Nicolae Bălcescu

istoric, scriitor și revoluționar român
Acest articol se referă la un istoric și revoluționar român. Pentru alte sensuri, vedeți Nicolae Bălcescu (dezambiguizare).
Nicolae Bălcescu
Gheorghe Tattarescu - Nicolae Balcescu.jpg
Nicolae Bălcescu
Date personale
Nume la naștereNicolae Balcescu Modificați la Wikidata
Născut[2][3][4] Modificați la Wikidata
București, Țara Românească[5] Modificați la Wikidata
Decedat (33 de ani)[2][3][4] Modificați la Wikidata
Palermo, Regatul celor Două Sicilii[6] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale[*] (tuberculoză) Modificați la Wikidata
PărințiZinca Bălcescu Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Wallachia.svg Țara Românească Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric
jurnalist
politician Modificați la Wikidata
Activitate
PseudonimNicolae Bălcescu  Modificați la Wikidata
Limbilimba română[1]  Modificați la Wikidata
StudiiColegiul Național „Sfântul Sava” din București  Modificați la Wikidata
Logo of the Romanian Academy.png Membru post-mortem al Academiei Române

Nicolae Bălcescu (n. 29 iunie 1819, București – d. 29 noiembrie 1852, Palermo) a fost un istoric, scriitor și revoluționar român. Alături de fratele său mai mic, Barbu, a participat la Revoluția din 1848. Prin capodopera sa Românii supt Mihai Voievod Viteazul, Bălcescu l-a impus în canonul național pe voievodul Mihai Viteazul.

ViațaModificare

Născut în București, într-o familie de mici boieri, era fiul pitarului Barbu și al „serdăresei” Zinca Petreasca-Bălcescu. Va lua numele de familie al mamei sale, originară din Bălcești, Vâlcea, în locul celui al tatălui, Petrescu. Tatăl lui Nicolae Bălcescu a murit în anul 1824. Nicolae Bălcescu avea doi frați: Costache și Barbu, precum și două surori: Sevasta și Marghioala. Într-un alt document se mai pomenește și de o altă soră: Eleni.

Studiază la Colegiul Sfântul Sava, începând cu 1832, fiind pasionat de istorie, avându-l coleg pe Ion Ghica, iar ca profesori, între alții, pe Ion Heliade Rădulescu. La 19 ani intră în armată, iar în 1840 participă, alături de Eftimie Murgu, Marin Serghiescu Naționalul, la conspirația Filipescu, care este descoperită, și este închis la Mănăstirea Mărgineni, unde a rămas doi ani, până la 21 februarie 1843, la plecarea domnitorului Ghica și venirea lui Bibescu [7].

 
Bustul lui Nicolae Bălcescu, la Palermo, în Sicilia

După ce este eliberat înființează împreună cu Ion Ghica și Christian Tell o altă organizație secretă numită Frăția, călătorește prin toate teritoriile locuite de români: Țara Românească, Moldova, Transilvania, Bucovina, precum și prin Franța și Italia și studiază istoria, fiind editor, alături de August Treboniu Laurian, al unei reviste de istorie numită Magazin istoric pentru Dacia, apărută începând cu 1844.

În Franța s-a implicat în revoluția din februarie 1848. Inspirat de această revoluție s-a întors la București pentru a participa la revoluția din 11 iunie, fiind timp de două zile ministru de externe și secretar de stat al guvernului provizoriu instaurat de revoluționari. Va fi de partea liberalilor, dorind împroprietărirea țăranilor și vot universal.

În același an i s-a născut la Pesta un fiu, Bonifaciu Florescu, rezultat din relația sa cu Luxița Florescu, fiica marelui agă Iordache Florescu.

Arestat la 13 septembrie 1848 de autoritățile Imperiului Otoman care au înăbușit revoluția, reușește să evadeze și să treacă în Transilvania, de unde a fost expulzat apoi de autoritățile habsburgice.

În primele luni ale anului 1849, trece prin Trieste, Atena și ajunge la Constantinopol. Apoi, la Debrețin, se întâlnește cu Lajos Kossuth, conducătorul revoluției maghiare, încercând un aranjament „pacificator” între revoluționarii români transilvani și cei maghiari.[8] Lajos Kossuth îi face lui Bălcescu o impresie bună și este de acord cu „proiectul” revoluționarului român.

