Wikipedia

Demografia României

(Redirecționat de la Populația României)

Conform recensământului din 2011, România are o populație de 20 121 641 de locuitori și este de așteptat ca în următorii ani să se înregistreze o scădere lentă a populației ca urmare a sporului natural negativ.[4] Principalul grup etnic în România îl formează românii.[5] Ei reprezintă, conform recensământului din 2011, 88,9 % din numărul total al populației.[5] După români, următoarea comunitate etnică importantă este cea a maghiarilor, care reprezintă 6,1 % din populație, respectiv un număr de aproximativ 1 200 000 de cetățeni.[6] După datele oficiale, în România trăiesc 665 000 de romi[7][8] Alte comunități importante sunt cele ale germanilor, ucrainenilor, lipovenilor, turcilor, tătarilor, sârbilor, slovacilor, bulgarilor, croaților, grecilor, rutenilor, evreilor, cehilor, polonezilor, italienilor și armenilor.[5][9] Din cei 745 421 de germani câți erau în România în 1930,[10][11] în prezent au mai rămas aproximativ 60 000.[12][13] De asemenea, în 1924, în Regatul României erau 796 056 de evrei,[14] însă la recensământul din 2002 au fost numărați 6 179.[5]

Date demografice ale României

Piramida populației din România în 2021
Populație19.054.548 (1 ianuarie 2023)[1]
Speranța de viață
 • mascul71,4 ani
 • feminin78,8 ani
Rata mortalității infantile5,6 decese/1.000 de născuți vii (2023)[2] [3]
Rata netă de migrare-0,24 migranți/1.000 de locuitori (2015)
Age Structura vârstei
0–14 ani3.073.902 (16,1%)
15–64 ani12.253.533 (64,3%)
65 și peste3.726.380 (19,6%)
Sex ratio
Total0,95 bărbați / femei (2014)
At birth1,06 bărbați / femei
Under 151,05 bărbați / femei
15–64 years0,99 bărbați / femei
65 and over0,69 bărbați / femei
Nationality
Major ethnicRomână
Minor ethnicmaghiară, romă, ucraineană, germană, turcă, tătară, rusă, lipovenă, sârbă, slovacă etc.

Grupuri etnice

modificare
Articol principal: Comunități etnice în România.
 
Principalele grupuri etnice în România

Maghiarii și romii compun cele mai numeroase minorități etnice din România, reprezentând 6,1 și, respectiv, 3,0 la sută din populația stabilă a României.[15]

Populația de etnie maghiară este majoritară în județele Harghita (84,6%) și Covasna (73,8%), iar proporții semnificative ale populației de etnie maghiară (peste 20%) există și în județele Mureș (39,3%), Satu Mare (35,2%), Bihor (25,9%) și Sălaj (23,1%).[16] Minoritatea de etnie romă este în creștere în aproape toate regiunile țării.[17] Federația Etnică a Romilor din România considera că romii ar fi în număr de 2,5 milioane, reprezentând 10% din populația totală, iar după alți observatori, numărul lor ar fi mai mic, cuprins între 1 și 1,5 milioane.[18] Județele unde trăiesc cei mai mulți romi sunt Mureș – 8,52%, Călărași – 7,48% și Sălaj – 6,69%. Al treilea grup etnic ca mărime din România, ucrainenii trăiesc mai ales în nordul țării, în zonele din apropierea graniței cu Ucraina, mai ales în județele Maramureș, Suceava și Timiș.[16] De asemenea, în județul Tulcea au fost înregistrați circa 1.000 de ucraineni. Minoritatea germană este într-un declin continuu, începând de la recensământul din 1930.[17] În prezent, cel mai mare procent al acestei comunități se înregistrează în județul Satu Mare (1,45%).

Limbi vorbite

modificare
Articol principal: Limbile vorbite în România.
 
Indicator de intrare în Sighișoara în limbile română, germană și maghiară
 
Limba maghiară în Transilvania

Limba oficială a României este limba română,[19] ce aparține grupei limbilor romanice de est și este înrudită cu italiana, franceza, spaniola, portugheza, catalana[20] și, mai departe, cu majoritatea limbilor europene. Româna este limba cu cel mai mare număr de vorbitori nativi ce reprezintă 91% din totalul populației României,[21] fiind urmată de limbile vorbite de cele două minorități etnice principale, maghiarii și romii.

Limba maghiară este o limbă regională a României, fiind vorbită în Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Moldova de către minoritatea maghiară. Astăzi este predată în secțiile maghiare din școli. Are 1,22 milioane de vorbitori, adică 6,5% din populația României.[21] Este limba majoritară în județul Harghita și în județul Covasna, iar în județele Mureș și Satu Mare este utilizată de aproximativ 50% din populația acestor județe. Este vorbită în șase graiuri: sudic (în Timiș), de la Tisa (în Arad), de nord-est (în Crișana), ardelenesc (în Transilvania și Maramureș), secuiesc (în Harghita, Covasna, Mureș) și ceangăiesc (în Moldova).

Limba romă este utilizată de 1,2% din populația țării (273.500 de persoane). O mare parte a romilor nu mai vorbesc limba țigănească, ei folosind româna. În unele zone din Ardeal romii vorbesc maghiara.În România, dialectele vorbite de romi sunt:[22]

  • dialectele nord-vlahe vorbite de căldărași și grupuri de lovari mai ales în partea centrală a țării (Transilvania), dar, de asemenea, în Banat, Moldova și parțial în Oltenia;
  • dialectele balcanice, vorbite de ursari în partea de sud a României și în Dobrogea de Sud;
  • dialecte vlahe, vorbite în Oltenia și sudul României;
  • dialecte central-sudice vorbite de romungri în Transilvania de Nord și Maramureș.

Până în anii '90, în România a existat o numeroasă comunitate de vorbitori de limbă germană, reprezentată în cea mai mare parte de sași.[23] Deși cei mai mulți dintre membrii acestei comunități au emigrat în Germania,[24] au rămas totuși în prezent într-un număr semnificativ de 45.000 de vorbitori nativi de limbă germană în România.[25] În localitățile unde o anumită minoritate etnică reprezintă mai mult de 20% din populație, limba respectivei minorități poate fi utilizată în administrația publică și în sistemul judiciar.[26][27] Pe de altă parte, limba germană este folosită de 2,4% din cetățenii români și datorită faptului că în 10% din școlile din România se predă germana.[28] Germana este vorbită în trei dialecte: dialectul săsesc (în județele Bistrița-Năsăud, Sibiu și Brașov), dialectul șvăbesc (în Banat și Satu Mare) și tiptăresc (în Maramureș).[28]

Limba ucraineană a rămas în uz în ciuda faptului că utilizarea ei a fost deseori limitată sau chiar interzisă în țara, deoarece a fost păstrată de ucraineni în folclor, muzică și literatură. Potrivit recensământului din 2011, 51.703 de persoane (0,3%) din populația României s-au declarat etnici ucraineni, cu toate că neoficial se crede că sunt în jur de 300.000.[28] Majoritatea lor se regăsește în județele Maramureș, Suceava, Timiș, Caraș-Severin și Tulcea. Ei vorbesc graiul huțul și bucovinean (ambele făcând parte din grupul lingvistic ucrainean de sud-vest).[28]

