Deschide meniul principal

Turnu Măgurele

municipiu în județul Teleorman, România
Turnu Măgurele
—  Municipiu  —
Biserica Sf. Haralambie din Turnu Măgurele
Biserica Sf. Haralambie din Turnu Măgurele
Stemă
Stemă
Turnu Măgurele se află în România
Turnu Măgurele
Turnu Măgurele
Turnu Măgurele (România)
Poziția geografică
Coordonate: 43°45′N 24°52′E43°45′N 24°52′E

ȚarăFlag of Romania.svg România
JudețStema Teleorman.svg Teleorman

SIRUTA151683
Atestare documentară1387

ReședințăTurnu Măgurele[*]
ComponențăTurnu Măgurele[*]

Guvernare
 - PrimarDănuț Cuclea[*][3] (PSD, )

Altitudine31 m.d.m.

Populație (2011)[1][2]
 - Total 24772 locuitori
 - Recensământul anterior, 200230.089 locuitori

Fus orarUTC+2
Cod poștal145200

Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata
GeoNames Modificați la Wikidata

Poziția localității Turnu Măgurele
Poziția localității Turnu Măgurele

Turnu Măgurele (în turcă Kule, în bulgară Holavnik) este un municipiu în județul Teleorman, Muntenia, România. Se află în sudul țării și în sud-vestul județului, aproape de confluența râului Olt cu Dunărea la marginea Câmpiei Române.

Prima atestare documentară a localității apare într-o diplomă emisă de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, cu prilejul luptelor purtate aici din anul 1394. Cetatea a fost deținută de Imperiul Otoman, cu intermitențe, între anii 1417-1829, fiind raia turcească din sangeacul Nicopolelui. După războiul ruso-turc din 1828-1829, localitatea întră în componența Țării Românești, ca urmare a tratatului de la Adrianopol. După 1829 localitatea este strămutată pe dealul din apropiere, în apropierea localitătilor Odaia și Măgurele, iar cetatea este demolată. Din 1839 este reședința județului Teleorman până în 1968, când, în urma reorganizării administrative, pierde statutul de reședință în favoarea orașului Alexandria.

Sistematizarea comunistă a avut un impact major asupra urbanisticii localității, iar inființarea Combinatului de Îngrășăminte Chimice (1962) a transformat orașul într-unul industrial. Urbanizarea forțată a făcut ca populația orașului să crească substanțial pentru ca în 1992 să se ajungă la aproape 37.000 de locuitori.

După Revoluția din 1989 municipiul suferă un declin accentuat ca urmare a restrângerii activităților industriale și economice și a migrației populației spre marile orașe precum și spre alte state europene.

Cuprins

GeografieModificare

Municipiul Turnu Măgurele este delimitat în partea de nord și nord-vest de comuna Lița. La est găsim comuna Ciuperceni, iar în sud fluviul Dunărea, care constituie granița cu Bulgaria. La vest se află valea Oltului.

Suprafața totală a localitații este de 10.719,7 ha dintre care în intravilan 1337,7 ha iar în extravilan 9.382 ha.

ReliefModificare

Municipiul Turnu Măgurele și împrejurimile sunt dominate de întinsa Câmpie Română, fiind reprezentat de două formațiuni bine individualizate: așa-zisele câmpii joase (luncile râurilor) și spațiile interfluviale. Din prima categorie fac parte: lunca Dunării, care este cea mai întinsă luncă și cu altitudinea cea mai mică și lunca Oltului, care este ceva mai extinsă în zona confluenței râului cu Dunărea, în rest reducându-se la o fâșie îngustă, cu o vegetație constituită din păduri de copaci de esență moale. Relieful luncii Dunării este reprezentat prin: grinduri, suprafețe plane înalte, suprafețe plane joase și depresiuni, toate formate din depuneri loessoide cu altitudini medii deasupra nivelului mării de 25-27 m, culminând cu măguri ce ating peste 30 m.

În categoria spațiilor interfluviale intră terasele Dunării, cu aspectul unor „Câmpuri suspendate” la altitudinea de 60 până la 175 m. Zona municipiului Turnu Măgurele face parte din marea unitate structurală „platforma moesică“. Terasa Dunării este cunoscută și sub numele de „Terasa Turnu Măgurele”.

În subsol, Turnu Măgurele nu dispune de mari resurse exploatabile, aflându-se într-o zonă aluvionară. Nisipurile și pietrișurile, care constituie materie primă pentru industria materialelor de construcții, nu pot fi exploatate prea intens, pentru a nu accelera eroziunea. În schimb, solul este în bună parte de luncă, bogat în humă, ceea ce poate favoriza dezvoltarea agriculturii.

ClimăModificare

Clima în zona municipiului Turnu Măgurele este temperat-continentală, specifică pentru Câmpia Română și se caracterizează printr-un potențial caloric ridicat, amplitudini mari ale temperaturii aerului, cantități reduse de precipitații și adeseori în regim torențial vara, precum și frecvente perioade de secetă. Radiația solară, sub raport cantitativ una dintre cele mai mari din țară, înregistrează o medie de 127,5 kcal/cmp. Durata de strălucire a soarelui este cuprinsă între 2.200-2.300 ore/an (cca. 250 zile).

