Prezentul glosar de anatomie conține termeni din anatomia umană și antropometrie.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
Anatomia abdomenului uman

A modificare

Aa - Ac modificare

- mică dilatație la capătul terminal al unui canal glandular sau al unei bronhiole; exemplu: acin pancreatic;
- unitate secretorie glandulară sub formă de fund de sac, care se deschide într-un canal secretor; exemplu: acin hepatic.
  • acomodator - (mușchi) care servește la acomodarea cristalinului.
  • acromioclavicular - (despre articulații și ligamentul lor) care leagă acromionul cu clavicula.
  • acromiocoracoidian - (despre ligamente) care este întins între apofiza coracoidă și acromion.
  • acromión - proeminență osoasă care prelungește omoplatul în sus și în afară, reprezentând punctul osos cel mai înalt al umărului.
  • acrozom - regiune a extremității anterioare a spermatozoidului, care conține o veziculă cu enzime hidrolitice care permit acestuia să penetreze învelișul extern al ovulului.
  • acustici, nervi ~ - a opta pereche de nervi cranieni, prin care se transmit senzațiile auditive la scoarța cerebrală.

Ad - Ao modificare

  • adamantoblast - vezi ameloblast.
  • adenocist - membrană celulară care înconjoară o glandă.
  • adenocit - celula secretoare a unei glande.
  • adenografie - descriere a glandelor.
  • adenohipofiză - lobul anterior și intermediar al hipofizei.
  • adenoid - cu aspect glandular, care aparține țesutului glandular, care se referă la țesutul glandular; de exemplu: vegetații adenoide = polipi.
  • aderență - țesut fibros care se dezvoltă în special în cavitățile seroase, unind între ele organe care în mod normal sunt separate.
  • adipoid - cu aspect de grăsime; sinonim: lipoid.
  • adipos - care are caracteristicile grăsimii; care conține grăsime, gras; sinonim: seboreic.
  • adventice:
- tunică externă care acoperă arterele și în care se află capilarele care hrănesc acele vase sanguine;
- pătura externă de țesut conjunctiv a unui organ, acoperit sau nu de o membrană seroasă.
  • aglandular - lipsit de glande.
  • albuginee - membrană fibroasă, dură, cu aspect albicios, care înconjoară unele organe, ca globul ocular sau învelișul extern al corpilor cavernoși.
  • alveocapilar - care aparține structurilor ce separă aerul alveolar de sânge; vezi și: barieră alveocapilară.
  • alveolă - termen general utilizat în nomenclatura anatomică pentru a desemna o cavitate mică, saciformă, care conține aer, sau o structură organică.
  • alveolă dentară - fiecare dintre cavitățile naturale ale oaselor maxilare, în care sunt înfipți dinții.
  • alveolă pulmonară - cavitate sferică de dimensiuni microscopice, situată la extremitatea unei bronhiole, reprezentând ultimul segment anatomic al căilor respiratorii, la nivelul cărora are loc schimbul de gaze.
  • alveolon - punct craniometric situat la suprafața posterioară a alveolelor maxilare.
  • alvin - care aparține hipogastrului, care se referă la hipogastru.
  • ameloblast - celulă epitelială a cărei funcție esențială este formarea matricei smalțului dentar; sinonim: adamantoblast.
  • amfiartroză - articulație care permite doar mișcări limitate, cele două suprafețe osoase aflate în opoziție fiind conectate printr-un fibrocartilaj, de exemplu: articulația dintre două vertebre.
  • amficentric - care începe și sfârșește în același vas arterial.
  • amfidermă - membrană externă a cortexului; cuticulă epidermică.
  • amigdale:
- glande de natură limfatică, situate de o parte și de alta a istmului gâtlejului, între pilierii vălului palatului;
- (la singular) orice organ în formă de migdală.
  • amnios - membrană internă subțire, transparentă, rezistentă, plină cu lichid amniotic, care învelește până la naștere fetusul și are rol de protecție a acestuia; denumire populară: punga apelor.
  • ampulă - porțiune tabulară dilatată din structura unor formațiuni anatomice, în special a unui canal secretor.
  • anal - care se referă la anus.
  • analizor (sau analizator) - aparat al organismului animal sau uman (format dintr-un organ de simț, din nervi și din celule ale creierului) care culege, transmite, analizează și sintetizează senzațiile.
  • anatomie - știință care se ocupă cu studiul structurii organismului uman, animal sau vegetal și al raporturilor dintre diverse organe constitutive.
  • anatomie aplicată - parte a anatomiei care se ocupă cu diagnosticul și cu tratamentul bolilor.
  • anatomie descriptivă - parte a anatomiei care se ocupă cu descrierea formelor diferitelor organe.
  • anatomie dinamică – studiul anatomiei umane din punct de vedere dinamic sau al mișcării.
  • anatomie comparată - parte a anatomiei care se ocupă cu compararea structurilor diferitelor plante și animale.
  • anatomie patologică - parte a anatomiei care se ocupă cu studiul modificărilor macro-cosmice și microscopice, histochimice și citochimice în cursul unei boli, corelând datele de morfologie cu semnele clinice și modificările biochimice.
  • anconeu - (mușchi) extensor al antebrațului, situat înapoia cotului.
  • anexe - țesuturi, formații sau organe a căror acțiune se însumează cu aceea a altor organe, în cadrul unei funcții comune.
  • anexe embrionare - formații temporare ale embrionului, care au rolul de protecție împotriva acțiunilor mecanice și de a asigura nutriția, respirația și excreția produselor de dezasimilare.
  • anfractuozitate - cavitate profundă și neregulată.
  • angiectopie - situare a unui vas sangvin sau limfatic în altă parte decît zona normală.
  • angioblast - celulă embrionară generatoare a endoteliului cu destinație vasculară.
  • angiologie - parte a anatomiei care se ocupă cu studiul vaselor sanguine și limfatice.
  • angulos - (despre fața omului) care are pomeții și maxilarul inferior mult în relief.
  • anizognat - care are maxilare asimetrice.
  • anorectal - care se referă la anus și la rect.
  • ansă - formație anatomică cu aspect de toartă sau de laț (exemplu: ansa intestinală).
  • ansă dermatoglifică - figură dermatoglifică formată dintr-un sistem de creste paralele care ies prin marginea ulnară sau radială a buricului degetului.
  • ansă intestinală - fiecare din cele 15-16 curburi în formă de U, pe care le descriu jejunul și ileonul.
  • antebraț - parte a membrului superior, de la articulația cotului până la încheietura mâinii, cuprinzând oasele cubitus și radius.
  • antehelix - proeminența curbă a pavilionului urechii, situată anterior față de helix.
  • antehipofiză - lobul anterior al hipofizei.
  • antepoziție - deplasarea globală a unui organ anterior.
  • antepoziție a uterului - deplasare înainte a uterului, care conservă curbura sa normală.
  • antibrahial - referitor la antebraț.
  • antinion - punctul cel mai proeminent al glabelei, opus inionului.
  • antitragus - proeminență a lobului urechii, opusă și posterioară tragusului.
  • antral - care ține de, care se referă la antrul piloric.
  • antropometrie - ansamblul de tehnici utilizate pentru măsurarea diferitelor părți ale corpului uman și stabilirea unor relații speciale între aceste părți, cu utilizare în antropologie și în anatomia artistică.
  • antropoplastie - reconstituire a formelor anatomice ale unor specii dispărute pornind de la schelete sau de la unele oase ale scheletelor descoperite.
  • antru - cavitate naturală, osoasă sau viscerală a corpului uman.
  • antru mastoidian (sau pietros) - cavitate voluminoasă, cu aer, existentă în porțiunea mastoidiană a temporalului și care comunică cu urechea mijlocie.
  • antru piloric - porțiunea joasă, aproape orizontală a stomacului, care comunică cu duodenul prin pilor.
  • anular - care are (sau care se referă la) forma unui inel; exemplu: ligamentul anular al gambei.
  • anulus - formație inelară în jurul unei deschideri.
  • anus - segment terminal al intestinului gros prin care sunt eliminate materiile fecale.
 
