Prezentul glosar de biologie conține termeni generali din domeniul biologiei, microbiologiei și embriologiei. Pentru termeni din domenii particulare ca: botanică, zoologie, medicină, vezi glosarele din categoria Glosare de biologie.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • abacterian - lipsit de bacterii.
  • abiogen - care este lipsit de viață sau care are loc în absența materiei vii; vezi și abiotic.
  • abiogeneză:
- proces natural prin care viața se naște din compuși organici simpli;
- teorie care susține că viața este originară din materia anorganică și care a condus la teoria generației spontane (astăzi depășită); vezi și arhebioză.
  • abiologie - disciplină care are ca obiect studierea elementelor lipsite de viață.
  • abioseston - totalitatea componentelor moarte dintr-un seston; seston abiotic; tripton.
  • abiotic:
- care se opune vieții; care este lipsit de viață; incompatibil cu viața; vezi și abiogen;
- factor care nu are legătură cu organismele vii, cum ar fi Soarele, apa, clima pentru un ecosistem.
  • abiotrofie - termen general indicînd modificări tisulare, degenerative, de origine genetică sau provocate de lipsa factorilor nutritivi, care determină slăbirea capacității de adaptare-apărare, scăderea vitalității unui organism sau a unui organ.
  • abioză - suspendarea temporală a vieții unui organism; vezi și: anoxibioză, anhidrobioză.
  • absorbție - funcție a celulei prin care apa, substanțele minerale sau organice pătrund în aceasta.
  • acantologie - disciplină care se ocupă cu studiul formațiilor spinoase.
  • acariobiont:
- (celulă) care este lipsită de nucleu; sinonim: acariot;
- nucleu neconstituit încă în plasma celulară.
- mediu ~ - apa ca mediu de viață;
- organism ~ - organism care populează mediul acvatic.
  • adamantoblast - celulă care produce țesutul adamantin (a cărei funcție esențială este formarea matricei smalțului dentar); ameloblast.
  • adaptare - capacitatea unui organism de a se modifica în raport cu condițiile de mediu și prin care devine mai apt de a îndeplini funcțiunile sale.
  • adaptaționism - curent al evoluționismului care încearcă să explice toate fenomenele prin procese de selecție naturală.
  • adelfofagie - absorbție normală a unuia sau a mai mulți embrioni animali ori vegetali de către cel mai dezvoltat dintre ei.
  • adelfogamie - unire a două organe sau celule generate de același individ.
  • adelfotaxie - tip de citotropism cu atragerea reciprocă a zoosporilor liberi.
  • adenoblast - celulă embrionară din care se dezvoltă țesutul glandular.
  • adenovirus - grup mare de virusuri care provoacă adenoviroze, cu afinitate specială pentru mucoasa conjunctivală, faringiană și țesutul limfatic.
  • adeziune - concreștere a două organe de natură diferită.
  • adult - (ființă, organ) care și-a încheiat procesul de creștere și a ajuns la maturitate, în stadiul de a se reproduce.
  • adipocit - celulă animală ce conține lipide; alte denumiri: celulă grasă, lipocit.
  • aduncat - (despre organe) curbat spre interior, cu aspect de cârlig; sinonim: adune.
  • adune - vezi aduncat.
  • adventiv - (despre specii) care pătrunde accidental într-o anumită biocenoză.
  • aerob:
- (despre procese biologice) care se desfășoară doar în prezența oxigenului;
- (despre microorganisme) care au nevoie pentru activitatea lor vitală de oxigen liber molecular din mediul extern.
- relație existentă între indivizii unui grup animal sau vegetal pe baza unei asemănări a caracterelor morfologice, biologice și genetice;
- forța de legătură între antigen și anticorp.
  • agam - care este capabil a se înmulți fără fecundație; sinonim: asexuat.
  • agamet - element de reproducere asexuat.
  • agamie - tip de înmulțire asexuată care nu implică un proces de fecundație.
  • agamocit - celulă reproducătoare asexuată.
  • agamogeneză - reproducere asexuată; sinonim: agamogonie.
  • agamogonie - vezi agamogeneză.