Temperatura medie anuală la Turnu Măgurele înregistrează 11,5 °C, mediile lunilor calde sunt de 23 °C, iar mediile lunilor reci coboară sub -2 °C. Nebulozitatea corespunde mediei anuale a părții sudice a județului Teleorman. În medie, la Turnu Măgurele se înregistrează 94 zile senine, 82 sunt cu cer acoperit, iar restul cu cer schimbător. În lunca Dunării ceața este un fenomen meteorologic, destul de frecvent, mai ales în lunile noiembrie-ianuarie și în lunile de la începutul primăverii. Vânturile sunt determinate de relief, direcțiile predominante din care bat fiind estul și vestul.

Rețeaua hidrograficăModificare

Rețeaua hidrografică din zona Turnu Măgurele cuprinde următoarele:

- Fluviul Dunărea - în partea de sud la 4 km de oraș: Viteza curentului = 0,8 - 0,9 m/s; Debitul mediu multianual = 5.800 mc/s.

- Râul Olt - în partea de vest la 4 km de oraș: Viteza curentului = 0,7 - 0,8 m/s; Debitul mediu multianual = 190 mc/s. Confluența Oltului cu Dunărea se află la 4 km de oraș.

- Râul Sâi -în partea de vest la 3 km de oraș (se varsă în fluviul Dunărea): Viteza curentului = 0,2 - 0,4 m/s; Debitul mediu multianual = 20 mc/s.

- Canalele de irigatii Turnu Măgurele – Ciuperceni – Crângu.

Date și informații privind cotele și debitele istorice ale fluviului Dunărea din luna aprilie 2006:

DETALII Stația hidrometrică

Turnu Măgurele

Cota de atenție (cm) 500
Cota de inundație (cm) 550
Cota de pericol (cm) 650
Cota istorică (cm)/ Data 641/ 06.04.2005
Ultima cotă istorică (cm)/ Data 792/ 23.04.2006
Debitul mediu multianual cel mai mare - în luna aprilie (mc/s) 7.900
Debitul istoric (mc/s)/ Data 12.700/ 06.04.2005
Ultimul debit istoric (mc/s)/ Data 15.700/ 23.04.2006

Sensul de curgere pentru fluviul Dunărea este de la vest spre est, iar pentru celelate râuri de mai sus este de la nord la sud. Fluviul Dunărea constituie frontieră naturală cu Republica Bulgaria. Malul fluviului Dunărea este de tip jos, împădurit și supus erodarii. La distanța de 50 –100 m față de fluviul Dunărea este amenajat un dig de protecție la inundații. În zonă se produc doar inundații naturale, de regulă primăvara (nu sunt amenajate incinte special destinate pentru inundații controlate). În zona portului Turnu Măgurele malul la fluviul Dunărea este consolidat pe o lungime de 1.000 de metri. În zonă se produc doar inundații naturale, de regulă primăvara.

În zona Turnu Măgurele nu există poduri care traversează frontiera, nu există locuri de exploatare industrială a vadurilor (balastiere) și nu există locuri greu accesibile.

Toate cursurile de apă din zona Turnu Măgurele, în situații de secetă, își păstrează actualele cursuri normale. Șenalul navigabil pe fluviul Dunărea nu se modifică, singura modificare fiind debitul scăzut și micșorarea albiei. În astfel de situații circulația navală pe fluviul Dunărea se face cu atenționări speciale, se emit „Avize către navigatori”, iar pilotarea convoaielor de barje se face cu dificultate, cu o încărcare a barjelor la un pescaj mai mic și cu reducerea numărului de unități transportate.

Floră și faunăModificare

Flora din zonă este caracteristică zonei stepice și de silvostepă. Pădurile sunt puține, iar arborii predominanți sunt cei de esență moale, cum ar fi sălciile din luncă sau plopii albi.

Printre plantele sălbatice ale zonei se numără: păpădia, pirul, pelinul, măzărichea, coada șoricelului, mușețelul, toporașii, vioreaua, volbura, urzica, pătlagina, etc. Mai pot fi întâlniți frasinii, exemplare de stejar, salcâm, soc, castan sălbatic, răchită, etc.

 
Lunca Dunării

Există și vegetație cultivată cum ar fi: plantațiile de viță de vie și grădinile de zarzavat. Fauna din această zonă este adaptată condițiilor de vegetație existentă. Abundă mamiferele rozătoare: popândăul, hârciogul, iepurele, ariciul, cârtița. Mai apar și alte animale sălbatice cum ar fi: porcul mistreț, vulpea și, în ultimii ani, căprioara. Din grupa păsărilor se numărăr stăncuța, cucuveaua, prepelița, ciocănitoarea pestriță, rândunica, vrabia, cioara, ciocârlia, etc. Reptilele sunt reprezentate de: șopârla cenușie, gușterul și șarpele de casă. În apele Dunării, Oltului și a celorlalte pâraie trăiesc pești diferiți: crapul, bibanul, știuca, linul, șalăul, somnul, scrumbia, etc.