Artera aortă
  • aortă - cea mai mare arteră a corpului, care începe din ventriculul stâng și se termină în dreptul vertebrei a patra lombare, bifurcându-se; constituie trunchiul comun al arterelor ce transportă sângele oxigenat în tot corpul.

Ap - Az modificare

- vârf, extremitate a unui organ, a unei structuri conice;
- vârful rădăcinii dintelui.
  • apex pulmonar - porțiunea superioară, subclaviculară a plămânului.
  • apical - care este situat la extremitatea, la capătul unui organ.
  • apofiză - proeminență a unui os care servește pentru inserția mușchilor sau pentru articulații.
  • apofiză coracoidă - apofiză a omoplatului; vezi și coracoid.
  • aponevroză - prelungire fibroasă a unui mușchi, la nivelul inserției osoase a acestuia sau la unirea lui cu mușchii vecini.
  • arahnoidă - membrană fină conjunctivă, foița mijlocie a meningelor, care învelește creierul și măduva spinării; împreună cu pia mater, formează meningele moi (sau leptomeningele).
  • arahnoidian - care aparține arahnoidei, care se referă la arahnoidă; care are finețea unei pânze de păianjen.
  • arborele vieții - secțiune a cerebelului înfățișând o structură ca de arbore.
  • arborizație protoplasmatică - vezi dendrită.
  • arc - structură anatomică, normală sau patologică, având aspectul unei linii curbe.
  • arcadă - formație anatomică în formă de arc (exemple: arcada orbitară, arcada dentară).
  • arcadă dentară - termen folosit pentru a descrie forma și alinierea naturală a dinților unei persoane în maxilarul superior sau inferior; fiecare arcadă dentară conține o serie de dinți care sunt dispuși într-o anumită ordine și sunt ancorate în osul maxilarului sau al mandibulei.
  • arc dermatoglific - figură dermatoglifică constituită dintr-un sistem de creste care traversează de la o margine la alta buricul degetului, nefiind delimitat de nici un triradiu.
  • areolă:
- suprafață delimitată a pielii, de culoare diferită de cea a tegumentelor învecinate;
- parte a irisului care include pupila;
- spațiu mic între fibrele țesutului celular;
- (la plural) cavități aflate în țesutul spongios al epifizelor oaselor lungi și în interiorul oaselor scurte și late, delimitate de lamele osoase (trabecule) care conțin măduva osoasă roșie (hematogenă).
  • arteră aortă - vezi aortă.
  • arteră cefalică - vezi carotidă.
  • arteră pulmonară - arteră care conduce sângele din ventriculul drept la plămâni, pe care îi oxigenează.
 
