Wikipedia

Andrei Pleșu

filosof român
(Redirecționat de la Andrei Gabriel Pleșu)
Andrei Pleșu
Date personale
Născut (76 de ani)[5][6] Modificați la Wikidata
București, România[7] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuCatrinel-Maria Petrulian
Copii2
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor, estetician, istoric al artei
Limbi vorbitelimba română[8][9]
limba germană
limba franceză
limba engleză Modificați la Wikidata
Partid politicFrontul Salvării Naționale, Partidul Comunist Român[1]  Modificați la Wikidata
StudiiUniversitatea Națională de Arte București
Activitatea literară
PatronajUniversitatea din București  Modificați la Wikidata
Specie literarăeseu
Influențe
Constantin Noica, Alexandru Rosetti
Note
PremiiEhrendoktor der Humboldt-Universität zu Berlin[*][[Ehrendoktor der Humboldt-Universität zu Berlin |​]][2]
Medalia Goethe[*]​[3]
Theodor Heuss Preis[*][[Theodor Heuss Preis (award conferred by the German Theodor Heuss Stiftung since 1965)|​]][4]
doctor honoris causa al Universității din Freiburg[*]​
Legiunea de Onoare în grad de Mare Ofițer[*]​
Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*]​  Modificați la Wikidata
Cariera politică
Ministru al Afacerilor Externe Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat deAdrian Severin
Succedat dePetre Roman
Ministru al culturii Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Succedat deLudovic Spiess
Partid politicPCR (–)
FSN  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Andrei Gabriel Pleșu (n. , București, România) este un scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei, stilist al limbii române. A fost ministrul Culturii (28 decembrie 1989 - 16 octombrie 1991) în Guvernul Petre Roman și ministrul Afacerilor Externe în Guvernul Radu Vasile (29 decembrie 1997-22 decembrie 1999).

Absolvent al Liceului „Spiru Haret” și al Facultății de Arte Plastice (la Secția de istoria și teoria artei), ca șef de promoție, a participat la Școala de la Păltiniș, fiind alături de Gabriel Liiceanu unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Constantin Noica. La vârsta de 20 de ani (în 1968), a intrat în Partidul Comunist Român, pentru ca în ultimii ani ai regimului comunist să fie unul dintre intelectualii opozanți, neremarcându-se totuși prin gesturi militante de disidență. A ajuns persona non grata în urma scandalului „Meditației Transcedentale”, pierzându-și locul de muncă și fiind nevoit să petreacă o perioadă de timp „în exil” la Tescani. Deși i-a fost permis să părăsească țara încă înainte de 1989, întâlnind figuri de primă mână ale exilului, precum cuplul Virgil Ierunca-Monica Lovinescu, a ales să nu rămână în străinătate.

Doctor honoris causa al Universității „Albert Ludwig” din Freiburg (2000) și al Universității „Humboldt” din Berlin (2001), Commandeur des Ordre des Arts et des Lettres, Grand Officier de la Légion d'honneur și autor de succes, a fost și puternic contestat în ultimii ani, fiind asimilat alături de Gabriel Liiceanu și Horia Roman Patapievici unui grup de interese care ar acapara viața intelectuală și culturală a României. Andrei Pleșu a fost de asemenea aspru criticat ca susținător al președintelui Traian Băsescu, deși își depusese încă din 2005 demisia din funcția de consilier prezidențial.

A fondat revista culturală Dilema (mai târziu redenumită Dilema Veche), în care publică un editorial săptămânal. Pleșu a realizat împreună cu Gabriel Liiceanu câteva emisiuni de televiziune, printre care 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu (2011).