Pe lângă aceste vertebrate, fauna cuprinde o mare varietate de insecte.

Zona de la digul de protecție la fluviul Dunărea pe o adâncime interioară până la vatra localități este folosită pentru cultivarea de cereale și pentru grădini de legume și zarzavaturi. Între pădurile statului există păduri particulare.

IstoricModificare

Istoria apartenenței statale  
  România 1866–
  Principatele Unite 1859–1866
Țara Românească 1829–1859
  Imperiul Otoman 1417–1829
Țara Românească –1417

După războaiele daco-romane din anii 101106 d.Hr., încheiate prin victoria armatelor romane conduse de împăratul Traian și prin cucerirea Daciei, zona actualului oraș nu a intrat în componența noii provincii create. Împăratul Traian a fortificat granița de est a Daciei pe linia Oltului, construind cunoscuta Limes alutanus, format din castre și cetăți de o parte si de alta a râului Olt, de la Dunăre (din zona Islazului de astăzi) până în munții Boița. Istoricul Procopiu din Cezareea îl arată pe Traian ca fondator al cetății Turris, identificată de unii istorici cu Turnu Măgurele.[4] Această aserțiune a istoricului antic nu este confirmată, cetatea Turnu datând dintr-o epocă mai târzie.[5] Istoricii și arheologii încă nu s-au pus de acord cu privire la perioada începerii constructiei fortificației de pe malul Dunării: există teorii cu privire la o constructie din perioada lui Constantin cel Mare sau chiar de mai târziu, din perioada lui Iustinian I, însă niciuna nu este pe deplin acceptată de istorici. Cert este că în perioada lui Mircea cel Bătrân această asezare a avut un rol important în strategia defensivă a Valahiei în fața pericolului otoman.

Prima atestare documentară a cetății de la Turnu apare între anii 1393-1394 într-un document al cancelariei lui Sigismund de Luxembourg. Documentul descrie contextul și istoricul luptelor duse de Sigsmund în sprijinul lui Mircea cel Bătrân, vasalul său, pentru repunerea acestuia din urmă pe tronul Țării Românești. În această diplomă (din 1397) este amintită recucerirea cetății de către trupele aliate domnitorului Mircea:

"După intrarea noastră în (Țara Românească) puserăm pe fugă pe români și pe turci cu capeteniile lor și luarăm cu multă vărsare de sânge fortareața Nicopolis cel mic (Turnu), situată în Țara Românească."

Cetatea va rămâne sub stăpânirea Țării Românești pe perioada domniei lui Mircea pentru ca în jurul anului 1417 Turnu să intre sub stăpânire turcească și să fie transformată, împreună cu o zonă de securitate (stabilită în adâncimea teriotoriului Valahiei cu o rază de 15 km de la cetate), în raiaua Turnu. Turcii stăpânesc raiaua Turnu (în turcește Holavnic – Kule) cu unele intermitențe (între anii 1594 – 1600 și 1772 – 1774) până în 1829, când în urma Tratatului de la Adrianopol raialele (Turnu, Giurgiu și Brăila) sunt cedate definitiv Țării Românești. În raiaua Turnu au fost cuprinse satele Lița, Odaia, Măgurele și Ciuperceni, iar pământul ce aparținea cetății, în vechile hotare, era de 14.800 pogoane.[6] În urma războiului ruso-turc din 1828-1829 (prin tratatul de pace de la Adrianopol din 1829) s-a stabilit ca raiaua Turnu să fie părăsită de către turci și restituită Țării Românești.[7][8] La 10 februarie 1829 are loc intrarea efectivă a raialei Turnu sub autoritatea Țării Românești motiv pentru care Sfântul Haralambie, sărbătorit la 10 februarie, este adoptat ca patron spiritual al viitorului oraș.

 
Centrul orașului în anul 1908
 
Planul noului oraș Turnu Măgurele

Înființarea oficială a orașului Turnu, actualul Turnu Măgurele (numit astfel pentru a se deosebi de Drobeta Turnu Severin și Turnu Roșu) s-a hotărât la data de 27 februarie 1836, în timpul domniei lui Alexandru Ghica. Denumirea de "Măgurele" a fost adăugată mai apoi după numele satului lângă care s-a așezat și a celor două măguri ce străjuiesc înălțimile apropiate. Planul orașului a fost elaborat de inginerul german Karl Zohl, sub forma a două cercuri aproape tangente interior, cu trei bulevarde lungi formate unul pe diametrul comun al celor două cercuri și două din ele, simetrice, pe două coarde tangente cercului mic; celelalte străzi au forma unor arcuri de cerc exterioare cercului mic și înscrise în cercul mai mare) stabilind astfel străzile, piețele, locurile pentru construcțiile proprii și suprafața locurilor de casă (vezi planul alăturat). La întocmirea planului orașului s-a ținut seama de configurația terenului, precum și de direcția vânturilor dominante și de aceea multe străzi nu sunt drepte, ci în formă de arcuri de cerc, cu excepția celor trei străzi principale. Turnu Măgurele are în componența administrativă și cele două sate vechi ale așezării, Măgurele și Odaia - devenite comune suburbane. Orașul a fost reședința județului Teleorman între anii 1839 – 1950, reședință de raion în cadrul regiunii Teleorman (1950 – 1952) și regiunii București (1952 – 1968).