  • agamont - individ format pe cale asexuată.
  • agamospecie - specie care se reproduce asexuat.
  • agamospor - celulă reproducătoare rezultată pe cale asexuată.
  • agamotrop - care nu prezintă mișcări de atracție reciproce între gameții conjugați.
  • agenezie:
- defect de dezvoltare a unui țesut sau a unui organ prin afectarea embrionului din cauza unei anomalii a mesajului ereditar sau a unei embriopatii;
- incapacitate de reproducere biologică; sterilitate.
- componentă esențială a modului de viață a animalelor;
- acțiune exterioară care primejduiește echilibrul și integritatea unui sistem viu; stres.
- vietate extrem de mică, observabilă numai la microscop;
- denumire veche pentru spermatozoid.
- anticorp specific pentru o anumită toxină;
- antiser purificat, obținut prin imunizarea unor animale cu toxine sau veninuri, și utilizat terapeutic ca mijloc de imunizare pasivă contra infecțiilor cu agenți toxici.
- ramură a antropologiei care se ocupă cu studiul originii, evoluției și dezvoltării speciei umane;
- proces al apariției și evoluției omului ca specie.
- degradare a celulelor și a țesuturilor din plante și din animale sub acțiunea enzimelor proprii;
- distrugere a celulelor de către serul sangvin propriu.
  • autoorganizare - caracteristică logică a sistemelor evolutive (cum ar fi cele biologice) de a-și elabora noi forme de organizare, noi metode sau structuri interne.
  • autoreplicare - proprietate a unei celule de a da naștere unei noi celule identice.
  • autoreproducere - însușire caracteristică materiei vii, prin care organismele își asigură urmași în mod automat.
  • autotrof - organism capabil să-și sintetizeze substanța organică necesară, utilizând ca hrană substanțe anorganice (dioxid de carbon, săruri minerale, apă).
  • autotrofie - mod de hrănire specific organismelor autotrofe.
  • autovaccin:
- vaccin preparat din culturi ale unuia sau mai multor microbi recoltați din corpul pacientului, căruia îi va fi administrat pentru a obține o cât mai bună imunizare;
- injectare cu sânge venos sau ser sangvin, făcută bolnavului de la care s-a recoltat, cu scopul de a-i mări imunitatea.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
- creșterea peste normal a numărului de bazofile în sângele circulant, care poate să apară în diferite boli de sânge;
- proprietate a structurilor microscopice de a prezenta afinitate pentru coloranții bazici.
- ciclu de viață evolutiv al unui organism;
- totalitatea transformărilor ciclice din natură implicând toate organismele vii.
- proces de descompunere, de distrugere a unui compus organic biodegradabil;
- serie de procese prin care sistemele vii transformă substanțele chimice în compuși mai puțin nocivi pentru mediu.
- teorie conform căreia orice organism provine dintr-un alt organism similar, opunându-se teoriei generației spontane;
- crearea unui organism viu.
  • biogenie - vezi biogenetică.
  • biognoză - studiul cunoașterii proceselor care au loc în materia vie.
  • bioinformatică - totalitatea mijloacelor tehnice utilizate pentru cercetarea fenomenelor biologice; informatică biologică.
  • bioinformație - informație din sistemele biologice cu rol în reglare, comunicație, reflectare, conservare și transmitere în spațiu și timp.
  • bioinginerie:
- domeniu de frontieră cuprinzând ansamblu de tehnici și de cunoștințe utilizate pentru conceperea și aplicarea în practică a unor procedee, dispozitive sau aparate utile în biologie și în diferite domenii medicale;
- inginerie genetică.
- proprietate a unor organisme vii (bacterii, insecte, pești etc.; exemplu: aripile licuricilor) de a produce lumină prin oxidarea unei substanțe proprii (luciferina); altă denumire: biofotogeneză;
- luminescență produsă de unele organisme vii datorită unor reacții biologice.
- metodă de cercetare a organismelor și organelor vii prin metode statistice și ale calculului probabilităților;
- totalitatea măsurătorilor efectuate asupra organismelor vii.
