Sezonul de Formula 1 din 1976

Campionul la Piloți
Sezonul de Formula 1 din 1976
← Sezonul anterior Sezonul următor →
Durată	25 ianuarie - 24 octombrie
Nr. curse	16
Nr. piloți	55
Nr. echipe	29

James Hunt (Primul titlu)
Campionul la Constructori

Ferrari (Al 4-lea titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1976 a fost cel de-al 30-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a 27-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților,^[1] și a 19-a ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1.^[2] Sezonul a fost disputat pe parcursul a șaisprezece curse, începând în Brazilia pe 25 ianuarie și terminându-se în Japonia pe 24 octombrie.^[3] În sezonul 1976 s-au desfășurat și două curse care nu au făcut parte din campionat.

Într-un sezon extraordinar de politic și dramatic, Campionatul Mondial i-a revenit pilotului McLaren, James Hunt, cu un punct peste campionul en-titre al Ferrari, Niki Lauda, deși Ferrari a luat Cupa Internațională pentru Constructorii de Formula 1. Hunt se mutase de la echipa Hesketh la McLaren, luând locul dublului campion mondial Emerson Fittipaldi, care se mutase să conducă pentru echipa Fittipaldi Automotive a fratelui său Wilson pentru sezon. Controversa a început în Spania unde Hunt a fost inițial descalificat de pe primul loc, oferindu-i victoria lui Lauda, doar pentru ca decizia să fie anulată în apel luni mai târziu. Tyrrell P34 cu șase roți i-a derutat pe sceptici câștigând în Suedia, cu Lauda pe locul al treilea și Hunt pe locul cinci. Hunt a câștigat în Franța și în Marea Britanie dar, aparent, cursa a fost reluată după un prim tur, iar Hunt a condus pe un drum de acces revenind la boxe, ceea ce era împotriva regulilor. El a fost în cele din urmă descalificat după un apel de la Ferrari. Lauda a devenit câștigătorul oficial al cursei.

Lauda a avut un accident masiv în Germania de Vest și părea probabil să moară din cauza rănilor sale. Hunt a câștigat cursa și a terminat pe locul patru după John Watson într-un Penske (singura victorie a echipei) în Austria. După ce a ratat două curse, Lauda a revenit pentru a termina pe locul 4 în Italia, unde Hunt, Jochen Mass și Watson au fost retrogradați în spatele grilei pentru încălcări ale regulamentelor. Hunt a câștigat în Canada și în SUA, dar Lauda a ocupat locul al treilea pentru a-l conduce pe Hunt cu trei puncte înainte de cursa finală din Japonia. În condiții meteorologice îngrozitoare, Mario Andretti a câștigat, Lauda s-a retras din cauza condițiilor periculoase, iar Hunt a terminat în cele din urmă pe locul al treilea pentru a lua titlul.

Chris Amon a condus în ultimul său Mare Premiu, în Germania, nereușind să câștige o singură cursă în cariera sa. Mașinile Wolf–Williams din 1976 erau inițial Hesketh, iar Williams părăsise echipa până în septembrie. După plecarea echipei Matra la sfârșitul sezonului 1972, niciun constructor francez nu a concurat în Formula 1 timp de trei sezoane până la sosirea lui Ligier la începutul acestui sezon. Constructorul cu licență americană Shadow a primit o licență britanică, devenind astfel primul constructor care și-a schimbat oficial naționalitatea.^[4]^[5]

Filmul Rush din 2013 se bazează pe acest sezon, concentrându-se pe rivalitatea și prietenia dintre James Hunt și Niki Lauda.^[6]

Piloții și echipele înscrise în campionat modificare

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1976 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1976.