Limba rusă era una dintre principalele limbi învățate de elevi, alături de engleză și franceză, în timpul regimului comunist. După Revoluție însă, rusa a fost eliminată treptat din programa școlară din cauza dezinteresului elevilor.[29] În anul 2014, în afara etnicilor care o studiau ca limbă maternă, mai erau aproximativ 500 de elevi care studiau limba rusă în școlile din România, ca limbă modernă 2 sau 3.[28]

48% dintre români pot purta o conversație într-o altă limbă decât cea maternă.[30] Engleza și franceza sunt principalele limbi străine predate în școlile din România.[31] Limba engleză este vorbită de un număr de 5 milioane de români,[a] în timp ce franceza de circa 4–5 milioane,[a] iar germana, italiana și spaniola de câte 1–2 milioane fiecare.[a] Universitățile din România sunt încurajate să întreprindă măsuri pentru organizarea de linii de studiu și de specializare în limbile și literaturile minorităților naționale.[32] În trecut, limba franceză era cea mai cunoscută limbă străină în România,[33] însă, de curând, engleza tinde să câștige teren. De obicei, cunoscătorii de limbă engleză sunt, în special, tinerii. În orice caz, România este membru cu drepturi depline a Organizației Internaționale a Francofoniei, iar în 2006 a găzduit la București un important summit al organizației.[34] Limba germană a fost predată în special în Bucovina și Transilvania, datorită tradițiilor ce s-au păstrat în aceste regiuni din timpul dominației austro-ungare.[35]

Densitatea populației

modificare

Religie

modificare
Articol principal: Religia în România.
 
Distribuția ortodocșilor la recensământul din 2002

Viața religioasă în România se desfășoară conform principiului libertății credințelor religioase, principiu enunțat la articolul 29 din Constituția României, alături de libertatea gândirii și a opiniilor.[36] Chiar dacă nu se definește explicit ca stat laic, România nu are nicio religie națională, respectând principiul de secularitate: autoritățile publice sunt obligate la neutralitate față de asociațiile și cultele religioase.[37]

În România sunt recunoscute oficial 18 culte religioase.[38] Biserica Ortodoxă Română este principala instituție religioasă din România. Ea este o biserică autocefală, ce se află în comuniune cu celelalte biserici aparținând Bisericii Ortodoxe. Cea mai mare parte a populației României, respectiv 86,45%, s-a declarat ca fiind de confesiune creștin ortodoxă, conform recensământului din 2011.[39] De asemenea, importante comunități religioase ce aparțin altor ramuri ale creștinismului decât ortodoxia, sunt reprezentate de: romano-catolicism (4,62%), calvinism (3,19%), penticostalism (1,92%), greco-catolicism (0,8%) și baptism (0,6%).[39] Astfel, populația creștină din România, reprezintă 99,5% din totalul populației țării. În Dobrogea există și o minoritate islamică compusă majoritar din turci și tătari. Credincioșii musulmani din România sunt în număr de circa 70.000, dintre care 85% trăiesc în județul Constanța, 12% în județul Tulcea, iar restul în diferite centre urbane ca: București, Brăila, Galați, Călărași, Giurgiu, Oltenița, Drobeta-Turnu Severin etc.[40] De asemenea, la recensământul din 2011, în România existau 3.519 de persoane de religie mozaică, 20.743 de atei și 18.917 persoane fără religie.[39] Rata ateismului este în creștere, însă și așa, aceasta este una dintre cele mai scăzute din lume. 59% dintre atei locuiesc în București sau în alte orașe mari și foarte mari.[41] Un cult relativ nou, recunoscut oficial abia în anul 2000,[42] este reprezentat de Martorii lui Iehova. Acesta atrage din ce în ce mai mulți adepți în fiecare an.[43] La recensământul din 2011, 49.820 de persoane (aproximativ 0,26% din populația României) făceau parte din acest cult.[39]

Până la Unirea din 1918, cea mai mare parte a populației din Transilvania era formată din credincioși ai Bisericii Române Unite cu Roma, ca urmare a trecerii unei mari părți a românilor, până atunci ortodocși, la Biserica Romei, la sfârșitul secolului al XVII-lea. Catolicismul și protestantismul sunt prezente mai ales în Transilvania și Crișana. De pildă, în județele Arad și Bihor este cea mai mare densitate de credincioși ai cultului baptist din România, aceștia întrunind 3,41% (14.700), respectiv 3,81% (21.934) din totalul populației acestor județe.[44] De asemenea, în România există și alte culte, precum ortodocșii pe stil vechi și cultul armean.

Educație

modificare
Articol principal: Educația în România.
 
Cu aproape 42.000 de studenți în 2014,[45] Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este cea mai mare din țară.

După anul 1990, sistemul educațional din România a trecut printr-o serie de transformări datorate atât reglementărilor la nivel național și european, cât și evoluțiilor demografice din România, care au condus la reorganizarea întregului sistem de învățământ.[46] În conformitate cu legea educației (adoptată în 1995), sistemul educativ românesc este reglementat de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.[47] Fiecare nivel are propria sa formă de organizare și este subiectul legislației în vigoare.[48] Grădinița este opțională între 3 și 6 ani. Școlarizarea începe la vârsta de 7 ani (câteodată la 6 ani) și este obligatorie până în clasa a X-a (de obicei, care corespunde cu vârsta de 16 sau 17).[49] Învățământul primar și secundar este împărțit în 12 sau 13 clase.[48] Învățământul superior este aliniat la spațiul european al învățământului superior.

Primii patru ani sunt predați de către un singur profesor (învățător), pentru majoritatea elevilor.[50] Alte cadre didactice sunt folosite numai pentru câteva discipline de specialitate (limbi străine, informatică etc.).[50] Cursurile sunt reconfigurate la sfârșitul clasei a IV-a, pe baza performanțelor academice. Selecția pentru clase se face pe baza testelor locale. Începând cu clasa a V-a, elevii au un alt profesor pentru fiecare materie.[50] În plus, fiecare clasă are un profesor desemnat pentru a fi îndrumătorul clasei (diriginte). Studiile liceale sunt de patru ani, doi obligatorii (a IX-a și a X-a), doi neobligatorii (a XI-a și a XII-a).[50] Nu există examene între clasa a X-a și a XI-a. Sistemul național de învățământ superior este structurat pe trei niveluri de studii universitare: studii universitare de licență, de masterat și doctorat.

