Glosar de biologie

Prezentul glosar de biologie conține termeni generali din domeniul biologiei, microbiologiei și embriologiei. Pentru termeni din domenii particulare ca: botanică, zoologie, medicină, vezi glosarele din categoria Glosare de biologie.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

AModificare

Aa - AcModificare

  • abacterian - lipsit de bacterii.
  • abiogen - care este lipsit de viață sau care are loc în absența materiei vii; vezi și abiotic.
  • abiogeneză:
- proces natural prin care viața se naște din compuși organici simpli;
- teorie care susține că viața este originară din materia anorganică și care a condus la teoria generației spontane (astăzi depășită); vezi și arhebioză.
  • abiologie - disciplină care are ca obiect studierea elementelor lipsite de viață.
  • abioseston - totalitatea componentelor moarte dintr-un seston; seston abiotic; tripton.
  • abiotic - care se opune vieții; care este lipsit de viață; incompatibil cu viața; vezi și abiogen.
  • abiotrofie - termen general indicînd modificări tisulare, degenerative, de origine genetică sau provocate de lipsa factorilor nutritivi, care determină slăbirea capacității de adaptare-apărare, scăderea vitalității unui organism sau a unui organ.
  • abioză - suspendarea temporală a vieții unui organism; vezi și: anoxibioză, anhidrobioză.
  • absorbție - funcție a celulei prin care apa, substanțele minerale sau organice pătrund în aceasta.
  • acantologie - disciplină care se ocupă cu studiul formațiilor spinoase.
  • acariobiont:
- (celulă) care este lipsită de nucleu; sinonim: acariot;
- nucleu neconstituit încă în plasma celulară.
- mediu ~ - apa ca mediu de viață;
- organism ~ - organism care populează mediul acvatic.

Ad - AfModificare

  • adamantoblast - celulă care produce țesutul adamantin (a cărei funcție esențială este formarea matricei smalțului dentar); ameloblast.
  • adaptare - capacitatea unui organism de a se modifica în raport cu condițiile de mediu și prin care devine mai apt de a îndeplini funcțiunile sale.
  • adaptaționism - curent al evoluționismului care încearcă să explice toate fenomenele prin procese de selecție naturală.
  • adelfofagie - absorbție normală a unuia sau a mai mulți embrioni animali ori vegetali de către cel mai dezvoltat dintre ei.
  • adelfogamie - unire a două organe sau celule generate de același individ.
  • adelfotaxie - tip de citotropism cu atragerea reciprocă a zoosporilor liberi.
  • adenoblast - celulă embrionară din care se dezvoltă țesutul glandular.
  • adenovirus - grup mare de virusuri care provoacă adenoviroze, cu afinitate specială pentru mucoasa conjunctivală, faringiană și țesutul limfatic.
  • adeziune - concreștere a două organe de natură diferită.
  • adult - (ființă, organ) care și-a încheiat procesul de creștere și a ajuns la maturitate, în stadiul de a se reproduce.
  • adipocit - celulă animală ce conține lipide.
  • aduncat - (despre organe) curbat spre interior, cu aspect de cârlig; sinonim: adune.
  • adune - vezi aduncat.
  • adventiv - (despre specii) care pătrunde accidental într-o anumită biocenoză.
  • aerob:
- (despre procese biologice) care se desfășoară doar în prezența oxigenului;
- (despre microorganisme) care au nevoie pentru activitatea lor vitală de oxigen liber molecular din mediul extern.
- relație existentă între indivizii unui grup animal sau vegetal pe baza unei asemănări a caracterelor morfologice, biologice și genetice;
- forța de legătură între antigen și anticorp.

Ag - AmModificare

  • agam - care este capabil a se înmulți fără fecundație; sinonim: asexuat.
  • agamet - element de reproducere asexuat.
  • agamie - tip de înmulțire asexuată care nu implică un proces de fecundație.
  • agamocit - celulă reproducătoare asexuată.
  • agamogeneză - reproducere asexuată; sinonim: agamogonie.
  • agamogonie - vezi agamogeneză.
  • agamont - individ format pe cale asexuată.
  • agamospecie - specie care se reproduce asexuat.
  • agamospor - celulă reproducătoare rezultată pe cale asexuată.
  • agamotrop - care nu prezintă mișcări de atracție reciproce între gameții conjugați.
  • agenezie:
- defect de dezvoltare a unui țesut sau a unui organ prin afectarea embrionului din cauza unei anomalii a mesajului ereditar sau a unei embriopatii;
- incapacitate de reproducere biologică; sterilitate.
- componentă esențială a modului de viață a animalelor;
- acțiune exterioară care primejduiește echilibrul și integritatea unui sistem viu; stres.