Ca scriitor, înregistrează un important succes de stimă și de public (critica îl consacră dinainte de 1989 - N. Manolescu, Monica Lovinescu etc. -, cărțile sale cuprind azi constant tiraje de zeci de mii de exemplare) cu volumele Minima moralia (1988), Jurnalul de la Tescani (1993) și Despre îngeri (2003). Contrastul formal între o problematică gravă (cu deosebire morală, teologică și existențială) și abordarea ei relaxată, adesea ludică și de o frapantă veracitate, constituie elementul determinant al stilului său de autor. Ilustrativ în acest sens e propriul său portret: „Citesc cu plăcere, îmi plac ideile și îl caut pe Dumnezeu. Dar îmi plac și cîrnații de Pleșcoi, bufoneriile crude, brînzeturile răscoapte, cheful, hetaira, romanța. Sunt, hélas, lacom, echivoc, ușor de atras spre lejerități de tot soiul... Asta e, vreau-nu-vreau, "rețeta" mea existențială, tensiunea primejdioasă a destinului meu. (...) Cine - atribuindu-mi perfecțiuni geometrice - e dezamăgit să-mi vadă ridurile, și-a creat un interlocutor fals și nu am de gînd să încurajez o asemenea anomalie”.[10]

Biografie

modificare

S-a născut la București, ca fiu al chirurgului Radu Pleșu și al soției acestuia, Zoe Rădulescu. În 1955 a început școala primară la Sinaia însă după numai un an a urmat școala la Pârscov, județul Buzău (1956-1957) și a încheiat-o la București (1959).[11]

A absolvit Liceul "Spiru Haret" din București în 1966, apoi a urmat cursurile Facultății de Arte Plastice, secția istoria și teoria artei. În 1980 a obținut titlul de doctor în istoria artei cu teza "Sentimentul naturii în cultura europeană". Între 1975-1977 a fost bursier Humboldt la Universitatea din Bonn și în perioada 1983-1984 bursier la Universitatea din Heidelberg.[11][12]

În timp ce era student, a devenit membru al Partidului Comunist Român. A fost exclus din PCR în mai 1982 ca urmare a implicării sale în așa-numita „afacere a Meditației Transcendentale”, instrumentalizată de puterea comunistă pentru a compromite mai mulți membri ai intelectualității vremii; pe lângă Pleșu, între cei vizați de acțiunea regimului comunist, se numărau sculptorul Ovidiu Maitec și scriitorul Marin Sorescu.[13] A fost „exilat” la Tescani și i s-a luat dreptul de semnătură.

Andrei Pleșu i-a trimis două memorii lui Nicolae Ceaușescu, în care îi cerea acestuia reangajarea la Institutul de Istorie a Artei, și a nu fi pus la zid pentru participarea la o conferință pe tema „meditației trancendentale”.[14] Ceea ce nu știa era că operațiunea fusese orchestrată de Securitate, în scopul eliminării unor persoane incomode, și astfel apelurile sale erau inutile.

Cercetător la Institutul de Istoria Artei, participă alături de Gabriel Liiceanu la seminariile private ținute de Constantin Noica la Păltiniș. Încadrabile în prealabil preocupărilor conexe istoriei și teoriei artei, volumele, studiile și cronicile sale din presa timpului își lărgesc treptat tematica înspre domeniul moralei și al antropologiei culturale, recomandându-l imediat, prin percutanța ideilor și luxurianța stilului, drept unul dintre cei mai captivanți eseiști ai vremii (v. criticile lui Al. Rosetti, Monica Lovinescu, N. Manolescu etc.)

Către sfârșitul anilor '80, poetul și disidentul anticomunist Mircea Dinescu era arestat la domiciliu, din cauza unui interviu acordat unui jurnalist străin. Pe toată perioada arestului la domiciliu, când casa era păzită de Securitate și Dinescu o putea părăsi doar în compania securiștilor, una din puținele persoane care l-au vizitat în mod repetat, înfruntând stigmatul asocierii cu un opozant al regimului, a fost Andrei Pleșu.

După prăbușirea regimului comunist, a înființat institutul de studii avansate „New Europe College”, revista culturală Dilema (azi, Dilema veche) și a acceptat în diverse perioade o serie de funcții publice.

