Automobile Dacia

producător român de automobile
(Redirecționat de la Uzina de Automobile Pitești)
S.C. Automobile Dacia S.A.
Tipfilială
Simbol bursierDAC
Fondată1966 ca Uzina de Automobile Pitești
ȚaraRomânia
SediuRomânia Mioveni, Argeș
Zona deservităEuropa,[1] Algeria, Israel,[2] Liban,[3] Maroc, Palestina,[4] Réunion și în Tunisia.[5]
Anterior și în Africa de Sud,[6] Armenia,[7] Azerbaidjan,[8] Georgia,[9] Belarus,[10] Rusia,[11] Siria[12] și în Ucraina (până în 2009).[13]
Oameni cheie
  • Denis Le Vot (CEO al unității de afaceri Dacia-Lada și al companiei Dacia)
Industrieautomobilistică
Produseautomobile, vehicule comerciale
Cifra de afaceri 21.441.608.926 lei (2021)[14]
Venit 18.299 milioane lei (2020)[15]
Profit brut 336 milioane lei (2020)[15]
Profit net 298 milioane lei (2020)[15]
Active totale 8.990 milioane lei (2020)[15]
Capital propriu 5.220 milioane lei (2020)[15]
ProprietarGroupe Renault
Angajați 13.501 (2020)[15]
SloganO treabă bună[16]
Prezență online
www.dacia.ro

S.C. Automobile Dacia S.A.,[17] cunoscut și sub numele de Dacia (pronunțat în română [ˈdatʃi.a]  ( audio)), este un producător român de automobile care își ia numele din regiunea istorică străveche a Europei care constituie România de astăzi. Din 1999 aparține grupului francez Renault.[18] Obiectul de activitate al societății îl constituie producerea și comercializarea de automobile, piese auto, mașini unelte și instalații pentru industria de automobile.

Începuturi - Căutarea unei licențe

modificare
 
Dacia 1100

Pentru a reduce timpul între proiectare și lansarea în producția de serie a unui autoturism, autoritățile române au considerat necesară producerea unui autoturism sub licență obținută de la un producător străin. Se dorea o licență pentru un autoturism din clasa medie cu o capacitate cilindrică cuprinsă între 1.000 și 1.300 cm3 și să se producă între 40.000 și 50.000 automobile pe an. La licitație au participat Renault, Peugeot, Fiat, Alfa Romeo și Austin. De asemenea, s-au testat următoarele modele: Renault 10, Peugeot 204, Fiat 1100D, Alfa Romeo 1300, Austin Mini[19]. S-a luat decizia la nivel de partid ca uzina Dacia să producă autoturisme sub licență Renault. Din cauza unor motive tehnice și economice, oferta companiei Renault pentru modelul Renault 12 a fost retrasă. Modelul era în faza de teste, iar producția trebuia să înceapă în Franța, în a doua jumătate a anului 1969. Dar contractul a fost semnat în septembrie 1966. Renault a permis părții române să înceapă asamblarea mai devreme a unui model intermediar până când Renault 12 să fie pregătit pentru producție. La început a fost ales modelul Renault 16, dar în cele din urmă s-a optat pentru asamblarea modelului Renault 8.

 
Logo 2021-prezent

Dacia a luat naștere în 1966 la Colibași (astăzi Mioveni), județul Argeș, având la bază un acord între autoritățile comuniste și producătorul francez de automobile, Renault, ce prevedea asamblarea unui model Renault sub marca Dacia. Construcția Uzinei de Autoturisme Mioveni a început în 1966 și s-a încheiat într-un timp record de doar un an și jumătate.

La 1 iulie 1968, încep testele la cele 217 stații de lucru din uzină, iar pe la august 1968 se testează primul motopropulsor.

La 20 august 1968 se începe producția modelului Dacia 1100, un model sub licența Renault R8; acesta era o berlină cu tracțiune și motor pe spate. Primul automobil ieșit pe poarta fabricii a fost făcut cadou președintelui Republicii Socialiste România de atunci, Nicolae Ceaușescu. Conform contractului, Renault furniza toate părțile componente ale modelului, urmând ca cei de la Dacia să le asambleze. Din 1968 și până în 1972, aproximativ 44.000 de autoturisme Dacia 1100 au fost produse, în 1970 apărând o ușoară modificare estetică la partea frontală. A mai fost produs, deși în număr limitat, modelul 1100S, cu 2 perechi de faruri și un motor mai puternic, folosit de poliție și în cursele de raliu. Puține au mai rămas în stare de funcționare.

