Wikipedia

Crăciun

sărbătoare creștină
(Redirecționat de la Ziua de Crăciun)
Crăciun

Icoană cu Nașterea Domnului din secolul al XVIII-lea, regiunea Moghilău.
Sărbătorită decreștini
SemnificațieSărbătoarea Nașterii Domnului
Data25 decembrie
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Crăciunul sau Nașterea Domnului (nașterea lui Iisus Hristos) este o sărbătoare creștină celebrată la 25 decembrie (după Stil nou, în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după Stil vechi, în calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 praznice împărătești ale bisericilor de rit bizantin. În anumite țări, unde creștinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungește în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine și o sărbătoare laică, celebrată atât de către creștini, cât și de către cei necreștini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moș Crăciun.”

Coroniță de Crăciun din România, la fereastră
Coroniță de Crăciun din România, pe o ușă
Brad de Crăciun împodobit, într-o locuință
Portal icon Portal Crăciun
Pentru alte sensuri, vedeți Crăciun (dezambiguizare).

Originea termenului

modificare

Mulți cercetători (Pericle Papahagi, Vasile Pârvan, Sextil Pușcariu, Theodor Capidan, Nicolae Drăganu), consideră că termenul provine din latinescul calatio cu forma sa de acuzativ calationem.[1] La romani, prin calatio se înțelegea convocarea poporului de către preoții păgâni în fiecare zi de întâi a lunii pentru anunțarea sărbătorilor din luna respectivă, și, prin extindere, sărbătoarea în general, căci cea mai importantă calatio era aceea de la 1 ianuarie. Până către sfârșitul secolului al IV-lea, nașterea lui Hristos se sărbătorea odată cu Boboteaza la 6 ianuarie, când se obișnuia să se facă anunțarea sărbătorilor de peste an (Paști etc.). Și cum celor de curând creștinați din Dacia și din sudul Dunării această anunțare li se părea apropiată de sărbătoarea păgână calatio, au denumit cu acest termen sărbătoarea creștină a nașterii lui Hristos. Datele la care se sărbătorește Crăciunul sunt orientative, pentru că nu se știe data exactă a nașterii lui Iisus.

Alți cercetători (între care Aron și Ovid Densusianu,[1] Al. Rosetti,[necesită citare] Al. Graur[necesită citare] ș.a.) derivă cuvântul Crăciun din etimonul creatio (cu acuzativul creationem, în latina vulgară creation/creatiun), deci ziua creării sau a facerii lui Isus. Deși s-ar putea obiecta că acesta ar fi o concepție ariană (care socotește că Fiul este o creatură a Tatălui), se poate răspunde că poporul care a creat termenul nu putea cunoaște (și nu se cunoaște nici acum) asemenea subtilități teologice. În reacție la această ambiguitate, elitele bisericești au înlocuit aceste termen popular cu acela de sărbătoarea Născutului (tot de origine latină), așa cum se constată în Evanghelia învățătoare din 1642 și în Cazania lui Varlaam din 1643, pe baza aceluiași termen deci cu care și celelalte limbi neolatine (romanice) – și nu numai – au derivat numele sărbătorii (franceză Noël, portugheză Natal, italiană Natale, spaniolă Navidad, engleză Nativity).

Alte etimoane latine care au fost propuse de lingviști sunt (in)carnationem (Lexiconul de la Buda), crastinum (Hasdeu 615) și Christi ieiunium (Schuchardt, Literaturblatt VII, 154). Acesta din urmă seamănă cu termenul uzual grecesc Χριστούγεννα (citit Hristúyena) însemnând Nașterea lui Hristos. Termenul apare cu diverse semnificații sau ca nume propriu în mai multe limbi care au fost în contact cu româna: limba bulgară, limba ucraineană, limba sârbă, limba rusă (rusa veche și rusa modernă).[2] O altă etimologie e legată de denumirea sărbătorii păgâne a slavilor pentru solstițiul de iarnă și anume Korochun (корочун, карачун în rusă), Kračún (în cehă și slovacă). În limba maghiară denumirea Crăciunului este Karácsony. Lexiconul de la Buda susține că termenul ar fi fost preluat pe filieră latină, din (in)carnationem, la fel ca și Crăciun, explicație fără suport științific, cuvântul maghiar provenind aproape sigur tot de la slavi.

