mi se pare chiar aiurea ca un wikipedist experimentat să se adune cu toți veleitarii care-și scriu articole cu CV-uri de student la masterat sau doctorand. Tgeorgescu (discuție) 3 ianuarie 2012 23:37 (EET)[răspunde]
Poate am fost cam dur. Notabilitatea unui subiect de articol trebuie judecată conform acelorași criterii după care este judecată notabilitatea altor subiecți. A fi un bun contribuitor la Wikipedia nu conferă dreptul la tratament preferențial în calitate de subiect de articol. Asta ar putea fi un caz de en:WP:GAME și e în mod clar un caz de en:WP:CONFLICT. Discuția trebuie purtată rațional, fără amenințări și apeluri la milă. Tgeorgescu (discuție) 4 ianuarie 2012 01:08 (EET)[răspunde]
Ceea ce mi-e clar: a fi contribuitor la Wikipedia și a fi notabil sunt două lucruri separate. A nu scrie despre sine previne conflicte de felul celui care a izbucnit acum. Nu trebuia confundat între un proces de evaluare enciclopedică și atacul la persoană. Și eu sunt un om mândru, dar nu până la a deveni ridicol din cauza asta sau a-mi face nervi că se șterge articolul despre mine de pe Wikipedia. Acuzația de hărțuire este ridicolă, deoarece a fost martor la multiple cazuri în care autori de cărți nu au putut prezenta surse de încredere, surse care să le demonstreze notabilitatea. Iar când e vorba de a demonstra el însuși acest lucru are aceleași sentimente ca și ei și aceeași reacție. Ar vrea să părăsească acest website și, de ce nu, să scrie o carte în care demască Wikipedia ca falsă ierarhie a valorilor, de astă dată scrisă de un defector — asta e pueril, e orgoliu împins la absurd. Tgeorgescu (discuție) 4 ianuarie 2012 01:28 (EET)[răspunde]
Modul la care a reacționat Mayuma mi se pare o mare gafă. În loc să trateze problema diplomatic și cu sânge rece, ca unul care știa regulile jocului, s-a comportat contrar regulilor de comportament de pe Wikipedia. La un utilizator care de-abia a venit pe Wikipedia să-și publice CV-ul m-aș fi așteptat la asta, dar nu de la un utilizator cu mare experiență, care pe deasupra a aplicat altor autori tratamentul pe care l-a primit recent el însuși. În mod normal, ar trebui să-și ceară scuze pentru acest comportament, iar pe urmă ar putea continua discuția în mod civilizat.
În privința notabilității universitarilor, la ei e normal să fi predat la diverse universități din lume, să fi participat la congrese științifice și să fi publicat articole de cercetare și câteva cărți, iar aceste fapte nu-i fac notabili. Vezi pentru detalii en:Wikipedia:Notability (academics). Tgeorgescu (discuție) 4 ianuarie 2012 13:47 (EET)[răspunde]
Mayuma a lăsat mesaj că părăsește Wikipedia. Mie îmi pare rău că pleacă, totul s-ar fi putut rezolva în mod civilizat dacă nu ar fi trecut direct la atac. Eu n-am votat nici pro, nici contra, deși emoția etică îmi zicea că un articol scris de un utilizator despre sine însuși trebuie șters fără alte discuții, tocmai pentru că noi oamenii suntem prea înțelegători față de propria persoana și prea intransigenți cu alții, ca atare scriem prea subiectiv despre noi înșine. Dacă ar scrie despre experiența sa pe Wikipedia s-ar putea lăuda că a tăiat și a spânzurat pe alți autori dornici de articole proprii, până când alții l-au atacat în aceeași manieră. Nu spun asta cu plăcere, mă gândesc că ar trebui să fie o lecție pentru toți cei care și-ar dori articole despre ei înșiși, despre idolii, credințele sau cluburile lor favorite. La urma urmelor, cred că en:WP:CONFLICT ar trebui tradus în românește. Dacă sunteți de acord pot să fac eu asta. Tgeorgescu (discuție) 4 ianuarie 2012 20:44 (EET)[răspunde]
  • Șterge. Subiectul articolului prezintă o notabilitate subliminală. Sunt convins că există profesori la un nivel - ca oameni de litere - inferior d-lui Iulian Băicuș dar rolul roWp. nu este să împartă funcții academice, ci să menționeze personalități cu notabilitate enciclopedică. Este greu să-ți păstrezi obiectivitatea cand este vorba de un vechi, zelos și eficient colaborator și coleg. Recunoaștem cu toții că au mai fost cazuri de închidere a unui ochi, sau ai ambilor, în aprecierea notabilității unui colaborator, și faptul reprobabil că am trișat că nu am participat la discuții, că nu mi-am spus părerea clar și fara echivoc, că am admis tacit principiul că cine împarte parte-și face mă apasă pe conștiință. Îi rog pe colegi să-și exprime poziția față de articol avand în vedere intelectualul de valoare și facand abstracție de reacțiile sale la supărare, care pot fi trecute cu vederea. --Alex F. (discuție) 5 ianuarie 2012 02:34 (EET)[răspunde]
