Renault F1

(Redirecționat de la Renault Sport F1)
Franța Renault
Renault F1 logo (2020).jpg
Numele oficial Renault DP World F1 Team
Sediu Enstone, Marea Britanie
Manager Franța Cyril Abiteboul
Director Tehnic Va fi anunțat
Piloți 3. Australia Daniel Ricciardo
31. Franța Esteban Ocon
Piloți de teste Republica Populară Chineză Guanyu Zhou
Șasiu R.S.20
Motor Renault R.E.20
Pneuri Pirelli
Debut 1977
Starturi 386
Titluri la constructori 2 (2005, 2006)
Titluri la piloți Spania Fernando Alonso
(2005, 2006)
Victorii 35
Pole positions 51
Tururi rapide 31
Puncte 1596
Loc sezonul trecut 5 (2019)

Renault DP World F1 Team este o echipă de Formula 1 ce concurează în campionatul mondial de profil.

Debutul oficial s-a produs în 1977 la Silverstone în Marele Premiu al Marii Britanii, când a fost prima echipă ce a folosit un motor turbo în Formula 1.

Prezența Renault F1 în Formula 1 are trei faze: În prima a concurat cu propria echipă între 1977 și 1985, apoi în 1986 a fost furnizor de motoare al echipelor Lotus și Tyrrell, a doua fază a fost între 1989 și 1997 ca și furnizor de motoare pentru echipele Williams, Ligier și Benetton, iar cea de-a treia fază a început în 2002, la un an după ce a cumpărat echipa Benetton și locul acesteia în campionat.

Ca și echipă Renault a câștigat ambele titluri mondiale în 2005 și 2006 (Fernando Alonso). Ca și furnizor de motoare Renault a câștigat ambele titluri mondiale în 1992, 1993, 1995, 1996 și 1997 plus pe cel al constructorilor în 1994.

Echipa are sediul în Enstone, Marea Britanie, fosta fabrică a echipei Benetton, unde sunt proiectate și construite șasiurile, în timp ce motoarele sunt produse în Franța la Viry-Châtillon.

IstoricModificare

Renault între 1977 și 1985Modificare

Primele încercări de a intra în Formula 1 s-a produs în 1974 când Renault a fost în discuții privind furnizarea de motoare pentru Tyrrell, una din echipele de top ai acelor ani, dar lui Ken Tyrrell, proprietarul acestei echipe, nu i-a surâs ideea motorului turbo pe care o avea Renault. În încercarea lor de a ajunge în Formula 1 Renault a angajat compania franceză Mecachrome, căreia i-a cerut să construiască un motor turbo.

Apoi în 1976 s-a născut în Renault Sport prin unirea companiilor Renault Gordini și Alpine, aceasta din urmă fiind o companie franceză privată dar care folosea modele Renault în diverse competiții auto, și care deja construise o mașină de Formula 1 care folosea un motor turbo Renault, având chiar intenția să debuteze în Formula 1. Noua organizație l-a avut inițial la timonă pe Gérard Larrousse, un fost pilot de curse, ca manager. Lansarea oficială a avut loc in ianuarie 1977, iar în iunie au avut loc primele teste sub noua denumire, la patruspreze luni de la primul test al mașinii Alpine.

Debutul în Formula 1 a avut loc în iulie, când la Circuit Silverstone a avut loc Marele Premiu al Marii Britanii, Renault participând la ultimele cinci curse ale sezonului, avându-l ca singur pilot pe francezul Jean-Pierre Jabouille. Mașina a fost botezată Renault RS01 și avea un motor V6 de 1,5 litri, primul motor turbo din istoria Formulei 1. Cum inițial totul a fost un eșec, mașina devenind o glumă în paddock-ul Formulei 1, RS01 a fost poreclit "Ceainicul Galben", nereușind sa ducă la bun sfârșit nici o cursă.

Sezonul următor a fost un mai bun, deși la început abandonurile au continuat, patru dintre ele fiind consecutive, cauzate de defecțiuni la motor, dar spre sfârșitul sezonului echipa dădea primele semne ale succesului. De două ori, RS01 a obținut locul al treilea la start, reușind să termine prima sa cursă la Watkins Glen, Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii, spre sfârșitul anului , când a ocupat la final locul al patrulea, semnând primele puncte din Formula 1.

