Prezentul glosar conține termeni specifici religiei creștine, precum și referitori la practici și rituri funerare, magice și superstițioase din spațiile creștine (cum ar fi Europa medievală). Pentru termenii utilizați în alte religii, s-au adoptat doar sensurile valabile în creștinism.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

A modificare

- superior al unei abații catolice sau al ordine monahale catolice, precum benedictinii
- (mai ales în secolul al XVIII-lea) titlu onorific acordat unor preoți catolici, unor seminariști și chiar unor laici autorizați să poarte haina preoțească.
- instituție religioasă catolică, cu statut special, condusă de un abate sau de o abatesă și care depinde de un episcop sau direct de papă.
- titlu cu domeniu ecleziastic atribuit unui abate.
- renunțare solemnă și definitivă la o altă religie sau doctrină practicată pînă atunci, considerată falsă sau greșită; formulă scrisă sau orală prin care se exprimă această renunțare;
- renegare publică a unei credințe, a unei doctrine, a unei opinii etc.
  • ablegat - funcționar însărcinat de papă cu misiuni speciale, reduse în prezent la rolul onorific de a se deplasa pentru a înmâna pălăria de cardinal, în momentul numirii, unui nou cardinal care nu se află la Roma.
  • abluțiune - spălare rituală pe corp sau pe o parte a lui pentru purificare; gestul de a-și spăla degetele făcut de preotul catolic în timpul slujbei.
  • abnegație - devotament (dus până la sacrificiu de sine) pentru motive superioare, de ordin religios, social etc; atitudine de profund atașament față de o cauză, un țel etc. (și hotărirea neclintită de a le servi în orice împrejurare).
  • abracadabra - cuvânt cabalistic căruia ocultiștii, gnosticii etc. îi atribuiau puteri magice.
  • abraxas - cuvânt mistic la gnostici, scris mai ales pe amulete.
  • abreviator - funcționar al cancelariei papale însărcinat cu redactarea unor documente pontificale și rezumarea cererilor primite.
  • absolvire - iertare de păcate.
  • abstinență - penitență care constă din renunțarea voluntară la diferite alimente sau activități lumești, din motive religioase; vezi și post.
  • acatist
- imn de mulțumire sau rugăciune pentru reușita unei acțiuni, în cinstea lui Isus Hristos, a Fecioarei Maria, a unor sfinți sau a unor evenimente religioase;
- listă de nume dată preotului spre a se ruga pentru persoanele înscrise pe aceasta
- (la catolici și protestanți) perioadă de patru săptămîni dinaintea Crăciunului; postul Crăciunului;
- fiecare din cele patru duminici care precedă Crăciunul.
- bucată de pânză, de obicei pictată sau țesută, cu imaginea punerii în mormânt a lui Isus Hristos, utilizată în procesiunea din Vinerea Mare;
- văl care simbolizează piatra de pe mormântul lui Hristos; vezi și epitaf.
- vas liturgic de metal în care se ține agheasmă;
- pavilion, clădire în apropierea unei biserici în care se oficiază sfințirea agheasmei;
- carte care cuprinde rugăciunile ce se rostesc în timpul aghesmuirii și în alte împrejurări.
- loc sacru destinat depunerii ofrandelor și oficierii sacrificiilor;
- masă, plasată în centrul sanctuarului, pe care se oficiază liturghia.
- bucățele de prescură care se împart credincioșilor la sfârșitul liturghiei ortodoxe;
- partea centrală a liturghiei ortodoxe în timpul căreia se săvârșește prefacerea darurilor împărtășaniei.
  • anagnost:
- treaptă inferioară a clerului, având funcția de a ajuta clericii la serviciul religios; ipodiacon;
- slujitor bisericesc din clerul inferior;
- persoană (de obicei băiat) care face diferite servicii în biserică.
  • anagogie:
- una din cele patru interpretări medievale ale Bibliei, care se ridică de la sensul literar al textului la cel alegoric și spiritual;
- stare de elevație (mistică, spirituală, estetică); iluminare.
- parte a liturghiei care constă în rugăciuni rostite de preot cu voce scăzută, în care se amintesc patimile, învierea și înălțarea lui Hristos și conține oferta sacrificiului către Dumnezeu și cererea de a accepta sacrificiul;
- rugăciune care se face în timpul unei mese la catolici.
- osândire, ostracizare a cuiva de către Biserică, excludere din rândul Bisericii; sinonim: afurisenie, vezi și excomunicare;
- act de extremă severitate folosit în vechime de autoritatea bisericească împotriva ereticilor, prin excluderea lor din comunitate și prin condamnare.
- atitudine ostilă față de cler și de ierarhia clericală; respingere a bisericii ca instituție religioasă;
- respingere a influenței bisericii și a clerului în viața social-politică sau culturală;
- atitudine de ireligiozitate.
- în teologia creștină, principiu malefic (Satana), opus lui Hristos, care va fi învins de acesta din urmă; altă scriere: antihrist;
- persoană care se opune religiei creștine și a bisericii; eretic, necredincios.
  • antifon:
- imn sau cântare bisericească ce cuprinde versete sau parafrazări din psalmi care se repetă alternativ de două coruri sau de două voci, ca și cum și-ar răspunde reciproc;
- (în liturghia catolică) verset recitat sau cântat înainte de psalmul a cărui semnificație o evidențiază.
- titlu purtat, în primul rând, de Isus Hristos și apoi de doisprezece discipoli ai acestuia;
- misionar de la începutul creștinismului.
- (ordin catolic de călugări) care urmează anumite reguli, stabilite pe baza scrierilor lui Augustin de Hipona;
- călugăr din acest ordin.
- (în Evul Mediu) proclamarea solemnă a sentinței inchizitorului, urmată de abjurare din partea condamnatului sau de arderea lui pe rug, dacă acesta refuza abjurarea;
- ardere pe rug a celor condamnați de Inchiziție pentru erezie și ceremoniile însoțitoare;
- ardere în public a operelor (cărți, tablouri etc.) socotite eretice în timpul Inchiziției.
- imn de slavă în Biserica Ortodoxă;
- (în trecut) imn intonat la întronarea unui mitropolit sau a unui domnitor.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

