Sezonul de Formula 1 din 1974

Sezonul de Formula 1 din 1974
Durată
13 ianuarie - 6 octombrie
Nr. curse
15
Nr. piloți
62
Nr. echipe
30
Campionul la Piloți
Brazilia Emerson Fittipaldi (Al 2-lea titlu)
Campionul la Constructori
Regatul Unit McLaren-Ford (Primul titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1974 a fost cel de-al 28-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a 25-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților,[1] și a 17-a ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1.[1] Sezonul a fost disputat pe parcursul a cincisprezece curse, începând în Argentina pe 13 ianuarie și terminându-se în Statele Unite pe 6 octombrie. În 1974 s-au desfășurat și trei curse care nu au făcut parte din campionat.

Campionul en-titre, Jackie Stewart, nu a condus în 1974, după ce și-a anunțat retragerea la sfârșitul sezonului precedent.

Emerson Fittipaldi și Clay Regazzoni au intrat în ultima cursă a Campionatului Mondial cu un număr egal de puncte, dar Regazzoni a căzut în spatele grilei din cauza problemelor de manevrare, așa că locul patru al lui Fittipaldi i-a oferit campionatul. Acesta a fost și primul titlu pentru McLaren, și primul dintre multele titluri pentru o echipă sponsorizată de marca de țigări Marlboro. Fittipaldi, Ronnie Peterson și Carlos Reutemann au câștigat fiecare câte trei curse, Jody Scheckter și Niki Lauda câte două, Regazzoni și Denny Hulme, care s-a retras la sfârșitul sezonului, câte una. Doi piloți de F1 au murit pe parcursul sezonului, Peter Revson într-un accident în antrenamentele pentru Marele Premiu al Africii de Sud din martie, și debutantul austriac Helmuth Koinigg în Marele Premiu al Statelor Unite în octombrie.

Sezonul 1974 a fost primul în care echipele au avut numere permanente de cursă, de la cursă la cursă, după ce sistemul fusese instituit la mijlocul sezonului precedent. Cifrele s-au bazat pe pozițiile finale ale echipelor în Campionatul Constructorilor din 1973. Din acest punct, fiecare echipă și-a schimbat numerele doar dacă avea pilotul care a câștigat Campionatul Mondial al Piloților – pilotul câștigător luând numărul 1 și coechipierul său numărul 2, iar echipa care avea anterior acele numere preluându-le pe cele vacante. (Asta a făcut din 1974 o anomalie, deoarece nu a existat niciun campion mondial, întrucât Jackie Stewart se retrăsese. Ronnie Peterson a luat numărul 1, fiind lider de echipă la Lotus, campioana la constructori; când situația a apărut din nou în 1992 și 1993, numărul 0 a fost folosit). Acest sistem a însemnat că, de exemplu, Tyrrell – care nu a mai câștigat niciun titlu – și-a menținut numerele 3 și 4 până când sistemul a fost schimbat în 1996.

Piloții și echipele înscrise în campionat modificare

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1974 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1974.