 
Renault RS10 a fost prima mașină cu motor turbo care a câștigat un Mare Premiu de Formula 1

În 1979 Renault decide să folosească doi piloți, René Arnoux alaturându-i-se lui Jabouille, însă performanțele reale întârziau să apară, chiar dacă Jabouille a obținut un pole position în Africa de Sud. La mijlocul sezonului, însă Renault decide să aducă pe circuit o mașină nouă - modelul RS10, iar la Dijon-Prenois, la Marele Premiu al Franței, echipa a reușit prima victorie, într-o cursa ce a intrat în istorie: cele două Renault-uri nu doar că au caștigat primele două locuri pe grila de start, dar Jabouille a câștigat și cursa, fiind astfel primul pilot care a reușit o victorie în Formula 1 folosind un motor turbo, iar Arnoux a sosit al treilea, după ce a fost învins de Gilles Villeneuve de la Scuderia Ferrari în lupta pentru locul secund.

Arnoux a continuat ascensiunea echipei Renault în 1980, câștigând două curse consecutive în Africa de Sud și Brazilia. În același timp însă Jabouille a avut mai multe problemele, abandonând de mai multe ori, singura dată cand a terminat o cursă, fiind în Austria când a și câștigat. Aventura sa de pilot de Mare Premiu avea să se termine însă la sfârșitul anului când a suferit un accident grav în timpul Marelui Premiu al Canadei în urma căruia a suferit leziuni grave ale picioarelor.

Pentru 1981 Alain Prost a fost semnat de către Renault în locul lui Jabouille. Prost era atunci la cel de-al doilea său sezon în Formula 1, după ce concurase cu McLaren în 1980. În cei trei ani în care a alergat pentru echipa franceză, Prost a demonstrat că este un pilot de valoare, câștigându-și renumele de "Le Professeur". În același timp Renault a devenit una din cele mai bine echipe din Formula 1. De altfel Prost ar fi trebuit să câștige titlul mondial în 1982 dacă Arnoux ar fi respectat ordinele de echipă și și-ar fi ajutat coechipierul să câștige Marele Premiu al Franței.

Ca urmare a incidentului din Franța, contractul lui Arnoux nu a mai fost prelungit, acesta părăsind Renault în dauna rivalilor de la Scuderia Ferrari, în locul său fiind adus americanul Eddie Cheever. Din nou Renault și Alain Prost s-au luptat pentru titlurile mondiale însă abandonul francezului în turul 35 al cursei din Africa de Sud, ultima a sezonului, a făcut ca titlurile să se îndrepte spre Nelson Piquet și Brabham BMW.

La finele anului Prost a plecat de la echipă invocând luptele interne din cadrul echipei. Din acel moment a început declinul, în ciuda eforturilor noilor piloți - francezul Patrick Tambay și englezul Derek Warwick pentru a o readuce sus. Declinul a fost așa de puternic, încât la finele anului 1985 s-a luat decizia retragerii echipei din campionatul mondial. Motorul a mai rămas însă pentru încă un sezon, fiind folosit de Lotus și Tyrrell, Lotus, prin Ayrton Senna reușind chiar să câștige două curse în acel an.

În 1985 Renault a concurat cu o a treia mașina în Marele Premiu al Germaniei, aceasta având montată o camera video, imaginile fiind transmise în direct la televiziune.

Renault ca furnizor de motoareModificare

1988 a fost ultimul an pentru motoarele turbo, acestea fiind interzise începând cu 1989. A fost un bun prilej pentru Renault de a reveni în Formula 1, în acest scop semnându-se un contract cu echipa Williams, din nou Mecachrome fiind angajată să construiască motoarele. În chiar primul an cei doi parteneri au reușit să câștige o cursă, Marele Premiu al Canadei, prin Thierry Boutsen. O nouă victorie, cu același pilot, a urmat în 1990 în Ungaria, iar în 1991 Williams și Renault erau deja pregătiți să se bată pentru titlurile mondiale, doar numeroasele probleme la nivelul controlului tracțiunii ducând în final la pierderea lor.