Sorin Paliga susține că termenul Crăciun ar fi de origine daco-tracă [3] legat de sărbătorile focului cu ocazia solstițiului de iarnă. Precum și în albaneză kercu „bucată de lemn”, în italiană Ceppo („Crăciun”, dar și „creangă”/„cracă”) tot așa și în română Crăciun ar însemna „crenguță”/„crăcuță”. Aceasta posibilitate lingvistică este susținută și de obiceiul roman de a pune crenguțe / crăci de copac la casele oamenilor cu ocazia solstițiului de iarnă și a festivităților Sol Invictus.

Nașterea Domnului

modificare
Articol principal: Nașterea Domnului.

Evanghelia canonică a lui Luca, cât și cea a lui Matei descriu pe Iisus ca fiind născut în Betleem (din Iudeea controlată de romani), din mamă fecioară. În relatarea din Evanghelia după Luca, Iosif și Maria călătoresc de la Nazaret la Betleem pentru recensământ, iar Iisus este născut acolo și pus într-o iesle.[4] Îngeri apar și declară că Iisus este un salvator al întregii omeniri și păstorii vin ca să-l adore. În relatarea lui Matei, cei trei magi urmează o stea până la Betleem pentru a aduce daruri lui Iisus, născut ca regele iudeilor. Regele Irod ordonă masacrul tuturor băieților din Betleem care au mai puțin de doi ani, dar familia lui Iisus fuge la timp în Egipt, iar mai târziu se restabilește în Nazaret.

Istoria sărbătorii

modificare
Acest articol sau secțiune nu reprezintă viziunea în care este perceput acesta la nivel mondial. Vă rugăm îmbunătățiți acest articol sau discutați acest aspect pe pagina de discuție.
Acuratețea acestui articol sau a acestei secțiuni este disputată
Vă rugăm vedeți părerile exprimate în pagina de discuție
 
Tablou german de la jumătatea secolului al XV-lea.

Crăciunul a început să fie serbat de către creștini pe 25 decembrie, după cel puțin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, anume începând cu secolul al IV-lea în Vest și începând cu cel de-al V-lea secol în Est. Inițial, sărbătoarea nașterii lui Hristos era ținută pe 6 ianuarie, istoricii știind azi că ea se celebra deja în 336 d.C., la Roma.[5] (în Est, „Boboteaza”, serbată la data de 6 ianuarie începând cu secolul al IV-lea, celebra pe atunci nașterea, botezul și primul miracol al lui Iisus, în timp ce gnosticii (sectă creștină, considerată eretică de către creștinismul canonic) serbau aceeași „Epifanie” în Egipt, încă din secolul al II-lea, tot la data de 6 ianuarie, când, în viziunea lor, „Iisus S-a arătat ca Fiul lui Dumnezeu la botez” [6]). Sextus Julius Africanus, un creștin din secolul al III-lea, este primul care alege în 221 d. Chr. această dată pentru nașterea lui Iisus, care însă nu va fi celebrată încă multă vreme de către ceilalți creștini, care preferau 6 ianuarie.[7][8]

În primele două secole creștine, a existat o puternică opoziție la celebrarea zilelor de naștere a martirilor și a lui Iisus. Numeroși Părinți ai Bisericii au emis comentarii sarcastice privitoare la obiceiul păgân de a celebra zile de naștere, când, de fapt, sfinții și martirii trebuiau, în viziunea lor, să fie celebrați la data matiriului lor, adică la data „adevăratei lor nașteri” din perspectiva bisericii.[9] Mulți creștini ai primelor secole erau scandalizați și de veselia și festivismul celebrării, pe care îl vedeau ca fiind o reminiscență a păgânismului, în special al Saturnaliilor romane.[10]

Ei aveau dreptate să afirme asta: plasarea sărbătorii nașterii lui Isus Hristos din momentul în care aceasta a început să fie celebrată de creștini, exact la finele lui decembrie sau începutul lui ianuarie (adică 25 decembrie sau 6 ianuarie), se datora copierii tradițiilor păgâne, căci Evanghelia nu dă nici un detaliu despre data nașterii lui Isus.[7]

Din motive politice, așa cum sugerează istoricul Edward Gibbon, ierarhia creștină a considerat copierea sărbătorilor și a riturilor păgâne ca fiind soluția răspândirii accelerate a cultului lor în mase, mase care pe atunci erau puternic atașate vechilor sărbători și practici rituale păgâne.[11]

