Sezonul de Formula 1 din 1968

Sezonul de Formula 1 din 1968
Durată
1 ianuarie - 3 noiembrie
Nr. curse
12
Nr. piloți
44
Nr. echipe
22
Campionul la Piloți
Regatul Unit Graham Hill (Al 2-lea titlu)
Campionul la Constructori
Regatul Unit Lotus-Ford (Al 3-lea titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1968 a fost cel de-al 22-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a 19-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților și a 11-a ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1. Sezonul a fost disputat pe parcursul a douăsprezece curse, începând cu Marele Premiu al Africii de Sud pe 1 ianuarie și terminându-se cu Marele Premiu al Mexicului pe 3 noiembrie. În 1968 s-au desfășurat și trei curse care nu au făcut parte din campionat. Graham Hill, conducând pentru Lotus-Ford, a devenit pentru a doua și ultima oară în cariera sa campion mondial, iar echipa lui a devenit campioana la constructori.

Sezonul a cunoscut trei inovații semnificative. Prima a fost introducerea sponsorizării nerestricționate, pe care FIA a decis să o permită în acel an, după retragerea sprijinului din partea firmelor legate de automobile precum BP, Shell și Firestone. Team Gunston, o echipă privată din Africa de Sud, a fost prima echipă de Formula 1 care și-a vopsit mașinile în culoarea sponsorilor lor când au intrat cu un Brabham privat pentru John Love, vopsit în culorile țigărilor Gunston, în Marele Premiu al Africii de Sud.[1] A doua inovație a fost introducerea aripilor, așa cum s-a văzut anterior pe diverse mașini, inclusiv mașina sport Chaparral 2F. Colin Chapman a introdus aripile față modeste și un spoiler pe monopostul Lotus 49B al lui Graham Hill la Marele Premiu al Principatului Monaco. A treia inovație a fost introducerea unei căști integrale pentru piloți, Dan Gurney devenind primul pilot care a purtat o astfel de cască la Marele Premiu al Germaniei din 1968.[2] A ajutat la inventarea ei alături de compania Bell Helmets și o folosise deja la cursa Indy 500 din același an. În câțiva ani, a devenit alegerea evidentă și mai târziu chiar obligatorie în rândul piloților de F1. Totuși, cel mai important eveniment al sezonului il constituie moartea dublului campion mondial Jim Clark. Scoțianul a decedat în timpul unei curse non-campionat de Formula 2 de la Hockenheim în condiții care nu sunt încă total cunoscute.

Sezonul 1968 s-a dovedit a fi un punct de cotitură în istoria Formulei 1, în ceea ce privește aspectele tehnice și siguranța. Aripile au fost folosite pe mașinile de Formula 1, iar aerodinamica a jucat cu adevărat un rol în ceea ce privește performanța mașinilor; iar cinci piloți de Grand Prix au fost uciși în acest an - inclusiv Clark, Mike Spence, Jo Schlesser și Ludovico Scarfiotti - Clark într-o cursă de Formula 2 de la Hockenheim într-un Lotus în aprilie, Spence în timpul antrenamentelor pentru Indianapolis 500 într-un Lotus în mai, Scarfiotti în timpul unui eveniment de hill-climbing din Germania, conducând o mașină sport Porsche în iunie și Schlesser în timpul Marele Premiu al Franței, la volanul unei Honda în iulie. A fost ultimul an în care toate cursele s-au desfășurat pe piste aproape fără modificări de siguranță.

Piloții și echipele înscrise în campionat modificare

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1968 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1968.