 
Dacia 1300

După Dacia 1100, a urmat Dacia 1300, care a intrat în producție în august 1969, un model sub licența R12, fiind prezentată la saloanele auto de la București și Paris. Modelul 1300 era o berlină cu 4 uși și tracțiune pe față.

Între 1970 și 1980, Dacia dezvoltă o întreagă gamă de modele ce va cuprinde mai multe tipuri de vehicule de persoane și utilitare. Astfel, în 1970 apar versiuni ale Daciei 1300 berline, printre care: 1300L (de la „lux”), 1300LS („lux super”, destinată membrilor importanți ai PCR), în 1973 este lansat modelul break, iar în 1975 modelul Dacia 1302 (gen papuc, fabricat în 2000 de exemplare, până în 1982).

Dacia a mai produs și un model de dubă numit Dacia D6, copie a modelului Renault Estafette. Dar pentru că și Bucureștiul producea în uzinele T.V. (Tudor Vladimirescu) o dubă similară, producția Dacia D6 a fost limitată pentru a nu crea concurență.

După 1985, Dacia încearcă să producă un model pentru oraș, acest model purtând numele Dacia Lăstun sau Dacia 500, fiind produs la Timișoara. Echipată cu un motor de 499 cm3, cu 22 cp și un consum de 3,3 l/100 km. Însă, modelul este scos din fabricație după 1989 din cauza problemelor de calitate și a prețului ridicat. Tot în anii '80, Dacia a mai produs modelul Dacia 2000, având la bază autoturismul Renault 20. Acest model era produs special pentru elita PCR, utilizat ca mașină de serviciu, nefiind comercializat către cetățeni și era disponibil în culoarea negru sau albastru închis, producția fiind, de asemenea, limitată.

La salonul de la București din 1979 a fost prezentată varianta restilizată a modelului 1300, Dacia 1310, primul model apărut după încetarea contractului de licență Renault 12, în 1978. Modificările au constat în: 2 perechi de faruri, stopuri mai mari, bare de protecție noi și interior nou. Aceasta s-a inspirat din restilizarea făcută de Renault pentru modelul lor, R12 in 1975.

Dacia s-a vândut și în Anglia sub numele Dacia Denem. Varianta de vârf includea geamuri electrice, jante de aliaj și cutie de viteze cu 5 trepte. ARO 10 s-a vândut sub numele de Dacia Duster.

În aceeași perioadă de timp s-a produs de IATSA SA Dacia 1310 Sport. La salonul din 1980, mulțimea a admirat Brașovia, un coupé bazat pe modelul 1310 și creat la IATSA SA Brașov. Conducerea și-a dat acordul pentru începerea producției și din 1981, o variantă cu două uși, Dacia Sport 1410, a fost produsă pentru tineretul din acele timpuri. Aceste mașini erau foarte populare și în cursele de raliu, iar piloți ca Nicu Grigoraș au modificat vechile motoare de Renault, obținând performanțe uimitoare. Privatizarea DACIA SA Pitești, nu are nimic în comun cu privatizarea IATSA SA județene după 1990, care devin doar unități de servis și renunță la producție în 1994. Ultimul model Dacia 1310 a fost produs la IATSA SA Galați în 1994.

În 1985, inginerii de la Dacia încep proiectarea primului autoturism de concepție 100% românească.

În cadrul CAER au început lucrările de proiectare pentru un nou automobil care urma să fie produs în colaborare cu România, Cehoslovacia și Germania, pentru a înlocui modelele Skoda, Dacia și Wartburg.[20] Proiectul a fost prea scump și a fost abandonat.

După 1989

modificare
 
Dacia Solenza: avea la bază modelul SupeRNova, dar cu un aspect împrospătat. În imagine avem un model 2004 cu nivelul de echipare Scala

Între anii 1991 și 1996, Dacia a comercializat modelul Dacia 1325 Liberta, cu un design provenit din cel al Daciei 1200 produs în anii '80.

După 10 ani de așteptare (1995), Dacia lansează primul model 100% românesc sub numele Dacia Nova. Deoarece aspectul exterior lăsa de dorit și tehnologia mașinii era depășită, acest model nu a reușit să capteze atenția publicului.