An - AzModificare

- vietate extrem de mică, observabilă numai la microscop;
- denumire veche pentru spermatozoid.
- anticorp specific pentru o anumită toxină;
- antiser purificat, obținut prin imunizarea unor animale cu toxine sau veninuri, și utilizat terapeutic ca mijloc de imunizare pasivă contra infecțiilor cu agenți toxici.
- ramură a antropologiei care se ocupă cu studiul originii, evoluției și dezvoltării speciei umane;
- proces al apariției și evoluției omului ca specie.
- degradare a celulelor și a țesuturilor din plante și din animale sub acțiunea enzimelor proprii;
- distrugere a celulelor de către serul sangvin propriu.
  • autoorganizare - caracteristică logică a sistemelor evolutive (cum ar fi cele biologice) de a-și elabora noi forme de organizare, noi metode sau structuri interne.
  • autoreplicare - proprietate a unei celule de a da naștere unei noi celule identice.
  • autoreproducere - însușire caracteristică materiei vii, prin care organismele își asigură urmași în mod automat.
  • autotrof - organism capabil să-și sintetizeze substanța organică necesară, utilizând ca hrană substanțe anorganice (dioxid de carbon, săruri minerale, apă).
  • autotrofie - mod de hrănire specific organismelor autotrofe.
  • autovaccin:
- vaccin preparat din culturi ale unuia sau mai multor microbi recoltați din corpul pacientului, căruia îi va fi administrat pentru a obține o cât mai bună imunizare;
- injectare cu sânge venos sau ser sangvin, făcută bolnavului de la care s-a recoltat, cu scopul de a-i mări imunitatea.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

BModificare

Ba - BeModificare

- creșterea peste normal a numărului de bazofile în sângele circulant, care poate să apară în diferite boli de sânge;
- proprietate a structurilor microscopice de a prezenta afinitate pentru coloranții bazici.