Odată remediată problema cu sistemul de control de tracțiunii, Williams și Renault au dominat categoric campionatele din 1992 și 1993, reușind patru titluri mondiale din tot atâtea posibile, la piloți câștigând Nigel Mansell în 1992 și Alain Prost în 1993.

În 1992 Guy Ligier, proprietarul echipei Ligier și-a folosit relațiile pe care le avea în cadrului guvernului francez și a cerut ca Renault să furnizeze motoare și echipei sale, ceea ce s-a și produs pentru ca Renault era o companie de stat, cele mai importante decizii fiind luate de guvernul de la Paris.

După ce în 1994 Renault, alături de Williams, a câștigat doar titlul în campionatul constructorilor, în perioada 1995 - 1996 a dominat din nou cursele. În 1994 Flavio Briatore, managerul echipei Benetton a cumpărat echipa Ligier cu scopul de a obține motoarele Renault pentru Benetton.

În 1995, Renault a câștigat 16 curse din cele 17 ale sezonului, împreună cu Benetton și Williams, la finalul anului câștigând alături de Benetton ambele titluri mondiale.

După ce a câștigat alte patru titluri mondiale în 1996 și 1997, de această alături de Williams, Renault s-a retras din Formula 1 la finele lui 1997, dar motorul lor a continuat să supraviețuiască până în 2000, fiind folosit de Williams în 1998 și 1997 sub denumirea Mecachrome, iar mai apoi Supertec, de Benetton între 1998 și 2000, sub denumirea Playlife, de BAR în 1999 sub denumirea Supertec și de la Arrows în 2000 tot sub denumirea de Supertec.

Reîntoarcerea Renault în 2000Modificare

În 16 martie 2000, Renault a cumpărat echipa Benetton pentru 120 milioane dolari, semnând astfel revenirea în Formula 1 odată cu debutul sezonului 2001. De această dată Renault nu a mai angajat pe Mecachrome să construiască motoarele, preferând să o facă singuri, mai mult decât atât alegând o decizie cel putin ciudată, un motor V10 cu o deschidere a cilindrilor de 111 grade.

După ce în 2000 și 2001 a fost păstrat numele Benetton, la începutul sezonului 2002 echipa și-a schimbat numele în Renault F1. Primul sezon a fost terminat pe locul al patrulea, bazându-se pe piloții Jarno Trulli și Jenson Button. Rezultatele lui Button au fost mai bune decât cele ale lui Trulli, totuși el a fost înlocuit în 2003 cu spaniolul Fernando Alonso, folosit ca pilot de teste în 2002, un apropiat a lui Flavio Briatore, cel care a revenit în Formula 1 la cererea expresă a celor de la Renault pentru a le conduce echipa.

Sezonul 2003 a fost unul mult mai reusit pentru Renault. Deși ei au terminat tot pe locul patru la constructori, Alonso a obținut două pole position-uri și o victorie, aceasta din urmă în Marele Premiu al Ungariei.

Ascensiunea a continuat în 2004, când Renault a devenit concurent serios pentru locul doi la constructori. Trulli a câștigat Marele Premiu de la Monaco, după ce a plecat din pole position, însă relația dintre el și echipă s-a stricat în momentul în care a decis să nu-l mai folosească pe Flavio Briatore ca și manager personal, iar Briatore, care era și șeful său de la Renault, l-a concediat spre finalul anului. Până la urmă Renault a terminat sezonul pe locul al treilea, după Ferrari și BAR Honda.

Italianul Giancarlo Fisichella a fost ales drept înlocuitorul lui Jarno Trulli pentru sezonul 2005, an în care Renault a construit un monopost de prima clasă cu care a câștigat titlurile mondiale, la mare luptă cu McLaren. Fisichella a câștigat prima cursă a anului, Marele Premiu al Australiei, dar Fernando Alonso a început să iși arate clasa, câștigând urmatoarele trei curse și luând un avantaj considerabil în clasamentul piloților. Între timp, Fisichella a fost lovit mai multe ghinioane, nereușind să termine câteva curse. Încet încetKimi Räikkönen și McLaren au reușit să reducă diferența de puncte dintre ei și Renault, echipa lui Ron Dennis chiar preluând conducerea în clasamentul constructorilor după dubla din Marele Premiu al Braziliei, când însă Alonso a terminat al treilea și a devenit campionul mondial al piloților. Ulterior victoria lui Alonso din China a adus și titlul constructorilor în tabăra Renault.