În 2004, aproximativ 4,4 milioane din populație era înscrisă la școală. Dintre acestea, 650.000 în grădiniță, 3,11 milioane (14% din populație) în învățământul primar și secundar și 650.000 (3% din populație) la nivel terțiar (universități).[51] În același an, rata de alfabetizare a adulților români era de 97,3% (a 45-a la nivel mondial), în timp ce raportul combinat brut de înscriere în sistemul educațional primar, secundar și terțiar a fost de 75% (al 52-lea din întreaga lume).[52]

Asociația Ad Astra a cercetătorilor români a publicat ediția din 2007 a topului universităților din România. Acest top, aflat la a treia ediție, cuprinde un clasament general, respectiv un clasament pe domenii științifice, care reflectă pregătirea și performanța științifică a cadrelor didactice ale universităților. Clasamentele sunt realizate pe baza articolelor științifice publicate de personalul universităților în reviste științifice recunoscute pe plan internațional. În clasamentul general, pe primele locuri se situează Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași (locul 1), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (locul 2) și Universitatea din București (locul 3).[53] Comparativ cu țările UE, competitivitatea forței de muncă din România din punct de vedere al educației și competențelor (abilităților) este încă redusă. În cadrul PISA, aproximativ 70% din elevii de 15 ani din România au avut performanțe situate sub nivelul cerut pentru un loc de muncă modern, față de 37% din elevii de 15 ani din Uniunea Europeană. Nivelul indicatorilor privind educația în România este scăzut, comparativ cu al celor din UE.[54]

 
Rata analfabetismului pe județe (2011). Media națională este de 1,22%.

România este țara cu cei mai mulți analfabeți din Europa.[55] În România există aproape un sfert de milion de persoane analfabete.[56] Potrivit datelor recensământului din 2011, în topul județelor cu cei mai mulți analfabeți – atât ca număr, dar și ca procentaj raportat la populația totală – se regăsesc județele din sudul și sud-estul României precum Giurgiu, Călărași, Teleorman, Ialomița sau Tulcea, în timp ce Capitala și o parte din județele din vestul, centrul și nord-estul țării au înregistrat cei mai puțini analfabeți – sub 1%.[56] Deși față de recensământul din 2002 numărul analfabeților s-a micșorat cu circa 50% la nivel de țară, scăderea nu a avut un caracter uniform.[56] Județe precum Maramureș, Dolj, Olt, Teleorman sau capitala București au înregistrat cele mai puternice scăderi (60–70%), în timp ce în județe precum Vrancea numărul persoanelor analfabete a scăzut cu doar puțin peste 16%.[56] 41% dintre elevii români au acasă mai puțin de zece cărți și cam același procent dintre adolescenții de 15 ani citesc cu dificultate.[55] În 2012, rata abandonului școlar a fost de 17,4%, în scădere față de 2011, când a fost de 17,5%, însă mult peste media de 12,8% din Uniunea Euro­peană, potrivit cifrelor publicate de Eurostat.[57] Cele mai mari probleme se înregistrează la nivelul învă­țământului liceal și profe­sio­nal, la care, în 2012, apro­ximativ 13% dintre elevi au renunțat. Cei mai mulți dintre copii abandonează școala din cauza sărăciei, dar și a lipsei de educație a părinților, care nu înțeleg importanța școlii, arată studiile de specialitate.[55]

Aglomerări urbane

modificare
Articole principale: Lista orașelor din România și Zone metropolitane în România.

La 1 ianuarie 2016 în mediul urban, în cele 320 de municipii și orașe, locuiau 12.546 de mii de persoane.[58] Ponderea populației urbane a fost de 56,41%, în scădere ușoară față de 1 ianuarie 2015 (56,44%).[58]

București este cel mai mare oraș și, totodată, capitala României.[59] Acesta deține 16,8% din populația urbană și 9,5% din populația țării.[58] La 1 ianuarie 2016, populația orașului depășea 2,1 milioane de locuitori, în timp ce zona metropolitană București concentrează o populație de peste 3 milioane de locuitori.[60] Pe viitor, sunt prevăzute planuri de extindere a granițelor ariei metropolitane București.[61][62]

În România mai există încă șase orașe care au o populație numeroasă (în jur de 300.000 de locuitori) și care se înscriu în clasamentul celor mai populate orașe din Uniunea Europeană. Acestea sunt: Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova și Galați. Alte orașe cu o populație ce depășește 200.000 de locuitori sunt Brașov, Ploiești, Oradea și Brăila. De asemenea, există încă alte 13 orașe care concentrează un număr mai mare de 100.000 de locuitori.[63]

Cele mai mari orașe din România

 
București
 
Iași

 Loc Oraș Județ Pop. Loc Oraș Județ Pop.

 
Timișoara
 
Cluj-Napoca

1 București – 2.106.144 11 Brăila Brăila 210.602
2 Iași Iași 362.142 12 Bacău Bacău 196.883
3 Timișoara Timiș 332.983 13 Arad Arad 179.045
4 Cluj-Napoca Cluj 321.687 14 Pitești Argeș 176.747
5 Constanța Constanța 317.832 15 Sibiu Sibiu 169.786
6 Craiova Dolj 305.689 16 Târgu Mureș Mureș 150.191
7 Galați Galați 304.340 17 Baia Mare Maramureș 147.801
8 Brașov Brașov 290.743 18 Buzău Buzău 135.601
9 Ploiești Prahova 233.663 19 Satu Mare Satu Mare 122.504
10 Oradea Bihor 222.736 20 Botoșani Botoșani 122.311
Populația la 1 ianuarie 2016 (estimare)[58]

În prezent, o parte din cele mai mari orașe sunt incluse într-o zonă metropolitană: Constanța (500.000 de locuitori),[64] Brașov, Iași (ambele cu o populație de aproximativ 400.000 de locuitori), Cluj-Napoca (370.000 de locuitori)[65] și Oradea (260.000 de locuitori), iar altele sunt planificate: Timișoara–Arad (1 milion de locuitori),[66] Galați–Brăila (800.000 de locuitori),[67] Craiova (350.000 de locuitori),[68] Ploiești (300.000 de locuitori)[69] și Bacău (240.000 de locuitori).

Indicatori demografici

modificare
  • Mărimea populației: România are o populație de 20.121.641 locuitori[70].
  • Densitatea populației: 84,4 loc/km².
  • Populația urbană: circa 55,20% [70]
  • Populația rurală: circa 44,80% [70]
  • Rata migrației nete: -0,13 emigranți ‰ locuitori (anul 2006)
  • Rata de creștere a populației: -0,22% (anul 2010)
  • Rata natalității: 9,9 născuți ‰ locuitori (anul 2010)
  • Rata mortalității: 12,1 decese ‰ locuitori (anul 2010)
  • Rata mortalității infantile: 9,2 decese ‰ născuți vii (anul 2010)
  • Speranța de viață la naștere: 75.1 de ani
    • aproximativ 71,4 de ani pentru bărbați (anul 2015)
    • aproximativ 78,8 ani pentru femei (anul 2015)
  • Rata totală a fertilității: 1,77 copii născuți/femeie (anul 2019)

Evoluția natalității în România

modificare
 
Evolutia demografica din România (1930-2006)
 
Evoluția populației între 1961 și 2003
 
Populația pe vârste și sexe din România în 2017

Potrivit datelor prezente pe site-ul Fondului ONU pentru Populație în lume și în Cartea Verde publicată de această organizație, evoluția natalității în România este următoarea:

  • Rata brută a natalității până în 1966: 14,3‰;
  • După 1967, când au fost interzise avorturile, natalitatea a crescut până la 27,4‰;
  • În perioada 1986-1989 natalitatea avea valori de aproximativ 16‰;
  • După 1989 natalitatea a scăzut la 10,4‰ în 2000 și chiar sub 10‰ în 2002, după care s-a redresat ușor.
  • În timp ce în 1989 s-au născut 369.000 de copii, în 1990 numărul de nou-născuți a fost de 314.000, în 1991 de 275.000, iar în 1992, 260.000, iar în 2012 de 198.770.
  • În perioada 1985-1990 se nășteau în medie 360.000 copii pe an, iar în ultima decadă numărul oscilează în jurul a 220.000 pe an, spre exemplu, în anul 2004 s-au născut 216.300 copii, cu 3.800 mai mulți decât în anul precedent.