- totalitatea modificărilor structurale și funcționale suferite de organismele vii din momentul concepției pînă la moarte;
- acțiunea morfogenetică a organismelor vii asupra altor organisme.
  • bion - organism individual, vegetal sau animal.
  • bionecroză - proces de disoluție a unui țesut organic, provocată de leziuni distrofice.
  • bionică - știință care se ocupă cu studiul proceselor biologice și al structurii organismelor vii, cu scopul de a găsi în ele modele pentru crearea unor dispozitive utile în știință sau tehnică; biotehnică.
  • bionomie - știință care se ocupă cu studiul formelor de manifestare și al legilor vieții.
  • bionoză - tulburare a activității normale a unui organism produsă de un agent patogen viu.
  • bioplasmă - materie organică vie care intră în constituția tuturor viețuitoarelor.
  • bioplast - particulă citoplasmatică vie capabilă de a se reproduce singură.
  • bioplastic - care se referă la proprietatea celulelor vii de a se reface în urma distrugerilor suferite.
  • biopoieză - totalitatea proceselor care au contribuit la apariția organismelor vii.
  • biopolitică - studiere a influenței factorilor biologici asupra politicii.
  • biopreparat - (fragment de) organism animal sau vegetal conservat pentru a fi utilizat în cercetările științifice, în scopuri didactice etc.
  • bioreductori - ansamblul organismelor heterotrofe (bacterii, drojdii, ciuperci saprofite) care degradează materia organică moartă și eliberează astfel elementele minerale.
  • bioritm - activitate cu caracter periodic care are loc în lumea vie.
  • bioscop - aparat folosit în bioscopie.
  • bioscopie - observare a proceselor vitale; studiul vieții pe bază de observații.
  • biosferă - porțiune din mediul ambiant terestru unde se întâlnesc organisme vii; cuprinde partea inferioară a atmosferei, hidrosfera și o parte din litosferă.
  • biosistematică - disciplină care se ocupă cu clasificarea organismelor vii; altă denumire: biotaxie sau biotaxonomie.
  • biostatistică - statistică aplicată la studiul și interpretarea structurilor și fenomenelor caracteristice vieții.
  • biostază - vezi anabioză.
  • biostructură - structură biologică a materiei vii.
  • biotactism - atracție exercitată de o celulă asupra alteia.
  • biotaxie (sau biotaxonomie) - vezi biosistematică.
  • biotă - fauna și flora unei regiuni.
  • biotehnică:
- vezi bionică;
- domeniu interdisciplinar care se ocupă cu tehnicile aplicate în creșterea sau cultivarea bioorganismelor.
- studiu al corelațiilor dintre parametrii civilizației tehnologice și adaptabilitatea ființei umane;
- utilizarea în tehnică a microorganismelor (bacterii, drojdii, mucegaiuri etc), a culturilor de celule vegetale și animale pentru producerea de substanțe necesare în agricultură și în industria alimentară, în medicină și în industria farmaceutică etc.
  • biotelemetrie - ramură a biologiei care se ocupă cu studiul de la distanță, cu aparate adecvate, al parametrilor proprii organismelor vii.
  • bioterapie:
- metodă de terapie neconvențională prin utilizarea substanțelor biologice (vaccinuri, extracte tisulare, produse organice etc.) sau a unor produse organice;
- tratament înglobând toate remediile naturale (fitoterapie, fizioterapie, homeopatie, apiterapie etc).
  • biotic:
- care se referă la activitatea vitală; care se referă la viață; de viață; vezi și factori biotici;
- care este produs prin activitatea organismelor vii.
- mărire a virulenței unui microorganism latent sub influența unor agenți chimici, fizici sau de origine bacteriană;
- proprietate a unor microbi sau virusuri de a nu se putea dezvolta decît în organisme vii.
- dezvoltare timpurie a embrionului în timpul segmentării și formarea păturilor germinale; reproducere prin înmugurire.
- teorie potrivit căreia caracterele ereditare se transmit prin plasma germinativă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
- dezvoltare a unui individ de tip particular, care nu repetă filogenia speciei sale;
- grup de indivizi care provin dintr-un strămoș comun.