Factorul pentru care primii creștini au ales datele de 25 decembrie sau 6 ianuarie ca moment al nașterii Fiului lui Dumnezeu a fost deci că la aceste date, în lumea romană, germanică și orientală se celebrau diverse date de naștere ale zeilor păgâni.[12] Povestea unui zeu salvator născut din fecioară pe 6 ianuarie sau 25 decembrie, nu era deloc nouă, cele mai multe culte păgâne ale vremii adorând câte un astfel de zeu. Astfel, pe 6 ianuarie, data solstițiului egiptean, era celebrată revărsarea apelor Nilului și în „cultele misterelor” locale nașterea „eonului” din fecioară.[13] Epifaniu, scriitor creștin, redă în lucrarea sa ritul celebrărilor din 6 ianuarie și semnificația acestuia la egipteni și la arabii din „Petra” (Eleusa, unde se serba nașterea pruncului-zeu Dusares din fecioară. Alt scriitor creștin, anume Ipolit, descrie cum la Eleusis, în Grecia, se celebra tot atunci sărbătoarea misterelor, când ierofantul exclama la nașterea pruncului sacru: „Fecioara care era grea a conceput și a născut un fiu!”. Tot pe 6 ianuarie grecii sărbătoreau nașterea zeului Dionis, zeul care ca și Isus, transforma apa în vin.

O sărbătoare populară la Roma celebra pe 25 decembrie nașterea Soarelui neînvins (Dies Solis Invicti Nati, Deus Sol Invictus), ca simbol al renașterii soarelui și alungării iernii (ca și Saturnaliile). Odată ce creștinii au abandonat celebrarea nașterii Fiului lui Dumnezeu pe 6 ianuarie optând pentru data de 25 decembrie, scriitorii creștini fac frecvente legături între renașterea soarelui și nașterea lui Hristos.[7]

Triburile nord-europene (germanice) celebrau și ele, la aceeași dată, „Iule”, pentru a comemora „renașterea soarelui dătător de lumină și căldură”, de maniera în care și creștinii spuneau despre Isus, născut tot atunci, că este „Lumina lumii”.[14] Reprezentările numismatice romane ale lui Sol invictus prezintă adesea un chip cu o coroană de raze, așa cum în primele reprezentări creștine Iisus avea și el o coroană de spini. Astfel că, în secolul al V-lea chiar, în vremea papei Leon cel Mare, erau creștini care afirmau că serbează nu atât nașterea lui Hristos, cât a zeului-soare, fapt care l-a determinat pe acest papă să-i mustre pe rătăciți, însă nu negând cumva că trebuie cinstit zeul-soare, ci doar că nu trebuie cinstit mai mult decât Hristos (Sermo XXII).[15]

Unul dintre zeii cei mai populari la –, în perioada ridicării creștinismului, anume Mitra, avea și el ziua de naștere serbată pe 25 decembrie. Mitra era un zeu persan al cărui cult și rit era și foarte asemănător creștinismului, așa cum constata scriitorul creștin Iustin Martirul în Apologia sa prin secolul al II-lea, așa cum va remarca mai târziu și Tertulian la debutul secolului al III-lea. (De praescritione haereticorum).[16] Sfântul Ciprian a formulat la mijlocul secolului al III-lea: O, ce magică lucrare a Providenței că ziua în care Soarele s-a născut... Hristos și el se naște![17]

Creștinii secolului al III-lea credeau că creația lumii a avut loc la echinocțiul de primăvară, pe atunci plasat pe 25 martie; prin urmare, noua creație prin „întruparea lui Hristos” (concepția), trebuia, în viziunea lor, să aibă loc tot pe 25 martie, moment de la care numărându-se 9 luni (sarcina, gestația) se obținea data de 25 decembrie.[18]

Sărbătorile din jurul solstițiului de iarnă au, după cum se vede, o origine precreștină. Ele sunt legate în mod indisolubil de evenimentele astronomice care au loc în acea perioadă.

Evenimentele astronomice, care în vechime permiteau stabilirea datelor pentru monta animalelor, semănături și măsurarea rezervelor de hrană pentru iarnă între recolte, ne permit să înțelegem apariția diferitelor mitologii și tradiții culturale. În noaptea solstițiului de iarnă, un observator aflat în emisfera nordică poate observa cum cele trei stele din centura lui Orion se aliniază cu cea mai strălucitoare stea din est, Sirius, indicând punctul unde va răsări soarele în dimineața de după solstițiul de iarnă. De la data solstițiului de vară, soarele a descris un arc de cerc descrescător de-a lungul cerului sudic. La data solstițiului de iarnă, soarele își oprește coborârea pe cer iar durata de lumină zilnică atinge minimul pentru 3 zile, timp în care soarele nu își modifică poziția pe orizont. După acest moment soarele își începe ascensiunea pe cerul nordic iar durata zilelor începe să crească. Bazându-se pe aceste fapte, multe culturi dau acestui interval interpretarea unei renașteri a soarelui și a unei întoarceri a luminii. Această întoarcere este sărbătorită din nou la data echinocțiului de primăvară, când durata zilei o egalează pe cea a nopții (dată de care se leagă în creștinism sărbătorirea Paștelui).