Imagine Concurent Constructor Motor Șasiu Pneu Piloți
Nr. Numele pilotului Etape
    John Player Team Lotus Lotus Ford Cosworth DFV 3,0 V8 72E
76
G 1   Ronnie Peterson Toate
2   Jacky Ickx Toate
31   Tim Schenken 15
    Elf Team Tyrrell Tyrrell Ford Cosworth DFV 3,0 V8 005
006
007
G 3   Jody Scheckter Toate
4   Patrick Depailler Toate
    Marlboro Team Texaco
  Yardley Team McLaren
McLaren Ford Cosworth DFV 3,0 V8 M23 G 5   Emerson Fittipaldi Toate
6   Denny Hulme 1–3, 5–15
33   Mike Hailwood 1–11
  David Hobbs 12–13
  Jochen Mass 14–15
56   Denny Hulme 4
    Motor Racing Developments Brabham Ford Cosworth DFV 3,0 V8 BT42
BT44
G 7   Carlos Reutemann Toate
8   Richard Robarts 1–3
  Rikky von Opel 4–9
  Carlos Pace 10–15
34   Teddy Pilette 5
    March Engineering March Ford Cosworth DFV 3,0 V8 741 G 9   Hans-Joachim Stuck 1–6, 8–15
  Reine Wisell 7
10   Howden Ganley 1–2
  Vittorio Brambilla 3–15
    Scuderia Ferrari SpA SEFAC Ferrari Ferrari 001/11 3,0 F12 312B3-74 G 11   Clay Regazzoni Toate
12   Niki Lauda Toate
    Team Motul BRM BRM BRM P142 3,0 V12
BRM P200 3,0 V12
P160E
P201
F 14   Jean-Pierre Beltoise Toate
15   Henri Pescarolo 1–11, 13
  Chris Amon 14–15
37   François Migault 1–6, 8–11, 13
    UOP Shadow Racing Shadow Ford Cosworth DFV 3,0 V8 DN1
DN3
G 16   Peter Revson 1–2
  Brian Redman 4–6
  Bertil Roos 7
  Tom Pryce 8–15
17   Jean-Pierre Jarier 1–2, 4–15
  Team Surtees
  Bang & Olufsen Team Surtees
  Memphis International Team Surtees
Surtees Ford Cosworth DFV 3,0 V8 TS16 F 18   Carlos Pace 1–7
  José Dolhem 9, 15
  Derek Bell 10–14
19   Jochen Mass 1–11
  Jean-Pierre Jabouille 12
  José Dolhem 13
  Helmuth Koinigg 14–15
30   Dieter Quester 12
    Frank Williams Racing Cars Iso-Marlboro Ford Cosworth DFV 3,0 V8 FW F 20   Arturo Merzario Toate
  Richard Robarts 7
21   Tom Belsø 3–4, 7, 10
  Gijs van Lennep 5, 8
  Jean-Pierre Jabouille 9
  Jacques Laffite 11–15
  Team Ensign Ensign Ford Cosworth DFV 3,0 V8 N174 F 22   Rikky von Opel 1
  Vern Schuppan 5–11
  Mike Wilds 12, 14-15
25 13
    Dalton-Amon International Amon Ford Cosworth DFV 3,0 V8 AF101 F 22   Chris Amon 13
30 4, 6, 11
  Larry Perkins 11
    Trojan-Tauranac Racing Trojan Ford Cosworth DFV 3,0 V8 T103 F 23   Tim Schenken 4, 6, 8, 10–12
29 13
41 5
    Hesketh Racing Hesketh Ford Cosworth DFV 3,0 V8 308 F 24   James Hunt 3-15
31   Ian Scheckter 12
    Maki Engineering Maki Ford Cosworth DFV 3,0 V8 F101 F 25   Howden Ganley 10–11
    Embassy Racing with Graham Hill Lola[a] Ford Cosworth DFV 3,0 V8 T370 F 26   Graham Hill Toate
27   Guy Edwards 1–2, 4–11
  Peter Gethin 10
  Rolf Stommelen 12–15
  Pinch Plant Ltd Lyncar Ford Cosworth DFV 3,0 V8 006 F 29   John Nicholson 10
  Token Racing Token Ford Cosworth DFV 3,0 V8 RJ02 F 32   Ian Ashley 11
35 12
42   Tom Pryce 5
  David Purley 10
    Vel's Parnelli Jones Racing Parnelli Ford Cosworth DFV 3,0 V8 VPJ4 F 55   Mario Andretti 14–15
    Penske Cars Penske Ford Cosworth DFV 3,0 V8 PC1 G 66   Mark Donohue 14–15

Echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătate mai jos. Toate au folosit motorul Ford Cosworth DFV 3,0 V8.

Concurent Constructor afiliat Șasiu Pneu Piloți
Nr. Numele pilotului Etape
  Scribante Lucky Strike Racing McLaren M23 G 23   Dave Charlton 3
  AAW Racing Team Surtees TS16 F 23   Leo Kinnunen 7, 9, 13
43 10, 12
44 5
  John Goldie Racing with Hexagon Brabham BT42
BT44
F 28   John Watson Toate
34   Carlos Pace 9
  Team Gunston Lotus 72E G 29   Ian Scheckter 3
30   Paddy Driver 3
  Scuderia Finotto Brabham BT42 F 31   Carlo Facetti 13
32   Helmuth Koinigg 12
43   Gérard Larrousse 5, 9
  Blignaut Embassy Racing Tyrrell 004 F 32   Eddie Keizan 3
  Dempster International Racing Team March 731 F 35   Mike Wilds 10
  The Chequered Flag Brabham BT42 G 42   Ian Ashley 14–15
  Team Canada F1 Racing Brabham BT42 G 50   Eppie Wietzes 14
  Allied Polymer Group Brabham BT42 G 208   Lella Lombardi 10

Calendar modificare

Următoarele cincisprezece Mari Premii au avut loc în 1974.

