Sezonul de Formula 1 din 1968

Campionul la Piloți
Sezonul de Formula 1 din 1968
← Sezonul anterior Sezonul următor →
Durată	1 ianuarie - 3 noiembrie
Nr. curse	12
Nr. piloți	44
Nr. echipe	22

Graham Hill (Al 2-lea titlu)
Campionul la Constructori

Lotus-Ford (Al 3-lea titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1968 a fost cel de-al 22-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a 19-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților și a 11-a ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1. Sezonul a fost disputat pe parcursul a douăsprezece curse, începând cu Marele Premiu al Africii de Sud pe 1 ianuarie și terminându-se cu Marele Premiu al Mexicului pe 3 noiembrie. În 1968 s-au desfășurat și trei curse care nu au făcut parte din campionat. Graham Hill, conducând pentru Lotus-Ford, a devenit pentru a doua și ultima oară în cariera sa campion mondial, iar echipa lui a devenit campioana la constructori.

Sezonul a cunoscut trei inovații semnificative. Prima a fost introducerea sponsorizării nerestricționate, pe care FIA a decis să o permită în acel an, după retragerea sprijinului din partea firmelor legate de automobile precum BP, Shell și Firestone. Team Gunston, o echipă privată din Africa de Sud, a fost prima echipă de Formula 1 care și-a vopsit mașinile în culoarea sponsorilor lor când au intrat cu un Brabham privat pentru John Love, vopsit în culorile țigărilor Gunston, în Marele Premiu al Africii de Sud.^[1] A doua inovație a fost introducerea aripilor, așa cum s-a văzut anterior pe diverse mașini, inclusiv mașina sport Chaparral 2F. Colin Chapman a introdus aripile față modeste și un spoiler pe monopostul Lotus 49B al lui Graham Hill la Marele Premiu al Principatului Monaco. A treia inovație a fost introducerea unei căști integrale pentru piloți, Dan Gurney devenind primul pilot care a purtat o astfel de cască la Marele Premiu al Germaniei din 1968.^[2] A ajutat la inventarea ei alături de compania Bell Helmets și o folosise deja la cursa Indy 500 din același an. În câțiva ani, a devenit alegerea evidentă și mai târziu chiar obligatorie în rândul piloților de F1. Totuși, cel mai important eveniment al sezonului il constituie moartea dublului campion mondial Jim Clark. Scoțianul a decedat în timpul unei curse non-campionat de Formula 2 de la Hockenheim în condiții care nu sunt încă total cunoscute.

Sezonul 1968 s-a dovedit a fi un punct de cotitură în istoria Formulei 1, în ceea ce privește aspectele tehnice și siguranța. Aripile au fost folosite pe mașinile de Formula 1, iar aerodinamica a jucat cu adevărat un rol în ceea ce privește performanța mașinilor; iar cinci piloți de Grand Prix au fost uciși în acest an - inclusiv Clark, Mike Spence, Jo Schlesser și Ludovico Scarfiotti - Clark într-o cursă de Formula 2 de la Hockenheim într-un Lotus în aprilie, Spence în timpul antrenamentelor pentru Indianapolis 500 într-un Lotus în mai, Scarfiotti în timpul unui eveniment de hill-climbing din Germania, conducând o mașină sport Porsche în iunie și Schlesser în timpul Marele Premiu al Franței, la volanul unei Honda în iulie. A fost ultimul an în care toate cursele s-au desfășurat pe piste aproape fără modificări de siguranță.

Piloții și echipele înscrise în campionat modificare

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1968 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1968.