Fernando Alonso și Giancarlo Fisichella au rămas la echipă și pentru sezonul 2006, dar pilotul de teste Franck Montagny fiind înlocuit de Heikki Kovalainen. Echipa a început bine noul sezon, Alonso câștigând primele două curse, din Bahrain și Australia și terminând al doilea la cursa din Malaezia, în spatele colegului său, Fisichella. Parcursul bun al echipei franceze a continuat, cu Fernando Alonso câștigând patru curse consecutive în Spania, Monaco, Marea Britanie și Canada, dar apoi totul s-a rupt și în următoarele șapte etape ale sezonului Renault nu a mai câștigat nici o cursă, Fernando Alonso fiind egalat în campionatul piloților de Michael Schumacher, în timp ce Renault păstra un avantaj de un singur punct în întrecerea constructorilor. Problemele avute de Schumacher în ultimele două curse, corelate cu victoria lui Alonso de la Suzuka și locul secund de la Interlagos a făcut ca Renault să câștige ambele titluri și în 2006.

În ciuda succeselor pe linie din 2005 și 2006, în tot acest timp s-au pus numeroase întrebări legate de viitorul susținerii echipei de Formula 1 de către compania mamă, mai ales după ce Carlos Ghosn a devenit președintele companiei franceze în 2005. Ghosn este recunoscut ca fiind un om de afaceri nemilos. Deși compania mamă și-a dat până la urmă acordul ca Renault să rămână în Formula 1 cel puțin până în 2012, era deja prea târziu pentru a-l mai salva pe Fernando Alonso cel care a semnat încă din noiembrie 2005 un acord cu McLaren începând cu 2007.

Pentru 2007 Giancarlo Fisichella și Heikki Kovalainen au fost piloții echipei, în timp ce Nelson Piquet jr și Ricardo Zonta au fost piloți de teste. Mai mult, Renault a oferit motoare pentru echipa Red Bull Racing.

La 10 decembrie 2007 a fost anunțat că Fernando Alonso a semnat cu Renault pentru 2008. Alonso a condus alături de pilotul de teste promovat Nelson Piquet Jr. și se credea că a obținut statutul numărul unu în cadrul echipei. Marele Premiu al Germaniei a prezentat o schimbare în averea echipei. Piquet Jr. a beneficiat de desfășurarea mașinii de siguranță pentru a asigura primul podium al anului pentru Renault. Ambii piloți au punctat la Marele Premiu al Ungariei, deși nu au reușit să obțină nimic la Valencia două săptămâni mai târziu. Două locuri 4 pentru Alonso din Belgia și Italia au fost o introducere pentru Marele Premiu al Republicii Singapore, în care Alonso a profitat de accidentul timpuriu a coechipierului său (mai târziu s-a arătat că este un accident intenționat în ajutorul spaniolului) pentru a revendica prima sa victorie a sezonului, și prima a echipei de la Marele Premiu al Japoniei din 2006. Această victorie a făcut ca Alonso și Renault să fie primii câștigători ai unei curse de Formula 1 desfășurați sub lumina reflectoarelor.

Acuzațiile privind aranjarea curseiModificare

 
Mașina lui Nelson Piquet Jr. după accidentul din Marele Premiu al Republicii Singapore din 2008