1.   2.   3.   4.  
Marele Premiu al Argentinei
11-13 ianuarie
Marele Premiu al Braziliei
25-27 ianuarie
Marele Premiu al Africii de Sud
28-30 martie
Marele Premiu al Spaniei
26-28 aprilie
 
Oscar Alfredo Gálvez (P)
 
Interlagos (P)
 
Kyalami (P)
 
Jarama (P)
5.   6.   7.   8.  
Marele Premiu al Belgiei
10-12 mai
Marele Premiu al Principatului Monaco
23, 25-26 mai
Marele Premiu al Suediei
7-9 iunie
Marele Premiu al Țărilor de Jos
21-23 iunie
 
Nivelles-Baulers (P)
 
Monaco (S)
 
Anderstorp (P)
 
Zandvoort (P)
9.   10.   11.   12.  
Marele Premiu al Franței
5-7 iulie
Marele Premiu al Marii Britanii
18-20 iulie
Marele Premiu al Germaniei
2-4 august
Marele Premiu al Austriei
16-18 august
 
Dijon-Prenois (P)
 
Brands Hatch (P)
 
Nürburgring (P)
 
Österreichring (P)
13.   14.   15.  
Marele Premiu al Italiei
6-8 septembrie
Marele Premiu al Canadei
20-22 septembrie
Marele Premiu al Statelor Unite
4-6 octombrie
 
Monza (P)
 
Mosport Park (P)
 
Watkins Glen (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Rezultate și clasamente modificare

Marile Premii modificare

Etapa Mare Premiu Pole position Cel mai rapid tur Pilotul câștigător Constructorul câștigător
1   Marele Premiu al Argentinei   Ronnie Peterson   Clay Regazzoni   Denny Hulme   McLaren-Ford
2   Marele Premiu al Braziliei   Emerson Fittipaldi   Clay Regazzoni   Emerson Fittipaldi   McLaren-Ford
3   Marele Premiu al Africii de Sud   Niki Lauda   Carlos Reutemann   Carlos Reutemann   Brabham-Ford
4   Marele Premiu al Spaniei   Niki Lauda   Niki Lauda   Niki Lauda   Ferrari
5   Marele Premiu al Belgiei   Clay Regazzoni   Denny Hulme   Emerson Fittipaldi   McLaren-Ford
6   Marele Premiu al Principatului Monaco   Niki Lauda   Ronnie Peterson   Ronnie Peterson   Lotus-Ford
7   Marele Premiu al Suediei   Patrick Depailler   Patrick Depailler   Jody Scheckter   Tyrrell-Ford
8   Marele Premiu al Țărilor de Jos   Niki Lauda   Ronnie Peterson   Niki Lauda   Ferrari
9   Marele Premiu al Franței   Niki Lauda   Jody Scheckter   Ronnie Peterson   Lotus-Ford
10   Marele Premiu al Marii Britanii   Niki Lauda   Niki Lauda   Jody Scheckter   Tyrrell-Ford
11   Marele Premiu al Germaniei   Niki Lauda   Jody Scheckter   Clay Regazzoni   Ferrari
12   Marele Premiu al Austriei   Niki Lauda   Clay Regazzoni   Carlos Reutemann   Brabham-Ford
13   Marele Premiu al Italiei   Niki Lauda   Carlos Pace   Ronnie Peterson   Lotus-Ford
14   Marele Premiu al Canadei   Emerson Fittipaldi   Niki Lauda   Emerson Fittipaldi   McLaren-Ford
15   Marele Premiu al Statelor Unite   Carlos Reutemann   Carlos Pace   Carlos Reutemann   Brabham-Ford

Clasament Campionatul Mondial al Piloților modificare

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă.[2] Doar cele mai bune șapte rezultate din primele opt curse și cele mai bune șase rezultate din restul de șapte curse au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial.[3]