Articulația cotului
  • articulație - legătură (prin intermediul ligamentelor) mobilă, semimobilă sau fixă între două oase vecine; sinonim: încheietură; exemple: articulația genunchiului, a cotului.
  • articulație temporomandibulară - articulația sinovială dintre mandibulă și osul temporal.
  • artrodie - articulație mobilă cu suprafețele articulare plane; alunecare a unei suprafețe articulare pe o alta.
  • artrofit - mic fragment osteo-cartilaginos sau cartilaginos, aflat liber într-o cavitate articulară și care prin deplasare poate provoca o blocare a articulației respective.
  • artrologie - ramură a anatomiei care se ocupă cu studiul articulațiilor; desmologie.
  • astragal:
- vezi talus;
- numele vechi al osului atlas.
- referitor la ureche (de exemplu: nerv auricular);
- referitor la auriculul (atriul) inimii;
- al cincilea deget al mâinii (degetul mic).
  • auriculă - pavilionul urechii, urechea externă.
  • axa longitudinală – axă de orientare utilizată în descrierea formațiunior anatomice și/sau a mișcării, cuprinsă între un punct polar superior, numit vertex și un punct polar inferior, situat în centrul bazei de susținere a corpului; este perpendiculară pe orizontala solului; altă denumire: axa lungimii corpului.
  • axa lungimii corpului - vezi axa longitudinală.
  • axa profunzimii corpului - vezi axa sagitală.
  • axa sagitală - axă de orientare utilizată în descrierea formațiunior anatomice și/sau a mișcării; trece prin centrul de greutate al corpului și are o direcție antero-posterioară; sinonim: axa profunzimii corpului.
  • axilă - adâncitură situată la rădăcina brațului, pe fața interioară a articulației acestuia cu umărul (sinonim: subsuoară).
  • axis - a doua vertebră cervicală, care se articulează cu atlasul prin intermediul feței sale superioare.
  • axon - prelungire a corpului unui neuron care conduce influxul nervos în sens centrifug (de la corpul celulei nervoase spre exterior); sinonime: cilindru-ax, cilindrax, neurit.
  • axul cerebrospinal - vezi sistemul nervos central.
  • axul hipotalamo-hipofizar - concept anatomo-fiziologic formulat pe baza relațiilor neuro-hormonale între hipotalamus și hipofiză.
  • azigos (sau azygos) - (despre formațiuni anatomice) impar; vezi și venă azigoasă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

B modificare

 
Bicepsul și tricepsul
  • bíceps - mușchi cu două capete, care fuzionează într-o singură masă musculară (exemple: bíceps brahial, biceps femural).
  • bíceps brahial - mușchiul brațului, dintre umăr și cot, care face să se îndoaie antebrațul.
  • bicuspid - (despre o formație anatomică) cu două vârfuri (exemplu: valvula bicuspidă a inimii).
  • bifid - împărțit în două părți până la mijlocul lungimii sale.
  • bilocular - (despre organe) care are două cavități separate de un perete.
  • binauricular (sau binaural) - care se referă la ambele urechi, care implică prezența ambelor urechi.
  • biovulat - (despre ovare) care prezintă două ovule.
  • bipeniform - (despre mușchi) ale cărui fibre se inserează angular pe două fețe ale unui tendon central.
  • blastofor - formațiune anatomică cu aspect de cordon; cordonul ombilical al ovulului.
  • blenoid - care este asemănător cu mucusul.
  • boltă craniană - partea superioară rotunjită a cutiei craniene; sinonim: calotă craniană.
  • boltă palatină - partea superioară a cavității bucale, acoperită de o membrană mucoasă și numită popular cerul gurii (sinonim: palat).
  • boltă plantară - formă anatomofuncțională a plantei piciorului.
  • bosă:
- proeminență pe suprafața unui os;
- tumefacție datorată unei colecții subcutanate de sânge; cucui.
  • boselură - totalitatea boselor de pe suprafața unui organ.
  • brahial - care se referă la braț, care aparține brațului (exemple: plexul brahial, mușchiul brahial).
  • brahicefal - denumire dată craniului, care este aproape rotund, cu diametrele longitudinal și transversal aproape egale, având deci un indice cefalic cuprins între 81 și 85,4.
  • brahicefalie - conformație craniană determinată de dezvoltarea acestuia mai ales pe diametrul lateral.
  • brahimorf - vezi brevilin.
  • brahiocefalic - care se referă la braț și la cap; care aparține brațului și capului sau unui element anatomic localizat în această regiune.
  • brahitipic - vezi brevilin.
  • braț:
- segment al membrului superior cuprins între articulația umărului și cea a cotului (vezi și antebraț);
- (prin extensie) partea de la umăr pana la încheietura mâinii;
- (prin extensie) membrul superior al corpului omenesc.
  • brâu - parte a corpului situată între șolduri și torace (sinonim: mijloc); vezi și talie.
  • bregmă - punct de întâlnire a oaselor parietale cu osul frontal.
  • brevignatism - anomalie contrară prognatismului; altă denumire: hipognatism.
  • brevilin - tip constituțional caracterizat prin scurtimea extremităților și a trupului și prin dezvoltarea în lungime a acestora; sinonime: brahimorf, brahitipic.
  • bronhial (sau bronhic) - referitor la bronhii; sinonim: bronșic.
  • bronhie - fiecare dintre cele două ramificații ale traheii, prin care aerul ajunge la cei doi plămâni.
  • bronhiolă - fiecare dintre ramificațiile terminale ale bronhiilor, lipsite de cartilaj, de glande producătoare de mucus și de cili, care pătrund în profunzimea țesutului pulmonar; altă denumire: bronșiolă.
  • bronhogen - de origine bronhică.
  • bronhopulmonar - care ține de bronhii și plămâni, care se referă la bronhii și plămâni.
  • bronșic - vezi bronhial.
  • bronșiolă - vezi bronhiolă.
  • bucal - care este în legătură cu gura (exemplu: cavitate bucală, sac bucal).
  • buccinator:
- mușchi situat în grosimea obrajilor, cu rol în masticație și în expulzarea forțată a aerului din plămâni;
- ramură a nervului maxilar inferior, care inervează regiunea obrajilor.
  • bucofaringe - regiune mediană a faringelui.
  • bulb - structură anatomică de formă rotunjită și dilatată, parte componentă a unui organ.
  • bulbiform - care este în formă de bulb; globular.
  • burelet:
- formație fibrocartilaginoasă a unei suprafețe articulare;
- pliu sau relief rotunjit situat de-a lungul sau în jurul unei formațiuni anatomice.
  • buric - vezi ombilic.
  • bursă - formație anatomică în formă de sac, plină cu un lichid vâscos, care învelește testiculele; vezi și scrot.
  • bursă seroasă - membrană din țesut conjunctiv care delimitează o cavitate închisă și al cărei rol este facilitarea mișcărilor organelor la care este anexată.
  • bursiculă - organ în formă de pungă.
  • burtă - vezi abdomen.
  • buscat - (despre un organ) care prezintă o curbură convexă.
  • bust - partea superioară a corpului omenesc, între gât și talie.
  • buton terminal - mică umflătură situată la capătul ramificațiilor unui axon, care face legătura dintre fibrele nervoase și celule.
  • buză:
- fiecare dintre formațiile cărnoase care delimitează gura și acoperă dinții;
- margine a unei răni (provocate de o tăietură adâncă).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