  • Păstrează (fără convingere). Am trecut din nou prin articol și prin sursele citate și am ajuns la concluzia că Iulian Băicuș este, la limită, notabil. Argumentele pentru notabilitate constau în ceea ce s-a scris despre opera lui. E drept că nu s-a scris mult, dar ceea ce s-a scris nu e neglijabil. Există cîteva recenzii detaliate ale operei lui, semn că aceasta a fost remarcată de specialiștii domeniului, ceea ce este tocmai condiția noastră de notabilitate:
  • Comentariu și Șterge. S-au discutat aici două chestii: notabilitatea lui Iulian Băicuș (urmărind un consens păstrează/șterge) și comportarea lui Mayuma (atacuri la persoană/comunitate, amenințări, și altele). Nu sunt independente, dar acum încerc să le țin separate, pe cât se poate (de tot nu se poate), urmărind câtă imparțialitate mi-a rămas încă în rezervă.
    • E greu să-ți exprimi părerea „făcând abstracție de reacțiile sale la supărare” care, din punctul meu de vedere, nu „pot fi trecute cu vederea”. Insultele și amenințările, denigrarea Wikipediei în paginile proiectului și pe blogul personal, încălcarea promisiunii de a înceta, imediat ce a fost deblocat, ... Atacurile la persoană le va uita/ierta (sau dimpotrivă) fiecare după firea și judecata lui; răul făcut proiectului va rămâne, pe pagina de utilizator și pe blog. Asemenea comportare se situează înafara eticii și deontologiei academice; ea contravine politicilor Wikipedia.
    • Articolul autobiografic, după ce a fost tuns (inclusiv imaginea), se situează într-o fâșie imprecis delimitată, la frontiera notabilității. Din analiza făcută de AdiJapan eu înțeleg că, pentru notabilitate, rămân Ideile bursuce. Prea puțin. Șterge. -- Victor Blacus (discuție) 5 ianuarie 2012 14:38 (EET)[răspunde]
  • Concret:
    1. Prin ștergere, după toată discuția, se notabilizează un caz ce nu merită așa ceva
    2. Este blocat și asta poate contribui la așezarea părerilor lui Băiuș și ale altora
    3. Este un caz controversat, și tocmai prin oglindirea lui "la rece", enciclopedic, Wiki.ro arată capacitate
    4. Articolul trebuie revăzut și concretizat la ce este notabil, d.p.d.v. negativ și pozitiv
    Din accepția acestor puncte, Păstrează.BAICAN XXX (discuție) 5 ianuarie 2012 15:21 (EET)[răspunde]
  • M-am ferit să mai comentez pe fond comentariile dvs. dar ceea ce se întîmplă aici ține de lașitate. Ați spus că-l ștergeți și acum vă codiți ca niște codane la măritiș. Germanii spun, Ein Mann, ein Wort, un bărbat, un cuvînt. Eu zic să vă duceți la bun sfîrșit acțiunea altfel imaginea proiectului Wikipedia va avea de suferit. Nu am nevoie de milă sau clemență, sunt de acord să fiu șters ba chiar am votat și eu favorabil. Rugați pe cineva să mai adauge un vot, ca să-l ștergeți și să dispară toate aceste acuzații, de altfel am mutat textul pe blogul meu, așa că nu mai am nevoie de găzduirea Wikipediei. Mayuma 8 ianuarie 2012 09:40 (EET)[răspunde]
    N-am spus că-l ștergem și n-am spus că-l păstrăm; discuția se poartă tocmai pentru a ajunge la o concluzie. Nici mila, nici clemența și nici imaginea proiectului contează aici, ci sursele. La final discuția de față nu se va șterge, ci se va păstra ca referință și va putea fi accesată în continuare de oricine. Nu credeam să mai fie nevoie să spun, dar la Wikipedia nu se votează și nu se numără opiniile, ci se cîntăresc argumentele. Cine va citi discuția pentru a trage o concluzie va observa că și printre cei care au spus „Șterge” și printre cei care au spus „Păstrează” există poziții neargumentate sau argumentate prost, care vor trebui ignorate pur și simplu. Ce bine ar fi ca fiecare Mann să aibă o minimă disciplină a dialogului, încît fiecare Wort pe care îl spune să fie spus cu cap! Realitatea e dezamăgitoare... — AdiJapan 8 ianuarie 2012 11:22 (EET)[răspunde]