În sezonul 2009, acțiunile Renault din sezonul 2008 au fost examinate cu privire la presupuse aranjamente ilegale ale cursei. Problema a înconjurat accidentul lui Nelson Piquet Jr. în timpul Marelui Premiu al Republicii Singapore, pe care colegul său de echipă, Fernando Alonso a câștigat-o. La acea vreme, Piquet Jr. a caracterizat incidentul ca fiind o simplă greșeală. După ce Piquet Jr. a părăsit echipa Renault în august 2009, au apărut acuzații că acest accident a fost deliberat, pentru a da un avantaj lui Alonso. În urma unei investigații a Fédération Internationale de l'Automobile (FIA) în care Piquet Jr. a declarat că a fost solicitat de directorul echipei Renault, Flavio Briatore și de inginerul Pat Symonds, să pună în scenă accidentul, la 4 septembrie 2009, Renault a fost acuzat de conspirație și aranjarea cursei, și urmau să se confrunte cu Consiliul FIA World Motor Sport din Paris la 21 septembrie 2009. Inițial, Renault și Briatore au declarat că vor întreprinde acțiuni legale împotriva lui Piquet Jr. pentru că a făcut denunțuri false, însă, înainte de ședința Renault anunță că nu vor contesta acuzații și că Briatore și Symonds părăsiseră echipa. În cadrul ședinței, Consiliul a interzis Renault în Formula 1, dar a suspendat această sancțiune timp de doi ani, ceea ce înseamnă că Renault ar fi fost exclusă din Formula 1 dacă ar fi avut loc un incident similar înainte de sfârșitul sezonului 2011. FIA a afirmat că Renault ar fi fost probabil exclusă din Formula 1 dacă nu ar fi luat măsuri rapide în alungarea lui Briatore și Symonds. În aceeași ședință, Briatore a fost interzis de la evenimentele FIA pe viață, în timp ce Symonds a primit o interdicție de cinci ani. Interzicerile lui Briatore și Symonds au fost răsturnate ulterior de o instanță franceză în 2010. FIA, Briatore și Symonds au ajuns la o soluționare care le-a permis lui Briatore și Symonds să se întoarcă la FIA în 2011 și la Formula 1 în 2013.

Redresarea după incidentModificare

În 2010, Renault a vândut un pachet majoritar în echipă către Genii Capital, o companie de investiții cu sediul în Luxemburg. Totuși, Renault a păstrat încă o cotă de 25% în echipă și a continuat ca furnizor de motoare. Red Bull Racing a confirmat că vor folosi motoare Renault pentru 2010. Robert Kubica a fost semnat ca înlocuitor al lui Alonso la 7 octombrie 2009, dar în urma acordului de acțiuni, Kubica și managerul său, Daniel Morelli, au solicitat clarificări cu privire la structura de management înainte de a se angaja în ținută. Cu toate acestea, în noul an, s-au solicitat clarificări și Kubica a fost gata să se angajeze în ținută. La 31 ianuarie, Vitaly Petrov a fost semnat pentru a fi coechipierul lui Kubica, devenind primul pilot de Formula 1 din Rusia. La 5 ianuarie, Éric Boullier a fost anunțat ca noul director al echipei la Renault, în locul lui Bob Bell, care a revenit la fostul său rol de director tehnic.

Echipa a terminat pe locul 5 în clasament, cel mai bun rezultat fiind locul 2 în Marele Premiu al Australiei reușit de Kubica, și încă două locuri pe podium, tot prin Kubica.

La 5 noiembrie 2010, Autosport a raportat că Renault era pregătită să-și reducă implicarea în 2011 și să devină doar un furnizor de motoare, echipa urmând să încheie relația cu Lotus Cars pentru a-și cumpăra participația de 25% din echipă. Acordul a fost finalizat la începutul lunii decembrie 2010, echipa urmând să fie redenumită Lotus Renault GP pentru 2011, în cadrul unui acord de sponsorizare semnat cu Lotus Cars până în 2017. Renault a continuat să sprijine echipa furnizând motoare și expertiza acesteia. Numele șasiului Renault a continuat să fie utilizat, marca Renault fiind prezentată în noua livrare de culoare neagră și de aur, care a fost utilizată ultima dată când Renault și Lotus și-au unit forțele în anii '80, aducându-se înapoi la vopseaua John Player Special.

Pe parcursul anului 2011, echipa a atacat împotriva unei alte echipe care folosea numele Lotus. Echipa care a participat în sezonul 2010 ca Lotus Racing (folosind o licență de la Group Lotus, care a fost reziliată ulterior de Group Lotus), s-a rebrănduit ca „Team Lotus” pentru sezonul 2011, după ce a achiziționat drepturile deținute în privința numelui istoric.

În ianuarie 2011, directorul echipei, Éric Boullier, a anunțat că echipa va intra în cursă sub licență britanică în 2011, după ce a concurat ca o ținută franceză de la preluarea de către Renault în 2002. Aceasta a lăsat sportul fără nicio echipă care a concurat sub licență franceză pentru prima dată din sezonul 1975. Grupul Lotus încă nu trebuia să cumpere un pachet în echipă, dar avea o opțiune în acest sens până la sfârșitul anului 2012. Alături de lansarea noii lor mașini, Lotus Renault GP a anunțat că l-au angajat pe Jean Alesi în calitate de ambasador pentru echipă și pilot de teste pentru proiectul T125.