Imagine	Concurent	Constructor	Motor	Șasiu	Pneu	Piloți
Imagine	Concurent	Constructor	Motor	Șasiu	Pneu	Numele pilotului	Etape
	Brabham Racing Organisation	Brabham	Repco 740 3,0 V8 Repco 860 3,0 V8	BT24 BT26	G	Jack Brabham	Toate
						Jochen Rindt	Toate
						Dan Gurney	5
	Owen Racing Organisation	BRM	BRM P101 3,0 V12 BRM P75 3,0 H16	P115 P126 P133 P138	G	Pedro Rodríguez	Toate
						Mike Spence	1
						Richard Attwood	3–8
						Bobby Unser	9, 11
	Cooper Car Company	Cooper	Maserati 10/F1 3,0 V12	T81B T86	F	Brian Redman	1
			Maserati 10/F1 3,0 V12	T81B T86		Ludovico Scarfiotti	1
			BRM P101 3,0 V12	T86B		Brian Redman	2, 4
						Ludovico Scarfiotti	2–3
						Lucien Bianchi	3–5, 8, 10–12
						Vic Elford	6–12
						Johnny Servoz-Gavin	6
						Robin Widdows	7
	Anglo American Racers	Eagle	Weslake 58 3.0 V12	T1G	G	Dan Gurney	1, 3, 7–9
	Scuderia Ferrari SpA SEFAC	Ferrari	Ferrari 242 3,0 V12 Ferrari 242C 3,0 V12	312/67 312/67/68 312/68	F	Chris Amon	1–2, 4–12
						Jacky Ickx	1–2, 4–10, 12
						Andrea de Adamich	1
						Derek Bell	9, 11
	Honda Racing	Honda	Honda RA273E 3,0 V12 Honda RA301E 3,0 V12 Honda RA302E 3,0 V12	RA300 RA301 RA302	F	John Surtees	Toate
						Jo Schlesser	6
						David Hobbs	9
	Team Gunston	LDS^[a]	Repco 620 3,0 V8	Mk 3	F	Sam Tingle	1
	Bayerische Motoren Werke AG	Lola^[a]	BMW M12/1 1,6 L4	T102	D	Hubert Hahne	8
	Team Lotus Gold Leaf Team Lotus	Lotus	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	49 49B	F	Jim Clark	1
						Graham Hill	Toate
						Jackie Oliver	3–12
						Mario Andretti	9, 11
						Bill Brack	10
						Moisés Solana	12
	Matra International Matra Sports	Matra	Ford Cosworth DFV 3.0 V8 Ford Cosworth FVA 1,6 L4	MS7 MS9 MS10	D	Jackie Stewart	1, 4–12
						Jean-Pierre Beltoise	1-2
						Johnny Servoz-Gavin	3, 9–10, 12
			Matra MS9 3,0 V12	MS11		Jean-Pierre Beltoise	3–12
			Matra MS9 3,0 V12	MS11		Henri Pescarolo	10–12
	Bruce McLaren Motor Racing	McLaren	BRM P101 3.0 V12	M5A	G	Denny Hulme	1
			Ford Cosworth DFV 3.0 V8	M7A		Denny Hulme	2–12
			Ford Cosworth DFV 3.0 V8	M7A		Bruce McLaren	2–12

Echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătate mai jos.

Concurent	Constructor afiliat	Motor	Șasiu	Pneu	Piloți
Concurent	Constructor afiliat	Motor	Șasiu	Pneu	Numele pilotului	Etape
Team Gunston	Brabham	Repco 620 3,0 V8	BT20	F	John Love	1
Scuderia Scribante		Repco 620 3,0 V8	BT11	F	Dave Charlton	1
Team Pretoria		Climax FPF 2,8 L4	BT11	F	Jackie Pretorius	1
Charles Vögele Racing		Repco 620 3,0 V8	BT20	G	Silvio Moser	3, 5, 7–9
Caltex Racing Team		Repco 740 3,0 V8	BT24	D	Kurt Ahrens Jr.	8
Reg Parnell Racing	BRM	BRM P101 3,0 V12	P126	G	Piers Courage	2–12
Bernard White Racing	BRM	BRM P101 3,0 V12	P261	G	Frank Gardner	9
John Love	Cooper	Climax FPF 2,8 L4	T79	D	Basil van Rooyen	1
Rob Walker/Jack Durlacher Racing Team	Cooper	Maserati 9/F1 3,0 V12	T81	F	Jo Siffert	1
Rob Walker/Jack Durlacher Racing Team	Lotus	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	49 49B	F	Jo Siffert	2–12
Joakim Bonnier Racing Team	Cooper	Maserati 9/F1 3,0 V12	T81	F G	Jo Bonnier	1
	McLaren	BRM P101 3,0 V12	M5A			3–5, 7, 9–11
	Honda	Honda RA301E 3,0 V12	RA301			12
Castrol Oils Ltd	Eagle	Climax FPF 2,8 L4	T1F	G	Al Pease	10
Anglo American Racers	McLaren	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	M7A	G	Dan Gurney	10–12

Calendar modificare

Următoarele douăsprezece Mari Premii au avut loc în 1968.