Imagine	Concurent	Constructor	Motor	Șasiu	Pneu	Piloți
Imagine	Concurent	Constructor	Motor	Șasiu	Pneu	Nr.	Numele pilotului	Etape
	Scuderia Ferrari	Ferrari	Ferrari 015 3,0 F12	312T 312T2	G	1	Niki Lauda	1–10, 13–16
						2	Clay Regazzoni	1–10, 12–16
						35	Carlos Reutemann	13
	Elf Team Tyrrell	Tyrrell	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	007 P34	G	3	Jody Scheckter	Toate
	Elf Team Tyrrell	Tyrrell	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	007 P34	G	4	Patrick Depailler	Toate
	John Player Team Lotus	Lotus	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	77	G	5	Ronnie Peterson	1
						Bob Evans	2–3
						Mario Andretti	4–5, 7–16
						Mario Andretti	6	1
						Gunnar Nilsson	2–16
	Martini Racing	Brabham	Alfa Romeo 115-12 3,0 F12	BT45	G	7	Carlos Reutemann	1–12
						Rolf Stommelen	13
						Larry Perkins	14–16
						8	Carlos Pace	Toate
						77	Rolf Stommelen	10
	Beta Team March Lavazza March March Engineering Ovoro Team March	March	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	761	G	9	Vittorio Brambilla	Toate
						10	Lella Lombardi	1
						Ronnie Peterson	2–16
						34	Hans-Joachim Stuck	Toate
						35	Arturo Merzario	3–9
	Marlboro Team McLaren	McLaren	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	M23 M26	G	11	James Hunt	Toate
	Marlboro Team McLaren	McLaren	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	M23 M26	G	12	Jochen Mass	Toate
	Team Surtees Durex Team Surtees	Surtees	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	TS19	G	18	Brett Lunger	2–5, 7–11, 13–15
						Conny Andersson	12
						Noritake Takahara	16
						19	Alan Jones	3–16
	Stanley BRM	BRM	BRM P200 3,0 V12	P201B	G	14	Ian Ashley	1
	Lucky Strike Shadow Racing Tabatip Shadow Racing	Shadow	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	DN5B DN8	G	16	Tom Pryce	Toate
	Lucky Strike Shadow Racing Tabatip Shadow Racing	Shadow	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	DN5B DN8	G	17	Jean-Pierre Jarier	Toate
	Frank Williams Racing Cars Walter Wolf Racing	Wolf-Williams	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	FW04 FW05	G	20	Jacky Ickx	1–6, 8–9
						Arturo Merzario	10–16
						21	Renzo Zorzi	1
						Michel Leclère	2–8
						Chris Amon	14
						Warwick Brown	15
						Hans Binder	16
						Masami Kuwashima	16
	Team Ensign	Ensign	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	N174 N176	G	22	Chris Amon	2–7, 9–10
						Patrick Nève	8
						Hans Binder	11
						Jacky Ickx	12–15
	Hesketh Racing Penthouse Rizla Racing with Hesketh	Hesketh	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	308D	G	24	Harald Ertl	2–16
						25	Guy Edwards	5, 8–10, 13–14
						Rolf Stommelen	12
						Alex Ribeiro	15
	Mapfre-Williams	Williams	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	FW04	G	25	Emilio Zapico	4
	Ligier Gitanes	Ligier	Matra MS73 3,0 V12	JS5	G	26	Jacques Laffite	Toate
	Vel's Parnelli Jones Racing	Parnelli	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	VPJ4B	G	27	Mario Andretti	2–3
	HB Bewaking Alarm Systems	Boro	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	001	G	27	Larry Perkins	12
						37		4–7
						40		13
	Citibank Team Penske	Penske	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	PC3 PC4	G	28	John Watson	Toate
	Copersucar-Fittipaldi	Fittipaldi	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	FD03 FD04	G	30	Emerson Fittipaldi	Toate
	Copersucar-Fittipaldi	Fittipaldi	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	FD03 FD04	G	31	Ingo Hoffmann	1, 3–4, 8
	Kojima Engineering	Kojima	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	KE007	D	51	Masahiro Hasemi	16
	Maki Engineering	Maki	Ford Cosworth DFV 3,0 V8	F102A	D	54	Tony Trimmer	16

Echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătate mai jos. Toate au folosit motorul Ford Cosworth DFV 3,0 V8.