C modificare

Ca - Ce modificare

  • caducă - porțiunea mucoasei uterine care se detașează și este expulzată după naștere, împreună cu placenta.
 
Osul calcaneu
- structură anatomică, de obicei tubulară, prin care circulă mai ales un fluid organic;
- denumire a unor fibre nervoase care conduc influxul nervos de la un anumit analizor.
  • calice:
- formațiuni întâlnite la nivelul rinichiului ; au forma de cupă;
- locul unde se colectează urina provenita de la mai mulți nefroni .
  • caliciform - în formă de calice (caliciu) sau de cupă; sinonim: circumvalat; vezi și papile caliciforme.
  • caliciu - segment al căilor excretorii renale superioare, în care se colectează urina excretată de rinichi pentru a se scurge în bazinet.
  • calícul - structură anatomică în formă de cupă mică.
  • calos - cu îngroșări, cu întărituri; cu bătături; vezi și corp calos.
  • calotă craniană - vezi boltă craniană.
  • calozitate - întărire și îngroșare a pielii.
  • calus - țesut osos nou care sudează capetele rezultate din fractura unui os sau este realizat în scop terapeutic sau experimental (ca în osteotomii sau osteoclazii).
  • calus vicios:
- calus osos primitiv sau definitiv care consolidează fragmentele unei fracturi în poziție vicioasă;
- sudare defectuoasă a unei fracturi.
  • calusare - formare a calusului.
  • calvaria - porțiune superioară în formă de dom a craniului, corespunzând porțiunilor superioare ale oaselor frontal, parietale și occipital.
  • calyx - diviziune în formă de cupă a unei formațiuni anatomice.
  • canal - tub, vas de formă cilindrică prin care circulă un lichid organic (bilă, salivă etc.) sau prin care trec diferite formații anatomice (vase, nervi etc.).
  • canal anal - porțiunea terminală a intestinului gros, care este înconjurat de mușchii defecației (sfincterele anale); se deschide la exterior prin orificiul anal.
    • canal auditiv - canalul care leagă urechea externă de timpan; sinonim: meat auditiv.
    • canal biliar - canal care conduce secreția biliară din vezica biliară la canalul coledoc.
    • canal calcanean - canal osteofibros aflat în regiunea retromaleolară medială a gleznei, format de retinaculul flexorilor, mușchiul abductor al halucelui și șanțul calcanean; sinonim: canal tarsian.
  • canal cistic - canal care se întinde de la gâtul veziculei biliare până la punctul de întâlnire cu canalul hepatic, formând împreună cu acesta canalul coledoc.
  • canal coledoc - vezi canal cistic.
  • canal deferent - canal excretor al testiculului, cuprins între epididim și veziculele seminale.
  • canal dentar inferior - canal osos situat în mandibulă de fiecare parte și prin care trec nervul și vasele dentare inferioare.
  • canal ejaculator - canal pereche, ce se formează prin unirea canalului deferent cu canalul vezicii seminale; traversează prostata și se deschide în uretră, prin colliculus seminalis sau verumontanum.
  • canal endolimfatic - canalul terminat în fund de sac care pleacă din saculă și se unește cu canalul care vine de la utricul, în labirintul membranos al urechii.
  • canal fonator - spațiul dintre organele vorbirii prin care trece curentul de aer sonor.
  • canal galactofor - fiecare din vasele subțiri prin care este eliminat laptele din glanda mamară.
  • canal Havers⁠(en)[traduceți] - canal al osului ce conține nervi și vase sanguine.
  • canal hialoidian - spațiu tubular median în corpul vitros, ocupat în viața intrauterină de artera hialoidiană și ramurile sale; sinonim: canalul Cloquet.
  • canal inghinal - canal pereche care leagă cavitatea abdominală cu scrotul la feții de sex masculin; reprezintă calea prin care testiculul coboară în scrot, dupa care în mod normal se obliterează.
  • canal lacrimonazal - porțiune a căilor lacrimale prin care este evacuat excesul de lacrimi în cavitatea nazală.
  • canal medular - canal care se întinde de-a lungul coloanei vertebrale și care conține măduva spinării; sinonim: canal rahidian.
  • canal nazo-lacrimal - vezi canal lacrimonazal.
  • canal neural - șanț care brăzdează ectodermul embrionului, din pereții căruia ia naștere sistemul nervos.
  • canal rahidian - vezi canal medular.
  • canale semicirculare - fiecare din cele trei canale care alcătuiesc partea superioară a urechii interne.
  • canal seminifer - fiecare dintre micile canale glandulare situate în testicul și care transportă spontan sperma.
