Intervenția Armatei României în Pocuția în 1919

Marcă poștală austriacă cu supratipar românesc C.M.T. (Comandamanentul Militar Teritorial) emisă în anul 1919 la Colomeea, când armata română a ocupat Pocuția

Intervenția Armatei României în Pocuția în 1919 a avut loc în luna mai a anului 1919 ca urmare a alianțelor încheiate între România și Polonia, Armata Română ocupând colțul de sud-est al fostei provincii austro-ungare, Galiția și Lodomeria.

ContextModificare

În contextul urmărilor Primului Război Mondial, Polonia și România erau susținute de Franța prin misiunile militare logistice respective „Louis Faury” în Polonia[1] și „Henri Berthelot” în România[2], în lupta lor împotriva guvernelor bolșevice din Rusia și Ungaria care încercau atunci să creeze între ele un culoar strategic prin Pocuția și Maramureș.[3] Pentru a coopera în mod activ, guvernele de la București și Varșovia au subliniat necesitatea de a avea o frontieră comună. Discuții despre această frontieră au început la Paris în primăvara anului 1919.

Propunerea de ocupare a Pocuției a fost făcută de către guvernul român condus de Ion I.C. Brătianu la 8 mai 1919. Brătianu a sugerat acest lucru ca pe un mijloc de a separa Ungaria bolșevică condusă de Béla Kun, de Armata Roșie rusă, consolidând astfel poziția României Mari și a celei de-a Doua Republică Poloneză (în acel moment angajată în războiul polono-sovietic), formând astfel un „cordon sanitar” antibolșevic.[4] Propunerea a fost acceptată de către liderul polonez, mareșalul Józef Piłsudski.

Intervenția trupelor româneModificare

La 22 mai 1919, M.C.G. ordonă generalului Petala din Bucovina și C.T.T. ca divizia a 8-a a Armatei Române să treacă frontiera bucovinei cu Pocuția și să înainteze între Nistru și munții Carpați până la linia NadvornaOtâniaNiezviska, iar grupul de nord transilvănean să pună stăpânire pe drumul și calea ferată ce legau Colomeea de Sighetu Marmației. Ordinul s-a executat în ziua de 24 mai. La intrarea diviziei a 8-a în Pocuția a fost emisă o proclamație prin care era adus la cunoștința populației că „armata română nu se războiește cu armata ucraineană și nici cu populația civilă” și „asigura pe toți că trupele române vor respecta viața și averea tuturor locuitorilor pașnici și că administrația va continua să lucreze după vechile legi ale țării, executată de funcționarii proprii”. Rezistența opusă trupelor române a fost slabă. Comandamentul român a transmis și trupelor ucrainene scopul și necesitatea acțiunii sale, solicitând acestora retragerea la nord de calea ferată Stanislawow – Nadvorna.

La 26 mai este ocupat Deleatînul. La 27 mai polonezii ocupă orașul Stanislawow, ajungând în contact cu trupele române. În noaptea de 29 spre 30 mai, generalul Iacob Zadik (comandantul div. a 8-a română) se întâlnește cu generalul Kraliczek (comandantul diviziei a 4-a polonă) la Otânia. Unitățile Armatei Române au staționat în orașele principale, precum Stanislau și Colomeea. Ostilitățile dintre polonezi și ucraineni continuă, iar trupele române rămân în Pocuția până când polonezii aduc suficiente trupe cu care să ocupe provincia, așa că trupele române încep retragerea la 17 august și o încheie la 25 august, stabilindu-se pe frontiera estică a Bucovinei.[5]

De asemenea, cooperarea reciprocă a dus la trecerea liberă în Bucovina a diviziei a 4-a Carabineri (condusă de generalul Lucjan Żeligowski). Această unitate a fost ținută în provincia Bucovina în scopuri politice și la 17 iunie 1919 românii le-au permis să intre în Polonia.

UrmăriModificare

Odată primejdia bolșevică înlăturată și Tratatul de la Versailles semnat, Polonia și România s-au angajat să respecte mai multe tratate defensive în perioada interbelică, România devenind principalul aliat al Poloniei în Europa de Est.

NoteModificare

  1. ^ Tomasz Schramm, Francuskie misje wojskowe w państwach Europy Środkowej 1919–1938, Poznan 1987
  2. ^ Victor Pétin, Le drame roumain 1916-1918, ed. Payot, Paris 1932
  3. ^ Robert Paxton; Julie Hessler (). Europe in the Twentieth Century. CEngage Learning. p. 129. ISBN 9780495913191.  și Jean-Noël Grandhomme, Michel Roucaud și Thierry Sarmant, La Roumanie dans la Grande Guerre et l'effondrement de l'armée russe: Édition critique des rapports du général Berthelot chef de la mission militaire française en Roumanie (1916-1918) , ed. L'Harmattan, Paris 2000, ISBN 2-7475-0154-X
  4. ^ Histoire diplomatique de 1919 à nos jours, Paris: Dalloz,  .
  5. ^ Ce știm despre Pocuția și despre Românii care au trăit în Pocuția ?

BibliografieModificare

  • Philippe Henri Blasen: Pocuce, injuste prius detractum, recepit... Rumänische Ansprüche auf die südostgalizische Gegend Pokutien? In: Analele Bucovinei, 1/2014
  • Michał Klimecki: Polsko-ukraińska wojna o Lwów i Galicję Wschodnią 1918-1919, Varșovia, 2000
  • Jeremiasz Ślipiec: Drogi niepodległości - Polska i Ukraina 1918-1921, Varșovia, 1999, ISBN: 83-11-09038-6
Lectură suplimentară
  • Ion Giurcă, Trei luni în Pocuția, Editura Militară, București, 2019,