Concurent	Constructor afiliat	Șasiu	Pneu	Piloți
Concurent	Constructor afiliat	Șasiu	Pneu	Nr.	Numele pilotului	Etape
ShellSport Whiting	Surtees	TS16	G	13	Divina Galica	9
Lexington Racing	Tyrrell	007	G	15	Ian Scheckter	2
RAM Racing RAM Racing with Lavazza	Brabham	BT44B	G	32	Loris Kessel	4–5, 7–8, 11
			Bob Evans	32	9
			33	Emilio de Villota	4
				Patrick Nève	5
				Jac Nellemann	7
				Damien Magee	8
				Lella Lombardi	9, 11
			36	Rolf Stommelen^[a]	10
			37	Lella Lombardi	10
Scuderia Gulf Rondini	Tyrrell	007	G	37	Alessandro Pesenti-Rossi	13
			39	11
			40	10, 12
Team Norev / B&S Fabrications	Surtees	TS19	G	38	Henri Pescarolo	6, 8–15
F&S Properties	Penske	PC3	G	39	Boy Hayje	12
ÖASC Racing Team	Tyrrell	007	G	39	Otto Stuppacher	13–15
Team P R Reilly	Shadow	DN3B	G	40	Mike Wilds	9
Heros Racing	Tyrrell	007	B	52	Kazuyoshi Hoshino	16

Calendar modificare

Următoarele șaisprezece Mari Premii au avut loc în 1976.

1.	2.	3.	4.
Marele Premiu al Braziliei 23-25 ianuarie	Marele Premiu al Africii de Sud 4-6 martie	Marele Premiu de Vest al Statelor Unite 26-28 martie	Marele Premiu al Spaniei 30 apr-2 mai
Interlagos (P)	Kyalami (P)	Long Beach (S)	Jarama (P)
5.	6.	7.	8.
Marele Premiu al Belgiei 14-16 mai	Marele Premiu al Principatului Monaco 27, 29-30 mai	Marele Premiu al Suediei 11-13 iunie	Marele Premiu al Franței 2-4 iulie
Zolder (P)	Monaco (S)	Anderstorp (P)	Paul Ricard (P)
9.	10.	11.	12.
Marele Premiu al Marii Britanii 16-18 iulie	Marele Premiu al Germaniei 30 iul-1 aug	Marele Premiu al Austriei 13-15 august	Marele Premiu al Țărilor de Jos 27-29 august
Brands Hatch (P)	Nürburgring (P)	Österreichring (P)	Zandvoort (P)
13.	14.	15.	16.
Marele Premiu al Italiei 10-12 septembrie	Marele Premiu al Canadei 1-3 octombrie	Marele Premiu al Statelor Unite 8-10 octombrie	Marele Premiu al Japoniei 22-24 octombrie
Monza (P)	Mosport (P)	Watkins Glen (P)	Fuji (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Rezultate și clasamente modificare