A fost începând cu 28 decembrie 1989 primul ministru al culturii după căderea regimului comunist. Două dintre realizările majore din timpul mandatului său sunt conform intelectualului Dan C. Mihăilescu transformarea fostei Edituri politice în Editura Humanitas - prin numirea în funcția de director a prietenului și comilitonului său păltinișean Gabriel Liiceanu - și transformarea Muzeului de Istorie a PCR în Muzeul Țăranului Român, la conducerea căuia a fost numit intelectualul Horia Bernea.[15]

În timpul guvernării PSD din 2000-2004, Pleșu a fost membru al Colegiului CNSAS, organismul responsabil cu studierea arhivelor fostei poliții de stat și cu stabilirea culpabilității individuale care colaboraseră cu aceasta. În ședința din 5 octombrie 2004, în care se vota dacă politicianul Corneliu Vadim Tudor făcuse sau nu poliție politică, minoritatea reprezentată de Andrei Pleșu, Mircea Dinescu, Horia Roman Patapievici si Claudiu Secașiu a fost învinsă de către Gheorghe Onișoru (PNL), Constantin Buchet (PRM), Viorel Nicolescu (PNTCD) si Ladislau Csendes (UDMR), datorită dreptului lui Onișoru, ca președinte al Colegiului, de a exprima două voturi. [16] Astfel, deși existau la dosar mărturii că Tudor înaintase chiar și lui Ceaușescu liste cu persoane care urmau să fie disciplinate, acesta a fost curățit de orice vină. Pe data de 7 octombrie 2004, în cadrul unei conferințe de presă extraordinare, Andrei Pleșu a demisionat din Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.[16]

Viața personală

modificare

În 1972 s-a căsătorit cu Catrinel Maria Petrulian, fiica profesorului și membru al Academiei, Nicolae Petrulian (1902-1983);[11] are doi fii, Matei și Mihai.

Angajarea publică

modificare

Opera

modificare

Scrieri publicate în țară

modificare
  • Călătorie în lumea formelor, Ed. Meridiane, 1974;
  • Pitoresc și melancolie: o analiză a sentimentului naturii în cultura europeană, Ed. Univers, 1980; reeditări ulterioare la Ed. Humanitas 1992, 2003, 2009;
  • Francesco Guardi, Ed. Meridiane, 1981;
  • Ochiul și lucrurile, Ed. Meridiane, 1986, 2023;
  • Minima moralia (elemente pentru o etică a intervalului), Cartea românească, 1988, reeditări ulterioare (Humanitas) 1994, 2002, 2005, 2006, 2013 [18];
  • Dialoguri de seară, Ed. Harisma, 1991;
  • Jurnalul de la Tescani, Ed. Humanitas, 1993, 1996, 2003, 2005, 2011;
  • Limba păsărilor, Ed. Humanitas, 1994, 1997, 2009;
  • Chipuri și măști ale tranziției, Ed. Humanitas, 1996;
  • Transformări, inerții, dezordini. 22 de luni după 22 decembrie 1989 (coautori Petre Roman și Elena Ștefoi), Ed. Polirom, 2002;
  • Despre îngeri, Ed. Humanitas, 2003 [19][20][21], 2005, 2012, 2015;
  • Obscenitatea publică, Ed. Humanitas, 2004, 2005;
  • Comèdii la porțile Orientului, Ed. Humanitas, 2005, 2006, 2008, 2011, 2012;
  • Despre bucurie în Est și în Vest și alte eseuri, Ed. Humanitas, 2006, 2007;
  • Sensuri metafizice ale crucii (în colaborare), Ed. Humanitas, 2007;
  • Note, stări, zile (1968 - 2009), Ed. Humanitas, 2010, 2012;
  • Despre frumusețea uitată a vieții (reunește eseuri din "Dilema veche" și "Adevărul"), Ed. Humanitas, 2011, 2014, 2016, 2022;
  • Față către față. Întâlniri și portrete, Ed. Humanitas, 2011;
  • Parabolele lui Iisus: adevărul ca poveste, Ed. Humanitas, 2012, 2021;
  • Din vorbă-n vorbă, Ed. Humanitas, 2013 [22];
  • Neliniști vechi și noi, Ed. Humanitas, 2016;
  • Despre inimă și alte eseuri, Ed. Humanitas, 2017;
  • Pe mâna cui suntem?, Ed. Humanitas, 2018;
  • Despre destin (coautor Gabriel Liiceanu), Ed. Humanitas, 2020;
  • Dialoguri de duminică (coautor Gabriel Liiceanu), Ed. Humanitas, 2021;
  • O idee care ne sucește mințile (coautori Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici), Ed. Humanitas, 2022;
  • Capodopere în dialog, Ed. Humanitas, 2023;