Bi - BzModificare

- ciclu de viață evolutiv al unui organism;
- totalitatea transformărilor ciclice din natură implicând toate organismele vii.
- proces de descompunere, de distrugere a unui compus organic biodegradabil;
- serie de procese prin care sistemele vii transformă substanțele chimice în compuși mai puțin nocivi pentru mediu.
- teorie conform căreia orice organism provine dintr-un alt organism similar, opunându-se teoriei generației spontane;
- crearea unui organism viu.
  • biogenie - vezi biogenetică.
  • biognoză - studiul cunoașterii proceselor care au loc în materia vie.
  • bioinformatică - totalitatea mijloacelor tehnice utilizate pentru cercetarea fenomenelor biologice; informatică biologică.
  • bioinformație - informație din sistemele biologice cu rol în reglare, comunicație, reflectare, conservare și transmitere în spațiu și timp.
  • bioinginerie:
- domeniu de frontieră cuprinzând ansamblu de tehnici și de cunoștințe utilizate pentru conceperea și aplicarea în practică a unor procedee, dispozitive sau aparate utile în biologie și în diferite domenii medicale;
- inginerie genetică.
- proprietate a unor organisme vii (bacterii, insecte, pești etc.; exemplu: aripile licuricilor) de a produce lumină prin oxidarea unei substanțe proprii (luciferina); altă denumire: biofotogeneză;
- luminescență produsă de unele organisme vii datorită unor reacții biologice.
- metodă de cercetare a organismelor și organelor vii prin metode statistice și ale calculului probabilităților;
- totalitatea măsurătorilor efectuate asupra organismelor vii.
- totalitatea modificărilor structurale și funcționale suferite de organismele vii din momentul concepției pînă la moarte;
- acțiunea morfogenetică a organismelor vii asupra altor organisme.
  • bion - organism individual, vegetal sau animal.
  • bionecroză - proces de disoluție a unui țesut organic, provocată de leziuni distrofice.
  • bionică - știință care se ocupă cu studiul proceselor biologice și al structurii organismelor vii, cu scopul de a găsi în ele modele pentru crearea unor dispozitive utile în știință sau tehnică; biotehnică.
  • bionomie - știință care se ocupă cu studiul formelor de manifestare și al legilor vieții.
  • bionoză - tulburare a activității normale a unui organism produsă de un agent patogen viu.
  • bioplasmă - materie organică vie care intră în constituția tuturor viețuitoarelor.
  • bioplast - particulă citoplasmatică vie capabilă de a se reproduce singură.
  • bioplastic - care se referă la proprietatea celulelor vii de a se reface în urma distrugerilor suferite.
  • biopoieză - totalitatea proceselor care au contribuit la apariția organismelor vii.
  • biopolitică - studiere a influenței factorilor biologici asupra politicii.
  • biopreparat - (fragment de) organism animal sau vegetal conservat pentru a fi utilizat în cercetările științifice, în scopuri didactice etc.
  • bioreductori - ansamblul organismelor heterotrofe (bacterii, drojdii, ciuperci saprofite) care degradează materia organică moartă și eliberează astfel elementele minerale.
  • bioritm - activitate cu caracter periodic care are loc în lumea vie.
  • bioscop - aparat folosit în bioscopie.
  • bioscopie - observare a proceselor vitale; studiul vieții pe bază de observații.
  • biosferă - porțiune din mediul ambiant terestru unde se întâlnesc organisme vii; cuprinde partea inferioară a atmosferei, hidrosfera și o parte din litosferă.
  • biosistematică - disciplină care se ocupă cu clasificarea organismelor vii; altă denumire: biotaxie sau biotaxonomie.
  • biostatistică - statistică aplicată la studiul și interpretarea structurilor și fenomenelor caracteristice vieții.
  • biostază - vezi anabioză.
  • biostructură - structură biologică a materiei vii.
  • biotactism - atracție exercitată de o celulă asupra alteia.
  • biotaxie (sau biotaxonomie) - vezi biosistematică.
  • biotă - fauna și flora unei regiuni.
  • biotehnică:
- vezi bionică;
- domeniu interdisciplinar care se ocupă cu tehnicile aplicate în creșterea sau cultivarea bioorganismelor.
- studiu al corelațiilor dintre parametrii civilizației tehnologice și adaptabilitatea ființei umane;
- utilizarea în tehnică a microorganismelor (bacterii, drojdii, mucegaiuri etc), a culturilor de celule vegetale și animale pentru producerea de substanțe necesare în agricultură și în industria alimentară, în medicină și în industria farmaceutică etc.
  • biotelemetrie - ramură a biologiei care se ocupă cu studiul de la distanță, cu aparate adecvate, al parametrilor proprii organismelor vii.
  • bioterapie:
- metodă de terapie neconvențională prin utilizarea substanțelor biologice (vaccinuri, extracte tisulare, produse organice etc.) sau a unor produse organice;
- tratament înglobând toate remediile naturale (fitoterapie, fizioterapie, homeopatie, apiterapie etc).
  • biotic:
- care se referă la activitatea vitală; care se referă la viață; de viață; vezi și factori biotici;
- care este produs prin activitatea organismelor vii.
- mărire a virulenței unui microorganism latent sub influența unor agenți chimici, fizici sau de origine bacteriană;
- proprietate a unor microbi sau virusuri de a nu se putea dezvolta decît în organisme vii.
- dezvoltare timpurie a embrionului în timpul segmentării și formarea păturilor germinale; reproducere prin înmugurire.
- teorie potrivit căreia caracterele ereditare se transmit prin plasma germinativă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