În anul 1997, se ia decizia proiectării și lansării unui nou model, deosebit de ceea ce a fabricat uzina Dacia până la acel moment, și anume modelul codat intern D33. Acesta avea să schimbe imaginea Dacia, fiind proiectat de către inginerii Dacia și designerii I.D.E.A. Torino, și urma să fie vândut la un preț de cca 5000 dolari. A fost fabricat în două exemplare de testare, apoi în anul 1999 când trebuia lansat pe piață, lansarea a fost anulată de achiziția uzinelor Dacia de către Renault deși poporul român aștepta cu interes acest model.

În 1998, anul în care s-au aniversat trei decenii de la producerea primului automobil Dacia, pe porțile uzinei a ieșit autoturismul cu numărul 2.000.000. În același an este lansat motorul de 1,6 litri cu injecție monopunct produs de firma Bosch, ce echipează modelul Dacia Nova.

În 1999, Renault achiziționează 51% din capitalul Dacia și anunță că va lansa un nou model. Se abandonează proiectul D33. La mijlocul anului 2000 este lansat modelul SupeRNova, un model care a fost o evoluție a Daciei Nova. Modelul Supernova era echipat cu un grup motopropulsor Renault de 1,4 litri MPI.

În 2003, modelul SupeRNova este înlocuit de modelul Solenza, un model ce are la bază modelul SupeRNova. Pentru acest model au existat două versiuni de motorizare: una pe benzină de 1,4 litri, similar cu cel de pe SupeRNova, și un diesel de 1,9 litri.

 
Dacia Logan MCV

În 2004 se încetează producția modelelor Berlină și Break și se lansează modelul Logan, un autoturism complet nou. Iar în 2006, odată cu lansarea modelului Logan MCV are loc și prima restilizare, în special la partea din spate. Noul model semăna mult cu modelul Logan Steppe (concept carul) prezentat în primăvara aceluiași an și dispunea de șapte locuri poziționate pe trei rânduri. La începutul anului 2007 este lansată noua autoutilitară Dacia Logan Van care din punct de vedere constructiv semăna foarte mult cu modelul Logan MCV. Tot în 2007 a fost lansat Logan Pick-Up, o utilitară compactă destinată micilor întreprinzători și comercianți. În anul 2008, gama Dacia a fost completată cu modelul Dacia Sandero, iar modelele Logan și Logan MCV au fost restilizate.

 
Logo 2008-2021[21]

În octombrie 2009, Automobile Dacia a achiziționat compania Auto Chassis International (ACI) România pentru suma de 50,8 milioane euro[22]. Auto Chassis International (ACI) a fost fondată în 1999 ca entitate a Grupului Renault[22]. Filiala ACI România a fost constituită în anul 2002 pentru a furniza piese constructorului român, iar la momentul achiziției avea 1.420 de angajați[22].

 
Dacia Duster: primul SUV Dacia.

În cadrul Salonului Auto de la Geneva din 2010, a fost prezentat Dacia Duster, primul SUV din istoria acestei mărci. O lună mai târziu, președintele Traian Băsescu devine primul proprietar din România al unui model Duster[23]; acesta era un vârf de gamă și singura diferență față de un model de serie, consta în culoarea „roșu de foc”.


Mulțumesc uzinelor Dacia-Renault care mi-au oferit singurul Duster roșu și vă spun aici, deschis, că, dacă vor mai fi solicitări, știu că au fost presiuni extraordinare pentru această culoare și la alte comenzi, dezleg uzina Dacia să folosească culoarea roșie pentru oricine solicită această culoare"

• 2021-prezent:

modificare

 

• 2008-2021:

modificare

 

• 2003-2008:

modificare

 

Automobile Dacia deține următoarele companii: Mașini Unelte Dacia, Motoare Dacia, Servicii Comune Dacia și Utilaje Dacia, care au fost create înainte de privatizarea uzinei Dacia în anul 1999[24].

De asemenea mai deține societatea Transporturi Dacia care asigură transportul muncitorilor și transportul de mărfuri pentru uzină, precum și Mecanica Dacia și Matrițe Dacia[24].

În anul 2004, Mașini Unelte Dacia, avea 32 de salariați, Motoare Dacia avea 2.305 angajați, iar Utilaje Dacia avea 832 de salariați[24]. Matrițe Dacia avea 222 de angajați în anul 2011 și o cifră de afaceri de 7,5 milioane de euro în 2010[25].