- proteină complexă, cu rol determinant în realizarea respirației celulare; exemplu: citocrom P450.
- pigment feroporfirinic dizolvat în sucul vacuolar al sacharomicetelor;
- celulă nervoasă conținând o cantitate redusă de citoplasmă, fiind lipsită de corpusculi Nissl.
  • citodermă - membrană celulară sau perete celular.
  • citofag - care înglobează sau care distruge celulele.
  • citofagie - înglobarea unei celule de către o alta; sinonim: citofagocitoză.
  • citofil - care are afinitate pentru celule.
  • citofiletic - referitor la genealogia celulelor.
  • citogen - care produce celule.
  • citogeneză - proces de dezvoltare ontogenetică și filogenetică a celulei; sinonim: citogenie.
  • citogenie - vezi citogeneză.
  • cirogonie - proces de înmulțire prin celule singuratice, pe calea diviziunii simple.
  • citografie - descriere sistematică a celulei.
  • citohidroliză - degenerare celulară prin distrugerea membranei sub acțiunea enzimelor.
  • citohistogeneză - dezvoltare structurală a celulelor vii.
  • citohistologie - studiul histologic al celulelor individuale.
  • citolemă - peliculă plasmatică externă, care căptușește membrana celulară.
  • citolimfă - partea fluidă a citoplasmei; suc celular.
  • citolitic - (substanță) care distruge celulele.
  • citoliză - proces de dizolvare sau de degenerare a celulei.
  • citologie - disciplină care studiază structura, dezvoltarea și funcțiile celulei.
  • citomegalie - creștere exagerată a unor celule sub acțiunea unor factori externi, chimici sau inframicrobieni.
  • citometrie - tehnică utilizată pentru măsurarea caracteristicilor celulelor, cum ar fi dimensiunea și structura acestora; implică utilizarea unui instrument numit citometru, care poate analiza celulele în flux sau în mod static.
  • citometrie în flux - tip de citometrie implică trecerea celulelor printr-un fascicul laser, iar măsurătorile se fac pe măsură ce celulele trec într-o singură linie; altă denumire: fluorocitometrie.
  • citometrie statică - tip de citometrie care implică fixarea și colorarea celulelor, iar analiza se face printr-un microscop.
  • citometru - aparat pentru măsurarea celulelor organice.
  • citomicrozomi - incluziuni citoplasmatice granulare.
  • citomixie:
- proces de fuziune a celulelor;
- proces de trecere a cromatinei dintr-o celulă în citoplasma altei celule.
  • citomorfologie - studiul morfologic al celulei.
  • citomorfoză - totalitatea modificărilor structurale pe care le suferă celula în timpul dezvoltării acesteia.
  • citonemă - particulă spiralată, prezentă în structura citoplasmei.
  • citopatie - afecțiunea celulelor animale sau vegetale.
  • citopatogen - care are un efect distructiv asupra celulelor.
  • citopatologie - disciplină care se ocupă cu studiul modificărilor patologice din interiorul celulei.
  • citopenie - reducere patologică a numărului de celule dintr-un țesut.
  • citoplasmă - substanță fundamentală vie, fluidă sau vâscoasă, din celulă, excluzând nucleul, membrana și plastidele.
  • citopoieză - proces de formare și dezvoltare a celulelor.
  • citoriză - formă mototolită a membranei celulare în cursul plasmolizei.
  • citosarc - corpul celulei fără nucleu.
  • citoscop - aparat cu care se examinează celulele.
  • citospectrofotometrie - metodă fizică modernă de investigare fină a celulelor și a structurii celulare.
  • citotaxie - tendință de atracție reciprocă a celulelor.
  • citotrofie - dezvoltare normală a celulei vii.
  • citotrop - (despre virusuri) cu afinitate deosebită pentru celule.
  • citotropism - atracție exercitată de către celule față de substanțele chimice, germeni sau virusuri.
  • citozomi:
- formațiuni, filamentoase și paralele, din celulele renale;
- componenții granulari extracelulari cuprinși în membrana celulară;
- corpul celular exclusiv nucleul.