Imagine Concurent Constructor Motor Șasiu Pneu Piloți
Numele pilotului Etape
    Brabham Racing Organisation Brabham Repco 740 3,0 V8
Repco 860 3,0 V8
BT24
BT26
G   Jack Brabham Toate
  Jochen Rindt Toate
  Dan Gurney 5
    Owen Racing Organisation BRM BRM P101 3,0 V12
BRM P75 3,0 H16
P115
P126
P133
P138
G   Pedro Rodríguez Toate
  Mike Spence 1
  Richard Attwood 3–8
  Bobby Unser 9, 11
    Cooper Car Company Cooper Maserati 10/F1 3,0 V12 T81B
T86
F   Brian Redman 1
  Ludovico Scarfiotti 1
BRM P101 3,0 V12 T86B   Brian Redman 2, 4
  Ludovico Scarfiotti 2–3
  Lucien Bianchi 3–5, 8, 10–12
  Vic Elford 6–12
  Johnny Servoz-Gavin 6
  Robin Widdows 7
    Anglo American Racers Eagle Weslake 58 3.0 V12 T1G G   Dan Gurney 1, 3, 7–9
    Scuderia Ferrari SpA SEFAC Ferrari Ferrari 242 3,0 V12
Ferrari 242C 3,0 V12
312/67
312/67/68
312/68
F   Chris Amon 1–2, 4–12
  Jacky Ickx 1–2, 4–10, 12
  Andrea de Adamich 1
  Derek Bell 9, 11
    Honda Racing Honda Honda RA273E 3,0 V12
Honda RA301E 3,0 V12
Honda RA302E 3,0 V12
RA300
RA301
RA302
F   John Surtees Toate
  Jo Schlesser 6
  David Hobbs 9
    Team Gunston LDS[a] Repco 620 3,0 V8 Mk 3 F   Sam Tingle 1
    Bayerische Motoren Werke AG Lola[a] BMW M12/1 1,6 L4 T102 D   Hubert Hahne 8
    Team Lotus
  Gold Leaf Team Lotus
Lotus Ford Cosworth DFV 3,0 V8 49
49B
F   Jim Clark 1
  Graham Hill Toate
  Jackie Oliver 3–12
  Mario Andretti 9, 11
  Bill Brack 10
  Moisés Solana 12
    Matra International
  Matra Sports
Matra Ford Cosworth DFV 3.0 V8
Ford Cosworth FVA 1,6 L4
MS7
MS9
MS10
D   Jackie Stewart 1, 4–12
  Jean-Pierre Beltoise 1-2
  Johnny Servoz-Gavin 3, 9–10, 12
Matra MS9 3,0 V12 MS11   Jean-Pierre Beltoise 3–12
  Henri Pescarolo 10–12
    Bruce McLaren Motor Racing McLaren BRM P101 3.0 V12 M5A G   Denny Hulme 1
Ford Cosworth DFV 3.0 V8 M7A 2–12
  Bruce McLaren 2–12

Echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătate mai jos.

Concurent Constructor afiliat Motor Șasiu Pneu Piloți
Numele pilotului Etape
  Team Gunston Brabham Repco 620 3,0 V8 BT20 F   John Love 1
  Scuderia Scribante Repco 620 3,0 V8 BT11 F   Dave Charlton 1
  Team Pretoria Climax FPF 2,8 L4 BT11 F   Jackie Pretorius 1
  Charles Vögele Racing Repco 620 3,0 V8 BT20 G   Silvio Moser 3, 5, 7–9
  Caltex Racing Team Repco 740 3,0 V8 BT24 D   Kurt Ahrens Jr. 8
  Reg Parnell Racing BRM BRM P101 3,0 V12 P126 G   Piers Courage 2–12
  Bernard White Racing P261 G   Frank Gardner 9
  John Love Cooper Climax FPF 2,8 L4 T79 D   Basil van Rooyen 1
  Rob Walker/Jack Durlacher Racing Team Cooper Maserati 9/F1 3,0 V12 T81 F   Jo Siffert 1
Lotus Ford Cosworth DFV 3,0 V8 49
49B
2–12
  Joakim Bonnier Racing Team Cooper Maserati 9/F1 3,0 V12 T81 F
G
  Jo Bonnier 1
McLaren BRM P101 3,0 V12 M5A 3–5, 7, 9–11
Honda Honda RA301E 3,0 V12 RA301 12
  Castrol Oils Ltd Eagle Climax FPF 2,8 L4 T1F G   Al Pease 10
  Anglo American Racers McLaren Ford Cosworth DFV 3,0 V8 M7A G   Dan Gurney 10–12

Calendar modificare

Următoarele douăsprezece Mari Premii au avut loc în 1968.

1.   2.   3.   4.  
Marele Premiu al Africii de Sud
1 ianuarie
Marele Premiu al Spaniei
12 mai
Marele Premiu al Principatului Monaco
26 mai
Marele Premiu al Belgiei
9 iunie
 
Kyalami (P)
 
Jarama (P)
 
Monaco (S)
 
Spa-Francorchamps (S)
5.   6.   7.   8.  
Marele Premiu al Țărilor de Jos
23 iunie
Marele Premiu al Franței
7 iulie
Marele Premiu al Marii Britanii
20 iulie
Marele Premiu al Germaniei
4 august
 
Zandvoort (P)
 
Rouen-Les-Essarts (S)
 
Brands Hatch (P)
 
Nürburgring (P)
9.   10.   11.   12.  
Marele Premiu al Italiei
8 septembrie
Marele Premiu al Canadei
22 septembrie
Marele Premiu al Statelor Unite
6 octombrie
Marele Premiu al Mexicului
3 noiembrie
 