Comentariu: Dacă Wikipedia este dreaptă și judecă cu aceași oca cu care s-au judecat și la alte cazuri din lumea literară articolul trebuie șters. Nu există notabilitate la limită. Există notabilitate sau nu. În afara surselor referitoare la volumul Ideilor bursuce din anul 2002 nu se găsește nimic pe piață. Nu este ciudat că nu se mai scrie nimic despre poetul Iulian Băicuș, nimic din 2003 încoace? Iar între timp autorul a renunțat să mai scrie poezie.

Apoi, despre criticul Iulian Băicuș nu găsim mai nimic, în afară câtorva recenzii de carte pentru Esența înfricoșătoare a lui Franz Kafka, apărută în 2006. De la cineva care a publicat opt cărți și se bucură de notabilitate ar trebui să avem o abundență de surse și referințe. Dar, din păcate, nu este cazul de notabilitate, încă ... Dacă autorul este notabil, precum susține cu atâta convingere, de ce nu se găsește nicio vorbă despre dumnealui din partea greilor literaturii române?--Silenzio (discuție) 8 ianuarie 2012 16:45 (EET)[răspunde]

„Nu este recomandat să scrieți un articol despre dumneavoastră însevă. Dacă sunteți notabil, altcineva vă va lua în seamă și va scrie articolul. În anumite cazuri, utilizatorii Wikipediei scriu articole despre ei înșiși, deși recomandat ar fi să-și creeze o pagină personală. În aceste cazuri, articolul este în mod normal mutat în spațiul utilizatorului respectiv mai degrabă decât să fie șters. Dacă vă credeți suficient de notabil, prezentați-vă propunerea pe paginile de discuție corespunzătoare și cautați mai întâi consensul, atât în privința notabilității cât și asupra oricărei propuneri de autobiografie.”
—traducere de pe en:WP:CONFLICT
„Utilizatorii care s-au înscris și au contribuții pot folosi sub-spațiul de utilizator pentru a publica scurte autobiografii, în limita bunului gust și compatibile cu scopul de a contribui la o enciclopedie. Dacă doriți să scrieți despre dumneavoastră înșivă fără a lucra la enciclopedie, sunteți rugat să începeți un website sau un blog pentru a face asta. Wikipedia nu este un portal de găzduit websiteuri în mod gratuit.”
—traducere de pe en:WP:CONFLICT

Comentariu:Vă rog să încetați această hărțuire, dacă vreți să luați o măsură concretă și vreți să vă dovediți bărbăția puteți șterge pur și simplu pagina, nu este nevoie să mă jigniți tot timpul pentru că sunt nevoit să replic, nu am cum să asist cum vă bateți joc de mine, și vom discuta în altă parte, nu aici. Mayuma 30 ianuarie 2012 22:22 (EET)[răspunde]