B modificare

- spațiu în incinta unei biserici destinat oficierii botezului;
- (în trecut, la catolici) vas din piatră, marmură etc., amplasat în biserică, în care se botezau copiii.
- călugăr(iță) din Ordinul Sfântul Vasile cel Mare;
- care aparține ordinului Sfântului Vasile sau bazilienilor, care se referă la ordinul Sfântului Vasile sau la bazilieni;
- (despre monahismul ortodox) care respectă regula Sfântului Vasile.
- (la romani) edificiu public de mari proporții, de formă dreptunghiulară, împărțit în lungime, prin șiruri de coloane, în trei sau cinci părți (nave), care servea ca loc de judecată, bursă comercială, loc de adunări;
- biserică creștină din perioada veche (începând cu secolul al IV-lea), împărțită în interior în trei sau cinci părți prin șiruri de coloane;
- biserică sau catedrală catolică de mari proporții; exemplu: Bazilica Sfântul Petru din Roma.
- complex de bunuri stabilit de către autoritatea ecleziastică, al căror venit este destinat întreținerii titularului unei demnități bisericești;
- demnitate ecleziastică dotată cu un venit.
- cuvântul sau gestul prin care se invocă harul divin asupra cuiva sau a ceva;
- urare de prosperitate și fericire, cu invocarea divinității (sinonime: blagoslovenie, blagoslovire).
- defăimare, profanare a ceea ce este considerat sfânt, a divinității, a religiei, a dogmelor și a obiectelor de cult; hulă;
- cuvânt, discurs prin care se insultă divinitatea sau religia; în unele state fiind considerată infracțiune.
- imprecație prin care se invocă abaterea unei nenorociri sau a mâniei divinității asupra cuiva; afurisenie; vezi și anatemă;
- nenorocire a cuiva pusă pe seama mâniei divine.
- ritual prin care o persoană este primită în Biserică și devine astfel creștin. Botezul poate fi făcut prin imersiune (scufundarea în apă sfințită) sau prin turnarea de apă sfințită pe cap, botezătorul atribuind, în același timp, prenumele celui botezat;
- stropire cu agheasmă a credincioșilor și a caselor lor de către preot, cu prilejul unor slujbe sau al unor sărbători bisericești.
  • botezător:
- care botează; vezi și Ioan Botezătorul;
- vasul în care se botează copii; cristelniță.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