Monza (P)
 
Mont-Tremblant (P)
 
Watkins Glen (P)
 
Magdalena Mixhuca (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Rezultate și clasamente modificare

Marile Premii modificare

Etapa Mare Premiu Pole position Cel mai rapid tur Pilotul câștigător Constructorul câștigător Pneu
1   Marele Premiu al Africii de Sud   Jim Clark   Jim Clark   Jim Clark   Lotus-Ford F
2   Marele Premiu al Spaniei   Chris Amon   Jean-Pierre Beltoise   Graham Hill   Lotus-Ford F
3   Marele Premiu al Principatului Monaco   Graham Hill   Richard Attwood   Graham Hill   Lotus-Ford F
4   Marele Premiu al Belgiei   Chris Amon   John Surtees   Bruce McLaren   McLaren-Ford G
5   Marele Premiu al Țărilor de Jos   Chris Amon   Jean-Pierre Beltoise   Jackie Stewart   Matra-Ford D
6   Marele Premiu al Franței   Jochen Rindt   Pedro Rodríguez   Jacky Ickx   Ferrari F
7   Marele Premiu al Marii Britanii   Graham Hill   Jo Siffert   Jo Siffert   Lotus-Ford F
8   Marele Premiu al Germaniei   Jacky Ickx   Jackie Stewart   Jackie Stewart   Matra-Ford D
9   Marele Premiu al Italiei   John Surtees   Jackie Oliver   Denny Hulme   McLaren-Ford G
10   Marele Premiu al Canadei   Jochen Rindt   Jo Siffert   Denny Hulme   McLaren-Ford G
11   Marele Premiu al Statelor Unite   Mario Andretti   Jackie Stewart   Jackie Stewart   Matra-Ford D
12   Marele Premiu al Mexicului   Jo Siffert   Jo Siffert   Graham Hill   Lotus-Ford F

Clasament Campionatul Mondial al Piloților modificare

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă. Doar cele mai bune cinci rezultate din primele șase curse și cele mai bune cinci rezultate din restul de șase curse au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.[3]

Poz. Pilot ZAF
 
ESP
 
MCO
 
BEL
 
NLD
 
FRA
 
GBR
 
DEU
 
ITA
 
CAN
 
USA
 
MEX
 
Puncte
1   Graham Hill 2 1 1P Ret 9 Ret RetP 2 Ret 4 2 1[b] 48
2   Jackie Stewart Ret 4 1 3 6 1R Ret 6 1R 7 36
3   Denny Hulme 5 2 5 Ret Ret 5 4 7 1 1 Ret Ret 33
4   Jacky Ickx Ret Ret 3 4 1 3 4P 3 NS Ret 27
5   Bruce McLaren Ret Ret 1 Ret 8 7 13 Ret 2 6 2 22
6   Pedro Rodríguez Ret Ret Ret 2 3 NCR Ret 6 Ret 3 Ret 4 18
7   Jo Siffert 7 Ret Ret 7 Ret 11 1R Ret Ret RetR 5 6P
R
12
8   John Surtees 8 Ret Ret RetR Ret 2 5 Ret RetP Ret 3 Ret 12
9   Jean-Pierre Beltoise 6 5R Ret 8 2R 9 Ret Ret 5 Ret Ret Ret 11
10   Chris Amon 4 RetP RetP 6P 10 2 Ret Ret Ret Ret Ret 10
11   Jim Clark 1P
R
9
12   Jochen Rindt 3 Ret Ret Ret Ret RetP Ret 3 Ret RetP Ret Ret 8
13   Richard Attwood 2R Ret 7 7 Ret 14 6
14   Johnny Servoz-Gavin Ret Ret 2 Ret Ret 6
15   Jackie Oliver Ret 5 NC NS Ret 11 RetR Ret NS 3 6
16   Ludovico Scarfiotti Ret 4 4 6
17   Lucien Bianchi 3 6 Ret Ret NC NC Ret 5
18   Vic Elford 4 Ret Ret Ret 5 Ret 8 5
19   Brian Redman Ret 3 Ret 4
20   Piers Courage Ret Ret Ret Ret 6 8 8 4 Ret Ret Ret 4
21   Dan Gurney Ret Ret Ret Ret 9 Ret Ret 4 Ret 3
22   Jo Bonnier Ret NSC Ret 8 Ret 6 Ret NC 5 3
23   Jack Brabham Ret NS Ret Ret Ret Ret Ret 5 Ret Ret Ret 10 2
24   Silvio Moser NSC 5 NC NS NSC 2
  Henri Pescarolo Ret NS 9 0
  John Love 9 0
  Hubert Hahne 10 0
  Kurt Ahrens Jr. 12 0
  Jackie Pretorius NC 0
  Derek Bell Ret Ret 0
  Mario Andretti NS RetP 0
  Bobby Unser NS Ret 0
  Andrea de Adamich Ret 0
  Dave Charlton Ret 0
  Mike Spence Ret 0
  Basil van Rooyen Ret 0
  Sam Tingle Ret 0
  Jo Schlesser Ret[c] 0
  Robin Widdows Ret 0
  David Hobbs Ret 0
  Bill Brack Ret 0
  Moisés Solana Ret 0
  Al Pease NS 0
  Frank Gardner NSC 0
Poz. Pilot ZAF
 