1.	2.	3.	4.
Marele Premiu al Africii de Sud 1 ianuarie	Marele Premiu al Spaniei 12 mai	Marele Premiu al Principatului Monaco 26 mai	Marele Premiu al Belgiei 9 iunie
Kyalami (P)	Jarama (P)	Monaco (S)	Spa-Francorchamps (S)
5.	6.	7.	8.
Marele Premiu al Țărilor de Jos 23 iunie	Marele Premiu al Franței 7 iulie	Marele Premiu al Marii Britanii 20 iulie	Marele Premiu al Germaniei 4 august
Zandvoort (P)	Rouen-Les-Essarts (S)	Brands Hatch (P)	Nürburgring (P)
9.	10.	11.	12.
Marele Premiu al Italiei 8 septembrie	Marele Premiu al Canadei 22 septembrie	Marele Premiu al Statelor Unite 6 octombrie	Marele Premiu al Mexicului 3 noiembrie
Monza (P)	Mont-Tremblant (P)	Watkins Glen (P)	Magdalena Mixhuca (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Rezultate și clasamente modificare

Marile Premii modificare

Etapa	Mare Premiu	Pole position	Cel mai rapid tur	Pilotul câștigător	Constructorul câștigător	Pneu	Lider
Etapa	Mare Premiu	Pole position	Cel mai rapid tur	Pilotul câștigător	Constructorul câștigător	Pneu	Pilot	Dif.
1	MP al Africii de Sud	Jim Clark	Jim Clark	Jim Clark	Lotus-Ford	F	CLA	3
2	MP al Spaniei	Chris Amon	Jean-Pierre Beltoise	Graham Hill	Lotus-Ford	F	HIL	6
3	MP al Principatului Monaco	Graham Hill	Richard Attwood	Graham Hill	Lotus-Ford	F		14
4	MP al Belgiei	Chris Amon	John Surtees	Bruce McLaren	McLaren-Ford	G		14
5	MP al Țărilor de Jos	Chris Amon	Jean-Pierre Beltoise	Jackie Stewart	Matra-Ford	D		12
6	MP al Franței	Jochen Rindt	Pedro Rodríguez	Jacky Ickx	Ferrari	F		8
7	MP al Marii Britanii	Graham Hill	Jo Siffert	Jo Siffert	Lotus-Ford	F		4
8	MP al Germaniei	Jacky Ickx	Jackie Stewart	Jackie Stewart	Matra-Ford	D		4
9	MP al Italiei	John Surtees	Jackie Oliver	Denny Hulme	McLaren-Ford	G		3
10	MP al Canadei	Jochen Rindt	Jo Siffert	Denny Hulme	McLaren-Ford	G		0
11	MP al Statelor Unite	Mario Andretti	Jackie Stewart	Jackie Stewart	Matra-Ford	D		3
12	MP al Mexicului	Jo Siffert	Jo Siffert	Graham Hill	Lotus-Ford	F		12

Clasament Campionatul Mondial al Piloților modificare

Pentru informații suplimentare, vezi Lista sistemelor de punctaj ale Campionatului Mondial de Formula 1

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă. Doar cele mai bune cinci rezultate din primele șase curse și cele mai bune cinci rezultate din restul de șase curse au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.^[3]