 
Schița de ansamblu a orașului Turnu Măgurele

Orașul Turnu Măgurele a luat parte la evenimentele importante ale poporului român din secolele XIX-XX: Revoluția pașoptistă (1848), Războiul de Independență (1877 – 1878), Primul Război Mondial (1916 - 1918) și Al Doilea Război Mondial (1940-1945).

În succesiunea lor cele mai semnificative evenimente la care turnenii au participat sunt:

  • Prin Turnu Măgurele au trecut în iunie 1848, revoluționarii români în drumul lor spre comuna Islaz, unde au ridicat steagul Revoluției de la 1848 și unde au citit „Proclamația de la Islaz”.
  • Turnu Măgurele a avut o mare importanță în timpul Războiul pentru Independență din 1877 - 1878, pentru că aici s-a stabilit cartierul general pentru toate trupele române și mare parte a trupelor ruse. De aici s-a trecut pe podul de vase peste Dunăre, în Bulgaria unde s-au dus luptele cu armata otomană. Tot aici s-au adunt toate proviziile de hrană și de război ale trupelor, pe aici au fost dusi la spitalul orășenesc și la spitalul de campanie răniții de război, au fost conduși în lagărul special amenajat prizonierii de război și de aici și-au transmis știrile corespondenții de război.
  • În timpul Primului Război Mondial pentru reîntregirea neamului, când armata română împrepună cu întreaga administrație a țării s-a retras în Moldova, Turnu Măgurele a fost ocupat de armata germano-bulgară. Orașul a fost eliberat la 12 noiembrie 1918 de către trupele franceze aliate din Armata Dunării.
  • Ca urmare a alianței cu Germania hitleristă, în noiembrie 1940, trupe germane au sosit și au staționat în Turnu Măgurele, în special în port, unde au construit un pod de vase peste Dunăre, pentru a trece în Bulgaria. În fața ofensivei trupelor sovietice și după Lovitura de stat din 23 august 1944, orașul a fost eliberat de ocupanții naziști. După eliberarea României de sub ocupația germană (25 octombrie 1944), în orașul Turnu Măgurele se instalează și staționează trupe sovietice (ce se vor retrage de pe teritoriul României abia în iunie - iulie 1958).

Turnu Măgurele cunoaște în următoarele decenii destinul comun al tuturor localităților din România intrate în sfera de influență a Uniunii Sovietice și trece prin toate etapele construcției societății socialist - comuniste. Cea mai mare parte din zona centrală a orașului este sistematizată și demolată pentru a se construi blocuri de locuit. Populația care deținea pământuri agricole este obligată să intre în procesul de colectivizare, iar o mare parte a negustorilor și meștesugarilor orașului (așa numiții burghezi) au avut de suferit de pe urma naționalizării.

Combinatul de Îngrășăminte Chimice a fost înființat în 1962, imediat după terminarea colectivizării. Decizia amplasării la Turnu Măgurele i-a apatinut lui Gheorghe Gheorghiu-Dej influențat, din câte se pare, de Zaharia Stancu. Cominatul făcea parte din rețeaua de combinate chimice construite în toată țara pentru a deservi agricultura. La Arad, Victoria, Făgăraș, Piatra Neamț, Bacău, Târgu Mureș, Slobozia, Năvodari, Valea Călugărească și Turnu Măgurele se produceau îngrășăminte chimice complexe, amoniac și uree. Ultimele trei aveau și fabrici de acid sulfuric, un compus de bază în fabricarea fertilizatorilor agricoli. În 1978, statul comunist decide să reducă poluarea. Pentru reciclarea haldelor de cenușe piritice se înființează, la Turnu Măgurele, Uzina de Valorificare a Cenușelor de Pirită (UVCP), ca secție a Combinatului Chimic. Uzina transforma haldele de pirită în pelete de minereu de fier destinat combinatelor siderurgice.

Ca urmare a înființării Combinatului Chimic și a creșterii necesarului de forță de muncă are loc un proces de urbanizare forțată. Procesul, specific perioadei, a făcut ca populația orașului să se dubleze în mai puțin de două decenii - dacă în 1948 populația orașului era de 11493 locuitori, în 1966 ea crește la 26409 locuitori. Pentru a acoperi necesarul locativ au început lucrările de construcție la noul cartier Taberei - cunoscut popular sub denumirea de Catanga (început în anii 1960 când, în provincia Katanga din Zair, era în toi un conflict armat) - cartier construit peste fosta cazarmă militară folosită de trupele germane în cel de-al Doilea Război Mondial. Zona centrală a orașului a fost refăcută urmând planurile urbanistice specifice sistematizarii perioadei comuniste. În această perioadă au fost construite: clădirea Primăriei, Casa de Cultură a Sindicatelor, Magazinul universal Central, Hotelul, Colegiul Tehnic "David Praporgescu", Magazinul Victoria, noua clădire a Spitalului Municipal, etc. Ca urmare a acestor modificări urbane orașul este ridicat la rangul de municipiu in 1968.