Modele anterioare

modificare
 
Dacia 1100
  • Dacia 1300 (1969–1984) - în versiunile Standard, Super, Lux și Lux Super.
 
Dacia 1300
 
Dacia D6 Estafette
 
Dacia 500 Lăstun
 
Dacia SupeRNova
  • Dacia Solenza (2003–2005) - variantă îmbunătățită de SupeRNova.
 
Dacia Solenza

Modele actuale

modificare
 
Dacia Logan 3
 
Dacia Sandero 3
 
Dacia Sandero Stepway 3
 
Dacia Duster 3
 
Dacia Spring
 
Dacia Jogger

Modele viitoare

modificare

Dacia va lansa două modele noi, după Bigster, până în 2025.[36]

Prototipuri și ediții limitate

modificare

Concepte

modificare

Evenimente

modificare
  • 1966: în urma parteneriatului dintre statul român și Renault, este deschisă Uzina Dacia.
  • 1968: 20 august: de pe linia de montaj iese primul automobil marca Dacia: Dacia 1100.
  • 1969: intră în producție modelul Dacia 1300, un model sub licență R12.
  • 19701980: Dacia dezvoltă o întreagă gamă de modele bazată pe modelul Dacia 1300.
  • 1985: este lansat modelul Dacia Lăstun, însă acesta nu se bucură de succes și este retras în 1991.
  • 1995: este lansată Dacia Nova, un model de concepție 100% românească.
  • 1999: Dacia este cumpărată de Renault și anunță lansarea unui model de 5.000€.
  • 2000: este lansat modelul SupeRNova, o evoluție a modelului Nova, dotat cu un motor de 1,4 litri de proveniență Renault.
  • 2003: este lansat modelul Solenza, o restilizare a modelului SupeRNova (acesta din urmă fiind scos din fabricație).
  • 2004: se încetează producția modelelor Berlină și Break din seria Dacia 1300.
  • 2004: este lansat modelul Logan, care este vândut în număr record.
  • 2006: în primăvara anului este prezentat primul concept al mărcii Dacia; acesta se numea Dacia Steppe, iar în octombrie este lansat modelul Dacia Logan MCV.
  • 2006: 8 decembrie: este fabricat ultimul model Dacia Pick-Up și lasă locul pentru modelul derivat din modelul Logan.
  • 2007: 23 ianuarie: este lansată Dacia Logan Furgonetă, model ce a înlocuit modelul Dacia Pick-Up.
  • 2007: 5 octombrie: este prezentat modelul Logan Pick-Up.
  • 2008: 4 martie: este prezentată Dacia Sandero.
  • 2008: 1 iulie: apare Dacia Logan facelift.
  • 2008: 1 octombrie: apar versiunile diesel ale Daciei Logan facelift.
  • 2008: 3 octombrie: apare Dacia Logan MCV facelift.
  • 2009: în primăvară este prezentat la salonul auto de la Geneva conceptul Dacia Duster.
  • 2010: în primăvară este lansat modelul de serie Dacia Duster.
  • 2012: după o pauză de 2 ani, Dacia va lansa monovolumul Dacia Lodgy prezentat în primăvară la Salonul Auto de la Geneva și lansarea în România în luna iunie. În toamnă la Salonul Auto de la Paris Dacia va lansa primul ludospace adică Dacia Dokker și mult așteptata generație a doua a modelului Dacia Logan.
  • 2013: Duster Facelift. Dacia reînnoiește modelul Duster, cel mai recent vehicul al mărcii, lansat la Salonul Auto de la Frankfurt.
  • 2016 în toamna toată gama Dacia beneficiază de o restilizare majoră. Faza 2 a modelelor Logan, Logan MCV și Sandero dispune în plus, în premieră, de o cutie de viteze robotizată.
  • 2017: în martie Logan MCV Stepway este prezentat la Salonul Auto de la Geneva iar, noua generație Duster este lansată la sfârșitul anului la Salonul Auto de la Frankfurt. Noul SUV al mărcii integrează numeroase echipamente în premieră pe un model Dacia și afișează un nivel de calitate perceput sensibil ameliorat. Modelul va obține titlul de Mașina Anului 2018 în România.
  • 2020: în toamnă, Dacia lansează noua generație de Logan, Sandero și Sandero Stepway. Acestea au aspect îmbunătățit, dar și noi dotări, toate acestea îmbunătățind imaginea mărcii românești de automobile. Odată cu apariția noilor modele, Dacia oprește producția pentru modelele Dokker, Lodgy și Logan MCV.
  • 2021: Dacia își schimbă identitatea vizuală - o nouă siglă, un nou logotip și o nouă culoare (vechea emblemă va apărea pe mașini până în 2022). Anul 2021 aduce un nou facelift pentru Dacia Duster, dar și două modele noi: Dacia Jogger și Dacia Spring (care este și prima mașină electrică produsă de Dacia).
  • 2022: este înlocuită emblema veche de pe mașini, cu cea nouă, adoptată în 2021 și este actualizată paleta de culori.
  • 2023: apare varianta hybrid, pentru Dacia Jogger, aceasta devenind, astfel, prima mașină hybrid produsă de Dacia.