C modificare

- ca substantiv propriu, Calvarul — vine din lat. calvaria/calva, și înseamnă „craniu” — este locul unde Isus a fost crucificat.
- martiriul lui Iisus Hristos;
- (la catolici; mai ales în forma "calvariu") cruce monumentală (de piatră), reprezentând imaginea lui Iisus răstignit, ridicată în apropierea unei biserici; prin extensie: cruce de lemn ridicată la intersecții, pe marginea drumurilor etc; vezi și troiță.
- normă, regulă fixată de Biserica pentru uz intern;
- partea esențială și fixă a ceremonialului în liturghie;
- pedeapsă dată de Biserică la încălcarea unei reguli bisericești; vezi și penitență.
- (în muzica bizantină) formă de imn cu o melodie bogat ornamentată, structură fixă, compus din nouă cântări și intonat la utrenie.
- preot catolic sau anglican, care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale;
- (în Biserica Catolică) membru al unui colegiu de preoți însărcinat cu celebrarea slujbelor solemne și având funcția de conducere în dieceză.
- trecere în rândul sfinților; beatificare;
- stabilire prin lege sau prin canoane reguli, dogme bisericești;
- stabilire a unei penitențe, pedepse pentru încălcarea canoanelor religioase.
- preot care slujește într-o capelă (catolică), ca ajutor al parohului unei biserici;
- preot de instituție (spital, închisoare, unitate militară).
- biserică mică, izolată, fără parohie (într-un cimitir etc.); paraclis.
- parte a unei biserici catolice unde se află altarul;
- încăpere într-o clădire, cu un altar, unde se poate oficia slujba religioasă.
- adunare de călugări catolici sau de canonici care se ocupă de organizarea cultului și de administrarea catedralei și a bisericilor din oraș;
- loc unde se ține o asemenea adunare.
- (în bisericile ortodoxe) perdea brodată care închide ușile ale iconostasului;
- perete despărțitor (împodobit cu icoane) între altar și restul bisericii; altă denumire: iconostas.
- biserică (mare) în care serviciul religios este oficiat de obicei de un episcop sau arhiepiscop;
- biserica scaunului mitropolitan sau arhiepiscopal.
- adaptarea formulei liturgice grecești "Kirie eleison" (= Doamne miluiește), rostită de cei care însoțesc pe preot la Bobotează;
- litanie liturgică ortodoxă.
- cutiuță de argint așezată în altar, în care se păstrează cuminecătura, sfântul mir, moaște sau alte obiecte sfințite;
- machetă (de lemn) a unei biserici.
- baldachin susținut de coloane, care acoperea altarul bazilicilor creștine;
- vas în formă de cupă, care servește în bisericile catolice la păstrarea rezervei euharistice după slujbă.
- document prin care deputatul sinodului își mărturisea credința;
- mandat de membru al sinodului.
  • criptă:
- construcție (mai ales în forma unei bolți sub biserică) în care se depun sicriele morților; sinonim: cavou;
- cavou subteran, construit sub o biserică sau sub un monument.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

D modificare

- (persoană) care se comportă ca un bun creștin;
- om lipsit de păcate, care a respectat în timpul vieții preceptele religiei creștine și care este acceptat de judecata lui Dumnezeu.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