La 2 iulie 1849 se găsește la Pesta, unde este semnat „proiectul de pacificare”, un acord româno-maghiar cu revoluționarii unguri. Avram Iancu și revoluționarii săi se declară de acord să rămână neutri față de acțiunile militare ale maghiarilor, dar aceștia nu își respectă promisiunile și se ajunge din nou la conflict. În același timp însă trupele imperiale contrarevoluționare habsburgice și ruse intră în Transilvania și revoluția maghiară condusă de Kossuth este înfrântă.

Ca istoric, marea sa operă a fost „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, pe care a scris-o în exil, începând cu 1849, rămasă în manuscris și publicată de Alexandru Odobescu, în 1861 - 1863.

Se exilează la Paris, unde încearcă să coaguleze forțele revoluționare europene aflate în exil, pentru întemeierea unei confederații europene. Cu un pașaport eliberat la Paris, la 27 septembrie 1850, „au nom de Sa Majesté l'Empereur des Ottomans”, în primăvara lui 1852, pleacă la Constantinopol, de aici, la Galați și încearcă să pătrundă în Țara Românească, însă autoritățile nu-i permit, deși e bolnav și vrea să o vadă pe mama sa, în vârstă și bolnavă. Medicii îi sfătuiesc să se stabilească în Italia, unde clima e mult mai blândă. Trece prin Malta, Napoli și se stabilește la Palermo, în Sicilia, la hotelul „Alla Trinacria”. Moare la Palermo de tuberculoză la vârsta de 33 de ani.

PosteritateaModificare

În anul 1977, antropologul Cantemir Riscuția a făcut parte dintr-o delegație română plecată la Palermo pentru a descoperi locul în care se spunea ca ar fi înmormântat Bălcescu. Totul pornise de la mărturia unui marinar, care credea ca trupul românului mort în exil se afla în galeria de mumii a călugărilor capucini. Riscuția a analizat 2.000 de schelete, dar nici unul nu se potrivea trăsăturilor lui Nicolae Bălcescu. Într-un final, s-a considerat că românul fusese înmormântat într-o groapă comună. Trupul lui Nicolae Bălcescu nu a mai fost scos la lumină.[9][10]

 
Nicolae Bălcescu pe bancnota de 100 de lei, România, 1952
 
Nicolae Bălcescu pe bancnota de 100 de lei, România, 1966

Ideologii comunismului românesc, sprijinindu-se pe unele lucrări ale lui Karl Marx,[11]îl considerau pe Nicolae Bălcescu drept un înaintaș al idealului comunist român.[12] De aceea, „prima sau eventual a doua emisiune numismatică a Republicii Populare Române”[13] este dedicată lui Nicolae Bălcescu (o medalie / monedă de argint, cu diametrul de 38 mm, greutatea de 25 g, iar titlul de 835‰, restul de 165‰ fiind cupru)[14], tirajul fiind de 500.000 de exemplare.[14] Pe bancnotele românești, cu valoare nominală de 1.000 de lei, ediția 1950, precum și pe cele de 100 de lei, edițiile 1952 și 1966, a fost gravat portretul lui Nicolae Bălcescu. Peste 10 localități rurale, precum și străzi și instituții de învățământ din România comunistă au primit numele lui Nicolae Bălcescu, în memoria revoluționarului pașoptist.

 
Bustul lui Nicolae Bălcescu din parcul „Zăvoi“ al orașului Râmnicu Vâlcea

Iată un exemplu de caracterizare făcută de către ideologia comunistă lui Nicolae Bălcescu: „Nicolae Bălcescu este figura cea mai luminoasă a revoluției de la 1848. E tipul revoluționarului care, înțelegând mersul istoriei, și-a dat seama că adevărata revoluție trebuie să se sprijine pe forța poporului, să-i exprime năzuințele și drepturile. Bolnav de ftizie, având de îndurat lipsurile și greutățile exilului, în preajma ultimei sale călătorii spre țărmurile cu climă blândă ale Mediteranei, unde își va da sfârșitul, Nicolae Bălcescu ne apare în acest portret [Portretul lui Nicolae Bălcescu realizat de Gheorghe Tăttărescu în 1851, n.n.] cu fruntea vastă de gânditor, dominată de focul privirii, cu ochii mari, pătrunzători, care exprimă o adâncă viață interioară.Acest portret, de o mare sobrietate, nu ne transmite numai imaginea personajului, ci și admirația pictorului pentru adevăratul conducător al revoluției de la 1848. Lucrat cu măiestrie, portretul exprimă personalitatea vastă de gânditor și de luptător al lui Nicolae Bălcescu și se înscrie în galeria portretelor psihologice de seamă din istoria picturii noastre.”[15]