Producția

modificare

În luna mai 2014, Uzina Dacia a atins cifra de 5 milioane de automobile produse în intervalul de 46 de ani de la înființare.[41] Dacă în 1998 s-a atins borna celor 2 milioane de mașini (cu o Dacia 1307 cu dublă cabină), în următorii 16 ani s-au produs peste 3 milioane de exemplare.[41] Modelul cu numărul 5 milioane a fost o Dacie Duster.[41]

Informații Finaciare

modificare
Dacia Automobile S.A - Informații FInanciare
Years Revenues Expenses Profit Inventory Reserves Receivables Payables Bank and Cash Employees
2021 21710614744 21150666116 513347212 571855074 171066519 2296567767 3636836616 1745397360 12946
2020 18639092013 18258020788 335763827 579759919 170737787 1902698201 3599327535 1594000393 13685
2019 24990360662 24203810458 729499164 600295106 159319170 1890879238 4706058776 2892339544 14761
2018 25030749212 24144895781 812995695 606928988 123498838 2272492559 4772825415 2687885062 14723
2017 23474944326 22870981104 550532371 614560496 85803151 2519253090 4659282804 1500172828 14261
2016 21045489758 20477065145 505904389 548718866 93041075 2100378835 3968673370 1538464854 13835


În România, cota de piață Dacia a fost de 26,1% în anul 2008, menținându-se în continuare pe primul loc, urmată de Skoda, cu o cotă de piață de 7,4%[42].

În Franța, cota de piață Dacia a fost de 4,6% în 2010, cu 104.642 de înmatriculări noi, 2,7% în 2009 cu 66.000 de unități[43][44], și 2,3% în anul 2008[45].

În Spania, cota de piață Dacia a fost de 2,14% în anul 2010, cu 21.392 de unități vândute, față de o cotă de 0,91% în 2009 cu 8.725 de unități vândute[46].

Vânzări totale:

  • 2022: 573.800 de autovehicule
  • 2021: 537.095 de autovehicule
  • 2020: 520.765 de autovehicule
  • 2019: 736.570 de autovehicule
  • 2018: 700.798 de autovehicule
  • 2017: 655.235 de autovehicule
  • 2016: 584.219 de autovehicule
  • 2015: 550.920 de autovehicule
  • 2014: 511.465 de autovehicule
  • 2013: 260.000 de autovehicule
  • 2012: 359.822 de autovehicule[47]
  • 2011: 343.233 de autovehicule[48]
  • 2010: 348.723 de autovehicule: 325.346 de autoturisme și 23.377 de autovehicule comerciale ușoare[49]
  • 2009: 311.282[50]
  • 2008: 258.372[50]
  • 2007: 230.473[51]

Din producția anului 2010, de 348.723 vehicule, Dacia a vândut 110.000 unități în Franța, 40.500 în Germania, 21.930 în Italia, 21.739 în Spania, 19.167 în Turcia, 18.578 în Algeria și 18.087 în Maroc[52].

Din producția anului 2009, de 311.282 vehicule, Dacia a vândut 84.708 unități în Germania (2,13 % cotă de piață), 65.956 în Franța (2,5 %), 41.862 în România (28,9 %), 21.739 în Italia (0,93 %), 18.112 în Maroc, 17.327 în Algeria, 9.727 în Turcia și 9.030 în Spania[50].

Modelele Logan și Sandero sunt produse și în Maroc, în uzina SOMACA, din Casablanca[50].