  • canal tarsian - vezi canal calcanean.
  • canal toracic - unul din cele două mari trunchiuri ale sistemului limfatic; colectează limfa din membrele inferioare, abdomenul inferior, toracele stâng, partea stângă a capului și se varsă în vena nenumită.
  • canalul Cloquet - vezi canal hialoidian.
  • canalicul(us) - formațiune tubulară de mici dimensiuni.
  • canalifer - înzestrat cu canale, cu vase.
  • canaliform - în formă de canal anatomic.
  • canin - dinte situat între incisivi și premolari, dezvoltat la animalele carnivore, care are rolul de a sfâșia hrana.
  • cant - unghiul format de pleoapa superioară cu pleoapa inferioară la fiecare extremitate a fantei palpebrale, existând un cant intern și un cant extern; sinonime: cantus, unghi palpebral, comisura pleoapelor.
  • cantorafie - sutură marginala a pleoapelor la nivelul cantusului extern.
  • cantus - vezi cant.
 
Un cap uman disecat
- extremitatea superioară a corpului, unde sunt situate cele mai importante organe de simț, creierul și cavitatea bucală;
- extremitate osoasă de formă rotunjită (exemplu: capul femurului).
  • capilar - conduct sanguin, limfatic sau biliar, de dimensiuni microscopice, cu pereți formați dintr-un singur strat de celule endoteliale; vezi și vase capilare.
  • capitulum - proeminență la extremitatea unui os, care se articulează cu un alt os.
  • capsulă - formațiune anatomică dispusă cu un înveliș.
  • cartilaj costal - cartilaj prin care o coastă se leagă de stern.
  • cartilaj elastic - tip de cartilaj în care fibrele elastice sunt distribuite în matrice; are culoarea galbenă și se găsește în urechea externă.
  • cartilaj hialin - cel mai des întâlnit tip de cartilaj, a cărui matrice este clară și omogenă conținând mult acid condroitinsulfuric și cantități moderate de mucopolizaharide.
  • carunculă - mică formațiune anatomică, proeminentă, de obicei de culoare roșie; vezi și nodul.
  • carură - formă a umerilor și a spatelui cuiva.
  • casa timpanului - cavitate a urechii medii, cuprinsă între conductul auditiv extern și urechea internă, traversată de lanțul de oscioare (ciocan, nicovală, scăriță) articulate între ele și care transmit vibrațiile timpanului la fereastra ovală.
  • cauda - partea subțiată posterioară sau terminală a unui organism sau organ.
  • cavă, venă - vas sangvin care aduce sângele albastru (sărac în oxigen și încărcat cu dioxid de carbon) spre partea dreaptă a inimii.
  • cavernă - cavitate anatomică formată din mai multe spații mici lacunare care comunică între ele.
  • caviform - care este în formă de cavitate anatomică.
  • cavitar - (despre organe) gol în interior (vezi și pluricavitar).
  • cavitate - spațiu gol în interiorul organismului sau al unui organ (exemple: cavitate bucală, cavitatea nazală); vezi și cavernă.
  • cement - țesut mezodermic de tip osos, care face parte din parodonțiu, situat de-a lungul rădăcinilor dentare, în jurul dentinei.
  • cementoblast - celulă-mamă a cementocitului, situată la marginea cementului radicular și care participă la formarea cementului dentar.
  • cementocit - celulă derivată din cementoblast, din structura cementului dentar.
  • cementoid - matrice formată dintr-un țesut nemineralizat
  • cementoplast - cavitate săpată în masa cementului dentar, în care se află plasate cementoblastele.
  • centru - punct în care sunt localizate anumite funcții sau acte.
  • centură - denumire a ansamblului osos prin care membrele se leagă de trunchi.
  • cenușiu - vezi materie cenușie.
  • cerebel – parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a cutiei craniene și care joacă un rol important în reglarea mișcărilor automate și voluntare (sinonim: creierul mic).
  • cerebelos (sau cerebelar) - care aparține cerebelului, care se referă la cerebel.
  • cerebral – care se referă la creier (exemple: trunchi cerebral, piciorul cerebral).
  • cerebrocortical - care aparține creierului și cortexului.
  • cerebroid (sau cerebriform) - care se aseamănă cu creierul; vezi și ganglioni cerebroizi.
  • cerebrospinal - care aparține creierului și măduvei spinării, care are legătură cu creierul și cu măduva spinării; vezi și axul cerebrospinal.
  • cerebrum - vezi creier.
  • cerul-gurii - vezi palatul bucal.
  • cervical:
- care ține de partea dinapoi a gâtului; de la ceafă;
- care ține de colul unui organ, în special de colul uterin sau de coletul unui dinte.