În anul 2015, Academia Română repară o eroare seculară și îi acordă titlul de membru post-mortem.[16]

La 7 octombrie 2019, cu ocazia Sesiunii solemne organizate cu ocazia bicentenarului nașterii lui Nicolae Bălcescu, Academia Română declară:

„ Nicolae Bălcescu (1819-1852), istoric, scriitor și diplomat român, rămâne unul dintre simbolurile Revoluției de la 1848. S-a remarcat drept un intelectual dedicat întru totul cauzei revoluționare, participând la elaborarea proiectului de constituție a țărilor române, și un militant în afirmarea autonomiei și pregătirea proclamării independenței, în adoptarea votului universal și împroprietărirea țăranilor. ”
— Biroul de comunicare al Academiei Române , 7 octombrie 2019

Revista Academica, editată cu această ocazie, are în deschidere cuvântările susținute de cei mai importanți academicieni ai momentului: Acad. Ioan-Aurel Pop - Președintele Academiei Române, Acad. Dan Berindei - Președintele de onoare al Secției de științe istorice și arheologie, Acad.Victor Spinei - Vicepreședinte al Academiei Române, Acad.Eugen Simion - Președintele Secției de filologie și literatură, precum și Dr. Alexandru Mamina - Institutul de Istorie „Nicolae Iorga".[17]

CronologieModificare

A murit la Palermo, dar nu a fost îngropat la groapa săracilor cum s-a scris, ci transportat la mânăstirea Capucinilor, specializată în mumificări. Mumia lui se poate vedea și astăzi în galeria acelei mânăstiri, cu mențiunea: "Nicolae Bălcescu, prim ministru al Valachiei".

  • 1861 - 1863 - Apare postum, în Revista română a lui Odobescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul.
  • 1877 - Al. I. Odobescu îngrijește editarea în volum a celei mai importante scrieri a lui Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul.

Nicolae Bălcescu în literaturăModificare

NotafilieModificare

După instaurarea regimului comunist în România, pentru sublinierea personalității lui Nicolae Bălcescu în calitate de înaintaș al ideologiei comuniste, au fost emise, pe rând, trei bancnote care aveau gravată efigia pașoptistului: este vorba despre bancnotele cu valoarea nominală de 1.000 de lei, din emisiunea 1950, precum și de cele cu valoarea nominală de 100 de lei, din emisiunile 1952 și 1966.

NumismaticăModificare

  • 1948: Cu prilejul împlinirii primului centenar de la Revoluțiile de la 1848, noile autorități comuniste ale României au emis o medalie / monedă de argint, cu diametrul de 38 mm, greutatea de 25 g, iar titlul de 835‰ (restul de 165‰ fiind cupru), cu marginea netedă, într-un tiraj de 500.000 de exemplare, având pe avers efigia lui Nicolae Bălcescu, circular, textul CENTENARUL ANULUI REVOLUTIONAR 1848, iar de o parte și de alta a efigiei se poate citi numele personalității aniversate: NICOLAE BALCESCU; deasupra umărului stâng se află inițialele H.I., ale gravorului Haralamb Ionescu. Pe revers se află stema noului stat comunist român, iar circular au fost gravate inscripția REPUBLICA POPULARA ROMANA, milesimul 1948 și două stele în cinci colțuri. Medalia are toate caracteristicile unei monede, cu excepția valorii nominale, care lipsește. Numărul mare de exemplare emise se explică și prin dorința noilor autorități de a face cunoscută poziția lor față de cel care a fost revoluționarul Nicolae Băcescu, considerat ca fiind un înaintaș al ideologiei comuniste, precum și noua stemă a statului.[14]
  • 2007: Banca Națională a României a emis, în scopuri numismatice, o monedă de aur (cu valoarea nominală de 500 de lei), având titlul de 999‰, într-un tiraj de maximum 250 de exemplare, care îl comemorează pe Nicolae Bălcescu[18]. Moneda cântărește 31,103 grame.[19]
  • Cu prilejul împlinirii a 190 de ani de la nașterea lui Nicolae Bălcescu, Banca Națională a României a pus în circulație, la 30 decembrie 2009, trei monede, una de aur (cu valoare nominală de 500 de lei, într-un tiraj de 500 de exemplare), una de argint (cu valoare nominală de 10 de lei, într-un tiraj de 1.000 de exemplare) și alta de tombac cuprat (cu valoare nominală de 1 leu, într-un tiraj de 1.000 de exemplare).[20]