Alegerea datei de 25 decembrie

modificare

O teorie pentru a explica alegerea datei de 25 decembrie pentru celebrarea nașterii lui Iisus este creștinarea festivalului păgân de la Roma Dies Natalis Solis Invicti, care înseamnă "ziua de naștere a Soarelui Necucerit", un festival inaugurat de împăratul roman Aurelian (270-275), pentru a sărbători zeul soare și a sărbători solstițiul de iarnă, de la 25 decembrie.[19] Conform acestei teorii, în timpul domniei împăratului Constantin, scriitorii creștini au asimilat această sărbătoare ca ziua de naștere a lui Isus, asociind-o cu "Soarele neprihănirii" menționat în Maleahi 4:2 (Sol Iustitiae).

O expresie explicită a acestei teorii apare într-o adnotare a datei incerte adăugată unui manuscris a unei lucrări a episcopului sirian, din sec. al XII-lea, Jacob Bar-Salibi.[20] Scribul care a adăugat adnotarea a scris: "Era un obicei al păgânilor de a sărbători în aceeași zi de 25 decembrie nașterea Soarelui, când se aprindeau lumini în semn de sărbătoare. La aceste solemnități și chefuri luau parte și creștinii. În consecință, când experții bisericii și-au dat seama că creștinii aveau o înclinație pentru acest festival, s-au sfătuit și au făcut în așa fel încât adevărata Naștere a Domnului să fie celebrată în acea zi." Această idee a devenit populară mai ales în secolele 18 și 19.

 
O frescă din secolul 17 din Catedrala Svetitskhoveli în Georgia, reprezentând pe Isus într-un cerc de îngeri și un cerc exterior cu Zodiacul și un al treisprezecelea semn.

În hotărârea pronunțată de Comisia Liturgică a Bisericii Angliei, acest punct de vedere a fost contestat[21] pe baza unei vechi tradiții, potrivit căreia data de Crăciun a fost stabilit la nouă luni de la data de 25 martie, data echinocțiului de primăvară, când este sărbătorită Buna Vestire.[22] Acest punct de vedere alternativ este considerat a fi academic "o ipoteză viabilă corectă", deși nesigură. Data din calendarul evreiesc de 14 Nisan a fost considerată a fi cea a creației, precum și a Exodului și deci a Paștelui, iar creștinii au considerat că noua creație, atât moartea lui Isus cât și începutul vieții sale umane, a avut loc pe aceeași dată, pe care unii o consideră 25 martie în calendarul iulian. A fost o credință tradițională evreiască conform căreia oamenii mari trăiesc un număr întreg de ani, fără fracțiuni de an, astfel că Isus a fost considerat a fi fost conceput la 25 martie, și că a murit tot pe 25 martie, dată care a fost calculată pentru a coincide cu 14 Nisan. Sextus Julius Africanul (c. 160 – c. 240) a dat 25 martie ca zi a creației și a concepției lui Isus.[23] În lucrarea sa Adversus Haereses, Irineu (c. 130-202) a identificat concepția lui Iisus la 25 martie și a legat-o de răstignire la momentul echinocțiului, cu nașterea lui Isus la nouă luni de la data de 25 decembrie, la momentul solstițiului. O lucrare anonimă cunoscută sub numele de De Pascha Computus (243) a legat ideea că creația a început la echinocțiul de primăvară, la 25 martie, cu concepția sau nașterea (cuvântul nascor însemna ambele) a lui Isus, la 28 martie, ziua creării soarelui în istorisirile Genezei. Un traducător spune: "O providență splendidă și divină a Domnului, că în acea zi, chiar în ziua în care a fost făcut soarele, 28 martie, o zi de miercuri, Hristos să se fi născut. Din acest motiv Maleahi proorocul, vorbind despre el poporului, a declarat, 'Vouă vă va răsări soarele dreptății, și vindecarea este sub aripile Lui.'" Tratatul De solstitia et aequinoctia conceptionis et nativitatis Domini nostri Iesu Christi et Iohannis Baptistae atribuit în mod fals lui Ioan Gură-de-Aur susține de asemenea că Iisus a fost conceput și răstignit în aceeași zi a anului și a calculat această dată ca fiind 25 martie.[24] Acest tratat anonim afirmă, de asemenea: "Dar Domnul nostru, de asemenea, este născut în luna decembrie... opt zile înainte de calendele din ianuarie [25 decembrie]..., Dar ei o numesc 'ziua de naștere a necuceritului'. Cine într-adevăr este atât de necucerit ca Domnul nostru...? Sau, dacă se spune că este ziua de naștere a Soarelui, El este Soarele Justiției."[8] Un pasaj din Comentariu la profetul Daniel de Ipolit al Romei, scrisă la circa 204, a făcut de asemenea apel la acest tratat anonim.[25]