În mai 2010, mortalitatea infantilă era de 9,2 la mie, în condițiile în care în majoritatea statelor din UE aceasta era de sub 5 la 1.000[71].

Împărțirea pe grupe de vârstă

modificare
  • Populație totală:19,53 milioane
  • 0-14 ani: 15,5% (masculin 1,772,583/feminin 1,681,539)
  • 15-64 (de) ani: 69,7% (masculin 7,711,062/feminin 7,784,041)
  • 65 de ani si peste: 14,7% (masculin 1,332,120/feminin 1,934,076) (2010)
  • Peste 50 de ani tabloul demografic va fi complet diferit: pensionarii vor reprezenta mai mult de jumătate din populația țării[72].

Evoluția populației României

modificare

Conform recensământului din anul 1930 din populația de 18.057.028 de locuitori, 80% trăia la sate și avea ca ocupație agricultura[73]. Grupul etnic al romilor a cunoscut o evoluție demografică ascendentă[73]. Dacă la referendumul din 1966 erau 0,4% din populația țării, în 1977 au ajuns la 1,1%, potrivit recensământului din 1992 reprezentau 1,8% din total, în 2002 au ajuns să fie 2,5%, iar în 2011 3,3%[73].

În anul 2012 populația României s-a diminuat din spor natural negativ cu peste 56.000 de persoane[71]. Populația României se va reduce destul de mult în următorii ani, ajungând ca în 2050 să scadă până la 15,5 milioane de persoane (-29%), conform statisticilor[74].

În secolul 20 au fost organizate opt recensăminte ale populației și locuințelor, în anii 1912, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977 și 1992[75].

Evoluția populației României, pe ani:

Anul 2019 2011 2002 1992 1977 1966 1956 1948 1941 1930 1912 1899 1860
populația (milioane) 21,1 20,1 21,6 22,8 21,5 19,1 17,5 15,8 16,1 18 7,2 5,9 4,1

Statistici vitale

modificare
 
Rata totală de fertilitate în România, pe județe (2019)

Rata de fertilitate 1850–1899

modificare

Rata totală de fertilitate reprezintă numărul de copii născuți de fiecare femeie. Aceasta se bazează pe date destul de bune pentru întreaga perioadă. Surse: Our World in Data și Gapminder Foundation.[76]

Ani 1850 1851 1852 1853 1854 1855 1856 1857 1858 1859 1860[76]
Rata totală de fertilitate în România 5,22 5,08 4,94 4,8 4,66 4,52 4,38 4,24 4,11 3,97 4,23
Ani 1861 1862 1863 1864 1865 1866 1867 1868 1869 1870[76]
Rata totală de fertilitate în România 4,29 4,29 4,07 4,82 4,64 4,19 4,25 4,48 4,56 4,61
Ani 1871 1872 1873 1874 1875 1876 1877 1878 1879 1880[76]
Rata totală de fertilitate în România 4,49 4,29 4,36 4,6 5,2 4,96 4,74 4,22 4,97 5,05
Ani 1881 1882 1883 1884 1885 1886 1887 1888 1889 1890[76]
Rata totală de fertilitate în România 5,56 5,41 5,74 5,55 5,78 5,65 5,49 5,68 5,44 5,16
Ani 1891 1892 1893 1894 1895 1896 1897 1898 1899[76]
Rata totală de fertilitate în România 5,67 5,23 5,43 5,48 5,67 5,45 5,75 4,92 5,63

Înainte de Primul Război Mondial

modificare
Populația medie Nașteri vii Decese Schimbare naturală Rata brută a natalității (la 1.000) Rata brută de mortalitate (la 1.000) Schimbare naturală (la 1.000) Ratele totale de fertilitate[76]
1900 6.050.000 235.000 146.000 89.000 38,8 24,2 14,7 5,20
1901 6.120.000 241.000 160.000 81.000 39,3 26,2 13,2 5,27
1902 6.210.000 242.000 172.000 70.000 39,0 27,7 11,3 5,23
1903 6.290.000 252.000 156.000 96.000 40,1 24,8 15,3 5,37
1904 6.390.000 256.000 156.000 100.000 40,1 24,4 15,6 5,37
1905 6.480.000 248.000 160.000 88.000 38,3 24,7 13,6 5,13
1906 6.570.000 262.000 157.000 105.000 39,9 23,9 16,0 5,35
1907 6.680.000 274.000 176.000 98.000 41,1 26,3 14,8 5,51
1908 6.770.000 273.000 185.000 88.000 40,3 27,4 13 5,40
1909 6.860.000 282.000 188.000 94.000 41,1 27,4 13,7 5,51
1910 6.970.000 274.000 173.000 101.000 39,3 24,8 14,5 5,27
1911 7.090.000 300.000 179.000 121.000 42,3 25,3 17,1 5,67
1912 7.240.000 314.000 166.000 148.000 43,4 22,9 20,4 5,82
1913 7.360.000 310.000 192.000 118.000 42,1 26,1 16,0 5,64
1914 7.770.000 327.000 183.000 144.000 42,1 23,5 18,5 5,64
1915 7.910.000 320.000 194.000 126.000 40,5 24,5 15,9 5,43
Ani 1916 1917 1918[76]
Rata totală de fertilitate în România 4,84 4,25 3,67