NoteModificare

  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ a b „Nicolae Bălcescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  3. ^ a b Nicolae Bălcescu, Brockhaus Enzyklopädie 
  4. ^ a b Czech National Authority Database, accesat în  
  5. ^ „Nicolae Bălcescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  6. ^ „Nicolae Bălcescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  7. ^ Mitiță Filipescu este ținut doi ani, cu picioarele în apă.
  8. ^ Karl Marx (2014), Însemnări despre români. Manuscrise inedite, p.119.
  9. ^ Bouleanu, Elisabeth, Ce s-a întâmplat cu osemintele marelui revoluționar Nicolae Bălcescu. De ce au eșuat toate tentativele de aducere în țară, în Adevărul, 13 iulie 2017, accesat la 24 august 2020
  10. ^ Moșneagu, Marin, Cel mai sentimental navigator în căutarea lui Bălcescu, în Ziua de Constanța, 21 iunie 2019, accesat la 24 august 2020
  11. ^ Karl Marx, Însemnări despre români, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1964
  12. ^ Gh. Georgescu-Buzău, prefațatorul ediției din 1960, a lucrării lui Bălcescu Romînii sub Mihai-Voievod Viteazul (pagini alese), apărută la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, în colecția Biblioteca pentru toți (Nr. 18), scrie, între altele, la pagina XXVII, «Bălcescu propovăduia o revoluție „viitoare”, care să desființeze exploatarea omului de către om [...] Clasa muncitoare i-a dat democratului revoluționar N. Bălcescu adevărata prețuire, înscriindu-i numele la loc de frunte în istoria luptei poporului nostru, cu care s-a identificat în scurta și zbuciumata-i viață».
  13. ^ Romanian coins: Medalia/moneda emisă în 1948, cu efigia lui Nicolae Bălcescu
  14. ^ a b c Centenarul anului revoluționar 1848 - Monede românești
  15. ^ Ionel Jianu și Ion Frunzetti, Gheorghe Tăttărescu (1818 - 1894), Portretul lui Nicolae Bălcescu, în Maeștrii Picturii Românești în Muzeul de Artă al Republicii Populare Române, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1953
  16. ^ Nicolae Bălcescu - 200 de ani de la naștere - Comunicat, Academia Română
  17. ^ Academica, Revistă editată de Academia Română, anul XXIX, 348–349, nr. 10–11, octombrie-noiembrie 2019
  18. ^ Emisiunea Nicolae Bălcescu, 2007
  19. ^ Monedă comemorativă Nicolae Bălcescu, 2007
  20. ^ Emisiune numismatică - o monedă din aur, o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat dedicate aniversării a 190 de ani de la nașterea lui Nicolae Bălcescu

BibliografieModificare

  • George Călinescu, Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941 (ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Minerva, București, 1982).
  • ***, Dicționar Enciclopedic Român, vol. I (A - C), București, 1993.
  • Karl Marx, Însemnări despre romîni, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1964. O nouă ediție a apărut în 2014, la Editura VICOVIA, din Bacău, Însemnări despre români. Manuscrise inedite. Publicate de acad. A. Oțetea și S. Schwann, ISBN 978-606-8541-60-0 Această ediție nu cuprinde decât textul traducerii în limba română.
  • ***, Maeștrii Picturii Românești în Muzeul de Artă al Republicii Populare Române, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1953.
  • George Cristea Nicolescu, Nicolae Bălcescu (1945)
  • Stan Stoica, Dicționar biografic de istorie a României, MERONIA - 2008.

Lectură suplimentarăModificare

  • Nicolae Bălcescu: rațiune și trăire eroică a înnoirii, Damian Hurezeanu, Valeriu Ioan-Franc, Editura Academia Română, Centrul Român de Economie Comparată și Consens, 2003
  • Nicolae Bălcescu, 1819-1852, Valeriu Stan, Editura Științifică și Enciclopedică, 1977
  • Pe urmele lui Nicolae Bălcescu, Dan Berindei, Editura Sport-Turism, 1984
  • N. Bălcescu: Opera. Omul. Epoca, Gheorghe Zane, Editura Eminescu, 1975

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Nicolae Bălcescu
La Wikisursă există texte originale legate de Nicolae Bălcescu

Vezi șiModificare

Format:Societatea studenților români de la Paris Format:Comitetul de inițiativa al Revoluției Române din 1848