E modificare

- inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală;
- vecernie din Vinerea Mare care are loc în amintirea înmormântării lui Isus Hristos;
- carte bisericească care conține epitaful.
- obiect de cult constând dintr-o bucată de stofă pe care este brodată scena punerii în mormânt a lui Isus Hristos; vezi și aer.
- mesajul privind Împărăția lui Dumnezeu și despre mântuire, cuprins în predica și învățătura lui Isus Hristos;
- tradiția orală a predicii lui Isus; istoria vieții pământene a acestuia; predica și învățătura lui Isus din primele patru cărți ale Noului Testament, atribuite celor patru evangheliști, dar prezentată într-un mod propriu autorului.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

F modificare

- concepție filozofică care dă prioritate credinței religioase față de știință ori le pune pe același plan;
- concepție teologică, dezavuată de Biserică, potrivit căreia credința ar depinde mai ales de sentiment, putând ajunge singură la adevăruri superioare, inaccesibile rațiunii.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

G modificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

H modificare

- știința și arta interpretării textelor vechi, în special biblice; știința exegezei;
- știința sau metoda interpretării fenomenelor culturii spirituale.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

I modificare

- disciplină care studiază icoanele;
- știință care studiază caracteristicile personajelor din diverse mitologii pentru a ajuta artiștii la reprezentarea lor plastică.
  • ispitirea lui Isus - moment evocat în Noul Testament în care Diavolul îl abordează pe Isus, încercând să-l atragă într-o direcție greșită sau să-l facă să abandoneze misiunea sa divină; conține trei etape ("ispita pâinii", "ispita privind sărăcia și puterea" și "ispita regatelor lumii") și a devenit un exemplu pentru credincioși în privința modului în care pot rămâne fideli principiilor religioase.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Î modificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

J modificare

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

K modificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

L modificare

- reorganizare a unei instituții cu caracter religios după principii laice;
- renunțare la unele credințe, practici, manifestări etc. cu caracter religios.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

M modificare

- așezământ religios în care trăiesc, potrivit unor reguli de viață austere și izolați de lume, călugări sau călugărițe; ansamblu de clădiri care alcătuiesc un astfel de așezământ;
- instituție religioasă în care credincioșii, călugări sau călugărițe, organizați în comunități, trăiesc izolați de lume.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

N modificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

O modificare

- comunitate monahală înființată în vederea propagandei religioase;
- comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

P modificare

- pedeapsă pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă cuiva preotul la spovedanie, pentru ispășirea păcatelor și care constă mai ales în post și rugăciuni; vezi și canon;
- privațiuni și chinuri trupești pe care unii călugări și le impun, ducând o viață ascetică.
- ceremonie religioasă în cadrul căreia se comemorează amintirea unei persoane decedate sau a unui eveniment din trecut;
- slujbă sau rugăciune pentru morți.
  • pontificat - demnitatea de de papă; timpul cât un papă deține această demnitate.
  • post:
- formă de abstinență care constă în interdicția de a consuma unele alimente, de obicei de origine animală, impusă credincioșilor de către biserică sau pe care credincioșii și-o impun singuri în anumite perioade sau zile ale anului;
- perioadă de timp care precedă o sărbătoare și în care biserica prescrie să se postească.
  • Postul Mare - perioadă de timp cât durează Postul Paștilor, egală cu patruzeci de zile; denumire veche: Păresimi.
  • profanare a obiectelor sacre - utilizarea necuviincioasă sau lipsa de respect față de obiecte considerate sfinte, cum ar fi crucifixele, icoanele sau obiectele liturgice.
  • profanare a unui concept spiritual - încălcarea sau distorsionarea învățăturilor și principiilor spirituale ale unei religii.
  • profanare a unui lăcaș de cult - manifestare, acțiune care aduce dispreț față de un loc de închinare, cum ar fi o biserică sau o capelă.
  • profet mincinos - profet fals este cel care pretinde pe nedrept că are darul profeției sau cel care folosește acest dar pentru scopuri malefice.
  • profeție - mesaj despre care se pretinde că a fost transmis de divinitate către un profet și care conține predicții și revelație a voinței divine.
  • promisiune - angajamentul de a adora o anumită entitate (un sfânt, Dumnezeu etc.) în semn de recunoștință pentru o cerere care a fost îndeplinită.
  • protestantism - mișcare religioasă din sec. XVI, inițiată de Martin Luther, Ulrich Zwingli, Ioan Calvin și alți reformatori, care neagă intercesiunea sfinților și mijlocirea preoților, relicvele/moaștele, și afirmă mântuirea prin har, ca dar divin.
  • providență - termen care se referă la conceptul creștin că Dumnezeu își exercită puterea și voința pentru a supraveghea și a ghida lumea și viețile oamenilor, având un plan și un scop pentru viața acestora.
  • Psalmii (sau Psaltirea) - carte bisericească de ritual care cuprinde cei 150 de psalmi atribuiți regelui David și care face parte din Vechiul Testament.
  • pustnic - vezi ascet.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Q modificare