CModificare

- dezvoltare a unui individ de tip particular, care nu repetă filogenia speciei sale;
- grup de indivizi care provin dintr-un strămoș comun.
- proteină complexă, cu rol determinant în realizarea respirației celulare; exemplu: citocrom P450.
- pigment feroporfirinic dizolvat în sucul vacuolar al sacharomicetelor;
- celulă nervoasă conținând o cantitate redusă de citoplasmă, fiind lipsită de corpusculi Nissl.
  • citodermă - membrană celulară sau perete celular.
  • citofag - care înglobează sau care distruge celulele.
  • citofagie - înglobarea unei celule de către o alta; sinonim: citofagocitoză.
  • citofil - care are afinitate pentru celule.
  • citofiletic - referitor la genealogia celulelor.
  • citogen - care produce celule.
  • citogeneză - proces de dezvoltare ontogenetică și filogenetică a celulei; sinonim: citogenie.
  • citogenie - vezi citogeneză.
  • cirogonie - proces de înmulțire prin celule singuratice, pe calea diviziunii simple.
  • citografie - descriere sistematică a celulei.
  • citohidroliză - degenerare celulară prin distrugerea membranei sub acțiunea enzimelor.
  • citohistogeneză - dezvoltare structurală a celulelor vii.
  • citohistologie - studiul histologic al celulelor individuale.
  • citolemă - peliculă plasmatică externă, care căptușește membrana celulară.
  • citolimfă - partea fluidă a citoplasmei; suc celular.
  • citolitic - (substanță) care distruge celulele.
  • citoliză - proces de dizolvare sau de degenerare a celulei.
  • citologie - disciplină care studiază structura, dezvoltarea și funcțiile celulei.
  • citomegalie - creștere exagerată a unor celule sub acțiunea unor factori externi, chimici sau inframicrobieni.
  • citometru - aparat pentru măsurarea celulelor organice.
  • citomicrozomi - incluziuni citoplasmatice granulare.
  • citomixie:
- proces de fuziune a celulelor;
- proces de trecere a cromatinei dintr-o celulă în citoplasma altei celule.
  • citomorfologie - studiul morfologic al celulei.
  • citomorfoză - totalitatea modificărilor structurale pe care le suferă celula în timpul dezvoltării acesteia.
  • citonemă - particulă spiralată, prezentă în structura citoplasmei.
  • citopatie - afecțiunea celulelor animale sau vegetale.
  • citopatogen - care are un efect distructiv asupra celulelor.
  • citopatologie - disciplină care se ocupă cu studiul modificărilor patologice din interiorul celulei.
  • citopenie - reducere patologică a numărului de celule dintr-un țesut.
  • citoplasmă - substanță fundamentală vie, fluidă sau vâscoasă, din celulă, excluzând nucleul, membrana și plastidele.
  • citopoieză - proces de formare și dezvoltare a celulelor.
  • citoriză - formă mototolită a membranei celulare în cursul plasmolizei.
  • citosarc - corpul celulei fără nucleu.
  • citoscop - aparat cu care se examinează celulele.
  • citospectrofotometrie - metodă fizică modernă de investigare fină a celulelor și a structurii celulare.
  • citotaxie - tendință de atracție reciprocă a celulelor.
  • citotrofie - dezvoltare normală a celulei vii.
  • citotrop - (despre virusuri) cu afinitate deosebită pentru celule.
  • citotropism - atracție exercitată de către celule față de substanțele chimice, germeni sau virusuri.
  • citozomi:
- formațiuni, filamentoase și paralele, din celulele renale;
- componenții granulari extracelulari cuprinși în membrana celulară;
- corpul celular exclusiv nucleul.
- formație specială gelatinoasă macromoleculară, în stare coloidală, generată din amestecul soluțiilor de albuminoide în compuși organici asemănători, reprezentând prima fază de organizare a materiei vii;
- forme de viață microscopice considerate ca făcând trecerea între substanțele organice și primele organisme;
- agregare reversibilă de particule coloidale care precede precipitarea unui fluid.
  • coanocite - celule în formă de pâlnie, cu rol nutritiv, prezente la unele flagelate.
  • coc - bacterie sferică, izolată sau grupată împreună cu altele în formă de lanț, de ciorchine etc.; vezi și diplococ.
  • coliformi - grup heterogen de anterobacteriacee, bacili gram-negativi, nesporulați, mobili care fermentează lactoza.
  • colonie microbiană - grup de bacterii aflat în cultură pe medii solide, vizibil cu ochiul liber, derivat dintr-un germen unic sau dintr-un număr redus de germeni care s-au înmulțit pe loc.
  • colorație - metodă de cercetare microscopică, constând în tratarea preparatelor cu unul sau mai mulți coloranți.
  • concentrație celulară - numărul de celule pe unitate de volum.
  • concentrație letală - concentrația unei substanțe toxice care ucide jumătate din lotul de organisme de probă.
  • concreștere - creștere împreună (unindu-se într-un tot) a două organe (vegetale sau animale).
  • constituție - totalitatea particularităților morfologice și funcționale ale unui organism, care determină caracterul reacțiilor acestuia față de acțiunea agenților externi.
  • convergență - apariție a unor asemănări structurale sau funcționale la organisme îndepărtate filogenetic, ca rezultat al adaptării la condiții de mediu relativ identice.
  • coronavirus - virus de formă variabilă, sferică sau ovoidală, pleomorfă, având un înveliș extern pe care se află niște proeminențe glicoproteice.
  • corpi cetonici - produși intermediari ai metabolismului, care provin din degradarea albuminelor și a grăsimilor.
  • corpuscul elementar - unitate virotică, alcătuită dintr-un centru de acid nucleic înconjurat de o capsulă proteică.
  • criptobioză - vezi anabioză.
  • cromotropism - reacție de orientare a unei plante sau a unui animal fixat, care se efectuează în direcția unei lumini de o anume culoare (cromotropism pozitiv) sau în direcție opusă acesteia (cromotropism negativ).
  • cronologia istoriei evolutive a vieții - teorie științifică care descrie principalele evenimente ale dezvoltării vieții pe planeta Pământ.
  • cultură microbiologică (sau microbiană) - metodă utilizată în microbiologie pentru multiplicarea organismelor microbiene, cu scopul de a produce reproducerea predeterminată a acestora pe un mediu de cultură, în condiții controlate, de laborator.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

DModificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

EModificare

  • ectobiont - organism parazit fixat pe fața externă a corpului gazdei.
  • ectoplasmă - zonă periferică, hialină și mai ales consistentă a citoplasmei, în celula animală sau vegetală (sinonim: hialoplasmă).
  • efemer - (despre plante, animale) cu perioadă de dezvoltare scurtă, în decursul unui sezon de vegetație.
  • electivitate - însușire a organismelor vii constând în asimilarea acelor condiții de mediu care corespund cel mai mult eredității acestora, fiind un rezultat al adaptării la mediu a organismelor (sinonim: capacitate selectivă).
  • electroforeză - metodă de analiză bazată pe migrarea cu viteză diferită a produșilor chimici în soluții prin care circulă un curent electric.
  • electrotropism - orientare a organismelor în anumite direcții sub influența curentului electric (sinonim: galvanotropism).
  • embriogeneză - perioadă incipientă în dezvoltarea animalelor pluricelulare și a plantelor, în cursul căreia se formează embrionul.
  • endemism - faptul că o specie de plantă sau de animal trăiește numai într-o anumită zonă sau arie.
  • eolotropie - vezi anizotropie.
  • eprubetă - mic tub din sticlă, închis la un capăt, folosit pentru analiza calitativă a probelor biologice.
  • etologie - știința care se ocupă cu studiul comportamentului organismelor vii.
  • euascomicete - grupă din clasa ascomicetelor, cuprinzând ciuperci care formează ascocarpi cu pereții proprii.
  • eugamie - fecundație normală, tipică.
  • eumicofite - ciuperci cuprinzînd ficomicetele, ascomicetele, bazidiomicetele și deuteromicetele.
  • eurihalin - organism capabil să prezinte toleranțe mari față de salinitatea apelor.
  • evoluție divergentă - vezi radiație adaptativă.
  • excitabilitate - trăsătură esențială a lumii vii de a răspunde acțiunii unui stimul intern sau extern.
  • exemplar - reprezentant al unei categorii de ființe asemănătoare, luat izolat; sinonim: specimen.
  • exobiologie - vezi astrobiologie.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