Lucrări publicate în străinătate

modificare
  • Corot, Murray's Sales and Service, 1973;
  • Ethique de Robinson, Éditions de L’Herne, Paris, 1990
  • Reflexion und Leidenschaft (Minima moralia); Deuticke, Viena, 1992
  • Tårarnas gåva: Essä om en minimimoral (Minima moralia); Dualis, Ludvika, 1995
  • Madarak nyelve (Minima moralia și Limba păsărilor), trad. de Horváth Andor; Pécs: Jelenkor, 2000;
  • Robinson etikája: Az intervallum etikájának elemei (Minima moralia); Tinivár, Kolozsvár, 2000
  • Eliten - Ost und West; Berlin, de Gruyter, 2000;
  • Tescani napló (Jurnalul de la Tescani), trad. de Horváth Andor; Koinónia, 2000;
  • Wer in der Sonne steht, wirft Schatten(Jurnalul de la Tescani); Ostfildern vor Stuttgart, ed. Tertium, 2000;
  • Minima moralia: Poynámky k etike intervalu (Minima moralia); Kalligram, Bratislava, 2001
  • Die Toleranz und das Intolerable; Basel, Schwabe, 2004;
  • Actualité des anges; ed. Buchet-Chastel, 2005;
  • Angyalok (Despre îngeri), trad. de [Melinda Székely]]; Koinónia, 2006

Audio books

modificare
  • Noica (în colaborare cu Gabriel Liiceanu), Ed. Humanitas Multimedia, 2003;
  • Despre îngeri, Ed. Humanitas Multimedia, 2003, 2005;
  • Comedii la porțile Orientului, Ed. Humanitas, 2005, 2011;
  • Sub semnul depărtării : corespondența Constantin Noica - Sanda Stolojan; pref. de Matei Cazacu; lectura: Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu; Ed. Humanitas Multimedia, 2006;
  • Un alt fel de Caragiale; autor: I L Caragiale, lectura: Andrei Pleșu; Ed. Humanitas Multimedia, 2006, 2007, 2009;
  • Craii de Curtea-Veche; autor: Mateiu Caragiale; lectura: Andrei Plesu; Ed. Humanitas Multimedia, 2008;
  • El major și ea minoră; autor: George Topîrceanu, lectura: Andrei Pleșu; Ed. Humanitas Multimedia, 2008;
  • Înapoi la argument: Horia-Roman Patapievici în dialog cu Andrei Pleșu, Ed. Humanitas Multimedia, 2008;
  • Minima moralia, Ed. Humanitas Multimedia, 2009;
  • O noapte ploua-n cinstea mea... O noapte ploua-n cinstea ei...; autor: Ion Minulescu, lectura: Andrei Pleșu; Ed. Humanitas Multimedia, 2010
  • Plugarul și moartea; autor: Johannes von Tepl, lectura: Andrei Pleșu; Ed. Humanitas Multimedia, 2011;
  • 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu, Ed. Humanitas Multimedia, 2011
  • Despre frumusețea uitată a vieții, Ed. Humanitas Multimedia, 2012;
  • 11 autori Humanitas citesc cele mai frumoase pagini: o antologie Humanitas 25 de ani - Ana Blandiana, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Andrei Cornea, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleșu; Ed. Humanitas Multimedia, 2015;
  • Aforismele tranziției; autor: Radu Paraschivescu, lectura: Andrei Pleșu; Ed. Humanitas Multimedia, 2015;