- formație specială gelatinoasă macromoleculară, în stare coloidală, generată din amestecul soluțiilor de albuminoide în compuși organici asemănători, reprezentând prima fază de organizare a materiei vii;
- forme de viață microscopice considerate ca făcând trecerea între substanțele organice și primele organisme;
- agregare reversibilă de particule coloidale care precede precipitarea unui fluid.
  • coanocite - celule în formă de pâlnie, cu rol nutritiv, prezente la unele flagelate.
  • coc - bacterie sferică, izolată sau grupată împreună cu altele în formă de lanț, de ciorchine etc.; vezi și diplococ.
  • coliformi - grup heterogen de anterobacteriacee, bacili gram-negativi, nesporulați, mobili care fermentează lactoza.
  • colonie microbiană - grup de bacterii aflat în cultură pe medii solide, vizibil cu ochiul liber, derivat dintr-un germen unic sau dintr-un număr redus de germeni care s-au înmulțit pe loc.
  • colorație - metodă de cercetare microscopică, constând în tratarea preparatelor cu unul sau mai mulți coloranți.
  • comunicare celulară - procesul prin care celulele transmit și recepționează informații pentru a coordona activitățile și funcțiile lor într-un organism; este esențială pentru menținerea homeostaziei și pentru coordonarea răspunsurilor la stimuli externi și interni.
  • concentrație celulară - numărul de celule pe unitate de volum.
  • concentrație letală - concentrația unei substanțe toxice care ucide jumătate din lotul de organisme de probă.
  • concreștere - creștere împreună (unindu-se într-un tot) a două organe (vegetale sau animale).
  • constituție - totalitatea particularităților morfologice și funcționale ale unui organism, care determină caracterul reacțiilor acestuia față de acțiunea agenților externi.
  • convergență - apariție a unor asemănări structurale sau funcționale la organisme îndepărtate filogenetic, ca rezultat al adaptării la condiții de mediu relativ identice.
  • coronavirus - virus de formă variabilă, sferică sau ovoidală, pleomorfă, având un înveliș extern pe care se află niște proeminențe glicoproteice.
  • corpi cetonici - produși intermediari ai metabolismului, care provin din degradarea albuminelor și a grăsimilor.
  • corpuscul elementar - unitate virotică, alcătuită dintr-un centru de acid nucleic înconjurat de o capsulă proteică.
  • criptobioză - vezi anabioză.
  • cromotropism - reacție de orientare a unei plante sau a unui animal fixat, care se efectuează în direcția unei lumini de o anume culoare (cromotropism pozitiv) sau în direcție opusă acesteia (cromotropism negativ).
  • cronologia istoriei evolutive a vieții - teorie științifică care descrie principalele evenimente ale dezvoltării vieții pe planeta Pământ.
  • cultură celulară - tehnică utilizată pentru a crește și menține celule în afara organismului lor natural, într-un mediu controla și care permite cercetătorilor să studieze funcțiile celulare, comportamentul și răspunsurile lor la diferiți factori în condiții experimentale.
  • cultură microbiologică (sau microbiană) - metodă utilizată în microbiologie pentru multiplicarea organismelor microbiene, cu scopul de a produce reproducerea predeterminată a acestora pe un mediu de cultură, în condiții controlate, de laborator.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • ectobiont - organism parazit fixat pe fața externă a corpului gazdei.
  • ectoplasmă - zonă periferică, hialină și mai ales consistentă a citoplasmei, în celula animală sau vegetală (sinonim: hialoplasmă).
  • efemer - (despre plante, animale) cu perioadă de dezvoltare scurtă, în decursul unui sezon de vegetație.
  • electivitate - însușire a organismelor vii constând în asimilarea acelor condiții de mediu care corespund cel mai mult eredității acestora, fiind un rezultat al adaptării la mediu a organismelor (sinonim: capacitate selectivă).
  • electroforeză - metodă de analiză bazată pe migrarea cu viteză diferită a produșilor chimici în soluții prin care circulă un curent electric.
  • electrotropism - orientare a organismelor în anumite direcții sub influența curentului electric (sinonim: galvanotropism).
  • embriogeneză - perioadă incipientă în dezvoltarea animalelor pluricelulare și a plantelor, în cursul căreia se formează embrionul.