Între Primul și Al Doilea Război Mondial

modificare
Populația medie Nașteri vii Decese Schimbare naturală Rata brută a natalității (la 1.000) Rata brută de mortalitate (la 1.000) Schimbare naturală (la 1.000) Ratele totale de fertilitate[76]
1919 15.920.000 366.000 328.000 38.000 23,0 20,6 2,4 3,08
1920 16.010.000 539.000 415.000 124.000 33,7 25,9 7,7 4,52
1921 16.240.000 620.000 372.000 248.000 38,2 22,9 15,3 5,12
1922 16.500.000 614.000 376.000 238.000 37,2 22,8 14,4 4,98
1923 16.770.000 609.000 372.000 237.000 36,4 22,1 14,4 4,88
1924 16.990.000 623.000 383.000 240.000 36,7 22,5 14,1 4,92
1925 17.190.000 606.000 362.000 244.000 35,2 21,1 14,1 4,72
1926 17.460.000 608.000 373.000 235.000 34,8 21,4 13,4 4,66
1927 17.690.000 603.000 393.000 210.000 34,1 22,2 11,9 4,57
1928 17.970.000 624.000 352.000 272.000 34,7 19,6 15,1 4,65
1929 17.640.000 601.000 378.000 223.000 34,1 21,4 12,6 4,57
1930 17.870.000 625.000 347.000 278.000 35,0 19,4 15,6 4,69
1931 18.190.000 605.000 379.000 226.000 33,3 20,8 12,4 4,46
1932 18.427.000 662.000 399.000 263.000 35,9 21,7 14,3 4,81
1933 18.653.000 598.000 348.000 250.000 32,1 18,7 13,4 4,30
1934 18.914.000 612.416 390.668 221.748 32,4 20,7 11,7 4,34
1935 19.088.000 585.503 402.720 182.783 30,7 21,1 9,6 4,11
1936 19.319.000 608.906 382.179 226.727 31,5 19,8 11,7 4,22
1937 19.535.000 601.310 377.954 223.356 30,8 19,3 11,4 4,13
1938 19.750.000 585.423 379.445 205.978 29,6 19,2 10,4 3,97
1939 19.934.000 563.817 370.348 193.469 28,3 18,6 9,7 3,79
Ani 1940 1941 1942 1943 1944 1945[76]
Rata totală de fertilitate în România 3,55 3,08 2,87 3,14 2,91 2,63

După cel de-al Doilea Război Mondial

modificare

Principalele surse:[76][77]

Populația medie (1 iulie) Nașteri vii Decese Schimbare naturală Rata brută a natalității (la 1.000) Rata brută de mortalitate (la 1.000) Schimbare naturală (la 1.000) Modificarea brută a migrației (la 1.000) Ratele totale de fertilitate
1946 15.760.000 391.273 296.439 94.834 24,8 18,8 6,0 0,3 3,32
1947 15.860.000 370.562 349.331 21.231 23,4 22,0 1,3 0,8 3,14
1948 15.893.000 379.868 248.238 131.630 23,9 15,6 8,3 3,7 3,20
1949 16.084.000 444.065 219.881 224.184 27,6 13,7 13,9 0,2 3,70
1950 16.311.000 426.820 202.010 224.810 26,2 12,4 13,8 -4,4 3,14
1951 16.464.000 412.534 210.021 202.513 25,1 12,8 12,3 -2,2 3,01
1952 16.630.000 413.217 195.287 217.930 24,8 11,7 13,1 -0,1 2,97
1953 16.847.000 401.717 194.752 206.965 23,8 11,6 12,3 -0,8 2,76
1954 17.040.000 422.346 195.091 227.255 24,8 11,4 13,3 3,4 2,98
1955 17.325.000 442.864 167.535 275.329 25,6 9,7 15,9 -1,0 3,07
1956 17.583.000 425.704 174.847 250.857 24,2 9,9 14,3 -0,3 2,89
1957 17.829.000 407.819 181.923 225.896 22,9 10,2 12,7 0 2,73
1958 18.056.000 390.500 156.493 234.007 21,6 8,7 13,0 -3,6 2,58
1959 18.226.000 368.007 186.767 181.240 20,2 10,2 9,9 -0,2 2,43
1960 18.403.414 352.241 160.720 191.521 19,1 8,7 10,4 -1,5 2,33
1961 18.566.932 324.859 161.936 162.923 17,5 8,7 8,8 -2,7 2,17
1962 18.680.721 301.985 172.429 129.556 16,2 9,2 6,9 0,2 2,04
1963 18.813.131 294.886 155.767 139.119 15,7 8,3 7,4 -1,3 2,01
1964 18.927.081 287.383 152.476 134.907 15,2 8,1 7,1 -1,8 1,96
1965 19.027.367 278.362 163.393 114.969 14,6 8,6 6,0 0 1,91
1966 19.140.783 273.678 157.445 116.233 14,3 8,2 6,1 1,4 1,90
1967 19.284.814 527.764 179.129 348.635 27,4 9,3 18,1 4,5 3,66
1968 19.720.984 526.091 188.509 337.582 26,7 9,6 17,1 −2,4 3,63
1969 20.010.178 465.764 201.225 264.539 23,3 10,1 13,2 −1,1 3,19
1970 20.252.541 427.034 193.255 233.779 21,1 9,5 11,5 −0,8 2,89
1971 20.469.658 400.146 194.306 205.840 19,5 9,5 10,1 −0,7 2,66
1972 20.662.648 389.153 189.793 199.360 18,8 9,2 9,6 −1,6 2,55
1973 20.827.525 378.696 203.559 175.137 18,2 9,8 8,4 1,3 2,44
1974 21.028.841 427.732 191.286 236.446 20,3 9,1 11,2 −0,9 2,72
1975 21.245.103 418.185 197.538 220.647 19,7 9,3 10,4 −1,0 2,62
1976 21.445.698 417.353 204.873 212.480 19,5 9,6 9,9 0 2,58
1977 21.657.569 423.958 208.685 215.273 19,6 9,6 9,9 −0,8 2,60
1978 21.854.622 416.598 211.846 204.752 19,1 9,7 9,4 −0,5 2,54
1979 22.048.305 410.603 217.509 193.094 18,6 9,9 8,8 −1,9 2,50
1980 22.201.387 398.904 231.876 167.028 18,0 10,4 7,5 −0,7 2,45
1981 22.352.635 381.101 224.635 156.466 17,0 10,0 7,0 −1,4 2,37
1982 22.477.703 344.369 224.120 120.249 15,3 10,0 5,3 −1,9 2,17
1983 22.553.074 321.498 233.892 87.606 14,3 10,4 3,9 −0,7 2,00
1984 22.624.505 350.741 233.699 117.042 15,5 10,3 5,2 −0,8 2,19
1985 22.724.836 358.797 246.670 112.127 15,8 10,9 4,9 −0,6 2,26
1986 22.823.479 376.896 242.330 134.566 16,5 10,6 5,9 −0,8 2,39
1987 22.940.430 383.199 254.286 128.913 16,7 11,1 5,6 −0,7 2,42
1988 23.053.552 380.043 253.370 126.673 16,5 11,0 5,5 −1,1 2,31
1989 23.151.564 369.544 247.306 122.238 16,0 10,7 5,3 −2,9 2,19
1990 23.206.720 314.746 247.086 67.660 13,6 10,6 2,9 −3,8 1,83
1991 23.185.084 275.275 251.760 23.515 11,9 10,9 1,0 −18,1 1,56
1992 22.788.969 260.393 263.855 −3.462 11,4 11,6 −0,2 −1,3 1,50
1993 22.755.260 249.994 263.323 −13.329 11,0 11,6 −0,6 −0,5 1,45
1994 22.730.622 246.736 266.101 –19.365 10,9 11,7 −0,9 −1,3 1,42
1995 22.680.951 236.640 271.672 −35.032 10,4 12,0 −1,5 −1,7 1,34
1996 22.607.620 231.348 286.158 −54.810 10,2 12,7 −2,4 −0,3 1,29
1997 22.545.925 236.891 279.315 −42.424 10,5 12,4 −1,9 0 1,31
1998 22.502.803 237.297 269.166 −31.869 10,5 12,0 −1,4 −0,6 1,33
1999 22.458.022 234.600 265.194 −30.594 10,4 11,8 −1,4 0,4 1,32
2000 22.435.205 234.521 255.820 −21.299 10,5 11,4 −0,9 −0,3 1,32
2001 22.408.393 220.368 259.603 −39.235 9,8 11,6 −1,8 −30,9 1,23
2002 21.675.775 210.529 269.666 −59.137 9,7 12,4 −2,7 −2,0 1,26
2003 21.574.365 212.459 266.575 −54.116 9,8 12,4 −2,5 −3,2 1,29
2004 21.451.845 216.261 258.890 −42.629 10,1 12,1 −2,0 −4,2 1,32
2005 21.319.673 221.020 262.101 −41.081 10,4 12,3 −1,9 −4,0 1,38
2006 21.193.749 219.483 258.094 −38.611 10,4 12,2 −1,8 −12,9 1,41
2007 20.882.980 214.728 251.965 −37.237 10,3 12,1 −1,8 −14,7 1,43
2008 20.537.848 221.900 253.202 −31.302 10,8 12,3 −1,5 −6,8 1,58
2009 20.367.437 222.388 257.213 −34.825 10,9 12,6 −1,7 −4,2 1,65
2010 20.246.798 212.199 259.723 −47.524 10,5 12,8 −2,3 −2,6 1,58
2011 20.147.657 196.242 251.439 −55.197 9,7 12,5 −2,7 −1,6 1,46
2012 20.060.182 201.104 255.539 −54.435 10,0 12,7 −2,7 0 1,52
2013 19.988.694 188.599 247.475 −58.876 9,4 12,4 −2,9 −0,7 1,45
2014 19.916.451 198.740 254.965 −56.225 10,0 12,8 −2,8 −1,9 1,55
2015 19.822.250 201.995 262.442 −60.447 10,2 13,2 −3,0 −2,8 1,61
2016 19.706.424 205.773 258.404 −52.631 10,4 13,1 −2,7 −3,1 1,68
2017 19.592.933 210.590 262.321 −51.731 10,7 13,4 −2,6 −3,0 1,77
2018 19.483.840 210.290 264.963 −54.673 10,8 13,6 −2,8 −1,8 1,81
2019 19.394.228 211.175 260.877 −49.702 10,9 13,5 −2,6 −3,8 1,86
2020 19.296.076 206.826 299.524 −92.698 10,7 15,5 −4,8 −2,6 1,80
2021 19.126.302 199.107 336.075 −136.968 10,4 17,6 −7,2 -1,1 1,81
2022 19.052.694 178.233 272.953 −94.720 9,4 14,3 −4,9 4,8 1,71
2023 19.051.562 153.397 242.918 −89.521 8,1 12,7 −4,6 1,49(e)
Mişcarea naturală a populaţiei în România
Perioada Naṣteri Decedaţi Spor natural
Ianuarie-Octombrie 2023 131.989 201.280 −69.291
Ianuarie-Octombrie 2024 125.978 204.424 −78.446
Diferența ▼ −6.011 (−4,55%) ▲ +3.144 (+1,56%) ▲ -9.155