La 6 februarie 2011, Robert Kubica a fost rănit grav într-un accident în timpul unui raliu în Italia. Nu era clar dacă va putea reveni în Formula 1 pentru sezonul 2011. La 16 februarie, a fost anunțat că Nick Heidfeld a fost semnat ca înlocuitor al lui Kubica, în timp ce Kubica a rămas încă semnat cu echipa pentru 2011.

La 29 noiembrie 2011, echipa a confirmat că L-a angajat pe Kimi Räikkönen pentru 2012. La 9 decembrie 2011, echipa a confirmat, de asemenea, că Romain Grosjean se va alătura lui Räikkönen în 2012. În sezonul 2012, echipa va fi cunoscută ca Lotus F1 Team.

Reîntoarcerea ca echipă principală (2016-prezent)Modificare

La 28 septembrie 2015, Renault Sport F1 a anunțat că a fost semnată o scrisoare de intenție între Renault Group și Gravity Motorsports, care este deținută de Genii Capital, iar în săptămânile următoare va fi discutată o tranzacție de preluare pentru echipa Lotus F1 (care era deținută anterior de Renault până în 2010), în speranța că echipa va concura în sezonul 2016 ca Renault Sport Formula One Team. S-a speculat că veteranul Alain Prost, care a condus pentru Renault în perioada 1981–83, ar putea juca un rol senior în echipă.

La 3 decembrie 2015, Renault a anunțat că a achiziționat Lotus F1 Team și se pregătește pentru sezonul 2016, cu informații suplimentare care vor fi lansate la începutul anului 2016. La 3 februarie 2016, Renault a dezvăluit mașina lor din 2016, și i-a confirmat ca piloți pe Kevin Magnussen și Jolyon Palmer. Echipa a terminat sezonul pe locul nouă cu 8 puncte.

La 11 ianuarie 2017, Frédéric Vasseur a părăsit echipa după dezacorduri cu personalul echipei, prin urmare, echipa a fost administrată de președintele Jérôme Stoll și directorul general Cyril Abiteboul. La 14 octombrie 2016, a fost anunțat că Nico Hülkenberg se va alătura echipei pentru sezonul 2017. Ulterior, Kevin Magnussen a ales să părăsească echipa pentru a se alătura Haas, Jolyon Palmer rămânând la echipă pentru un al doilea sezon, dar a fost înlocuit de Carlos Sainz Jr. de la Marele Premiu al Statelor Unite, după un singur loc 6 în puncte. Sainz a avut un debut bun la Marele Premiu al Statelor Unite, terminând pe locul șapte și l-a surclasat pe coechipierul său care s-a retras din cursă. Echipa a terminat sezonul pe locul șase cu 57 de puncte.

Nico Hülkenberg a continuat să conducă pentru Renault în 2018, deoarece a semnat un contract pe mai mulți ani cu un an înainte. După ce s-a alăturat echipei la jumătatea sezonului din 2017, Carlos Sainz Jr. a continuat să conducă pentru ei în 2018. Au terminat pe locul 4 în campionat cu 122 de puncte.

Pe 3 august 2018, a fost anunțat că pilotul Red Bull Racing, Daniel Ricciardo, se va alătura echipei pentru o înțelegere de doi ani avându-l drept partener pe Hülkenberg. Îngrozită de problemele de fiabilitate la începutul sezonului și de performanțele aerodinamice slabe, echipa a terminat pe locul 5 în Campionatul Constructorilor, nereușind să scape de mijlocul clasamentului. De asemenea, a fost remarcat Marele Premiu al Japoniei din 2019, din care echipa a fost descalificată din cauza sistemului de schimbare automată a echilibrului frânei, care a fost considerată ilegală. La sfârșitul sezonului, echipa Renault F1 a anunțat schimbări în departamentul de aerodinamică a echipei lor, ca urmare a eșecurilor din 2019. Directorul tehnic al șasiului, Nick Chester, va părăsi echipa, urmând ca fostul inginer de șasiu de la Ferrari și McLaren, Pat Fry, și fostul aerodinamicist de la Williams, și Dirk de Beer pentru a se alătura echipei.