  • Quinque viae - vezi Cele Cinci Căi.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

R modificare

- sentiment religios profund, manifestat prin îndeplinirea scrupuloasă a practicilor și ritualurilor;
- termen sociologic utilizat cu referire la numeroasele aspecte ale activității religioase ale unei populații și la intensitatea acesteia.
  • reverendă - vezi anteriu.
  • Rorate cæli - piesă muzicală cântată în perioada Adventului în cadrul cultului catolic.
  • rugăciune - modalitate de intrare în contact cu divinitatea pentru a mulțumi sau pentru a cere ceva, caracterizată printr-o anumită postură corporală.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

S modificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Ș modificare

  • Știință Creștină - credință care aparține familiei metafizice a mișcărilor religioase noi, întemeiată în anul 1879, cei mai mulți adepții fiind din SUA.
  • Școala din Alexandria - sau Școala Catehetică din Alexandria a fost, alături de școala din Antiohia, o faimoasă și primă instituție creștină de studiu și formare a presbiterilor. Personalități în legătură, includ pe Origen și Clement al Alexandriei. Spre deosebire de Școala Aniohiană, a avut o abordare mai alegorică a Scripturii.
  • Școala din Antiohia - sau Școala Catehetică din Antiohia, a fost o prestigioasă școală catehetică, în concurență cu cea din Alexandria, având o abordare mai ltierală asupra interpretării Scripturii. Cursanți faimoși ai școlii, includ pe Ioan Crisostom.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

T modificare

- doctrină filozofică-religioasă, inițiată de Leibniz în lucrarea Teodiceea, care își propune să demonstreze că existența răului în lume nu contrazice bunătatea divină;
- parte a metafizicii care tratează despre existența lui Dumnezeu și atribuțiile divinității.
  • teologia prosperității - concept care susține că Biblia învață că binele financiar al creștinilor este un semn de sănătate spirituală și că sărăcia este un blestem sau o pedeapsă de la Dumnezeu; alte denumiri: doctrina prosperității, evanghelia prosperității.
  • teopaschism - doctrină afirmată de bisericile care aderă la al treilea conciliu ecumenic, de la Efes, ce afirmă că Isus, și consecvent, Dumnezeu, poate și a suferi pe cruce. Subiectul este o controversă între bisericile care subscriu conciliului, și biseiricle creștine din Orientul Îndepărtat („Nestoriene”), care neagă doctrina.
  • trapeză - sală de mese într-o mănăstire ortodoxă; vezi și refectoriu.
  • triptic - obiect de cult (icoană, altar) alcătuit dintr-un panou pe care sunt reprezentate trei imagini autonome, sau ansamblu de trei panouri, cele laterale numindu-se aripi sau voleuri, ce sunt prinse uneori de panoul central prin balamale și se pot închide peste acesta, acoperindu-l.
  • turn de fildeș - termen care inițial (Cântarea Cântărilor, 7:4) se referea la un loc metaforic, unde trăiau oameni fericiți, izolați de restul lumii.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

U modificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

V modificare


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Z modificare

Vezi și modificare