FModificare

  • factor de limitare - element material de mediu (lumină, temperatură sau umezeală) care definește limitele minime și maxime de toleranță ale unui organism, restricționându-i distribuția și/sau activitatea.
  • factori abiotici - condiții din mediul lipsit de viață.
  • factori biologici (sau biotici) - totalitatea viețuitoarelor care se află în jurul unui organism (plantă sau animal), cu care organismul dat se află în raporturi strânse de interdependență și interacțiune.
  • factori fizico-chimici - ansamblul condițiilor mediului extern: temperatura, umiditatea, compoziția aerului etc.
  • fagocit - celulă a organismelor animale care are capacitatea de a îngloba particule străine pătrunse în organism și, în funcție de compoziția chimică a acestora, de a le digera.
  • fagocitoză - proces de înglobare și de digerare a bacteriilor și a altor particule străine din organism de către fagocite sau alte celule animale.
  • familie - categorie sistematică (taxonomică) în botanică și zoologie, superioară genului și inferioară ordinului.
  • faună - totalitatea speciilor de animale de pe glob, dintr-o regiune, dintr-o epocă geologică etc.
  • fecundație - proces care constă în unirea gametului mascul (anterozoid, spermatozoid) cu gametul femel (oosferă, ovul), în urma căreia se formează oul fecundat.
  • feedback - conexiune inversă într-un sistem biologic în scopul menținerii stabilității și echilibrului acestuia față de influențe exterioare.
  • filament - formație filiformă a unor celule animale sau vegetale.
  • filiație - înrudire în linie descendentă (de la strămoși la urmași); descendență, succesiune a generațiilor.
  • filogeneză - vezi: filogenie.
  • filogenie (sinonim: filogeneză):
- proces istoric de dezvoltare a lumii vii de-a lungul erelor geologice și de diferențiere a unor grupuri de organisme înrudite între ele: specie, gen, familie, ordin, clasă, încrengătură, regn;
- ramură a biologiei care studiază acest proces.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

GModificare

  • galvanotactism - reacție a organismelor vii față de un curent electric continuu.
  • galvanotropism - vezi electrotropism.
  • gamet - celulă sexuală a organismelor animale sau vegetale; gametul mascul se numește spermatozoid (la animale) sau anterozoid (la plante), gametul femel se numește ovul (la animale) sau oosferă (la plante).
  • gastreii, teoria ~ - teorie emisă de Ernst Haeckel prin care se încearcă reconstituirea filogeniei animalelor superioare prin analogie cu ontogenia acestrora.
  • gastrulație - proces care are loc în fazele timpurii ale dezvoltării embrionare a metazoarelor și care duce la transformarea blastulei în gastrulă.
  • gazdă - organism pe care trăiește un parazit.
  • gazdă definitivă - organism pe care se dezvoltă forma adultă (sexuată) a unui parazit.
  • gazdă intermediară - organism parazitat de o formă de dezvoltare (larvă) a unei specii parazite.
  • geloză - mediu solid de cultură pentru bacterii, preparat din bulion de carne și din agar-agar.
  • gen - categorie sistematică superioară speciei și subordonată familiei, care cuprinde una sau mai multe specii înrudite.
  • generație:
- grupare de indivizi având aceeași filiație.
- funcțiune prin care ființele vii se reproduc; reproducere.
- celulă care conține granulații în citoplasmă;
- termen care desemnează de obicei leucocitele polinucleare sanguine.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

HModificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

IModificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

ÎModificare

  • îmbătrânire - trecere treptată și ireversibilă a organismelor vii în starea de bătrânețe.
  • închistare - trecere a unor organisme inferioare (bacterii, alge, protozoare etc.) în forme de rezistență (spori, chisturi etc.) capabile să ducă o viață latentă.
  • încrengătură - categorie sistematică, superioară clasei, delimitând o grupare de organisme (plante, animale) care din punctul de vedere al dezvoltării lor istorice, ca și al organizării lor morfologice și anatomice, sunt înrudite între ele.
  • înflorirea apei - fenomen care constă în înmulțirea în masă, în anumite perioade ale anului, a unor microorganisme, în special al unor alge verzi și albastre care trăiesc în lacuri; apa apare colorată în special în nuanțe verzi (vezi și neuston).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

JModificare

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

KModificare

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

LModificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

MModificare

- strat celular din embrionul animalelor, care se află între stratul extern și cel intern;
- corpuscul din citoplasmă, constituentul principal al celulei, cu rol în reproducere și în transmiterea caracterelor.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

NModificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

OModificare

  • oligofagie - tip de nutriție bazat pe hrană aparținând aceluiași tip biologic; fiind propriu atât paraziților care își schimbă gazda, cât și animalelor ihtiofage, insectivore etc.
  • omologie - corespondență morfologică a organelor din punctul de vedere al originii și al dezvoltării ontogenetice și filogenetice (vezi și organe omologe).
  • ontogeneză - dezvoltare individuală a organismelor vegetale și animale; cuprinde toate treptele, stadiile și perioadele de creștere și de dezvoltare ale unui organism de la începutul și până la sfârșitul existenței sale (vezi și legea biogenetică fundamentală).
  • oogamie - tip de proces sexual în care are loc unirea celului sexuale femele, mari și imobile, cu o celulă sexuală masculă, mică și mobilă; este caracteristică algelor și ciupercilor.
  • ordin - categorie sistematică (taxonomică) superioară familei și inferioară clasei.
  • organism unicelular - organism alcătuit dintr-o singură celulă; exemple: bacteriile, protozoarele, algele unicelulare și fungii unicelulari.
  • ortogeneză - teorie conform căreia evoluția organismelor are loc pe baza anumitor direcții strict determinate, negând rolul selecției naturale în adaptarea organismelor la condițiile de existență.
  • osteoclast - celulă din sânge având rolul de a distruge partea internă a osului pe măsură ce la suprafața lui se depun noi straturi de substanță osoasă.
  • ovogeneză sau oogeneza este procesul, în cazul reproducerii sexuate, de diferențiere și transformare al ovulului unui organism femel într-o celulă capabilă de a continua procesul de creare al unei noi ființe după fertilizarea sa de către gametului mascul.
  • ou - celulă rezultată dintr-un ovul fecundat de un spermatozoid și din care se poate dezvolta un nou individ.
  • oxibionte - vezi aerobionte.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

PModificare

  • palinologie - disciplină biologică al cărui obiect în constituie studiul polenului și al sporilor.
  • paraimunitate - rezistență pe care un organism, imun față de un germen, o prezintă și față de un alt germen (rezistență nespecifică); de exemplu, animalele imune față de virusul herpesului au o anumită rezistență și față de virusul vaccinal.
  • parazit - organism animal sau vegetal care se hrănește pe seama unui alt organism (denumit gazdă), căruia îi provoacă daune, boli sau chiar moartea.
  • parazitism - formă de relații între două organisme de specii diferite, în cadrul cărora un organism (parazitul) folosește celălalt organism (gazda), parțial sau în totalitate, ca mediu necesar vieții.
  • partenogeneză - formă de dezvoltare a unui organism dintr-un ovul sau dintr-o oosferă nefecundate, prezentă la unele animale și plante (inferioare).
  • patocenoză - totalitatea factorilor patogeni dintr-un biotop, priviți ca un sistem.
  • patocliză - predispoziție de ordin morfologic sau funcțional pentru localizarea unui proces patologic cu predilecție pentru anumite organisme.
  • pieliță - vezi membrană.
  • plancton - totalitate a organismelor vii (vegetale și animale), care trăiesc în apele dulci sau marine, plutind pasiv sau aflându-se în stare de suspensie (constituind hrana unor pești și animale acvatice).
  • populație - grup de indivizi aparținând aceleiași specii de animale sau plante care coexistă în aceeași arie geografică.
  • potențial de înmulțire - capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi (foarte) prolifice.
  • prion - cea mai mică particulă infectantă cunoscută, care nu este virus, ci o formă de proteină celulară care nu conține acid nucleic; provoacă encefalopatii cu evoluție lentă (cum ar fi encefalopatia spongiformă bovină).
  • protoplasmă - substanță albuminoidă complexă având aspectul unei mase vâscoase, incolore, semifluide, care alcătuiește baza celulei vii.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

RModificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

SModificare

- facultate a organismelor vii de a simți, de a percepe prin simțuri tot ceea ce vine din exterior; simțire
- predispoziție a organismelor la diferite boli.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

TModificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

ȚModificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

UModificare

  • unicelular - vezi monocelular.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

VModificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

ZModificare

  • zero ecologic - temperatura cea mai scăzută la care un organism mai poate să-și îndeplinească funcțiile sale vitale în mod normal; diferă de la o specie la alta.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Vezi șiModificare

Legături externeModificare

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.