La 29 august 2019, a fost anunțat că fostul pilot al echipei Force India și pilotul de rezervă Mercedes, Esteban Ocon, se vor alătura Renault în 2020, pentru un contract pe mai mulți ani, în locul lui Nico Hülkenberg.

Palmares în Formula 1Modificare

Sezon Piloți Șasiu Motor Puncte Loc
2019   Daniel Ricciardo (toate)
  Nico Hülkenberg (toate)
R.S.19 Renault R.E.19 91 5
2018   Nico Hülkenberg (toate)
  Carlos Sainz Jr. (toate)
R.S.18 Renault R.E.18 122 4
2017   Nico Hülkenberg (toate)
  Jolyon Palmer (1-16)
  Carlos Sainz Jr. (17-20)
R.S.17 Renault R.E.17 10 8
2016   Kevin Magnussen (toate)
  Jolyon Palmer (toate)
R.S.16 Renault R.E.16 8 9
2011   Vitaly Petrov (toate)
  Nick Heidfeld (11 curse)
  Bruno Senna (8 curse)
R31 Renault RS27-2011 73 5
2010   Robert Kubica (19 curse)

  Vitaly Petrov (19 curse)

Renault R30 Renault RS27-2010 163 5
2009   Fernando Alonso (17 curse)

  Nelson Piquet, Jr. (10 curse)
  Romain Grosjean (7 curse)

Renault R29 Renault RS27 26 8
2008   Fernando Alonso (18 curse)

  Nelson Piquet, Jr. (18 curse)

Renault R28 Renault RS27 V8 80 4
2007   Heikki Kovalainen (17 curse)

  Giancarlo Fisichella (17 curse)

Renault R27 Renault RS27 V8 51 3
2006   Fernando Alonso (18 curse)

  Giancarlo Fisichella (18 curse)

Renault R26 Renault RS26 V8 206 1
2005   Fernando Alonso (19 curse)

  Giancarlo Fisichella (19 curse)

Renault R25 Renault RS25 V10 191 1
2004   Fernando Alonso (18 curse)

  Jarno Trulli (15 curse)
  Jacques Villeneuve (3 curse)

Renault R24 Renault RS24 V10 105 3
2003   Fernando Alonso (16 curse)

  Jarno Trulli (16 curse)

Renault R23 Renault RS 23V10 88 4
2002   Jarno Trulli (17 curse)

  Jenson Button (17 curse)

Renault R202 Renault RS22 V10 23 4
1985   Patrick Tambay (15 curse)

  Derek Warwick (15 curse)
  François Hesnault (1 cursă)

Renault RE60 Renault 1.5 V6 Turbo      16 7
1984   Derek Warwick (16 curse)

  Patrick Tambay (15 curse)
  Philippe Streiff (1 cursă)

Renault RE50 Renault 1.5 V6 Turbo      34 5
1983   Alain Prost (15 curse)

  Eddie Cheever (15 curse)

Renault RE30C Renault 1.5 V6 Turbo      79 2
1982   Alain Prost (15 curse)

  René Arnoux (15 curse)

Renault RE30B      Renault 1.5 V6 Turbo      62 3
1981   Alain Prost (15 curse)

  René Arnoux (15 curse)

Renault RE20B Renault 1.5 V6 Turbo      54 3
1980   Jean-Pierre Jabouille (14 curse)

  René Arnoux (14 curse)

Renault RE20 Renault 1.5 V6 Turbo      38 4
1979   Jean-Pierre Jabouille (15 curse)

  René Arnoux (15 curse)

Renault RS01
Renault RS10
Renault 1.5 V6 Turbo      26 6
1978   Jean-Pierre Jabouille (14 curse)
Renault RS01 Renault 1.5 V6 Turbo      3 12
1977   Jean-Pierre Jabouille (5 curse)     
Renault RS01 Renault 1.5 V6 Turbo      0 -

Legături externeModificare


Campion Mondial în Formula 1
Predecesor:
Ferrari
Renault
2005, 2006
Succesor:
Ferrari