Numărul salariaților

modificare

Numărul de salariați din România a scăzut de la 8,1 milioane în 1990, la 4,5 milioane în prezent, din totalul populației active, de 10,5 milioane persoane.[72] O estimare comparativă arată că nu­mărul românilor plecați la muncă în străi­nătate în 2009 se situează undeva între 2.800.000 și 3.000.000 de persoane,[78] însă fenomenul emigrației nu este exact cuantificat.

Emigrația

modificare
Vezi și: Diaspora română.

Numărul românilor ori al persoanelor cu strămoși născuți în România care trăiesc în afara granițelor țării este de aproximativ 12 milioane.[79] Puțin timp după revoluția din decembrie 1989, populația României a fost de peste 23 de milioane de locuitori. Însă, începând cu 1991, aceasta a intrat într-o tendință de scădere treptată,[80][81] ajungând actualmente la circa 19,4 milioane de locuitori. Acest fapt se datorează liberei circulații în statele din afara granițelor României,[82] dar și ratei natalității destul de scăzute.[83][84]

În iulie 2010, în statele membre UE se aflau aproximativ 2,5–2,7 milioane de imigranți români.[85] Cu 2,8 milioane de emigranți luați în evidență de Banca Mondială la nivelul lui 2010, România se situează pe locul 18 în lume în privința emigrației.[86]

Țară de emigrație Număr Ref.
  Italia 1.290.051 [87]
  Statele Unite 1.100.000 [88]
  Spania 913.405 [89]
  Israel 500.000 [87]
  Germania 450.000 [87]
  Ucraina 338.427 [90]
  Canada 204.630 [87]
  Franța 200.000 [89]
  Marea Britanie 158.000 [87]
  Austria 106.535 [87]
  Belgia 93.487 [87]
  Grecia 48.539 [87]
  Irlanda 45.000 [87]
  Portugalia 39.000 [87]
  Ungaria 35.641 [91]
  Brazilia 33.280 [92]
  Australia 30.000 [87]
  Serbia 29.332 [93]
  Cipru 24.376 [94]
  Suedia 22.079 [95]
  Olanda 21.049 [96]
   Elveția 20.000 [87]
  Danemarca 10.862 [97]
  Venezuela 10.000 [98]
  Cehia 7.740 [99]
  Norvegia 6.869 [100]
  Emiratele Arabe Unite 6.444 [87]
  Rusia 5.305 [101]
  Turcia 4.600 [87]
  Iordania 4.000 [87]
  Japonia 3.300 [87]
  Noua Zeelandă 3.100 [87]
  Africa de Sud 3.000 [102]
  Luxemburg 2.800 [87]
  Finlanda 2.000 [87]
  Qatar 2.000 [87]
  China 1.320 [87]
  Argentina 1.000 [87]
  Chile 1.000 [87]
  Bulgaria 891 [103]
  Palestina 850 [87]
  Kuwait 696 [87]
  Coreea de Sud 634 [87]
  Mexic 600 [87]
  Egipt 420 [87]
  India 400 [87]
  Singapore 400 [87]
  Paraguay 398 [87]
  Oman 382 [87]
  Columbia 350 [87]
  Monaco 250 [87]
  Uruguay 200 [87]
  Peru 174 [87]
  Indonezia 155 [87]
  Thailanda 106 [87]
  Cuba 100 [87]
  Vietnam 100 [87]
  Pakistan 75 [87]
  Republica Dominicană 30 [87]
  Liechtenstein 15 [87]
  Namibia 10 [87]
  Burkina Faso 7 [87]
  Mongolia 1 [87]

Imigrația

modificare
Vezi și: Imigrarea către România.