Asta-i unde dai și unde crapă. Nu am vrut să vă jignesc, pur și simplu am dat citate că așa se procedează în mod normal pe Wikipedia în limba engleză, pesemne acolo s-a întâmplat asta de atâtea ori încât a fost nevoie de o îndrumare pe tema asta. La mintea mea consideram că mutarea textului este mai puțin rea decât ștergerea, dar la dumneavoastră e totul sau nimic. Nu admiteți soluții intermediare. Dacă ați face abstracție de orgoliu, ați fi un contribuitor perfect la Wikipedia și n-as avea ce să vă reproșez. Pe Wikipedia suntem servitorii cititorilor și scribii surselor de încredere, nu suntem aici pentru a ne face reclamă sau a avea beneficii de pe urma asta — răsplata muncii noastre este chiar munca noastră. Tgeorgescu (discuție) 31 ianuarie 2012 17:07 (EET)[răspunde]

Finalizare. A trecut aproape o lună de cînd trebuia încheiată discuția. Între timp nu s-au mai adus argumente în nici o direcție. N-aș fi vrut să închei eu discuția, pentru că sînt implicat, dar cineva va trebui s-o facă. În condițiile astea, ca pas intermediar, un fel de „ultimă strigare”, o să-mi expun aici decizia înainte de a o pune în practică, pentru ca eventualii doritori să mai poată interveni.

În urma discuției consider că se impune ștergerea articolului. Prin asta sînt nevoit să ignor toate opțiunile pentru păstrare (inclusiv a mea), cu următoarele justificări:

  • Miehs: Astăzi publicarea unor cărți, chiar și la editurile cele mai prestigioase din România, nu mai reprezintă confirmarea valorii manuscrisului, ci speranța unui profit economic al editurii. Atunci avem nevoie de părerile explicite ale specialiștilor. Ionuț Caragea avea trecute în articol 20 de volume, dar tot nu a fost considerat notabil.
  • Lucian GAVRILA: Nu evaluăm calitatea articolului, ci notabilitatea subiectului.
  • Zsolt: Vezi răspunsul către Miehs. Apoi activitatea de critic trebuie și ea evaluată de specialiști.
  • AdiJapan: Notabilitatea ar deriva din trei articole, din care unul predominant negativ. Insuficient.
  • BAICAN XXX: Argumentare confuză, nu se înțelege nimic.

Cine dorește să mai intervină, o poate face în zilele următoare, să zicem o săptămînă. Dacă nu intervine nimeni sau dacă nu mai apar argumente pentru păstrare, voi șterge articolul. — AdiJapan 1 februarie 2012 11:02 (EET)[răspunde]