Poz.	Pilot	ZAF	ESP	MCO	BEL	NLD	FRA	GBR	DEU	ITA	CAN	USA	MEX	Puncte
1	Graham Hill	2	1	1^P	Ab	9	Ab	Ab^P	2	Ab	4	2	1^[b]	48
2	Jackie Stewart	Ab			4	1	3	6	1_R	Ab	6	1_R	7	36
3	Denny Hulme	5	2	5	Ab	Ab	5	4	7	1	1	Ab	Ab	33
4	Jacky Ickx	Ab	Ab		3	4	1	3	4^P	3	NS		Ab	27
5	Bruce McLaren		Ab	Ab	1	Ab	8	7	13	Ab	2	6	2	22
6	Pedro Rodríguez	Ab	Ab	Ab	2	3	NC_R	Ab	6	Ab	3	Ab	4	18
7	Jo Siffert	7	Ab	Ab	7	Ab	11	1_R	Ab	Ab	Ab_R	5	6P R	12
8	John Surtees	8	Ab	Ab	Ab_R	Ab	2	5	Ab	Ab^P	Ab	3	Ab	12
9	Jean-Pierre Beltoise	6	5_R	Ab	8	2_R	9	Ab	Ab	5	Ab	Ab	Ab	11
10	Chris Amon	4	Ab^P		Ab^P	6^P	10	2	Ab	Ab	Ab	Ab	Ab	10
11	Jim Clark	1P R												9
12	Jochen Rindt	3	Ab	Ab	Ab	Ab	Ab^P	Ab	3	Ab	Ab^P	Ab	Ab	8
13	Richard Attwood			2_R	Ab	7	7	Ab	14					6
14	Johnny Servoz-Gavin			Ab			Ab			2	Ab		Ab	6
15	Jackie Oliver			Ab	5	NC	NS	Ab	11	Ab_R	Ab	NS	3	6
16	Ludovico Scarfiotti	Ab	4	4										6
17	Lucien Bianchi			3	6	Ab			Ab		NC	NC	Ab	5
18	Vic Elford						4	Ab	Ab	Ab	5	Ab	8	5
19	Brian Redman	Ab	3		Ab									4
20	Piers Courage		Ab	Ab	Ab	Ab	6	8	8	4	Ab	Ab	Ab	4
21	Dan Gurney	Ab		Ab		Ab		Ab	9	Ab	Ab	4	Ab	3
22	Jo Bonnier	Ab		NSC	Ab	8		Ab		6	Ab	NC	5	3
23	Jack Brabham	Ab	NS	Ab	Ab	Ab	Ab	Ab	5	Ab	Ab	Ab	10	2
24	Silvio Moser			NSC		5		NC	NS	NSC				2
—	Henri Pescarolo										Ab	NS	9	0
—	John Love	9												0
—	Hubert Hahne								10					0
—	Kurt Ahrens Jr.								12					0
—	Jackie Pretorius	NC												0
—	Derek Bell									Ab		Ab		0
—	Mario Andretti									NS		Ab^P		0
—	Bobby Unser									NS		Ab		0
—	Andrea de Adamich	Ab												0
—	Dave Charlton	Ab												0
—	Mike Spence	Ab												0
—	Basil van Rooyen	Ab												0
—	Sam Tingle	Ab												0
—	Jo Schlesser						Ab^[c]							0
—	Robin Widdows							Ab						0
—	David Hobbs									Ab				0
—	Bill Brack										Ab			0
—	Moisés Solana												Ab	0
—	Al Pease										NS			0
—	Frank Gardner									NSC				0
Poz.	Pilot	ZAF	ESP	MCO	BEL	NLD	FRA	GBR	DEU	ITA	CAN	USA	MEX	Puncte

Legendă
Culoare	Rezultat
Auriu	Câștigător
Argintiu	Locul 2
Bronz	Locul 3
Verde	Alte locuri care punctează
Albastru	Alte locuri
Albastru	Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu	A abandonat cursa (Ab)
Negru	Descalificat (DSC)
Alb	Nu a luat startul (NS)
Roșu	Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare	Retras înainte de calificări (Ret)
	Exclus (EX)
	Nu a participat (celulă goală)
Adnotare	Însemnătate
P	Pole position
R	Cel mai rapid tur
(6)	Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1 modificare

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă, dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor. Cele mai bune cinci rezultate din primele șase curse și cele mai bune cinci rezultate din restul de șase curse au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.