Totuși, câteva dintre clădirile antebelice și interbelice au rezistat demolărilor comuniste. Clădiri monumentale precum: Catedrala "Sfântul Haralambie" (1902), Teatrul din parcul Central, Colegiul Național "Unirea" (1919), Banca Națională, Casa Angelescu, Biserica "Sfânta Vineri" (1864), Banca Cooperativei Agricole, Palatul de Justiție (1914), Turnul de Apă (1910), etc. au fost salvate de proiectele sistematizării.

În urma reorganizării administrative din 1968, municipiul pierde statutul de reședință a județului (raionului) Teleorman în favoarea orașului Alexandria.

După Revoluția din 1989 municipiul suferă un declin accentuat ca urmare a închiderii mai multor secții ale Combinatului Chimic și reducerii activității în celelalte fabrici și întreprinderi ale localității. Combinatul de Îngrășăminte Chimice este închis definitiv în 2015, după ce acesta a fost achiziționat în 2004 de grupul InterAgro SA, și se încercase reprofitabilizarea sa. La rândul său, Uzina de Valorificare a Cenușelor de Pirită este demolată în anii 2000.

Declinul industrial/economic are ca efect declinul demografic: populația tânără se îndreaptă către orașele mai mari (Bucureștiul se află la circa 135 km de municipiu) sau, mai ales după integrarea României în U.E. (2007), în tările Comunității Europene. Ultimele trei recensăminte naționale confirmă scaderea substanțială a populației: 36966 locuitori în 1992 - 30089 locuitori în 2002 - 24772 locuitori în 2011.

DemografieModificare



 

Componența etnică a municipiului Turnu Măgurele

     Români (85,68%)

     Romi (2,77%)

     Necunoscută (11,5%)

     Altă etnie (0,03%)




 

Componența confesională a municipiului Turnu Măgurele

     Ortodocși (87,69%)

     Necunoscută (11,52%)

     Altă religie (0,77%)

Evoluția populațieiModificare

La recensământul din primăvara anului 1890, numărul total al populației din orașul Turnu Măgurele era de 5.995 locuitori din care 1.775 capi de familie și 4.220 membri de familie. În anul 1894 populația orașului Turnu Măgurele era de 6.369 locuitori. În anul 1900 populația orașului Turnu Măgurele număra 8.668 locuitori, din care 5.013 bărbați și 3.655 femei. Din totalul populației, 7.105 erau români ortodocși (82%), iar restul erau străini (18%). La recensământul din 29 decembrie 1929 orașul Turnu Măgurele avea 17.351 locuitori, din care 10.486 locuitori în oraș, iar restul în comunele suburbane Măgurele (4.175 locuitori) și Odaia (2.690 locuitori). Numărul evreilor din orașul Turnu Măgurele a scăzut în anul 1930 la 130 de suflete față de 159 în anul 1929. În anul 1941 comuna urbană Turnu Măgurele număra 9.700 de locuitori în oraș și cartierele Măgurele și Odaia.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Turnu Măgurele se ridică la 24.772 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 30.089 de locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (85,69%), cu o minoritate de romi (2,78%). Pentru 11,5% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (87,7%). Pentru 11,53% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[9]

Turnu Măgurele - evoluția demografică
 

Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia

Politică și administrațieModificare

Municipiul Turnu Măgurele este administrat de un primar și un consiliu local compus din 19 consilieri. Primarul, Dănuț Cuclea[*], de la Partidul Social Democrat, a fost ales în . Începând cu alegerile locale din 2016, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[10]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Partidul Social Democrat10          
Partidul Național Liberal7          
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților1          
Partidul Mișcarea Populară1          

EducațieModificare

Municipalitea are în subordine un număr de 8 grădinițe, 4 școli generale, 4 licee și un seminar teologic creștin-ortodox. În municipiu funcționează și o secție

EconomieModificare

Conform datelor furnizate de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Teleorman, numărul total al societăților comerciale din localitate este de 1.233.

Industria este dominantă în sectorul chimic, prin Combinatul de îngrășăminte chimice S.C. DONAU CHEM S.A. deținut de grupul INTERAGRO, alături de care se regăsesc ramurile: echipamente electrice (S.C. Bega Electroturris , industria textilă (MTM Manufactura Turnu Măgurele, S.C. Imperial S.A., S.C. Lorentz S.A., S.C. Panoreea S.A.), industria de prelucrare a lemnului (S.C. Mobila S.A.), morărit și panificație (S.C.Mopan S.A.).

Este de remarcat faptul că volumul investițiilor străine în municipiul Turnu Măgurele este foarte restrâns, și-l regăsim doar în industria textilă.

Sectorul economic de la care se așteaptă dezvoltarea zonei, este agricultura practicată în primul rând intensiv și cu tehnologii moderne.

Zona Turnu Măgurele are acoperire de telecomunicații cu semnal GSM.

La nivelul municipiului există și o rețea de supermarket - PENNY Market (2 magazine) și PROFI Market (3 magazine).