Poz. Pilot ARG
 
BRA
 
ZAF
 
ESP
 
BEL
 
MCO
 
SWE
 
NLD
 
FRA
 
GBR
 
DEU
 
AUT
 
ITA
 
CAN
 
USA
 
Puncte
1   Emerson Fittipaldi 10 1P 7 3 1 5 4 3 Ab 2 Ab Ab 2 1P 4[b] 55
2   Clay Regazzoni 3R 2R Ab 2 4P 4 Ab 2 3 4 1 5R Ab 2 11 52
3   Jody Scheckter Ab 13 8 5 3 2 1 5 4R 1 2R Ab 3 Ab Ab 45
4   Niki Lauda 2 Ab 16P 1P
R
2 AbP Ab 1P 2P 5P
R
AbP AbP AbP AbR Ab 38
5   Ronnie Peterson 13P 6 Ab Ab Ab 1R Ab 8R 1 10 4 Ab 1 3 Ab 35
6   Carlos Reutemann 7 7 1R Ab Ab Ab Ab 12 Ab 6 3 1 Ab 9 1P 32
7   Denny Hulme 1 12 9 6 6R Ab Ab Ab 6 7 DSC 2 6 6 Ab 20
8   James Hunt Ab 9 Ab 10 Ab Ab 3 Ab Ab Ab Ab 3 Ab 4 3 15
9   Patrick Depailler 6 8 4 8 Ab 9 2P
R
6 8 Ab Ab Ab 11 5 6 14
10   Mike Hailwood 4 5 3 9 7 Ab Ab 4 7 Ab 15 12
=   Jacky Ickx Ab 3 Ab Ab Ab Ab Ab 11 5 3 5 Ab Ab 13 Ab 12
12   Carlos Pace Ab 4 11 13 Ab Ab Ab NSC 9 12 Ab 5R 8 2R 11
13   Jean-Pierre Beltoise 5 10 2 Ab 5 Ab Ab Ab 10 12 Ab Ab Ab NC NSC 10
14   Jean-Pierre Jarier Ab Ab Ab 13 3 5 Ab 12 Ab 8 8 Ab Ab 10 6
=   John Watson 12 Ab Ab 11 11 6 11 7 16 11 Ab 4 7 Ab 5 6
16   Hans-Joachim Stuck Ab Ab 5 4 Ab Ab Ab NSC Ab 7 11 Ab Ab NSC 5
17   Arturo Merzario Ab Ab 6 Ab Ab Ab NS Ab 9 Ab Ab Ab 4 Ab Ab 4
18   Vittorio Brambilla 10 NS 9 Ab 10 10 11 Ab 13 6 Ab NSC Ab 1
=   Graham Hill Ab 11 12 Ab 8 7 6 Ab 13 13 9 12 8 14 8 1
=   Tom Pryce Ab Ab Ab 8 6 Ab 10 Ab NC 1
  Guy Edwards 11 Ab NSC 12 8 7 Ab 15 NSC NSC 0
  David Hobbs 7 9 0
  Jochen Mass Ab 17 Ab Ab Ab Ab Ab Ab 14 Ab 16 7 0
  Brian Redman 7 18 Ab 0
  Mario Andretti 7 DSC 0
  Howden Ganley 8 Ab NSC NSC 0
  Tom Belsø Ab NSC 8 NSC 0
  Rikky von Opel NS Ab Ab NSC 9 9 NSC 0
  Henri Pescarolo 9 14 18 12 Ab Ab Ab Ab Ab Ab 10 Ab 0
  Chris Amon Ab NS NSC NSC NC 9 0
  Dieter Quester 9 0
  Tim Schenken 14 10 Ab NSC Ab NSC 10 Ab DSC 0
  Helmuth Koinigg NSC 10 Ab[c] 0
  Rolf Stommelen Ab Ab 11 12 0
  Derek Bell NSC 11 NSC NSC NSC 0
  Mark Donohue 12 Ab 0
  Ian Scheckter 13 NSC 0
  François Migault Ab 16 15 Ab 16 Ab Ab 14 NC NSC Ab 0
  Ian Ashley 14 NC NSC NSC 0
  Gijs van Lennep 14 NSC 0
  Eddie Keizan 14 0
  Richard Robarts Ab 15 17 NS 0
  Vern Schuppan 15 Ab DSC DSC NSC NSC Ab 0
  Jacques Laffite Ab NC Ab 15 Ab 0
  Teddy Pilette 17 0
  Dave Charlton 19 0
  Peter Revson Ab Ab 0
  Leo Kinnunen NSC Ab NSC NSC NSC NSC 0
  Mike Wilds NSC NSC NSC NSC NC 0
  Gérard Larrousse Ab NSC 0
  Paddy Driver Ab 0
  Reine Wisell Ab 0
  Bertil Roos Ab 0
  Peter Gethin Ab 0
  Eppie Wietzes Ab 0
  José Dolhem NSC NSC Ab 0
  Jean-Pierre Jabouille NSC NSC 0
  David Purley NSC 0
  Lella Lombardi NSC 0
  John Nicholson NSC 0
  Larry Perkins NSC 0
  Carlo Facetti NSC 0
Poz. Pilot ARG
 
BRA
 
ZAF
 
ESP
 
BEL
 
MCO
 
SWE
 
NLD
 
FRA
 
GBR
 
DEU
 
AUT
 
ITA
 
CAN
 
USA
 
Puncte
Legendă
Culoare Rezultat
Auriu Câștigător
Argintiu Locul 2
Bronz Locul 3
Verde Alte locuri care punctează
Albastru Alte locuri
Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu A abandonat cursa (Ab)
Negru Descalificat (DSC)
Alb Nu a luat startul (NS)
Roșu Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare Retras înainte de calificări (Ret)
Exclus (EX)
Nu a participat (celulă goală)
Adnotare Însemnătate
P Pole position
R Cel mai rapid tur
(6) Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1 modificare