Lucrări colective

modificare

Premii

modificare
  • Premiul pentru critică de artă al Uniunii Artiștilor Plastici, București, 1980;
  • Premiul pentru eseu al Asociației Scriitorilor din București, 1980;
  • Marele Premiu al revistei „Ateneu”, Bacău, 1991;
  • Premiul revistei „Flacăra”, București, 1993;
  • Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din România, București, 1994;
  • Premiul pentru cea mai bună carte a anului (Limba păsărilor), Cluj-Napoca, 1994;
  • Premiul revistei „Cuvântul”, București, 1996;
  • Premiul pentru critică și eseu al Asociației Scriitorilor din București (pentru volumul Chipuri și măști ale tranziției), 1996;
  • Premiul Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO) pentru cea mai bună carte a anului (Chipuri și măști ale tranziției), 1996;
  • Premiul revistei „Privirea”, București, 1999;
  • Premiul Grupului pentru Dialog Social, București, 1999;
  • Ordinul Național „Serviciu Credincios” în grad de Mare Cruce, 2000;
  • Premiul Asociației Editorilor din România (AER) - categoria „Succesul Anului” - pentru cartea Despre îngeri, Humanitas, București, 2003
  • Premiul Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO) - categoria „Critică/Eseu” - pentru volumul Despre îngeri, Humanitas, București, 2003
  • Premiul Național al Uniunii Scriitorilor din România, 2019[24].

Distincții

modificare
  • Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres, Paris, Franța (1990);
  • New Europe Prize for Higher Education and Research, acordat la Berlin de Center for Advanced Study in the Behavioral Sciences, Stanford, Institute for Advanced Study, Princeton, National Humanities Center, Research Triangle Park, North Carolina; Netherlands Institute for Advanced Study in the Humanities and Social Sciences (NIAS), Wassenaar; Swedish Collegium for Advanced Study in the Social Sciences (SCASSS), Uppsala și Wissenschaftskolleg zu Berlin (1993);
  • Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Chișinău (1995);
  • Premiul Academiei Brandenburgice de Științe, Berlin, Germania (1996);
  • La Gran Cruz de la Orden „El Sol del Perú”, Lima, Peru (1998);
  • Medalia „Goethe”, Institutul „Goethe”, Weimar, Germania (1999);
  • Ordre National de la Légion d’Honneur al Franței (în martie în gradul de „Commandeur” și în decembrie în gradul de „Grand Officier”) (1999);
  • Premiul „Corvinus”, conferit de Europa Institute și de Academia Maghiară de Științe, Budapesta, Ungaria (1999);
  • Medalia „Konstantin Jireček”, conferită de Südosteuropa-Gesellschaft, München, Germania (2000);
  • Ordinul Național Crucea Sudului (Cruzeiro do Sul), oferit de Președintele Republicii Federative Brazilia (2000);
  • Premiul „Theodor-Heuss”, acordat de Fundația „Theodor-Heuss”, Stuttgart, Germania (2000);
  • Dr. phil. honoris causa al Universității „Albert-Ludwig”, Freiburg im Breisgau, Germania (2000);
  • Dr. phil. honoris causa al Universității „Humboldt”, Berlin, Germania (2001);
  • Premiul „Mitteleuropa”, acordat de Institut für den Donauraum und Mitteleuropa, Viena, Austria (2002);
  • Premiul „Joseph-Bech” acordat de Fundația „Alfred Toepfer” F.V.S., Hamburg, Germania (2002)