  • endemism - faptul că o specie de plantă sau de animal trăiește numai într-o anumită zonă sau arie.
  • energidă - unitate fiziologică formată din nucleu și citoplasmă, considerată un centru energetic, cu capacitatea de a fi monoenergidă (mononucleată) sau polienergidă (multinucleată).
  • eolotropie - vezi anizotropie.
  • eprubetă - mic tub din sticlă, închis la un capăt, folosit pentru analiza calitativă a probelor biologice.
  • etologie - știința care se ocupă cu studiul comportamentului organismelor vii.
  • euascomicete - grupă din clasa ascomicetelor, cuprinzând ciuperci care formează ascocarpi cu pereții proprii.
  • eugamie - fecundație normală, tipică.
  • eumicofite - ciuperci cuprinzînd ficomicetele, ascomicetele, bazidiomicetele și deuteromicetele.
  • eurihalin - organism capabil să prezinte toleranțe mari față de salinitatea apelor.
  • evoluție divergentă - vezi radiație adaptativă.
  • excitabilitate - trăsătură esențială a lumii vii de a răspunde acțiunii unui stimul intern sau extern.
  • exemplar - reprezentant al unei categorii de ființe asemănătoare, luat izolat; sinonim: specimen.
  • exobiologie - vezi astrobiologie.
  • experimentul Miller–Urey - experiment chimic care a simulat condițiile considerate prezente pe Pământul timpuriu și a testat originea chimică a vieții în acele condiții.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • factor de limitare - element material de mediu (lumină, temperatură sau umezeală) care definește limitele minime și maxime de toleranță ale unui organism, restricționându-i distribuția și/sau activitatea.
  • factori abiotici - condiții din mediul lipsit de viață.
  • factori biologici (sau biotici) - totalitatea viețuitoarelor care se află în jurul unui organism (plantă sau animal), cu care organismul dat se află în raporturi strânse de interdependență și interacțiune.
  • factori fizico-chimici - ansamblul condițiilor mediului extern: temperatura, umiditatea, compoziția aerului etc.
  • fagocit - celulă a organismelor animale care are capacitatea de a îngloba particule străine pătrunse în organism și, în funcție de compoziția chimică a acestora, de a le digera.
  • fagocitoză - proces de înglobare și de digerare a bacteriilor și a altor particule străine din organism de către fagocite sau alte celule animale.
  • familie - categorie sistematică (taxonomică) în botanică și zoologie, superioară genului și inferioară ordinului.
  • faună - totalitatea speciilor de animale de pe glob, dintr-o regiune, dintr-o epocă geologică etc.
  • fecundație - proces care constă în unirea gametului mascul (anterozoid, spermatozoid) cu gametul femel (oosferă, ovul), în urma căreia se formează oul fecundat.
  • feedback - conexiune inversă într-un sistem biologic în scopul menținerii stabilității și echilibrului acestuia față de influențe exterioare.
  • filament - formație filiformă a unor celule animale sau vegetale.
  • filiație - înrudire în linie descendentă (de la strămoși la urmași); descendență, succesiune a generațiilor.
  • filogeneză - vezi: filogenie.
  • filogenie (sinonim: filogeneză):
- proces istoric de dezvoltare a lumii vii de-a lungul erelor geologice și de diferențiere a unor grupuri de organisme înrudite între ele: specie, gen, familie, ordin, clasă, încrengătură, regn;
- ramură a biologiei care studiază acest proces.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • galvanotactism - reacție a organismelor vii față de un curent electric continuu.
  • galvanotropism - vezi electrotropism.
  • gamet - celulă sexuală a organismelor animale sau vegetale; gametul mascul se numește spermatozoid (la animale) sau anterozoid (la plante), gametul femel se numește ovul (la animale) sau oosferă (la plante).
  • gastreii, teoria ~ - teorie emisă de Ernst Haeckel prin care se încearcă reconstituirea filogeniei animalelor superioare prin analogie cu ontogenia acestrora.
  • gastrulație - proces care are loc în fazele timpurii ale dezvoltării embrionare a metazoarelor și care duce la transformarea blastulei în gastrulă.