Ch - Co modificare

- excrescență dură a pielii circumscrisă, uneori ramificată, caracterizată prin plăci albicioase sau gălbui, înconjurate de un halo vânăt, care apare de obicei pe locul unei cicatrice;
- masă de țesut conjunctiv, de culoare roșie-vineție, care apare în derma și în țesutul subcutanat adiacent, pe locul unei cicatrice.
  • chemoreceptor - terminație nervoasă senzitivă sau organ de simț care înregistrează modificările chimice din mediul extern sau intern.
  • cheratoconjunctival - care aparține corneei și conjunctivei.
  • chiasmă - încrucișare a două formații anatomice.
    • chiasmă optică – formațiune nervoasă asemănătoare literei X, rezultată din încrucișarea intracraniană a fibrelor nervilor optici.
  • chilifervas limfatic prin care circulă chilul și aflat în grosimea pereților intestinali.
  • chirografie - studiu al liniilor și semnelor palmare și digitale ale mâinii.
  • choană - fiecare dintre orificiile posterioare ale foselor nazale, prin care acestea comunică cu faringele.
  • cicatrice - țesut fibros, format după vindecare, care înlocuiește o pierdere de substanță, un țesut inflamator sau reunește părțile divizate de către o rană ori o plagă operatorie.
  • ciclartroză - articulație centrală care permite mișcări de rotație.
  • cil – prelungire citoplasmatică mobilă, în formă de fire subțiri, situată pe suprafața unor celule.
  • ciliar - care are formă de cil; care aparține cilului, care se referă la cil; vezi și: corp ciliar, mușchi ciliar.
  • cilindroid - varietate de cilindri urinari, subțiri, ascuțiți la un capăt.
  • cilindru-ax (sau cilindrax) – vezi axon.
  • cilindru urinar - element microscopic de formă cilindrică, format din albumină, celule epiteliale renale, granulații, hematii, provenind din tubul urinifer, prezent în sedimentul urinar în caz de afectare renală.
  • cingulum:
- structură care înconjoară o formațiune anatomică, în formă de cordon;
- fascicul de fibre situat în jurul corpului calos, care are rol important în geneza emoțiilor;
- proeminență pe fața ovală a incisivilor superiori.
- punct de unire a două părți ale unei formații anatomice (exemple: comisura buzelor, a pleoapelor);
- fascicul de fibre nervoase care unește două regiuni simetrice ale emisferelor cerebrale sau porțiuni simetrice ale măduvei spinării.
    • comisura pleoapelor - vezi cant.
  • compoziția organismului - raportul masei de grăsime în comparație cu greutatea corporală.
  • concrețiune (sau concreționare) - formațiune constând din precipitări de săruri în țesuturi sau organe cavitare.
  • condíl:
- proeminență osoasă articulară, având forma unei porțiuni de ovoid alungit (exemple: condilii occipitali, care se articulează cu atlasul; condilul mandibulei, care se articulează cu oasele temporale);
- proeminență osoasă, nearticulară (exemplu: tuberozitățile laterale ale extremității inferioare a humerusului).

Cr - Cz modificare

- încrețitură a pielii, zbârcitură (a obrazului); rid, creț;
- pungă sub ochi.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

D modificare

  • decubit - poziție a corpului când este întins în plan orizontal; decubitul poate fi: dorsal (pe spate), ventral (pe burtă) sau lateral (pe o parte).
  • decusație - încrucișare în formă de X a unor formațiuni anatomice (de exemplu: decusația nervilor optici).
  • deltoid - mușchi din regiunea umărului, în forma literei Δ, cu inserții pe omoplat și pe humerus.
  • dendrită (sau dendron) - prelungire protoplasmatică cu aspect arborescent a corpului celului nervoase și care are rolul de a conduce influxul nervos spre corpul celulei; sinonim: arborizație protoplasmatică.
  • dentină - țesut osos modificat, lipsit de celule, care formează masa principală a dintelui (sinonim ivoriu).
  • dermatoglife - amprentele digitale, palmare și plantare formate din crestele tegumentare; dispoziția lor este unică pentru fiecare individ.
  • desmologie - vezi artrologie.
  • diafragmă
- mușchi care desparte cavitatea toracică de cea abdominală și care participă la respirație;
- cartilaj care separă cele două nări.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

E modificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

F modificare

  • falangă - fiecare dintre oasele mici, alungite, care alcătuiesc scheletul degetelor.
  • falcă - vezi maxilar.
  • fanere - anexele pielii (și în general orice formațiune epidermică vizibilă care prezintă o cheratinizare intensă), care au rolul de a proteja organismul (exemple: părul, unghiile).
  • fantă - structură care se formează în perioada de dezvoltare embrionară a diferitelor organe, reprezentând o despicătură parțială sau completă a unui organ, care marchează, în general, sediul unui nou orificiu sau fisuri.
  • fantă palpebrală - deschiderea dintre pleoape.
  • faringe - canal care pornește de la cavitatea bucală și cavitatea nazală și ajunge la esofag, reprezentând încrucișarea dintre căile respiratorii și calea digestivă.
  • fascicul - grup de fibre musculare (fascicul muscular), nervoase (fascicul nervos) sau conjunctive (fascicul conjunctiv), care au același traiect și aceeași distribuție.
  • fascie - înveliș aponevrotic al mușchiului sau al unei regiuni anatomice, constituit dintr-o membrană conjunctivă fibroasă, care îl separă de tegumente sau care delimitează unele planuri musculare.
  • fibră - element anatomic de formă alungită, reprezentat de o celulă (fibră musculară netedă), prelungire celulară (fibră nervoasă) sau de o structură alcătuită din substanțe organice extracelulare (fibră elastică).
  • fibre (nervoase) ascendente - fibre nervoase care transmit la scoarța cerebrală informația dobândită.
  • fibrocartilaj - țesut cartilaginos de tip fibrilar la nivelul unor articulații.
  • filiform - (despre forma unui organ) care este lung și subțire, în formă de fir, de exemplu papilele gustative din mucoasa limbii.
  • fisură - șanț, adâncitură sau crăpătură, normală sau patologică, situată pe suprafața unui organ; exemple: fisura orbitară superioară, fisura timpanoscuamoasă, fisura pietrooccipitală.
  • folicul - nume generic dat formațiilor anatomice de dimensiuni reduse în formă de săculeț.
  • folicul pilos - ansamblu format de păturile epiteliale care înconjoară rădăcina unui fir de păr și o glandă sebacee anexă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

G modificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

H modificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

I modificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Î modificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

J modificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

L modificare

  • labie - fiecare dintre cele patru elemente constitutive ale vulvei, două mari și două mici, cu rolul de a închide și de a proteja vaginul:
  • labia mare - fiecare dintre cele două mari repliuri cutanate, ce delimitează intern, de fiecare parte, vestibulul vulvei și care sunt reunite posterior în comisura posterioară.
    • labia mică - fiecare dintre cele două repliuri cutanate ce delimitează intern, de fiecare parte, în raport cu labiile mari, vestibulul vulvei.
  • labirint - totalitatea cavităților care alcătuiesc urechea internă, fiind format dintr-o parte senzorială (vestibulul și melcul) și cele trei canale semicirculare, legate de funcția de echilibru.
- diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern (creier, ficat etc.), de obicei despărțită de rest prin cute adânci;
- partea inferioară (rotunjită, moale și cărnoasă) a urechii externe.
  • lojă - loc ocupat de un organ sau de altă formație anatomică.
  • lombară, regiunea ~ - porțiunea inferioară a spatelui, cuprinsă în dreptul vertebrelor lombare.
  • luetă - vezi uvulă.
  • lumen - spațiul din interiorul unui organ tubular (intestin, vas sangvin); cavitatea celulară.
  • lunulă - zonă semilunară, de obicei albicioasă sau de culoare mai deschisă, care apare la baza unghiei.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

M modificare

  • măsea de minte - ultima măsea permanentă din fiecare arcadă dentară, care apare de obicei la vârsta adultă târzie, în jurul vârstei de 17 până la 25 de ani.
- regiune a encefalului situată între pedunculii cerebrali și bulbul rahidian; sinonim: puntea lui Varolio;
- (despre forma craniului) care are cutia craniană de formă intermediară între brahicefal și doliocefal.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