Nu am nimic special pentru Mayuma, nici pro, nici contra. Dar, dacă se șterge, e posibil ca, ulterior, să fie propuse spre ștergere o sumedenie de alte articole. Azi am dat întâmplător de Ion Rotaru, care se ocupa cam de aceleași lucruri ca și Iulian Băicuș. Nimeni nu a fost deranjat de lipsa unui număr suficient de referințe. Apoi am mai căutat. Nici Dan C. Mihăilescu, Dan C. Mihăilescu, Paul Cernat, Mircea Mihăieș, Mircea Anghelescu, Marian Popa, Dan Culcer, Alexandru Cistelecan, Hristu Cândroveanu, Dumitru Radu Popa, Adriana Babeți, Vilmos Ágoston, Octavian Soviany nu abundă în referințe. Și vor fi fiind și alții. Nu pot fi măsurați unii cu ocaua mare și alții cu ocaua mică. Toate cele bune, --Miehs (discuție) 1 februarie 2012 12:45 (EET)[răspunde]
Nu se pot face comparații de acest fel. Fiecare caz trebuie tratat individual. Priviți o simplă căutare pe google despre Ion Rotaru: Căutare Ion Rotaru - critic. Cele bune. --Silenzio (discuție) 1 februarie 2012 13:09 (EET)[răspunde]
Exact ce spuneam și eu. Referințele se găsesc cu Google, dar nu se află în articol, cum cere Wikipedia. Și dacă tot se găsesc pe Google, și-ar putea pune cineva și întrebarea: "Atunci, la ce bun articole în Wikipedia, dacă acolo găsim mai puțin decât pe Google?". --Miehs (discuție) 1 februarie 2012 13:53 (EET)[răspunde]
Vă rog, aici discutăm despre Iulian Băicuș. Cînd o să fie propuse spre ștergere și alte articole, o să le măsurăm atunci, cu aceeași oca. La unele articole apar sursele abia cînd se află în pericol de ștergere. La altele nici atunci. (Miehs, vedeți totuși că ați enumerat și oameni cu o mulțime de premii, iar premiile importante sînt dovezi de notabilitate.) — AdiJapan 1 februarie 2012 13:14 (EET)[răspunde]
Doar o simplă completare, dacă-mi permiteți. Scriu pe fugă. Să-i compari pe Mircea Mihăieș, Adriana Babeți care au scris o carte monument a literaturii române contemporane, Femeia în roșu, cu Iulian Băicuș, nu e drept. --Silenzio (discuție) 1 februarie 2012 13:25 (EET)[răspunde]
De acord cu dumneavoastră, numai că eu nu am comparat persoanele, ci articolele despre ele. Deci, stimate AdiJapan, eu nu am enumerat oameni, ci articole din Wikipedia. Una e ce știm cu toții, alta e ce ne cere Wikipedia pentru a dovedi notabilitatea. --Miehs (discuție) 1 februarie 2012 13:41 (EET)[răspunde]
P.d.v. "Miehs" mi se pare rezonabil, notabilitatea în cazul unor persoane poate fi relativ ușor adusă "în controversă", riscul cel mai mare fiind "o oca mare" și "o oca mai mică". Eu nu cred că m-am exprimat prea confuz, cazul lui Băiuș este destul de complex, iar unele păreri sunt în context destul de "pătimaș" exprimate: nu știu cine "a fost" odată el, poate asta determină o oarecare radicalitate aici, însă Wikipedia vrea să fie neutră! Și e bine așa.BAICAN XXX (discuție) 1 februarie 2012 14:28 (EET)[răspunde]
Eu nu am votat nici pro, nici contra, am dat niște citate cu ce se face de obicei în astfel de situații pe Wikipedia în limba engleză. Pentru munca lui Mayuma pe Wikipedia am tot respectul. Scandalul care s-a ivit a pornit de la greșeala lui de a scrie un articol despre sine însuși, contrar citatului cu care începe Wikipedia:Autobiografii. Când articolul a fost propus pentru ștergere, a reacționat contrar etichetei. Editarea pe Wikipedia nu aduce beneficii pentru redactori, cu excepția, destul de rară, a unor premii pentru articole bune comandate de sponsori. Deoarece doar dai și nu primești nimic în schimb, în afara acestor rare premii și a unor desene cu decorații wikipedice, munca pe Wikipedia trebuie să fie altruistă și necondiționată. Mi se pare astfel o a doua greșeală să-și condiționeze participarea la Wikipedia de păstrarea articolului. Sigur, dacă vrea să nu mai contribuie e dreptul lui și nu-l poate sili nimeni să rămână. Dar să facă asta pentru a se răzbuna pe ștergerea articolului mi se pare copilăresc. Valoarea muncii prestate de el pe Wikipedia nu constă în a avea un articol despre sine însuși, ci tocmai în munca depusă în mod constructiv. Dacă am zice că de la două mii de editări în sus fiecare poate scrie un articol despre