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă, dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor.[4] Cele mai bune șapte rezultate din primele opt curse și cele mai bune șase rezultate din restul de șapte curse au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.[4]

Poz. Constructor ARG
 
BRA
 
ZAF
 
ESP
 
BEL
 
MCO
 
SWE
 
NLD
 
FRA
 
GBR
 
DEU
 
AUT
 
ITA
 
CAN
 
USA
 
Puncte[d]
1   McLaren-Ford 1 1 3 3 1 (5) 4 3 6 2 15 2 2 1 4[e] 73 (75)
2   Ferrari 2 2 16 1 2 4 Ab 1 2 4 1 5 Ab 2 11 65
3   Tyrrell-Ford 6 8 4 5 3 2 1 5 4 1 2 Ab 3 5 6 52
4   Lotus-Ford 13 3 13 Ab Ab 1 Ab 8 1 3 4 Ab 1 3 Ab 42
5   Brabham-Ford 7 7 1 11 11 6 9 7 16 6 3 1 5 8 1 35
6   Hesketh-Ford Ab 10 Ab Ab 3 Ab Ab Ab Ab 3 Ab 4 3 15
7   BRM 5 10 2 12 5 Ab Ab Ab 10 12 10 Ab Ab NC 9 10
8   Shadow-Ford Ab Ab 7 13 3 5 Ab 12 8 6 8 10 Ab 10 7
9   March-Ford 8 9 5 4 9 Ab 10 10 11 Ab 7 6 Ab Ab Ab 6
10   Iso-Marlboro-Ford Ab Ab 6 Ab 14 Ab 8 Ab 9 Ab Ab NC 4 15 Ab 4
11   Surtees-Ford Ab 4 11 13 Ab Ab Ab Ab Ab 14 11 9 NSC 10 Ab 3
12   Lola-Ford 11 11 12 Ab 8 7 6 Ab 13 13 9 12 8 11 8 1
  Parnelli-Ford 7 DSC 0
  Trojan-Ford 14 10 Ab NSC Ab NSC 10 Ab 0
  Penske-Ford 12 Ab 0
  Token-Ford Ab NSC 14 NC 0
  Ensign-Ford NS 15 Ab DSC DSC NSC NSC Ab NSC NSC NSC NC 0
  Amon-Ford Ab NS NSC NSC 0
  Maki-Ford NSC NSC 0
  Lyncar-Ford NSC 0
Poz. Constructor ARG
 
BRA
 
ZAF
 
ESP
 
BEL
 
MCO
 
SWE
 
NLD
 
FRA
 
GBR
 
DEU
 
AUT
 
ITA
 
CAN
 
USA
 
Puncte

Curse non-campionat modificare

Trei curse non-campionat pentru mașinile de Formula 1 au fost, de asemenea, organizate în 1974.

Numele cursei Circuit Data Pilotul câștigător Constructor
  Marele Premiu al Președintelui Emilio Medici I Brasília 3 februarie   Emerson Fittipaldi   McLaren-Cosworth
  Cursa Camponilor IX Brands Hatch 17 martie   Jacky Ickx   Lotus-Cosworth
  Trofeul Internațional BRDC XXVI Silverstone 7 aprilie   James Hunt   Hesketh-Cosworth

Note modificare

  1. ^ Lola a intrat în campionat doar în calitate de constructor de șasiu.
  2. ^ Emerson Fittipaldi și-a adjudecat titlul la piloți la Marele Premiu al Statelor Unite.
  3. ^ Helmuth Koinigg a decedat în urma unui accident suferit în Marele Premiu al Statelor Unite din 1974.
  4. ^ Au fost luate în considerare doar cele mai bune șapte rezultate din primele opt curse și cele mai bune șase din restul de șapte curse pentru campionat. Numerele fără paranteze sunt punctele de campionat; numerele dintre paranteze sunt punctele totale acumulate.
  5. ^ McLaren-Ford și-a adjudecat titlul la constructori la Marele Premiu al Statelor Unite.

Referințe modificare

  1. ^ a b Results of 1974 FIA International Championships, 1975 FIA Yearbook, Grey section, pages 88–89
  2. ^ Peter Higham, The Guinness Guide Guide to International Motor Racing, 1995, page 6
  3. ^ Automobile Year, 1974/75, page 185
  4. ^ a b Mike Kettlewell, The Champion Book of World Championship Facts & Figures, 1982, page 40