TurismModificare

 
Hotel din Turnu Măgurele
  • Catedrala creștin-ortodoxă „Sfântul Haralambie” - un impunător obiectiv turistic din oraș. Planul acestui edificiu de cult a fost întocmit de către arhitectul francez Andre Lecomte de Noüy și a împrumutat multe motive arhitectonice de la biserica episcopală a mănăstirii Curtea de Argeș. Construcția a fost executată de inginerul Dimitrie Maimarolu, cel care a ridicat în București clădirea Palatului Patriarhiei și cea a Cercului Militar Național. Clădirea „la roșu” a fost ridicată între anii 1900-1902 din cărămidă. Stilul arhitectonic al construcției este combinat, recunoscându-se și influența de la Curtea de Argeș. Turlele din față sunt în stil baroc, iar în rest se vede influența bizantină. Întregul acoperiș este făcut din tablă de aramă, iar pictura interioară, executată în ulei pe gled de ghips, bine finisat, a fost realizată de Eugeniu Voinescu, director la Școala de Belle Arte din București și de italianul Girolamo Romeo.[11] Mobilierul, din stejar masiv, dens, fără noduri și foarte uscat, a fost executat artistic la atelierul de tâmplărie Ilie Mateescu din Turnu Măgurele. Vitraliile, mari și frumoase, au fost făcute tot în România. Încă de la construcție, biserica a avut instalații de calorifer în sistem roman, cu aer cald, cu energie termică obținută prin sobe încălzite cu lemne. În prezent are montată o centrală termică folosind drept combustibil gazul metan. Printre obiectele patrimoniale pot fi amintite un candelabru cu șapte brațe, confecționat din aliaj de argint, icoane încărcate cu argint de la vechea biserică, precum și altele mai noi, provenite din donații particulare. Același stil asortează toate piesele: de la mozaic la pictură, sculptura în lemn, în zinc și bronz ori în piatră și chiar ornamentațiile exterioare de la streașină și de la turle. Cu excepția turlei mari, care s-a prăbușit, restul bisericii a rezistat foarte bine cutremurului de la 4 martie 1977. Între anii 1985-1991, turla mare a catedralei a fost refăcută complet și întreaga clădire a fost consolidată.
  • Ruinele cetății medievale Turnu se află în partea de sud a municipiului Turnu Măgurele la o distanță de 4 km de oraș și la 1 km de confluența fluviului Dunărea cu Oltul. Cetatea Turnu a jucat un rol de seamă în sistemul defensiv al Țării Românești, mai ales în vremea domniei lui Mircea cel Bătrân, în cadrul conflictelor cu Imperiul Otoman, de la sud de Dunăre. La sfârșitul domniei lui Mircea, cetatea a intrat sub stăpânire otomană, devenind mai târziu o raia turcească, fiind un niyabet din sangeacul Nicopolelui. Prin tratatul de pace de la Adrianopole din anul 1829, raiaua Turnu a fost restituită Țării Românești. Cetatea Turnu a fost dărâmată, arsă, iar teritoriul fostei raiale a fost incorporat Tării Românești.
 
Parcul Central
 
Palatul de Justiție
  • Tribunalul – Palatul de Justiție. A fost construit în anul 1893, după model francez. Edificiul este utilizabil și astăzi, aici funcționând Judecatoria Turnu Magurele.
     
    Camera Agricolă (azi Clubul Copiilor)
  • Clubul copiilor. Amplasat în fața gării CFR, a servit, până în anul 1945, ca sediu al Camerei Agricole (în perioada interbelică, prețul național la cereale se stabilea în această clădire). Clădirea este construită în stilul bizantin cu rotonde, coloane și incrustații. În prezent clădirea este destinată Clubului Copiilor.
  • Biserica creștin-ortodoxă „Cuvioasa Paraschiva”: este situată în oraș. A fost ridicată între anii 1861-1864, pe spesele locuitorilor orașului, fiind sfințită în anul 1865. A fost reparată în anii 1887,1907 și 1928. În anul 1932 a fost renovată complet, iar în anul 1935 a fost repictată, în pur stil bizantin, de pictorii Dumitru și Gheorghe Belizarie.
  • Biserica creștin-ortodoxă „Sfântul Gheorghe”: este situată în cartierul Măgurele. A fost clădită între anii 1864-1866 și reparată în anii 1895,1896, 1897, 1903. În anul 1907 a fost renovată complet.
  • Biserica creștin-ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”: este situată în cartierul Odaia. A fost clădită între anii 1869-1872 și reparată în anul 1902. În anul 1930 a fost renovată complet.
  • Biserica creștin-ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”: este situată în cimitirul orașului. A fost clădită în anul 1884. În anul 1996 a fost renovată complet.
  • În apropierea orașului, se află plaje la malurile Dunării și al Oltului, precum și locuri prielnice pentru pescuitul de agrement.

TransporturiModificare

 
Punct Trecere frontieră

Căile rutiereModificare

Rețeaua de transport rutier din zonă cuprinde:

  1. Drumuri naționale,

- D.N. 52, Turnu Măgurele Port (punct de trecere cu bacul) - Turnu MăgureleCrânguAlexandria = 50 km.

- D.N. 51A, Turnu Măgurele – SuhaiaZimnicea = 60 km.