Marile Premii modificare

Etapa	Mare Premiu	Pole position	Cel mai rapid tur	Pilotul câștigător	Constructorul câștigător
1	Marele Premiu al Braziliei	James Hunt	Jean-Pierre Jarier	Niki Lauda	Ferrari
2	Marele Premiu al Africii de Sud	James Hunt	Niki Lauda	Niki Lauda	Ferrari
3	Marele Premiu de Vest al Statelor Unite	Clay Regazzoni	Clay Regazzoni	Clay Regazzoni	Ferrari
4	Marele Premiu al Spaniei	James Hunt	Jochen Mass	James Hunt	McLaren-Ford
5	Marele Premiu al Belgiei	Niki Lauda	Niki Lauda	Niki Lauda	Ferrari
6	Marele Premiu al Principatului Monaco	Niki Lauda	Clay Regazzoni	Niki Lauda	Ferrari
7	Marele Premiu al Suediei	Jody Scheckter	Mario Andretti	Jody Scheckter	Tyrrell-Ford
8	Marele Premiu al Franței	James Hunt	Niki Lauda	James Hunt	McLaren-Ford
9	Marele Premiu al Marii Britanii	Niki Lauda	Niki Lauda	Niki Lauda	Ferrari
10	Marele Premiu al Germaniei	James Hunt	Jody Scheckter	James Hunt	McLaren-Ford
11	Marele Premiu al Austriei	James Hunt	James Hunt	John Watson	Penske-Ford
12	Marele Premiu al Țărilor de Jos	Ronnie Peterson	Clay Regazzoni	James Hunt	McLaren-Ford
13	Marele Premiu al Italiei	Jacques Laffite	Ronnie Peterson	Ronnie Peterson	March-Ford
14	Marele Premiu al Canadei	James Hunt	Patrick Depailler	James Hunt	McLaren-Ford
15	Marele Premiu al Statelor Unite	James Hunt	James Hunt	James Hunt	McLaren-Ford
16	Marele Premiu al Japoniei	Mario Andretti	Jacques Laffite^[b]	Mario Andretti	Lotus-Ford

Clasament Campionatul Mondial al Piloților modificare

Pentru informații suplimentare, vezi Lista sistemelor de punctaj ale Campionatului Mondial de Formula 1

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă.^[11] Cele mai bune șapte rezultate din primele opt curse și cele mai bune șapte rezultate din restul de opt curse au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial.^[12]