În ceea ce privește sărbătoarea religioasă a soarelui ca zeu (Sol) din decembrie, spre deosebire de sărbătoarea solstițiului de (re)naștere a soarelui astronomic, un savant a comentat că, "în timp ce solstițiul de iarnă în sau în jur de 25 decembrie a fost bine stabilit în calendarul roman imperial, nu există nicio dovadă că o sărbătoare religioasă a soarelui în acea zi ar fi antedatat celebrarea Crăciunului"[26]. "Thomas Talley a arătat că, deși împăratul Aurelian a dedicat un templu pentru zeul soarelui în Martius Campus (circa 274) care se serba probabil de "ziua de naștere a Invincibilului Soare" pe 25 decembrie, cultul soarelui, la Roma păgână, ironic nu celebra solstițiul de iarnă, și nici oricare dintre celelalte zile speciale, cum ar fi fost de așteptat."[27] Ghidul Oxford privind gândirea creștină remarcă incertitudinea cu privire la ordinea sărbătorilor religioase de ziua de naștere a Necuceritului Soare și ziua de naștere a lui Iisus, afirmând că ipoteza că 25 din decembrie a fost aleasă pentru a celebra nașterea lui Iisus se bazează pe convingerea că concepția sa a avut loc la 25 martie, "potențial stabilindu-se 25 decembrie ca un festival creștin înainte de decretul lui Aurelian, care, atunci când a fost promulgat, a devenit pentru sărbătoarea creștină atât o oportunitate, cât și o provocare".[28]

Cronografia din 354, o anluminură compilată din Roma, este o trimitere timpurie la data Nașterii Domnului din decembrie 25.[29] În Răsărit, primii creștini au sărbătorit nașterea lui Hristos, ca parte a Bobotezei (6 ianuarie), deși acest festival sublinia celebrarea botezului lui Isus.[30][31]

Crăciunul a fost promovat în Orientul creștin ca parte a renașterii catolicismului după moartea pro-arianului împăratul Valens, în Bătălia de la Adrianopol din 378. Sărbătoarea a fost introdusă la Constantinopol în 379, și în Antiohia în aproximativ 380. Sărbătoarea a dispărut după ce Grigorie din Nazianz a demisionat ca episcop în 381, deși a fost reintrodusă de Ioan Gură-de-Aur în aproximativ anul 400.[32]

O enciclopedie spune: „Sărbătorirea Crăciunului nu este stabilită de Dumnezeu și nici nu-și are originea în N[oul] T[estament]. Nimic din N[oul] T[estament], și cu atât mai puțin din vreo altă sursă, nu ne permite să stabilim cu certitudine ziua nașterii lui Hristos“. — Cyclopædia, de M’Clintock și Strong (New York, 1871), vol. II, p. 276.

Conform cu Evanghelia lui Luca 2:8–11, păstorii stăteau noaptea pe câmp când s-a născut Isus. O carte afirmă: „Turmele... erau ținute iarna în adăposturi; chiar și numai de aici se poate vedea că data tradițională a Crăciunului, stabilită să fie iarna, este puțin probabil să fie corectă, întrucât Evanghelia afirmă că păstorii se aflau pe câmp“. — Daily Life in the Time of Jesus, de Henri Daniel-Rops (New York, 1962), p. 228.

Iată ce se spune într-o enciclopedie: „Motivul pentru care sărbătoarea Crăciunului se ține la 25 decembrie este destul de obscur, dar în general se crede că această zi a fost aleasă ca să coincidă cu sărbătorile păgâne care se țineau în preajma solstițiului de iarnă, când zilele încep să crească, pentru a se celebra «renașterea soarelui». ... Saturnaliile romane (o sărbătoare dedicată lui Saturn, zeul agriculturii, și forței reînnoite a soarelui) se țineau tot în acea perioadă și se consideră că unele obiceiuri de Crăciun își au rădăcinile în această sărbătoare păgână antică“. — The Encyclopedia Americana (1977), vol. VI, p. 666.