- D.N. 54, Turnu Măgurele – IslazCorabia = 33 km.

- D.N. 65A, Turnu Măgurele – PutineiuRoșiorii de Vede = 40 km.

2. Drumuri județene,

- D.J. 546, Turnu Măgurele – LițaSlobozia Mândra = 30 km.

3. Drumuri comunale,

- D.C. 39, Segarcea ValeSegarcea Deal = 5 km.

Căile rutiere menționate mai sus sunt asfaltate, au fundație de piatră și șanțuri pe ambele părți.

Căile ferateModificare

Calea ferată ce deservește municipiul face legătura între Turnu Măgurele Port – Turnu Măgurele – Salcia și Roșiori Nord, având o lungime totală de 55 km.

Calea ferată mentionată mai sus este simplă, cu ecartament normal. În stația Roșiori Nord se face legătura cu magistrala C.F.R. 900, București Nord – Timișoara. Stația de cale ferată Turnu Măgurele are 7 linii de garare, iar stația Turnu Măgurele Port are 5 linii de garare.

Transportul fluvialModificare

 
Bacul „Europa”

Se face pe fluviul Dunărea prin portul Turnu Măgurele - situat la 4 km de municipiu.

În locul în care se află astăzi portul a fost punct de trecere și totodată de tranzacții comerciale din vechi timpuri.

În anul 1910, portul Turnu Măgurele era considerat ca al patrulea port românesc la Dunăre. Cheiul de piatră al portului a fost construit în anul 1906, iar clădirea navigației fluviale (pe care muncitorii o numeau „marchiza”) în anii 1910. În anii 1930 a fost construit pentru acele timpuri un impozant siloz pentru grânele ce se „scurgeau de pe valea Dunării, a Oltului și a Călmățuiului, până departe dinspre Roșiori, Slatina și Pitești”. În anul 1892 a fost realizată construcția căii ferate între oraș și port. Până în anul 1960, activitatea portuară la Turnu Măgurele a fost puțin semnificativă. Odată cu construirea Combinatului de îngrășăminte chimice, portul a cunoscut o spectaculoasă renaștere, fiind astăzi dotat cu instalații moderne de încărcare-descărcare și cu o clădire ce adăpostește gara fluvială. Astăzi, portul Turnu Măgurele este al patrulea port fluvial al României în ceea ce privește capacitatea de tranzit.

În zona portului Turnu Măgurele este amenajat Punctul de trecere a frontierei cu bacul între România și Republica Bulgaria, Turnu Măgurele – Nikopol, operațional din luna aprilie 2010.

MonumenteModificare

 
Monumentul Dorobanțului
 
Monumentul Independenței

Două monumente din Turnu Măgurele comemorează Războiul de Independență al României din 1877-1878:

  • „Statuia Dorobanțului", o creație a sculptorului italian Raffaello Romanelli, în anul 1907, reprezintă un dorobanț cu căciula puțin dată pe spate. Pe soclul monumentului se află două basoreliefuri, ilustrând scene de luptă și un vultur cu aripile desfăcute purtând în gheare un „hrisov” cu numele eroilor teleormăneni din războiul de independență. De o parte și de alta a monumentului se află două tunuri turcești capturate de ostași români la Plevna. În amintirea caporalului Tudorică Nicolae, căzut eroic în luptele din acest război, ostașul monumentului poartă numele popular „La Tudorică Dorobanțu’”.
  • Celălalt monument, realizat în anul 1985, este amplasat la intrarea în parcul central al orașului. Este un monument în semicerc pe al cărui soclu, în partea centrală se înfățișează un grup statuar compus din trei soldați din cele trei arme: dorobanți, marină și grăniceri. În dreapta și în stânga grupului statuar se situează un soclu cu basoreliefuri din bronz care reprezintă victoria armatei române la Plevna.

Statuia lui Mircea cel Bătrân, din bronz, realizată de sculptorul bucureștean Oscar Han, a fost ridicată în anul 1968. Inscripția de pe soclu amintește de „cel care a refăcut și întărit cetatea Turnu drept pavăză în fața înaintării otomane”.

Bustul Generalului David Praporgescu a fost ridicat pentru cinstirea generalului David Praporgescu, fiu de țărani, născut în Turnu Măgurele, căzut pe front în primul război mondial, în luptele de pe Olt, în zona crestelor Carpaților, la 30 septembrie 1916. Bustul este realizat de sculptorul Gheorghe Iliescu-Călinești.

TradițiiModificare

  • Sărbătoarea „Zerezeanu” (Ziua lui Sf. Trifon Nebunul, cunoscută și ca Gurbanul Viilor) are loc în fiecare 1 februarie și constă în sfințirea viței-de-vie pentru rodnicie, să nu fie bătută de grindină și mană și pentru ca proprietarii să nu devină săraci. În această zi bărbații pornesc la vie, taie corzile de viță din care-și fac cununi și cingători și dezgroapă o sticlă de vin îngropată încă din toamnă la un cap al viei. În jurul focului aprins la cap de vie începe petrecerea câmpenească, se sare peste foc, se joacă și petrecăreții se stropesc cu vin.
  • Sărbătoarea tradițională Drăgaica este celebrată cu mult fast în zona municipiului Turnu Măgurele. Sărbătoare simbolizează, în desfășurarea ei, începerea secerișului, în luna iunie.