N modificare

 
Punctul nasion sau rădăcina nasului
  • nasion - reper cranian constituit din punctul median al suturii fronto-nazale și folosit pentru determinarea diametrelor craniului (sinonim: rădăcina nasului).
  • nefron - unitate morfologică și funcțională a rinichiului, formată din glomerul, tuburile urinifere, formații vasculare și țesut interstițial.
  • neocotil - cavitate cotiloidiană în luxația congenitală a șoldului.
  • nerv - formațiune anatomică de transmisie a impulsului nervos, care unește sistemul nervos central cu periferia organismului (piele, organe de simț, mușchi, glande etc.) și care este formată din mănunchiuri de fibre reprezentând prelungirile neuronului înconjurate de o teacă constituită din mielină.
    • nerv auditiv - nerv care transmite creierului senzațiile acustice.
    • nerv cardioinhibitor - ramură a nervului vag care are rolul de a rări bătăile inimii atunci când este excitat; altă denumire: nervul lui Hering.
    • nervi adrenergici - nervi simpatici ale căror terminații eliberează adrenalina.
    • nervi aferenți - nervi care transmit centrilor nervoși excitațiile periferice.
    • nerv cardioaccelerator - nerv simpatic care are rolul de a accelera ritmul bătăilor inimii atunci când este excitat; altă denumire: nervul lui Ludwig.
    • nerv lingual - ramură a nervului trigemen care asigură inervația părții anterioare a limbii.
    • nerv trigemen - a cincea pereche de nervi cranieni, care asigură sensibilitatea feței și inervarea mușchilor maxilari inferiori.
    • nervul lui Hering - vezi nerv cardioinhibitor.
    • nervul lui Ludwig - vezi nerv cardioaccelerator.
  • neurilemă - pătură membranoasă care înconjoară teaca de mielină a unei fibre nervoase; alte denumiri: neurolemă, nevrilemă.
  • neurit - vezi axon.
  • neurolemă - vezi neurilemă.
  • neuron - celule specializată în generarea și conducerea impulsurilor nervoase; neuronii primesc, prelucrează și transmit informații.
  • nevrax - vezi sistemul nervos central.
  • nevrilemă - vezi neurilemă.
  • nicovală - unul dintre cele patru oscioare ale urechii medii, de formă asemănătoare cu cea a unei nicovale și care face legătura dintre ciocan și scăriță.
  • nodúl - umflătură de mici dimensiuni și bine circumscrisă, care apare în diverse părți ale corpului, însoțind adesea unele boli cronice; vezi și carunculă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

O modificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

P modificare

  • peduncul - formație în creier constând din substanță nervoasă albă și având formă de cordon.
  • pelvis - parte a scheletului uman situată la baza trunchiului, cu aspectul unei cavități delimitate de o centură osoasă (sacrumul și coccisul posterior, continuate, bilateral, de oasele iliace, unite anterior prin simfiza pubiană); sinonim: bazin.
  • pelvis renal - vezi bazinet.
  • pericard - tunică externă care învelește inima.
  • perilimfă - lichid incolor care se găsește între labirintul osos și labirintul membranos al urechii interne; vezi și endolimfă.
  • periodont - vezi parodonțiu.
  • perioral - vezi circumoral.
  • periost - membrană conjunctiv-fibroasă care învelește osul.
  • picior - fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la șold până la vârful degetelor, și fiecare dintre membrele celorlalte viețuitoare, care servesc la susținerea corpului și la deplasarea în spațiu.
  • piesă anatomică - parte dintr-un cadavru preparată special pentru disecție și pentru studii anatomice.
  • piramidal - vezi: osul piramidal, mușchiul piramidal, girusul precentral, procesul piramidal al osului palatin, cale piramidală, celulă piramidală.
  • piramidă bulbară - fiecare dintre proeminențele cordoanelor anterioare ale măduvei spinării, la nivelul bulbului rahidian.
  • piramide Malpighi - elemente conice care formează substanța medulară a rinichiului.
  • plachetă sangvină - vezi trombocit.
  • planta piciorului - fața inferioară a piciorului, ușor boltită, care ia contact cu solul; talpa piciorului.
  • pleoapă - văl musculomembranos care acoperă parțial în sus și în jos fiecare dintre cei doi ochi, destinat să-i protejeze.
  • pleură - membrană care acoperă aproape complet plămânul, cu excepția hilului.
  • pliu - cută a unei formații anatomice.
  • pluricavitar - (despre plămâni) care prezintă mai multe caverne pulmonare (vezi și cavitar).
  • pod nazal - partea superioară, osoasă a nasului uman, care susține oasele nazale.
  • podul palmei - partea interioară a mâinii, de la încheietura cu antebrațul până la degete.
  • prognatism - configurație anormală a feței unor oameni, caracterizată prin proeminență anterioară (în formă de bot) a maxilarelor; vezi și brevignatism.
  • Prominentia laryngea - vezi mărul lui Adam.
  • protruzie - proeminență anterioară foarte pronunțată a unei formații anatomice.
  • protuberanță - parte a unui organ ieșită în relief; proeminență.
  • pubian - care aparține, referitor la pubis.
  • pubis - os-pereche care formează partea anterioară a oaselor iliace.
  • pulmonară (arteră, venă) - vas sangvin care face legătura între inimă și plămân.
  • pupilă - deschizătură rotundă din mijlocul irisului, prin care se face adaptarea vederii în funcție de luminozitate, de distanță etc.; lumina ochiului.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

R modificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

S modificare

- rețea de suport a unui organ, alcătuită din țesut conjunctiv, vase și nervi.
- structura internă, spongioasă, a eritrocitului etc.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Ș modificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

T modificare

  • talie:
- partea de la mijloc, mai subțire, a corpului omenesc, situată deasupra șoldurilor; mijloc; vezi și brâu;
- parte a corpului omenesc cuprinsă între umeri și șolduri; vezi și trunchi.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Ț modificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

U modificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

V modificare

- vezi sinciput;
- punctul cel mai proeminent al unei formații anatomice.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

X modificare

  • xifoid - asemănător unei spade, în formă de spadă; vezi și apendice xifoid.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Z modificare

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Vezi și modificare

Legături externe modificare

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.