Istoria filozofiei

Istoria filozofiei reprezintă studiul ideilor și conceptelor filozofice, încadrate în diversele orientări, școli și curente care s-au succedat de-a lungul timpului.

Rafael, Școala din Atena

AntichitateModificare

Filozofia indianăModificare

Perioadele evoluției filozofiei indiene:

În această perioadă a apărut cultura și civilizația ariană, considerată una dintre cele mai vechi din lume.[1] Textele religioase, cele patru Vede (Rig Veda, Sāma Veda, Yajur Veda și Atharva Veda), alcătuiesc cea mai veche literatură din lume. Fiecare din cele patru Vede este editată în patru secțiuni distincte: Mantra (Samhitas), Brāhmaṇa, Āraṇyaka, și Upaniṣad.

  • Perioada epică (600 î.Hr. - 200 d.Hr.)
    • literatura Smrti conține acele texte destinate publicului larg. Smrti înseamnă text memorat, spre deosebire de śruti (termen folosit când ne referim la textele clasice ale Vedelor și care erau destinate doar castelor superioare) care înseamnă text auzit, revelat. Cele mai cunoscute opere ale literaturii smrti sunt Mahābhārata și Rāmāyana. Evenimentele descrise în aceste epopei au avut loc între 1.000 î.Hr. și 700 d.Hr. Cel mai celebru fragment din Mahābhārata, plin de semnificații filozofice, este Bhagavad Gītā.
  • Perioada sutrelor (începând cu 200 d.Hr.) marchează apariția filozofiei sistematice Darsana. Termenul darśana (care în sanscrită înseamnă "viziune") se referă la acele lucrări ulterioare de sistematizare a literaturii Vedelor, care să fie acceptate de toate școlile hindu. Acestea sunt: Nyāya, Vaiśeṣika, Sānkhya, Yoga, Pūrvamīmāmṣā si Vedānta.
    • Nyāya a stat la baza unei școli de filozofie hindusă al cărei fondator a fost Akṣapāda Gautama[2] (secolul al II-lea d.Hr.).

Alte contribuții a mai adus și filozoful Gaňgeśa (Gangesha Upadhyaya) (secolul al XIV-lea).

    • Sistemul Vaiśesṣika a fost fondat de ascetul Kaṇāda (secolul I d.Hr.)
    • Sānkhya (Samkhya); cea mai veche sistematizare a acestui sistem filozofic este Sāňkhya Kārikā a lui Īśvarakṛṣṇa (secolul al IV-lea d.Hr.). Dar scrierile Sānkhya sunt mult mai vechi. Multe din conceptele acestui sistem filozofic le găsim și la Platon. De altfel, filozofii indieni au avut un oarecare impact asupra filozofiei Greciei antice. Un exemplu îl constituie Pyrrho din Elis, care prin secolul al III-lea a călătorit în India.
    • Yoga; caracteristiciale tradiției yoga pot fi regăsite și în Upanishade. Dar exprimarea sistematica a filozofiei yoga apare prima dată în Yoga Sūtra a lui Patañjali (secolul al III-lea d.Hr.). Elemente din tradiția yoga găsim și în Bhagavad Gītā.
    • Pūrvamīmāṃsā - școala ce își are rădăcinile în lucrarea Mīmāṃsā Sūtra a lui Jaimini (secolul I d.Hr.)
    • Vedānta - școala la a cărei doctrine au contribuit: Bādarāyaṇa (secolul I d.Hr.), Śankara (secolul al VIII-lea), Rāmānuja (secolul al XII-lea), Madhva , Nimbārka (secolul al XIII-lea), Śrīkaṇṭha (secolul al XV-lea), Vallabha (secolul al XVI-lea), și Baladeva (secolul al XVIII-lea).
  • Perioada scolastică (din perioada sutrelor până în secolul al XVII-lea). Printre filozofii, care s-au remarcat prin comentarii, putem menționa: Samkara, Kumârila, Sridhara, Râmânuja, Madhva, Udayana, Bhâskara, Jayanta, Vijnâbhiksu, Raghunâtha.
  • Neo-hinduismul (filozofia indiană modernă și contemporană)

Perioada modernă marchează declinul filozofiei aflate sub influența britanică și musulmană și renașterea spiritului hindus, la care au contribuit decisiv Brâhmo Samâj și Ârya Samâj.