Poz.	Pilot	BRA	ZAF	USW	ESP	BEL	MCO	SWE	FRA	GBR	DEU	AUT	NLD	ITA	CAN	USA	JPN	Puncte
1	James Hunt	Ab^P	2^P	Ab	1^P	Ab	Ab	5	1^P	DSC	1^P	4P R	1	Ab	1^P	1P R	3^[c]	69
2	Niki Lauda	1	1_R	2	2	1P R	1^P	3	Ab_R	1P R	Ab			4	8	3	Ab	68
3	Jody Scheckter	5	4	Ab	Ab	4	2	1^P	6	2	2_R	Ab	5	5	4	2	Ab	49
4	Patrick Depailler	2	9	3	Ab	Ab	3	2	2	Ab	Ab	Ab	7	6	2_R	Ab	2	39
5	Clay Regazzoni	7	Ab	1P R	11	2	14_R	6	Ab	DSC	9		2_R	2	6	7	5	31
6	Mario Andretti	Ab	6	Ab	Ab	Ab		Ab_R	5	Ab	12	5	3	Ab	3	Ab	1^P	22
7	John Watson	Ab	5	NC	Ab	7	10	Ab	3	3	7	1	Ab	11	10	6	Ab	20
8	Jacques Laffite	Ab	Ab	4	12	3	12	4	14	DSC	Ab	2	Ab	3^P	Ab	Ab	7_R	20
9	Jochen Mass	6	3	5	Ab_R	6	5	11	15	Ab	3	7	9	Ab	5	4	Ab	19
10	Gunnar Nilsson		Ab	Ab	3	Ab	Ab	Ab	Ab	Ab	5	3	Ab	13	12	Ab	6	11
11	Ronnie Peterson	Ab	Ab	10	Ab	Ab	Ab	7	19	Ab	Ab	6	Ab^P	1_R	9	Ab	Ab	10
12	Tom Pryce	3	7	Ab	8	10	7	9	8	4	8	Ab	4	8	11	Ab	Ab	10
13	Hans-Joachim Stuck	4	12	Ab	Ab	Ab	4	Ab	7	Ab	Ab	Ab	Ab	Ab	Ab	5	Ab	8
14	Carlos Pace	10	Ab	9	6	Ab	9	8	4	8	4	Ab	Ab	Ab	7	Ab	Ab	7
15	Alan Jones			NC	9	5	Ab	13	Ab	5	10	Ab	8	12	16	8	4	7
16	Carlos Reutemann	12	Ab	Ab	4	Ab	Ab	Ab	11	Ab	Ab	Ab	Ab	9				3
17	Emerson Fittipaldi	13	17	6	Ab	NSC	6	Ab	Ab	6	13	Ab	Ab	15	Ab	9	Ab	3
18	Chris Amon		14	8	5	Ab	13	Ab		Ab	Ab				NS			2
19	Vittorio Brambilla	Ab	8	Ab	Ab	Ab	Ab	10	Ab	Ab	Ab	Ab	6	7	14	Ab	Ab	1
20	Rolf Stommelen										6		12	Ab				1
—	Harald Ertl		15	NSC	NSC	Ab	NSC	Ab	Ab	7	Ab	8	Ab	16	NS	13	8	0
—	Jean-Pierre Jarier	Ab_R	Ab	7	Ab	9	8	12	12	9	11	Ab	10	19	18	10	10	0
—	Jacky Ickx	8	16	NSC	7	NSC	NSC		10	NSC			Ab	10	13	Ab		0
—	Larry Perkins				13	8	NSC	Ab					Ab	Ab	17	Ab	Ab	0
—	Henri Pescarolo						NSC		Ab	Ab	NSC	9	11	17	19	NC		0
—	Arturo Merzario			NSC	Ab	Ab	NSC	14	9	Ab	Ab	Ab	Ab	NS	Ab	Ab	Ab	0
—	Renzo Zorzi	9																0
—	Noritake Takahara																9	0
—	Michel Leclère		13	NSC	10	11	11	Ab	13									0
—	Brett Lunger		11	NSC	NSC	Ab		15	16	Ab	Ab	10		14	15	11		0
—	Bob Evans		10	NSC						Ab								0
—	Alessandro Pesenti-Rossi										14	11	NSC	18				0
—	Ingo Hoffmann	11		NSC	NSC				NSC									0
—	Masahiro Hasemi																11	0
—	Loris Kessel				NSC	12		Ab	NSC			NC						0
—	Lella Lombardi	14								NSC	NSC	12						0
—	Alex Ribeiro															12		0
—	Warwick Brown															14		0
—	Guy Edwards					NSC			17	Ab	15			NS	20			0
—	Patrick Nève					Ab			18									0
—	Hans Binder											Ab					Ab	0
—	Ian Ashley	Ab																0
—	Ian Scheckter		Ab															0
—	Boy Hayje												Ab					0
—	Conny Andersson												Ab					0
—	Kazuyoshi Hoshino																Ab	0
—	Otto Stuppacher													NS	NSC	NSC		0
—	Masami Kuwashima																NS	0
—	Emilio de Villota				NSC													0
—	Emilio Zapico				NSC													0
—	Jac Nellemann							NSC										0
—	Damien Magee								NSC									0
—	Mike Wilds									NSC								0
—	Divina Galica									NSC								0
—	Tony Trimmer																NSC	0
Poz.	Pilot	BRA	ZAF	USW	ESP	BEL	MCO	SWE	FRA	GBR	DEU	AUT	NLD	ITA	CAN	USA	JPN	Puncte

Legendă
Culoare	Rezultat
Auriu	Câștigător
Argintiu	Locul 2
Bronz	Locul 3
Verde	Alte locuri care punctează
Albastru	Alte locuri
Albastru	Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu	A abandonat cursa (Ab)
Negru	Descalificat (DSC)
Alb	Nu a luat startul (NS)
Roșu	Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare	Retras înainte de calificări (Ret)
	Exclus (EX)
	Nu a participat (celulă goală)
Adnotare	Însemnătate
P	Pole position
R	Cel mai rapid tur
(6)	Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1 modificare