Note

modificare
  1. ^ https://pressone.ro/andrei-plesu-la-70-de-ani-un-dialog-despre-curaj-si-compromisuri-i/  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ https://www.hu-berlin.de/de/ueberblick/menschen/ehrungen/ehrendoktor, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ (PDF) https://www.goethe.de/resources/files/pdf290/liste_preistraegerinnen_goethe-medaille_1955-20222023.pdf  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. ^ https://www.theodor-heuss-stiftung.de/das-archiv/, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  5. ^ Andrei Plesu, Munzinger Personen, accesat în  
  6. ^ „Andrei Pleșu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  7. ^ „Andrei Pleșu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  8. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  9. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  10. ^ Pleșu, Andrei (), Obscenitatea publică, București: Editura Humanitas, p. 11 
  11. ^ a b c Neamtu,“The Seasons of Life and the Practice of Wisdom” Arhivat în , la Wayback Machine. pp. 20-21 In Neamțu, Mihail and Tătaru-Cazaban, Bogdan (eds.) (2009) Memory, Humanity, Meaning: Essays in Honor of Andrei Plesu’s Sixtieth Anniversary Zeta Books, Bucharest, pp. 20-47 ISBN 978-973-199-727-8
  12. ^ https://docs.google.com/viewer?a=v&q=cache:rpvIgBjTGE8J:www.upm.ro/cercetare/CentreCercetare/DictionarCritica/Plesu.pdf+plesu+parscov&hl=ro&gl=ro&pid=bl&srcid=ADGEESjZMrGulE-0w9Kn5NflRD6PI34L_gRRmk9j8zMohJwVxixTFptHH6pOotIRAa41FIDY-nFGxB_fBNA4Q8ADKvisnOibD8P3p0Mf5JlScqdMCUFZyd-FKGVCCY2PjSHoy-Dy3QzV&sig=AHIEtbT0hfAg_NUUCzF4kNNDevLk-z5EoA
  13. ^ Dobre, Florica; Neagoe-Pleșa, Elis; Pleșa, Liviu (). Securitatea, Structuri/cadre, obiective si metode, 1967-1989. Documente inedite din arhivele secrete ale comunismului (PDF). București: Editura Enciclopedică. p. 561. Accesat în . 
  14. ^ Pleșu, periat și apoi linșat de regizorul Ilieșiu, 27 februarie 2012, Marius Vulpe, Evenimentul zilei, accesat la 3 iulie 2012
  15. ^ Dan C. Mihăilescu, Douăzeci de ani cu Humanitas, arhivat din original la , accesat în  
  16. ^ a b Palade, Rodica (), „Andrei Pleșu și Mircea Dinescu demisionează din CNSAS”, Revista 22, accesat în  
  17. ^ Demisie - Andrei Plesu l-a parasit pe Basescu[nefuncțională], 3 mai 2005, Monica Iordache, Oana Stancu, Jurnalul Național, accesat la 27 iulie 2012
  18. ^ Minima moralia - Andrei Plesu - Recenzie, 26 martie 2012, Stelian Gombos, CrestinOrtodox.ro, accesat la 28 august 2013
  19. ^ Sprijin vital, 18 decembrie 2006, Mihai Stirbu, Roxana Roseti, Jurnalul Național, accesat la 28 august 2013
  20. ^ Despre Ingeri - Andrei Plesu, 30 iulie 2012, Stelian Gombos, CrestinOrtodox.ro, accesat la 28 august 2013
  21. ^ LiterNet, http://editura.liternet.ro/carte.php?carte=140 e-book, 2005
  22. ^ VIDEO „Din vorbă-n vorbă“ cu Andrei Pleșu, o carte scrisă în 23 de ani, 23 noiembrie 2013, Corina Zorzor, Adevărul, accesat la 6 ianuarie 2014
  23. ^ Despre memoria comunismului și „noua cortină de fier”, 11 noiembrie 2014, Monica Andronescu, Adevărul, accesat la 15 noiembrie 2014
  24. ^ „Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018 au fost decernate”, Agerpres.ro, , arhivat din original la , accesat în  

Bibliografie

modificare

Mihail Neamțu, Povara libertății - Antiteze, paradigme și biografii moderne, Editura Polirom, 2009

Legături externe

modificare

  Materiale media legate de Andrei Pleșu la Wikimedia Commons

Texte ale autorului disponibile on-line

Interviuri


Predecesor:
[[]] 		Ministru al culturii
Ministerul Culturii
28 decembrie 1989 – 16 octombrie 1991 		Succesor:
Ludovic Spiess
Predecesor:
Adrian Severin 		Ministrul Afacerilor Externe
29 decembrie 1997 – 22 decembrie 1999 		Succesor:
Petre Roman



Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Andrei_Pleșu&oldid=16695260