sine, s-ar umple Wikipedia cu autobiografii de wikipediști. Acest lucru nu e însă de dorit, ar fi o pată pe obrazul unei enciclopedii serioase. Wikipediștii devin notabili doar dacă există surse de încredere, dinafara Wikipediei, care îi consideră notabili. Eu constat cu tristețe că încă un wikipedist care a muncit serios părăsește enciclopedia pentru pricini care țin de amorul propriu. Nu doresc să-l jignesc, nu eu am propus articolul spre ștergere, ca să caut surse pe Google nu mă bag deoarece Mayuma știe cel mai bine care sunt sursele despre sine însuși și le-ar fi înșirat civilizat dacă le-ar fi avut la dispoziție, râzându-și astfel de cel care a propus articolul spre ștergere. Deci, dacă el nu poate menționa surse de încredere care afirmă că este notabil, ajung la concluzia că nu există astfel de surse. Altfel problema ar fi fost rezolvată deja fără prea multe discuții. Eu în locul lui m-aș fi împăcat cu stergerea articolului și mi-aș fi continuat munca pe Wikipedia tocmai pentru că sunt convins că fac ceva de valoare. Pe nl:Wikipedia:Te verwijderen pagina's/Toegevoegd 20090427 sunt trecute (în olandeză) motivele pentru care a fost șters articolul despre un excelent profesor universitar de sociologie, care a fost președintele Uniunii Sociologice Olandeze. Pentru cei care nu înțeleg limba, motivul este simplu: nimeni nu i-a pus la îndoială calitățile, dar nu îndeplinește criteriile de notabilitate pentru universitari. Adică a fi un bun profesor universitar, la o universitate din primele 100 în topurile internaționale, nu e suficient pentru a fi notabil ca universitar; pentru asta trebuie să fi realizat ceva care este extraordinar pentru universitari. Dacă ar fi fost la alegerea mea, nu aș fi propus articolul aici discutat spre ștergere, în scopul păstrării bunelor relații dintre redactorii cu vechime ai Wikipediei. Pe scurt, eu nu sunt pentru ștergerea articolului, dar nici nu am argumente convingătoare pentru păstrarea lui. De aceea dădusem citatul cu mutarea în pagina de utilizator, dar Mayuma, vrând ori totul ori nimic, a interpretat asta drept o jignire, lucru la care nu mă așteptasem. Nu de alta, dar pe Google o pagină de utilizator sau un articol despre sine sunt la fel de bune ca rezultate ale căutării după numele propriu. Doar la căutarea în cadrul Wikipediei se face diferență între ele. Tgeorgescu (discuție) 3 februarie 2012 03:26 (EET)[răspunde]
Cu spiritul meu cârcotaș, trag concluzia că dacă nu posta el însuși articolul, ci îl punea pe un student de-al lui să-l scrie (sau doar să-l posteze, fiind scris tot de el) ar fi fost OK. Așa să fie? --Miehs (discuție) 3 februarie 2012 13:42 (EET)[răspunde]
Răspuns corect: Nu. :)).--Silenzio (discuție) 3 februarie 2012 22:10 (EET)[răspunde]
De acord. Wikipedia:Autobiografii definește scrierea unui articol despre sine ca fiind o gafă. Sigur, această gafă nu este în sine temei pentru ștergere, de exemplu dacă Obama ar fi început articolul despre sine însuși. Principial, notabilitatea unei persoane este o chestiune separată de contribuțiile ei la Wikipedia. Ce am comentat eu este că pornind de la o gafă s-a ajuns la un scandal de părăsire a Wikipediei, scandal care ar fi fost evitat dacă această gafă nu ar fi fost făcută. Lui Mayuma nu-i șterge nimeni contribuțiile constructive odată cu articolul despre sine. Deci nu se pune problema că i-ar fi negată munca, numai notabilitatea îi este pusă la îndoială. Sunt mii și mii de profesori universitari valoroși, dar asta nu înseamnă că ei trebuie să aibă articole pe Wikipedia. Cel puțin acesta este standardul aplicabil. Tgeorgescu (discuție) 4 februarie 2012 00:57 (EET)[răspunde]
Mama mi-a explicat când eram copil psihologia creatorilor: fiecare creator gândește „eu sunt un geniu, restul contemporanilor sunt toți niște tâmpiți, cei care mă critică fac asta pentru că vor să mă mazilească.” Așa că din punctul ăsta de vedere îi înțeleg reacția. Tgeorgescu (discuție) 4 februarie 2012 01:03 (EET)[răspunde]

Discuție încheiată. Rezultat: articolul a fost șters, din motivele de mai sus. — AdiJapan 11 februarie 2012 06:04 (EET)[răspunde]