Aproximativ 45.000 de străini sunt prezenți pe piața locală a forței de muncă, dintre care circa 30.000 de muncitori.[104]

Numărul imigrărilor în România rămâne redus (10.000 de persoane în 2008, cu 5% mai mult decât în anul precedent).[105] Numărul total al permiselor de muncă eliberate străinilor a fost de 76.700 în 2008, cu 30% mai mult decât în 2007.[105]

Statistici

modificare

Țările de origine are imigranților în România (estimări):[106]

Vezi și

modificare

Note

modificare
  1. ^ a b c În aceste cifre sunt incluse și persoanele care cunosc mai mult de o limbă străină.

Surse

modificare
  1. ^ http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table.  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ Infant Mortality Rate by Country 2023, worldpopulationreview.com 
  3. ^ Infant mortality rate - The World Factbook, www.cia.gov 
  4. ^ Statistică - Populația României continuă să scadă Arhivat în , la Wayback Machine. - Jurnalul Național - Accesat la data de 25.02.2009
  5. ^ a b c d „Site-ul oficial cu rezultatele recensamantul din 2002”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Maghiari din România - Situația după 1990 - Accesant 25.02.2009
  7. ^ „Romii din România - Wikipedia”. ro.m.wikipedia.org. Accesat în . 
  8. ^ „European effort spotlights plight of the Roma”. usatoday. Accesat în . 
  9. ^ Potrivit recensământului din anul 2002, numărul armenilor din România este de 1780 (sub 0,1% din populație), în scădere față de cei 1957 recenzați în 1992. - Divers.ro - Armeni - Perioada contemporană - Accesat la data de 25.02.2009
  10. ^ Recensământul general al populației României din 29 Decemvrie 1930, vol. II, pag. XXIV.
  11. ^ German Population of Romania, 1930-1948
  12. ^ Minoritatea germană din România - Ambasada Germaniei București - Accesat la data de 25.02.2009
  13. ^ German minority, Auswärtiges Amt
  14. ^ The Virtual Jewish History Tour - Romania
  15. ^ „Maghiarii și romii, cele mai numeroase minorități etnice din România”. România Liberă. . [nefuncțională]
  16. ^ a b V. Brădățeanu (). „ANALIZĂ: Minoritățile naționale din România – între aspirații și realități”. Agenția de presă Rador. 
  17. ^ a b „Evoluția comunităților etnice în România. Județul unde sunt cei mai puțini români, 12,6% din populația totală. Cine se află la polul opus”. inCont.ro. 
  18. ^ Emil Dumea. „Majoritate și majorități în România”. Cultură și religie în Europa (PDF). p. 15. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  19. ^ „Constituția României”. Camera Deputaților. Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ en „Romanian”. Ethnologue. 
  21. ^ a b „Rezultate definitive ale Recensământului Populației și al Locuințelor – 2011 (caracteristici demografice ale populației)” (PDF). Institutul Național de Statistică. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  22. ^ „Raport privind limba romani” (PDF). Romaninet. p. 11. 
  23. ^ en Konrad Gündisch (). Transylvania and the Transylvanian Saxons. München: LangenMüller. ISBN 3784426859. 
  24. ^ en Richard Wagner (). „Ethnic Germans in Romania”. German Minorities in Europe: Ethnic Identity and Cultural Belonging. Berghahn Books. p. 135. ISBN 9781571815040. 
  25. ^ en „German, Standard”. Ethnologue. 
  26. ^ Recomandările de la Oslo cu privire la drepturile lingvistice ale minorităților naționale & notă explicativă. Haga: Fundația pentru Relații Inter-Etnice. februarie 1998. ISBN 90-7598904-0. 
  27. ^ Al doilea raport privind România (PDF). Strasbourg: Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței. . 
  28. ^ a b c d e „Limbi vorbite în România”. Multiculture. Arhivat din original la . Accesat în . 
  29. ^ „Limba rusă e apusă”. Evenimentul Zilei. . 
  30. ^ „Eurobarometru: Jumătate dintre români vorbesc cel puțin o limbă străină”. Digi24. . 
  31. ^ „6 din 10 elevi români vorbesc o limbă străină”. Gândul. . 
  32. ^ Nicolae Saramandu, Manuela Nevaci (). „Multilingvism și limbi minoritare în România” (PDF). București: Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan-Alexandru Rosetti". p. 84. [nefuncțională]
  33. ^ Cosmina Simona Lungoci (). Reverberații romanice: francofonia și francofilia din perspectivă sincronică și diacronică. Editura Pro Universitaria. ISBN 978-606-647-751-2. 
  34. ^ fr „Chronologie”. Organisation internationale de la Francophonie. Arhivat din original la . Accesat în . 
  35. ^ Remus Câmpeanu. „Intelectualitatea română din Transilvania în veacul al XVIII-lea” (PDF). 
  36. ^ „TITLUL II – Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale”. Constituția României. 
  37. ^ „LEGE 489 28/12/2006”. Portal Legislativ. În România nu există religie de stat; statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee. 
  38. ^ „Culte recunoscute oficial în România”. Secretariatul de Stat pentru Culte. Arhivat din original la . Accesat în . 
  39. ^ a b c d „Ce ne spune recensământul din anul 2011 despre religie?” (PDF). Institutul Național de Statistică. octombrie 2013. 
  40. ^ „Comunitatea”. Muftiatul Cultului Musulman din România. Arhivat din original la . Accesat în . 
  41. ^ „Ateii din România: puțini, tineri, educați, de dreapta și intoleranți”. Fundația pentru o Societate Deschisă. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  42. ^ „Martorii lui Iehova”. CrestinOrtodox.ro. 
  43. ^ Dana Alecu (). „Ce-am învățat în trei ore de la Martorii lui Iehova din București”. Vice. 
  44. ^ „Religiile României. Orașul cu cel mai mare procent de atei din țară”. inCont.ro. 
  45. ^ „Raportul Rectorului privind starea Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 2014” (PDF). Universitatea Babeș-Bolyai. martie 2015. p. 7. 
  46. ^ „Educația în România”. Institutul Național de Statistică. Centrul pentru Politici Educaționale. iulie 2014. 
  47. ^ „LEGE nr. 84 din 24 iulie 1995”. Camera Deputaților. Arhivat din original la . Accesat în . 
  48. ^ a b Lucian Oprea. „Legea Învățământului Preuniversitar, proiect de lege aflat în dezbatere publică începând cu data de 17 decembrie 2007”. Forumul educațional SEI. Arhivat din original la . Accesat în . 
  49. ^ en „The Romanian education system” (PDF). Ministry of Education and Research. International Bureau of Education. martie 2001. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  50. ^ a b c d Adriana Nicu. „Curs de pedagogie” (PDF). 
  51. ^ „Educație” (PDF). Institutul Național de Statistică. 