O altă lucrare declară: „Data nașterii lui Hristos nu se cunoaște. Evangheliile nu indică nici ziua, nici luna ... Potrivit ipotezei lui H. Usener . . ., care este acceptată în prezent de cei mai mulți erudiți, data nașterii lui Hristos a fost fixată la solstițiul de iarnă (25 decembrie în calendarul iulian, 6 ianuarie în cel egiptean), pentru că în această zi, în care soarele își începe drumul înapoi spre cerul nordic, închinătorii păgâni ai lui Mithra celebrau dies natalis Solis Invicti (ziua nașterii soarelui invincibil). La 25 decembrie 274, Aurelian a proclamat zeul-soare drept principalul zeu protector al imperiului și i-a dedicat un templu în Campus Martius. Crăciunul a luat ființă într-un timp când cultul soarelui era deosebit de înfloritor la Roma“. — New Catholic Encyclopedia (1967), vol. III, p. 656.

Pomul de Crăciun

modificare
Articol principal: Pom de Crăciun.

Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun îsi trage originile de la popoarele germanice. Tradiția s-a răspândit în restul Europei și apoi în toata lumea după Primul Război Mondial. Între podoabele bradului bomboanele de pom, globurile și ghirlandele au devenit clasice.

 
Pom de Crăciun împodobit

Moș Crăciun

modificare
Articol principal: Moș Crăciun.

(în engleză: Santa Claus) care și-a făcut apariția în secolul I[necesită citare]. Pe atunci el era imbracat in verde. El împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (de 24 spre 25 decembrie). Santa Claus este anglicizarea lui Sinterklaas care înseamnă Sfântul Nicolae în limba olandeză. Se pare că termenul Santa Claus a apărut în SUA prin contactul imigranților olandezi cu alte populații americane. Olandezii cultivați sunt conștienți că Sinterklaas e sărbătoarea neaoșă, iar Crăciunul este sărbătoare de import. Protestanții conservatori din Olanda nu introduc brad în casă de Crăciun, fiind considerat obicei catolic de origine păgână.

Conform unei legende, tradiția cadourilor în noaptea de 24 decembrie spre 25 decembrie ar proveni de la Martin Luther care ar fi propagat din anul 1535 aceasta datină numită Christkindl (copilașul Hristos) ca o alternativă a obiceiului catolic Nikolaustag (ziua lui Nicolae) de pe 6 decembrie.[33] Multă vreme în familiile catolice a fost menținută mai departe tradiția cadourilor de Nikolaus. Scopul lui Martin Luther ar fi fost să trezească interesul copiilor pentru Hristos și să-i îndepărteze astfel de datina catolică a cadourilor de Nikolaus, ea fiind un mod de venerație a catolicilor pentru sfinți, lucru interzis protestanților.[33] Conform unei alte legende, Luther ar fi fost profund impresionat de cerul înstelat, lucru pe care nu l-a putut reproduce în cuvinte pentru familia sa, așa că a tăiat un brad, l-a pus în casă și a pus lumânări în el și le-a aprins.[33] Conform legendei, aceasta ar fi originea bradului de crăciun.[33]

Crăciunul în tradiția românească

modificare
Articol principal: Crăciunul în tradiția românească.

Pe teritoriul românesc, Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creștine.

Credință și legende populare privitoare la originea termenului

modificare

În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoțită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost pentru a naște. Ajunge la casa unor bătrâni, Crăciun și Crăciunoaia, însă nici aceștia nu o primesc, spre a nu le spurca locul prin nașterea unui prunc zămislit din greșeală. Nemaiputând merge, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile nașterii. Crăciunoaia, auzind-o, și știind ce înseamnă o naștere de copil, i s-a făcut milă de dânsa și s-a dus la ea, îndeplinind rolul de moașă. Crăciun, când a aflat, s-a supărat și i-a tăiat babei mâinile; apoi, înspăimântat de tot ce s-a întâmplat, a plecat de acasă. Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit, și l-a dus să scalde copilul. Maria i-a zis să încerce apa, și când a băgat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc, mai frumoase decât erau înainte; de la această minune se crede că moașele au mâini binecuvântate. În altă variantă a poveștii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei și acestea cresc la loc.[34]

Colindele de Crăciun

modificare
Articol principal: Colind.
Audiție:

Sărbătoarea Crăciunului este anunțată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul și cu Steaua, pentru a vesti Nașterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții comunității locale cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântându-se casele și creștinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la nașterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, copiii – câte trei, precum cei trei magi – merg din casă în casă cântând colindul „Steaua sus răsare...”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineața la Moș Ajun!”, casele frumos împodobite își primesc colindătorii. Aceștia sunt răsplătiți de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri și chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: „Iată vin colindătorii” de Tiberiu Brediceanu, „O, ce veste minunată” de D.G. Kiriac, „Domnuleț și Domn în cer” de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în „Amintiri din copilărie” aventurile mersului cu colindele. Totuși, după o citire mai aprofundată a Evangheliilor, aflăm că vizitatorii care veniseră cu daruri la Isus, nu erau regi, ci astrologi (numiți pe atunci magi sau vrăjitori) veniți din Est, probabil din zona Babilonului, controlat de parți. Încă un aspect ineresant este faptul că nu e menționat nicăieri numărul astrologilor și numărul darurilor, ci doar tipul darurilor: aur, tămâie albă și smirnă. Colindele, precum și obiceiurile colindelor sunt prezente și la alte popoare, și s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. De pildă, colinda românească „Scoală, gazdă, din pătuț” există și la valoni, unde aceasta e cea mai răspândită, sub numele de „Dji vén cwerî m'cougnou d'Noyé”.

Obiceiurile culinare

modificare

Timp de 40 de zile înainte de sărbători, creștinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în ziua de Crăciun după liturghie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipează Crăciunul. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnații, chișca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboșul și nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun.

Crăciunul pe tot parcursul secolului al XXI-lea

modificare
Crăciun (calendarul gregorian)
duminică luni marți miercuri joi vineri sâmbătă
2005, 2011, 2016, 2022, 2033, 2039, 2044, 2050, 2061, 2067, 2072, 2078, 2089, 2095 2006, 2017, 2023, 2028, 2034, 2045, 2051, 2056, 2062, 2073, 2079, 2084, 2090 2001, 2007, 2012, 2018, 2029, 2035, 2040, 2046, 2057, 2063, 2068, 2074, 2085, 2091, 2096 2002, 2013, 2019, 2024, 2030, 2041, 2047, 2052, 2058, 2069, 2075, 2080, 2086, 2097 2003, 2008, 2014, 2025, 2031, 2036, 2042, 2053, 2059, 2064, 2070, 2081, 2087, 2092, 2098 2009, 2015, 2020, 2026, 2037, 2043, 2048, 2054, 2065, 2071, 2076, 2082, 2093, 2099 2004, 2010, 2021, 2027, 2032, 2038, 2049, 2055, 2060, 2066, 2077, 2083, 2088, 2094, 2100

Imagini specifice Crăciunului

modificare
  •  
    Decorațiuni de Crăciun – Ieslea
  •  
    Un pom de Crăciun la baza clădirii Rockefeller Center din orașul New York (SUA)
  •  
    Un magazin de Crăciun în restaurantul Clifton Mill din statul Ohio (SUA)
  •  
    Colindători de Crăciun în insula Jersey, din Marea Britanie
  •  
    Un pom de Crăciun tradițional
  •  
    Decor de Crăciun al unei case din orașul Dublin (statul California, SUA)
  •  
    Portret modern al unui Moș Crăciun, ascultând dorințele celor mici
  •  
    Pom de Crăciun din interiorul unui apartament din România