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă,^[13] dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor. Cele mai bune șapte rezultate din primele opt curse și cele mai bune șapte rezultate din restul de opt curse au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.^[14]

Poz.	Constructor	BRA	ZAF	USW	ESP	BEL	MCO	SWE	FRA	GBR	DEU	AUT	NLD	ITA	CAN	USA	JPN	Puncte
1	Ferrari	1	1	1	2	1	1	3	Ab	1	9		2	2	6	3^[d]	5	83
2	McLaren-Ford	6	2	5	1	(6)	5	5	1	Ab	1	4	1	Ab	1	1	3	74 (75)
3	Tyrrell-Ford	2	4	3	Ab	4	2	1	2	2	2	11	5	5	2	2	2	71
4	Lotus-Ford	Ab	10	Ab	3	Ab	Ab	Ab	5	Ab	5	3	3	13	3	Ab	1	29
5	Penske-Ford	Ab	5	NC	Ab	7	10	Ab	3	3	7	1	Ab	11	10	6	Ab	20
6	Ligier-Matra	Ab	Ab	4	12	3	12	4	14	DSC	Ab	2	Ab	3	Ab	Ab	7	20
7	March-Ford	4	8	10	Ab	Ab	4	7	7	Ab	Ab	6	6	1	9	5	Ab	19
8	Shadow-Ford	3	7	7	8	9	7	9	8	4	8	Ab	4	8	11	10	10	10
9	Brabham-Alfa Romeo	10	Ab	9	4	Ab	9	8	4	8	4	Ab	Ab	Ab	7	Ab	Ab	9
10	Surtees-Ford		11	NC	9	5	Ab	13	16	5	10	9	8	12	15	8	4	7
11	Fittipaldi-Ford	11	17	6	Ab	NSC	6	Ab	Ab	6	13	Ab	Ab	15	Ab	9	Ab	3
12	Ensign-Ford			8	5	Ab	13	Ab	18	Ab	Ab	Ab	Ab	10	13	Ab		2
13	Parnelli-Ford		6	Ab														1
—	Hesketh-Ford		15	NSC	NSC	Ab	NSC	Ab	17	7	15	8	12	16	20	12	8	0
—	Wolf-Williams-Ford	8	13	NSC	7	11	11	Ab	10	NSC	Ab	Ab	Ab	NSC	Ab	14	Ab	0
—	Boro-Ford				13	8	NSC	Ab					Ab	Ab				0
—	Kojima-Ford																11	0
—	Brabham-Ford				NSC	12		Ab	NSC	Ab	NS	12						0
—	BRM	Ab																0
—	Williams-Ford				NSC													0
—	Maki-Ford																NSC	0
Poz.	Constructor	BRA	ZAF	USW	ESP	BEL	MCO	SWE	FRA	GBR	DEU	AUT	NLD	ITA	CAN	USA	JPN	Puncte

Curse non-campionat modificare

Două curse non-campionat pentru mașinile de Formula 1 au fost, de asemenea, organizate în 1976.

Numele cursei	Circuit	Data	Pilotul câștigător	Constructor
Cursa Camponilor XI	Brands Hatch	14 martie	James Hunt	McLaren-Cosworth
Trofeul Internațional BRDC XXVIII	Silverstone	11 aprilie	James Hunt	McLaren-Cosworth

Note modificare

^ Stommelen a fost introdus inițial într-un RAM Racing Brabham BT44B, dar după ce mașinile echipei au fost confiscate de poliție, a fost transferat în mașina de rezervă Brabham BT45.^[7]^[8]^[9]
^ Inițial a fost anunțat că Masahiro Hasemi a stabilit cel mai rapid tur în Marele Premiu al Japoniei din 1976, dar a fost o greșeală de cronometrare și, câteva zile mai târziu, circuitul a emis un comunicat de presă pentru a corecta deținătorul de cel mai rapid tur al cursei către Jacques Laffite.^[10]
^ James Hunt și-a adjudecat titlul la piloți la Marele Premiu al Japoniei.
^ Ferrari și-a adjudecat titlul la constructori la Marele Premiu al Statelor Unite.