Perioada contemporană

Filozofia chinezăModificare

Problemele fundamentale ale spiritualității chineze sunt:[3]

  • opoziția Yin-Yang: alternanța existentă în Univers, cele două principii opuse care nu se pot învinge astfel că Universul se află într-o eternă unduire, într-un echilibru dinamic, mișcător. Relația Yin-Yang reprezintă complementaritatea apă-foc, lumină-întuneric, cald-rece, bărbat-femeie. În starea de sănătate, cele două principii se află în echilibru.[4]
  • Tao înseamna cale, drum, ordine morală, ulterior Lao Zi și taoiștii îl percep ca o entitate metafizică aflată deasupra opoziției yin-yang.
  • spațiul și timpul: cele două entități nu sunt separate iar studiul spațio-temporal nu este realizat de o știință ca fizica, ci reprezintă o morfologie socială având ca obiectiv amenajarea universului social
  • numărul: nu exprimă un raport cantitativ, ci o ierarhizare și clasificare calitativă. Trecerea de la par la impar exprimă raporturile dintre centru și periferie, dintre ierarhizat și haos.

Cele nouă școli ale filozofiei chineze:[5]

  • Ju Chia, confucianismul, întemeiată de Confucius (551 - 479 i.Hr.), devenită o personalitate dominantă atât în plan moral, cât și politic. Împreună cu taoismul și budismul, este una din direcțiile filozofico-religioase fundamentale ale tradiției chineze.
  • Tao-Te Chia, taoismul, care are ca punct de plecare scrierea Tao Te Ching, atribuită lui Lao Zi și scrierea Zhuangzi a filozofului cu același nume (c. 369 - c. 286 i.Hr.). Tao înseamnă atât drumul, pe care decurge acțiunea, dar și forțele ascunse care sunt responsabile pentru ordinea în natură.
  • Yin-Yang, școala cosmologilor, are la baza opoziția dintre cele două principii fundamentale.
  • Fa Chia, școala legalistă, care respinge atât taoismul, cât și confucianismul, considerând că guvernarea nu este o problemă de moralitate, ci de aplicarea strictă a unor legi pe care cetățenii sunt obligati să le respecte.
  • Ming Chia, școla sofiștilor sau logicienilor. Unul din reprezentanți: Kung-sun Lung (c. 320 - 250 i.Hr.)
  • Mo Chia, mohismul, școala lui Mo Tzu (Micius) (479 - 381 i.Hr.). Acesta aduce critici confucianismului și promoveaza utilitarismul
  • Tsung-heng Chia, școala strategiilor politice
  • Tsa Chia, școala eclecticilor
  • Nung Chia, școala agricultorilor

MesopotamiaModificare

Inventatorii scrisului și creatorii celei mai vechi literaturi (3.300 î.Hr.), sumerienii, ca și egiptenii, nu au avut o filozofie în adevăratul sens al cuvântului[6] sau așa cum vor avea grecii antici. Aspecte filozofice găsim în texte pline de înțelepciune în care sunt înfățișate mai ales precepte morale, proverbe, sfaturi etc.

Unele concepte umaniste le găsim în Codul lui Hammurabi, Epopeea lui Ghilgameș.

Deși nu au reușit să creeze o filozofie sistematică, sumerienii au speculat în ceea ce privește natura și originea universului.

Prin secolele al VIII-lea și al VII-lea î.Hr. astronomii babilonieni încep să aibă preocupări filozofice punându-și problema cosmogoniei.

Astfel apare astrologia, dar sunt puse și bazele filozofiei științei.[7]

Filozofia babiloniană a exercitat o puternică influență asupra celei grecești, în special asupra filozofiei elenistice. Textul babilonian Dialogul pesimismului conține similarități cu gândirea agonistică a sofiștilor, cu doctrina contrastelor a lui Heraclit, cu Dialogurile lui Platon și poate fi considerat precursor al metodei maieutice a lui Socrate.