Note

modificare
  1. ^ a b [DER] Dicționarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966
  2. ^ Preot prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe, Editura Insitutului biblic și de Misiune a B.O.R., Buc., 1993; Alexandru Ciorănescu, Dicționarul Etimologic al limbii române, Saeculum I.O., Buc. 2002. (reediția 2003 a Dicționarului etimologic al lui I.-A. Candrea și Ov. Densușianu la Paralela 45 nu conține o intrare pentru termenul Crăciun)
  3. ^ Discussion et analyse chez Musu 1973, Sorin Paliga
  4. ^ "biblical literature." Encyclopædia Britannica. Encyclopædia Britannica Online. Encyclopædia Britannica, 2011. Web. 22 ianuarie 2011. [1]
  5. ^ Enciclopedia Britannica on line 2007; Enciclopedia Americana on line 2007
  6. ^ Enciclopedia Britannica on line 2007, intrarea „history of the church year”
  7. ^ a b c Enciclopedia Britannica on line 2007, intrarea „christmas”
  8. ^ Paul Ioan - Crăciunul, un drum milenar Arhivat în , la Wayback Machine. (Revista Magazin.ro) Adus la 27 decembrie 2016. Accesat la 29 decembrie 2016
  9. ^ Enciclopedia Britannica on line 2007
  10. ^ Enciclopedia Americana on line 2007
  11. ^ „Declinul și căderea Imperiului Roman”, cap. 28 (vol. 1 sau 3, funcție de ediție), Edward Gibbon, http://www.ccel.org/ccel/gibbon/decline/files/volume1/chap28.htm : „[…] Trebuie să recunoaștem că preoțimea Bisericii Catolice a copiat fidel ritualul profan al păgânismului pe care se străduia de fapt să-l distrugă. Cei mai importanți și respectabili episcopi s-au autoconvins că țărănimea ignorantă va fi mai ușor adusă să renunțe la superstițiile păgânismului, dacă va găsi o asemănare cu efect compensatoriu în sânul creștinismului însuși. Religia lui Constantin și-a încheiat marșul triumfal de cucerire a Imperiului Roman în mai puțin de un secol, dar atunci, învingătorii înșiși erau deja sclavii furorilor rivalilor lor învinși” (în limba vremii, latina adică, „păgân” însemna de altfel „țăran”, „locuitor de la țară”)
  12. ^ Britannica, Christmas; Mitul Creștin, Octavian Chețan, Paul Bălă
  13. ^ Britannica, church year, pagina 12 din 21; Mitul Creștin, Octavian Chețan, Paul Bălă, pagina 154, citare din scriitorul creștin Epifaniu, Adv. Haeres.: „Astăzi, fecioara a născut pe zeul soarelui, eonul.”
  14. ^ Enciclopedia Americana 2007, intrarea „Christmas”
  15. ^ Mitul Creștin, Octavian Chețan, Paul Bălă, pagina 155.
  16. ^ Originea religiei, Charles Hainchelin, Editions Sociales, 1950
  17. ^ Enciclopedia catolică, articol „Crăciun”
  18. ^ Britannica on line, articol "church year", pagina 11 din 21
  19. ^ Tighe, William J. (). „Calculating Christmas”. Touchstone. 16 (10). 
  20. ^ (citat în Christianity and Paganism in the Fourth to Eighth Centuries, Ramsay MacMullen. Yale:1997, p. 155).
  21. ^ Church of England Liturgical Commission, The Promise of His Glory: Services and Prayers for the Season from All Saints to Candlemas (Church House Publishing 1991 ISBN 978-0-71513738-3) citat în "The Date of Christmas and Epiphany"
  22. ^ Oxford Dictionary of the Christian Church (Oxford University Press, 2005, ISBN 978-0-19-280290-3), articolul "Christmas".
  23. ^ Kelly, Joseph F. (). The Origins of Christmas. Liturgical Press. p. 60. ISBN 978-0-81462984-0.  Online here Arhivat în , la Wayback Machine..
  24. ^ „Introduction to Christian Liturgy”. 
  25. ^ Hippolytus and December 25th as the date of Jesus' birth Arhivat în , la Wayback Machine., Roll (1995), p. 87.
  26. ^ Hijmans, S.E. The Sun in the Art and Religions of Rome. p. 588. ISBN 978-90-367-3931-3. Arhivat din original la . 
  27. ^ Michael Alan Anderson, Symbols of Saints (ProQuest 2008 ISBN 978-0-54956551-2), pp. 42–46.
  28. ^ Adrian Hastings, Alistair Mason, Hugh Pyper (eds), The Oxford Companion to Christian Thought (Oxford University Press 2000 ISBN 978-0-19860024-4), p. 114.
  29. ^ "The Chronography of 354 AD. Part 12: Commemorations of the Martyrs", The Tertullian Project. 2006. Retrieved 24 noiembrie 2011.
  30. ^ Wainwright, Geoffrey; Westerfield Tucker, Karen Beth, ed. (). The Oxford History of Christian Worship. Oxford University Press. p. 65. ISBN 978-0-19-513886-3. Accesat în . 
  31. ^ Roy, Christian (). Traditional Festivals: A Multicultural Encyclopedia. ABC-CLIO. p. 146. ISBN 978-1-57607-089-5. Accesat în . 
  32. ^ Martindale, Cyril Charles."Christmas". The Catholic Encyclopedia. Vol. 3. New York: Robert Appleton Company, 1908.
  33. ^ a b c d Lorri Brown „Martin Luther and Christmas” Suite101.com
  34. ^ Gheorghe Mușu, Almanahul Luceafărul 1986

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare
  Portal Crăciun
  Portal Creștinism
  Portal Sărbători

Nașterea lui Isus în artă


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Crăciun&oldid=16661432