Referințe modificare

^ World Championship of Drivers, FIA Yearbook of Automobile Sport 1976, Orange section, pages 17 to 21
^ International Cup for Formula 1 Manufacturers, FIA Yearbook of Automobile Sport 1976, Orange section, page 21
^ „1976 RACE RESULTS”. www.formula1.com. Accesat în 29 noiembrie 2020.
^ „1976 Austrian Grand Prix Entry list”.
^ „1976 Italian Grand Prix Entry list”.
^ „Rush (2013)”. imdb.com. Accesat în 18 decembrie 2022.
^ „Grand Prix Results: German GP, 1976”. grandprix.com. Accesat în 13 noiembrie 2017.
^ „GP Germany 1976”. racingsportscars.com. Accesat în 13 noiembrie 2017.
^ „The German Grand Prix”. motorsportmagazine.com. Accesat în 13 noiembrie 2017.
^ „1976 Fastest Laps”. www.formula1.com. Accesat în 26 noiembrie 2016.
^ Peter Higham, The Guinness Guide to International Motor Racing, 1995, page 6
^ Mike Kettlewell, The Champion Book of World Championship Facts & Figures, 1982, page 33
^ Mike Kettlewell, The Champion Book of World Championship Facts & Figures, 1982, page 40
^ Peter Higham, The Guinness Guide to International Motor Racing, 1995, page 83

[10] Stommelen a fost introdus inițial într-un RAM Racing Brabham BT44B, dar după ce mașinile echipei au fost confiscate de poliție, a fost transferat în mașina de rezervă Brabham BT45.^[7]^[8]^[9]

[12] Inițial a fost anunțat că Masahiro Hasemi a stabilit cel mai rapid tur în Marele Premiu al Japoniei din 1976, dar a fost o greșeală de cronometrare și, câteva zile mai târziu, circuitul a emis un comunicat de presă pentru a corecta deținătorul de cel mai rapid tur al cursei către Jacques Laffite.^[10]

[15] James Hunt și-a adjudecat titlul la piloți la Marele Premiu al Japoniei.

[18] Ferrari și-a adjudecat titlul la constructori la Marele Premiu al Statelor Unite.

[1] World Championship of Drivers, FIA Yearbook of Automobile Sport 1976, Orange section, pages 17 to 21

[2] International Cup for Formula 1 Manufacturers, FIA Yearbook of Automobile Sport 1976, Orange section, page 21

[3] „1976 RACE RESULTS”. www.formula1.com. Accesat în 29 noiembrie 2020.

[4] „1976 Austrian Grand Prix Entry list”.

[5] „1976 Italian Grand Prix Entry list”.

[6] „Rush (2013)”. imdb.com. Accesat în 18 decembrie 2022.

[7] „Grand Prix Results: German GP, 1976”. grandprix.com. Accesat în 13 noiembrie 2017.

[8] „GP Germany 1976”. racingsportscars.com. Accesat în 13 noiembrie 2017.

[9] „The German Grand Prix”. motorsportmagazine.com. Accesat în 13 noiembrie 2017.

[11] „1976 Fastest Laps”. www.formula1.com. Accesat în 26 noiembrie 2016.

[13] Peter Higham, The Guinness Guide to International Motor Racing, 1995, page 6

[14] Mike Kettlewell, The Champion Book of World Championship Facts & Figures, 1982, page 33

[16] Mike Kettlewell, The Champion Book of World Championship Facts & Figures, 1982, page 40

[Higham_P83-17] Peter Higham, The Guinness Guide to International Motor Racing, 1995, page 83

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[a]

[b]

[11]

[12]

[c]

[13]

[14]

[d]

[7]

[8]

[9]

[10]