  • gazdă - organism pe care trăiește un parazit.
  • gazdă definitivă - organism pe care se dezvoltă forma adultă (sexuată) a unui parazit.
  • gazdă intermediară - organism parazitat de o formă de dezvoltare (larvă) a unei specii parazite.
  • geloză - mediu solid de cultură pentru bacterii, preparat din bulion de carne și din agar-agar.
  • gen - categorie sistematică superioară speciei și subordonată familiei, care cuprinde una sau mai multe specii înrudite.
  • generație:
- grupare de indivizi având aceeași filiație.
- funcțiune prin care ființele vii se reproduc; reproducere.
- celulă care conține granulații în citoplasmă;
- termen care desemnează de obicei leucocitele polinucleare sanguine.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • imunitate de turmă (de grup sau colectivă) - capacitatea unui grup de a rezista unei infecții, spre care o mare parte din membrii grupului sunt imuni, fie prin vaccinare sau prin unei infecții anterioare, reducând astfel probabilitatea de infecție pentru indivizii care n-au această imunitate.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • îmbătrânire - trecere treptată și ireversibilă a organismelor vii în starea de bătrânețe.
  • închistare - trecere a unor organisme inferioare (bacterii, alge, protozoare etc.) în forme de rezistență (spori, chisturi etc.) capabile să ducă o viață latentă.
  • încrengătură - categorie sistematică, superioară clasei, delimitând o grupare de organisme (plante, animale) care din punctul de vedere al dezvoltării lor istorice, ca și al organizării lor morfologice și anatomice, sunt înrudite între ele.
  • înflorirea apei - fenomen care constă în înmulțirea în masă, în anumite perioade ale anului, a unor microorganisme, în special al unor alge verzi și albastre care trăiesc în lacuri; apa apare colorată în special în nuanțe verzi (vezi și neuston).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
- strat celular din embrionul animalelor, care se află între stratul extern și cel intern;
- corpuscul din citoplasmă, constituentul principal al celulei, cu rol în reproducere și în transmiterea caracterelor.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • oligofagie - tip de nutriție bazat pe hrană aparținând aceluiași tip biologic; fiind propriu atât paraziților care își schimbă gazda, cât și animalelor ihtiofage, insectivore etc.
  • omologie - corespondență morfologică a organelor din punctul de vedere al originii și al dezvoltării ontogenetice și filogenetice (vezi și organe omologe).
  • ontogeneză - dezvoltare individuală a organismelor vegetale și animale; cuprinde toate treptele, stadiile și perioadele de creștere și de dezvoltare ale unui organism de la începutul și până la sfârșitul existenței sale (vezi și legea biogenetică fundamentală).
  • oogamie - tip de proces sexual în care are loc unirea celului sexuale femele, mari și imobile, cu o celulă sexuală masculă, mică și mobilă; este caracteristică algelor și ciupercilor.
  • ordin - categorie sistematică (taxonomică) superioară familei și inferioară clasei.
  • organism unicelular - organism alcătuit dintr-o singură celulă; exemple: bacteriile, protozoarele, algele unicelulare și fungii unicelulari.
  • ortogeneză - teorie conform căreia evoluția organismelor are loc pe baza anumitor direcții strict determinate, negând rolul selecției naturale în adaptarea organismelor la condițiile de existență.
  • osteoclast - celulă din sânge având rolul de a distruge partea internă a osului pe măsură ce la suprafața lui se depun noi straturi de substanță osoasă.
  • ovogeneză sau oogeneza este procesul, în cazul reproducerii sexuate, de diferențiere și transformare al ovulului unui organism femel într-o celulă capabilă de a continua procesul de creare al unei noi ființe după fertilizarea sa de către gametului mascul.
  • ou - celulă rezultată dintr-un ovul fecundat de un spermatozoid și din care se poate dezvolta un nou individ.
  • oxibionte - vezi aerobionte.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • palinologie - disciplină biologică al cărui obiect în constituie studiul polenului și al sporilor.