Grecia anticăModificare

Presocraticii (secolele al VI-lea - al V-lea i.Hr.)Modificare

Filozofia greacă clasică (secolul al IV-lea î.Hr.)Modificare

Filozofia elenistică (sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr. - secolul I d.Hr.)Modificare

Filozofia imperială (secolul I d.Hr. - secolul al VI-lea)Modificare

  • Neoplatonismul timpuriu

Filozofia medievalăModificare

Aceasta perioadă este delimitată între anii 400 d.Hr. și 1.300 (dupa alți autori, până în secolul al XVI-lea). Cei mai însemnați filozofi sunt: Sf. Augustin, Boethius, Anselm, Pierre Abélard, Toma de Aquino, Duns Scotus și William Ockham. În zona orientală se afirmă Averroes și Avicenna. Perioada este dominată de probleme religioase și influența filozofiei lui Aristotel.

PatristicaModificare

Poate fi împarțită în:[8]

ScolasticaModificare

Evul Mediu timpuriuModificare

Isidor din Sevilla, Ioan Damaschinul, Alcuin, Ioan Scotus Eriugena

Scolastica timpurieModificare

Anselm de Canterbury, Petru Damiani, Pierre Abélard

Filozofia islamică și iudaicăModificare

Al-Farabi, Avicenna, Averroes, Maimonides

Scolastica înaltăModificare

Robert Grosseteste, Alexandru din Hales, Albertus Magnus, Toma de Aquino, Roger Bacon, John Duns Scot

Scolastica târzieModificare

William Ockham, Ramon Llull, Nicolaus Cusanus

Mistica filozoficăModificare

Hildegard von Bingen, Meister Eckhart.

Filozofia modernăModificare

Umanismul și RenaștereaModificare

Scolastica barocăModificare

Francisco Suarez, Francisco de Vitoria

RaționalismulModificare

René Descartes, Baruch Spinoza, Gottfried Wilhelm Leibniz, Immanuel Kant

EmpirismulModificare

John Locke, David Hume, George Berkeley, Francis Bacon, Thomas Hobbes

IluminismulModificare

Jean le Rond d'Alembert, George Berkeley, Georges-Louis Leclerc de Buffon, Denis Diderot, Benjamin Franklin, Claude Adrien Helvétius, Paul Henri Thiry d'Holbach, Johann Gottfried von Herder, Thomas Hobbes, David Hume, John Locke, Immanuel Kant, Gottfried Wilhelm Leibniz, Carl Linné, Montesquieu, Jean-Jacques Rousseau, Adam Smith, Voltaire.

Secolul al XIX-leaModificare

RomantismulModificare

Johann Gottlieb Fichte, Friedrich Wilhelm Schelling.

IdealismulModificare

Immanuel Kant, Johann Gottlieb Fichte, Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Friedrich Wilhelm Schelling.

PozitivismulModificare

Auguste Comte

MaterialismulModificare

Ludwig Feuerbach, Karl Marx, Friedrich Engels, Ernst Bloch.

NeokantianismulModificare

Hermann von Helmholtz, Hermann Cohen,

Filozofia viețiiModificare

Wilhelm Dilthey, Henri Bergson, Hans Driesch, Ludwig Klages, Georg Simmel.

Filosofia LibertățiiModificare

Rudolf Steiner

PragmatismulModificare

Charles Peirce, William James.

Alți filozofi ai secolului al XIX-leaModificare

Wilhelm von Humboldt, Arthur Schopenhauer, Søren Kierkegaard, Friedrich Nietzsche.

Secolul al XX-leaModificare

Epoca contemporanăModificare

NoteModificare

  1. ^ The History of Indian Philosophy
  2. ^ Nu trebuie confundat cu Gautama Buddha.
  3. ^ Filozofie.3x.ro
  4. ^ Diperia.ro
  5. ^ Friesian.com
  6. ^ Kyriel Zantonavitch, Sumerian Philosophy
  7. ^ D. Brown (2000), Mesopotamian Planetary Astronomy-Astrology , Styx Publications, ISBN 90-5693-036-2.
  8. ^ The Period of Patristic Philosophy

BibliografieModificare

  • J. D. Bernal, Știința în istoria societății (traducere din engleză), Editura Politică, București, 1964

Vezi șiModificare

Legături externeModificare