ESP
 
MCO
 
BEL
 
NLD
 
FRA
 
GBR
 
DEU
 
ITA
 
CAN
 
USA
 
MEX
 
Puncte
Legendă
Culoare Rezultat
Auriu Câștigător
Argintiu Locul 2
Bronz Locul 3
Verde Alte locuri care punctează
Albastru Alte locuri
Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu Nu s-a clasat, retras (Ret)
Negru Descalificat (DSC)
Alb Nu a luat startul (NS)
Cursă anulată (C)
Roșu Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare Doar s-a antrenat (DSA)
Exclus (EX)
Nu a participat (celulă goală)
Adnotare Însemnătate
P Pole position
R Cel mai rapid tur
(6) Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1 modificare

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă, dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor. Cele mai bune cinci rezultate din primele șase curse și cele mai bune cinci rezultate din restul de șase curse au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.

Poz. Constructor ZAF
 
ESP
 
MCO
 
BEL
 
NLD
 
FRA
 
GBR
 
DEU
 
ITA
 
CAN
 
USA
 
MEX
 
Puncte
1   Lotus-Ford 1 1 1 5 9 11 1 2 Ret 4 2 1[d] 62
2   McLaren-Ford 2 5 1 Ret 5 4 7 1 1 4 2 49
3   Matra-Ford 6 5 Ret 4 1 3 6 1 2 6 1 7 45
4   Ferrari 4 Ret 3 4 1 2 4 3 Ret Ret Ret 32
5   BRM Ret Ret 2 2 3 6 8 6 4 3 Ret 4 28
6   Honda 8 Ret Ret Ret Ret 2 5 Ret Ret Ret 3 5 14
7   Cooper-BRM 3 3 6 Ret 4 Ret Ret Ret 5 NC 8 14
8   Brabham-Repco 3 Ret Ret Ret 5 Ret Ret 3 Ret Ret Ret 10 10
9   Matra Ret 8 2 9 Ret Ret 5 Ret Ret 9 8
10   McLaren-BRM 5 NSC Ret 8 Ret 6 Ret NC NS 3
  Cooper-Maserati 7 0
  Eagle-Weslake Ret Ret Ret 9 Ret 0
  Lola-BMW 10 0
  Brabham-Climax NC 0
  LDS-Repco Ret 0
  Cooper-Climax Ret 0
  Eagle-Climax NS 0
Poz. Constructor ZAF
 
ESP
 
MCO
 
BEL
 
NLD
 
FRA
 
GBR
 
DEU
 
ITA
 
CAN
 
USA
 
MEX
 
Puncte

Curse non-campionat modificare

În sezonul din 1968, au fost organizate și trei curse care nu au făcut parte din Campionatul Mondial.

Numele cursei Circuit Data Pilotul câștigător Constructor
  Cursa Camponilor III Brands Hatch 17 martie   Bruce McLaren   McLaren-Cosworth
  Trofeul Internațional BRDC XX Silverstone 27 aprilie   Denny Hulme   McLaren-Cosworth
  Cupa Internațională de Aur XV Oulton Park 17 august   Jackie Stewart   Matra-Cosworth

Note modificare

  1. ^ a b LDS și Lola au intrat în campionat doar în calitate de constructori de șasiu.
  2. ^ Graham Hill și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Mexicului.
  3. ^ Jo Schlesser a decedat în urma unui accident suferit în Marele Premiu al Franței din 1968.
  4. ^ Lotus-Ford și-a adjudecat matematic titlul la constructori la Marele Premiu al Mexicului.

Referințe modificare

  1. ^ 'SA was ahead of the curve' - 50 years of sponsorship in F1”. wheels24.co.za. Accesat în . 
  2. ^ „Eagle Eye: The Eagle Gurney-Weslake F1 Effort”. Allamericanracers.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Mike Kettlewell, The Champion Book of World Championship Facts and Figures, 1982, Page 25