  • parabioză - tehnică de laborator prin care două organisme sau țesuturi diferite sunt conectate pentru a permite schimbul de substanțe între ele sau pentru a investiga diverse fenomene biologice.
  • paraimunitate - rezistență pe care un organism, imun față de un germen, o prezintă și față de un alt germen (rezistență nespecifică); de exemplu, animalele imune față de virusul herpesului au o anumită rezistență și față de virusul vaccinal.
  • parazit - organism animal sau vegetal care se hrănește pe seama unui alt organism (denumit gazdă), căruia îi provoacă daune, boli sau chiar moartea.
  • parazitism - formă de relații între două organisme de specii diferite, în cadrul cărora un organism (parazitul) folosește celălalt organism (gazda), parțial sau în totalitate, ca mediu necesar vieții.
  • partenogeneză - formă de dezvoltare a unui organism dintr-un ovul sau dintr-o oosferă nefecundate, prezentă la unele animale și plante (inferioare).
  • patocenoză - totalitatea factorilor patogeni dintr-un biotop, priviți ca un sistem.
  • patocliză - predispoziție de ordin morfologic sau funcțional pentru localizarea unui proces patologic cu predilecție pentru anumite organisme.
  • pieliță - vezi membrană.
  • plancton - totalitate a organismelor vii (vegetale și animale), care trăiesc în apele dulci sau marine, plutind pasiv sau aflându-se în stare de suspensie (constituind hrana unor pești și animale acvatice).
  • populație - grup de indivizi aparținând aceleiași specii de animale sau plante care coexistă în aceeași arie geografică.
  • potențial de înmulțire - capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi (foarte) prolifice.
  • prion - cea mai mică particulă infectantă cunoscută, care nu este virus, ci o formă de proteină celulară care nu conține acid nucleic; provoacă encefalopatii cu evoluție lentă (cum ar fi encefalopatia spongiformă bovină).
  • progenot - cea mai recentă formă de viață care, conform teoriei evoluției, poate fi considerat strămoșul tuturor organismelor actuale; altă denumire: ultimul strămoș comun universal.
  • proteină membranară - clasă de proteine întâlnite la nivelul membranelor celulare.
  • protoplasmă - substanță albuminoidă complexă având aspectul unei mase vâscoase, incolore, semifluide, care alcătuiește baza celulei vii.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • radiație adaptativă - evoluție prin care de la o specie de bază se ajunge la o serie de forme diferite, adaptate la diverse surse de hrană sau tipuri de habitate, ceea ce cu timpul duce la apariția unor specii distincte (sinonim: evoluție divergentă).
  • rasă - populație sau un grup de populații în cadrul unei specii de bacterii, de protiste, de fungi (ciuperci) de plante sau animale, caracterizate prin însușiri comune de ordin biochimic, fiziologic, morfologic, ecologic, fixate ereditar.
  • reactivitate - proprietate a unui organism de a răspunde într-un mod determinat la excitanții mediului.
  • reacție - fenomen nemijlocit prin care materia vie răspunde acțiunii unui excitant (venit din interior sau din afară).
  • reacție antigen-anticorp - reacție dintre anticorpii din serul imun și antigeni; are mai multe aplicații practice în biologie și în medicină.
  • recoltare - prelevare de probe din produsele provenite de la bolnavi și de la purtători de germen (sânge, urină, materii fecale etc.), de la cadavre, din diferite medii (sol, apă, alimente etc.), în vederea examenului microbiologic al acestora.
  • regresiune - revenirea unei specii sau chiar a unui organ la specia și la tipul anatomic anterior.
  • reproducere - fenomen biologic fundamental al cărui rezultat este nașterea dintr-un organ specializat al părintelui (sau părinților) a unui urmaș asemănător.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
- facultate a organismelor vii de a simți, de a percepe prin simțuri tot ceea ce vine din exterior; simțire
- predispoziție a organismelor la diferite boli.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • ultimul strămoș comun universal - vezi progenot.
  • unicelular - vezi monocelular.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • zero ecologic - temperatura cea mai scăzută la care un organism mai poate să-și îndeplinească funcțiile sale vitale în mod normal; diferă de la o specie la alta.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.