PersonalitățiModificare

  • David Praporgescu (1856 - 1916), născut la Turnu Măgurele, general, căzut pe front în luptele de la pasul Oltului, pe crestele Carpaților la 30 septembrie 1916.
  • Hortensia Papadat-Bengescu (1876 - 1955), prozatoare, a locuit în Turnu Măgurele între anii 1898 - 1905.
  • Florea Țenescu (1884 - 1941), născut la Turnu Măgurele, general, șef al Marelui Stat Major al armatei române înainte de regimul Antonescu (01.02.1939 - 23.08.1940).
  • Hariclea Darclée (1860 - 1939), soprană, considerată printre cele mai mari din lume, s-a afirmat pe scenele teatrelor lirice românești și internaționale, a locuit în Turnu Măgurele până la vârsta de 16 ani.
  • Gherase Dendrino (1901 - 1964), născut la Turnu Măgurele, compozitor, dirijor, animator al muzicii ușoare.
  • Marin Rădulescu (1892 - 1972), silvicultor, profesor, cercetător, a fost elev la gimnaziul „Sf. Haralambie” din Turnu Măgurele.
  • Zaharia Stancu (1902 - 1974), poet, prozator, publicist și traducător, a lucrat în Turnu Măgurele.
  • Harry Brauner (1908 - 1988), etno-muzicolog și promotor al folclorului românesc autentic, profesor de muzică la Liceul „Sf. Haralambie” din Turnu Măgurele între anii 1929 - 1932.
  • Mihail Dan (1911 - 1976), născut la Turnu Măgurele, profesor universitar, autor al mai multor scrieri de istorie europeană.
  • Nicoleta Valeria Bruteanu (1919 - 1996), născută la Turnu Măgurele, scriitoare[12] și jurnalistă română.
  • Dimitrie Stelaru (1917 - 1971), poet și scriitor, a activat în cenaclul literar din Turnu Măgurele.
  • Ioana Olteș (1927 - 2007), pictoriță, a locuit în Turnu Măgurele în tinerețe, între anii 1928 - 1948.
  • Dumitru Popescu, zis „Dumnezeu”, (n. 1928, Turnu Măgurele), scriitor, memorialist și conducător comunist (din 1969 a făcut parte din Comitetul Politic Executiv - CPEx al P.C.R.), a jucat un rol semnificativ în construirea cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, președintele României comuniste.
  • Alexandru Mareș (n. 1936, Turnu Măgurele), lingvist și filolog român.
  • Valeriu Panaitescu (n. 1940, Turnu Măgurele), profesor universitar de Hidraulică teoretică la Universitatea Politehnică din București.
  • Bogdan Teodorescu (n. 1940, Turnu Măgurele), profesor universitar de Istorie, secretar general al Societății de Științe Istorice din România, autor al manualelor de „Istoria românilor” pentru clasele a XI-a și a XII-a.
  • Titi Cioacă (1939 - 2017), născut la Turnu Măgurele, medic veterinar, senator al României.
  • Valentin Munteanu (1939 - 2018), născut la Turnu Măgurele, medic primar psihiatru, inventator al „Produsului medicamentos pentru tratamentul tulburărilor diencefalo-vegetative și a spasmofiliei” (Brevet de Invenție nr. 120242/30.11.2005).

NoteModificare

  1. ^ a b „Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). Accesat în . 
  2. ^ a b Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: „Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  3. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central[*] 
  4. ^ Procopius din Caesarea. De bello gothico. p. 437. 
  5. ^ Florescu, Grigore. Revista istorică română. p. 432-464. 
  6. ^ Bădulescu, Ilie. Dicționar de sociologie rurală. Mica Valahie. 
  7. ^ Djuvara, Neagu (). Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne. Humanitas. 
  8. ^ von Moltke, Helmuth (). Der russisch-türkische Feldzug in der europäischen Türkei, 1828 und 1829. p. 242-243. 
  9. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: „Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  10. ^ „Lista competitorilor care au obținut mandate” (XLSX). Biroul Electoral Central pentru alegerile locale din 2016. 
  11. ^ „Catedrala 'Sf. Haralambie' din Turnu Magurele isi serbeaza hramul”. 
  12. ^ Nicole Valéry-Grossu (Nicoleta Valeria Grossu, n. Bruteanu) a fost autoarea scrierii autobiografice: Bénie sois-tu, prison, care a fost ecranizată de Nicolae Mărgineanu cu titlul: Binecuvântată fii, închisoare.

BibliografieModificare

  • Monografia orașului Turnu Măgurele: Prefață de N. Dașcovici, Aneta Chr Milian, Editura "Tiparnița", 1942.
  • Mic îndreptar turistic al orasului Turnu Măgurele: Ilie Oprica, Marin Dumitrescu, I. Grigorescu, Editura "Sport - Turism", 1986.

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Turnu Măgurele
La Wikisursă există texte originale legate de Turnu Măgurele