Poz.	Constructor	ZAF	ESP	MCO	BEL	NLD	FRA	GBR	DEU	ITA	CAN	USA	MEX	Puncte
1	Lotus-Ford	1	1	1	5	9	11	1	2	Ab	4	2	1^[d]	62
2	McLaren-Ford		2	5	1	Ab	5	4	7	1	1	4	2	49
3	Matra-Ford	6	5	Ab	4	1	3	6	1	2	6	1	7	45
4	Ferrari	4	Ab		3	4	1	2	4	3	Ab	Ab	Ab	32
5	BRM	Ab	Ab	2	2	3	6	8	6	4	3	Ab	4	28
6	Honda	8	Ab	Ab	Ab	Ab	2	5	Ab	Ab	Ab	3	5	14
7	Cooper-BRM		3	3	6	Ab	4	Ab	Ab	Ab	5	NC	8	14
8	Brabham-Repco	3	Ab	Ab	Ab	5	Ab	Ab	3	Ab	Ab	Ab	10	10
9	Matra			Ab	8	2	9	Ab	Ab	5	Ab	Ab	9	8
10	McLaren-BRM	5		NSC	Ab	8		Ab		6	Ab	NC	NS	3
—	Cooper-Maserati	7												0
—	Eagle-Weslake	Ab		Ab				Ab	9	Ab				0
—	Lola-BMW								10					0
—	Brabham-Climax	NC												0
—	LDS-Repco	Ab												0
—	Cooper-Climax	Ab												0
—	Eagle-Climax										NS			0
Poz.	Constructor	ZAF	ESP	MCO	BEL	NLD	FRA	GBR	DEU	ITA	CAN	USA	MEX	Puncte

Curse non-campionat modificare

În sezonul din 1968, au fost organizate și trei curse care nu au făcut parte din Campionatul Mondial.

Numele cursei	Circuit	Data	Pilotul câștigător	Constructor
Cursa Camponilor III	Brands Hatch	17 martie	Bruce McLaren	McLaren-Cosworth
Trofeul Internațional BRDC XX	Silverstone	27 aprilie	Denny Hulme	McLaren-Cosworth
Cupa Internațională de Aur XV	Oulton Park	17 august	Jackie Stewart	Matra-Cosworth

Note modificare

^ ^a ^b LDS și Lola au intrat în campionat doar în calitate de constructori de șasiu.
^ Graham Hill și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Mexicului.
^ Jo Schlesser a decedat în urma unui accident suferit în Marele Premiu al Franței din 1968.
^ Lotus-Ford și-a adjudecat matematic titlul la constructori la Marele Premiu al Mexicului.

Referințe modificare

^ „'SA was ahead of the curve' - 50 years of sponsorship in F1”. wheels24.co.za. Accesat în 4 octombrie 2018.
^ „Eagle Eye: The Eagle Gurney-Weslake F1 Effort”. Allamericanracers.com. Arhivat din original la 28 aprilie 2012. Accesat în 9 ianuarie 2016.
^ Mike Kettlewell, The Champion Book of World Championship Facts and Figures, 1982, Page 25

[chassis-3] LDS și Lola au intrat în campionat doar în calitate de constructori de șasiu.

[5] Graham Hill și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Mexicului.

[6] Jo Schlesser a decedat în urma unui accident suferit în Marele Premiu al Franței din 1968.

[7] Lotus-Ford și-a adjudecat matematic titlul la constructori la Marele Premiu al Mexicului.

[1] „'SA was ahead of the curve' - 50 years of sponsorship in F1”. wheels24.co.za. Accesat în 4 octombrie 2018.

[2] „Eagle Eye: The Eagle Gurney-Weslake F1 Effort”. Allamericanracers.com. Arhivat din original la 28 aprilie 2012. Accesat în 9 ianuarie 2016.

[4] Mike Kettlewell, The Champion Book of World Championship Facts and Figures, 1982, Page 25

[1]

[2]

[a]

[3]

[b]

[c]

[d]