Cifra de afaceri:

Venit net

  • În 2022: 527 milioane lei
  • În 2009: 54 milioane euro[56]

Exporturi

modificare

Exporturile estimate ale Uzinelor Dacia au reprezentat, în 2013, 3,6 miliarde de dolari.[41] Prin comparație, în 1989, toate exporturile României au reprezentat 5,9 miliarde de dolari.[41]

Vezi și

modificare
  1. ^ în Albania, Andorra, Austria, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Kosovo, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia de Nord, Malta, Marea Britanie, Moldova, Monaco, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, San Marino, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia și Ungaria.
  2. ^ „Dacia goes on sale in Israel – the brand's 44th market” (în engleză). Automotive World. . 
  3. ^ „Dacia Liban”. 
  4. ^ „Welcome to Dacia”. dacia.ps. 
  5. ^ „Dacia Tunisie - Constructeur Automobile - Gamme - Services - Concessionnaires” (în franceză). www.dacia.tn. 
  6. ^ „Dacia Cristal in "Spud". IMCDb.org. 
  7. ^ „S 7447, Dacia Logan , License plate of Armenia”. platesmania.com. 
  8. ^ „99 TY 304, Dacia Logan MCV (Nationwide license plates) License plate of Azerbaijan”. platesmania.com. 
  9. ^ „LR-524-RR, Dacia Logan MCV , License plate of Georgia”. platesmania.com. 
  10. ^ „Belarus: Minsk Outdoor Advertising: 18/07/2007 / Dacia Logan MCV in Minsk, Belarus”. www.data.minsk.by. 
  11. ^ Artzzz. „Dacia 1310 editorial photography. Image of practical - 230299127” (în engleză). www.dreamstime.com. [nefuncționalăarhivă]
  12. ^ AK-24 (). „Modele CIUDATE si necunoscute de Dacia, fotografiate pe strazile din SIRIA - Vezi galerie FOTO”. Aktual24. 
  13. ^ „Dacia Logan in Ukraine | Dacia News” (în engleză). Dacia News. . 
  14. ^ „AUTOMOBILE-DACIA SA - CUI 160796 - Date firma, Contacte, Telefon”. www.risco.ro. 
  15. ^ a b c d e f „S.C. Automobile Dacia S.A. Consiliul de Administrație. Raport de gestiune. 31 decembrie 2020” [SC Automobile Dacia S.A. Board of Directors. Management report. 31 December 2020] (PDF). Groupe Renault Romania – Dacia. pp. 7–8, 10–12. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  16. ^ „Brosură Dacia Logan iulie 2022” (PDF). 
  17. ^ „Automobile Dacia Official Site”. Dacia. Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ Daniel, Ionascu (). „20 de ani de la privatizarea Dacia, care în comunism a dat mașina românului. Cum era să fie cumpărată de Audi și cum ar urma să arate Dacia electrică”. Libertatea. 
  19. ^ Vermeylen, Bernard (). Voitures des pays de l'Est. ETAI. ISBN 9782726888087. 
  20. ^ Petros, Kapnistos (). „Wartburg 353 Tourist”. Mașini de Legendă. DeAgostini. p. 15. 
  21. ^ Evoluția siglei Dacia, ProMotor, 2021
  22. ^ a b c Dacia a platit 50,8 mil. euro pentru Auto Chassis International, 6 aprilie 2010, wall-street.ro, accesat la 7 octombrie 2010
  23. ^ a b „Băsescu a dat dezlegare la Duster roșu”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  24. ^ a b c d Dacia intenționează să fuzioneze cu patru dintre furnizorii săi, 3 dec 2004, zf.ro, accesat la 20 octombrie 2010
  25. ^ Matrițe Dacia, singura entitate care concepe și fabrică utilaje de presaj din grupul Renault[nefuncțională], 22 iulie 2011, romanialibera.ro, accesat la 23 iulie 2011
  26. ^ Volganeagra (). „TIB 1981”. 
  27. ^ „Dacia Dokker Stepway now available in Turkey - Renault Group” (în engleză). www.renaultgroup.com. 
  28. ^ „Dacia Dokker Stepway”. Arhivat din original la . 
  29. ^ „Dacia Duster Pick-Up: a doua versiune de caroserie a modelului este construită de un carosier român”. Automarket. 