  52. ^ en Human Development Report 2006 (PDF). New York: United Nations Development Programme. ISBN 0-230-50058-7. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  53. ^ „Topul universităților din România, 2007” (PDF). Ad Astra. 
  54. ^ „România: notă privind politicile educaționale” (PDF). Banca Mondială. . 
  55. ^ a b c Carmen Valică (). „România, "țara cu cei mai mulți analfabeți din Europa"”. Radio România Actualități. 
  56. ^ a b c d Victor Cozmei (). „Analfabetismul în România: un sfert de milion de români nu știu să scrie și să citească, în scădere cu 50% față de 2002. Topul județelor”. HotNews.ro. 
  57. ^ „Rata abandonului școlar în România în scădere, dar mult peste media UE”. Mediafax. . 
  58. ^ a b c d Laura Ichim, Manuela Vlaicu, Andreea Drăxineanu, Ciprian Alexandru. Populația României pe localități la 1 ianuarie 2016 (după domiciliu) (PDF). Institutul Național de Statistică. ISSN 2066-2181. 
  59. ^ en „Romania: largest cities and towns and statistics of their population”. World Gazetteer. Arhivat din original la . Accesat în . 
  60. ^ en Nicolae Sfetcu (). Bucharest Tourist Guide: Illustrated Edition. 
  61. ^ „Cum va arăta zona metropolitană București-Ilfov: Se va întinde până la Dunăre și va fi condusă de un Guvernator”. Mediafax. . 
  62. ^ Roxana Garaiman (). „Zona Metropolitană București, scoasă de la naftalină de primarul Oprescu”. Business24. 
  63. ^ „Anuarul Statistic al României” (PDF). Institutul Național de Statistică. 
  64. ^ „Misiune și valori”. Zona Metropolitană Constanța. 
  65. ^ „Zona Metropolitană Urbană și Strategii de Dezvoltare a Zonei Metropolitane Cluj-Napoca”. Consiliul Județean Cluj. 
  66. ^ „Primul pas spre dezvoltarea zonei metropolitane Timișoara – Arad”. Timpolis. . 
  67. ^ Sorin Țiței (). „Nașterea Zonei metropolitane „Dunărea de Jos" - parafată în instanță”. nepasădeGalați. 
  68. ^ „Zona Metropolitană Craiova”. Primăria Craiova. . [nefuncțională]
  69. ^ „PATICO - Zona Metropolitană Ploiești” (PDF). Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu". . 
  70. ^ a b c Institutul Național de Statistică, Populatia la 1 iulie 2007 pe localitati
  71. ^ a b Populatia Romaniei, in continua scadere, 12 iulie 2010, wall-stret.ro, accesat la 21 august 2010
  72. ^ a b Comisia Națională pentru Populație și Dezvoltare (). „Cartea Verde a Populației” (PDF). unfpa.ro. Accesat în . [nefuncțională]
  73. ^ a b c Omul care îi numără pe români de 45 de ani, 25 aprilie 2010, evz.ro, accesat la 25 aprilie 2010
  74. ^ Chinezii isi cauta visul occidental in estul Romaniei, 13 aprilie 2007, wall-stret.ro, accesat la 13 octombrie 2010
  75. ^ Guvernul amana cu sapte luni recensamantul populatiei din 2011, 14 aprilie 2010, wall-street.ro, accesat la 27 august 2010
  76. ^ a b c d e f g h i j k „Children born per woman - Our World in Data”. web.archive.org. . Arhivat din original în . Accesat în . 
  77. ^ „Bun venit la Institutul Național de Statistică | Institutul Național de Statistică”. insse.ro. Accesat în . 
  78. ^ Augustin Abraham, Ionela Șufaru (). „3 milioane de români, la muncă în străinătate”. Jurnalul Național. 
  79. ^ en „Romania”. focus Migration. 
  80. ^ „Populația României ar putea să scadă sub 17 milioane de locuitori în următorii 50 de ani”. 9AM. . 
  81. ^ Oana Dinu (). „BERD: Populația României ar putea scădea la 13 milioane locuitori în 2050”. Mediafax. 
  82. ^ Monica Roman, Cristina Voicu (). „Câteva efecte socioeconomice ale migrației forței de muncă asupra țărilor de emigrație. Cazul României” (PDF). Economie teoretică și aplicată. XVII (7): 50–65. 
  83. ^ „România are tot mai puțini locuitori”. Ziare.com. . 
  84. ^ Vasile Ghețău (). Declinul demografic și viitorul populației României: O perspectivă din anul 2007 asupra populației României în secolul 21 (PDF). Buzău: Editura Alpha MDN. ISBN 978-973-7871-88-6. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  85. ^ „2,7 milioane de emigranți români în UE”. Capital. . 
  86. ^ Iulian Anghel (). „România depășește Indonezia la emigranți”. Ziarul Financiar. 
  87. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af ag ah ai aj ak al am an ao ap aq ar as at Anca Melinte (). „Câți români au părăsit România pentru a trăi în străinătate”. Viața liberă. 
  88. ^ en „Romanian-American Community”. Romanian-American Network. Arhivat din original la . Accesat în . 
  89. ^ a b Cristina Șomănescu (). „Câți români muncesc în străinătate și unde sunt cei mai mulți”. Economica.net. 
  90. ^ en Center for the Prevention of Conflicts and Early Warning, nr. 704R/19 iunie 2004
  91. ^ en „Population census 2011 - Preliminary data”. KSH. 
  92. ^ pt „A Imigração Romena no Brasil”. MiniWeb Educação. Arhivat din original la . Accesat în . 
  93. ^ en „Population by ethnicity”. РЗС. Arhivat din original la . Accesat în . 
  94. ^ en „Preliminary Results of the Census of Population, 2011”. CYSTAT. Arhivat din original la . Accesat în . 
  95. ^ en „Foreign-born persons in Sweden by country of birth, age and sex. Year 2000 - 2015”. SCB. 
  96. ^ nl „Bevolking; generatie, geslacht, leeftijd en herkomstgroepering, 1 januari”. CBS. 
  97. ^ en StatBank Denmark
  98. ^ „America de Sud”. Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni. [nefuncțională]
  99. ^ cs Cizinci v České Republice. Praga: Český statistický úřad. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  100. ^ en „Persons with immigrant background by immigration category, country background and gender. 1 January 2012 (Corrected 30 April 2012)”. SSB. 
  101. ^ ru perepis.ru Arhivat în , la Wayback Machine.
  102. ^ Ministerul Afacerilor Externe
  103. ^ bg „Население по етническа група и майчин език”. NSI. 
  104. ^ SPECIAL: Criza de personal va aduce sute de mii de muncitori si specialisti straini pe piata locala[nefuncțională]
  105. ^ a b OCDE: 2,7 milioane de emigranți români în UE Arhivat în , la Wayback Machine., 12 iulie 2010, agerpres.ro, accesat la 22 august 2010
  106. ^ Immigrant and Emigrant Populations by Country of Origin and Destination (în engleză), migrationpolicy.org,  

Lectură suplimentară

modificare
  • Evoluția demografică a României: tendințe vechi, schimbări recente, perspective : 1870-2030, Cornelia Mureșan, Editura Presa Universitară Clujeană, 1999
  • Demografia teritorială a României, Vladimir Trebici, Ilie Hristache, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1986

Legături externe

modificare
  Portal România


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Demografia_României&oldid=16699681