  30. ^ DACIA DUSTER PICK-UP (PAPUC)! Cât costă una și de ce merită să le cumperi? pe YouTube
  31. ^ „Dacia Duster Pick-Up: noua versiune derivată din Duster are 115 cai putere, sarcină utilă de 500 de kilograme și costă 22.500 de euro”. Automarket. 
  32. ^ Cosmin (). „Noua Dacia Duster Pick-up 4WD 2022 este chiar frumoasa”. Androidro.ro. 
  33. ^ admin (). „Dacia a lansat astazi in premiera prima masina comerciala romaneasca electrica Dacia Spring Cargo” (în engleză). WHATTRUCK. 
  34. ^ Alexandru Monenciu (). „OFICIAL: Dacia Jogger este numele noului model cu 7 locuri al mărcii de la Mioveni”. Automarket. Accesat în . 
  35. ^ De Ziua Națională, Dacia deschide comenzile pentru noul său model de familie – Jogger, Adevărul, 30 noiembrie 2021
  36. ^ „Dacia va lansa două noi modele. Francezii: Este bulgărele nostru de aur. Va rămâne Dacia, dar va deveni mai mare! ULTIMA ORĂ”. Profit.ro. 
  37. ^ „Bigster Concept Previews Dacia's New Flagship SUV Coming In 2025” (în engleză). Carscoops. . 
  38. ^ Morcovescu, Mihai (). „Dacia a început testele cu Jogger 1.6 E-Tech, primul model hibrid din istoria mărcii de la Mioveni”. Promotor. 
  39. ^ Andrei Nedelea (). „Dacia Spring, Europe's Cheapest EV, Will Be Replaced In 2024” (în engleză). InsideEVs. 
  40. ^ „Concept Dacia Logan Pick-Up realizat in Centrul Renault de la Bucuresti”. Auto.ro. 
  41. ^ a b c d e Zece ani cu Logan, mașina care s-a impus pe harta auto a lumii, 12 iunie 2014, Alexandru Enciu, Prosport.ro, accesat la 14 iulie 2014
  42. ^ Analize 2008[nefuncțională], apia.ro, accesat la 5 septembrie 2009
  43. ^ Dacia, cea mai mare crestere a inmatricularilor noi de pe piata franceza, 4 ianuarie 2011, wall-stret.ro, accesat la 13 martie 2011
  44. ^ 5257118/ Dacia a vandut in Franta cu 20.000 de masini mai mult decat in Romania, 04.01.2010, zf.ro, accesat la 3 aprilie 2010
  45. ^ Dacia, cea mai dinamică marcă din Franța[nefuncțională], standard.ro, accesat la 5 septembrie 2009
  46. ^ Vanzarile Dacia au explodat in Spania, 5 ianuarie 2011, wall-stret.ro, accesat la 13 martie 2011
  47. ^ Dacia a sfidat criza si in 2012. Vanzarile globale au crescut cu 4,8% si au atins un nou maxim istoric | 0-100.ro
  48. ^ Dacia a vândut în 2011 940 de mașini pe zi Arhivat în , la Wayback Machine., 17 ianuarie 2012, Gabriel Mistodie, Adevărul, accesat la 18 ianuarie 2011
  49. ^ Vanzarile Dacia au crescut anul trecut cu 12%, la 348.723 de autovehicule, 11 ianuarie 2011, wall-stret.ro, accesat la 13 martie 2011
  50. ^ a b c d Dacia a vândut peste 300.000 de vehicule în 2009 (VIDEO)[nefuncțională], 14 Ian 2010, money.ro, accesat la 16 ianuarie 2010
  51. ^ „Raport oficial pentru 2007”. Arhivat din original la . 
  52. ^ Seful Dacia vede in 2011 o piata auto in crestere, dupa 2 ani dificili, 11 ianuarie 2011, wall-stret.ro, accesat la 13 martie 2011
  53. ^ https://www.autocritica.ro/live-news/uzina-dacia-de-la-mioveni-a-vandut-masini-de-5-miliarde-de-euro-in-2022/.  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  54. ^ „Automobile Dacia a raportat pentru 2020 o scădere cu 27% a cifrei de afaceri și cu 55% a profitului net”. Economica.net. . Accesat în . 
  55. ^ a b Cota Dacia din afacerile grupului Renault a scăzut sub 7% Arhivat în , la Wayback Machine., 29 aprilie 2013, Robert Stan, Capital, accesat la 17 mai 2013
  56. ^ a b Dacia, a doua companie privata din Romania dupa Petrom, 02.04.2010, zf.ro, accesat la 4 aprilie 2010

Lectură suplimentară

modificare
  • Renault și Dacia de 10 ani împreună, Dan Vardie, 2009 - recenzie

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Automobile Dacia

Reportaje